ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4727/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 292

din 28 aprilie 2005, Tribunalul Cluj a condamnat pe inculpatul P.F.I. la

pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie,

prevăzută de art. 211 alin. (1) și alin. (2

1

) lit. b) și c) C. pen.,

cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

S-a făcut aplicația art. 71

și art. 64 C. pen.

A fost menținută arestarea

preventivă în cauză a inculpatului, computându-se din pedeapsa aplicată,

perioada executată în modalitatea arătată anterior, cu începere de la 16

ianuarie 2005 la zi.

În baza art. 346 raportat la

art. 14 pct. 3 lit. a) C. proc. pen., a constatat că partea vătămată și-a

recuperat integral prejudiciul cauzat prin restituirea bunului sustras, un

telefon mobil marca SIEMENS.

A fost obligat inculpatul la

3.500.000 lei cheltuieli judiciare statului.

Pentru a hotărî astfel,

prima instanță a stabilit că, în noaptea de 15 ianuarie 2005, în jurul orelor 3,00,

pe strada Horea din municipiul Cluj Napoca, sub pretextul că dorește să vadă

ora afișată pe ecran, inculpatul i-a smuls din mână părții vătămate telefonul

mobil, după care a luat-o la fugă.

A fost reținut la scurt timp

de un echipaj de poliție, după ce mobilizase partea vătămată aflată în

urmărirea sa, comprimând-o pe trotuar cu pumnii și greutatea corpului său, în

intenția a-și asigura scăparea cu bunul sustras ce îi căzuse din mână în cursul

altercației arătate.

Persoana vătămată B.L.I.,

cetățean german, student la Facultatea de Telecomunicații din Cluj Napoca și-a

recuperat bunul sustras, evaluat la suma de 1.000.000 lei.

Inculpatul a solicitat

reținerea vinovăției sale penale pentru infracțiunea de furt, cu motivarea că a

intenționat și urmărit doar sustragerea telefonului mobil. Cererea inculpatului

a fost respinsă de instanță, avându-se în vedere că sustragerea bunului s-a

făcut în mod violent, smulgerea telefonului mobil din mâna părții vătămate și

îndepărtarea prin fugă de la locul faptei, aceeași comportare violentă având-o

inculpatul față de victimă și ulterior, pentru a-și asigura scăparea cu bunul

sustras.

Starea de recidivă

postexecutorie prevăzută în art. 37 lit. b) C. pen., a fost reținută pe baza

datelor înscrise în cazierul judiciar, atestând că inculpatul a suferit mai

multe condamnări, acestea fiind de un an și 6 luni închisoare, pedeapsă

rezultantă, stabilită prin sentința penală nr. 393/1997 a Judecătoriei Cluj

Napoca din executarea căreia s-a liberat condiționat în 12 octombrie 1999,

având un rest neexecutat de 296 zile închisoare.

Pedeapsa aplicată reprezintă

minimul legal special prevăzut în lege pentru infracțiunea de tâlhărie

calificată comisă de inculpat, pedepsită de la 5 ani la 20 ani închisoare.

Apelul declarat de inculpat

cu solicitarea de a i se reține vinovăția penală pentru infracțiunea de furt

calificat și a se înlătura starea de recidivă, constatându-se intervenită

reabilitarea de drept pentru pedepsele de bază contopite în pedeapsa rezultantă

de un an și 6 luni închisoare, a fost respins, ca nefondat, de Curtea de Apel

Cluj, secția penală, prin decizia nr. 161/ A din 29 iunie 2005.

A fost menținută arestarea

preventivă, computându-se perioada executată cu începere de la 16 ianuarie 2005

la zi.

A fost obligat inculpatul la

suma de 1.200.000 lei cheltuieli judiciare statului, din care 400.000 lei,

reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, avansat din fondul Ministerului

Justiției.

Împotriva ambelor hotărâri

s-a declarat în termen recurs de către inculpat, reiterându-se criticile de

nelegalitate din apel circumscrise cazurilor de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 17 și 17

1

C. proc. pen.

Recursul nu este fondat.

Este stabilit în cauză cu

declarațiile părții vătămate, care se coroborează cu cele ale martorului M.L.C.,

că inculpatul i-a smuls telefonul mobil din mână, sub pretextul că vrea să vadă

ora afișată pe ecran, luând-o la fugă, după care, fiind urmărit și reținut de

victimă a imobilizat-o la pământ, cu pumnii și greutatea corpului său, în

scopul de a-și asigura săparea cu bunul sustras, căzut în apropierea acestora;

în același sens sunt și constatările făcute prin procesul-verbal) și raportul

agentului șef de poliție M.A. în care se arată că „persoana mai scundă de

statură (victima) se afla întinsă pe spate pe trotuar, iar persoana cu o ținută

mai masivă (inculpatul) călare pe el îl lovea, lângă acestea aflându-se un

telefon mobil pe care victima l-a luat spunând că îi aparține”; ca atare,

declarațiile părții vătămate la cercetarea judecătorească în care s-a arătat că

telefonul i-a fost înmânat de victimă, iar violențele au reprezentat o reacție

de autoapărare, urmează a fi înlăturate ca nesincere, fiind justificate

subiectiv de atenuarea răspunderii penale.

Potrivit art. 211 alin. (1) C.

pen., constituie infracțiunea de tâlhărie, furtul săvârșit prin întrebuințarea

de violență ori urmat de întrebuințarea unor asemenea mijloace pentru păstrarea

bunului furat ori pentru ca făptuitorul să-și asigure scăparea, fiecare din

aceste modalități alternative fiind suficientă pentru existența acestor fapte

penale.

Smulgerea telefonului mobil

din mâna părții vătămate pe timp de noapte și în loc public la care se adaugă

violențele ulterioare exercitate de inculpat pentru a-și asigura scăparea cu

bunul sustras, constituie fiecare în parte modalități suficiente de consumare a

infracțiunii de tâlhărie prevăzute în art. 211 alin. (1) și (2) lit. b) și c) C.

pen., astfel cum în mod corect s-a reținut și de către instanțele anterioare.

Ca atare, motivul prim de casare privind schimbarea încadrării juridice în

infracțiunea de furt calificat este neîntemeiat.

Aceeași constatare urmează a

fi făcută și cu privire la cel de-al doilea motiv de casare privind înlăturarea

stării de recidivă postexecutorie, întrucât termenul după expirarea căruia condamnatul

poate fi reabilitat curge de la data când a luat sfârșit executarea pedepsei

principale [(art. 136 alin. (1) C. pen.)]; în speță, ultima condamnare privește

pedeapsa totală de un an și 6 luni închisoare ce se consideră integral

executată la 8 octombrie 2000 (după expirarea și a restului rămas neexecutat de

296 zile închisoare); în raport cu acest moment, termenul de reabilitare

judecătorească se împlinea ulterior săvârșirii infracțiunii actuale (15

ianuarie 2005) și anume la 7 iulie 2005 [(art. 135 lit. a) C. pen.)], iar

reabilitarea de drept nu operează la pedepsele mai mari de un an închisoare, interdicție

prevăzută în art. 134 C. pen.

Din oficiu, în limitele

caracterului devolutiv al căii de atac de față nu se constată existența altor

cazuri de casare prevăzute în art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen.,

astfel încât, recursul inculpatului va fi respins, ca nefondat, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

În baza art. 385

17

alin. (4) raportat la art. 383 alin. (2) se va deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului perioada arestării preventive de la 16 ianuarie 2005 la zi.

Potrivit art. 192 alin. (2)

C. proc. pen., va fi obligat inculpatul recurent la 160 lei RON cheltuieli

judiciare statului, din care 40 lei RON, reprezentând onorariul apărătorului

din oficiu, avansat din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul P.I.F. împotriva deciziei penale nr. 161/ A din

29 iunie 2005 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori.

Deduce din pedeapsa

aplicată, perioada arestării preventive de la 16 ianuarie 2005 la 22 august

2005.

Obligă recurentul inculpat

la plata sumei de 160 lei (1.600.000 lei) cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat din care, suma de 40 lei (400.000 lei), reprezentând onorariul

apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 22 august 2005.