ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 674/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 12 decembrie 2002, reclamanta M.L., în nume propriu și pentru Cabinetul cu staționar bioenergetic Satu Mare (Clinica S.M.), a chemat în judecată pe pârâții Guvernul României, Consiliul Local Satu Mare și municipiul Satu Mare, prin primar, solicitând obligarea Guvernului, să emită o hotărâre pentru rectificarea H.G.

nr. 967/2002, în sensul excluderii din domeniul public al municipiului Satu Mare, a bunurilor înscrise la poziția nr. 878 „Creșa de copii corp A” și nr. 879 „Creșa de copii corp B”, din Anexa nr. 2; obligarea Consiliului Local Satu Mare să modifice Anexa nr. 2 privind inventarul bunurilor care aparțin domeniului public, cu privire la aceste bunuri, să adopte o hotărâre pentru ca bunurile să fie trecute în domeniul privat, să anuleze hotărârea nr. 41/70 din 21 decembrie 2000; să se procedeze la vânzarea acestor imobile către reclamantă, în nume propriu și ca persoană fizică autorizată, potrivit Decretului nr. 54/1990. A mai solicitat obligarea municipiului Satu Mare, prin Primar, să înscrie în domeniul privat al municipiului, imobilele menționate; să procedeze la vânzarea acestora către reclamantă.

În motivarea acțiunii s-a arătat că reclamanta a formulat o acțiune prin care a solicitat obligarea Consiliului local, la vânzarea imobilelor către reclamantă, pronunțându-se sentința nr. 601/1999, a Judecătoriei Satu Mare, iar pe parcursul procesului, cu rea-credință, imobilul a fost trecut în proprietatea publică a statului. S-a arătat în acțiune, că în imobilul în discuție, reclamanta, persoană fizică autorizată potrivit Decretului nr. 54/1990, desfășoară activități de asistență socială, cu cazare, cu profil bioenergetic. Prin sentința civilă nr. 53/2003, a Curții de Apel Oradea, acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată. Instanța a reținut că reclamanta M.L. este singura reclamantă în cauză, având în vedere că nu există o persoană juridică distinctă, Clinica S.M.; că M.L.

a dobândit, în baza autorizației nr. 6995 din 29 martie 1994, eliberată de Consiliul Județean Satu Mare, un drept de a exercita o activitate comercială, conform Decretului nr. 54/1990, situație în care nu-și poate reprezenta propria persoană, chiar dacă activitatea o exercită sub o denumire comercială. În ce privește fondul pricinii s-a reținut că la data adoptării hotărârii de guvern și a hotărârii Consiliului local, dreptul invocat de reclamantă și întemeiat pe Legea nr. 550/2002, nu a existat, întrucât legea s-a publicat la data de 5 noiembrie 2002, ulterior adoptării actelor contestate. S-a mai menționat că la data apariției Legii nr. 550/2002, contractul de asociere în participațiune nu mai era valabil, expirând în anul 1999, astfel încât nu sunt aplicabile dispozițiile art. 16 din Legea nr. 550/2002.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen, M.L., în nume propriu și pentru Cabinetul cu staționar bioenergetic (Clinica S.M.) Satu Mare. În motivarea recursului s-a arătat, în esență, că reclamanta a utilizat imobilul din Satu Mare, pentru clinica ce are profil bioenergetic, activitățile fiind similare celor medicale, fără să fie necesară o autorizație din partea Colegiului Medicilor și nici din partea Ministerului Sănătății, în condițiile Legii nr. 74/1995 și ale O.G.

nr. 124/1998; că imobilul a fost deținut în baza contractului de asociere în participațiune, nr. 58 din 24 februarie 1994, prelungit prin act adițional și prin efectul Legii nr. 10/2001; că nu s-a soluționat încă recursul împotriva sentinței civile nr. 601/1999, a Judecătoriei Satu Mare, judecata recursului fiind suspendată; că acel litigiu a început când era în vigoare contractul de asociere în participațiune și erau aplicabile dispozițiile Legi nr. 133/1999, ale Legii nr. 137/2002, ale O.U.G. nr. 77/1997, aprobată prin Legea nr. 44/1998, iar Consiliul Local Satu Mare, cu rea-credință, a hotărât retragerea de la privatizare a spațiului. S-a mai arătat că dreptul vătămat al reclamantei este prevăzut de art. 1 din H.G.

nr. 389/1996, art. 3 lit. e) și art. 28 din O.U.G. nr. 88/1997, art. 1, art. 2 și art. 12 lit. d) din Legea nr. 99/1999, art. 54 și art. 3 lit. d) din Legea nr. 137/2002, art. 1 și 13 din Legea nr. 629/2001, precum și de Legea nr. 550/2002. Au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 și 10 și art. 304 1 C. proc. civ. Verificând cauza, în funcție de motivarea recursului, Curtea constată că sentința este legală și temeinică. Reclamanta M.L. desfășoară o activitate comercială de prestări servicii, în baza Decretului - lege nr. 54/1990 și a autorizației nr. 6995 din 29 martie 1994, emisă de Consiliul Județean Satu Mare. În baza autorizației, M.L. a dobândit dreptul de a exercita o activitate comercială, situație în care ea nu se poate reprezenta ca persoană fizică autorizată.

M.L. este o singură persoană fizică autorizată să desfășoare o anumită activitate cu profil bioenergetic. Drept urmare, recursul declarat în numele Cabinetului staționar bioenergetic (Clinica S.M.), care nu este o nouă persoană juridică, va fi respins, ca fiind făcut de o persoană fără calitate. Recursul formulat de M.L., în nume propriu, va fi respins ca nefondat. Pentru ca actul administrativ să fie cenzurabil, dreptul invocat în temeiul art. 1 din Legea nr. 29/1990, trebuie să fie recunoscut de lege și existent în momentul emiterii actului. Reclamanta a invocat încălcarea dreptului său de a i se vinde spațiul în discuție, în conformitate cu mai multe legi privind privatizarea. Toate dispozițiile legale invocate de reclamantă se referă, însă, la un spațiu deținut cu titlu legal.

Reclamanta nu deținea spațiul din Satu Mare, în baza unui titlu legal, la momentul emiterii hotărârii nr. 41/2000 a Consiliului Local Satu Mare și a H.G. nr. 967/2002. Ea avusese un contract de asociere în participațiune, care a expirat în anul 1999, astfel că la data apariției actelor administrative contestate, nu avea titlu locativ. Contractul de asociere nu era nici prelungit de părți și nici prin efectul vreunei legi, la data emiterii actelor atacate în prezenta cauză. De precizat că, prin acțiune, reclamanta a făcut referire îndeosebi la dispozițiile Legii nr. 550/2002. Această lege fiind publicată la data de 5 noiembrie 2002, este ulterioară emiterii actelor administrative atacate, astfel încât nu este aplicabilă în cauză.

De asemenea, a invocat tangențial dispozițiile Legii nr. 133/1999, care în art. 12 prevede necesitatea existenței unui titlu locativ, titlu pe care reclamanta nu îl avea la data emiterii actelor contestate. Dispozițiile Legii nr. 137/2002 nu sunt aplicabile față de dispozițiile art. 2, care menționează în mod expres că se aplică societăților comerciale, la care statul sau o autoritate a administrației publice locale este acționar sau asociat, precum și regiilor autonome. Cât privește O.U.G. nr. 88/1997, aceasta nu este aplicabilă, fiind modificată prin Legea nr. 99/1999. Având în vedere că alte acte normative nu au mai fost invocate prin acțiune, Curtea nu analizează incidența actelor normative invocate abia în recurs.

Cât privește dispozițiile Legii nr. 74/1995 și ale O.G. nr. 124/1998, se constată că nici acestea nu au incidență în cauză, deoarece se referă la activitatea medicului, care desfășoară o profesie avizată de Colegiul Medicilor și autorizată de Ministerul Sănătății, situație în care nu se află reclamanta. Pentru considerentele expuse, recursul reclamantei M.L. se respinge ca nefondat, în cauză neexistând motive de recurs care să poată fi analizate din oficiu, conform dispozițiilor art. 306 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta M.L., în nume propriu și pentru Cabinetul Staționar Bioenergetic (Clinica S.M.) Satu Mare, împotriva sentinței civile nr. 53/CA/203 - P din 27 ianuarie 2003, a Curții de Apel Oradea. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 februarie 2005.