ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4827/2004

Asupra recursului penal de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 943 din 8 octombrie 2002, Tribunalul București, secția a II-a penală, în baza art. 208 alin. (1), raportat la art. 209 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen., l-a condamnat pe inculpatul T.A.F. la o pedeapsă de un an și 6 luni închisoare. În baza art. 208 alin. (1), raportat la art. 209 alin. (1) lit. g) și i) C. pen. și alin. (3) lit. f) C. pen., cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen., a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 2 ani închisoare. În baza art. 276 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen., a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de un an și 10 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a) C. pen., raportat la art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare. În baza art. 61 C. pen., s-a revocat beneficiul liberării condiționate din pedeapsa de un an și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 255/2001 a Judecătoriei Buftea și a fost contopit restul rămas neexecutat din această pedeapsă, respectiv de 5 luni și 20 de zile, cu pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată prin prezenta sentință, dispunându-se ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare. S-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen., pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus arestarea preventivă a inculpatului de la 16 februarie 2002 la zi și, în baza art. 350 C. proc. pen., a fost menținută starea de arest a acestuia. S-a luat act că partea vătămată M.D. nu s-a constituit parte civilă în cauză. În baza art. 14, raportat la art. 346 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente T.M.D. la plata sumei de 41.624.674 lei, plus dobânda legală aferentă, către partea civilă Regionala C.F.R. București de la rămânerea definitivă a hotărârii și până la achitarea integrală a debitului. În baza art. 191 alin. (3) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente, la plata sumei de 2.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 300.000 lei onorariu avocat oficiu.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt: La data de 15 februarie 2002, organele de poliție din cadrul P.P.T.F. Chitila au fost sesizate cu privire la sustragerea a doi inductori de la semnalele de intrare în stația C.F. Chitila, de pe relația de cale ferată București-Ploiești. La scurt timp după sesizare, organele de poliție l-au depistat, pe str. Aurel Vlaicu din comuna Chitila, pe inculpatul T.A.F. care, într-un cărucior de butelii, transporta un inductor de cale ferată. În ziua de 15 februarie 2002, în jurul orelor 16,00, inculpatul T.A.F., s-a deplasat la locuința părții vătămate M.D. din comuna Chitila unde, profitând de lipsa acesteia de acasă, a distrus lacătul de la magazie și a sustras din interiorul acesteia un cărucior de butelii, un târnăcop și o cheie fixă, cu scopul de a le folosi pentru sustragerea și transportul inductorilor de cale ferată pe care hotărâse anterior să-i fure.

Având asupra sa cheia fixă sustrasă din locuința părții vătămate M.D., inculpatul T.A.F., în noaptea de 15 februarie 2002, s-a deplasat în zona stației C.F. Chitila, la semnalele de intrare pe ruta București-Ploiești și, cu ajutorul cheii fixe a demontat piulițele de la elementele de prindere a doi inductori, pe care i-a luat prin ruperea legăturilor electrice. După aceasta, inculpatul a transportat cei doi inductori într-un loc din apropiere, ascunzându-i la baza unui brad. În cursul dimineții, inculpatul s-a deplasat în locul în care ascunsese inductorii și, având asupra sa căruciorul sustras în ziua precedentă, a pus un inductor și a plecat spre comuna Chitila cu scopul de a vinde inductorul unei persoane despre care știa că achiziționează aluminiu și cupru.

Pe drum, folosindu-se de târnăcopul sustras de la M.D., inculpatul a spart în mai multe bucăți inductorul, aruncând capacul și alte componente ale acestuia. Apoi, inculpatul s-a deplasat la locuința numitului G.V. căruia, fără a-i spune proveniența, i-a vândut inductorul cu suma de 120.000 lei. Ulterior, inculpatul s-a deplasat din nou la locul în care ascunsese inductorii sustrași și l-a luat și pe cel de-al doilea. În faza de cercetare judecătorească, fiind audiat, inculpatul a recunoscut faptele săvârșite, fiind de acord cu acoperirea prejudiciului. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpatul T.A.F. Prin decizia penală nr. 862/ A din 19 decembrie 2002, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. 3432/2002, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și de inculpatul T.A.F.

A fost menținută starea de arest a inculpatului și a fost dedusă arestarea preventivă a acestuia de la 16 februarie 1002 la zi. A fost obligat apelantul-inculpat la plata sumei de 800.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300.000 lei, onorariu avocat oficiu, s-a dispus a fi avansată din fondul Ministerului Justiției. Împotriva ambelor hotărâri în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București care a invocat cazurile de casare, prevăzute de art. 385 9 pct. 14 teza I și pct. 15 teza III C. proc. pen., respectiv greșita individualizare a pedepselor aplicate inculpatului T.A.F. și neaplicarea dispozițiilor art. 1 din Legea 543/2002 privind grațierea unor pedepse.

Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., combinate cu art. 385 6 alin. (1) și art. 385 7 alin. (1) C. proc. pen., constată că prima instanță a reținut, în mod corect situația de fapt și a stabilit vinovăția inculpatului, pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate în cauză, dând faptelor comise de către acesta încadrarea juridică corespunzătoare. De asemenea, instanța de fond a efectuat o justă individualizare a pedepselor aplicate inculpatului atât sub aspectul naturii și al cuantumului acestora, cât și ca modalitate de executare, fiind respectate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen.

Scopul pedepsei poate fi atins atât prin latura punitivă a acesteia, cât și prin măsurile educaționale exercitate asupra făptuitorului pe parcursul perioadei de deținere. Este adevărat că făptuitorul, minor la data săvârșirii faptelor, provine dintr-o familie dezorganizată și a abandonat cursurile școlare, așa cum rezultă din referatul de anchetă socială, însă această situație nu îndrituiește instanța să-l trateze cu un plus de severitate sub motiv că este un defavorizat social, astfel că, Înalta Curte apreciază că nu se impune reindividualizarea pedepselor în sensul majorării acestora. În mod corect prima instanță s-a orientat la un cuantum al pedepselor care să aibă drept consecință recuperarea inculpatului minor.

Ceea ce contează în esență este ca pedeapsa aplicată să aibă acea forță care să-i arate inculpatului că a greșit, să-l determine la reflecție și să stimuleze la el dorința ca pe viitor să aibă o conduită corectă. Pedeapsa nu trebuie să fie percepută de inculpat ca o răzbunare din partea societății pentru că a greșit, ci ea trebuie să trezească rezonanțe în plan psihologic și să conducă în final, la redarea lui societății. Pedeapsa poate fi corectivă numai dacă este retributivă, dacă ține seama de latura morală a omului, de capacitatea sa de a analiza faptele și de a se hotărî pentru o conduită compatibilă cu interesele societății. Înalta Curte, constată că în raport de data săvârșirii faptei de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1) referire la art. 209 alin. (1) lit. i) C. pen.

(în dauna părții vătămate M.D.) pentru care inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de un an și 6 luni închisoare, respectiv 15 februarie 2002, acesta trebuia să beneficieze de dispozițiile Legii de grațiere nr. 543/2002, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 18/2003. Potrivit art. 4 alin. (2) pct. 12 teza ultima din Legea 543/2002 nu beneficiază de grațiere cei cărora li s-au aplicat pedepse pentru infracțiuni de furt calificat, prevăzute de art. 209 alin. (2) – (4) C. pen., în redactarea în vigoare, respectiv în redactarea statuată prin Legea 456/2001 pentru aprobarea O.U.G. nr. 207/2000 privind modificarea și completarea Codului penal și a Codului de procedură penală. Cum fapta de furt calificat în dauna părții vătămate M.D.

a fost săvârșită de inculpat anterior Legii de grațiere nr. 543/2002 și întrucât este prevăzută de art. 208 referire la art. 209 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen., rezultă că intră sub incidența acestei legi, lege care exceptează de la grațiere doar infracțiunile de furt calificat, prevăzute de art. 209 alin. (2) – (4) C. pen., în redactarea în vigoare. Față de cele menționate mai sus, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 alin. (1) pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva deciziei penale nr. 862 din 19 decembrie 2002 a Curții de Apel București, secția I penală. Va casa decizia atacată, precum și sentința penală nr. 943 din 8 octombrie 2002 a Tribunalului București, secția a II-a penală, numai cu privire la neaplicarea dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 543/2002 privind grațierea unor pedepse.

Va înlătura aplicarea art. 33 lit. a) și a art. 34 lit. b) C. pen.

și va descontopi pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare, în pedepsele componente, după cum urmează: - un an și 6 luni închisoare, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută și pedepsită de art. 208 alin. (1), raportat la art. 209 alin. (1) lit. i), cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen.; - 2 ani închisoare, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută și pedepsită de art. 208 alin. (1), raportat la art. 209 alin. (1) lit. g) și i) și alin. (3) lit. f), cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen.; - un an și 10 luni închisoare, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere și semnalizare falsă, prevăzută și pedepsită de art. 276 alin. (1), cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen.; - restul rămas neexecutat de 5 luni și 20 zile din pedeapsa de un an și 6 luni închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 255/2001 a Judecătoriei Buftea, rămasă definitivă prin neapelare.

În baza art. 1 din Legea nr. 543/2002 va constata că pedeapsa de un an și 6 luni închisoare, aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută și pedepsită de art. 208 alin. (1), raportat la art. 209 alin. (1) lit. i), cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen., este grațiată în întregime și condiționat. Va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 7 din aceeași lege, referitoare la revocarea beneficiului grațierii condiționate. În baza art. 33 lit. a) și a art. 34 lit. b) C. pen., va contopi pedepsele aplicate și va dispune ca inculpatul T.A.F. să execute pedeapsa cea mai grea dintre pedepsele rămase în concurs, respectiv pedeapsa de 2 ani închisoare.

Va menține măsura revocării beneficiului liberării condiționate privind restul de pedeapsă de 5 luni și 20 zile rămas neexecutat din pedeapsa de un an și 6 luni închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 255/2001 a Judecătoriei Buftea, rămasă definitivă prin neapelare, rest pe care, în baza art. 61 C. pen., îl va contopi cu pedeapsa aplicată în cauză, urmând ca, în final, inculpatul să execute pedeapsa de 2 ani închisoare. Va menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate. Potrivit art. 385 17 alin. (4) C. proc. pen., combinat cu art. 383 alin. (2) și art. 381 alin. (1) C. proc. pen., va deduce din pedeapsa de executat, perioada arestării preventive de la 16 februarie 2002 până la punerea efectivă în libertate a inculpatului (prin încheierea nr. 1721 din 3 februarie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost revocată măsura arestării preventive a inculpatului).

Onorariul în sumă de 400.000 lei, pentru apărarea din oficiu a inculpatului, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva deciziei penale nr. 862 din 19 decembrie 2002 a Curții de Apel București, secția I penală, privind pe inculpatul T.A.F. Casează decizia atacată, precum și sentința penală nr. 943 din 8 octombrie 2002 a Tribunalului București, secția a II-a penală, numai cu privire la neaplicarea dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 543/2002. Înlătură aplicarea art. 33 lit. a) și a art. 34 lit. b) C. pen.

și descontopește pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare în pedepsele componente, după cum urmează: - un an și 6 luni închisoare, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută și pedepsită de art. 208 alin. (1), raportat la art. 209 alin. (1) lit. i), cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen.; - 2 ani închisoare, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută și pedepsită de art. 208 alin. (1), raportat la art. 209 alin. (1) lit. g) și i) și alin. (3) lit. f), cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen.; - un an și 10 luni închisoare, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere și semnalizare falsă, prevăzută și pedepsită de art. 276 alin. (1), cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen.; - restul rămas neexecutat de 5 luni și 20 zile din pedeapsa de un an și 6 luni închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 255/2001 a Judecătoriei Buftea, definitivă prin neapelare.

În baza art. 1 din Legea nr. 543/2002 constată că pedeapsa de un an și 6 luni închisoare, aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută și pedepsită de art. 208 alin. (1), raportat la art. 209 alin. (1) lit. i), cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen., este grațiată în întregime și condiționat. Atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 7 din aceeași lege, referitoare la revocarea beneficiului grațierii condiționate. În baza art. 33 lit. a) și a art. 34 lit. b) C. pen., contopește pedepsele aplicate și dispune ca inculpatul T.A.F. să execute pedeapsa cea mai grea dintre pedepsele rămase în concurs, de 2 ani închisoare.

Menține măsura revocării beneficiului liberării condiționate privind restul de pedeapsă de 5 luni și 20 zile rămas neexecutat din pedeapsa de un an și 6 luni închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 255/2001 a Judecătoriei Buftea, rămasă definitivă prin neapelare, rest pe care, în baza art. 61 C. pen., îl contopește cu pedeapsa aplicată în cauză, urmând ca, în final, inculpatul să execute pedeapsa de 2 ani închisoare. Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate. Deduce din pedeapsa de executat, perioada arestării preventive de la 16 februarie 2002 până la punerea efectivă în libertate. Onorariul în sumă de 400.000 lei, pentru apărarea din oficiu, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 28 septembrie 2004.