ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3236/2010

Asupra recursului penal de față; Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 177/F din 8 iunie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, s-a respins plângerea formulată de petentul P.R.P. împotriva rezoluției din data de 02 octombrie 2009 din Dosarul nr. 1547/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, ca nefondată, cu obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 100 RON. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin Rezoluția nr. 1547/P/2009 din 2 octombrie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimații D.A.D., comisar de penitenciare, directorul Penitenciarul Rahova, G.Ș., subinspector de penitenciare, șef serviciu evidență deținuți, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 189 alin. (1), (2) C. pen.

S-a constatat că prin Sentința penală nr. 330 din 13 august 1998 a Tribunalului București, secția I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 1838 din 10 aprilie 2003 a Înaltei Curți de Casație și Justiție în baza căreia a fost emis mandatul de executare a pedepsei din 25 aprilie 2003, numitul P.R.P. a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 4 ani. Executarea pedepsei a început la data de 20 septembrie 2005, dată la care sus-numitul a fost încarcerat în Penitenciarul B.R. Din pedeapsa aplicată s-a dispus deducerea perioadei de arest preventiv, respectiv de la data de 8 februarie 1994 la 9 martie 1994 și de la 12 decembrie 1995 la 16 octombrie 1996. Împotriva Sentinței nr. 330/1998 a Tribunalului București, numitul P.R.P.

a formulat contestație la executare cu privire la deducerea perioadei de arest preventiv, contestație care a fost admisă prin Sentința penală nr. 850 din 24 iunie 2005 a Tribunalului București, secția I penală. Prin aceeași sentință s-a dispus deducerea perioadei de arest preventiv de 347 zile de la 8 februarie 1994 la 16 martie 1994 și de la 12 decembrie 1995 la 16 octombrie 1996 precum și anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. x/2003 și emiterea unui nou mandat. Prin Decizia penală nr. 722 din 23 septembrie 2005 a Curții de Apel București, secția I penală, s-a respins ca nefondat apelul declarat de contestatorul P.R.P. împotriva Sentinței penale nr. 850/2005 a Tribunalului București.

Împotriva Deciziei penale nr. 722 din 23 septembrie 2005 a formulat recurs numitul P.R.P., recurs care a fost respins prin Decizia nr. 6749 din 30 noiembrie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Decizia a fost comunicată la Tribunalul București la data de 7 decembrie 2005, fiind înregistrată la data de 14 decembrie 2005. Această decizia a fost comunicată la Penitenciarul R. la data de 16 decembrie 2005. La data de 16 decembrie 2005 a fost emis de către Tribunalul București, secția I penală, mandatul de executare a pedepsei închisorii din 16 decembrie 2005. La data de 19 decembrie 2005 numitul P.R.P. a fost pus în libertate conform încheierii de ședință din data de 12 decembrie 2005 prin suspendarea executării pedepsei conform art. 404 pct. l C. proc.

pen. În speță s-a constat că faptelor imputate intimaților G.Ș. și D.A.D. le lipsește unul din elementele constitutive - elementul material întrucât privarea de libertate a petentului s-a efectuat în baza mandatului de executare a pedepsei închisorii din 25 aprilie 2003 și nr. 1329 emis de Tribunalul București la data de 16 decembrie 2005 și comunicat la Penitenciarul R., astfel că privarea de libertate a avut un caracter legal. Prin rezoluția din 10 martie 2010 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București în Dosarul nr. 319/II/2/2010 a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea petentului împotriva soluției din Dosarul nr. 1547/P/2009.

S-a reținut că în raport de actele și lucrările dosarului, plângerea petentului împotriva celor două soluții este neîntemeiată întrucât cele 16 zile pretinse de petent ca fiind arestat nelegal sunt justificate de existența noului mandat de executare a pedepsei, care acoperă toată perioada de detenția a petentului. Împotriva hotărârii instanței de fond a declarat recurs petentul criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie întrucât parchetul nu a dat dovadă de rol activ în aflarea adevărului, iar actele și lucrările dosarului au fost analizate cu rea-credință, fiind încălcate cu bună știință normele de drept material sau procesual, urmărind sau acceptând prejudicierea petentului. Examinând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Potrivit dispozițiilor art. 278 1 alin. (7) C. proc. pen., "judecătorul, soluționând plângerea, verifică rezoluția sau ordonanța atacată, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei și a oricăror înscrisuri noi prezentate". Deci, plângerea formulată în temeiul art. 278 1 C. proc. pen. învestește instanța cu controlul temeiniciei și legalității rezoluției sau ordonanței procurorului de netrimitere în judecată în raport cu actele premergătoare sau după caz, actele de urmărire penală efectuate, aflate în dosarul de urmărire penală, iar în cazul în care constată necesitatea completării actelor premergătoare efectuate de organul de urmărire penală, față de dispozițiile art. 278 1 alin. (8) lit. b) C. proc.

pen. dispune admiterea plângerii, desființarea rezoluției atacate și trimiterea cauzei la procuror în vederea începerea urmăririi penale. Pe fond, Curtea constată că instanța, în mod corect a respins plângerea formulată de petiționar ca nefondată, în cauză nefiind indicii din care să rezulte că intimații au săvârșit infracțiunea reclamată. S-a constatat că plângerea formulată de petent vizează critici îndreptate împotriva propunerii de neîncepere a urmăririi penale față de intimații G.Ș. și D.A.D., sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 189 alin. (1) și (2) C. pen. întrucât în perioada 30 noiembrie 2005 - 16 decembrie 2005, din cauza modului necorespunzător în care și-au desfășurat atribuțiile de serviciu, petentul a fost lipsit de libertate în mod nelegal, fiind încarcerat la Penitenciarul R. fără mandat de executare a pedepsei.

Plângerea a fost analizată în raport de motivele invocate și de întregul material probator de la dosar, constatându-se că petentul a fost încarcerat pe baza mandatului de executare a pedepsei, neexistând elemente din care să rezulte că a fost lipsit de libertate în mod nelegal, atât parchetul cât și instanța de judecată au dat dovadă de rol activ în aflarea adevărului și nu s-au constatat încălcări ale normelor de drept. Întrucât activitatea desfășurată de intimați nu poate constitui temei pentru tragerea la răspundere penală, iar din verificările efectuate nu rezultă nici un indiciu în legătură cu exercitarea necorespunzătoare sau abuzivă a atribuțiilor lor de serviciu, cu consecința prejudicierii intereselor legale ale petentului, hotărârea instanței de fond este legală și temeinică.

Ca atare, recursul declarat pe petent apare ca nefondat, iar în temeiul dispozițiilor art. 385 15 pct. l lit. b) C. proc. pen. urmează a fi respins. În temeiul dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat recurentul petent la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de petentul P.R.P. împotriva Sentinței penale nr. 177/F din 8 iunie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală. Obligă recurentul petent la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică azi, 20 septembrie 2010.