ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3236/2010

Asupra recursului

penal de față;

Examinând actele și

lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 177/F din 8 iunie

2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, s-a respins

plângerea formulată de petentul P.R.P. împotriva rezoluției din data de 02

octombrie 2009 din Dosarul nr. 1547/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel București, ca nefondată, cu obligarea petentului la plata cheltuielilor

judiciare către stat în sumă de 100 RON.

Pentru a pronunța

această hotărâre, prima instanță a reținut că prin Rezoluția nr. 1547/P/2009

din 2 octombrie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București s-a

dispus neînceperea urmăririi penale față de intimații D.A.D., comisar de

penitenciare, directorul Penitenciarul Rahova, G.Ș., subinspector de

penitenciare, șef serviciu evidență deținuți, sub aspectul săvârșirii infracțiunii

prevăzută de art. 189 alin. (1), (2) C. pen.

S-a constatat că prin

Sentința penală nr. 330 din 13 august 1998 a Tribunalului București, secția I

penală, definitivă prin Decizia penală nr. 1838 din 10 aprilie 2003 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție în baza căreia a fost emis mandatul de executare a

pedepsei din 25 aprilie 2003, numitul P.R.P. a fost condamnat la pedeapsa

închisorii de 4 ani.

Executarea pedepsei a

început la data de 20 septembrie 2005, dată la care sus-numitul a fost

încarcerat în Penitenciarul B.R. Din pedeapsa aplicată s-a dispus deducerea

perioadei de arest preventiv, respectiv de la data de 8 februarie 1994 la 9

martie 1994 și de la 12 decembrie 1995 la 16 octombrie 1996.

Împotriva Sentinței

nr. 330/1998 a Tribunalului București, numitul P.R.P. a formulat contestație la

executare cu privire la deducerea perioadei de arest preventiv, contestație

care a fost admisă prin Sentința penală nr. 850 din 24 iunie 2005 a

Tribunalului București, secția I penală. Prin aceeași sentință s-a dispus

deducerea perioadei de arest preventiv de 347 zile de la 8 februarie 1994 la 16

martie 1994 și de la 12 decembrie 1995 la 16 octombrie 1996 precum și anularea

mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. x/2003 și emiterea unui nou

mandat.

Prin Decizia penală

nr. 722 din 23 septembrie 2005 a Curții de Apel București, secția I penală, s-a

respins ca nefondat apelul declarat de contestatorul P.R.P. împotriva Sentinței

penale nr. 850/2005 a Tribunalului București.

Împotriva Deciziei

penale nr. 722 din 23 septembrie 2005 a formulat recurs numitul P.R.P., recurs

care a fost respins prin Decizia nr. 6749 din 30 noiembrie 2005 a Înaltei Curți

de Casație și Justiție. Decizia a fost comunicată la Tribunalul București la

data de 7 decembrie 2005, fiind înregistrată la data de 14 decembrie 2005.

Această decizia a fost comunicată la Penitenciarul R. la data de 16 decembrie

secția I penală, mandatul de executare a pedepsei închisorii din 16 decembrie

2005.

La data de 19

decembrie 2005 numitul P.R.P. a fost pus în libertate conform încheierii de

ședință din data de 12 decembrie 2005 prin suspendarea executării pedepsei

conform art. 404 pct. l C. proc. pen.

În speță s-a constat

că faptelor imputate intimaților G.Ș. și D.A.D. le lipsește unul din elementele

constitutive - elementul material întrucât privarea de libertate a petentului

s-a efectuat în baza mandatului de executare a pedepsei închisorii din 25

aprilie 2003 și nr. 1329 emis de Tribunalul București la data de 16 decembrie

2005 și comunicat la Penitenciarul R., astfel că privarea de libertate a avut

un caracter legal.

Prin rezoluția din 10

martie 2010 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

București în Dosarul nr. 319/II/2/2010 a fost respinsă ca neîntemeiată

plângerea petentului împotriva soluției din Dosarul nr. 1547/P/2009.

S-a reținut că în

raport de actele și lucrările dosarului, plângerea petentului împotriva celor

două soluții este neîntemeiată întrucât cele 16 zile pretinse de petent ca

fiind arestat nelegal sunt justificate de existența noului mandat de executare

a pedepsei, care acoperă toată perioada de detenția a petentului.

Împotriva hotărârii

instanței de fond a declarat recurs petentul criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie întrucât parchetul nu a dat dovadă de rol activ în aflarea

adevărului, iar actele și lucrările dosarului au fost analizate cu

rea-credință, fiind încălcate cu bună știință normele de drept material sau

procesual, urmărind sau acceptând prejudicierea petentului.

Examinând actele și

lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Potrivit

dispozițiilor art. 278

1

alin. (7) C. proc. pen., "judecătorul,

soluționând plângerea, verifică rezoluția sau ordonanța atacată, pe baza

lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei și a oricăror înscrisuri noi

prezentate".

Deci, plângerea

formulată în temeiul art. 278

1

C. proc. pen. învestește instanța cu

controlul temeiniciei și legalității rezoluției sau ordonanței procurorului de

netrimitere în judecată în raport cu actele premergătoare sau după caz, actele

de urmărire penală efectuate, aflate în dosarul de urmărire penală, iar în

cazul în care constată necesitatea completării actelor premergătoare efectuate

de organul de urmărire penală, față de dispozițiile art. 278

1

alin.

(8) lit. b) C. proc. pen. dispune admiterea plângerii, desființarea rezoluției

atacate și trimiterea cauzei la procuror în vederea începerea urmăririi penale.

Pe fond, Curtea

constată că instanța, în mod corect a respins plângerea formulată de petiționar

ca nefondată, în cauză nefiind indicii din care să rezulte că intimații au

săvârșit infracțiunea reclamată.

S-a constatat că plângerea formulată de petent

vizează critici îndreptate împotriva propunerii de neîncepere a urmăririi

penale față de intimații G.Ș. și D.A.D., sub aspectul săvârșirii infracțiunii

prevăzută de art. 189 alin. (1) și (2) C. pen. întrucât în perioada 30

noiembrie 2005 - 16 decembrie 2005, din cauza modului necorespunzător în care

și-au desfășurat atribuțiile de serviciu, petentul a fost lipsit de libertate

în mod nelegal, fiind încarcerat la Penitenciarul R. fără mandat de executare a

pedepsei.

Plângerea a fost

analizată în raport de motivele invocate și de întregul material probator de la

dosar, constatându-se că petentul a fost încarcerat pe baza mandatului de

executare a pedepsei, neexistând elemente din care să rezulte că a fost lipsit

de libertate în mod nelegal, atât parchetul cât și instanța de judecată au dat

dovadă de rol activ în aflarea adevărului și nu s-au constatat încălcări ale

normelor de drept.

Întrucât activitatea

desfășurată de intimați nu poate constitui temei pentru tragerea la răspundere

penală, iar din verificările efectuate nu rezultă nici un indiciu în legătură

cu exercitarea necorespunzătoare sau abuzivă a atribuțiilor lor de serviciu, cu

consecința prejudicierii intereselor legale ale petentului, hotărârea instanței

de fond este legală și temeinică.

Ca atare, recursul

declarat pe petent apare ca nefondat, iar în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. l lit. b) C. proc. pen. urmează a fi respins.

În temeiul

dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat recurentul petent

la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de petentul P.R.P. împotriva Sentinței penale nr. 177/F din 8

iunie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală.

Obligă recurentul

petent la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică azi, 20 septembrie 2010.