ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1863/2013

Asupra recursului penal de față.

Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 614 din 06 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Maramureș în Dosarul nr. 4805/100/2012 a fost condamnat inculpatul M.V. pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., la pedeapsa de 8 (opt) ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. ca pedeapsă complementară pe o durată de 3 (trei) ani.

În temeiul art. 61 C. pen. a fost revocată liberarea condiționată a restului neexecutat de 502 zile (liberat la data de 24 noiembrie 2011) din pedeapsa de 4 (patru) ani și 2 (două) luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 8764/2008 pronunțată de Tribunalul din Roma, secția a 7-a penală, recunoscută prin sentința penală nr. 410/ F din 13 decembrie 2010 a Curții de Apel București, rest care a fost contopit cu pedeapsa aplicată, urmând ca inculpatul să execute rezultanta de (opt) ani închisoare cu consecințele prevăzute de art. 71, 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen. a fost menținută starea de arest a inculpatului iar în baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsă reținerea și arestul preventiv începând cu 01 iunie 2012 la zi.

A fost obligat inculpatul să plătească părții civile M.M. în favoarea minorului M.A.F.,  suma de 10.000 lei cu titlu de despăgubiri pentru daune morale.

A fost obligat inculpatul să plătească cheltuieli de spitalizare ocazionate cu asistența medicală acordată părții vătămate M.A.F. după cum urmează: - către Spitalul Județean de Urgență „Dr.C-tin Opriș” Baia Mare suma de 11.870,24 lei cu dobânda legală până la achitare; - către Spitalul Municipal Sighetu Marmației suma de 497,57 lei cu dobânda legală până la achitare.

În temeiul art. 191 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul să plătească suma de 1.100 lei cheltuieli judiciare statului, din care suma de 200 lei reprezintă onorariul avocatului desemnat din oficiu L.M..

Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Inculpatul M.V. este căsătorit cu numita M.M. de aproximativ 19 ani și are cu aceasta trei copii. Până în anul 2006, când a plecat la muncă în Italia, inculpatul a locuit cu familia sa în localitatea Moftinu Mic, județul Satu Mare, unde, de altfel, își avea stabilit domiciliul. În anul 2007 soția inculpatului a plecat și ea în Italia la muncă iar cei trei copii rezultați din căsătorie au locuit cu bunica lor în localitatea Slătioara. Cum în anul 2008 inculpatul a fost condamnat de autoritățile italiene, relațiile dintre inculpat și soția sa s-au deteriorat până au ajuns să se separe datorită atât faptei pentru care a fost condamnat (viol) cât și violențelor repetate la care era supusă atât ea cât și copiii lor. După liberarea sa din penitenciar, la data de 28 noiembrie 2011 inculpatul s-a stabilit la mama sa, unde de fapt locuiau și cei trei copii, în localitatea Slătioara.

Relațiile dintre inculpat și soția sa au continuat să fie foarte tensionate, inculpatul reproșându-i o presupusă relație cu un alt bărbat, iar soția sa, faptul că nu-i permite minorului M.A.F. să vină la ea în Italia și să locuiască cu ea.

În luna mai 2012, în contextul în care mama inculpatului a fost internată în spital cu o fractură la un picior, acesta s-a dus să o viziteze. Cum mama sa nu a fost externată în ziua aceea, din cauza unor complicații, inculpatul a rămas în oraș unde a consumat băuturi alcoolice. La plecarea din Sighetu Marmației a mai cumpărat niște bere pe care apoi a  consumat-o la locuința sa din localitatea Slătioara. Pe fondul consumului de alcool, inculpatul a purtat mai multe discuții telefonice în ziua aceea (15 mai 2012) cu soția sa.

La ultima discuție telefonică pe care au avut-o în jurul orelor 23,00, inculpatul s-a certat cu soția sa pe motiv că aceasta a cerut să vorbească cu fiul lor, M.A.F., pentru că intenționa să-l ducă pe minor împreună cu sora sa în vacanță la ea în Italia. În acest context, inculpatul, după ce i-a comunicat soției sale la telefon că „îl va trimite doar în sicriu”, a luat un cuțit din bucătărie, cu care i-a aplicat fiului său - părții vătămate minore, mai multe lovituri în zona hemitoracelui stâng, în timp ce acesta dormea.

Speriat de cele întâmplate și dându-și seama de consecințele faptei sale, inculpatul a încercat să se sinucidă prin mai multe moduri, însă cum nu a reușit, a luat legătura cu fiica sa care locuia în Sighetu Marmației, M.C., căreia i-a comunicat că l-a omorât pe fratele ei. Cunoscându-și tatăl, aceasta nu a crezut inițial spusele acestuia, însă auzind gemetele fratelui ei, a anunțat serviciul de urgență. La sosirea organelor de poliție însoțite de cei doi martori audiați de instanță, în locuință a fost găsită atât partea vătămată M.A.F. întinsă pe jos și plină de sânge, cât și inculpatul, așezat în pat și acoperit cu o plapumă.

Potrivit raportului de constatare medico-legală din 28 mai 2012 întocmit de Serviciul Medico-Legal Județean Baia Mare, partea vătămată a suferit patru leziuni traumatice produse prin lovire cu un corp tăietor-înțepător, loviuri care i-au pus în primejdie viața.

S-a reținut că inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei însă a susținut atât în faza de urmărire penală cât și în fața instanței că nu-și aduce aminte derularea evenimentelor și nici nu a realizat ce s-a întâmplat decât după ce l-a lovit pe minor.

S-a mai reținut că raportul de expertiză psihiatrică relevă faptul că deși are discernământul faptelor sale, inculpatul prezintă o tulburare de personalitate labil-emoțională, tip impulsiv pe fondul consumului nociv de alcool și o reacție depresivă cu auto și hetero agresivitate.

În raport de starea de fapt expusă, instanța a constatat că fapta comisă de inculpat întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., faptă pentru care i-a aplicat acestuia pedeapsa de 8 (opt) ani închisoare cu executare în regim de detenție.

La individualizarea judiciară a pedepsei, s-a avut în vedere pe de o parte poziția procesuală sinceră a inculpatului, însă pe de altă parte, gradul de pericol social ridicat al faptei comise, concretizat prin exercitare de violențe asupra fiului său minor, dar și persoana inculpatului care persistă în comiterea de infracțiuni cu consecințe deosebit de grave, dacă avem în vedere prima infracțiune pentru care a fost condamnat, dar și cea prezentă.

În acest context, instanța a avut în vedere că prin sentința penală nr. 8764/2008 pronunțată de Tribunalul din Roma, secția a 7-a penală, recunoscută prin sentința penală nr. 410/ F din 13 decembrie 2010 a Curții de Apel București inculpatul a mai fost condamnat la pedeapsa de 4 (patru) ani și 2 (două) luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de viol, pedeapsă pe care inculpatul a executat-o până la data de 24 noiembrie 2011 când a fost liberat condiționat cu un rest neexecutat de 502 zile.

S-a mai reținut că prezenta infracțiune a fost comisă după liberarea condițioantă și până la considerarea ca executată a acelei pedepse, adică în noaptea de 15/ 16 mai 2012, constatând că inculpatul se află în stare de recidivă postcondamnatorie prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen. drept pentru care, în temeiul art. 61 C. pen. a dispus revocarea liberării condiționate a restului neexecutat e 502 zile (liberat la data de 24 noiembrie 2011) din pedeapsa de 4 (patru) ani și 2 (două) luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 8764/2008 pronunțată de Tribunalul din Roma, secția a 7-a penală, recunocută prin sentința penală nr. 410/ F din 13 decembrie 2010 a Curții de Apel București, rest pe care l-a contopit cu pedeapsa aplicată, dispunând ca inculpatul să execute rezultanta de 8 (opt) ani închisoare.

S-a mai reținut că împotriva inculpatului, în faza de urmărire penală, s-a emis mandat de arestare preventivă la data de 01 iunie 2012, măsură care a fost menținută pe parcursul judecării cauzei, apreciindu-se că subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea acestei măsuri.

De asemenea, s-a reținut că soția inculpatului, reprezentându-l pe minor în instanță a comunicat că nu înțelege să se constituie parte civilă față de acesta, însă instanța, în exercitarea rolului activ, raportat la vârsta și interesele minorului, a apreciat că se impune acordarea sumei de 10.000 lei cu titlu de despăgubiri pentru daune morale, sumă care, poate compensa atât suferințele fizice provocate cât și cele morale cauzate de împrejurarea că aceste violențe au fost provocate chiar de cel care trebuia să-i acorde îngrijire și protecție.

A fost obligat inculpatul să plătească cheltuielile de spitalizare ocazionate cu asistența medicală acordată părții vătămate M.A.F., respectiv: către Spitalul Județean de Urgență „Dr.C-tin Opriș” Baia Mare suma de 11.870,24 lei cu dobânda legală până la achitare și către Spitalul Municipal Sighetu Marmației suma de 497,57 lei cu dobânda legală până la achitare.

În temeiul art. 191 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul să plătească cheltuieli judiciare statului, potrivit dispozitivului prezentei hotărâri.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul M.V., care a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 320

1

C.proc.pen, să se țină seama de faptul că infracțiunea a fost comisă pe fondul consumului de alcool, aspect care permite aplicarea dispozițiilor art. 74 lit. a) C. pen. raportat la art. 76 C. pen., referitoare la circumstanțele atenuante și personale ale inculpatului.

Prin decizia penală nr. 14/ A din 24 ianuarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, s-a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul M.V. împotriva sentinței penale nr. 614 DIN 06 decembrie 2012 a Tribunalului Maramureș, s-a menținut starea de arest a inculpatului, s-a dedus din pedeapsa aplicată acestuia timpul arestului preventiv începând cu data de 01 iunie   2012 la zi și a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a decide astfel, s-a reținut, că cererea formulată de inculpat în apel, de aplicare a dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen. este neîntemeiată, întrucât în ședința publică din 31 iulie 2012, când inculpatul a fost prezent în fața instanței și deși i s-a adus la cunoștință atât de către instanță, cât și de către apărătorul său faptul că poate beneficia de prevederile art. 320

1

C. proc. pen., inculpatul a înțeles să formuleze cereri în probațiune, solicitând efectuarea unei noi expertize medico-legale psihiatrice. În consecință, s-a procedat la declanșarea cercetării judecătorești și la administrarea de probe. Având în vedere prevederile art. 320

1

C. proc. pen., care stipulează că inculpatul poate beneficia de reducerea limitelor de pedeapsă în situația în care declară pînă la începerea cercetării judecătorești că recunoaște comiterea faptelor reținute în sarcina sa, Curtea a reținut că în cauză inculpatul nu mai poate beneficia de aceste prevederi. Inculpatul nu poate beneficia nici de prevederile art. 11 din O.U.G. nr. 121/2011, deoarece cercetarea judecătorească a fost declanșată în cauză ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul M.V. formulând critici de nelegalitate și netemeinicie sub aspectul greșitei încadrări juridice a faptei reținute în sarcina sa și a pedepsei stabilite prin faptul că nu s-au aplicat dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen. și nu s-au reținut dispozițiile art. 74 lit. a) C. pen., invocândcazurile de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 17 și 14 C. proc. pen.

A solicitat admiterea recursului formulat, casarea deciziei penale atacate și rejudecând, să se dispună schimbarea încadrării juridice dată faptei comise din infracțiunea de tentativă la omor calificat prevăzută de art. 20 raportat la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. în infracțiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 C. pen., să se facă aplicarea dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen. și să se rețină în favoarea sa circumstanța atenuantă judiciară prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen.

Recursul este nefondat.

Examinând hotărârea atacată actele și lucrările dosarului prin prisma criticilor formulate, precum și din oficiu cauza, în conformitate cu prevederile art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată și reține următoarele:

Critica formulată de inculpatul M.V. circumscrisă cazului de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., vizând greșita încadrare juridică dată faptei comise de acesta, este neîntemeiată.

Prin sentința penală nr. 614 din 06 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Maramureș, în baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174 și la art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. s-a dispus condamnarea inculpatului M.V. pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor calificat.

Instanța de fond a reținut că în noaptea de 15/ 16 mai 2012, în timp ce se afla în locuința sa din Slătioara, pe fondul consumului de alcool și al unor discuții telefonice contradictorii cu soția sa aflată în Italia, inculpatul a încercat să suprime viața fiului său minor, M.A.F., căruia i-a aplicat mai multe lovituri în zona hemitoracelui stâng cu un cuțit de bucătărie.

Instanța de prim control judiciar analizând probatoriul administrat în cauză, a concluzionat în sensul că starea de fapt și încadrarea juridică reținute de instanța de fond sunt corect stabilite motivând că fapta a fost săvârșită cu intenția de a ucide, având în vedere împrejurările concrete în care inculpatul a acționat, zona vizată, vârsta victimei, vulnerabilitatea acesteia.

Procedând la reținerea vinovăției inculpatului, pe baza materialului probator administrat atât în cursul urmăririi penale, cât și încursul cercetării judecătorești în fața instanței de fond, în mod corect s-a constatat că, în cauză, sunt întrunite elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de omor calificat prevăzute de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

Rezoluția infracțională în baza căreia a acționat inculpatul este dovedită cu elementele exterioare faptei sale și anume consumul de alcool, discuțiile telefonice contradictorii cu soția sa aflată în Italia, vârsta părții vătămate, fragilitatea acesteia, atitudinea inculpatului după lovirea părții vătămate.

Din raportul de constatare medico-legală nr. 433 din 28 mai 2012 întocmit de Serviciul Medico-Legal Județean Baia Mare, rezultă că partea vătămată a suferit patru leziuni traumatice produse prin lovire cu un corp tăietor-înțepător, loviri care i-au pus în primejdie viața.

De altfel, inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei însă a susținut atât în faza de urmărire penală cât și în fața instanțelor că nu-și amintește derularea evenimentelor și nici nu a realizat cele întâmplate decât după ce l-a lovit pe fiul său minor.

Având în vedere rezoluția infracțională a inculpatului, împrejurările comiterii faptei, circumstanțele în care acesta a acționat, obiectul contondent folosit, zona vizată, vulnerabilitatea părții vătămate - determinată de vârsta, de condițiile precare în care trăia, de starea de teamă indusă acesteia de tatăl său inculpatul, consumator de băuturi alcoolice, violent în asemenea situații, Înalta Curte de Casație și Justiție constată căîncadrarea juridică dată faptei comise de inculpat aceea de tentativă la infracțiuna de omor calificat este corectă.

În speță, nu poate fi vorba de infracțiunea de vătămare corporală gravă, întrucât fapta a fost săvârșită cu intenția chiar indirectă de a ucide, așa cum s-a reținut în mod corect în considerentele hotărârilor pronunțate în cauză.

În ceea ce privește critica inculpatului circumscrisă cazului de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că aceasta este neîntemeiată.

Din interpretarea dispozițiilor art. 72 C. pen. care reglementează criteriile generale de individualizare a pedepselor rezultă că stabilirea și aplicarea pedepsei nu este un proces arbitrar, subiectiv, ci din contră, el trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probator, studiat după anumite reguli și criterii precis determinate.

Funcțiile de constrângere și de reeducare precum și scopul preventiv al pedepsei pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancțiunii, care să țină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în ensul adanpătii la condițiile socio-etice impuse de societate.

În consecință, la dozarea pedepsei, potrivit art. 72 C. pen., nu se poate face abstracție de gradul de pericol social al faptei și de împrejurările concrete în care s-a comis fapta.

Este de observat că fapta comisă de inculpatul M.V. are o încărcătură de periculozitate socială deosebită, împejurare care a fost reflectată în cuantumul pedepsei aplicate.

În aceste condiții, aplicarea unei pedepse într-un cuantum mai redus ar însemna o interpretare și aplicare trunchiată, injustă a prevederilor art. 72 și 52 C. pen. ignorându-se din acest complex proces al individualizării pedepsei persoana inculpatului și datele care caracterizează existența acestuia.

Astfel, nu se poate face abstracție de împrejurarea că inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei, că a regretat comiterea acesteia.

În raport de împrejurările concrete în care s-a comis fapta și de datele care caracterizează persoana inculpatului astfel cum au fost relevate anterior Înalta Curte, apreciază că pedeapsa stabilită de instanța de fond și menținută de instanța de apel răspunde exigențelor înscrise în art. 52 C. pen.

În aceste condiții, apreciază că nu se justifică reducerea cuantumului pedepsei aplicate nici prin reținerea circumstanței atenuante judiciare prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen. așa cum a solicitat recurentul-inculpat.

Constatând că ambele instanțe au analizat și evaluat judicios toate criteriile de individualizare judiciară a pedepsei apreciază că cuantumul acesteia și modalitatea de executare sunt apte să asigure realizarea scopului pedepsei, astfel cum acesta este precizat în dispozițiile art. 52 C. pen.

În ceea ce privește critica formulată de inculpat în recurs, potrivit căreia deși s-a prevalat de prevederile art. 320

1

C. proc. pen., nu s-a făcut aplicarea acestor dispoziții legale, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată pentru considerentele următoare:

În Ședința publică din 31 iulie 2012, prezent în fața instanței de fond, deși i s-a adus la cunoștință atât de către instanță, cât și de către apărătorul său, faptul că poate beneficia de prevederile art. 320

1

C. proc. pen., inculpatul a înțeles să formuleze cereri în probațiune, respectiv a solicitat efectuarea unei noi expertize medico-legale psihiatrice. În consecință, s-a procedat la declanșarea cercetării judecătorești.

Dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen., stipulează că inculpatul poate beneficia de reducerea limitelor de pedeapsă în situația în care declară până la începerea cercetării judecătorești că recunoaște comiterea faptelor reâinute în sarcina sa.

În cauză, inculpatul nu mai putea beneficia de aceste prevederi în condițiile în care a solicitat administrarea de probe noi.

De asemenea, inculpatul nu putea beneficia nici de prevederile art. XI din O.U.G.nr. 121/2011, cercetarea judecătorească fiind declanșată în cauză ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte apreciază că soluția pronunțată în cauză este legală și temeinică nefiind incident vreun caz de asare dintre cele prev. de art. 385

9

alin. (2) C. proc. pen., astfel că, în raport de dispozițiile art. 385

15

alin. (1) lit. b) C. proc. pen., recursul declarat în cauză va fi respins ca nefondat.

În temeiul art. 385

17

alin. (2) C. proc. pen. se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestului preventiv începând cu data de 01 iunie 2012 la zi.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. se va stabili onorariul avocațial și va fi obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.V. împotriva deciziei penale nr. 14/ A din data de 24 ianuarie 2013 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori.

Deduce din pedeapsa aplicată, durata reținerii și arestării preventive de la 1 iunie 2012 la 30 mai 2013.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 30 mai 2013.