ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4650/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 21 mai 2003 reclamantul

W.D. a chemat în judecată pe pârâtul C.V. pentru ca prin hotărârea ce se va

pronunța să se dispună rezoluțiunea convenției încheiată de părți la data de 25

aprilie 2003, intitulată „Precontract de vânzare-cumpărare” cu referire la

apartamentul nr. 15 situat în Timișoara, înscris în C.F. ind. 37009 Timișoara,

precum și obligarea pârâtului la plata sumei de 3000 Euro, sau echivalentul în

lei la data plății și la cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii reclamantul a

arătat că la data de 25 aprilie 2003 a încheiat cu pârâtul actul intitulat

„Precontract de vânzare-cumpărare” prin care pârâtul se obliga să-i vândă

reclamantului apartamentul nr. 15 din Timișoara, cu prețul total de 17500 Euro.

La semnarea actului au fost de față, în afară de doi martori și tatăl

reclamantului, P.I., moment în care reclamantul a achitat un avans de 1500

Euro. În act s-a stipulat că reclamantul urmează să piardă avansul în cazul în

care nu mai dorește să cumpere imobilul, iar pârâtul va achita dublul sumei

(3000 Euro) în situația în care se răzgândește să-i vândă imobilul.

Mai susține reclamantul că nu au

încheiat contractul în formă autentică la 25 aprilie 2003 deoarece pârâtul nu a

putut prezenta actul de proprietate al apartamentului, părțile convenind să se

înfățișeze notarului până la data de 15 mai 2003. Deși reclamantul l-a

împuternicit pe tatăl său să încheie contractul de vânzare-cumpărare și să

achite diferența de bani și cu toate că reprezentantul reclamantului a insistat

să se încheie actul, pârâtul a refuzat categoric perfectarea înțelegerii.

Investită cu soluționarea cauzei,

Judecătoria Timișoara, prin sentința civilă nr. 9996 din 3 decembrie 2003, a

respins acțiunea reclamantului cu motivarea că din probele administrate rezultă

că acesta este răspunzător de neexecutarea culpabilă a obligațiilor asumate

prin precontract, astfel că el nu poate cere nici restituirea arvunei și nici

daune interese.

Curtea de Apel Timișoara, secția

civilă, prin decizia nr. 733 din 22 aprilie 2004, a admis apelul declarat de

reclamant, a schimbat în tot sentința, a dispus rezoluțiunea convenției

intitulată „Precontract de vânzare-cumpărare” și l-a obligat pe pârât să-i

restituie reclamantului suma de 3000 Euro sau echivalentul în lei calculat la

data plății. A fost obligat pârâtul la 11.465.000 lei cu titlu de cheltuieli de

judecată pentru instanțele de fond și de apel.

Pentru a decide astfel, instanța de

apel a reținut și motivat că nu se poate reține în sarcina reclamantului nici o

culpă în neîndeplinirea obligațiilor ce-i reveneau, din contră, din probele

administrate rezultă refuzul categoric al pârâtului de a primi diferența de

preț încă înainte de termenul fixat și întrucât pârâtul a înstrăinat imobilul

unor terți, denotă că el nu și-a executat obligațiile contractuale, astfel că

este dator a-l dezdăuna pe reclamant.

Împotriva deciziei dată în apel, în termen legal, a declarat recurs

pârâtul C.V. care a susținut că instanța a interpretat greșit actul juridic

dedus judecății, că a confundat natura juridică a antecontractului de

vânzare-cumpărare, echivalându-l cu un adevărat contract de vânzare-cumpărare

și că reclamantul nu și-a executat în mod culpabil obligația asumată, aceea de

a încheia contractul în formă autentică la termenul stabilit, în fața notarului.

Susține recurentul că a fost de bună-credință, refuzând să încheie contractul

de vânzare-cumpărare cu numitul P.I., care nu a prezentat o procură specială

autentică, astfel că, dacă ar fi încheiat contractul pârâtul ar fi vândut bunul

altei persoane decât promitentul cumpărător.

Recursul nu este fondat.

La data de 25aprilie 2003

reclamantul W.D. și pârâtul C.V. au încheiat un înscris sub semnătură privată

intitulat „precontract de vânzare-cumpărare prin care pârâtul s-a obligat să-i

vândă reclamantului apartamentul nr. 15 din Timișoara, contra unui preț de

17200 Euro. La data încheierii convenției și a întocmirii actului de față erau

martorii Ș.C. și C.S., precum și tatăl reclamantului, numitul P.I. Reclamantul

a achitat pârâtului un avans de 1500 Euro și părțile au stipulat în contract că

în situația în care reclamantul nu mai dorește să cumpere imobilul va pierde

avansul achitat, iar în cazul în care vânzătorul se răzgândește, va achita

cumpărătorului dublul avansului achitat.

Deoarece la data de 25 aprilie 2003

promitentul-vânzător nu avea toată documentația privind imobilul (extras C.F.

actualizat, adeverința cu valoarea de impunere a bunului, contractul de vânzare

cumpărare al imobilului), părțile au convenit să se prezinte la notarul public

la 15 mai 2003.

Întrucât reclamantul trebuia să

plece din țară, l-a înștiințat pe pârât la acest fapt, convenind cu el ca actul

autentic de vânzare-cumpărare să-l încheie tatăl reclamantului, sens în care la

15 mai 2003, a trimis din Germania o procură specială prin care I.P. era

împuternicit să cumpere apartamentul și să plătească pârâtului restul din

prețul nemișcătorului, în numele reclamantului.

Pârâtul-recurent a refuzat însă

încheierea contractului de vânzare-cumpărare, cu toate că mandatarul

reclamantului a insistat în realizarea contractului, deplasându-se chiar la

domiciliul pârâtului pentru a-i achita restul de preț, pe care pârâtul nu a

dorit însă să-l primească, pentru ca ulterior, în decembrie 2003, pârâtul să

înstrăineze imobilul unor terți.

Se constată astfel că instanța de

apel, reținând corect situația de fapt, a făcut o justă aplicațiune a

prevederilor art. 1020-1021 C. civ., găsind pe pârât vinovat de neexecutarea

obligației pe care și-a asumat-o prin promisiunea de vânzare din 25 aprilie 2003.

Față de cele ce preced, recursul

pârâtului se privește ca nefondat și va fi respins în consecință.

Văzând și dispozițiile art. 274 C.

proc. civ.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de

pârâtul C.V. împotriva deciziei nr. 733 din 22 aprilie 2004 a Curții de Apel

Timișoara, secția civilă.

Obligă recurentul să plătească

intimatului W.D. 12.750.00 lei cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 iunie 2005.