ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5457/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la 20

aprilie 2004, reclamantul D.S. a solicitat instanței, în contradictoriu cu

pârâta M.F., să se constate că între părți a intervenit un antecontract de

vânzare-cumpărare având ca obiect imobilul din Timișoara, și să se dispună

obligarea pârâtei la restituirea sumei de 40.000 mărci germane, reprezentând

dublul avansului achitat, conform clauzei penale convenite, inserată în

antecontract.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

arătat că în baza antecontractului încheiat între părți la 27 noiembrie 2000, a

achitat pârâtei un avans în cuantum de 20.000 mărci germane, aceasta

obligându-se la rândul său să restituie dublul sumei primite, în cazul în care

renunță la înstrăinarea imobilului.

Ulterior pârâta a refuzat încheierea

actului autentic.

Investit cu soluționarea cauzei,

Tribunalul Timiș, prin sentința civilă nr. 368 din 15 iunie 2001, a respins

acțiunea, soluție menținută de Curtea de Apel Timișoara care, prin decizia

civilă nr. 137 din 8 noiembrie 2001, a respins ca nefondat apelul

reclamantului.

Pentru a se pronunța astfel,

instanțele au reținut în esență că pentru a opera clauza penală convenită de

părți era necesar ca reclamantul să facă dovada culpei pârâtei în neexecutarea

obligației asumată prin convenție, culpă nedovedită în condițiile în care

reclamantul nu și-a îndeplinit propriile obligații stipulate prin antecontract.

În cauză a declarat recurs, în

termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., reclamantul D.S.

În motivarea recursului,

reclamantul, fundamentându-și criticile pe dispozițiile art. 304 pct. 7 teza

finală, pct. 8 și 9 C. proc. civ., susține că în măsura în care a fost posibil

și-a îndeplinit obligațiile asumate prin convenție, o parte din acestea

rămânând neexecutate tot din culpa pârâtei care a refuzat să se prezinte la

notarul public în vederea încheierii contractului autentic și nu i-a comunicat

noul domiciliu.

Recursul este nefondat și urmează a

fi respins, pentru considerentele ce succed.

Prin antecontractul autentificat sub

nr. 603 din 27 noiembrie 2000, părțile au convenit asupra înstrăinării

imobilului situat în Timișoara, (construcție și teren de 400 mp) pentru prețul

de 180.000 mărci germane.

Din suma de 50.000 mărci germane,

reprezentând avansul stipulat, reclamantul a achitat promitentei vânzătoare

20.000 mărci germane, la data încheierii convenției, urmând ca restul arvunei,

de 30.000 mărci germane, să fie plătită până la data de 15 ianuarie 2001.

Prin aceeași convenție, părțile s-au

obligat ca în maximum 3 luni să încheie actul autentic, dată la care urma a se

achita și restul prețului de 130.000 mărci germane.

Pentru eventualitatea în care

părțile urmau a se răzgândi cu privire la întocmirea actului autentic, în

convenție a fost inserată o clauză penală potrivit căreia, într-o asemenea

ipoteză, promitenta vânzătoare urma să achite cumpărătorului dublul arvunei,

respectiv 100.000 mărci germane, iar acesta din urmă să piardă suma achitată.

Reclamantul nu și-a respectat

obligația înserată în antecontract de a achita cea de a 2–a rată a avansului,

până la data de 15 ianuarie 2001, situație în care în mod corect au reținut

instanțele că pârâta îi poate opune acestuia excepția de neexecutare a

contractului.

Caracteristica esențială a

contractelor sinalagmatice o constituie reciprocitatea și interdependența

obligațiilor ce revin părților, împrejurarea că fiecare dintre obligațiile

reciproce este cauza juridică a obligației corelative, implicând simultaneitatea

de executare a acestor obligații, deci posibilitatea de invocare a excepției de

neexecutare, în cazul în care simultaneitatea nu este respectată. Ca atare,

exceptio

non adimpleti contractus

este o sancțiune specifică a faptului că partea

care pretinde executarea obligației nu înțelege să-și îndeplinească propriile

îndatoriri contractuale, pe care și le-a asumat.

În cauză, din probele administrate

rezultă că într-adevăr reclamantul a notificat-o pe pârâtă la 21 decembrie 2000

pentru a se prezenta la 15 ianuarie 2001 la cabinetul avocatului său în vederea

încasării sumei de 30.000 mărci germane, reprezentând a doua parte a arvunei,

în notificare menționându-se însă, că în cazul neprezentării promitentei

vânzătoare, suma va fi consemnată la CEC pe numele acesteia.

În loc să-și respecte această

obligație, reclamantul a înțeles să o notifice din nou pe pârâtă la 1 februarie

2001, pentru a se prezenta la biroul notarului public, în vederea achitării

diferenței de preț și încheierii contractului în formă autentică.

Mai mult, din actele cauzei rezultă

că reclamantul a consemnat la BCR, sucursala Timiș, suma de 30.000 mărci

germane reprezentând a doua parte a avansului, pe numele său, iar nu pe numele

și la dispoziția pârâtei (dos. 41326/2001 al Tribunalului Timiș).

Or, așa cum în mod judicios s-a

reținut, numai oferta reală urmată de consemnațiune, îl putea elibera pe

reclamant de obligația asumată prin antecontract.

În considerarea celor ce preced,

recursul urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamantul D.S. împotriva deciziei nr. 137 din 8 noiembrie 2001 a

Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 octombrie 2004.