ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4561/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 16 iunie

2005, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosar nr.

2058/2005, s-a dispus în baza art. 300

2

raportat la art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen., menținerea stării de arest a inculpatului M.V. în

prezent deținut la Penitenciarul Rahova.

S-a reținut că în cauză

temeiurile care au determinat arestarea inițială se mențin și justifică în

continuare privarea de libertate a acestuia, natura și gravitatea faptelor

pentru care a fost condamnat în primă instanță demonstrând pericolul pentru

ordinea publică, prevăzut de art. 148 lit. b) C. proc. pen.

Totodată, prin aceeași

încheiere s-a dispus amânarea judecării apelului la 30 iunie 2005.

Împotriva încheierii

menționate inculpatul, la 28 iunie 2005, în termen legal, a declarat recurs

solicitând admiterea acestuia, casarea încheierii atacate și punerea sa de

îndată în libertate.

Verificând încheierea

atacată potrivit dispozițiilor art. 385

14

C. proc. pen., pe baza

lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, Înalta Curte constată că

recursul este nefondat.

Așa cum rezultă din actele

dosarului, Tribunalul București, secția a II-a penală, prin sentința nr. 589

pronunțată la 21 aprilie 2004, a dispus în baza art. 2 alin. (1) și (2) din

Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., condamnarea inculpatului

M.V. la o pedeapsă de 10 ani închisoare, iar pe baza art. 65 alin. (1) C. pen.,

i-a interzis aceluiași inculpat drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b)

C. pen., pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale. De asemenea,

în baza art. 4 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.,

l-a condamnat pe același inculpat la 2 ani închisoare. În final a dispus ca

inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare și 3 ani

interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.,

deducându-se perioada arestului preventiv de la 19 noiembrie 2003 la zi.

În speță sunt îndeplinite

condițiile impuse de art. 148 lit. h) C. proc. pen., inclusiv condiția

pericolului concret pentru ordinea publică, fiind evident faptul că lăsarea în

libertate a inculpatului, în condițiile gravității faptelor ce i se impută, a

persoanei acestuia, recidivist postexecutoriu, ar putea trezi opiniei publice

un puternic sentiment de insecuritate socială, instanța de apel făcând astfel o

justă apreciere atunci când a constatat că subzistă temeiurile ce au fost avute

în vedere la luarea măsurii arestării preventive față de inculpat conform art.

160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen.

În raport de cele arătate,

Curtea, în baza art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.,

va respinge recursul declarat de inculpat, ca nefondat, menținând ca legală și

temeinică încheierea atacată.

În baza art. 192 alin. (2)

C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție, urmează a-l obliga pe recurentul

inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul M.V. împotriva încheierii din 16 iunie 2005 a

Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. 2058/2005.

Obligă recurentul inculpat

la plata sumei de 80 lei noi (800.000 lei vechi), cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat din care, suma de 20 lei noi (200.000 lei vechi),

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 27 iulie 2005.