ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1400/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 239 din 25

octombrie 2001, pronunțată de Tribunalul Arad a fost condamnat inculpatul S.D.

la 8 ani închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen.

În baza art. 83 alin. (1) C. pen., a

fost revocat beneficiul suspendării condiționate în privința pedepsei de un an

închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 57/2000 a

Tribunalului Arad și a dispus ca inculpatul să execute această pedeapsă pe

lângă cea de 8 ani, deci să execute în final, pedeapsa de 9 ani închisoare, în

condițiile art. 64 și art. 71 C. pen.

În baza art. 346 C. proc. pen., s-au

admis acțiunile civile exercitate de partea vătămată B.D. și M.M.C., aceasta

din urmă în calitate de reprezentantă a minorilor B.S.L. și B.L.C.

Inculpatul a mai fost obligat să

plătească părții civile M.M.C., în reprezentarea și pe seama minorilor S.L. și

L.C., suma de 200 milioane lei, cu titlu de daune morale (câte 100 milioane

pentru fiecare minor) și a respins celelalte pretenții civile solicitate.

Pentru a hotărî astfel, prima

instanță pe baza probelor administrate, a reținut următoarea situație de fapt:

În ziua de 17 mai 2000, victima

B.G.I. a plecat la pescuit la balta Ghioroc, împreună cu T.A. și S.M., cu

autoturismul condus de T.A., unde au stat până, în jurul orelor 21,00, perioadă

în care victima și S.M. au consumat circa un l votcă.

La întoarcere, au ajuns în Aradul

Nou, unde trebuia să-l lase pe S.M., apoi să o ducă pe victimă care locuia în

centrul orașului. Când au ajuns în Aradul Nou, toți trei au intrat în

restaurantul A. și s-au așezat la o masă pe terasă, unde au consumat bere.

După cca. 20 minute, ospătarul i-a

atenționat să părăsească terasa, întrucât era ora închiderii.

După ce s-au ridicat de la masă,

T.A. și S.M. au mers în față, iar în urma lor venea victima B.G.I. La un moment

dat, cei doi văzând că victima nu mai vine s-au reîntors pe terasă, unde l-au

găsit pe B.G.I. căzut pe trotuar și mai multe persoane care-i acordau primul

ajutor, printre aceștia aflându-se și inculpatul S.D.

În prezența acestora, inculpatul a

susținut că, în timp ce victima a trecut pe lângă masa sa l-a înjurat, după

care el i-a aplicat o puternică lovitură la față, iar victima a căzut

lovindu-se cu capul de fundația de beton a gardului sau a trotuarului asfaltat.

Între timp victima și-a revenit, dar a refuzat să fie dusă la spital. A fost

dusă la domiciliul său, unde a decedat, fiind găsită în ziua de 19 mai 2001 de

către T.A. și S.M.

Din raportul medico-legal a rezultat

că moartea victimei a fost violentă și s-a datorat compresiunii substanței

cerebrale de către un hematom subdural consecutiv unei fracturi de boltă de

craniu: leziunile de violență care au provocat moartea victimei s-au putut

produce prin lovire de corpuri dure și de corpuri dure.

Împotriva sentinței de mai sus, a

declarat apel inculpatul, care a invocat unele contradicții între actele

medico-legale și care fac, în opinia acestuia irelevante concluziile

referitoare la cauza decesului.

Prin decizia penală nr. 149 din 4

aprilie 2002, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara a fost respins, ca

nefondat, apelul declarat de inculpat, cu motivarea că chiar dacă au acționat

mai multe cauze, nu se poate omite rolul de cauză principală a traumatismului,

lovitura dată de inculpat.

În termen legal, hotărârile au fost

atacate cu recurs de inculpat, care a susținut în esență următoarele:

- faptei îi lipsește unui din

elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 183 C. pen., prin

aceia că nu există legătură de cauzalitate între acțiunea inculpatului și

urmarea care s-a produs, respectiv, moartea victimei, din probe rezultând că,

victima a suferit ulterior conflictului cu inculpatul un alt traumatism care a

constituit cauza morții;

- încadrarea juridică greșită prin

nereținerea art. 73 lit. b) C. pen., lovitura aplicată de inculpat victimei,

constituind o ripostă la actul provocator al victimei care a proferat injurii

la adresa inculpatului, desigur, reținând circumstanța atenuantă s-a solicitat

și reducerea corespunzătoare a pedepsei sub limita minimă legală;

- în subsidiar, s-a solicitat

constatarea unor circumstanțe judiciare atenuante personale și făcând și

aplicarea art. 80 alin. (2) C. pen., pedeapsa să fie coborâtă sub limita minimă

legală.

În drept au fost invocate cazurile

de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 12, 17 și 14 C.

proc. pen., dispoziții în raport de care vor fi examinate motivele prezentate,

constatându-se însă că, instanțele au făcut o corectă aplicare a legii.

Astfel, în raport de totalitatea

probelor administrate, este evident că inculpatul a aplicat o puternică

lovitură victimei, în față, care a condus la căderea acesteia și lovirea de

pardoseala de ciment a terasei. Pe de altă parte, de necontestat sunt și

concluziile medico-legale, avizate favorabil de Comisia de control și avizare

potrivit cărora moartea victimei s-a datorat traumatismului care a produs un

hematom subdural consecutiv unei fracturi de boltă de craniu.

Circumstanțele în care a fost lovită

victima, precum și momentele ulterioare căderii au fost descrise cu multă

precizie de martorii F.A. și C.D.D.

Potrivit acestor martori, în cadrul

unui schimb de cuvinte inculpatul a lovit puternic pe victimă care în cădere

s-a lovit la cap de pardoseala de ciment a terasei, rămânând în stare de

inconștiență.

Împrejurarea că ulterior comiterii

faptei, cu ocazia cercetării locuinței victimei s-au constatat urme de sânge și

vomă, nu justifică susținerea inculpatului privind producerea unui alt

traumatism, ci așa cum precizează și raportul medico-legal, acestea reprezintă

consecințe ale instalării hematomului subdural, moment în care apariția

hipertensiunii intracraniene provocă tulburări de echilibru și vomă în jet cu

grețuri imperioase.

De altfel, starea de alcoolemie

constatată victimei era de 0,30 %o, ceea ce denotă că aceasta nu se afla într-o

stare avansată de ebrietate, care să justifice căderea acesteia și lovirea

ulterioară care să fie de natură a produce moartea.

În consecință, susținerile făcute în

apărare prin specularea unor date constatate cu ocazia cercetării faptei, fără

suport probator, nu sunt de natură să conducă la achitarea inculpatului, fiind

corectă condamnarea sa pentru infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen.

Din declarațiile acelorași martori

este evident că schimbul de cuvinte intervenit între inculpat și victimă nu

justifica producerea unei tulburări inculpatului, de natură a lovi puternic

victima, aceasta cu atât mai mult cu cât, victima nu a schițat nici un gest de

amenințare, ținând mâinile în buzunar, așa încât, lovitura neașteptată l-a

găsit nepregătit, fără a se putea sprijini sau apăra.

Desigur, în acest context, chiar

dacă victima a ironizat pe inculpat, aceste cuvinte nu erau de natură să

realizeze o proporție între faptă și tulburarea produsă, cunoscut fiind că

numai starea psihică de puternică tulburare creată de atitudinea violentă a

victimei justifică reținerea în favoarea inculpatului a dispozițiilor art. 73

lit. b) C. pen.

Nefondată este și critica vizând

individualizarea pedepsei.

Nu se constată motive care să atragă

aplicarea dispozițiilor art. 74 – art. 76 C. pen., atâta timp cât inculpatul

este recidivist și s-a sustras atât urmăririi penale, cât și judecății,

neputând fi ascultat în mod nemijlocit de instanță, fiind dat în urmărire

generală.

De altfel, nici în căile de atac

inculpatul nu s-a prezentat pentru susținerea motivelor de apel și recurs, așa

încât nu poate beneficia de clemență sub forma reținerii de circumstanțe

judiciare atenuante personale.

Pentru totalitatea considerentelor

prezentate, criticile sunt nefondate și potrivit art. 385

15

pct. 1

lit. b) C. proc. pen., recursul declarat se va respinge, ca nefondat.

Văzând și dispozițiile art. 192

alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat și la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul S.D. împotriva deciziei penale nr. 149 din 4 aprilie

2002 a Curții de Apel Timișoara.

Obligă recurentul la 1.000.000 lei

cheltuieli judiciare către stat.

Pronunțată în ședință publică, azi

19 martie 2003.