ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2010/2004

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2010/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin rechizitoriul întocmit de

Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad la data de 8 mai 2001 au fost trimiși în

judecată inculpații: B.E., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.

176 lit. d) C. pen. și de art. 211 alin. (2) lit. a), d) și e) C. pen., ambele

cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și B.D., pentru săvârșirea infracțiunilor

prevăzute de art. 176 lit. d) C. pen., art. 211 alin. (2) lit. a), d) și e) C.

pen. și art. 36 alin. (1) din Decretul nr. 328/1966. În fapt s-a reținut că în

seara zilei de 9 ianuarie 2001, în jurul orelor 22,00, cei doi inculpați, în

timp ce erau transportați cu taximetrul condus de I.C. pe strada Santinelei din

cartierul Subcetate – Arad, i-au aplicat acestuia o lovitură cu cuțitul în zona

gâtului, victima decedând la scurt timp după agresiunea comisă împotriva sa.

După comiterea omorului, inculpații au abandonat victima pe marginea drumului,

apoi s-au urcat din nou în autoturismul victimei și s-au mai deplasat circa 150

m, la volan aflându-se inculpatul B.D., care nu avea permis de conducere, până

ce s-au izbit de un pom și au fugit de la locul faptei.

Din raportul medico-legal întocmit

de Serviciul de Medicină Legală Arad rezultă că moartea victimei a fost

violentă și s-a datorat hemoragiei externe, consecutiv unei plăgi

tăiate-înțepate a regiunii antero-externe a gâtului, cu secționarea venei

jugulare și a arterei carotide.

Judecând cauza, Tribunalul Arad a

dispus, prin sentința penală nr. 194 din 27 septembrie 2001, următoarele:

- condamnarea inculpatului B.E. la

25 de ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64

lit. a), b) și e) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de

grav, prevăzută de art. 176 lit. d) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C.

pen. și la 10 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie,

prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), d) și e) C. pen., cu aplicarea art. 37

lit. a) C. pen. În baza art. 61 alin. (2) C. pen., instanța a revocat

beneficiul liberării condiționate a restului de pedeapsă de 657 zile

închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa de 5 ani închisoare, aplicată

inculpatului prin sentința penală nr. 203/1998 a Tribunalului Arad, pentru

infracțiunea de loviri cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen. și a

dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 25 de ani închisoare,

pe care a sporit-o cu un an închisoare, în total 26 ani închisoare, și 10 ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și e) C. pen.;

- achitarea inculpatului B.D., în

baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. pen.,

pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 176 lit. d) și de art. 211

alin. (2) lit. a), d) și e) C. pen. și condamnarea acestui inculpat la un an

închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, pentru

infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autoturism, fără permis

de conducere, prevăzută de art. 36 alin. (1) din Decretul nr. 328/1966.

Pentru a pronunța această sentință,

prima instanță a reținut, în ce îl privește pe inculpatul B.E., starea de fapt

descrisă în rechizitoriul parchetului, iar în ce îl privește pe inculpatul B.D.

a reținut că nu s-a dovedit cu probe concludente participarea sa la săvârșirea

infracțiunilor de omor deosebit de grav și de tâlhărie.

Prin decizia penală nr. 299/ A din

12 iunie 2003, Curtea de Apel Timișoara a dispus respingerea ca nefondat a

apelului declarat de inculpatul B.E. împotriva sentinței instanței de fond și

admiterea apelurilor declarate împotriva aceleiași sentințe de Parchetul de pe

lângă Tribunalul Arad și de inculpatul B.D. și, rejudecând cauza, l-a condamnat

pe inculpatul B.D. la 22 ani închisoare și 8 ani interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a), b) și d) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii

prevăzută de art. 176 lit. d) C. pen. și la 8 ani închisoare, pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), d) și e) C. pen. În baza

art. 33 lit. a) și art. 34 C. pen., instanța a dispus ca inculpatul să execute

pedeapsa cea mai grea, de 22 ani închisoare și 8 ani interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a), b) și d) C. pen. Totodată, instanța a constatat,

în baza art. 1 din Legea nr. 543/2002, că pedeapsa de un an închisoare,

aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 36 alin.

(1) din Decretul nr. 328/1966, a fost grațiată în întregime.

În motivarea deciziei, curtea de

apel a reținut că prima instanță a stabilit corect vinovăția inculpatului B.E.,

iar cu privire la inculpatul B.D., din probele administrate rezultă că și

acesta a participat, în calitate de coautor la săvârșirea infracțiunii de omor

deosebit de grav și a infracțiunii de tâlhărie pentru care a fost trimis în

judecată.

Împotriva deciziei instanței de apel

au declarat recurs inculpații B.E. și B.D., care au solicitat casarea

hotărârilor pronunțate, rejudecarea cauzei și achitarea lor în temeiul art. 10

alin. (1) lit. c) C. proc. pen., sau restituirea dosarului la parchet, în

temeiul art. 333 C. proc. pen., în vederea completării urmăririi penale, precum

și punerea în libertate a inculpatului B.E. și revocarea măsurii arestării

preventive a inculpatului B.D.

Recursul inculpaților se întemeiază

pe dispozițiile art. 385

9

pct. 17

1

și pct. 18 C. proc.

pen.

În dezvoltarea motivelor de recurs

inculpații au susținut următoarele:

în sarcina inculpaților a fost greșit încadrată juridic în art. 211 alin. (2)

lit. a), d) și e) C. pen. Având în vedere că fapta a avut ca urmare moartea

victimei, infracțiunea trebuia să fie încadrată în art. 211 alin. (3) C. pen.

Pe de altă parte, „în literatura juridică și în practica judiciară s-a statuat

că infracțiunea de omor deosebit de grav prevăzută de art. 176 lit. d) C. pen.,

nu poate fi în concurs real cu infracțiunea de tâlhărie în forma calificată ci numai

în forma simplă deoarece în caz contrar s-ar aplica de două ori o agravare

pentru aceeași faptă”.

ale procesului penal, principiul prezumției de nevinovăție și al garantării

dreptului la apărare, dreptul la un proces echitabil, precum și prevederile

legale privind administrarea probelor, efectuarea perchezițiilor și a

expertizelor și ridicarea de obiecte și înscrisuri.

procesului sunt incomplete, deoarece „nu s-a făcut amprentarea inculpaților” și

nu s-a efectuat experzită dactiloscopică pentru a se stabili cui aparțin

amprentele constatate pe obiectele din autoturismul în care s-a comis omorul;

nu s-a stabilit prin expertiză medico-legală „grupa sanguină a victimei, modul

în care s-a comis agresiunea, poziția agresorului și a victimei, ora la care

s-a produs decesul, dacă cuțitul găsit la fața locului este cel care a produs

leziunea mortală”; nu s-a efectuat testul A.D.N., solicitat de către inculpatul

B.E. în instanța de apel pentru a se stabili natura petelor găsite, a originii

sângelui și, dacă este uman, grupa sanguină”; „s-a făcut incomplet cercetarea

mijlocului de transport privind dinamica evenimentului”; nu s-a menționat în

procesul verbal de percheziție la locuința martorei D.F., concubina

inculpatului B.E., dacă obiectele de îmbrăcăminte ridicate de la aceasta „erau

ude sau uscate”; „nu s-a stabilit ce a făcut victima anterior, unde se afla

înainte de comiterea faptelor, care era anturajul acesteia”; nu s-a făcut

confruntarea între martori și inculpatul B.E.”; nu s-au expertizat firele de

păr ridicate în cursul urmăririi și „dispărute” ulterior din dosar; nu s-a

efectuat „reconstituirea la fața locului”; nu s-a efectuat recunoașterea din

grup a inculpaților de către martorul G.A., „care i-a văzut pe autorii omorului

și a dat semnalmentele acestora”.

declarațiile neconcludente și luate ilegal, ale martorilor A.T., infractor

condamnat pentru înșelăciune, trafic de influență și alte fapte penale, „informator

al poliției” și M.I.R., minor în vârstă de 11 ani, fiul concubinei inculpatului

B.E.

alibiul inculpaților, care au făcut dovada cu declarațiile mai multor martori

că la ora la care s-au comis infracțiunile de omor și de tâlhărie împotriva

victimei I.C., se aflau în alte locuri decât cel în care s-au săvârșit faptele.

probele administrate, reținând printr-o gravă eroare de fapt că autorii

infracțiunilor sunt cei doi inculpați. În realitate, faptele au fost comise de

alte persoane, neidentificate de organele judiciare.

Recursurile inculpaților nu sunt

fondate.

Din probele administrate în cauză

rezultă că, în seara zilei de 9 ianuarie 2001, ora 22,20, Poliția municipiului

Arad a fost sesizată de martora P.S. că pe strada Santinelei din Arad se află

cadavrul unui bărbat (în acest sens, registrul de sesizări al ofițerului de

serviciu de la Poliția municipiului Arad, din dosarul de urmărire penală și

declarația martorei P.S.).

Cu ocazia primelor cercetări

efectuate la scurt timp după primirea sesizării, organele de cercetare penală

au stabilit că victima se numea I.C., taximetrist, că acesta a fost ucis cu o

lovitură de cuțit, în autoturismul cu care-și efectua serviciul, și că omorul a

fost comis de doi indivizi care s-au îndepărtat de la locul faptei cu

autoturismul proprietatea victimei, iar apoi, după ce s-au izbit cu

autovehiculul de un pom, au fugit, dispărând în noapte (în acest sens,

procesul-verbal de cercetare la fața locului și declarațiile martorilor G.A. și

O.D.).

Pe baza informațiilor obținute de la

martorul G.A., care i-a văzut pe autorii faptei trăgând victima din autoturism

și a auzit strigătele de ajutor ale victimei, și a constatărilor făcute la

locul faptei, poliția a organizat echipe de patrulare a orașului și a punctelor

de ieșire din oraș, în vederea identificării autorilor omorului.

În jurul orei 24,00, una dintre

echipele de patrulare, formată din plutonierii de poliție D.I. și S.C., a

observat un autoturism, staționat pe strada Steagului, în apropierea blocului

în care locuia inculpatul B.D., iar când patrula s-a apropiat, autoturismul a

pornit și s-a îndepărtat în viteză, șoferul refuzând să se supună semnalelor de

oprire executate de polițiști. Urmăriți de poliție, ocupanții autoturismului au

abandonat vehiculul la marginea orașului, într-un loc cunoscut sub numele de H.

Autoturismul abandonat a fost găsit de poliție la un interval foarte scurt,

stabilindu-se că aparține martorei D.F., concubina inculpatului B.E. (în acest

sens, rapoartele celor doi subofițeri de poliție din dosarul de urmărire

penală).

La descinderea efectuată la

domiciliul martorei D.F., în strada Gogol, au fost găsite într-un lighean cu

apă, obiecte de îmbrăcăminte aparținând inculpaților B.E. și B.D., spălate și

prezentând pete de sânge. Prezența petelor de sânge pe obiectele de

îmbrăcăminte aparținând inculpaților a fost stabilită prin Buletinul de analiză

bio-criminalistică din 17 ianuarie 2001.

În aceeași noapte a fost prins și

reținut inculpatul B.E. care se întorsese, împreună cu martorul C.L.O. să

recupereze din H. autoturismul abandonat.

Identificarea inculpaților B.E. și

B.D. ca autori ai omorului se întemeiază pe aceste date probatorii, precum și

pe declarațiile martorilor M.I.R., D.F. și A.T.

Astfel, minorul M.I.R., fiul

concubinei inculpatului B.E., ascultat de procuror în dimineața zilei de 10

ianuarie 2001 în prezența mamei sale, a arătat că în cursul nopții i-a văzut pe

cei doi inculpați intrând în casă, în care el rămăsese singur, apartamentul din

strada Gogol, că aveau sânge pe mâini (B.D.) și pe pantaloni (B.E.), că

inculpații și-au spălat hainele și s-au îmbrăcat în alte haine, curate, și că

B.D. a ascuns un cuțit în patul din sufragerie, sub o pătură. Minorului i s-au

prezentat la poliție obiectele de îmbrăcăminte ridicate de la domiciliul

inculpatului B.E. și le-a recunoscut ca fiind ale inculpaților.

Martora D.F., ascultată de procuror

la aceeași dată, a confirmat declarația făcută de fiul ei. Cu aceeași ocazie,

martora a identificat hainele care i s-au prezentat la poliție, ca fiind ale

celor doi inculpați și a precizat că șapca de piele sintetică, purtând emblema

firmei Nike, ridicată de poliție de la locul în care s-a comis omorul, aparține

inculpatului B.D.).

Martorul A.T., deținut în arestul

poliției, în aceeași cameră cu inculpatul B.E. a declarat că acesta, în cursul

unei crize depresive, i-a mărturisit că el este autorul omorului și că totul „i

se trage” de la o femeie pe care o căuta în seara aceea și că a fost nemulțumit

văzând că victima, care îl transporta cu autoturismul-taxi în căutarea femeii,

îi cere pentru serviciul prestat suma de 1.200.000 lei.

Inculpații B.E. și B.D. au negat

săvârșirea faptelor reținute în sarcina lor, iar în declarațiile date la

organele de urmărire penală și în fața judecătorilor au făcut afirmații

neverosimile sau infirmate de probele administrate, cu privire la unele

împrejurări stabilite prin materialul probator, esențiale pentru dovedirea

vinovăției lor. Pe de altă parte, inculpații au încercat să facă dovada, cu

declarațiile rudelor și ale persoanelor apropiate, că la ora la care s-au comis

omorul și tâlhăria, ei se aflau în alt loc decât locul săvârșirii

infracțiunilor.

Astfel, ambii inculpați, au

recunoscut că, în noaptea de 9 spre 10 ianuarie 2001, au refuzat să oprească,

la somația poliției, autoturismul în care se aflau împreună cu fratele lor

B.L., că au abandonat autoturismul la marginea orașului, în H. și că s-au

deplasat la locuința lui B.E., din strada Gogol, unde au fost informați de

minorul M.I.R. că i-a căutat poliția și, de asemenea, că acolo și-au schimbat

îmbrăcămintea și au spălat hainele cu care fuseseră îmbrăcați. Au susținut însă

că s-au sustras de la controlul poliției pentru că inculpatul B.D. conducea

autoturismul fără să posede permis de conducere auto și că au spălat hainele cu

care fuseseră îmbrăcați pentru că se murdăriseră cu noroi după abandonarea

autoturismului.

Or, activitatea desfășurată de

inculpați după ce au fost somați de poliție să oprească autoturismul și anume,

cursa pentru desprinderea de urmăritori până ce autovehiculul s-a înfundat în

noroaiele de la marginea orașului, spălarea cu grijă a hainelor în cada din

baie și lăsarea lor în ligheanul cu apă, părăsirea precipitată a locuinței în

care și-au schimbat hainele, nu se explică numai prin intenția de sustragere a

inculpatului B.D. de la răspunderea pentru conducerea autovehiculului fără

permis, în condițiile în care, după identificarea de către organele poliției a

autoturismului abandonat și, mai cu seamă, după ce inculpații au aflat de la

minorul M.I.R. că au fost căutați de poliție, era evident că vor fi

identificați și ei.

În ce privește spălarea de către

inculpați a hainelor după miezul nopții, este neîndoielnic că acțiunea

inculpaților nu se poate explica decât prin încercarea acestora de a înlătura

urmele unei fapte grave căci, așa cum a declarat martora S.A., concubina

martorului B.L. (care locuia împreună cu acesta și cu inculpatul B.E. în

apartamentul din strada Gogol) inculpatul B.E. „nu-și spăla niciodată hainele

și nici măcar nu le punea în apă” (declarația din 10 ianuarie 2001).

Referitor la alibiul invocat de

inculpați, din probele dosarului rezultă următoarele:

În declarațiile sale date în cursul

procesului, inculpatul B.E. a susținut că, în seara zilei de 9 ianuarie 2001,

în intervalul 17,30 – 21,00, s-a aflat împreună cu concubina sa, D.F. și cu

fiul acesteia, M.I.R., în cartierul Grădiștea, la domiciliul martorei B.M.

(sora concubinei inculpatului) care își serba aniversarea, că s-au întors la

locuința din strada Gogol la ora 21,50, apoi inculpatul a plecat la barul din

stația C.F.R. Aradul Nou, proprietatea martorei B.M.D., iar la ora 22,00 a

ajuns la locuința părinților săi, în strada Steagului, unde a rămas până la ora

23,30 – 24,00, când a plecat acasă împreună cu frații săi, în autoturismul

condus de inculpatul B.D.

La rândul său, inculpatul B.D. a

declarat că în seara de 9 ianuarie 2001, începând de la ora 20,00 și până la

ora 24,00 a stat acasă la părinți, în strada Steagului și că, în acest interval,

până la ora 22,00 au venit acolo și cei doi frați ai săi.

Aceste declarații, făcute în scopul

de a dovedi că la ora la care a fost ucis I.C., în jurul orei 22,00, ei se

aflau în alt loc decât locul infracțiunii, sunt confirmate parțial de rudele și

de persoanele din anturajul inculpaților, și anume de concubinele acestora și

de alte femei care, nu aveau ocupație și care, potrivit propriei lor

declarații, se sculau zilnic între orele 12,00 și 17,00 și își petreceau

nopțile la barurile de la hotelurile din oraș, cu nepotriviri esențiale, care

justifică înlăturarea lor ca nesincere.

Astfel, spre deosebire de inculpatul

B.E., care a declarat că a plecat din strada Gogol la ora 21,50 și a ajuns la

părinții săi, în jurul orelor 22,00 - 22,15, unde, „la puțin timp” a venit și

fratele său B.L., acesta a declarat că inculpatul a plecat din strada Gogol la

ora 21,30, iar el, martorul, a plecat la părinți, în strada Steagului la ora

23,00, pe jos, ajungând acolo, probabil, la ora 23,15, adică într-un interval

care, ținând seama de cronologia pe ore și minute luată în considerare de

inculpați, nu poate fi caracterizat ca fiind „la puțin timp”.

Pe de altă parte, declarația

martorului B.L. nu este concordantă cu cea a inculpatului B.D., care a susținut

că fratele său B.L. a venit în strada Steagului la ora 22,00.

Există importante neconcordanțe și

între declarațiile inculpatului B.E. și cele ale martorilor B.M.D. și O.F.,

care au arătat că inculpatul a căutat-o pe B.M.D. la barul din Stația C.F.R.

Aradul Nou la ora 21,30 și nu după ora 21,50 cum a susținut inculpatul.

Dar caracterul neadevărat al

alibiului susținut de inculpați rezultă nu numai din neconcordanțele în

declarații, arătate mai sus, ci, cu deosebire, din declarația dată la parchet

în ziua de 17 ianuarie 2001 de martorul F.A. care a arătat că inculpatul B.D.

și fratele acestuia, B.L., au venit la el acasă în noaptea de 9 spre 10

ianuarie 2001 și i-au cerut să declare la poliție că, în seara zilei de 9

ianuarie 2001 s-a aflat împreună cu inculpații în strada Steagului între orele

21,15 și 0,30. Martorul F.A. a și făcut o declarație în acest sens la poliție,

în ziua de 10 ianuarie 2001, declarație asupra căreia a revenit ulterior în

fața instanței, unde a declarat adevărul.

Având în vedere probele analizate

mai sus, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că motivele de casare

prin care se critică aprecierea greșită a probelor, înlăturarea alibiului

inculpaților și, ca o consecință a acestor greșeli de judecată, condamnarea

inculpaților întemeiată pe o eroare gravă de fapt, sunt nefondate.

Înalta Curte, constată în același

sens, că este nefondată și susținerea inculpaților privind luarea în

considerare a declarației minorului M.I.R. care, în opinia recurenților, a fost

influențat de organele de urmărire penală să facă declarații în defavoarea lor,

și a declarației martorului A.T., informator al poliției și lipsit, deci, de

credibilitate.

În ce-l privește pe minorul M.I.R.,

care declarase că în seara de 9 ianuarie 2001 i-a văzut pe inculpați cu sânge

pe mâini și pe haine și spălându-și îmbrăcămintea, acesta a fost ascultat de

procuror la data de 10 ianuarie 2001, așa cum s-a arătat mai sus, în prezența

mamei sale. Faptul relatat de minor, că inculpații și-au spălat hainele în cadă

și le-au lăsat într-un lighean cu apă a fost recunoscut chiar de aceștia, iar

împrejurarea că hainele inculpaților aveau pete de sânge a fost stabilit prin

analiză bio-criminalistică abia la data de 17 ianuarie 2001, astfel că nu era

posibil ca declarația cu privire la această împrejurare să-i fie sugerată

minorului la data de 10 ianuarie 2001 când a fost ascultat de procuror.

Nu există nici un temei pentru a se

înlătura sau a se pune la îndoială corectitudinea audierii de către procuror a

minorului.

Cu privire la declarația martorului

A.T. care a relatat organelor judiciare că inculpatul B.E. a recunoscut că el

este autorul infracțiunii de omor, se constată că această declarație, prin care

se atestă o mărturisire extrajudiciară, nu putea fi luată în considerare dacă

nu se corobora cu alte probe administrate în cauză, după cum, potrivit art. 69

C. proc. pen., nici declarația inculpatului nu putea fi luată în considerare ca

exprimând adevărul, decât în măsura în care se corobora cu fapte sau

împrejurări rezultate din ansamblul probelor existente în cauză. Or, în

declarația dată în fața primei instanțe A.T. a relatat că inculpatul B.E. a

recunoscut că l-a ucis pe șoferul de taxi I.C., în modul și în împrejurările

arătate, pentru că acesta i-a cerut suma de 1.200.000 lei pentru cursa făcută în

interesul inculpatului. Declarația martorului A.T. este credibilă, întrucât se

coroborează cu cea a martorului B.S., taximetrist care a relatat că, înainte cu

câteva zile de uciderea lui I.C., i-a transportat pe cei doi inculpați de la

Piața Romană din Arad la Stația C.F.R. Aradul Nou și că, pe parcurs, inculpatul

B.D. i-a reproșat fratelui său că a luat un taxi scump și a afirmat că „îi taie

beregata cu cuțitul” șoferului. Rezultă, din declarația acestui martor că ideea

de violență extremă, chiar cu folosirea cuțitului pentru secționarea gâtului

victimei, le era familiară celor doi inculpați.

Pe de altă parte, condamnarea

inculpaților nu se întemeiază numai pe declarația martorului A.T. ci pe

întregul material probator al dosarului, care a fost apreciat în mod

corespunzător de instanțe.

Este nefondată și susținerea

recurenților, în sensul că probele administrate în cursul procesului sunt

incomplete.

Astfel, susținerea recurenților că

ar fi trebuit să se efectueze expertiză dactiloscopică pentru a se stabili ale

cui sunt amprentele constatate pe obiectele din autoturismul în care s-a comis

omorul sunt neîntemeiate, deoarece din dosar nu rezultă că în autoturismul care

a aparținut victimei s-au găsit amprente care să poată fi expertizate, iar pe

de altă parte, în stabilirea vinovăției inculpaților nu s-a reținut faptul că

s-ar fi identificat amprentele lor la locul infracțiunii.

În ce privește stabilirea grupei

sanguine a victimei, proba reclamată de recurenți este irelevantă, în

condițiile în care prin buletinele de analiză bio-criminalistică nu s-a putut

determina specia și grupa sanguină a urmelor de sânge găsite pe obiectele de

îmbrăcăminte ridicate de la ei. Situația este aceeași în ce privește testul

A.D.N. solicitat de inculpați (a se vedea, în acest sens, buletinul analizei

bio-criminalistice efectuate la data de 28 februarie 2003 la cererea Curții de

Apel Timișoara, din dosarul acestei instanțe în care se menționează că

„materialul biologic de pe corpurile delicte este insuficient pentru efectuarea

genotipării A.D.N.”).

Carențele în ce privește menționarea

în procesul-verbal de ridicare a obiectelor de îmbrăcăminte de la inculpați,

dacă acestea „erau ude sau uscate”, sunt, de asemenea irelevante, din moment ce

obiectele menționate au fost recunoscute de martorii D.F. și M.I.R., iar

inculpații au recunoscut că le-au spălat în noaptea de 9 spre 10 ianuarie 2001,

adică atunci când au și fost ridicate de organele poliției.

Este la fel de irelevant dacă

cercetarea la fața locului s-a făcut complet sau, așa cum susțin recurenții,

incomplet, din moment ce nu invocă constatări eronate ale organelor de

cercetare, folosite ca probe în acuzare.

De asemenea, nu poate avea relevanță

efectuarea „recunoașterii din grup de către martorul G.A.”, probă solicitată de

recurenți, în condițiile în care martorul nu a declarat că i-ar fi identificat

pe inculpați ca autori ai omorului ci a declarat că, în condiții de slabă

vizibilitate, pe timp de noapte, a văzut doi bărbați care-l trăgeau pe un al

treilea dintr-un autoturism și-l loveau și a auzit victima strigând după

ajutor.

Înalta Curte nu poate primi critica

formulată de recurenți în sensul că, în cauză, organele judiciare ar fi

încălcat principiile de bază ale procesului penal și anume, principiul

prezumției de nevinovăție, garantarea dreptului la apărare și dreptul la

apărare.

Atât în faza de urmărire penală, cât

și în cursul procesului la prima instanță și la instanța de apel, inculpații au

fost asistați de apărător, au formulat și li s-au admis cereri, iar condamnarea

lor s-a făcut după administrarea probelor în acuzare și a probelor în apărare

solicitate, nerezultând nici o împrejurare din care să se desprindă concluzia

că procesul a fost inechitabil.

În sfârșit, referitor la încadrarea

juridică a faptei, Înalta Curte constată că nu poate fi primită susținerea, în

sensul că infracțiunea de tâlhărie comisă de inculpați prin însușirea pe

nedrept a autoturismului victimei se încadrează în prevederile art. 211 alin.

(3) C. pen., căci dacă ar fi admisă o asemenea susținere ar însemna să se

agraveze situația inculpaților în propria lor cale de atac.

Nu poate fi primită nici susținerea

că ar fi trebuit să se rețină infracțiunea de tâlhărie în forma simplă, în

condițiile în care fapta inculpaților întrunește elementele infracțiunii prevăzute

de art. 211 alin. (2) lit. a), d) și e) C. pen., în redactarea în vigoare la

data săvârșirii. Cele două infracțiuni reținute în sarcina inculpaților,

infracțiunea de omor deosebit de grav și infracțiunea de tâlhărie calificată,

având, fiecare, un conținut juridic distinct, nu se poate reține că inculpații

au fost pedepsiți de două ori pentru aceeași faptă.

Urmează, în consecință, să se

respingă recursul inculpaților, cu obligarea acestora la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de inculpații B.E. și B.D. împotriva deciziei penale nr. 229/ A din

12 iunie 2003 a Curții de Apel Timișoara.

Deduce din pedepsele aplicate

inculpaților, timpul arestării preventive de la 10 ianuarie 2001 la 15 aprilie

2004 pentru B.E. și de la 10 ianuarie 2001 până la punerea efectivă în

libertate pentru B.D.

Obligă pe recurenți să plătească

statului sumele de câte 1.200.000 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

15 aprilie 2004.