ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4055/2006
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4055/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra recursurilor de față;
În baza lucrărilor de la dosar,
constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 694 din 20
decembrie 2004, Tribunalul Prahova a condamnat pe inculpatul V.G. zis A. la următoarele
pedepse:
- 21 ani închisoare și 9 ani
interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru
săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174 – art. 175
lit. i), art. 176 lit. b) C. pen. (victime B.I. și F.L.G.);
- 10 ani închisoare și 5 ani
interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru
săvârșirea infracțiunii de tentativă la infracțiunea de omor deosebit de grav
(părți vătămate R.G. și B.D.);
- 3 ani închisoare, pentru
săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul
fără permis de conducere, prevăzută de art. 36 alin. (1) din Decretul nr. 328/1966,
cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;
- 4 ani închisoare, pentru
săvârșirea infracțiunii de punere în circulație a unui autovehicul
neînmatriculat, prevăzută de art. 35 alin. (2) din Decretul nr. 328/1966, cu
aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În baza art. 1 din Legea nr. 543/2002,
s-au grațiat în întregime pedepsele aplicate pentru infracțiunea prevăzută de art.
36 alin. (1) și art. 35 alin. (2) din Decretul nr. 328/1966.
S-a atras atenția inculpatului
asupra dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 543/2002.
În baza art. 36 alin. (1) C. pen.,
s-au contopit pedepsele aplicate prin această sentință și exceptate de la
grațiere cu pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința
penală nr. 193 din 15 februarie 2001 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2
București, definitivă prin decizia penală nr. 1043 din 5 iulie 2001 a Tribunalului Municipiului București, urmând ca în baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art.
35 alin. (1) C. pen., inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 21 ani
închisoare și 9 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b)
C. pen.
S-au aplicat dispozițiile art. 71 și
64 C. pen.
În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada executată de la 17 decembrie 1992
la 6 decembrie 1995 și de la 15 mai 1998 la 19 iunie 1999.
S-au admis acțiunile civile și a
fost obligat inculpatul, după cum urmează: 50.000.000 lei reprezentând daune
morale către partea civilă F.Șt.; 50.000.000 lei reprezentând daune morale și
50.000.000 lei reprezentând despăgubiri civile către partea civilă D.A.;
700.000 lei lunar reprezentând prestație periodică către partea civilă D.M.E.,
în favoarea minorului B.G.A., cu începere de la 12 mai 1998, până la majorat.
S-a admis în parte acțiunea civilă exercitată
în cadrul procesului penal de partea civilă B.I. și a fost obligat inculpatul
la plata către acesta a sumei de 50.000.000 lei reprezentând daune morale.
S-a luat act că B.D. și R.G. nu s-au
constituit părți civile în cadrul procesului penal.
Inculpatul a fost obligat la
15.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
S-a reținut că, în noaptea de 11 mai
1998, inculpatul V.G. a condus un autoturism marca BMW de culoare verde, în
care se aflau și alte persoane.
În aceeași noapte, B.I., R.G., B.D. și
F.L.G. au plecat din Buzău spre București cu autoturismul marca Audi condus de
B.I. R.G. se afla în față lângă șofer, B.D. se afla în spate, pe scaunul din
partea șoferului, iar F.L.G. se afla în spate, pe scaunul din dreapta.
În apropierea pădurii Sinești,
persoanele din autoturismul Audi, au observat pe partea stângă a șoselei, față
de direcția lor de mers, că era oprit un autoturism BMW, având farurile de
avarii aprinse. După ce au trecut de autoturismul oprit, în spatele lor a
apărut un BMW, care semnaliza cu farurile, pe care l-au lăsat să depășească, pe
partea stângă și care a continuat deplasarea în fața autoturismului lor, după
care a rămas în spatele acestuia, lovind autoturismul lor în partea din spate.
După aplicarea loviturilor succesive
asupra autoturismului, BMW-ul a trecut pe partea stângă și imediat a apărut pe
partea dreaptă un alt autoturism, astfel că autovehiculul Audi a fost prins
între cele două mașini, continuând astfel deplasarea pe o anumită distanță,
spre București.
Conducătorul autoturismului Audi a
încercat să iasă dintre cele două autoturisme, trăgând de volan în ambele
părți, lovind astfel cele două autoturisme.
La un moment dat, autoturismul din
dreapta a rămas în spatele autoturismului atacat. Victima B.I. a ținut
autoturismul condus de el accelerat la viteză maximă, timp în care le-a spus
celorlalți trei ocupanți ai autoturismului să-și pună centurile de siguranță,
dar singurul care a reușit, acest lucru, a fost R.G.
Când autoturismul Audi a început să
piardă din viteză, autoturismul BMW, care se afla pe partea stângă a lovit
puternic ușa din față, respectiv ușa șoferului, moment în care B.I. a ridicat
mâinile de pe volan și imediat autoturismul s-a răsturnat.
În urma impactului victimele B.I. și
F.L.G. au fost proiectate în afara autoturismului, B.I. pe partea carosabilă a
drumului, iar F.L.G., în afara părții carosabile, pe câmp, împrejurare în care
amândoi au decedat.
În același timp, B.D. a fost
proiectată în afara autoturismului, numai cu o parte a corpului, iar R.G. a
rămas pe scaunul de care era prins cu centura de siguranță, ambii aflându-se în
stare de inconștiență pe o perioadă scurtă de timp, după impact.
Imediat după răsturnarea
autoturismului atacat, cele două autoturisme agresoare s-au apropiat de
autoturismul răsturnat și cei care au coborât din aceste autoturisme, după ce
au văzut victimele în stare de nemișcare, au crezut că sunt toți morți, după
care au părăsit, în grabă, locul faptei.
Victimele au fost transportate la Spitalul Clinic de Urgență București, unde s-a constatat că B.I. și F.L.G. decedaseră, iar R.G.
și B.D. nu prezintă leziuni, aceștia aflându-se numai în stare de șoc
post-traumatic, refuzând internarea pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Împotriva acestei sentințe,
inculpatul a declarat apel, criticând-o sub aspectul nelegalității și
netemeiniciei, susținând, într-un prim motiv de apel, că în cazul în speță se
impune desființarea acesteia și în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art.
10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., achitarea sa, dat fiind că probele
administrate nu au dovedit cu certitudine că el ar fi condus autoturismul
implicat, iar în cursul cercetării judecătorești, martorii audiați au revenit
și au declarat că nu-l mai pot recunoaște.
De altfel, inculpatul a negat de la
început că s-a aflat în locul comiterii accidentului, iar cele două expertize
tehnice efectuate, respectiv o primă expertiză care examina toate elementele de
la locul accidentului, atestă că urmele sunt de o vopsea argintie metalizată,
iar cea de a doua expertiză arată că, probele nu permit formularea unei
concluzii în stabilirea autoturismului implicat în producerea accidentului.
Inculpatul susține că nici una din probe nu semnalează prezența culorii verde
metalizat, așa cum se presupune că era culoarea mașinii condusă de el. În
concluzie, consideră că nu există probe certe care să răstoarne prezumția de
nevinovăție a sa.
În al doilea motiv de apel, se arată
că procurorul a ignorat îndrumările sentinței din care s-a dispus restituirea
cauzei la procuror și nu s-a preocupat să identifice autoturismul care a produs
coliziunea, nu a identificat pe ceilalți participanți, ci a preferat trimiterea
în judecată a inculpatului, fără nici un fel de probă certă, nu s-a făcut nici
o confruntare între inculpat și persoanele ce afirmă că s-au aflat la locul
faptei, nu au fost audiați toți martorii care au declarat că l-au văzut pe
inculpat.
În acest context s-a solicitat prin
invocarea acestui motiv de apel, restituirea cauzei la procuror, în vederea
completării urmăririi penale.
În ceea ce privește încadrarea
juridică a faptei, în apel se arată că din cuprinsul întregului material
probator, administrat în cauză, nu rezultă, cu certitudine existența intenției
directe sau indirecte a inculpatului, cu privire la săvârșirea acestor fapte,
în cauză fiind vorba de o lovire intenționată, urmată însă de un rezultat
neurmărit și neacceptat.
Curtea de Apel Ploiești, secția
pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia penală nr. 22 din 25 aprilie
2005, a admis apelul inculpatului, a desființat în parte în latură penală
sentința atacată, a descontopit pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului și în
baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică din infracțiunea
prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., art. 176 lit. b) C. pen., în
două infracțiuni prevăzute și pedepsite de art. 183 C. pen., fiecare, fapte din 11 mai 1998, victime B.I. și F.L.G., text de lege în baza căruia se
va dispune condamnarea inculpatului, pentru fiecare din cele două infracțiuni
prevăzute și pedepsite de art. 183 C. pen., la câte 11 ani închisoare, pentru
fiecare, cu aplicarea art. 71 și 64 C. pen.
În baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică din infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 20
raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) și art. 176 lit. b) C. pen., în două
infracțiuni prevăzute și pedepsite de art. 180 C. pen., părți vătămate R.G. și B.D., fapte din 11 ianuarie 1998, text de lege în baza căruia se
va dispune condamnarea inculpatului pentru fiecare din infracțiuni la 3 luni
închisoare, pentru fiecare cu aplicarea art. 71 și 64 C. pen., pedepse ce urmează a fi grațiate în baza art. 1 din Legea nr. 543/2002.
După recontopirea tuturor pedepselor
aplicate inculpatului și exceptate de la grațiere și pedeapsa de 3 ani și 6
luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 193 din 15 februarie 2001
pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București, definitivă prin decizia penală
nr. 1043/2001 a Tribunalului București, urmează ca în baza art. 33 lit. a) și
art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul V.G. să execute pedeapsa cea mai grea,
aceea de 11 ani închisoare cu aplicarea art. 71 și 64 C. pen.
În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsă perioada executată de la 17 decembrie 1992 la 6 decembrie 1995 și
de la 15 mai 1998 la 19 iunie 1999.
S-au menținut restul dispozițiilor
sentinței.
Împotriva acestei decizii au
declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și inculpatul V.G.
Parchetul a considerat decizia nelegală, pentru motivul de casare prevăzut de art.
385
9
alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., faptelor săvârșite dându-li-se
o greșită încadrare juridică. S-a apreciat că este evidentă intenția
inculpatului de a ucide victimele, acesta prevăzând rezultatul faptei sale și
chiar urmărind producerea lui.
Ca urmare, s-a solicitat admiterea
recursului, casarea deciziei instanței de apel și menținerea dispozițiilor sentinței
instanței de fond, ca fiind legală și temeinică.
Inculpatul a solicitat admiterea
recursului său, casarea hotărârilor pronunțate, trimiterea cauzei la instanța
de apel, întrucât la termenele de judecată din 10 februarie 2005 și 25 aprilie
2005, s-a judecat cauza în ședință nepublică și pentru a se efectua o expertiză
tehnică în cauză, achitarea inculpatului în baza art. 11 pct. 2 lit. a),
raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., iar, în subsidiar,
schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 178 alin. (5) C. pen.
Recursul parchetului este fondat.
Din modul în care instanța de apel a
apreciat probele administrate în cauză rezultă că acestora li s-a atribuit un
conținut greșit, ajungându-se, astfel, la o concluzie contrară celei ce se
impunea față de împrejurările reieșite din ansamblul materialului probator
aflat la dosar.
Astfel, instanța de apel a
considerat că din nici una din probele administrate nu se poate desprinde
concluzia că inculpatul a urmărit sau a acceptat posibilitatea producerii
decesului celor două victime.
În această privință, este de
observat că prin declarațiile martorilor R.G., B.D., S.I., M.I., J.I., A.T., A.A.I.,
C.N., B.I., B.L., O.L., H.D., B.T., T.E., I.F., M.C., T.E., L.L., L.N.,
coroborate cu procesul verbal de cercetare la fața locului, expertizele
criminalistice efectuate de Institutul de Criminalistică din cadrul I.G.P. și I.N.E.C.
București din cadrul Ministerului Justiției rezultă următoarea situație de
fapt:
În noaptea de 11 mai 1998,
inculpatul V.G., însoțit de alte persoane, față de care s-au disjuns
cercetările, conducea autoturismul BMW cu număr fals de înmatriculare și fără
permis de conducere pe drumurile publice pe DN 2 A, pe raza localităților Sinești – Afumați.
La apariția, în satul Lilieci a
autoturismului AUDI condus de B.I., care era însoțit de F.L.G., B.D. și R.G., a
urmărit acest autoturism pe care l-a somat să oprească și văzând că nu oprește,
a început să aplice, cu autoturismul condus de el, lovituri repetate pe partea
stângă a autoturismului condus de B.I., până când acesta s-a răsturnat. Ca
urmare a impactului au decedat B.I. și F.L.G. și au fost vătămate corporal B.D.
și R.G., iar autoturismul AUDI a fost grav avariat.
După comiterea faptei inculpatul s-a
deplasat, cu autoturismul pe care îl conducea la popasul L. din comuna Afumați,
victimele rămânând la locul faptei, până când cei doi supraviețuitori au reușit
să oprească autovehiculele din trafic, pentru a le transporta la spital.
Inculpatul, după săvârșirea faptei,
a distrus, prin incendiere autoturismul BMW cu care a săvârșit fapta.
Pe baza probelor administrate în
cauză, corect instanța de fond a reținut că, decesul victimelor s-a datorat
pentru victima B.I., hemoragiei și dilacerării meningo – cerebrale consecutivă
unui traumatism cranio – cerebral cu fractură de boltă și bază de craniu, iar
pentru victima F.L.G., dilacerării cerebrale consecința unui politraumatism cu
fractură cominutivă de boltă și bază craniană maxilar, mandibular și humerus
stâng, ca urmare a intensității loviturilor repetate aplicate autoturismului
acestora, de către inculpat care a îmbrăcat forma intenției indirecte, acesta
neurmărind rezultatul letal, dar pe care l-a acceptat în mod conștient.
Ori, pentru existența infracțiunii
de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, care a fost reținută de instanța
de apel, pe plan subiectiv este necesar ca lovirea să fi fost comisă cu
praeterintenție, dar rezultatul, moartea victimelor, să se fi comis din culpă,
ceea ce în speță nu se poate reține.
Pentru considerentele expuse se va
admite recursul parchetului, se va casa hotărârea instanței de apel și se va
menține hotărârea instanței de fond.
În ce privește recursul
inculpatului, care a solicitat trimiterea cauzei, pentru rejudecare, la
instanța de apel, întrucât în ședințele din 10 februarie 2005 și 25 aprilie
2005, cauza a fost judecată în ședințe nepublice, din analiza actelor dosarului
nu rezultă că, la aceste date ședințele au fost nepublice, ci că din eroare, în
aceste încheieri s-a menționat că au fost pronunțate în ședințe separate.
În raport de cele arătate mai sus,
se constată că motivele de recurs ale inculpatului nu sunt întemeiate și
urmează ca acesta să fie respins, cu obligarea lui la plata cheltuielilor
judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN
NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești împotriva deciziei penale nr. 22
din 25 aprilie 2005 a Curții de Apel Ploiești, secția pentru cauze cu minori și
de familie.
Casează decizia atacată și menține
sentința penală nr. 694 din 20 decembrie 2004 a Tribunalului Prahova.
Respinge, ca nefondat, recursul
declarat de inculpatul V.G. împotriva aceleiași decizii.
Obligă pe recurentul inculpat să
plătească statului suma de 100 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 23 iunie 2006.