ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7392/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: SC C.B. SRL Brăila, în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice, Garda Financiară Centrală București, Garda Financiară Brăila, a solicitat anularea deciziilor nr. 506 din 9 octombrie 2002 și nr. 545 din 27 aprilie 2001, emise de primul pârât, anularea hotărârii nr. 119 din 10 octombrie 2000, date de cea de a doua pârâtă și a procesului-verbal din 5 septembrie 2000, întocmit de ultimii pârâți. Reclamanta susține că nu ar datora T.V.A. aferentă vânzării caselor din București (corpurile A și B); fiind constructor, este în drept să beneficieze de cota 0 de T.V.A. în baza O.U.G. nr. 17/2000, că obligația de impozitare cu T.V.A.

operează numai pentru bunurile comercializate, vânzarea de imobile nefiind o operațiune comercială, ci una de natură civilă și că nu datorează sumele reținute de organul de control, în valoare totală de 4.559.301.359 lei, reprezentând T.V.A. stabilit suplimentar la plată, majorări de întârziere aferente T.V.A., impozit pe profit stabilit suplimentar de plată, majorări de întârziere aferente impozitului pe profit și amendă. Curtea de Apel Galați, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 73/F din 6 iunie 2003, a respins acțiunea, ca nefondată, reținând legalitatea actului de control. Reclamanta nu poate beneficia de cota 0 de T.V.A., neavând calitatea de constructor de locuințe, iar prin vânzarea celor două imobile a încălcat dispozițiile art. 19 din H.G.

nr. 909/1997 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 15/1997, privind amortizarea capitalului imobilizat, modificată și completată prin O.G. nr. 54/1997. Considerând hotărârea nelegală, reclamanta a declarat recurs în baza art. 304 pct. 10 și 9 C. proc. civ. și a solicitat admiterea lui, casarea sentinței și în fond, admiterea acțiunii și anularea actelor contestate. Se arată că soluția este greșită, pentru că s-a plecat de la prezumția că, cheltuielile pentru construirea celor două corpuri de clădire, s-a făcut din cheltuirea sumelor reprezentând operațiuni financiare curente, ori expertiza a constatat că aceste construcții s-au achitat prin diminuarea capitalurilor proprii, și nu ale cheltuielilor curente.

Consideră că s-a încălcat principiul neretroactivității legii, întrucât construirea de locuințe s-a făcut sub imperiul O.U.G. nr. 215/1999, astfel ea beneficiază de cota 0 T.V.A. Această dispoziție a fost abrogată prin art. 37 din O.U.G. nr. 17/2000, la 15 martie 2000, ori construirea de locuințe a fost încheiată în august 1999, când s-au predat. Recursul este nefondat. În urma unui control efectuat la reclamantă, de organele de control din cadrul Gărzii Financiare Centrale și Gărzii Financiare Brăila, având ca obiectiv, verificarea realității și legalității înregistrării în evidența acesteia a realizării de către SC I.C. SA București, în beneficiul ei, a două locuințe identice situate în București, precum și vânzarea acestora, către două persoane fizice, s-a încheiat procesul-verbal nr. 1548 din 6 septembrie 2000. Prin acest act s-a dispus virarea la bugetul statului, a sumei totale de 4.559.301.359 lei, reprezentând: 1.362.617.995 lei T.V.A.

stabilit suplimentar de plată; 98.435.725 lei, majorări de întârziere aferente T.V.A.; 2.560.080.353 lei, impozit pe profit stabilit suplimentar de plată; 526.167.286 lei, majorări de întârziere aferente impozitului pe profit și 12.000.000 lei, amendă [ Legea nr. 82/1991, republicată și Legea nr. 87/1994]. S-a reținut că pentru construirea celor două locuințe, pe terenul în suprafață de 2400 mp, cumpărat de C.S., la 11 septembrie 1997, reclamanta, ca beneficiar și SC I.C. SA București, ca antreprenor, au încheiat contractul nr. 1119 din 8 mai 1998, cu termen de predare a imobilelor, la 11 decembrie 1998. Lucrările au fost terminate la 20 noiembrie 1999, s-a făcut recepție cu remedieri, care nu au fost efectuate, ci au fost preluate de reclamantă, la 6 ianuarie 2000. Punerea în funcțiune a celor două locuințe (corp A și B) a fost înregistrată în contabilitate, la valoarea de 5.904.434.740 lei, fiecare fiind înregistrată T.V.A.

deductibilă, în sumă totală de 2.507.083.661 lei. Ulterior, reclamanta vinde cele două imobile: corpul B, lui C.S., conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 193 din 13 ianuarie 2000, fără a emite factură fiscală, pentru suma de 683.161.240 lei, iar corpul A, lui C.R., conform contractului de vânzare-cumpărare din 30 iunie 2000, pentru suma totală de 1.000.000.000 lei, tot fără a emite factură fiscală. Privitor la vânzarea corpului B, organele de control au calculat la suma de 683.161.240 lei, T.V.A. omisă de la colectare, în sumă de 109.076.165 lei, astfel că venitul încasat înregistrat de societate, în sumă de 683.161.240 lei, a fost diminuat la control, la suma de 574.085.075 lei. În baza art. 19 din H.G.

nr. 909/1997 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 15/1994 privind amortizarea capitalului imobilizat, modificată și completată prin O.G. nr. 54/1997, s-au stabilit cheltuieli nerecuperate la valorificarea corpului B și eronat deduse de societate, de 5.330.349.665 lei (5.904.434.740 - 574.085.075 ). Privitor la vânzarea corpului A, organele de control au calculat T.V.A. omisă de la colectare, în sumă de 159.663.866 lei, venitul încasat de societate fiind diminuat la 840.336.134 lei. S-a mai reținut că reclamanta în momentul vânzării nu a diminuat T.V.A., dedusă cu suma de 1.093.877.964 lei, reprezentând T.V.A. aferentă diferenței între valoarea de recepție (5.904.434.740 lei) și prețul de vânzare (1.000.000.000 - 159.663.866 T.V.A.

= 840.336.114). Pe baza procedeului arătat la corpul B, s-au stabilit cheltuieli nerecuperate la valorificarea corpului A și eronat deduse de societate, în sumă de 5.064.098.606 lei (5.904.434.740 - 840.336.114). Totodată, s-a constatat că reclamanta în mod nejustificat și-a diminuat impozitul pe profit, cu suma de 55.952.890 lei. Suma totală datorată ca T.V.A., este de 1.362.617.995 lei, la care s-au calculat majorări de întârziere, de 98.435.725 lei. S-a mai reținut că reclamanta datorează impozit pe profit, de 2.560.080.353 lei și majorări de întârziere, de 526.167.286 lei. S-a arătat că pentru suma totală de 11.808.869.480 lei, cu care cele două imobile au fost recepționate, reclamanta nu începuse să constituie cheltuieli de amortizare.

În urma valorificării, a rămas nerecuperată, suma de 10.394.448.271 lei, astfel că deductibilitatea fiscală acceptată de organul de control, a fost la nivelul sumei de 1.414.421.209 lei, cheltuielile nejustificate deduse, de 10.394.448.271 lei ducând la diferența de impozit pe profit menționată mai sus (2.560.080.353 lei, la care s-au calculat majorări de întârziere, de 526.167.286 lei. Împotriva acestui proces-verbal s-a formulat contestație. Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, prin decizia nr. 545 din 27 aprilie 2001, a dispus suspendarea cauzei, până la pronunțarea unei soluții definitive pe latură penală.

Ulterior, prin decizia nr. 506 din 8 octombrie 2002, a respins ca neîntemeiată, contestația, soluție menținută și de instanță, prin înlăturarea apărării făcute de societate, că tranzacțiile nu se supun regulilor comerciale, fiind de natură civilă, pe de o parte, iar pe de altă parte, prin aceea că în calitate de constructor al celor două imobile, ar fi beneficiat de cota 0 T.V.A. Soluția instanței este legală. Pentru ca reclamanta să aibă calitatea de constructor, trebuia ca persoană juridică să aibă în obiectul de activitate aceasta, ceea ce în cauză nu este realizat. Împrejurarea că este titulara autorizației de construcție nr. 12 N/10492 din 10 iunie 1998, nu echivalează cu calitatea de constructor de locuințe.

În mod judicios instanța a înlăturat concluziile expertizei, susținând că o asemenea reținere ar încălca principiul specialității persoanelor juridice, înscris în art. 34 din Decretul nr. 31/1954. Nici apărarea formulată de reclamantă, potrivit căreia construcția de locuințe are cota zero, nu poate fi primită. Dispozițiile Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 1026/2000, dispun în baza art. 17 pct. B lit. n) din O.U.G. nr. 17/2000, posibilitatea antreprenorilor, de facturare a lucrărilor executate fără T.V.A., pentru construcția de locuințe. De acest drept beneficiază [art. 1 alin. (3) lit. a) din ordin], persoanele fizice care au cetățenie română și domiciliul în România, pentru construcția de locuințe noi.

În cauză, este vorba de vânzarea-cumpărarea de locuințe deja construite, cumpărătorii nu sunt titularii autorizației de construire, iar societatea nu este antreprenor, astfel că nu poate emite facturi fără T.V.A., pentru vânzarea de locuințe. Nu poate fi vorba de o încălcare a principiului neretroactivității legii, așa cum se susține prin recurs. Potrivit art. 2 alin. (1) lit. b) din O.G. nr. 3/1992, republicată, în sfera de aplicare a T.V.A., intră transferul proprietății bunurilor imobile între contribuabili, precum și între aceștia și persoane fizice. Pct. 1.4 lit. a) din Normele de aplicare a O.U.G. nr. 17/2000, aprobate prin H.G. nr. 401/2000, precizează că intră în sfera de aplicare a T.V.A., operațiunile privind transferul proprietății bunurilor imobile, indiferent de forma juridică prin care se realizează.

Prin urmare, în mod corect organele de control au reținut că reclamanta a transmis cumpărătorilor, dreptul de proprietate asupra celor două imobile, încălcând obligația de a înregistra colectarea T.V.A. aferentă vânzării, precum și obligația de a consemna vânzările operate, în facturi fiscale care ar fi reflectat și cuantumul T.V.A.

Având în vedere dispozițiile art. 19 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 15/1994, privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale și necorporale, care prevăd: „În cazul nerecuperării integrale, pe calea amortizării a valorii de intrare a mijloacelor fixe, se va asigura recuperarea valorii neamortizate a acestora”, diferență rămasă nerecuperată în urma valorificării, se recuperează prin includerea în cheltuieli excepționale, nedeductibile fiscal, se reține ca legal, procedeul organului de control, care a stabilit cheltuieli nejustificate deduse de societate și a stabilit diferența de impozit și majorări de întârziere. În consecință, recursul fiind nefondat, urmează a fi respins în baza art. 312 C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC C.B. SRL, prin lichidatorul judiciar economist I.M., împotriva sentinței civile nr. 73/F din 6 iunie 2003 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 octombrie 2004.