ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7829/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 18

iunie 2003 pe rolul Judecătoriei Satu Mare și precizată ulterior reclamanta

F.C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții A.V., SC C. SA Satu Mare și

Prefectura județului Satu Mare, constatarea nulității absolute a contractului

de vânzare-cumpărare prin care pârâta persoană fizică a cumpărat de la stat

apartamentul pe care îl deținea cu chirie din imobilul situat în str. C.,

proprietatea reclamantei.

În urma probelor administrate,

Judecătoria Satu Mare a pronunțat sentința civilă nr. 3737 din 30 iunie 2004,

prin care a admis acțiunea astfel cum a fost formulată.

S-a reținut în motivare că F.U.C.E.,

a cărei continuatoare este reclamanta, este proprietara tabulară, din anul 1949

a întregului imobil, care a fost ulterior naționalizat, fără ca statul să se

intabuleze.

Ca atare, statul, prin

întreprinderea locală de administrare, nu putea vinde bunul, care fiind preluat

de la o persoană juridică, nu intra sub incidența Legii nr. 12/1995. În plus,

chiriașa cumpărătoare nu s-a dovedit a fi de bună-credință, pentru a fi

menținut contractul, întrucât prin diligențe minime putea constata că

vânzătorul nu este proprietar al bunului.

Apelul declarat de pârâta A.V. a

fost respins prin decizia civilă nr. 1040 din 25 octombrie 2004 a Curții de

Apel Oradea.

A reținut instanța de apel că

reclamanta are calitate procesual activă, fiind, conform statutului său,

continuatoarea juridică a fostei proprietare. Pe de altă parte, imobilul în

cauză intră sub incidența O.U.G. nr. 94/2000, Legii nr. 501/2002 și O.U.G. nr.

184/2002 care se referă la bunurile care au aparținut cultelor religioase.

Or, conform art. VI pct. 3 din

O.U.G. nr. 184/2002, actele de înstrăinare a imobilelor ce au aparținut

cultelor religioase sunt lovite de nulitate absolută, dacă au fost încălcate la

încheierea lor dispoziții legale imperative, ceea ce se regăsește în speță.

Ca atare, pârâta nu poate invoca

buna sa credință pentru a se păstra contractul nul. Împotriva acestei decizii

în termen legal a declarat recurs pârâta A.V. care a invocat nelegalitatea

hotărârii, motiv de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Se susține în esență că în mod

greșit s-a respins excepția lipsei calității procesual active; este

neîndoielnic că imobilul a intrat în proprietatea statului prin naționalizare,

chiar dacă statul nu și-a intabulat dreptul în cartea funciară; greșit s-au

considerat aplicabile în cauză dispozițiile legilor speciale de restituire

către cultele religioase, când în realitate singurul text ce trebuia avut în

vedere era cel al art. 46 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 în raport cu care

contractul său trebuia păstrat, întrucât nu a cunoscut la data încheierii lui

situația juridică a imobilului, fiind de bună-credință.

Recursul nu este fondat, motiv

pentru care, potrivit art. 312 C. proc. civ. va fi respins, având în vedere

următoarele considerente:

Conform art. 112 pct. 4 C. proc.

civ., reclamanta și-a motivat în fapt și în drept acțiunea, indicând în mod

expres dispozițiile O.U.G. nr. 94/2000, ale Legii nr. 501/2002, O.U.G. nr.

184/2002 precum și dispozițiile Legii nr. 10/2001.

Prin prisma acestor acte normative,

cu respectarea principiului disponibilității, atât instanța de fond, cât și cea

de apel au soluționat cauza.

De aceea, este nefondată susținerea

recurentei sub aspectul inaplicabilității în cauză a actelor normative

invocate: imobilul în litigiu apare înscris în cartea funciară nr. 4886 Satu

Mare pe numele F.U.C.E.

Intimata-reclamantă a făcut dovada

că are calitate procesual activă în acțiunile ce vizează bunurile ce au

aparținut F.C.E.R., inclusiv în prezenta acțiune ce vizează constatarea

nulității absolute a unui contract de vânzare-cumpărare având ca obiect o parte

din imobilul înscris în cartea funciară ca aparținând acestei comunități

religioase. În consecință, și acest motiv de recurs, al lipsei calității

procesual active, este nefondat, el fiind contrazis de probele dosarului.

În sfârșit, în legătură cu pretinsa

bună-credință a recurentei la încheierea contractului, se constată că în mod

legal această apărare nu a fost reținută de ambele instanțe.

Recurenta ocupa în calitate de

chiriaș, începând cu anul 1995, apartamentul în litigiu, iar în anul 1997 l-a

cumpărat în temeiul Legii nr. 112/1995, de la stat.

La acea dată, în cartea funciară

figura (din anul 1949) înscris ca proprietar F.C.E., iar nu vânzătorul.

Recurenta susține că nu a știut la

data încheierii contractului despre adevăratul titular al dreptului de

proprietate.

Pentru a produce anumite efecte în

dreptul civil contractual, această recunoaștere, ignoranță, trebuie să fie

legitimă.

În regimul de publicitate al

cărților funciare, aplicabil în speță, o diligență minimă a celui ce vrea să

dobândească un imobil este aceea de a cerceta cuprinsul cărții funciare.

Neefectuarea acestei minime verificări din partea cumpărătorului îi înlătură

prezumția de bună-credință la încheierea contractului, prevăzută în art. 46

alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în vechea redactare.

Atâta timp cât nici o dispoziție a

legii interne nu prevede cu claritate și certitudine consecințele ce decurg

pentru dreptul de proprietate al unui particular din vânzarea bunului său de

către stat către un terț de bună credință (Curtea Europeană pentru Drepturile

Omului, cauza 57001/2000, Străin și alții contra României, nr. 54) rămâne în

competența judecătorului să determine concret, în fiecare cauză, dacă a

subzistat sau nu buna-credință.

Astfel cum s-a relevat în precedent,

ambele instanțe în cauză, ca și această Curte, au constatat, pentru motivele

expuse, că recurenta nu a fost de bună-credință.

Văzând că nici unul dintre motivele

de recurs invocate nu este întemeiat, recursul se va respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de A.V.

împotriva deciziei nr. 1040 din 25 octombrie 2004 a Curții de Apel Oradea,

secția civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 octombrie 2005.