ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1400/2003

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 239 din 25 octombrie 2001, pronunțată de Tribunalul Arad a fost condamnat inculpatul S.D. la 8 ani închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen. În baza art. 83 alin. (1) C. pen., a fost revocat beneficiul suspendării condiționate în privința pedepsei de un an închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 57/2000 a Tribunalului Arad și a dispus ca inculpatul să execute această pedeapsă pe lângă cea de 8 ani, deci să execute în final, pedeapsa de 9 ani închisoare, în condițiile art. 64 și art. 71 C. pen. În baza art. 346 C. proc. pen., s-au admis acțiunile civile exercitate de partea vătămată B.D.

și M.M.C., aceasta din urmă în calitate de reprezentantă a minorilor B.S.L. și B.L.C. Inculpatul a mai fost obligat să plătească părții civile M.M.C., în reprezentarea și pe seama minorilor S.L. și L.C., suma de 200 milioane lei, cu titlu de daune morale (câte 100 milioane pentru fiecare minor) și a respins celelalte pretenții civile solicitate. Pentru a hotărî astfel, prima instanță pe baza probelor administrate, a reținut următoarea situație de fapt: În ziua de 17 mai 2000, victima B.G.I. a plecat la pescuit la balta Ghioroc, împreună cu T.A. și S.M., cu autoturismul condus de T.A., unde au stat până, în jurul orelor 21,00, perioadă în care victima și S.M. au consumat circa un l votcă. La întoarcere, au ajuns în Aradul Nou, unde trebuia să-l lase pe S.M., apoi să o ducă pe victimă care locuia în centrul orașului.

Când au ajuns în Aradul Nou, toți trei au intrat în restaurantul A. și s-au așezat la o masă pe terasă, unde au consumat bere. După cca. 20 minute, ospătarul i-a atenționat să părăsească terasa, întrucât era ora închiderii. După ce s-au ridicat de la masă, T.A. și S.M. au mers în față, iar în urma lor venea victima B.G.I. La un moment dat, cei doi văzând că victima nu mai vine s-au reîntors pe terasă, unde l-au găsit pe B.G.I. căzut pe trotuar și mai multe persoane care-i acordau primul ajutor, printre aceștia aflându-se și inculpatul S.D. În prezența acestora, inculpatul a susținut că, în timp ce victima a trecut pe lângă masa sa l-a înjurat, după care el i-a aplicat o puternică lovitură la față, iar victima a căzut lovindu-se cu capul de fundația de beton a gardului sau a trotuarului asfaltat.

Între timp victima și-a revenit, dar a refuzat să fie dusă la spital. A fost dusă la domiciliul său, unde a decedat, fiind găsită în ziua de 19 mai 2001 de către T.A. și S.M. Din raportul medico-legal a rezultat că moartea victimei a fost violentă și s-a datorat compresiunii substanței cerebrale de către un hematom subdural consecutiv unei fracturi de boltă de craniu: leziunile de violență care au provocat moartea victimei s-au putut produce prin lovire de corpuri dure și de corpuri dure. Împotriva sentinței de mai sus, a declarat apel inculpatul, care a invocat unele contradicții între actele medico-legale și care fac, în opinia acestuia irelevante concluziile referitoare la cauza decesului.

Prin decizia penală nr. 149 din 4 aprilie 2002, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat, cu motivarea că chiar dacă au acționat mai multe cauze, nu se poate omite rolul de cauză principală a traumatismului, lovitura dată de inculpat.

În termen legal, hotărârile au fost atacate cu recurs de inculpat, care a susținut în esență următoarele: - faptei îi lipsește unui din elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 183 C. pen., prin aceia că nu există legătură de cauzalitate între acțiunea inculpatului și urmarea care s-a produs, respectiv, moartea victimei, din probe rezultând că, victima a suferit ulterior conflictului cu inculpatul un alt traumatism care a constituit cauza morții; - încadrarea juridică greșită prin nereținerea art. 73 lit. b) C. pen., lovitura aplicată de inculpat victimei, constituind o ripostă la actul provocator al victimei care a proferat injurii la adresa inculpatului, desigur, reținând circumstanța atenuantă s-a solicitat și reducerea corespunzătoare a pedepsei sub limita minimă legală; - în subsidiar, s-a solicitat constatarea unor circumstanțe judiciare atenuante personale și făcând și aplicarea art. 80 alin. (2) C. pen., pedeapsa să fie coborâtă sub limita minimă legală.

În drept au fost invocate cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 12, 17 și 14 C. proc. pen., dispoziții în raport de care vor fi examinate motivele prezentate, constatându-se însă că, instanțele au făcut o corectă aplicare a legii. Astfel, în raport de totalitatea probelor administrate, este evident că inculpatul a aplicat o puternică lovitură victimei, în față, care a condus la căderea acesteia și lovirea de pardoseala de ciment a terasei. Pe de altă parte, de necontestat sunt și concluziile medico-legale, avizate favorabil de Comisia de control și avizare potrivit cărora moartea victimei s-a datorat traumatismului care a produs un hematom subdural consecutiv unei fracturi de boltă de craniu.

Circumstanțele în care a fost lovită victima, precum și momentele ulterioare căderii au fost descrise cu multă precizie de martorii F.A. și C.D.D. Potrivit acestor martori, în cadrul unui schimb de cuvinte inculpatul a lovit puternic pe victimă care în cădere s-a lovit la cap de pardoseala de ciment a terasei, rămânând în stare de inconștiență. Împrejurarea că ulterior comiterii faptei, cu ocazia cercetării locuinței victimei s-au constatat urme de sânge și vomă, nu justifică susținerea inculpatului privind producerea unui alt traumatism, ci așa cum precizează și raportul medico-legal, acestea reprezintă consecințe ale instalării hematomului subdural, moment în care apariția hipertensiunii intracraniene provocă tulburări de echilibru și vomă în jet cu grețuri imperioase.

De altfel, starea de alcoolemie constatată victimei era de 0,30 %o, ceea ce denotă că aceasta nu se afla într-o stare avansată de ebrietate, care să justifice căderea acesteia și lovirea ulterioară care să fie de natură a produce moartea. În consecință, susținerile făcute în apărare prin specularea unor date constatate cu ocazia cercetării faptei, fără suport probator, nu sunt de natură să conducă la achitarea inculpatului, fiind corectă condamnarea sa pentru infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen. Din declarațiile acelorași martori este evident că schimbul de cuvinte intervenit între inculpat și victimă nu justifica producerea unei tulburări inculpatului, de natură a lovi puternic victima, aceasta cu atât mai mult cu cât, victima nu a schițat nici un gest de amenințare, ținând mâinile în buzunar, așa încât, lovitura neașteptată l-a găsit nepregătit, fără a se putea sprijini sau apăra.

Desigur, în acest context, chiar dacă victima a ironizat pe inculpat, aceste cuvinte nu erau de natură să realizeze o proporție între faptă și tulburarea produsă, cunoscut fiind că numai starea psihică de puternică tulburare creată de atitudinea violentă a victimei justifică reținerea în favoarea inculpatului a dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen. Nefondată este și critica vizând individualizarea pedepsei. Nu se constată motive care să atragă aplicarea dispozițiilor art. 74 – art. 76 C. pen., atâta timp cât inculpatul este recidivist și s-a sustras atât urmăririi penale, cât și judecății, neputând fi ascultat în mod nemijlocit de instanță, fiind dat în urmărire generală. De altfel, nici în căile de atac inculpatul nu s-a prezentat pentru susținerea motivelor de apel și recurs, așa încât nu poate beneficia de clemență sub forma reținerii de circumstanțe judiciare atenuante personale.

Pentru totalitatea considerentelor prezentate, criticile sunt nefondate și potrivit art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat se va respinge, ca nefondat. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat și la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.D. împotriva deciziei penale nr. 149 din 4 aprilie 2002 a Curții de Apel Timișoara. Obligă recurentul la 1.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat. Pronunțată în ședință publică, azi 19 martie 2003.