ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4791/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 2261 din 30 iunie 2004 a Tribunalului Sibiu, secția comercială și de contencios administrativ, a fost admisă în parte acțiunea reclamantei, SC I. SRL Sibiu în contradictoriu cu pârâtul, I.R.C. din Sibiu. S-a dispus rezoluțiunea contractului de construire din 19 iunie 2002, revenirea părților la situația anterioară, adică pârâtul să restituie garajul și cele două boxe, iar reclamantul să restituie sumele primite cu titlu de preț. S-a dispus evacuarea pârâtului din garaj și boxe. S-au respins celelalte capete de cerere. Pârâtul a fost obligat la cheltuieli de judecată în sumă de 14.851.959 lei.

În pronunțarea acestei hotărâri s-a reținut că pârâtul beneficiar a sistat plata ratelor la 16 octombrie 2002, iar potrivit art. 4 alin. (2) din contract, neachitarea ratelor timp de două luni, duce la anularea contractului și pierderea a 20 % din prețul garajului. Apelul pârâtei împotriva sentinței instanței de fond a fost admis de Curtea de Apel Alba-Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 273 din 5 noiembrie 2004, hotărârea atacată fiind modificată în sensul respingerii acțiunii. S-a luat act că pârâtul a consemnat la C.E.C. suma de 168.077.047 lei la dispoziția reclamantei, prețul garajului și a boxelor. A fost respins apelul reclamantei. În pronunțarea acestei decizii s-a reținut că refuzul pârâtului de a plăti în continuare ratele a fost justificat în baza „exceptio non adimpleti contractus”, neexecutarea nefiind imputabilă pârâtului.

S-a mai reținut, că greșit instanța a considerat că reclamantul a devenit proprietarul construcțiilor, acesta având doar calitatea de creditor, cu un drept de creanță legat de lucrările executate și neachitate de beneficiar. Ca urmare, s-a reținut că rezoluțiunea contractelor s-a dispus greșit de instanță. Împotriva acestei decizii, reclamanta a declarat recurs în temeiul art. 304 pct. 6 și 9 C. proc. civ., formulând următoarele critici: - sistarea ratelor de către pârâtă nu s-a datorat nerespectării termenului de predare a garajului și boxelor, 31 octombrie 2002, ci s-au avut în vedere pretențiile de penalități pentru neexecutarea altui contract, de construire, a unui apartament. - greșit instanța de apel a reținut că constructorul nu devine proprietar, ci este titularul unui drept de creanță, întrucât s-a ignorat faptul că au fost suportate costul materialelor, manoperei, deci în realitate sunt contracte de vânzare-cumpărare.

- nu se poate reține o ofertă reală de plată, întrucât aceasta trebuie să cuprindă prețul datorat, penalitățile, dobânzile aferente și cheltuielile pentru lichidarea debitului. Ori, suma consemnată la C.E.C., de 168.077.047 lei, nu acoperă obligațiile reale de plată. Recurentul a formulat critici și împotriva sentinței instanței de fond, întrucât obligarea constructorului la restituirea sumelor încasate, nu-și are temei, în lipsa unei cereri reconvenționale din partea beneficiarului pârât. Înalta Curte, din verificarea actelor și lucrărilor dosarului, reține următoarele: Între reclamantă în calitate de constructor și pârâtă în calitate de beneficiar s-au încheiat două contracte de construire pentru garaj și boxe.

Termenul de predare 31 octombrie 2002, nu a fost respectat de constructor, astfel că începând cu luna octombrie 2002, pârâta a încetat să achite ratele, invocând excepția de neexecutare a lucrărilor. Instanța de apel a reținut întemeiat că față de culpa constructorului în nerespectarea termenului de predare a lucrării, nu este aplicabilă prevederea din pct. 4 din contract, anularea acestuia pentru neachitarea ratelor timp de 2 luni. Susținerea recurentei în sensul că sistarea ratelor a fost determinată de pretenții din alt contact, nu este dovedită și nu poate fi reținută ca reală.

Așa cum întemeiat a reținut instanța de apel, în cazul contractului de prestații, constructorul dobândește împotriva beneficiarului un drept de creanță, pentru plata prețului lucrărilor executate și nicidecum nu devine proprietarul lucrărilor, chiar dacă aprovizionarea materialelor s-a făcut de constructor, acesta având acțiune în pretenții împotriva beneficiarului, în temeiul contractului încheiat de părți. Rezultă că acțiunea reclamantei este fără temei, respingerea acesteia fiind legală. În ce privește suma consemnată de beneficiar drept preț la dispoziția reclamantei, în situația în care se va considera că este neîndestulătoare față de lucrările executate, recepționate și predate pârâtei, constructorul are posibilitatea valorificării dreptului de creanță, pe calea unei acțiuni în pretenții.

Așa fiind, recursul urmează să fie respins ca nefondat. În temeiul art. 274 C. proc. civ., recurenta urmează să fie obligată față de intimatul I.R.C. la plata sumei de 354,04 RON, cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC I. SRL Sibiu, împotriva deciziei nr. 273/A/2004 din 5 noiembrie 2004 a Curții de Apel Alba-Iulia, secția comercială și de contencios administrativ. Obligă recurenta la plata sumei de 354,04 RON cheltuieli de judecată către intimatul I.R.C. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 18 octombrie 2005.