ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 432/2006

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 432/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursurilor penale de față:

În baza lucrărilor de la dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 216 din 2

iunie 2005, pronunțată de Tribunalul Argeș, secția penală, în baza art. 20, raportat

la art. 174 și art. 175 lit. i) C. pen., a fost condamnat inculpatul G.M., la o

pedeapsă de 8 ani și 6 luni închisoare, cu aplicarea art. 57 și art. 71 C.

pen., și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C.

pen.

A fost menținută stare de arest a

inculpatului și i s-a dedus din pedeapsă timpul executat preventiv de la 4

ianuarie 2005, la zi.

A fost obligat inculpatul să

plătească părți civile M.L.R., suma de 130.000.000 lei, cu titlu de despăgubiri

civile, reprezentând 100.000.000 lei daune morale și 30.000.000 lei daune

materiale.

A mai fost obligat inculpatul să

plătească părți civile C.A.S. Argeș, suma de 29.489.240 lei, cu titlu de

despăgubiri civile, plus dobânda legală aferentă acestei sume.

De asemenea, a mai fost obligat

inculpatul la 10.000.000 lei cheltuieli judiciare către partea civilă M.L. și

la 2.000.000 lei, cu același titlu, către stat.

Pentru a se pronunța această

sentință, instanța de fond, față de actele și lucrările de la dosar a arătat că

reține următoarea situație de fapt.

Inculpatul G.M. este căsătorit cu G.F.,

iar din căsătoria lor a rezultat un copil, în vârstă de 5 ani, iar la începutul

anului 2004, soția a plecat în Spania la muncă, iar inculpatul a rămas în țară,

împreună cu minorul.

La scurt timp după plecarea soției,

inculpatul a cunoscut-o pe M.I.S., soția lui M.L.R., cu care a întreținut

relații intime o perioadă de timp, iar apoi cu sora acesteia, M., perioadă de

timp în care și-a vândut apartamentul, a cheltuit banii împreună cu cele două,

mutându-se chiar la domiciliul părinților acestora și împreună cu fratele lor a

plecat în Italia.

Realizând că înstrăinarea

apartamentului și cheltuirea banilor s-a făcut și cu acordul părții vătămate M.L.R.,

care cunoștea despre existența relației dintre soția sa și el, în ziua de 11

decembrie 2004, după ce a consumat băuturi alcoolice, a luat hotărârea de a se

deplasa la domiciliul acestora pentru a purta o discuție.

Întrucât familia lui M.L.R. nu se

afla la domiciliu, a luat hotărârea de a-i aștepta, iar în jurul 17,00, aceștia

au venit cu mașina, au parcat-o și în timp ce victima asigura portbagajul,

aflându-se în poziția „pe vine”, acesta i-a aplicat o lovitură cu cuțitul prin

spate, în partea dreaptă față a gâtului. Victima văzând agresiunea inculpatului

a luat-o la fugă fiind urmărit de inculpat, ajuns și i-a mai aplicat o

lovitură, tot din spate în partea dreaptă a toracelui.

Alertându-se cetățenii, inculpatul a

fugit în pădurea Trivale.

Partea vătămată a fost internată în

spital, în perioada 11 - 24 decembrie 2004, unde s-a intervenit chirurgical

pentru leziunile suferite, respectiv secționarea plago latero abdominală

dreaptă, cu secțiune hepatică și hemoperitoneu important, șoc complex, plagă

cervicală latero anterioară, acordându-i-se tratament medical de specialitate,

iar potrivit raportului de expertiză medico-legală, s-a arătat că leziunile

traumatice produse cu un corp tăietor înțepător au fost la nivel cervical și

abdominal și de natură să-i pună viața în primejdie, fiind necesare un număr de

40 de zile îngrijiri medicale pentru vindecare.

În contextul situației de fapt

expusă și reținută s-a apreciat că activitatea materială desfășurată de

inculpat, care la 11 decembrie 2004, aflându-se într-un loc public, cu intenție

a aplicat victimei M.L.R. două lovituri cu un cuțit, producându-i leziuni

corporale descrise mai sus și care i-au pus viața în primejdie, întrunește

elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor calificat.

Prin urmare, în baza art. 20 raportat

la art. 174 și art. 175 lit. i) C. pen., inculpatul a fost condamnat, la o

pedeapsă de 8 ani și 6 luni închisoare, precum și pedeapsa complementară a

interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o

durată de 3 ani.

La individualizarea și aplicarea

pedepsei, s-a menționat că au fost avute în vedere toate criteriile înscrise la

art. 72 C. pen., astfel încât durata pedepsei aplicate este de natură să ducă

la reeducarea acestuia.

Reținând că nu au încetat temeiurile

care au dus la arestarea inculpatului și că ele subzistă în continuare, a fost

menținută starea de arest, iar potrivit art. 88 C. pen., i s-a dedus din

pedeapsă, timpul executat preventiv.

Partea vătămată s-a constituit ca

parte civilă cu suma de 130.000.000 lei, din care suma de 100.000.000 lei,

reprezentând daune morale, iar suma de 30.000.000 lei despăgubiri civile.

În conformitate cu art. 14 și art.

346 C. proc. pen., cum și art. 998 C. civ., a fost admisă cererea părții civile

și obligat inculpatul la plata sumei solicitate, ca fiind dovedită față de

actele și lucrările dosarului, precum și declarația inculpatului, care a arătat

că înțelege să despăgubească pe partea vătămată constituită parte civilă cu

suma solicitată.

De asemenea, în cauză, s-a mai

constituit ca parte civilă C.A.S. Argeș, cu suma de 29.489.240 lei, ce

reprezintă cheltuielile necesitate alocate părții civile pe perioada

spitalizării și acordarea de tratament medical de specialitate, astfel că au

fost admise și aceste pretenții.

Sentința a fost atacată cu apel,

potrivit art. 362 lit. b) și c) C. proc. pen., de către partea civilă și

inculpat, în termenul legal prevăzută de art. 363 C. proc. pen.

Partea civilă a formulat critici

numai în ceea ce privește greșita individualizare a pedepsei, în sensul că

pedeapsa aplicată este mică, față de gradul de pericol social mărit al faptei

comise.

Inculpatul, la rândul său a formulat

motive de apel, nereținerea circumstanței legale a scuzei provocării, prevăzute

de art. 73 lit. b), C. pen., cum și neaplicarea prevederilor art. 74 C. pen.,

privind circumstanțele atenuante personale.

Curtea de Apel Pitești, secția

penală, a examinat apelurile declarate sub prisma motivelor invocate, a actelor

și lucrărilor existente la dosar, a sentinței pronunțate în cauză, cum și din

oficiu, potrivit art. 371 C. proc. pen., și prin decizia penală nr. 215/ A din

13 octombrie 2005, a respins apelurile, ca nefondate, în baza art. 379 pct. 1 lit.

b) C. proc. pen.

Referitor la motivul de apel invocat

de inculpat, vizând neaplicarea prevăzută art. 73 lit. b) C. pen., s-a apreciat

că nu sunt incidente în cauză aceste dispoziții legale, întrucât partea civilă

nu i-a produs o puternică tulburare sau emoție prin comportamentul său, astfel

încât să determine pe inculpat să-i aplice lovituri cu un cuțit, în zone

vitale, acțiunea acestuia de a lovi pe partea civilă a fost spontană.

De asemenea, tot neîntemeiată s-a

apreciat și critica referitoare la greșita neaplicare a prevederilor art. 74 și

art. 76 C. pen., în condițiile în care chiar dacă a recunoscut și regretat

comiterea infracțiunii și a fost de acord să despăgubească pe partea civilă cu

suma pretinsă de 130.000.000 lei, față de gradul de pericol social mărit al

faptei comise, împrejurările în care s-a comis și consecințele care putea să le

aibă partea civilă, intervenția personalului medical de specialitate care a

intervenit cu rapiditate și competență în acordarea tratamentului adecvat, consecințele

grave ce se puteau produce, elemente de natură ce au făcut să se aprecieze că

motivul este neîntemeiat, astfel că a fost înlăturat.

În ceea ce privește apelul declarat

de partea civilă, sub prisma criticii invocate, constând în greșita individualizare

a pedepsei, ca fiind mică în raport de gradul de pericol social mărit al faptei

comise, s-a apreciat că este neîntemeiată, deoarece instanța de fond a făcut o

justă și corectă interpretare a dispozițiilor înscrise la art. 72 C. pen.

Pentru motivele arătate apelurile

declarate au fost respinse, ca nefondate.

Decizia și sentința au fost atacate

cu recurs, atât de către partea civilă, cât și de către inculpat.

Partea civilă, anterior susținerii

recursului, a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

înscrise la art. 385

2

cu referire la art. 362 alin. (1) lit. d) C.

proc. pen., pe considerent că în mod nejustificat părții civile nu i se dă

posibilitatea să formuleze motive de recurs pe latură penală, în condițiile

constituirii sub această calitate.

Această excepție invocată de către

partea civilă, a fost respinsă, ca neîntemeiată, întrucât Curtea

Constituțională, prin decizia nr. 482 din 9 noiembrie 2004, a stabilit că

părțile vătămate, constituite ca părți civile pot uza atât de calea apelului

cât și de cea a recursului, chiar dacă au solicitat despăgubiri civile, cu

privire la latura penală a cauzei și s-au constituit ca parte civilă.

Recurenta parte civilă, prin

apărător a invocat aceeași critică ca și în apel, vizând greșita individualizare

a pedepsei, în sensul că i s-a aplicat inculpatului o pedeapsă mică la limita

minimă prevăzută de lege de numai 8 ani și 6 luni închisoare, față de maximul

care este de 12 ani și 6 luni închisoare și că această pedeapsă nu este de

natură să ducă la reeducarea inculpatului, solicitând majorarea pedepsei.

Recurentul inculpat, prin apărător,

a invocat două motive de recurs, unul cu privire la greșita încadrare a faptei

în infracțiunea de tentativă la omor calificat, întrucât, în cauză, sunt

operabile prevederile art. 182 C. pen., iar cel de-al doilea, însușit și de

inculpat, se referă la greșita individualizare a pedepsei, întrucât în cauză

sunt incidente prevederile art. 74 și art. 76 C. pen., față de împrejurările

concrete în care a fost comisă fapta, determinată de poziția părții civile,

care a cunoscut că împreună cu familia soției sale au contribuit în mod

nemijlocit la obținerea unor profituri de pe urma sa, ceea ce l-a determinat să

acționeze la modul arătat, că a recunoscut și regretat comiterea faptei, că nu

are antecedente penale și a fost de acord să despăgubească pe partea civilă, cu

suma pretinsă.

Examinând recursurile declarate de

partea civilă și inculpat, sub prisma motivelor aduse hotărârilor, în raport de

materialul probator existent la dosar, de decizia și sentința pronunțate în

cauză, de cazurile de casare invocate și înscrise la pct. 14 și 17 de la art. 385

9

C. proc. pen., se constată că recursurile de față sunt nefondate, pentru

considerente ce vor fi expuse mai jos.

Din analiza mijloacelor de probă

existente la dosar, se constată că instanțele au pronunțat hotărâri legale și

temeinice, juste drepte și conforme cu prevederile legii, nu numai din punct de

vedere a reținerii corecte a situației de fapt, a vinovăției inculpatului, a

tragerii la răspundere penală, a rezolvării laturii civile, dar și din punct de

vedere a încadrării juridice a faptei comise de către inculpat, cum și a

individualizării pedepsei.

Activitatea materială desfășurată de

inculpat, care la data de 11 decembrie 2004 a aplicat părții civile M.L.R., în

parcarea din cartierul Trivale a municipiului Pitești, două lovituri cu un

cuțit, corp apt de a ucide, în zone vitale, cauzându-i grave traumatisme,

pentru îngrijirea cărora au fost necesare un număr de 40 de zile îngrijiri

medicale și s-a intervenit chirurgical, urgent, pentru ca viața să-i fie

salvată, în mod corect a fost încadrată în infracțiunea prevăzută de art. 20,

raportat la art. 174 și art. 175 lit. i) C. pen.

Prin urmare, prin modul cum a

acționat inculpatul, se constată că intenția sa a fost aceea de a suprima viața

părții civile, lucru ce nu s-a realizat datorită intervenției organelor de

specialitate.

Fiind întrunite elementul material

al laturii obiective și subiective, intenția inculpatului de a suprima viața,

în mod just și în conformitate cu prevederile legii, fapta sa a fost încadrată

în infracțiunea pentru care a fost condamnat.

Așa fiind, acest motiv de recurs

invocat de către inculpat este nefondat și în consecință se va înlătura.

Referitor la criticile aduse

hotărârilor din punct de vedere a greșitei individualizări a pedepsei de către

partea civilă și inculpat sub aspectul pedepsei aplicate, se constată că nu

sunt întemeiate.

În cauză, instanțele au făcut o

justă și corectă individualizare a pedepsei, având în vedere atât gradul de

pericol social mărit al faptei comise, împrejurările în care s-a comis

infracțiunea, determinată și de poziția părții civile și a familiei soției

acestuia, care au profitat de pe urma inculpatului, care nu constituie totuși o

circumstanță atenuantă legală, limitele de pedeapsă prevăzute de lege și care

sunt cuprinse între 7 ani și 6 luni închisoare și 12 ani și 6 luni închisoare,

precum și datele personale ale inculpatului, care a recunoscut și regretat

comiterea faptei, că este la primul contact cu legea penală și a fost de acord

să despăgubească pe partea civilă cu suma pretinsă, elemente față de care, nu

sunt temeiuri care să justifice nici majorarea pedepsei și nici reducerea

acesteia.

Prin urmare, pedeapsa aplicată de 8

ani și 6 luni închisoare, este just individualizată și de natură să ducă la

reeducarea inculpatului, ea reflectând gravitatea faptei, vinovăția acestuia și

periculozitatea sa socială.

În consecință, motivele de recurs

invocate nu constituie cazuri de casare înscrise la pct. 14 și 17 de la art. 385

9

C. proc. pen., iar potrivit pct. 3 de la același articol, nu se constată alte cazuri

de casare din oficiu, urmând ca recursurile declarate să fie respinse, ca

nefondate, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Se va deduce din pedeapsa aplicată,

timpul executat preventiv de către inculpat, respectiv de la 4 ianuarie 2005,

la 24 ianuarie 2006.

Văzând și dispozițiile art. 189 și

urm. C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de partea civilă M.L.R. și de inculpatul G.M., împotriva deciziei

penale nr. 215/ A din 13 octombrie 2005 a Curții de Apel Pitești.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, timpul arestării preventive de la 4 ianuarie 2005, la 24 ianuarie

2006.

Obligă pe recurenta parte civilă la

plata sumei de 120 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar pe

recurentul inculpat la plata cu același titlu a sumei de 220 RON din care, suma

de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 24

ianuarie 2006.