ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4501/2003

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1094 din 12 noiembrie 2002 a Tribunalului București, secția a II-a penală, au fost condamnați inculpații: - L.M.D. la următoarele pedepse: 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), d) și e) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen.; 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), d), e) și g) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen.; 3 ani și 6 luni închisoare pentru tentativă la infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art. 20 raportat la art. 211 alin. (2) lit. a) și e) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen.

În baza art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului, pe lângă fiecare pedeapsă și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 3 ani. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 alin. (1) lit. b) și art. 35 alin. (3) C. pen., s-a dispus executarea celei mai grele pedepse de 6 ani închisoare sporită cu 6 luni, în total 6 ani și 6 luni închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., după executarea pedepsei principale. S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. - R.V.

la următoarele pedepse: 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), d) și e) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen.; 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), d) și e) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen.; 3 ani și 6 luni închisoare pentru tentativă la infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art. 20 raportat la art. 211 alin. (2) lit. a) și e) cu aplicarea art. 13 C. pen. În baza art. 65 C. pen., s-a aplicat pe lângă fiecare pedeapsă principală și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 3 ani.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) și art. 35 alin. (3) C. pen., s-a dispus executarea pedepsei cele mai grele de 6 ani închisoare, sporită cu 6 luni, în total 6 ani și 6 luni închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., după executarea pedepsei principale. S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. S-a aplicat inculpatului măsura de siguranță prevăzută de art. 116 C. pen., a interzicerii de a se afla în București pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpaților, iar în baza art. 88 C. pen., s-a dedus prevenția de la 25 februarie 2002 la zi. S-a luat act că părțile vătămate A.S.

și S.A.M. nu s-au constituit părți civile. În baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen., au fost obligați inculpații, în solidar, la despăgubiri civile în sumă de 4.600.000 lei către partea civilă S.E.C. În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul L.M.D. la plata sumei de 1.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat, iar inculpatul R.V., la plata a 1.300.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 300.000 lei onorariul avocatului din oficiu, urmând a se suporta din fondul Ministerului Justiției. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în fapt, că, la data de 25 februarie 2002, partea vătămată S.E.C. a sesizat organele de poliție cu privire la faptul că, în seara zilei de 20 februarie 2002 a fost acostată de inculpatul R.V., care a forțat-o să urce într-un autoturism marca MAZDA, la volanul căruia se afla inculpatul L.M.D.

Ambii inculpați au amenințat partea vătămată că o vor duce la poliție, iar inculpatul L. că o va viola și i-au cerut telefonul mobil și tot ce are asupra sa, motivând că partea vătămată a luat la o petrecere telefonul mobil al unei prietene a inculpaților; urmare a atitudinii inculpaților, partea vătămată le-a dat telefonul mobil și suma de 300.000 lei. La data de 25 februarie 2002, partea vătămată A.S. a sesizat organele de poliție referitor la faptul că, în seara zilei de 21 februarie 2002 a fost acostat de inculpatul R.V. obligat să urce în autoturismul marca MAZDA în care se afla inculpatul L., unde a fost deposedat de telefonul mobil sub pretextul că o acostase pe prietena acestuia din urmă, care în fugă, și-a pierdut telefonul mobil.

Partea vătămată a fost amenințată de inculpați că va fi dusă la poliție și că vor exercita acte de violență asupra sa. Amenințările au continuat și după deposedarea părții vătămate. Telefonul a fost recuperat și restituit părții vătămate de la martorul C.R.D., care îl cumpărase la prețul de 800.000 lei, fără a-i cunoaște proveniența. În data de 25 februarie 2002, inculpații au fost depistați de către organele de poliție în timp ce acostaseră pe partea vătămată S.M.A., căruia îi pretinseseră pentru motive similare celor anterior folosite, predarea telefonului mobil. Starea de fapt și vinovăția inculpaților au fost stabilite în baza materialului probator administrat în cauză: plângerea și declarațiile părților vătămate, ale martorilor și ale inculpaților, procesul-verbal de recunoaștere din grup, planșe fotografice.

Toate părțile vătămate i-au recunoscut din grup pe inculpați. Inculpații au avut o atitudine nesinceră, încercând să-și dovedească prezența la momentele indicate de părțile vătămate, ca fiind cele la care s-au săvârșit faptele în alte locuri, dar aceste apărări nu s-au coroborat cu ansamblul probelor administrate în cauză. Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia nr. 117 din 4 martie 2003, a respins ca nefondate apelurile declarate de inculpați, deducând prevenția de la 25 februarie 2002 la 4 martie 2003. A fost obligat apelantul inculpat L.M.D. la plata sumei de 500.000 lei cheltuieli judiciare către stat, iar inculpatul R.V. la plata sumei de 800.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 300.000 lei onorariul avocatului din oficiu, urmând a fi avansați din fondul Ministerului Justiției.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal inculpații, astfel: inculpatul L.D.M., pentru motivele prevăzute de art. 385 9 pct. 10, 12, 14 și 17, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate, achitarea în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) și art. 10 lit. a) C. proc. pen., iar în subsidiar, schimbarea încadrării juridice pentru fapta din 25 februarie 2002, săvârșită fără violență și reducerea pedepsei; inculpatul R.V. a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate și achitarea în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) și art. 10 lit. c) C. proc. pen., iar în subsidiar, reducerea pedepsei. Recursurile sunt nefondat, astfel după cum se va arăta în continuare.

Din analiza actelor dosarului rezultă că în cauză s-a analizat în mod temeinic materialul probator, fiind administrate toate probele necesare cauzei din care a rezultat fără dubiu starea de fapt și vinovăția inculpaților. În legătură cu critica formulată de către recurentul inculpat L.M.D. referitoare la neluarea în considerare, de către instanța de apel a declarației notariale a părții vătămate S.E.C., aceasta este neîntemeiată, această declarație fiind analizată în apel, dar înlăturată, având în vedere lipsa de putere probantă în contextul celorlalte probe administrate și nejustificarea acelei susțineri de către partea vătămată. În legătură cu reținerea situației de fapt, aceasta a fost just stabilită pentru ambii inculpați pe bază de probe concludente, deci nu se pot admite criticile ce tind la achitarea în baza art. 10 lit. a) raportat la art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc.

pen. și nici schimbarea încadrării juridice. Referitor la solicitarea inculpaților în sensul redozării pedepselor se apreciază că acestea au fost temeinic stabilite, dându-se eficiența cuvenită criteriilor generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., referitoare la împrejurările săvârșirii faptelor, de comiterea lor în concurs, de perseverența infracțională a inculpaților; prin modalitatea de executare și cuantumul lor, pedepsele aplicate sunt de natură să conducă la realizarea corespunzătoare a scopului sancțiunii penale, prevăzută de dispozițiile art. 52 C. pen., acela de a constitui un mijloc de coerciție și de prevenție socială. Având în vedere aceste argumente, Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., va respinge recursurile ca nefondate. În baza art. 385 17 alin. (4) C. proc. pen., coroborat cu art. 88 C. pen., se va deduce perioada arestării preventive de la 25 februarie 2002 la 15 octombrie 2003. În temeiul dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpații vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariul apărătorului din oficiu al inculpatului R.V., fiind suportat din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații L.M.D. și R.V. împotriva deciziei penale nr. 117 din 4 martie 2003 a Curții de Apel București, secția I penală. Deduce din pedepsele aplicate inculpaților, timpul arestării preventive de la 25 februarie 2002 la 25 octombrie 2003. Obligă pe recurentul inculpat L.M.D. să plătească statului 1.000.000 lei cheltuieli judiciare. Obligă pe recurentul inculpat R.V. să plătească statului suma de 1.400.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată, în ședință publică, azi 15 octombrie 2003.