ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7392/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

SC C.B. SRL Brăila, în

contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice, Garda Financiară Centrală

București, Garda Financiară Brăila, a solicitat anularea deciziilor nr. 506 din

9 octombrie 2002 și nr. 545 din 27 aprilie 2001, emise de primul pârât,

anularea hotărârii nr. 119 din 10 octombrie 2000, date de cea de a doua pârâtă

și a procesului-verbal din 5 septembrie 2000, întocmit de ultimii pârâți.

Reclamanta susține că nu ar datora T.V.A.

aferentă vânzării caselor din București (corpurile A și B); fiind constructor,

este în drept să beneficieze de cota 0 de T.V.A. în baza O.U.G. nr. 17/2000, că

obligația de impozitare cu T.V.A. operează numai pentru bunurile

comercializate, vânzarea de imobile nefiind o operațiune comercială, ci una de

natură civilă și că nu datorează sumele reținute de organul de control, în

valoare totală de 4.559.301.359 lei, reprezentând T.V.A. stabilit suplimentar

la plată, majorări de întârziere aferente T.V.A., impozit pe profit stabilit

suplimentar de plată, majorări de întârziere aferente impozitului pe profit și

amendă.

Curtea de Apel Galați, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 73/F din 6 iunie

2003, a respins acțiunea, ca nefondată, reținând legalitatea actului de

control. Reclamanta nu poate beneficia de cota 0 de T.V.A., neavând calitatea

de constructor de locuințe, iar prin vânzarea celor două imobile a încălcat

dispozițiile art. 19 din H.G. nr. 909/1997 pentru aprobarea Normelor

metodologice de aplicare a Legii nr. 15/1997, privind amortizarea capitalului

imobilizat, modificată și completată prin O.G. nr. 54/1997.

Considerând hotărârea nelegală,

reclamanta a declarat recurs în baza art. 304 pct. 10 și 9 C. proc. civ. și a

solicitat admiterea lui, casarea sentinței și în fond, admiterea acțiunii și

anularea actelor contestate.

Se arată că soluția este greșită,

pentru că s-a plecat de la prezumția că, cheltuielile pentru construirea celor

două corpuri de clădire, s-a făcut din cheltuirea sumelor reprezentând

operațiuni financiare curente, ori expertiza a constatat că aceste construcții

s-au achitat prin diminuarea capitalurilor proprii, și nu ale cheltuielilor

curente.

Consideră că s-a încălcat principiul

neretroactivității legii, întrucât construirea de locuințe s-a făcut sub

imperiul O.U.G. nr. 215/1999, astfel ea beneficiază de cota 0 T.V.A. Această

dispoziție a fost abrogată prin art. 37 din O.U.G. nr. 17/2000, la 15 martie

2000, ori construirea de locuințe a fost încheiată în august 1999, când s-au

predat.

Recursul este nefondat.

În urma unui control efectuat la

reclamantă, de organele de control din cadrul Gărzii Financiare Centrale și

Gărzii Financiare Brăila, având ca obiectiv, verificarea realității și

legalității înregistrării în evidența acesteia a realizării de către SC I.C. SA

București, în beneficiul ei, a două locuințe identice situate în București,

precum și vânzarea acestora, către două persoane fizice, s-a încheiat

procesul-verbal nr. 1548 din 6 septembrie 2000.

Prin acest act s-a dispus virarea la

bugetul statului, a sumei totale de 4.559.301.359 lei, reprezentând:

1.362.617.995 lei T.V.A. stabilit suplimentar de plată; 98.435.725 lei,

majorări de întârziere aferente T.V.A.; 2.560.080.353 lei, impozit pe profit

stabilit suplimentar de plată; 526.167.286 lei, majorări de întârziere aferente

impozitului pe profit și 12.000.000 lei, amendă

[

Legea nr. 82/1991, republicată și Legea nr. 87/1994].

S-a reținut că pentru construirea

celor două locuințe, pe terenul în suprafață de 2400 mp, cumpărat de C.S., la

11 septembrie 1997, reclamanta, ca beneficiar și SC I.C. SA București, ca

antreprenor, au încheiat contractul nr. 1119 din 8 mai 1998, cu termen de

predare a imobilelor, la 11 decembrie 1998. Lucrările au fost terminate la 20

noiembrie 1999, s-a făcut recepție cu remedieri, care nu au fost efectuate, ci

au fost preluate de reclamantă, la 6 ianuarie 2000.

Punerea în funcțiune a celor două

locuințe (corp A și B) a fost înregistrată în contabilitate, la valoarea de

5.904.434.740 lei, fiecare fiind înregistrată T.V.A. deductibilă, în sumă

totală de 2.507.083.661 lei.

Ulterior, reclamanta vinde cele două

imobile: corpul B, lui C.S., conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 193

din 13 ianuarie 2000, fără a emite factură fiscală, pentru suma de 683.161.240

lei, iar corpul A, lui C.R., conform contractului de vânzare-cumpărare din 30

iunie 2000, pentru suma totală de 1.000.000.000 lei, tot fără a emite factură

fiscală.

Privitor la vânzarea corpului B,

organele de control au calculat la suma de 683.161.240 lei, T.V.A. omisă de la

colectare, în sumă de 109.076.165 lei, astfel că venitul încasat înregistrat de

societate, în sumă de 683.161.240 lei, a fost diminuat la control, la suma de

574.085.075 lei.

În baza art. 19 din H.G. nr. 909/1997

pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 15/1994 privind

amortizarea capitalului imobilizat, modificată și completată prin O.G. nr. 54/1997,

s-au stabilit cheltuieli nerecuperate la valorificarea corpului B și eronat

deduse de societate, de 5.330.349.665 lei (5.904.434.740 - 574.085.075 ).

Privitor la vânzarea corpului A,

organele de control au calculat T.V.A. omisă de la colectare, în sumă de

159.663.866 lei, venitul încasat de societate fiind diminuat la 840.336.134

lei.

S-a mai reținut că reclamanta în

momentul vânzării nu a diminuat T.V.A., dedusă cu suma de 1.093.877.964 lei,

reprezentând T.V.A. aferentă diferenței între valoarea de recepție

(5.904.434.740 lei) și prețul de vânzare (1.000.000.000 - 159.663.866 T.V.A. = 840.336.114).

Pe baza procedeului arătat la corpul

B, s-au stabilit cheltuieli nerecuperate la valorificarea corpului A și eronat

deduse de societate, în sumă de 5.064.098.606 lei (5.904.434.740 -

840.336.114). Totodată, s-a constatat că reclamanta în mod nejustificat și-a

diminuat impozitul pe profit, cu suma de 55.952.890 lei.

Suma totală datorată ca T.V.A., este

de 1.362.617.995 lei, la care s-au calculat majorări de întârziere, de

98.435.725 lei.

S-a mai reținut că reclamanta

datorează impozit pe profit, de 2.560.080.353 lei și majorări de întârziere, de

526.167.286 lei.

S-a arătat că pentru suma totală de

11.808.869.480 lei, cu care cele două imobile au fost recepționate, reclamanta

nu începuse să constituie cheltuieli de amortizare. În urma valorificării, a

rămas nerecuperată, suma de 10.394.448.271 lei, astfel că deductibilitatea

fiscală acceptată de organul de control, a fost la nivelul sumei de

1.414.421.209 lei, cheltuielile nejustificate deduse, de 10.394.448.271 lei

ducând la diferența de impozit pe profit menționată mai sus (2.560.080.353 lei,

la care s-au calculat majorări de întârziere, de 526.167.286 lei.

Împotriva acestui proces-verbal s-a

formulat contestație. Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală de Soluționare

a Contestațiilor, prin decizia nr. 545 din 27 aprilie 2001, a dispus

suspendarea cauzei, până la pronunțarea unei soluții definitive pe latură

penală.

Ulterior, prin decizia nr. 506 din 8

octombrie 2002, a respins ca neîntemeiată, contestația, soluție menținută și de

instanță, prin înlăturarea apărării făcute de societate, că tranzacțiile nu se

supun regulilor comerciale, fiind de natură civilă, pe de o parte, iar pe de

altă parte, prin aceea că în calitate de constructor al celor două imobile, ar

fi beneficiat de cota 0 T.V.A.

Soluția instanței este legală. Pentru

ca reclamanta să aibă calitatea de constructor, trebuia ca persoană juridică să

aibă în obiectul de activitate aceasta, ceea ce în cauză nu este realizat.

Împrejurarea că este titulara

autorizației de construcție nr. 12 N/10492 din 10 iunie 1998, nu echivalează cu

calitatea de constructor de locuințe.

În mod judicios instanța a înlăturat

concluziile expertizei, susținând că o asemenea reținere ar încălca principiul

specialității persoanelor juridice, înscris în art. 34 din Decretul nr. 31/1954.

Nici apărarea formulată de

reclamantă, potrivit căreia construcția de locuințe are cota zero, nu poate fi

primită.

Dispozițiile Ordinul Ministerului Finanțelor

nr. 1026/2000, dispun în baza art. 17 pct. B lit. n) din O.U.G. nr. 17/2000,

posibilitatea antreprenorilor, de facturare a lucrărilor executate fără T.V.A.,

pentru construcția de locuințe.

De acest drept beneficiază [art. 1 alin.

(3) lit. a) din ordin], persoanele fizice care au cetățenie română și

domiciliul în România, pentru construcția de locuințe noi.

În cauză, este vorba de

vânzarea-cumpărarea de locuințe deja construite, cumpărătorii nu sunt titularii

autorizației de construire, iar societatea nu este antreprenor, astfel că nu

poate emite facturi fără T.V.A., pentru vânzarea de locuințe.

Nu poate fi vorba de o încălcare a

principiului neretroactivității legii, așa cum se susține prin recurs.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. b)

din O.G. nr. 3/1992, republicată, în sfera de aplicare a T.V.A., intră

transferul proprietății bunurilor imobile între contribuabili, precum și între

aceștia și persoane fizice.

Pct. 1.4 lit. a) din Normele de

aplicare a O.U.G. nr. 17/2000, aprobate prin H.G. nr. 401/2000, precizează că

intră în sfera de aplicare a T.V.A., operațiunile privind transferul

proprietății bunurilor imobile, indiferent de forma juridică prin care se

realizează.

Prin urmare, în mod corect organele

de control au reținut că reclamanta a transmis cumpărătorilor, dreptul de

proprietate asupra celor două imobile, încălcând obligația de a înregistra

colectarea T.V.A. aferentă vânzării, precum și obligația de a consemna

vânzările operate, în facturi fiscale care ar fi reflectat și cuantumul T.V.A.

Având în vedere dispozițiile art. 19

alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 15/1994, privind

amortizarea capitalului imobilizat în active corporale și necorporale, care

prevăd: „În cazul nerecuperării integrale, pe calea amortizării a valorii de

intrare a mijloacelor fixe, se va asigura recuperarea valorii neamortizate a

acestora”, diferență rămasă nerecuperată în urma valorificării, se recuperează

prin includerea în cheltuieli excepționale, nedeductibile fiscal, se reține ca

legal, procedeul organului de control, care a stabilit cheltuieli nejustificate

deduse de societate și a stabilit diferența de impozit și majorări de

întârziere.

În consecință, recursul fiind

nefondat, urmează a fi respins în baza art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC C.B.

SRL, prin lichidatorul judiciar economist I.M., împotriva sentinței civile nr. 73/F

din 6 iunie 2003 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ,

ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 6 octombrie 2004.