ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5920/2004

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5920/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului în anulare

de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr.

2145 din 17 decembrie 2002, Judecătoria Slatina a condamnat pe inculpații:

T.A. la:

- 6 ani închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 – art. 209

alin. (1) lit. a), e) și i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și

- 4 ani închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 – art. 209

alin. (1) lit. a), e) și i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

În baza art. 33 lit. a) și

art. 34 lit. b) C. pen., a dispus ca inculpatul că execute pedeapsa cea mai

grea și anume, 6 ani închisoare.

În temeiul art. 83 C. pen.,

a dispus revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei rezultante de

un an și 8 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 465/2000 a Judecătoriei

Alexandria, județul Teleorman, pe care a descontopit-o în pedepsele componente

și anume: un an închisoare, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută

de art. 36 alin. (2) din Decretul nr. 328/1966; un an și 8 luni închisoare,

aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 293 alin. (1) C. pen.

și 6 luni închisoare, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.

221 C. pen.

În baza art. 1 din Legea nr.

543/2002, a constatat grațiate în întregime pedepsele de un an închisoare, un

an și 8 luni închisoare și la un an și 6 luni închisoare.

Pe durata executării

pedepsei, conforma art. 71 C. pen., inculpatului i-a fost interzis exercițiul

drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen.

În baza art. 350 C. proc.

pen., a fost menținută starea de arest a inculpatului, iar în temeiul art. 88

C. pen., din pedeapsa de executat s-a dedus timpul arestării preventive cu

începere de la 21 august 2002.

Ț.S.M. la:

- 6 ani închisoare, pentru

complicitate la infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 26 C. pen.,

raportat la art. 208 – art. 209 alin. (1) lit. a), e) și i) C. pen., cu

aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.;

- 10 luni închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul

fără a avea carnet de conducere, prevăzută de art. 36 alin. (2) din Decretul

nr. 328/1966, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.;

- 4 ani închisoare, pentru

complicitate la infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 26 C. pen.,

raportat la art. 208 – art. 209 alin. (1) lit. a), e) și i) C. pen.;

- 10 luni închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul

fără a avea carnet de conducere, prevăzută de art. 36 alin. (2) din Decretul

nr. 328/1966;

- un an închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul

fără a avea carnet de conducere, prevăzută de art. 36 alin. (2) din Decretul

nr. 328/1966, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.;

- 2 ani închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii de părăsire a locului accidentului, prevăzută de art.

38 alin. (1) din Decretul nr. 328/1966, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

În baza art. 86

4

C. pen., a dispus revocarea suspendării sub supraveghere a pedepsei de un an și

8 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 665/2002 a Judecătoriei

Caracal și a constatat că această pedeapsă este grațiată în întregime, conform

art. 1 din Legea nr. 543/2002.

Pe durata executării

pedepsei, conform art. 71 C. pen., inculpatului i-a fost interzis exercițiul drepturilor

prevăzute de art. 64 C. pen.

În baza art. 350 C. proc.

pen., a fost menținută starea de arest a inculpatului, iar în temeiul art. 88

C. pen., din pedeapsa de executat, s-a dedus timpul arestării preventive,

începând cu data de 21 august 2002.

Prin aceeași sentință, cei

doi inculpați au fost obligați, în solidar, să plătească părții civile C.G.,

suma de 29.000.000 lei, cu titlu de despăgubiri civile.

S-a luat act că partea

vătămată C.F. nu s-a constituit parte civilă.

În baza art. 118 lit. b) C. pen.,

s-a dispus confiscarea de la inculpatul T.A. a unui dispozitiv metalic în formă

„T”.

A fost menținută măsura

sechestrului asigurător luată prin ordonanța din 27 august 2002 asupra

bunurilor inculpaților, conform art. 166 C. proc. pen.

Fiecare inculpat a fost

obligat să plătească statului suma de câte 3.000.000 lei cu titlu de cheltuieli

judiciare.

Pentru a pronunța această

hotărâre, prima instanță a reținut, în fapt, că la datele de 24 iunie și 21

august 2002, cei doi inculpați, prin efracție au sustras din autoturismele

părților vătămate C.G. și C.F., folosind chei potrivite, sumele de 29.000.000

lei și, respectiv, 100.000.000 lei. În ambele cazuri, inculpații s-au deplasat

cu un autoturism condus de inculpatul Ț.S.M., al cărui permis de conducere fusese

anulat.

Diferit, la data de 9 august

2002, inculpatul Ț.M., aflat la volanul unui autoturism, după ce a provocat un

accident de circulație, a părăsit locul accidentului fără încuviințarea

organelor de poliție.

Împotriva acestei hotărâri,

au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina și inculpații T.A.

și Ț.S.M.

Parchetul de pe lângă

Judecătoria Slatina a criticat hotărârea primei instanțe cu privire la

pedepsele aplicate inculpaților pe care le consideră ca fiind prea blânde,

solicitând majorarea acestora.

Inculpații au criticat

aceeași hotărâre tot sub aspectul individualizării pedepselor, susținând

contrariul, respectiv, că acestea sunt prea severe.

Tribunalul Olt, prin decizia

penală nr. 375 din 2 septembrie 2003, a admis apelul declarat de parchet, în

sensul că a majorat pedepsele rezultante aplicate inculpaților cu câte un an

închisoare, urmând ca fiecare să execute câte 7 ani închisoare.

Prin aceeași decizie, au

fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpați.

Decizia curții de apel a

fost atacată cu recurs de către inculpații T.A. și Ț.S.M., pe care au

criticat-o cu privire la pedepsele aplicate, pe care le-au considerat prea

severe, solicitând reducerea lor prin reaprecierea criteriilor de

individualizare.

Curtea de Apel Craiova, prin

decizia penală nr. 120 din 2 februarie 2004, a respins ca nefondate apelurile

declarate de inculpați.

Împotriva acestor hotărâri,

în temeiul art. 409 și art. 410 alin. (1) partea I pct. 7

1

teza I C.

proc. pen., procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție a declarat recurs în anulare pe care le-a criticat

referitor la:

- greșita aplicare a

dispozițiilor Legii nr. 543/2002, privind grațierea pedepselor la care au fost

condamnați prin hotărârile anterioare, având în vedere faptul că inculpații

aveau statutul de recidiviști, iar actul normativ menționat exceptează de la

beneficiul grațierii pe cei ce au săvârșit faptele în stare de recidivă;

- greșita aplicare a

dispozițiilor art. 34 alin. (1) pct. b C. pen.

În motivarea recursului în

anulare s-a arătat că, referitor la primul motiv, în mod greșit s-a făcut

aplicarea prevederilor Legii nr. 543/2002, privind grațierea unor pedepse în ce

privește pe ambii inculpați, deoarece la data săvârșirii faptelor a căror grațiere

s-a dispus, aceștia aveau statutul de recidiviști, iar actul de grațiere

menționat exceptează de la grațiere pe cei ce au comis fapte în stare de

recidivă.

Referitor la al doilea motiv

s-a arătat că în mod greșit instanța de apel a dispus majorarea pedepselor

aplicate inculpaților cu câte un an închisoare fără a dispune descontopirea

pedepselor rezultante și majorarea, fie numai a uneia dintre ele, fie a

tuturor.

Recursul în anulare este

fondat în limitele și considerentele ce se vor arăta.

lucrările de la dosar se constată că instanțele au reținut corect situația de

fapt și au încadrat faptele comise de inculpați în textele de lege

corespunzătoare, pentru care le-a aplicat pedepse just individualizate, cu

corectura adusă de instanța de apel.

De asemenea, instanțele au

reținut corect că, în ce privesc pedepsele la care au fost condamnați cei doi

inculpați, anterior săvârșirii faptelor din cauza de față și anume, sentința

penală nr. 465/2000 a Judecătoriei Alexandria (prin care inculpatul T.A. a fost

condamnat la o pedeapsă rezultantă de un an și 8 luni închisoare a cărei

executare a fost suspendată condiționat în temeiul art. 81 C. pen. și,

respectiv, de un an și 8 luni închisoare, aplicată inculpatului Ț.S.M. prin

sentința penală nr. 665/2002 a Judecătoriei Caracal, prin care s-a dispus

suspendarea sub supraveghere conform art. 86

1

C. pen., se impune a

se dispune revocarea acestor măsuri, din moment ce aceștia, în intervalul de

timp stabilit ca termen de încercare au săvârșit și alte fapte cu caracter

penal (cele din prezenta cauză).

Cu toate acestea, instanțele

au greșit atunci când, referitor la aceste pedepse, a dispus constatarea că

sunt grațiate, în temeiul art. 1 din Legea nr. 543/2002, deoarece, potrivit

art. 4 din acest act normativ, prevederile art. 1 și 2 nu se aplică celor

condamnați pentru infracțiuni săvârșite în stare de recidivă sau celor care

sunt recidiviști prin condamnări anterioare.

În cauză, instanțele au

reținut corect existența stării de recidivă postcondamnatorie a inculpaților cu

privire la faptele pentru care au fost judecați, însă au omis să constate că,

referitor la faptele pentru care au fost condamnați prin hotărârile anterioare

(465/2000 a Judecătoriei Alexandria în ce privește pe T.A. și 665/2002 a Judecătoriei

Caracal, în ce privește pe inculpatul Ț.S.M.) aceștia săvârșind în perioada

termenului de încercare noi infracțiuni, au dobândit atât calitatea de

recidiviști după condamnare în ce privesc faptele deduse judecății cât și pe

aceea de recidiviști prin condamnări anterioare, pentru faptele anterior

comise, calitate instituită prin actul de grațiere menționat.

În consecință, inculpații,

dobândind calitatea de recidiviști prin condamnările anterioare, instanțele nu

mai puteau să facă aplicarea prevederilor art. 1 din Legea nr. 543/2002,

întrucât la data adoptării acestui act normativ, aceștia dobândise aceste

calități, deoarece faptele din cauza de față au fost săvârșite anterior

adoptării acestui act normativ (Legea nr. 543/2002).

Față de cele mai sus-arătate

se constată că motivul de recurs în anulare analizat este fondat, motiv pentru

care urmează a fi admis, a casa hotărârile atacate, în sensul că se va înlătura

constatarea referitor la pedepsele aplicate prin hotărârile anterioare

săvârșirii faptelor din cauza de față, sunt aplicabile prevederile art. 1 din

Legea nr. 543/2002, dispoziții ce urmează a fi înlăturate, cu consecința

executării acestor pedepse pe lângă pedepsele aplicate în cauză ca efect al

revocării beneficiului suspendării condiționate a executării și respectiv, al

suspendării sub supraveghere.

privind greșita aplicare a dispozițiilor art. 34 lit. b) C. pen., de către

instanța de apel, se constată că este formală, iar interpretarea dată prin

recursul în anulare, excesivă, motiv pentru care nu poate fi primită.

Din analiza minutei și

dispozitivului deciziei penale nr. 375 din 2 septembrie 2003 a Tribunalului

Olt, rezultă că instanța de apel, primind critica formulată de parchet prin

care se solicită majorarea pedepselor aplicate inculpaților, a considerat-o ca

fiind întemeiată și a admis-o, majorând pedepsele rezultante de la câte 6 ani

închisoare la câte 7 ani închisoare pentru fiecare inculpat.

În legătură cu acest aspect

este de observat că din formularea folosită de instanță, și anume „că majorează

pedepsele rezultante” aceasta nu a avut nici un moment în intenție de a

modifica una sau toate pedepsele aplicate inculpaților pe care le-a considerat

just individualizate, ci faptul că, raportat la numărul de fapte comise în

stare de recidivă pe care o aveau inculpații, se impunea și aplicarea unui spor

de pedeapsă, lucru pe care l-a și făcut.

Faptul că instanța de apel

nu a folosit expres sintagma „omisiunea de a aplica un spor de pedeapsă” ori

alta asemănătoare, nu poate duce la concluzia că intenția sa a fost de a majora

pedepsele aplicate inculpaților, situație în care, fără îndoială, se impunea a

se proceda așa cum s-a arătat în recursul în anulare, respectiv, descontopirea

pedepselor rezultante și majorarea după cum aprecia instanța, fie a unei

singure pedepse, fie a tuturor pedepselor, după care să refacă concursul de

infracțiuni, cu consecința stabilirii pedepsei rezultante.

Cum intenția instanței de a

aplica inculpaților un spor de pedeapsă la pedeapsa rezultantă, este evidentă,

casarea hotărârilor este formală, interpretarea dată prin recursul în anulare

este așa cum s-a mai arătat, excesivă și fără consecințe atât în planul

legalității aplicării acestui spor, cât și al executării pedepselor care sunt

legale.

Pentru considerentele ce

preced, recursul în anulare urmează a fi admis în limitele arătate, a casa

hotărârile atacate și a dispune conform dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în anulare

declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție împotriva sentinței penale nr. 2145 din 17 decembrie 2002 a

Judecătoriei Slatina, deciziei penale nr. 375 din 2 septembrie 2003 a

Tribunalului Olt și deciziei penale nr. 120 din 2 februarie 2004 a Curții de

Apel Craiova, privind pe inculpații T.A. și Ț.S.M.

Casează hotărârile atacate

după cum urmează:

În ce privește pe inculpatul

T.A. referitor la:

- dispoziția de descontopire

a pedepsei rezultante de un an și 8 luni închisoare, aplicată inculpatului prin

sentința penală nr. 465 din 29 septembrie 2000 a Judecătoriei Alexandria în

pedepsele componente de un an închisoare, un an și 8 luni închisoare și

respectiv, un an și 6 luni închisoare, pe care o înlătură;

- greșita aplicare a

dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 543/2002 privind grațierea pedepselor de un

an închisoare, un an și 8 luni închisoare și un an și 6 luni închisoare,

aplicată prin sentința penală mai sus-menționată, pe care le înlătură,

inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de un an și 8 luni închisoare

prin privare de libertate.

Menține dispoziția de

revocare a suspendării condiționată a executării pedepsei de un an și 8 luni

închisoare, aplicată prin hotărârea menționată, sentința penală nr. 456 din 29

septembrie 2000 a Judecătoriei Alexandria și dispune executarea acesteia pe

lângă pedeapsa aplicată în cauză, urmând ca, în final, inculpatul T.A. să

execute pedeapsa de 8 ani și 8 luni închisoare.

Deduce din pedeapsa pe care

inculpatul urmează să o execute timpul executat cu începere de la 21 august

2002, la zi.

Ț.S.M. numai cu privire la dispoziția privind grațierea, în temeiul art. 1 din

Legea nr. 543/2002, a pedepsei de un an și 8 luni închisoare, aplicată prin

sentința penală nr. 665 din 26 iunie 2002 a Judecătoriei Caracal, pe care o

înlătură.

Menține dispoziția de revocare a

suspendării sub supraveghere a pedepsei mai sus-menționată și dispune ca

inculpatul Ț.S.M. să execute și această pedeapsă, pe lângă pedeapsa aplicată în

cauză, în total 7 ani și 8 luni închisoare.

Deduce din pedeapsa pe care

inculpatul Ț.S.M. urmează să o execute, timpul executat cu începere de la 21

august 2002, la zi.

Dispune anularea mandatelor

de executare a pedepselor emise în baza hotărârilor atacate și emiterea unor

noi mandate pentru executarea pedepselor astfel cum au fost stabilite prin

decizia de față.

Onorariile de avocat în sumă

de câte 400.000 lei, cuvenite pentru apărarea din oficiu a inculpaților T.A. și

Ț.S.M. se vor plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 11 noiembrie 2004.