ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4172/2005

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 1482/ LC din 22

octombrie 2004, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, în dosar nr. 2510/2004 a

fost admisă acțiunea comercială a reclamantei SC A. SA Satu Mare, în prezent SC

M. SA Galați, sucursala Satu Mare, în contradictoriu cu pârâtul M.A.N. București,

pentru C.M.J. Satu Mare.

A fost admisă cererea de chemare în

garanție formulată de pârâtul M.A.N. București, pentru C.M.J. Satu Mare,

împotriva C.J.S.M.

Totodată, a fost admisă cererea de

chemare în garanție formulată de C.J.S.M., împotriva C.L.S.M.

S-a dispus evacuarea pârâtului C.M.J.

Satu Mare din spațiul situat la parterul blocului din str. Ganea, Satu Mare.

Chematele în garanție au fost

obligate să asigure pârâtului C.M.J. Satu Mare un spațiu corespunzător

desfășurării activității de recrutare – încorporare în municipiul Satu Mare,

acesta fiind obligat să plătească reclamantei suma de 10.078.000 lei cheltuieli

de judecată.

Cererea de chemare în judecată a

titularului dreptului, formulată de pârâtul C.M.J. Satu Mare a fost respinsă.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a reținut următoarele:

Reclamanta, pe parcursul judecării

cauzei, a fuzionat prin absorbție cu societatea SC M. SA Galați, societate

absorbantă.

Conform extrasului de carte funciară

colectivă Satu Mare, reclamanta este proprietara spațiului alimentar situat în

Satu Mare, spațiu ocupat de pârâtul C.M.J. Satu Mare, care, în urma ședinței

din 23 decembrie 1993, a hotărât să amenajeze pentru activitatea de recrutare –

încorporare spațiul aflat la adresa din Satu Mare, str. Ganea.

Prin adresa din 30 mai 1007 a P.S.M.,

i s-a adus la cunoștință pârâtului că pentru perioada în care se desfășoară

activități de recrutare – încorporare i s-a pus la dispoziție imobilul situat

în str. Ganea. La acea dată reclamanta era proprietara imobilului în litigiu,

întrucât prin sentința civilă nr. 7368/1996 a Judecătoriei Satu Mare, rămasă

definitivă prin nerecurare, s-a constatat că spațiul comercial de la parterul

blocului este proprietatea reclamantei și pe cale de consecință, s-a dispus notarea

lui în C.F. Satu Mare.

Ulterior, în anul 2000, chematul în

garanție C.L.S.M. a formulat o acțiune în constatarea dreptului de proprietate,

revendicare și rectificare în C.F., împotriva reclamantei SC M. SA Galați, sucursala

Satu Mare, acțiune respinsă prin sentința civilă nr. 1262/LC/2001 a

Tribunalului Satu Mare, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 556/C/2002 a

Curții de Apel Oradea.

Prin adresa din 23 noiembrie 1999,

reclamanta a convocat pârâtul la sediul său în vederea perfectării unui contract

de închiriere pentru spațiul în litigiu, convocare rămasă fără rezultat, sens

în care a formulat acțiunea în evacuare. Reclamanta, fiind proprietară, are

dreptul de a se bucura și de a dispune de imobil în mod exclusiv și absolut, în

limitele conferite de lege, potrivit dispozițiilor art. 480 C. civ.

Față de aceste prevederi legale,

instanța de fond a apreciat că pârâtul este obligat să respecte dreptul de

proprietate al reclamantei, sens în care a dispus evacuarea acesteia din

spațiul în litigiu.

Referitor la cererile de chemare în

garanție formulate de pârât împotriva C.J.S.M. și C.L.S.M., instanța de fond

le-a găsit întemeiate, admițându-le, față de prevederile art. 72 și art. 76 din

Legea nr. 46/1996, privind pregătirea populației pentru apărare. Din

interpretarea acestor dispoziții legale imperative rezultă că legiuitorul a

instituit în sarcina chemaților în garanție C.J.S.M. și C.L.S.M. obligația

comună de a asigura locația corespunzătoare desfășurării activității C.M.J.

Satu Mare.

Nefiind îndeplinite condițiile

prevăzute de art. 64 C. proc. civ., prima instanță a respins cererea de chemare

în judecată a titularului dreptului formulată de pârât, întrucât imobilul în

litigiu, la data când a fost luat în folosință, nu se găsea în proprietatea sau

administrarea C.L.S.M.

Împotriva acestei sentințe au

declarat apel pârâtul M.A.N. București, pentru C.M.J. Satu Mare și chematele în

garanție C.J.S.M. și C.L.S.M.

Prin decizia nr. 26 din 8 martie

2005, Curtea de Apel Oradea a respins toate aceste apeluri ca nefondate și a

menținut în totalitate sentința atacată.

Împotriva acestei decizii au

formulat recurs, în termen, pârâtul M.A.N. și chematele în garanție C.J.S.M. și

C.L.S.M.

În recursul său M.A.N., invocând în

drept prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susține că reclamanta nu a

administrat nici o dovadă din care să reiasă că ar fi existat vreodată un

contract de închiriere încheiat cu C.M.J. Satu Mare, care să justifice

admisibilitatea în fond a cererii de evacuare. Mai susține că în absența unui

raport juridic locativ între reclamantă și pârât acțiunea în evacuare, care

este o acțiune personală, este inadmisibilă, reclamantul având la îndemână doar

o acțiune reală în revendicare.

C.J.S.M. a solicitat admiterea

recursului și modificarea deciziei atacate în sensul obligării la plata

cheltuielilor de judecată în apel de către partea căzută în pretenții la

instanța de fond, invocând în drept prevederile art. 304 pct. 7-9 C. proc. civ.

În motivare se arată că în apel s-a solicitat doar schimbarea în parte a

sentinței instanței de fond, în sensul de a se obliga C.L.S.M. de a asigura o

altă locație pentru M.A.N. – C.M.J. Satu Mare, iar la fond s-a admis cererea de

chemare în garanție formulată de acest recurent.

C.L.S.M. solicită, întemeindu-se în

drept pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., admiterea recursului său și

modificarea hotărârilor atacate în sensul respingerii acțiunii.

În motivare se susține că instanțele

au aplicat greșit art. 480 C. civ., întrucât imobilul în cauză a fost

proprietatea Statului Român, fiind în administrarea C.L.S.M., care a și

efectuat investiții în nume propriu. Se mai arată că, potrivit art. 74 din

Legea nr. 46/1996, autoritățile administrației publice locale nu pot dispune

mutarea centrelor militare din localurile care le-au fost puse la dispoziție,

iar instanțele au ignorat acest aspect.

Cu privire la recursul M.A.N.

instanța a pus în discuție excepția nulității lui în raport de dispozițiile art.

306 C. proc. civ., având în vedere că se invocă aspecte care țin mai mult de

aprecierea probelor administrate de instanțe, aspect ce nu se încadrează în

motivele prevăzute limitativ de art. 304 C. proc. civ. Luând în considerare că

din dezvoltarea, succintă, a motivelor de recurs, cel vizând inadmisibilitatea

cererii de evacuare ar putea fi încadrat în cel prevăzut de art. 304 pct. 9,

Curtea respinge excepția invocată.

Examinând recursul M.A.N. prin

prisma motivelor invocate Înalta Curte constată că aceste motive sunt invocate

pentru prima dată în recurs, ele nefiind invocate de parte în apel, întrucât în

apel a criticat doar obligarea sa la cheltuieli de judecată, iar instanța de

apel a examinat apelul acesteia doar sub acest aspect. Având în vedere acest

aspect care dă căii de atac un caracter de recurs omisso medio și faptul că în

recurs nu se mai reia motivul din apel, Înalta Curte urmează să-l respingă. Mai

mult, aspectul nefondat al recursului rezultă și din aceea că acest recurent nu

avea decât calitatea de detentor precar al spațiului în litigiu, neavând un

raport contractual nici cu C.L.S.M. și nici cu actualul proprietar al

spațiului.

Recursul C.J.S.M. este nefondat

întrucât în mod corect instanța de apel a obligat toate părțile apelante, al

căror apel a fost respins, să suporte cheltuielile de judecată în apel, în

conformitate cu art. 274 alin. (1) C. proc. civ., întrucât prin conduita lor

procesuală, declararea unui apel nefondat, au cauzat aceste cheltuieli, iar

prin respingerea apelurilor apelanții au căzut în pretenții în sensul avut în

vedere de textul mai sus evocat.

Nici recursul C.L.S.M. nu este

fondat întrucât, așa cum corect au reținut instanțele, conform celor consemnate

în cartea funciară, reclamanta este proprietara spațiului în discuție, iar

aspecte invocate de acest recurent legate de un pretins drept de proprietate

asupra spațiului și investițiilor făcute nu au format obiectul prezentei cauze.

În ceea ce privește dispozițiile art.

74 din Legea nr. 46/1996 acestea instituie o obligație în sarcina autorităților

administrației publice locale care dețin spații puse la dispoziția centrelor

militare dar nu și sarcina altor proprietari ai unor asemenea spații, în cazul

de față o societate comercială.

Pentru motivele arătate, Înalta

Curte urmează ca, în temeiul art. 312 C. proc. civ., să respingă recursurile ca

nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de

chematele în garanție C.J.S.M. și C.L.S.M. și al pârâtului M.A.N. București, direcția

L.A.J., împotriva deciziei nr. 26/ A-C din 8 martie 2005, pronunțată de Curtea

de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 21 septembrie 2005.