ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1641/2007
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1641/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)
Asupra recursului civil de față:
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, rezultă următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr.
993/2005 K.V. a solicitat în contradictoriu cu Primăria Municipiului Satu Mare,
Primarul Municipiului Satu Mare, Ministerul Finanțelor, B.S. și B.F. să se
constate că reclamantul este îndreptățit la restituirea în natură a imobilului
înscris în C.F. Satu Mare, situat în Municipiul Satu Mare, în temeiul art. 7 și
art. 9 din Legea nr. 10/2001. Deasemeni, reclamantul a solicitat să se constate
nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 16 din 16 decembrie
2002 încheiat de SC C. SA Satu Mare în calitate de vânzător și pârâții B.S. și B.F.
în calitate de cumpărători pentru apartamentul de la adresa de mai sus și să se
dispună înscrierea dreptului de proprietate în favoarea reclamantului.
În motivarea acțiunii reclamantul
arată că a dobândit proprietatea apartamentului de la adresa de mai sus în baza
contractului de vânzare-cumpărare 524 din 1974 încheiat cu fostul O.J.C.V.L.
Satu Mare, prețul fiind integral achitat fără a fi fost înscris dreptul de
proprietate în cartea funciară.
După plecarea din țară a
reclamantului în 1985, apartamentul a fost preluat de stat iar după apariția
Legii nr. 10/2001 și în temeiul acesteia reclamantul a solicitat prin
notificare restituirea imobilului. Cu toate acestea, prin adresa nr. 403 din 4
martie 2005 Exploatarea Spațiului Locativ Satu Mare l-a informat pe reclamant
că apartamentul a fost vândut chiriașilor B.S. și B.F., prin contractul de
vânzare-cumpărare nr. 44 din 16 decembrie 2002.
Acest contract de vânzare-cumpărare,
arată reclamantul este lovit de nulitate absolută, deoarece apartamentul nu mai
putea fi înstrăinat în baza Legii nr. 10/2001 chiriașilor, după ce proprietarul
solicitase prin notificare redobândirea dreptului de proprietate, cu atât mai
mult cu cât Statul Român nu avea titlul legal constituit asupra apartamentului
iar pârâții cumpărători au fost de rea credință.
Prin sentința civilă nr. 510 din 19
decembrie 2005, Tribunalul Satu-Mare a admis acțiunea formulată de K.V. în
contradictoriu cu Primarul și Primăria Satu Mare, Ministerul Finanțelor Publice
prin D.G.F.P. a județului Satu Mare, SC C. SA, B.S. și B.F., constatând
nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 44 din 16 decembrie
2002 încheiat între SC C. SA în calitate de vânzător și pârâții B.S. și B.F. cu
privire la imobilul situat în Municipiul Satu Mare, înscris în C.F. Satu Mare.
Prin aceeași sentință instanța a
reținut că reclamantul este persoană îndreptățită la restituirea imobilului mai
sus identificat, dispunând ca primarul Municipiului Satu Mare să emită decizia
de restituire a imobilului.
Instanța a respins excepția
prescripției acțiunii în constatarea nulității absolute a contractului de
vânzare-cumpărare nr. 44 din 16 decembrie 2002 precum și excepția de prematuritate
a acțiunii, ambele invocate de pârâți.
Pentru a se pronunța astfel,
instanța a reținut că în baza deciziei nr. 169/1987 emisă de Consiliul Popular
al Județului Satu Mare, apartamentul nr. 11 din Municipiul Satu Mare,
proprietatea extratabulară a reclamantului, dobândit în temeiul contractului de
construire nr. 524/1974 a fost trecut în proprietatea statului în baza
Decretului nr. 223/1974.
Dreptul reclamantului nu a fost
intabulat în C.F. individual ci doar un drept de folosință pe durata existenței
construcției. Dreptul statului în C.F. colectivă asupra apartamentului în
litigiu a fost intabulat în baza sentinței civile nr. 7825/2002, iar pârâții B.S.
și B.F. s-au intabulat în baza Legii nr. 112/1995 și în temeiul contractului de
vânzare-cumpărare intervenit între aceștia și SC C. SA încheiat sub numărul
44/2002, după formularea notificării nr. 267/2001 prin care reclamantul
solicita restituirea imobilului și după intrarea în vigoare a Legii nr.
10/2001.
Instanța a concluzionat că la
încheierea contractului de vânzare-cumpărare nu se poate reține buna-credință a
pârâților cumpărători, deoarece aceștia nu au depus diligențele necesare
clarificării situației juridice a imobilului, în condițiile în care Legea nr.
10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în
perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 era în vigoare.
Pentru aceste considerente,
tribunalul concluzionând că preluarea imobilului de către stat s-a făcut fără
titlu valabil și neputând reține buna-credință a cumpărătorilor, în baza art.
45 din Legea nr. 10/2001 a constatat nulitatea absolută a contractului de
vânzare-cumpărare nr. 44/2002 încheiat între pârâții B. și SC C. SA Satu Mare.
În temeiul art. 2 lit. i) raportat
la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 instanța a dispus restituirea în
natură a imobilului, respingând excepția prescripției cererii privind nulitatea
contractului de vânzare-cumpărare, prevăzută de art. 45 alin. (5) din Legea nr.
10/2001, cu motivarea că această prescripție operează numai în privința
contractelor încheiate înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.
Instanța a respins și excepția
prematurității cererii formulată de D.G.F.P. Satu Mare în reprezentarea
Ministerului Finanțelor Publice pentru Statul Român, deoarece termenul de 60
zile pentru soluționarea notificării expirând, accesul la justiție al
reclamantului nu poate fi obstrucționat.
Prin decizia civilă nr. 102 A din 14
iunie 2006 Curtea de Apel Oradea, a respins ca nefondate apelurile declarate de
pârâții B.S., B.F. și Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Satu Mare.
Instanța de apel a respins motivul
de apel privind necompetența materială a tribunalului ca instanță de fond, cu
motivarea potrivit căruia chiar dacă reclamantul nu a atacat o dispoziție a
instituției desemnată de Legea nr. 10/2001 să soluționeze notificarea, cererea
sa are caracterul unei plângeri întemeiată pe dispozițiile legii speciale,
astfel încât cererile subsidiare cad în competența aceleiași instanțe, în
temeiul art. 17 C. proc. civ.
Pe fondul cauzei, curtea a constatat
că nu au fost respectate dispozițiile legale la încheierea contractului de
vânzare-cumpărare nr. 44 din 16 decembrie 2002, deoarece înscrierea dreptului
de proprietate al statului în C.F. s-a făcut în temeiul unei hotărâri
judecătorești impozabilă reclamantului, iar cumpărătorii nu au probat existența
contractului de închiriere valabil încheiat la 22 decembrie 1989, cerință
esențială pentru analiza bunei credințe în cazul înstrăinării în condițiile
Legii nr. 112/1995.
Prevederile art. 47 alin. (1) și (3)
din Legea nr. 10/2001 nu puteau fi aplicabile decât în momentul în care
întreaga procedură prevăzută de normele speciale era finalizată, pentru a se
stabili cu certitudine imobilele rămase la dispoziția unității administrativ
teritoriale.
În privința restituirii
despăgubirilor pretinse de Ministerul Finanțelor Publice achitate în contul sucursalei
CEC, reprezentând diferența de preț, instanța de apel a concluzionat că această
creanță urmează a fi solicitată pe calea unei acțiuni separate, deoarece
această problemă nu a fost pusă în fața instanței de fond iar Ministerul
Finanțelor nu a probat virarea acestei sume.
Împotriva deciziei pronunțată de
Curtea de Apel Oradea au declarat recurs B.S. și B.F. invocând nulitățile
prevăzute de art. 304 pct. 6, 7 și 8 C. proc. civ.
Într-un prin motiv de recurs se
arată că instanța, și-a depășit limitele investirii deoarece a obligat
Municipiul Satu Mare prin primar să emită dispoziția de restituire a imobilului,
deși o atare cerere nu a fost formulată prin acțiune.
Motivarea deciziei este
contradictorie deoarece instanța oscilează în privința temeiului juridic al
nulității contractului de vânzare-cumpărare între art. 45 alin. (2), (3) și (4)
și a modalității de preluare a imobilului (cu titlu și fără titlu).
Decizia suferă în privința
motivării, deoarece în unele considerente instanța lasă să se înțeleagă
existența bunei credințe a pârâților cumpărători iar în finalul acestora reține
reaua credință a acestora, sancționând contractul de vânzare-cumpărare cu
nulitatea absolută.
Printr-o amplă motivare, recurenții
evidențiază că imobilul în litigiu a fost preluat cu titlu valabil și că
vânzarea acestuia a fost valabil efectuată chiriașilor, respectiv recurenților
care îl ocupau în baza contractului de închiriere încă din 1987 prelungit
sistematic până la data de 16 decembrie 2002 când s-a perfectat contractul de
vânzare-cumpărare nr. 44. Înaintea încheierii contractului, cumpărătorii au
depus cuvenitele diligențe pentru a clarifica situația juridică a imobilului,
în acest sens fiind în adresa nr. 17144/2002 a Primăriei Satu Mare care atestă
că imobilul nu era revendicat.
Instanța a dispus restituirea
imobilului în natură reclamantului K.V., deși notificarea acestuia se referă la
un imobil aflat la o altă adresă, iar acesta nu era proprietarul imobilului în
litigiu la data preluării lui de către stat.
În final, recurenții au solicitat în
principal casarea hotărârilor pronunțate în cauză cu trimitere spre rejudecare și
în subsidiar soluționarea cauzei pe fond pe baza actelor existente în dosar.
Recursul este întemeiat.
Instanțele nu au stabilit cadrul
juridic al litigiului cu referire la temeiul juridic al capătului de acțiune
privind nulitatea contractului de vânzare-cumpărare, deoarece prin acțiune
reclamantul nu face o atare precizare, iar considerentele hotărârilor
pronunțate în cauză sunt contradictorii, unele vizând dispozițiunile art. 45
alin. (2) din Legea nr. 10/2001 care privește imobilele preluate fără titlu
valabil și în care înlăturarea efectelor nulității sunt subordonate existenței
bunei credințe, iar altele vizând dispozițiunile art. 45 alin. (4), care
privește imobilele preluate cu titlu valabil și în care sancțiunea nulității
este condiționată numai de încălcarea dispozițiunilor imperative ale legilor în
vigoare la data înstrăinării.
Instanțele rețin reaua credință a
cumpărătorilor ca și când imobilul a fost preluat de stat fără titlu, pentru ca
în alte considerente să stabilească existența titlului de preluare a imobilului
de către stat, decizia nr. 169/1987 emisă de Consiliul Popular al județului
Satu Mare.
Stabilindu-se că perfectarea
contractului de vânzare-cumpărare între SC C. SA și pârâții B.S. și B.F. a
intervenit la 16 decembrie 2002, deci după apariția Legii nr. 10/2001,
instanțele erau datoare să pună în discuția părților dacă temeiurile juridice
ale nulității actelor de înstrăinare prevăzute în legea de referință nu mai
puteau opera față de prevederile ultimului alineat al art. 45 privitoare la
momentul de la care începe să opereze prescripția și care evident se referă la
contractele de vânzare-cumpărare perfectate anterior apariției legii, așa cum
reține și instanța de fond atunci când respinge excepția prescripției acțiunii.
Chiar în condițiile nulității
absolute a contractului, invocarea nulității trebuie să-și găsească suportul în
existența unui drept sau interes care trebuie protejat.
În speță, instanțele nu se preocupă
de aspectele legate de legitimarea procesuală a reclamantului și depășind
cadrul procesual trasat de acțiunea introductivă, obligă primarul Municipiului
Satu Mare la emiterea dispoziției de restituire a imobilului.
Soluția nu este motivată deoarece în
considerentele hotărârilor pronunțate în cauză nu se evidențiază cu suficientă
reaua credință a pârâților cumpărători. Perfectarea contractului de
vânzare-cumpărare după efectuarea notificării nu este îndestulătoare pentru o
atare concluzie, de vreme ce în speță acest aspect trebuie analizat în
contextul și a celorlalte situații ce se degajă din probele dosarului.
Existența acestor inadvertențe din
motivarea hotărârilor pronunțate în cauză cu impact asupra concluziilor finale
pe care se întemeiază soluția, unite cu omisiunile legate de stabilirea
cadrului juridic al litigiului și depășirea cadrului procesual fixat prin
acțiune, echivalează cu nesoluționarea cauzei pe fondul ei, ceea ce impune
incidența dispozițiunilor art. 313 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de
B.S. și B.F.
împotriva deciziei civile nr. 102 A din 14 iunie 2006 a Curții de Apel Oradea.
Casează
decizia și sentința nr. 510 din 19 decembrie 2005 pronunțată de Tribunalul Satu
Mare cu trimitere spre rejudecare la același tribunal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 februarie
2007.