ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8171/2005

Asupra recursului în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiune, Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 2 București a solicitat în contradictoriu cu G.A., G.V., G.D.R. și Consiliul Local al Municipiului București, revizuirea sentinței civile nr. 4282 din 20 aprilie 1994 a Judecătoriei sectorului 2 București. În motivare, revizuentul a arătat că, prin hotărârea mai sus menționată, rămasă definitivă și irevocabilă, s-a admis, în mod greșit, acțiunea în revendicare formulată de G.V., G.A. și G.D.R.

și a fost obligat Consiliul Local al Municipiului București să lase în deplină proprietate și liniștită posesie întreg imobilul situat în București, deoarece la momentul trecerii acestuia în proprietatea statului, era format din subsol, parter și un etaj, etajul al doilea fiind construit ulterior de către stat, în baza autorizației de construire nr. 125 din 2 aprilie 1957. S-a arătat, că în acest litigiu, reclamanții cu rea-credință, iar pârâtul din culpă, nu au depus planul cadastral privind imobilul revendicat și autorizația de construire nr. 125 din 2 aprilie 1957. Prin întâmpinare, intimații au invocat excepția tardivității cererii de revizuire, susținând că înscrisurile depuse nu reprezintă acte noi, în sensul dispozițiilor art. 322 alin. (1) pct. 5 C. proc.

civ., fiind proprietarii întregului imobil, inclusiv ai etajului 2, în baza prevederilor art. 494 C. civ., ca urmare a accesiunii imobiliare. La data de 10 octombrie 2002, M.T. și A.L. au formulat cerere de intervenție în interes propriu, invocând că proprietarii au tăinuit faptul că un etaj era construit de stat și pe care îl ocupă în calitate de chiriași. Prin încheierea din 10 octombrie 2002, instanța a respins cererea de intervenție ca lipsită de interes, reținând că, intervenienții nu au nici un drept asupra imobilului în litigiu, iar sentința a cărei revizuire se cere nu asigură acestora nici un folos practic.

Judecătoria sectorului 2 București, prin sentința civilă nr. 9373 din 14 noiembrie 2002, a respins excepția tardivității și cererea de revizuire, ca inadmisibilă, reținând, pe de o parte, că atât reclamanții cât și Consiliul Local al Municipiului București, puteau să depună la dosar înscrisurile invocate de revizuent, iar pe de altă parte, aceste înscrisuri nu ar fi fost determinante, întrucât potrivit dispozițiilor art. 494 C. civ., proprietarul terenului este și proprietarul construcției edificată de un terț, ca urmare a accesiunii imobiliare. Soluția instanței de fond a rămas definitivă prin decizia nr. 579/A din 27 martie 2003 a Tribunalului București, secția a III–a civilă, și irevocabilă prin decizia nr. 1075 din 24 iunie 2003 a Curții de Apel București, secția a III–a civilă.

Considerând că hotărârile judecătorești menționate au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond, totodată fiind și vădit netemeinice, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a declarat recursul de față, în temeiul art. 330 pct. 2 C. proc. civ., solicitând casarea lor, admiterea cererii de revizuire și pe fond, trimiterea cauzei, spre rejudecare. Se susține, în esență, că, după pronunțarea sentinței a cărei revizuire se cere, au fost descoperite înscrisuri doveditoare, care existau la data judecății, dar care nu au fost înfățișate de partea adversă cu rea-credință.

Sub acest aspect, instanțele investite cu judecarea cererii de revizuire, în mod greșit au apreciat că, înscrisurile noi depuse, respectiv, planul cadastral, procesul verbal al Comisiei pentru înființarea Cărților Funciare București, extras din anul 1940 privind configurația imobilului în litigiu, autorizația de construcție nr. 125 din 2 aprilie 1957, care atestă construirea de către stat a etajului 2, peste corpul de clădire, nu întrunesc condițiile prevăzute de art. 322 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., pentru a fi considerate drept temei al admiterii revizuirii. Totodată, instanțele au reținut, în mod greșit, că pentru îndeplinirea condiției mai sus-menționate, înscrisurile doveditoare nu ar fi fost determinante în cauză, având în vedere dispozițiile art. 494 C. civ., potrivit căruia proprietarul fondului este și proprietarul fondului aservit, considerații insuficiente în raport cu instituția constructorului de bună-credință.

Pe de altă parte, au fost încălcate și dispozițiile art. 47 alin. (1) C. proc. civ., text potrivit căruia, oricine are un interes poate interveni într-o pricină ce urmează între alte persoane. Or, instanța trebuia să se pronunțe asupra admisibilității în principiu, a cererii de intervenție a numiților M.T. și A.L., interesul acestora fiind justificat și legitim, întrucât au calitate de chiriași în imobilul revendicat, încă din anul 1964. Recursul în anulare nu este fondat. Motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., se întemeiază pe descoperirea după pronunțarea hotărârii a cărei revizuire se cere, a unor înscrisuri doveditoare. Această condiție implică imposibilitatea prezentării înscrisurilor dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, sau reținute de partea potrivnică.

În speță, înscrisurile s-au aflat în posesia Consiliului Local al Municipiului București, astfel că atât reclamanții cât și pârâții le puteau depune la dosar neexistând nici un impediment de natură a le prezenta instanței. Simpla împrejurare că înscrisurile au fost descoperite după pronunțarea hotărârii, fără a se face și dovada imposibilității prezentării lor în fața instanței a cărei hotărâre se solicită a fi revizuită nu legitimează calea extraordinară de atac exercitată. Nu este îndeplinită nici condiția, ca înscrisurile descoperite și invocate în revizuire să aibă un caracter determinant, întrucât reclamanții–intimați sunt proprietarii imobilului în litigiu, potrivit art. 480 C. civ. Sub un ultim aspect, cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc.

civ., este posibilă numai părților din proces, care după pronunțarea hotărârii au descoperit înscrisuri doveditoare reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților. Or, cadrul procesual fixat de reclamanții G.A., G.V. și G.D.R., prin acțiunea introductivă de instanță, a fost în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Consiliul General al Municipiului București, nefigurând și numiții M.T.O. și A.L. Față de considerentele expuse, va respinge ca nefondat recursului în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței civile nr. 9373 din 14 noiembrie 2002 pronunțată de Judecătoria sectorului 2 București, a deciziei nr. 579 A din 27 martie 2003 pronunțată de Tribunalul București, secția a III–a civilă, și deciziei nr. 1705 din 24 iunie 2003 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței civile nr. 9373 din 14 noiembrie 2002 pronunțată de Judecătoria sectorului 2 București, deciziei nr. 579/A din 27 martie 2003 pronunțată de Tribunalul București, secția a III–a civilă, și deciziei nr. 1705 din 24 iunie 2003 a Curții de Apel București, secția a III–a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 octombrie 2005.