Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 04.06.2003
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2666/2003

HOTĂRÂRE
04.06.2003
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2666/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 425 din 14 noiembrie 2002, Tribunalul Bacău l-a condamnat pe inculpatul B.A., zis „B.” la 20 ani închisoare, în baza art. 174 și art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. În baza art. 61 C. pen., a fost revocată liberarea condiționată a restului de 603 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 6 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 14 din 15 ianuarie 1998 a Tribunalului Bacău, pe care l-a contopit cu pedeapsa aplicată pentru fapta dedusă judecății, inculpatul urmând să execute 20 ani închisoare, cu aplicarea art. 64 și art. 71 C. pen. A fost aplicată inculpatului și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor, prevăzută de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe timp de 9 ani.

A fost menținută starea de arest a inculpatului și dedusă prevenția de la 3 aprilie 2002, la zi. În baza legii nr. 3/1978, inculpatul a fost obligat la 713.200 lei către Spitalul județean Bacău și la 6.936.373 lei către Spitalul clinic nr. 3 Iași, cu titlu de cheltuieli de spitalizare, iar față de partea civilă B.E. la 42.425.000 lei despăgubiri civile reprezentând cheltuieli de înmormântare și pentru pomenile ulterioare. Inculpatul a mai fost obligat la 5.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat, dispunând plata onorariilor pentru apărătorii din oficiu de la urmărirea penală și instanță, din fondul Ministerului Justiției. Instanța a reținut, în baza materialului probator, că la data de 10 octombrie 2001, inculpatul B.A.

a fost liberat condiționat din executarea ultimei pedepse de 6 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii, prevăzută de art. 211 alin. (2) C. pen., având un rest de executat de 603 zile. În seara de 29 martie 2002, victima B.G. și-a sărbătorit împlinirea vârstei de 33 ani împreună cu un grup de prieteni în discoteca L. din Complexul Bazinului de Înot din municipiul Bacău. În aceeași discotecă, spre miezul nopții, a venit și inculpatul B.A., cu un taxi, care a fost solicitat să-l aștepte, intrând în local și consumând vin cu un prieten, Părându-i-se că și-a auzit porecla de „B.” folosită, inculpatul a urcat la etaj, unde se afla grupul de prieteni ai victimei. Aici, ostentativ inculpatul s-a prezentat cu porecla de „B.” inducând celor prezenți prin amenințări cu cuțitul, o stare de agitație, care a degenerat în acte de violență între un grup de tineri și inculpat, fiind răsturnate mese și sparte sticle.

Deși se afla în acea încăpere, victima B.G. nu s-a implicat în scandal. Aflat în inferioritate, inculpatul a părăsit localul pentru a se înarma cu o bâtă bassball, luată din autoturismul taxi cu care a venit la discotecă. Între timp, însă, datorită scandalului, personalul discotecii a anunțat închiderea programului localului. Întorcându-se înarmat cu bâta bassball, inculpatul s-a întâlnit, pe scările localului, cu un grup de tineri, între care se afla și victima, care cobora. Deși ceilalți tineri s-au împrăștiat de teama inspirată de inculpat, victima B.G. nu s-a ferit, astfel că a fost lovită de acesta cu bâta în cap, dezechilibrându-se și căzând. Inculpatul a părăsit imediat locul faptei, depărtându-se cu autoturismul taxi.

Victima a fost transportată la Spitalul județean Bacău și apoi la Spitalul de neurochirurgie Iași, fiind supusă unei intervenții chirurgicale. Cu toate îngrijirile acordate, B.G. a decedat la data de 2 aprilie 2002. Din Raportul de necropsie medico-legală al S.M.L. Iași rezultă că moartea numitului B.G. a fost violentă și s-a datorat unui traumatism cranio-cerebral cu fracturi craniene de boltă și bază craniană, hematoame extradural și subdural, contuzie cerebrală, urmate de comă. Raportul sus-arătat a fost avizat de I.M.L. Iași. Fiind examinat medico-legal și inculpatul B.A., s-a constatat că și acesta prezintă leziuni traumatice (plagă regiunea fronto-temporală dr., excoriații buza superioară și hemitorace stg.) produse prin tăiere și lovire, necesitând 5-7 zile îngrijiri medicale.

Împotriva acestei hotărâri inculpatul a declarat apel, solicitând achitarea în baza art. 10alin. (1) lit. e) C. pen., respectiv existența legitimei apărări. Prin decizia penală nr. 85 din 25 februarie 2003, Curtea de Apel Bacău a respins apelul inculpatului ca nefondat. S-a constatat că inculpatul nu s-a aflat în condițiile de legitimă apărare, acesta fiind cel care, fără să fi fost invitat, a mers în grupul tinerilor care sărbătoreau victima, pe care i-a amenințat și apoi violentat fizic, fiind și el, în aceste condiții lovit. Lovirea victimei cu bâta în cap s-a produs într-un moment ulterior, când inculpatul nu era atacat de nimeni. Decizia sus-arătată a fost atacată cu recurs, declarat la pronunțare de către inculpat, solicitând reducerea pedepsei.

Verificând hotărârea atacată pe baza lucrărilor și materialului de la dosar, Curtea constată că motivul de casare invocat de către inculpat este prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., însă nu este fondat. Situația de fapt a fost corect reținută de instanțe și rezultă din procesele-verbale de sesizare, din album foto, planșa foto, actele medico-legale, declarațiile martorilor V.C.G., G.M.R., E.D., F.V.G. și C.A Inculpatul recunoaște că a aplicat victimei o lovitură cu bâta de bassball și că anterior, în aceeași seară, nu a avut cu aceasta nici un conflict. Susținerile sale, însă, în sensul că s-a aflat în legitimă apărare, fiind atacat de grupul de tineri în care se manifesta activ și victima, care avea și ea un ciob de sticlă, au fost justificat înlăturate de instanța de fond și cea de apel.

Este temeinic stabilit că inculpatul este cel care a provocat scandalul, inițial având confruntarea violentă cu martorul V.C.G., căruia i-a produs leziuni ce au necesitat 3-4 zile îngrijiri medicale și apoi cu martorul T.C. Deși conflictul s-a încheiat prin retragerea inculpatului, acesta, după ce s-a înarmat a revenit la local, fiind evidentă de data aceasta intenția sa de a se răfui cu grupul de tineri.

Lovind victima în cap, în această ultimă fază a conflictului, cu deosebită intensitate, așa cum rezultă din actul medico-legal, în condițiile în care aceasta nici anterior nu a fost implicată în scandal, inculpatul a acționat liber de vreo constrângere, nefiind în fața vreunui atac care să-l pună în vreun fel în primejdie Comportarea antisocială a inculpatului în care manifestă violența rezultă evident și din cazierul său judiciar, acesta mai săvârșind, succesiv, infracțiuni de viol, furt și două tâlhării, ultima condamnare fiind de 6 ani pentru tâlhărie și liberat condiționat la 10 octombrie 2001, cu un rest neexecutat de 603 zile.

Toate aceste date, referitoare la împrejurările și urmările faptei, care-i conferă acesteia un grad ridicat de pericol social concret, la persoana inculpatului, cunoscut cu un comportament violent, au fost judicios evaluate de instanță, alături de celelalte criterii de individualizare, prevăzute de art. 72 C. pen., astfel că pedeapsa de 20 ani închisoare a fost bine stabilită, pe deplin justificată și, în același timp, necesară realizării scopului prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni. Neconstatând nici din examinarea din oficiu, conform art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., existența vreunui caz de casare a hotărârilor pronunțate, Curtea va dispune respingerea recursului declarat de inculpat ca nefondat.

În baza art. 385 17 alin. (4) C. proc. pen., cu referire la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., se va deduce din pedeapsă timpul arestării preventive a inculpatului de la 3 aprilie 2002, la 4 iunie 2003.

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.A. împotriva deciziei penale nr. 86 din 25 februarie 2003 a Curții de Apel Bacău. Deduce din pedeapsă, timpul arestării preventive a inculpatului de la 3 aprilie 2002, la 4 iunie 2003. Obligă pe recurent la plata sumei de 1.300.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, azi 4 iunie 2003.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-04-15
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1906/2003
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 225 din 14 iunie 2002, Tribunalul Bacău i-a condamnat pe inculpați, astfel: - C.M. la 20 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii p
ÎCCJ 2005-03-11
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1772/2005
Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 271 din 29 iunie 2004, Tribunalul Bacău a dispus în temeiul art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a faptelor din art. 2
ÎCCJ 2003-10-15
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4509/2003
. pen., s-a dispus revocarea liberării condiționate pentru restul de pedeapsă rămas neexecutat, de 386 de zile din pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 719 din 23 octombrie 2001 a Judecătoriei Slobozia,
ÎCCJ 2003-02-11
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 668/2003
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 678 din 29 iulie 2002, Tribunalul București, secția I penală, a respins, ca nefondată, contestația la executare formulată de condamnatul
ÎCCJ 2004-07-20
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3977/2004
rii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 628 din 16 martie 2001 a Judecătoriei Pitești, în pedepsele componente și
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă