ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4171/2003

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4171/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 9 din 3 martie

2003, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în baza art. 11 pct. 2

lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 18

1

C. pen., a achitat pe

inculpații R.M.A., și G.A.Șt., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.

180 alin. (2) C. pen.

În baza art. 91 C. pen., raportat la

art. 18

1

alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen., a aplicat

fiecăruia dintre inculpați 1.000.000 lei amendă penală administrativă.

Conform art. 14 și art. 346 C. proc.

pen., raportat la art. 998 și art. 1003 C. civ., a obligat pe inculpați în

solidar la 10.000.000 lei daune morale către partea civilă G.B.Șt.

A obligat inculpații la câte

5.000.000 lei cheltuieli judiciare către partea civilă.

A obligat inculpații la câte

1.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța astfel, s-au

reținut următoarele:

În seara zilei de 29 iulie 2000, în

jurul orelor 23.00, partea vătămată G.B.Șt. s-a deplasat la imobilul situat în

comuna Gruiu, însoțită fiind de martorii Z.N., Z.C. și V.M., unde a găsit pe

inculpați și pe martorii A.D. și A.I.

Inculpata R.M.A. s-a deplasat de pe

ponton spre bucătărie, partea vătămată îndreptându-se și aceasta spre

bucătărie, fiind urmată de martora Z.N.

După ce R.M.A. a intrat în

bucătărie, după ea a intrat și partea vătămată, iar martora Z.N. a rămas în ușa

bucătăriei.

Partea vătămată a întrebat-o pe

inculpată „ce cauți aici”, aceasta răspunzându-i „este casa mea”, după care i-a

aplicat două palme peste față, pe obrazul stâng în zona maxilarului și a

urechii și respectiv pe obrazul drept.

Ulterior, partea vătămată a prins-o

de păr pe inculpată, iar inculpatul G.A.Șt. strigat fiind de inculpată a

intervenit între cele două, a prins-o de brațe pe partea vătămată și a împins-o

de două ori cu spatele într-un raft, moment în care aceasta a căzut.

În timp ce era căzută, inculpata

R.M.A. a lovit-o pe partea vătămată cu piciorul în gamba dreaptă.

Conflictul dintre părți s-a petrecut

în interiorul bucătăriei și a fost văzut de martora Z.N., care a intervenit în

sprijinul părții vătămate, încercând să-l îndepărteze pe inculpatul G.A.Șt. de

aceasta și de martorul Z.C. care l-a scos din bucătărie pe inculpat, în

momentul în care acesta încerca să o lovească pe martoră.

Potrivit certificatului medico-legal

nr. A.2/4611/30 iulie 2000, partea vătămată a prezentat: „pe brațul stâng 1/3

medie intern echimoză violacee palidă de circa 3/2,5 cm cu tumefacție

subiacentă; pe antebrațul stâng 1/3 medie dorsal echimoză violacee de 3/2 cm;

sacrat median excoriație roșietică de circa 2/1 cm; pe gamba dreaptă, posterior,

1/3 medie echimoză violacee cu centrul palid, cu dimensiuni maxime de 10/6 cm;

antebrațul stâng 1/3 distal, cubital tumefacție fluctuentă de 3/3 cm cu

echimoză violacee roșietică, foarte sensibilă la palpare”.

Leziunile traumatice s-au putut

produce prin lovire cu corp dur și zgâriere și au necesitat pentru vindecare

2-3 zile îngrijiri medicale.

Leziunile produse părții vătămate au

fost văzute și de martorii I.E., I.Șt., V.O.E., N.T., P.G. și B.V., culoarea

acestora descrisă de martori fiind diferită în funcție de intervalul de timp

trecut de la data agresiunii.

S-a mai reținut că, inculpații nu au

recunoscut că au lovit-o pe partea vătămată, astfel, inculpata R.M.A., arătând

că partea vătămată, fără o discuție prealabilă, a prins-o de păr cu ambele mâini

și a tras-o în interiorul bucătăriei. În acel moment l-a strigat pe inculpatul

G.A.Șt., care i-a descleștat părții vătămate mâinile din părul său, după care a

prins-o de brațe și a împins-o afară din bucătărie.

A mai declarat că, a doua zi a aflat

de la coinculpat și de la martorii A.D. că partea vătămată s-a dezechilibrat și

a căzut, lateral de cabană, acolo unde o dusese inculpatul.

A mai arătat inculpata că la data

producerii incidentului avea în brațul stâng două tije metalice, ca urmare a

unei fracturi de olecran, tije ce i-au fost extrase la data de 31 august 2000,

funcționalitatea brațului stâng fiind practic de 1/4 și că în timp ce se afla

în ușa bucătăriei, martora Z.N. a încercat să o lovească cu o bâtă de

basseball, însă G.A.Șt. a parat lovitura, astfel încât, aceasta a zgâriat-o în

regiunea tâmplei stângi.

Inculpatul G.A.Șt. a susținut, de

asemenea, că partea vătămată s-a dezechilibrat și a căzut după ce a scos-o din

bucătărie, lateral dreapta și că R.M.A. putea să vadă momentul în care a căzut partea

vătămată și l-a antrenat în cădere, aflându-se în ușa bucătăriei.

Declarațiile inculpaților au fost

înlăturate ca nesincere, fiind contrazise de declarațiile martorilor Z.N., ce a

asistat la desfășurarea conflictului, Z.C., V.M. și I.I.

Astfel, martorii Z.N., Z.C. și V.M.

au arătat că partea vătămată nu a căzut în afara bucătăriei, nu a avut nici un

conflict cu inculpatul G.A.Șt. în afara bucătăriei, iar pe acesta l-a scos din

bucătărie martorul Z.C.

De asemenea, nici o persoană din

grupul respectiv nu a încercat să o lovească pe inculpata R.M. cu bâta de

basseball, iar martorul I.I. la care aceasta a mers ulterior conflictului nu a

văzut ca inculpata să prezinte vreo lovitură, așa cum a susținut aceasta.

S-a mai reținut că apărarea

inculpatei R.M.A., în sensul că nu-și putea folosi brațul stâng decât în

proporție de 1/4 și nu putea aplica lovituri părții vătămate, este infirmată de

declarația martorei Z.N.

Martora A.D., propusă de inculpați

în apărare, a susținut în faza urmăririi penale că incidentul s-a petrecut în

ușa bucătăriei, pentru ca la cercetarea judecătorească să arate că a văzut când

inculpata R.M.A. și partea vătămată au intrat în bucătărie, însă nu știe ce s-a

întâmplat acolo.

De asemenea, a văzut când și

inculpatul G.A.Șt. a intrat în bucătărie, însă nu știe ce s-a întâmplat.

Martorul A.I. a arătat că în

momentul în care inculpata R.M.A. l-a strigat pe G.A.Șt., acesta a fugit spre

bucătărie, iar apoi au plecat cu toții, respectiv soția martorului, A.D., soții

Z. și martorul V.M.

Nici unul dintre cei doi martori nu

au văzut cele arătate de inculpați, respectiv că partea vătămată ar fi căzut în

afara bucătăriei, împinsă fiind de inculpatul G.A.Șt.

Martorii A.D. și A.I. au mai relatat

că martora Z.N. a încercat să o lovească cu bâta pe inculpata R.M.A.,

împrejurare infirmată de partea vătămată, de martorii Z., V.M. și I.I. S-a

examinat și posibilitatea de a observa cele întâmplate, inculpații arătând că

în noaptea respectivă nu era lună plină, contrar celor susținute de martorii

Z., V.M. și de partea vătămată, depunând în acest sens adresa nr. 16 din 15

ianuarie 2003 a Institutului Astronomic din care rezultă că în ziua de 29 iulie

2000, între orele 23.00 – 24.00, luna nu se afla pe cer, aceasta răsărind la

orele 3,47 și a apus la orele 19.28.

S-a reținut că, și în ipoteza în

care nu era lună plină, exista un anumit grad de vizibilitate, dovada fiind

împrejurarea că atât inculpații, cât și martorii audiați au avut posibilitatea

să vadă cele întâmplate. În plus, deși în locul respectiv nu există instalație

electrică, din declarațiile martorilor și ale părții vătămate rezultă că pe

masa de pe ponton erau aprinse lumânări, iar farurile de la mașina cu care

venise partea vătămată erau aprinse.

Și inculpata R.M.A. confirmă

existența lumânărilor aprinse pe masa de pe ponton.

Inculpata R.M.A. a solicitat

achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit.

c) C. proc. pen., art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. e)

și art. 44 C. proc. pen., precum și potrivit art. 11 pct. 2 lit. a), raportat

la art. 10 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., cu referire la art. 46 alin. (1) C.

proc. pen.

Instanța a reținut că probele

administrate în cauză, conduc la concluzia că inculpata a aplicat părții

vătămate două palme peste față, iar după ce partea vătămată a căzut, a lovit-o

cu piciorul în gamba dreaptă. A concluzionat că nu ne aflăm nici în ipoteza

legitimei apărări și nici în ipoteza constrângerii fizice pentru a putea invoca

o cauză care înlătură caracterul penal al faptei.

Nici apărarea inculpatului G.A.Șt.

nu a fost primită, reținându-se că nu se poate invoca legitima apărare, nefiind

îndeplinite cerințele art. 44 C. pen.

Cu privire la fapta săvârșită de cei

doi inculpați, instanța a apreciat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile

art. 18

1

C. pen., fapta neprezentând pericolul social al unei

infracțiuni.

Sub aspectul laturii civile, s-a

apreciat că potrivit dispozițiilor art. 14 și art. 346 C. proc. pen., raportat

la art. 998 și art. 1003 C. civ. și în raport de prejudiciul suferit de partea

vătămată, aceasta este îndreptățită la acordarea de daune morale al căror

cuantum a fost apreciat la 10.000.000 lei.

Împotriva acestei sentințe au

declarat recurs inculpații R.M.A. și G.A.Șt. și partea civilă G.B.Șt.

Inculpata R.M.A. a solicitat

achitarea potrivit dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10

alin. (1) lit. a) și art. 10 alin. (1) lit. e) C. proc. pen. și respingerea

recursului declarat de partea civilă.

Inculpatul G.A.Șt. a solicitat

achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit.

e) C. proc. pen. și respingerea recursului declarat de partea civilă.

Inculpații susțin, în esență, că

sentința este rezultatul unei erori grave de fapt.

Partea civilă G.B.Șt. a solicitat

condamnarea inculpaților pentru infracțiunea prevăzută de art. 180 alin. (2) C.

pen., acordarea despăgubirilor astfel cum au fost solicitate prin cererea

introductivă și respingerea recursurilor formulate de inculpați.

Examinând cauza, în raport de

motivele invocate analizate prin prisma dispozițiilor art. 385 pct. 18 și 17

1

C. proc. pen., cât și din oficiu, potrivit dispozițiilor alin. (3) al aceluiași

articol, constată că recursurile sunt nefondate.

Luând în discuție recursurile

declarate de inculpații R.M. și G.A., a căror critică vizează nelegalitatea

sentinței datorită comiterii unei erori grave de fapt, susținând că eroarea

provine din denaturarea probelor administrate în cauză, se constată:

Excluzând o ordine de preferință în

ceea ce privește valoarea în stabilirea adevărului în raport de faza în care

sunt administrate și având obligația de a discerne dincolo de viciul unor probe

testimoniale, criteriul determinant în aprecierea probelor îl constituie forța

acestora de a exprima adevărul.

Aflarea adevărului presupune

existența unei concordanțe între concluziile la care ajung organele judiciare

și realitatea obiectivă privind fapta și autorul ei.

Dând sens dispozițiilor art. 3 C.

proc. pen., privind aflarea adevărului, normă cu valoare de principiu în

procesul penal, instanța a reținut și apreciat numai acele probe care reflectă

adevărul, ținând seama de întregul material administrat în cauză.

Revenind la critica formulată și

știut fiind că eroarea gravă de fapt constă în esență, în contradicția evidentă

și esențială între ceea ce spune dosarul prin actele lui și ceea ce spune

instanța, în speță, verificând probele administrate se poate conchide că există

concordanță între probe și hotărârea dată, că instanța a dat eficiență deplină

dispozițiilor legale ce reglementează probele și mijloacele de probă.

Cu privire la recursul declarat de

partea vătămată, constituită parte civilă în proces, G.B.Șt., sub aspectul

daunelor morale.

Definind daunele morale ca

prejudicii cauzate prin fapte care aduc atingere valorilor ce alcătuiesc

personalitatea umană, ca entitate bio psiho-fizică socială și morală, ele,

daunele trebuie să reprezinte o justă și reală despăgubire.

Prejudiciul moral justifică

acordarea unor compensații materiale care se stabilesc prin apreciere, dar nu

printr-o apreciere de ordin general ci avându-se în vedere criterii rezultate

din cazul concret supus judecății.

În speță, cuantumul solicitat de

partea vătămată ca preț al afectării psihice produse de incident, ce a avut ca

urmare participarea la viața socială într-o măsură mai redusă decât anterior

incidentului, este exagerat. Având în vedere atât dispozițiile legale ce

reglementează despăgubirile civile, cât și probele care au evidențiat

prejudiciul moral suferit de partea vătămată, se apreciază că suma stabilită de

instanța de fond compensează prejudiciul suferit, fiind o justă și integrală

despăgubire în sensul art. 398 și art. 1003 C. civ.

Nefondat este recursul și sub

aspectul laturii penale, întrucât corect s-a reținut că fapta inculpaților nu

prezintă gradul concret de pericol social al unei infracțiuni având în vedere

criteriile prevăzute de art. 18

1

alin. (2) C. pen. și împrejurările

săvârșirii faptei, urmările produse și nu în ultimul rând persoana și conduita

inculpaților.

Așa fiind, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondate recursurile declarate de

inculpații R.M.A. și G.A.Șt. și de partea civilă G.B.Șt. împotriva sentinței

nr. 9 din 3 martie 2003 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de

inculpații R.M.A. și G.A.Șt. și de partea civilă G.B.Șt. împotriva sentinței

nr. 9 din 3 martie 2003 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, ca

nefondate.

Obligă pe recurenții inculpați să

plătească statului câte 1.100.000 lei cheltuieli judiciare, iar pe recurenta

parte civilă să plătească statului 400.000 lei cheltuieli judiciare.

Pronunțată în ședință publică, azi 2

octombrie 2003.