ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 536/2006

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Reclamanta R.A. prin sucursala R.P.T.,

prin cererea înregistrată sub nr. 14715/2003 la Tribunalul București, secția a

VI-a comercială a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC T.V.I.E. SRL

București, să se constate prelungirea prin tacita relocațiune a contractului de

cazare și prestări servicii turistice din 18 iulie 1997, încheiat între fosta S.R.P.

Snagov și pârâta, până la data de 8 mai 2001, în conformitate cu prevederile art.

1437, 1452 și 1453 C. civ., obligarea pârâtei la plata sumei de 1.381.825.150

lei, reprezentând 141.676.031 lei contravaloare cazare și utilități pentru

iulie 2000 – iulie 2001, și 1.240.149.119 lei penalități de întârziere,

aferente facturilor neachitate.

În motivarea acțiunii reclamanta a

arătat că, contractul a fost încheiat pentru o perioadă de 18 luni, de la 1

iulie 1997 la 31 decembrie 1998, cu posibilitatea prelungirii, prin acordul

părților și că derularea contractului a fost defectuoasă, pârâta neachitându-și

obligațiile bănești asumate.

La 14 ianuarie 2004, reclamanta și-a

precizat cererea, în sensul că suma de 1.381.825.150 lei, este constituită din

141.676.031 lei diferență tarif dintre cel achitat de pârâtă și cel practicat

de reclamantă pentru închirierea imobilelor aflate în circuitul turistic și 1.240.149.119

lei penalități de întârziere.

Prin întâmpinare pârâta a invocat

excepția autorității de lucru judecat cu privire la primul capăt de cerere,

invocând sentința civilă nr. 5265/1999 a Tribunalului București, rămasă

definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 2813 din 29 mai 2003 a Curții

Supreme de Justiție, secția comercială.

Tribunalul București, secția a VI-a

comercială, prin sentința comercială nr. 4632 din 7 aprilie 2004 a respins ca

neîntemeiate atât excepția autorității de lucru judecat cât și acțiunea

reclamantei.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a reținut următoarele:

Referitor la excepția autorității de

lucru judecat, că obiectul cererii de chemare în judecată asupra căruia s-au

pronunțat instanțele prin sentința civilă nr. 5265/1999 a Tribunalului

București și decizia civilă nr. 2813/2003, a Curții Supreme de Justiție este

diferit de cel al prezentei cereri.

Cât privește fondul cauzei, că

potrivit dispozițiilor art. 4 din contractul încheiat de părți că „prelungirea

contractului se poate face numai cu acordul scris al părților, prin act

adițional” și că interpretând acest articol în raport de dispozițiile art. 977 C.

civ. reiese că prelungirea contractului nu se poate face prin tacită

relocațiune.

Instanța a reținut că și al doilea

capăt al cererii, este neîntemeiat având ca obiect pretenții, întrucât se

referă la o perioadă ce excede cadrului contractual, că reclamanta nu a făcut

dovada că pârâta a folosit imobilul în această perioadă și că suma pretinsă

reprezintă contravaloarea lipsei de folosință, părțile convenind prin contract

asupra cuantumului unei anumite chirii.

Curtea de Apel București, secția a

VI-a comercială, prin decizia civilă nr. 719 din 3 decembrie 2004, a respins ca

nefondat, apelul declarat de reclamantă împotriva hotărârii instanței de fond.

Împotriva menționatei decizii,

reclamanta R.A. prin sucursala R.P.T. București a declarat recurs, în temeiul art.

304 pct. 9 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie,

solicitând în concluzie admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri și în

fond admiterea acțiunii sale astfel cum a fost formulată.

În criticile formulate recurenta

reclamantă susține în esență următoarele:

- că instanța de apel a respins

apelul ca nefondat fără să analizeze pe fond hotărârea atacată, în raport de

criticile formulate și de actele existente în dosar;

- că în opinia sa, tacita

relocațiune a operat, conform art. 1437 și 1452 C. civ., contrar celor cuprinse

în art. 4 din contractul părților, făcând dovada în acest sens prin plățile

succesive făcute de pârâtă, pentru perioada de după 31 decembrie 1998.

Recursul este fondat pentru

următoarele considerente:

Din examinarea actelor aflate la

dosarul cauzei, în raport de susținerile pe care reclamanta R.A. sucursala R.P.T.

București le reiterează prin recursul de față, se constată că sunt întrunite

condițiile prevăzute de art. 304 C. proc. civ., pentru casarea hotărârii

atacate.

În cauza de față motivarea deciziei

din apel nu concordă cu cerințele legii, în sensul că nu răspunde la motivele

de apel.

Cum recurenta reclamantă în apel a

făcut dovada imposibilității de prezentare a consilierului juridic și în raport

de criticile făcute pe nelegalitatea hotărârii instanței de fond, având în

vedere că datorită situației create aceasta nu a putut să administreze probe în

apărarea sa și cum aspectele legate de fondul pricinii nu pot fi lămurite în

recurs, întrucât potrivit art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și

Justiție hotărăște asupra fondului pricinii numai în scopul aplicării corecte a

legii la împrejurări de fapt care au fost deja stabilite, ori în decizia

recurată acestea nu au fost stabilite, se constată întemeiat primul motiv de

recurs.

Potrivit dispozițiilor art. 129 alin.

(4) și (5), judecătorii sunt datori să stăruie prin toate mijloacele legale

pentru a descoperi adevărul și pentru a preveni orice greșeală în cunoașterea

faptelor, să dea părților ajutor activ în apărarea drepturilor și intereselor

lor, fiind totodată obligați să hotărască asupra celor ce formează obiectul

pricinii supuse judecății.

Cu ocazia rejudecării, instanța

urmează a răspunde criticilor formulate, să stabilească dacă pârâta a folosit

spațiul închiriat după expirarea contractului la 31 decembrie 1998, situația

plăților efectuate, tariful practicat, situația penalităților și modul de

calcul al acestora, dacă a operat sau nu tacita relocațiune, etc.

Așa fiind recursul se va admite, și

potrivit art. 313 C. proc. civ. se va dispune casarea deciziei recurate și

trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel, care în condițiile art. 295

alin. (2) C. proc. civ., va putea să administreze și alte probe utile cauzei

pentru stabilirea temeiniciei pretențiilor în raport de obiectul cererii de

chemare în judecată și de apărările reclamantei, inclusiv efectuarea unei

expertize, dacă o consideră necesară.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamanta R.A. prin sucursala R.P.T. București, împotriva deciziei nr. 719 din

3 decembrie 2004 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială pe care o

casează și trimite cauza spre rejudecarea apelului la Curtea de Apel București.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 9 februarie 2006.