ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2544/2005

Asupra recursului civil de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea introductivă în

instanță din 8 iulie 2003 reclamanții

C.V. și C.M. au solicitat obligarea pârâtului

Ministerul Apărării Naționale la

restituirea sumei de 34.145.298 lei, majorată ulterior la 60.881.066 lei

reprezentând actualizarea TVA-ului aplicat și încasat la prețul de cumpărare a

unei locuințe de serviciu, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii s-a arătat că

prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 104 autentificat sub nr. 2166 din 21

iulie 1999 reclamanții au cumpărat în calitate de chiriași din fondul de

locuințe de servici al pârâtului, în baza H.G. nr. 576/1998, Decretul-lege nr.

61/1990 și Legea nr. 85/1995, apartamentul nr. 69 situat în București, la

prețul de 112.877.019 lei achitat integral la data încheierii contractului cu

chitanța nr. 3453906 din 14 iulie 1999.

Ulterior prin actul adițional la

contract nr. 1 din 28 decembrie 1999 s-a stabilit obligația reclamanților de a

plăti aferent valorii de cumpărare a apartamentului, în baza Ordinului nr. A

–8457 din 2 septembrie 1999 al șefului Direcției Domenii și Infrastructuri emis

în aplicarea O.G. nr. 3/1992, TVA-ul și suma de 34.145.298 lei reprezentând:

24.832.944 lei cu titlu de TVA și 9.312.354 lei majorări de întârziere

(achitate cu chitanțele B-1448899, 1448900 din 28 decembrie 1999).

Deși potrivit adresei nr. A1876 din

5 iulie 2000 perceperea TVA aferent operațiunii de vânzare cumpărare a

locuințelor de serviciu, a fost sistată, pârâtul refuză restituirea sumelor

încasate cu acest titlu.

Reclamanții au susținut că O.G. nr. 3/1992 privind TVA-ul

modificată ulterior, nu se aplică vânzărilor de locuințe către chiriași

efectuate în baza prevederilor legale sus menționate, caracterizând operațiunea

în speță ca fiind plata neîncasată (ori, lipsită de cauză licită cu consecința

nulității sale).

În drept s-au invocat dispozițiile

art. 992 C. civ. (respectiv art. 948, art. 966 C. civ.).

Pârâtul a formulat întâmpinare

invocând în apărare avizul Ministerul Finanțelor Publice în raport cu care

perceperea TVA în speță este justificată legal de dispozițiile art. 2 lit. b),

art. 3 și art. 6 din O.G. nr. 3/1992 și pct. 1.5 din H.G. nr. 12/1998. In

subsidiar, a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor

Publice, întemeiată pe dispozițiile art. 60 C. proc. civ., cu motivarea că

sumele percepute cu titlu de TVA au fost virate către bugetul de stat.

Judecătoria sector 5 București prin

sentința civilă nr. 5356 din 11 noiembrie 2003 a admis excepția lipsei de

interes privind cererea subsidiară în constatarea nulității absolute, reținând

ca temei legal justificat dispozițiile art. 922 C. civ. privind plata

nedatorată în raport cu care pe fondul cauzei, a admis în parte acțiunea și a

obligat pârâtul să plătească reclamanților suma de 34.145.298 lei (TVA și

majorări de întârziere încasate nelegal) cu dobânzi legale aferente calculate

conform O.G. nr. 9/2000 de la data introducerii acțiunii și până la achitare.

A fost admisă cererea de chemare în

garanție formulată de pârât urmând ca sumele la care a fost obligat către reclamanți

să fie recuperate integral de la chematul în garanție Ministerul Finanțelor

Publice.

S-a respins pentru lipsă de interes

capătul de cerere subsidiar în constatarea nulității absolute a actului

adițional nr. 1/1999.

A fost obligat pârâtul către reclamanți,

iar chematul în garanție către pârât, la 643.000 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel instanța a

reținut că reclamanții au plătit sumele sus menționate pentru o datorie care nu

există întrucât operațiunea de vânzare cumpărare a locuințelor de serviciu din

fostul M.Ap.N. nu face parte din categoria operațiunilor supuse aplicării

TVA-ului reglementate de O.G. nr. 3/1992 modificată.

În acest sens prin dispozițiile art.

2 lit. b) din H.G. nr. 512/1998, cu privire la aprobarea Normelor pentru

aplicarea O.G. nr. 3/1992, sunt exceptate de plata TVA veniturile realizate de

acele persoane care nu au calitate de agent economic și al căror venit este

destinat autofinanțării potrivit Decretului nr. 151/1975, Ministerul Finanțelor

Publice Apărării Naționale fiind o instituie bugetară care nu are calitatea de

agent economic în sensul vizat de dispozițiile legii TVA-ului.

Cu privire la capătul de cerere

privind constatarea nulității actului adițional s-a apreciat că reclamanții nu

au interes născut și actual, din moment ce pretențiile bănești sunt solicitate

în temeiul plății nedatorate, fiind incidente în cauză dispozițiile art. 922 și

urm. C. civ.

Împotriva sentinței a formulat

recurs pârâtul, Ministerul Apărării Naționale, cale de atac calificată de curte

ca fiind apel având în vedere că acțiunea a avut un capăt de cerere privind

constatarea nulității actului adițional (nepatrimonial) care atrage aplicarea

dreptului comun în materie de utilizare a căilor de atac.

În motivarea apelului s-a arătat că

activitatea de utilizare a fondurilor obținute din vânzarea locuințelor de

serviciu pentru achiziționarea unor noi locuințe, repararea și reabilitarea

celor existente nu se regăsește prin excepțiile de la plata de TVA prevăzute de

art. 2 pct. 2 lit. b) din H.G. nr. 512/1998, astfel cum acestea sunt arătate în

anexele la Decretul nr. 151/1975

per contrario

, aceste operațiuni îi

sunt aplicabile dispozițiile art. 2 lit. a) din O.G. nr. 3/1992 care include în

sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată „transferul proprietății

imobiliare indiferent de forma juridică prin care se realizează”.

S-a invocat și excepția prescripției

extinctive a dreptului reclamanților la restituirea sumelor solicitate prin

cererea de chemare în judecată, respinsă ca neîntemeiată având în vedere înscrisurile

administrate în primă instanță din care rezultă o recunoaștere a pretențiilor

reclamanților cel puțin până la data de 26 iulie 2000 (termenul general de

prescripție de 3 ani prevăzut de art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 îndeplinindu-se

la 25 iulie 2003, ulterior introducerii acțiunii ce a avut loc la 8 iulie

2003).

Pe fond, Curtea a apreciat că

dezlegarea pricinii se află în legătură directă cu aplicarea art. 2 din O.G.

nr. 3/1992 republicată care reglementează „sfera de aplicare a taxei pe

valoarea adăugată” în trei puncte:

a. livrări de bunuri mobile și

prestări servicii efectuate în cadrul exercitării activității profesionale;

b. transferul proprietății bunurile

imobiliare între agenții economici precum și între acestea și instituții

publice sau persoane fizice;

c. importul de bunuri sau servicii;

În alin. (2) al art.

2 se mai arată că sunt asimilate ca livrările de bunuri și prestări de servicii

și vânzările cu plata în rate sau încheierea unor bunuri pe baza unui contract

„cu clauza trecerii proprietății asupra bunurilor respective după plata ultimei

rate sau la o anumită dată”

Din textul prezentat

rezultă că actul de vânzare cumpărare a locuinței în speță nu face parte din

categoria a), livrări ori prestări de servicii și nici cazului asimilat

întrucât vânzarea cumpărarea s-a făcut cu executare imediată privind transferul

proprietății și plata prețului integral (fila 2 fond), nici din categoria b),

transferul bunurilor imobiliare, întrucât nu este întrunită cerința

legiuitorului ca acest transfer să aibă loc între agenți economici ori între

aceștia și instituții publice ori persoane fizice (ceea ce nu se regăsește în

cauză, și nici din categoria c), importuri.

Așa fiind actul de

vânzare cumpărare a locuinței în speță este exclus de legiuitor din sfera de

aplicare a TVA iar interpretarea contrată este greșită întrucât se adaugă

nepermis la lege, este și motivul pentru care inițial Ministerul Apărării

Naționale într-o interpretare și aplicare corectă a legii a încheiat contractul

de vânzare cumpărare fără a face aplicarea de TVA.

Având în vedere considerentele

reținute, Curtea a apreciat că în mod legal și temeinic a hotărât instanța de

fond restituirea sumelor încasate și nedatorare cu titlu de TVA către

persoanele fizice cumpărătoare.

În consecință, Curtea de Apel

București, secția a III-a civilă, prin decizia civilă nr. 969/A din 11 mai 2004

a respins ca neîntemeiată excepția prescripției dreptului la acțiune precum și

apelul formulat de pârâtul Ministerul Apărării Naționale.

Împotriva deciziei civile amintite

au declarat recurs pârâtul Ministerul Apărării Naționale și chematul în

garanție

Ministerul

Finanțelor Publice, Direcția de Administrare Fiscală, solicitând modificarea

hotărâri atacate ca nelegală și netemeinică iar rejudecarea cauzei pe fond să

se respingă cererile de chemare în judecată și garanție ca neîntemeiate.

Pe cale de excepție s-a invocat

lipsa calității procesuale pasive a Ministerul Finanțelor Publice, în raport cu

cererea de chemare, întrucât recurentul nu a fost parte în raportul juridic

născut din contractul de vânzare cumpărare.

Pe fondul cauzei s-a cerut

respingerea acțiunii ca neîntemeiată reiterându-se criticile din apel

circumscrise motivelor prevăzute de art. 304 C. proc. civ. în subsidiar s-a

cerut și restituirea doar a sumei de bani fără dobândă întrucât pârâtul a fost

de bună credință, și nu a știut că ceea ce i se plătește nu i se datorează

(argument

a contrario

din art. 994 C. civ.).

Criticile sunt neîntemeiate.

Potrivit art. 60 alin. (1) C. proc.

civ. partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar

putea să se îndrepte în cazul când ar cădea în pretenții cu o cerere în

garanție sau în despăgubire.

Pârâtul a făcut dovada virării

sumelor de bani încasate de la reclamanți cu titlu de TVA în contul bugetului

de stat, fiind îndeplinite cerințele legale amintite cu privire la calitatea

procesuală pasivă a Ministerul Finanțelor Publice de chemat în garanție.

Activitatea de vânzare a locuințelor

de serviciu aparținând

Ministerul

Apărării Naționale către chiriași, având ca bază legală H.G. nr. 576/1998,

Decretul-lege nr. 61/1990 și Legea nr. 85/1995, nu se încadrează în sfera

operațiunilor prevăzute de art. 2 din O.G. nr. 3/1992 pentru care se aplică și

încasează TVA având în vedere argumentele justificative reținute în apel, a

căror repetare se apreciază ca inutilă.

Criticile din recurs privind

excepțiile de la sfera de aplicare a TVA-ului reglementate în art. 2 pct. 2

lit. b) din H.G. nr. 512/1998 în coroborare cu anexele la Decretul nr.

151/1975, exced analizei pertinente a dispozițiilor aplicabile speței arătate

în paragraful anterior, fiind lipsită de semnificație referitor la acestea și

argumentarea în temeiul lor spre a se ajunge la o altă interpretare a textelor

aplicabile decât cea legală.

Achitarea sumelor de

bani de către reclamanți cu titlu de TVA și majorări de întârziere are valoarea

unei plăți nedatorate, instituție reglementată de dispozițiile art. 992 și urm.

C. civ., având în vedere că:

a) achitarea de către reclamanți a

sumelor de bani are semnificația juridică a unei plăți astfel cum rezultă din

actul adițional nr.1/1999;

b) datoria pentru achitarea căreia

reclamanții au făcut plata nu a existat niciodată din punct de vedere juridic

în raport cu dispozițiile art. 2 din O.G. nr. 3/1992;

c) reclamanții au efectuat plata

aflându-se în eroare, în raport cu aparența de legalitate și temeinicie a actul

adițional la un contract valabil încheiat și executat de vânzare cumpărare, de

pârât cu avizul expres al Ministerul Finanțelor Publice.

În consecință pârâtul și chematul în

garanție au fost ținuți în mod corect să restituie reclamanților sumele

încasate ca plată nedatorată cu dobânda legală aferentă la zi.

Ca atare, recursul declarat în

cauză, de pârâtul

Ministerul

Apărării Naționale și chematul în garanție

Ministerul Finanțelor Publice împotriva deciziei civile nr.

961/A din 11 mai 2004 a Curții de Apel București, secția a III a civilă, va fi

respins ca nefondat potrivit art. 312 alin. (I) teza a II-a C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat

recursul declarat de pârâtul

Ministerul Apărării Naționale și chematul în garanție Ministerul finanțelor

publice, Agenția națională de administrare fiscală, împotriva deciziei nr. 961

din 11 mai 2004 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 martie 2005.