ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4171/2003

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 9 din 3 martie 2003, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 18 1 C. pen., a achitat pe inculpații R.M.A., și G.A.Șt., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen. În baza art. 91 C. pen., raportat la art. 18 1 alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen., a aplicat fiecăruia dintre inculpați 1.000.000 lei amendă penală administrativă. Conform art. 14 și art. 346 C. proc. pen., raportat la art. 998 și art. 1003 C. civ., a obligat pe inculpați în solidar la 10.000.000 lei daune morale către partea civilă G.B.Șt.

A obligat inculpații la câte 5.000.000 lei cheltuieli judiciare către partea civilă. A obligat inculpații la câte 1.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța astfel, s-au reținut următoarele: În seara zilei de 29 iulie 2000, în jurul orelor 23.00, partea vătămată G.B.Șt. s-a deplasat la imobilul situat în comuna Gruiu, însoțită fiind de martorii Z.N., Z.C. și V.M., unde a găsit pe inculpați și pe martorii A.D. și A.I. Inculpata R.M.A. s-a deplasat de pe ponton spre bucătărie, partea vătămată îndreptându-se și aceasta spre bucătărie, fiind urmată de martora Z.N. După ce R.M.A. a intrat în bucătărie, după ea a intrat și partea vătămată, iar martora Z.N. a rămas în ușa bucătăriei.

Partea vătămată a întrebat-o pe inculpată „ce cauți aici”, aceasta răspunzându-i „este casa mea”, după care i-a aplicat două palme peste față, pe obrazul stâng în zona maxilarului și a urechii și respectiv pe obrazul drept. Ulterior, partea vătămată a prins-o de păr pe inculpată, iar inculpatul G.A.Șt. strigat fiind de inculpată a intervenit între cele două, a prins-o de brațe pe partea vătămată și a împins-o de două ori cu spatele într-un raft, moment în care aceasta a căzut. În timp ce era căzută, inculpata R.M.A. a lovit-o pe partea vătămată cu piciorul în gamba dreaptă. Conflictul dintre părți s-a petrecut în interiorul bucătăriei și a fost văzut de martora Z.N., care a intervenit în sprijinul părții vătămate, încercând să-l îndepărteze pe inculpatul G.A.Șt.

de aceasta și de martorul Z.C. care l-a scos din bucătărie pe inculpat, în momentul în care acesta încerca să o lovească pe martoră. Potrivit certificatului medico-legal nr. A.2/4611/30 iulie 2000, partea vătămată a prezentat: „pe brațul stâng 1/3 medie intern echimoză violacee palidă de circa 3/2,5 cm cu tumefacție subiacentă; pe antebrațul stâng 1/3 medie dorsal echimoză violacee de 3/2 cm; sacrat median excoriație roșietică de circa 2/1 cm; pe gamba dreaptă, posterior, 1/3 medie echimoză violacee cu centrul palid, cu dimensiuni maxime de 10/6 cm; antebrațul stâng 1/3 distal, cubital tumefacție fluctuentă de 3/3 cm cu echimoză violacee roșietică, foarte sensibilă la palpare”. Leziunile traumatice s-au putut produce prin lovire cu corp dur și zgâriere și au necesitat pentru vindecare 2-3 zile îngrijiri medicale.

Leziunile produse părții vătămate au fost văzute și de martorii I.E., I.Șt., V.O.E., N.T., P.G. și B.V., culoarea acestora descrisă de martori fiind diferită în funcție de intervalul de timp trecut de la data agresiunii. S-a mai reținut că, inculpații nu au recunoscut că au lovit-o pe partea vătămată, astfel, inculpata R.M.A., arătând că partea vătămată, fără o discuție prealabilă, a prins-o de păr cu ambele mâini și a tras-o în interiorul bucătăriei. În acel moment l-a strigat pe inculpatul G.A.Șt., care i-a descleștat părții vătămate mâinile din părul său, după care a prins-o de brațe și a împins-o afară din bucătărie. A mai declarat că, a doua zi a aflat de la coinculpat și de la martorii A.D.

că partea vătămată s-a dezechilibrat și a căzut, lateral de cabană, acolo unde o dusese inculpatul. A mai arătat inculpata că la data producerii incidentului avea în brațul stâng două tije metalice, ca urmare a unei fracturi de olecran, tije ce i-au fost extrase la data de 31 august 2000, funcționalitatea brațului stâng fiind practic de 1/4 și că în timp ce se afla în ușa bucătăriei, martora Z.N. a încercat să o lovească cu o bâtă de basseball, însă G.A.Șt. a parat lovitura, astfel încât, aceasta a zgâriat-o în regiunea tâmplei stângi. Inculpatul G.A.Șt. a susținut, de asemenea, că partea vătămată s-a dezechilibrat și a căzut după ce a scos-o din bucătărie, lateral dreapta și că R.M.A. putea să vadă momentul în care a căzut partea vătămată și l-a antrenat în cădere, aflându-se în ușa bucătăriei.

Declarațiile inculpaților au fost înlăturate ca nesincere, fiind contrazise de declarațiile martorilor Z.N., ce a asistat la desfășurarea conflictului, Z.C., V.M. și I.I. Astfel, martorii Z.N., Z.C. și V.M. au arătat că partea vătămată nu a căzut în afara bucătăriei, nu a avut nici un conflict cu inculpatul G.A.Șt. în afara bucătăriei, iar pe acesta l-a scos din bucătărie martorul Z.C. De asemenea, nici o persoană din grupul respectiv nu a încercat să o lovească pe inculpata R.M. cu bâta de basseball, iar martorul I.I. la care aceasta a mers ulterior conflictului nu a văzut ca inculpata să prezinte vreo lovitură, așa cum a susținut aceasta. S-a mai reținut că apărarea inculpatei R.M.A., în sensul că nu-și putea folosi brațul stâng decât în proporție de 1/4 și nu putea aplica lovituri părții vătămate, este infirmată de declarația martorei Z.N.

Martora A.D., propusă de inculpați în apărare, a susținut în faza urmăririi penale că incidentul s-a petrecut în ușa bucătăriei, pentru ca la cercetarea judecătorească să arate că a văzut când inculpata R.M.A. și partea vătămată au intrat în bucătărie, însă nu știe ce s-a întâmplat acolo. De asemenea, a văzut când și inculpatul G.A.Șt. a intrat în bucătărie, însă nu știe ce s-a întâmplat. Martorul A.I. a arătat că în momentul în care inculpata R.M.A. l-a strigat pe G.A.Șt., acesta a fugit spre bucătărie, iar apoi au plecat cu toții, respectiv soția martorului, A.D., soții Z. și martorul V.M. Nici unul dintre cei doi martori nu au văzut cele arătate de inculpați, respectiv că partea vătămată ar fi căzut în afara bucătăriei, împinsă fiind de inculpatul G.A.Șt.

Martorii A.D. și A.I. au mai relatat că martora Z.N. a încercat să o lovească cu bâta pe inculpata R.M.A., împrejurare infirmată de partea vătămată, de martorii Z., V.M. și I.I. S-a examinat și posibilitatea de a observa cele întâmplate, inculpații arătând că în noaptea respectivă nu era lună plină, contrar celor susținute de martorii Z., V.M. și de partea vătămată, depunând în acest sens adresa nr. 16 din 15 ianuarie 2003 a Institutului Astronomic din care rezultă că în ziua de 29 iulie 2000, între orele 23.00 – 24.00, luna nu se afla pe cer, aceasta răsărind la orele 3,47 și a apus la orele 19.28. S-a reținut că, și în ipoteza în care nu era lună plină, exista un anumit grad de vizibilitate, dovada fiind împrejurarea că atât inculpații, cât și martorii audiați au avut posibilitatea să vadă cele întâmplate.

În plus, deși în locul respectiv nu există instalație electrică, din declarațiile martorilor și ale părții vătămate rezultă că pe masa de pe ponton erau aprinse lumânări, iar farurile de la mașina cu care venise partea vătămată erau aprinse. Și inculpata R.M.A. confirmă existența lumânărilor aprinse pe masa de pe ponton. Inculpata R.M.A. a solicitat achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. e) și art. 44 C. proc. pen., precum și potrivit art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., cu referire la art. 46 alin. (1) C. proc. pen. Instanța a reținut că probele administrate în cauză, conduc la concluzia că inculpata a aplicat părții vătămate două palme peste față, iar după ce partea vătămată a căzut, a lovit-o cu piciorul în gamba dreaptă.

A concluzionat că nu ne aflăm nici în ipoteza legitimei apărări și nici în ipoteza constrângerii fizice pentru a putea invoca o cauză care înlătură caracterul penal al faptei. Nici apărarea inculpatului G.A.Șt. nu a fost primită, reținându-se că nu se poate invoca legitima apărare, nefiind îndeplinite cerințele art. 44 C. pen. Cu privire la fapta săvârșită de cei doi inculpați, instanța a apreciat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 18 1 C. pen., fapta neprezentând pericolul social al unei infracțiuni. Sub aspectul laturii civile, s-a apreciat că potrivit dispozițiilor art. 14 și art. 346 C. proc. pen., raportat la art. 998 și art. 1003 C. civ. și în raport de prejudiciul suferit de partea vătămată, aceasta este îndreptățită la acordarea de daune morale al căror cuantum a fost apreciat la 10.000.000 lei.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs inculpații R.M.A. și G.A.Șt. și partea civilă G.B.Șt. Inculpata R.M.A. a solicitat achitarea potrivit dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) și art. 10 alin. (1) lit. e) C. proc. pen. și respingerea recursului declarat de partea civilă. Inculpatul G.A.Șt. a solicitat achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. e) C. proc. pen. și respingerea recursului declarat de partea civilă. Inculpații susțin, în esență, că sentința este rezultatul unei erori grave de fapt. Partea civilă G.B.Șt. a solicitat condamnarea inculpaților pentru infracțiunea prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., acordarea despăgubirilor astfel cum au fost solicitate prin cererea introductivă și respingerea recursurilor formulate de inculpați.

Examinând cauza, în raport de motivele invocate analizate prin prisma dispozițiilor art. 385 pct. 18 și 17 1 C. proc. pen., cât și din oficiu, potrivit dispozițiilor alin. (3) al aceluiași articol, constată că recursurile sunt nefondate. Luând în discuție recursurile declarate de inculpații R.M. și G.A., a căror critică vizează nelegalitatea sentinței datorită comiterii unei erori grave de fapt, susținând că eroarea provine din denaturarea probelor administrate în cauză, se constată: Excluzând o ordine de preferință în ceea ce privește valoarea în stabilirea adevărului în raport de faza în care sunt administrate și având obligația de a discerne dincolo de viciul unor probe testimoniale, criteriul determinant în aprecierea probelor îl constituie forța acestora de a exprima adevărul.

Aflarea adevărului presupune existența unei concordanțe între concluziile la care ajung organele judiciare și realitatea obiectivă privind fapta și autorul ei. Dând sens dispozițiilor art. 3 C. proc. pen., privind aflarea adevărului, normă cu valoare de principiu în procesul penal, instanța a reținut și apreciat numai acele probe care reflectă adevărul, ținând seama de întregul material administrat în cauză. Revenind la critica formulată și știut fiind că eroarea gravă de fapt constă în esență, în contradicția evidentă și esențială între ceea ce spune dosarul prin actele lui și ceea ce spune instanța, în speță, verificând probele administrate se poate conchide că există concordanță între probe și hotărârea dată, că instanța a dat eficiență deplină dispozițiilor legale ce reglementează probele și mijloacele de probă.

Cu privire la recursul declarat de partea vătămată, constituită parte civilă în proces, G.B.Șt., sub aspectul daunelor morale. Definind daunele morale ca prejudicii cauzate prin fapte care aduc atingere valorilor ce alcătuiesc personalitatea umană, ca entitate bio psiho-fizică socială și morală, ele, daunele trebuie să reprezinte o justă și reală despăgubire. Prejudiciul moral justifică acordarea unor compensații materiale care se stabilesc prin apreciere, dar nu printr-o apreciere de ordin general ci avându-se în vedere criterii rezultate din cazul concret supus judecății. În speță, cuantumul solicitat de partea vătămată ca preț al afectării psihice produse de incident, ce a avut ca urmare participarea la viața socială într-o măsură mai redusă decât anterior incidentului, este exagerat.

Având în vedere atât dispozițiile legale ce reglementează despăgubirile civile, cât și probele care au evidențiat prejudiciul moral suferit de partea vătămată, se apreciază că suma stabilită de instanța de fond compensează prejudiciul suferit, fiind o justă și integrală despăgubire în sensul art. 398 și art. 1003 C. civ. Nefondat este recursul și sub aspectul laturii penale, întrucât corect s-a reținut că fapta inculpaților nu prezintă gradul concret de pericol social al unei infracțiuni având în vedere criteriile prevăzute de art. 18 1 alin. (2) C. pen. și împrejurările săvârșirii faptei, urmările produse și nu în ultimul rând persoana și conduita inculpaților. Așa fiind, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., va respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații R.M.A. și G.A.Șt. și de partea civilă G.B.Șt. împotriva sentinței nr. 9 din 3 martie 2003 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de inculpații R.M.A. și G.A.Șt. și de partea civilă G.B.Șt. împotriva sentinței nr. 9 din 3 martie 2003 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, ca nefondate. Obligă pe recurenții inculpați să plătească statului câte 1.100.000 lei cheltuieli judiciare, iar pe recurenta parte civilă să plătească statului 400.000 lei cheltuieli judiciare. Pronunțată în ședință publică, azi 2 octombrie 2003.