ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2010/2004

Infracțiunea de tâlhărie reținută în sarcina inculpaților a fost greșit încadrată juridic în art. 211 alin. (2) lit. a), d) și e) C. pen. Având în vedere că fapta a avut ca urmare moartea victimei, infracțiunea trebuia să fie încadrată în art. 211 alin. (3) C. pen. Pe de altă parte, „în literatura juridică și în practica judiciară s-a statuat că infracțiunea de omor deosebit de grav prevăzută de art. 176 lit. d) C. pen., nu poate fi în concurs real cu infracțiunea de tâlhărie în forma calificată ci numai în forma simplă deoarece în caz contrar s-ar aplica de două ori o agravare pentru aceeași faptă”.

S-au încălcat principiile de bază ale procesului penal, principiul prezumției de nevinovăție și al garantării dreptului la apărare, dreptul la un proces echitabil, precum și prevederile legale privind administrarea probelor, efectuarea perchezițiilor și a expertizelor și ridicarea de obiecte și înscrisuri.

Probele administrate în cursul procesului sunt incomplete, deoarece „nu s-a făcut amprentarea inculpaților” și nu s-a efectuat experzită dactiloscopică pentru a se stabili cui aparțin amprentele constatate pe obiectele din autoturismul în care s-a comis omorul; nu s-a stabilit prin expertiză medico-legală „grupa sanguină a victimei, modul în care s-a comis agresiunea, poziția agresorului și a victimei, ora la care s-a produs decesul, dacă cuțitul găsit la fața locului este cel care a produs leziunea mortală”; nu s-a efectuat testul A.D.N., solicitat de către inculpatul B.E. în instanța de apel pentru a se stabili natura petelor găsite, a originii sângelui și, dacă este uman, grupa sanguină”; „s-a făcut incomplet cercetarea mijlocului de transport privind dinamica evenimentului”; nu s-a menționat în procesul verbal de percheziție la locuința martorei D.F., concubina inculpatului B.E., dacă obiectele de îmbrăcăminte ridicate de la aceasta „erau ude sau uscate”; „nu s-a stabilit ce a făcut victima anterior, unde se afla înainte de comiterea faptelor, care era anturajul acesteia”; nu s-a făcut confruntarea între martori și inculpatul B.E.”; nu s-au expertizat firele de păr ridicate în cursul urmăririi și „dispărute” ulterior din dosar; nu s-a efectuat „reconstituirea la fața locului”; nu s-a efectuat recunoașterea din grup a inculpaților de către martorul G.A., „care i-a văzut pe autorii omorului și a dat semnalmentele acestora”.

S-au luat în considerare declarațiile neconcludente și luate ilegal, ale martorilor A.T., infractor condamnat pentru înșelăciune, trafic de influență și alte fapte penale, „informator al poliției” și M.I.R., minor în vârstă de 11 ani, fiul concubinei inculpatului B.E.

S-a înlăturat nejustificat alibiul inculpaților, care au făcut dovada cu declarațiile mai multor martori că la ora la care s-au comis infracțiunile de omor și de tâlhărie împotriva victimei I.C., se aflau în alte locuri decât cel în care s-au săvârșit faptele.

Instanțele au apreciat greșit probele administrate, reținând printr-o gravă eroare de fapt că autorii infracțiunilor sunt cei doi inculpați. În realitate, faptele au fost comise de alte persoane, neidentificate de organele judiciare. Recursurile inculpaților nu sunt fondate. Din probele administrate în cauză rezultă că, în seara zilei de 9 ianuarie 2001, ora 22,20, Poliția municipiului Arad a fost sesizată de martora P.S. că pe strada Santinelei din Arad se află cadavrul unui bărbat (în acest sens, registrul de sesizări al ofițerului de serviciu de la Poliția municipiului Arad, din dosarul de urmărire penală și declarația martorei P.S.). Cu ocazia primelor cercetări efectuate la scurt timp după primirea sesizării, organele de cercetare penală au stabilit că victima se numea I.C., taximetrist, că acesta a fost ucis cu o lovitură de cuțit, în autoturismul cu care-și efectua serviciul, și că omorul a fost comis de doi indivizi care s-au îndepărtat de la locul faptei cu autoturismul proprietatea victimei, iar apoi, după ce s-au izbit cu autovehiculul de un pom, au fugit, dispărând în noapte (în acest sens, procesul-verbal de cercetare la fața locului și declarațiile martorilor G.A. și O.D.). Pe baza informațiilor obținute de la martorul G.A., care i-a văzut pe autorii faptei trăgând victima din autoturism și a auzit strigătele de ajutor ale victimei, și a constatărilor făcute la locul faptei, poliția a organizat echipe de patrulare a orașului și a punctelor de ieșire din oraș, în vederea identificării autorilor omorului. În jurul orei 24,00, una dintre echipele de patrulare, formată din plutonierii de poliție D.I. și S.C., a observat un autoturism, staționat pe strada Steagului, în apropierea blocului în care locuia inculpatul B.D., iar când patrula s-a apropiat, autoturismul a pornit și s-a îndepărtat în viteză, șoferul refuzând să se supună semnalelor de oprire executate de polițiști. Urmăriți de poliție, ocupanții autoturismului au abandonat vehiculul la marginea orașului, într-un loc cunoscut sub numele de H. Autoturismul abandonat a fost găsit de poliție la un interval foarte scurt, stabilindu-se că aparține martorei D.F., concubina inculpatului B.E. (în acest sens, rapoartele celor doi subofițeri de poliție din dosarul de urmărire penală). La descinderea efectuată la domiciliul martorei D.F., în strada Gogol, au fost găsite într-un lighean cu apă, obiecte de îmbrăcăminte aparținând inculpaților B.E. și B.D., spălate și prezentând pete de sânge. Prezența petelor de sânge pe obiectele de îmbrăcăminte aparținând inculpaților a fost stabilită prin Buletinul de analiză bio-criminalistică din 17 ianuarie 2001. În aceeași noapte a fost prins și reținut inculpatul B.E. care se întorsese, împreună cu martorul C.L.O. să recupereze din H. autoturismul abandonat. Identificarea inculpaților B.E. și B.D. ca autori ai omorului se întemeiază pe aceste date probatorii, precum și pe declarațiile martorilor M.I.R., D.F. și A.T. Astfel, minorul M.I.R., fiul concubinei inculpatului B.E., ascultat de procuror în dimineața zilei de 10 ianuarie 2001 în prezența mamei sale, a arătat că în cursul nopții i-a văzut pe cei doi inculpați intrând în casă, în care el rămăsese singur, apartamentul din strada Gogol, că aveau sânge pe mâini (B.D.) și pe pantaloni (B.E.), că inculpații și-au spălat hainele și s-au îmbrăcat în alte haine, curate, și că B.D. a ascuns un cuțit în patul din sufragerie, sub o pătură. Minorului i s-au prezentat la poliție obiectele de îmbrăcăminte ridicate de la domiciliul inculpatului B.E. și le-a recunoscut ca fiind ale inculpaților. Martora D.F., ascultată de procuror la aceeași dată, a confirmat declarația făcută de fiul ei. Cu aceeași ocazie, martora a identificat hainele care i s-au prezentat la poliție, ca fiind ale celor doi inculpați și a precizat că șapca de piele sintetică, purtând emblema firmei Nike, ridicată de poliție de la locul în care s-a comis omorul, aparține inculpatului B.D.). Martorul A.T., deținut în arestul poliției, în aceeași cameră cu inculpatul B.E. a declarat că acesta, în cursul unei crize depresive, i-a mărturisit că el este autorul omorului și că totul „i se trage” de la o femeie pe care o căuta în seara aceea și că a fost nemulțumit văzând că victima, care îl transporta cu autoturismul-taxi în căutarea femeii, îi cere pentru serviciul prestat suma de 1.200.000 lei. Inculpații B.E. și B.D. au negat săvârșirea faptelor reținute în sarcina lor, iar în declarațiile date la organele de urmărire penală și în fața judecătorilor au făcut afirmații neverosimile sau infirmate de probele administrate, cu privire la unele împrejurări stabilite prin materialul probator, esențiale pentru dovedirea vinovăției lor. Pe de altă parte, inculpații au încercat să facă dovada, cu declarațiile rudelor și ale persoanelor apropiate, că la ora la care s-au comis omorul și tâlhăria, ei se aflau în alt loc decât locul săvârșirii infracțiunilor. Astfel, ambii inculpați, au recunoscut că, în noaptea de 9 spre 10 ianuarie 2001, au refuzat să oprească, la somația poliției, autoturismul în care se aflau împreună cu fratele lor B.L., că au abandonat autoturismul la marginea orașului, în H. și că s-au deplasat la locuința lui B.E., din strada Gogol, unde au fost informați de minorul M.I.R. că i-a căutat poliția și, de asemenea, că acolo și-au schimbat îmbrăcămintea și au spălat hainele cu care fuseseră îmbrăcați. Au susținut însă că s-au sustras de la controlul poliției pentru că inculpatul B.D. conducea autoturismul fără să posede permis de conducere auto și că au spălat hainele cu care fuseseră îmbrăcați pentru că se murdăriseră cu noroi după abandonarea autoturismului. Or, activitatea desfășurată de inculpați după ce au fost somați de poliție să oprească autoturismul și anume, cursa pentru desprinderea de urmăritori până ce autovehiculul s-a înfundat în noroaiele de la marginea orașului, spălarea cu grijă a hainelor în cada din baie și lăsarea lor în ligheanul cu apă, părăsirea precipitată a locuinței în care și-au schimbat hainele, nu se explică numai prin intenția de sustragere a inculpatului B.D. de la răspunderea pentru conducerea autovehiculului fără permis, în condițiile în care, după identificarea de către organele poliției a autoturismului abandonat și, mai cu seamă, după ce inculpații au aflat de la minorul M.I.R. că au fost căutați de poliție, era evident că vor fi identificați și ei. În ce privește spălarea de către inculpați a hainelor după miezul nopții, este neîndoielnic că acțiunea inculpaților nu se poate explica decât prin încercarea acestora de a înlătura urmele unei fapte grave căci, așa cum a declarat martora S.A., concubina martorului B.L. (care locuia împreună cu acesta și cu inculpatul B.E. în apartamentul din strada Gogol) inculpatul B.E. „nu-și spăla niciodată hainele și nici măcar nu le punea în apă” (declarația din 10 ianuarie 2001). Referitor la alibiul invocat de inculpați, din probele dosarului rezultă următoarele: În declarațiile sale date în cursul procesului, inculpatul B.E. a susținut că, în seara zilei de 9 ianuarie 2001, în intervalul 17,30 – 21,00, s-a aflat împreună cu concubina sa, D.F. și cu fiul acesteia, M.I.R., în cartierul Grădiștea, la domiciliul martorei B.M. (sora concubinei inculpatului) care își serba aniversarea, că s-au întors la locuința din strada Gogol la ora 21,50, apoi inculpatul a plecat la barul din stația C.F.R. Aradul Nou, proprietatea martorei B.M.D., iar la ora 22,00 a ajuns la locuința părinților săi, în strada Steagului, unde a rămas până la ora 23,30 – 24,00, când a plecat acasă împreună cu frații săi, în autoturismul condus de inculpatul B.D. La rândul său, inculpatul B.D. a declarat că în seara de 9 ianuarie 2001, începând de la ora 20,00 și până la ora 24,00 a stat acasă la părinți, în strada Steagului și că, în acest interval, până la ora 22,00 au venit acolo și cei doi frați ai săi. Aceste declarații, făcute în scopul de a dovedi că la ora la care a fost ucis I.C., în jurul orei 22,00, ei se aflau în alt loc decât locul infracțiunii, sunt confirmate parțial de rudele și de persoanele din anturajul inculpaților, și anume de concubinele acestora și de alte femei care, nu aveau ocupație și care, potrivit propriei lor declarații, se sculau zilnic între orele 12,00 și 17,00 și își petreceau nopțile la barurile de la hotelurile din oraș, cu nepotriviri esențiale, care justifică înlăturarea lor ca nesincere. Astfel, spre deosebire de inculpatul B.E., care a declarat că a plecat din strada Gogol la ora 21,50 și a ajuns la părinții săi, în jurul orelor 22,00 - 22,15, unde, „la puțin timp” a venit și fratele său B.L., acesta a declarat că inculpatul a plecat din strada Gogol la ora 21,30, iar el, martorul, a plecat la părinți, în strada Steagului la ora 23,00, pe jos, ajungând acolo, probabil, la ora 23,15, adică într-un interval care, ținând seama de cronologia pe ore și minute luată în considerare de inculpați, nu poate fi caracterizat ca fiind „la puțin timp”. Pe de altă parte, declarația martorului B.L. nu este concordantă cu cea a inculpatului B.D., care a susținut că fratele său B.L. a venit în strada Steagului la ora 22,00. Există importante neconcordanțe și între declarațiile inculpatului B.E. și cele ale martorilor B.M.D. și O.F., care au arătat că inculpatul a căutat-o pe B.M.D. la barul din Stația C.F.R. Aradul Nou la ora 21,30 și nu după ora 21,50 cum a susținut inculpatul. Dar caracterul neadevărat al alibiului susținut de inculpați rezultă nu numai din neconcordanțele în declarații, arătate mai sus, ci, cu deosebire, din declarația dată la parchet în ziua de 17 ianuarie 2001 de martorul F.A. care a arătat că inculpatul B.D. și fratele acestuia, B.L., au venit la el acasă în noaptea de 9 spre 10 ianuarie 2001 și i-au cerut să declare la poliție că, în seara zilei de 9 ianuarie 2001 s-a aflat împreună cu inculpații în strada Steagului între orele 21,15 și 0,30. Martorul F.A. a și făcut o declarație în acest sens la poliție, în ziua de 10 ianuarie 2001, declarație asupra căreia a revenit ulterior în fața instanței, unde a declarat adevărul. Având în vedere probele analizate mai sus, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că motivele de casare prin care se critică aprecierea greșită a probelor, înlăturarea alibiului inculpaților și, ca o consecință a acestor greșeli de judecată, condamnarea inculpaților întemeiată pe o eroare gravă de fapt, sunt nefondate. Înalta Curte, constată în același sens, că este nefondată și susținerea inculpaților privind luarea în considerare a declarației minorului M.I.R. care, în opinia recurenților, a fost influențat de organele de urmărire penală să facă declarații în defavoarea lor, și a declarației martorului A.T., informator al poliției și lipsit, deci, de credibilitate. În ce-l privește pe minorul M.I.R., care declarase că în seara de 9 ianuarie 2001 i-a văzut pe inculpați cu sânge pe mâini și pe haine și spălându-și îmbrăcămintea, acesta a fost ascultat de procuror la data de 10 ianuarie 2001, așa cum s-a arătat mai sus, în prezența mamei sale. Faptul relatat de minor, că inculpații și-au spălat hainele în cadă și le-au lăsat într-un lighean cu apă a fost recunoscut chiar de aceștia, iar împrejurarea că hainele inculpaților aveau pete de sânge a fost stabilit prin analiză bio-criminalistică abia la data de 17 ianuarie 2001, astfel că nu era posibil ca declarația cu privire la această împrejurare să-i fie sugerată minorului la data de 10 ianuarie 2001 când a fost ascultat de procuror. Nu există nici un temei pentru a se înlătura sau a se pune la îndoială corectitudinea audierii de către procuror a minorului. Cu privire la declarația martorului A.T. care a relatat organelor judiciare că inculpatul B.E. a recunoscut că el este autorul infracțiunii de omor, se constată că această declarație, prin care se atestă o mărturisire extrajudiciară, nu putea fi luată în considerare dacă nu se corobora cu alte probe administrate în cauză, după cum, potrivit art. 69 C. proc. pen., nici declarația inculpatului nu putea fi luată în considerare ca exprimând adevărul, decât în măsura în care se corobora cu fapte sau împrejurări rezultate din ansamblul probelor existente în cauză. Or, în declarația dată în fața primei instanțe A.T. a relatat că inculpatul B.E. a recunoscut că l-a ucis pe șoferul de taxi I.C., în modul și în împrejurările arătate, pentru că acesta i-a cerut suma de 1.200.000 lei pentru cursa făcută în interesul inculpatului. Declarația martorului A.T. este credibilă, întrucât se coroborează cu cea a martorului B.S., taximetrist care a relatat că, înainte cu câteva zile de uciderea lui I.C., i-a transportat pe cei doi inculpați de la Piața Romană din Arad la Stația C.F.R. Aradul Nou și că, pe parcurs, inculpatul B.D. i-a reproșat fratelui său că a luat un taxi scump și a afirmat că „îi taie beregata cu cuțitul” șoferului. Rezultă, din declarația acestui martor că ideea de violență extremă, chiar cu folosirea cuțitului pentru secționarea gâtului victimei, le era familiară celor doi inculpați. Pe de altă parte, condamnarea inculpaților nu se întemeiază numai pe declarația martorului A.T. ci pe întregul material probator al dosarului, care a fost apreciat în mod corespunzător de instanțe. Este nefondată și susținerea recurenților, în sensul că probele administrate în cursul procesului sunt incomplete. Astfel, susținerea recurenților că ar fi trebuit să se efectueze expertiză dactiloscopică pentru a se stabili ale cui sunt amprentele constatate pe obiectele din autoturismul în care s-a comis omorul sunt neîntemeiate, deoarece din dosar nu rezultă că în autoturismul care a aparținut victimei s-au găsit amprente care să poată fi expertizate, iar pe de altă parte, în stabilirea vinovăției inculpaților nu s-a reținut faptul că s-ar fi identificat amprentele lor la locul infracțiunii. În ce privește stabilirea grupei sanguine a victimei, proba reclamată de recurenți este irelevantă, în condițiile în care prin buletinele de analiză bio-criminalistică nu s-a putut determina specia și grupa sanguină a urmelor de sânge găsite pe obiectele de îmbrăcăminte ridicate de la ei. Situația este aceeași în ce privește testul A.D.N. solicitat de inculpați (a se vedea, în acest sens, buletinul analizei bio-criminalistice efectuate la data de 28 februarie 2003 la cererea Curții de Apel Timișoara, din dosarul acestei instanțe în care se menționează că „materialul biologic de pe corpurile delicte este insuficient pentru efectuarea genotipării A.D.N.”). Carențele în ce privește menționarea în procesul-verbal de ridicare a obiectelor de îmbrăcăminte de la inculpați, dacă acestea „erau ude sau uscate”, sunt, de asemenea irelevante, din moment ce obiectele menționate au fost recunoscute de martorii D.F. și M.I.R., iar inculpații au recunoscut că le-au spălat în noaptea de 9 spre 10 ianuarie 2001, adică atunci când au și fost ridicate de organele poliției. Este la fel de irelevant dacă cercetarea la fața locului s-a făcut complet sau, așa cum susțin recurenții, incomplet, din moment ce nu invocă constatări eronate ale organelor de cercetare, folosite ca probe în acuzare. De asemenea, nu poate avea relevanță efectuarea „recunoașterii din grup de către martorul G.A.”, probă solicitată de recurenți, în condițiile în care martorul nu a declarat că i-ar fi identificat pe inculpați ca autori ai omorului ci a declarat că, în condiții de slabă vizibilitate, pe timp de noapte, a văzut doi bărbați care-l trăgeau pe un al treilea dintr-un autoturism și-l loveau și a auzit victima strigând după ajutor. Înalta Curte nu poate primi critica formulată de recurenți în sensul că, în cauză, organele judiciare ar fi încălcat principiile de bază ale procesului penal și anume, principiul prezumției de nevinovăție, garantarea dreptului la apărare și dreptul la apărare. Atât în faza de urmărire penală, cât și în cursul procesului la prima instanță și la instanța de apel, inculpații au fost asistați de apărător, au formulat și li s-au admis cereri, iar condamnarea lor s-a făcut după administrarea probelor în acuzare și a probelor în apărare solicitate, nerezultând nici o împrejurare din care să se desprindă concluzia că procesul a fost inechitabil. În sfârșit, referitor la încadrarea juridică a faptei, Înalta Curte constată că nu poate fi primită susținerea, în sensul că infracțiunea de tâlhărie comisă de inculpați prin însușirea pe nedrept a autoturismului victimei se încadrează în prevederile art. 211 alin. (3) C. pen., căci dacă ar fi admisă o asemenea susținere ar însemna să se agraveze situația inculpaților în propria lor cale de atac. Nu poate fi primită nici susținerea că ar fi trebuit să se rețină infracțiunea de tâlhărie în forma simplă, în condițiile în care fapta inculpaților întrunește elementele infracțiunii prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. a), d) și e) C. pen., în redactarea în vigoare la data săvârșirii. Cele două infracțiuni reținute în sarcina inculpaților, infracțiunea de omor deosebit de grav și infracțiunea de tâlhărie calificată, având, fiecare, un conținut juridic distinct, nu se poate reține că inculpații au fost pedepsiți de două ori pentru aceeași faptă. Urmează, în consecință, să se respingă recursul inculpaților, cu obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare către stat.