ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 536/2006

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta R.A. prin sucursala R.P.T., prin cererea înregistrată sub nr. 14715/2003 la Tribunalul București, secția a VI-a comercială a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC T.V.I.E. SRL București, să se constate prelungirea prin tacita relocațiune a contractului de cazare și prestări servicii turistice din 18 iulie 1997, încheiat între fosta S.R.P. Snagov și pârâta, până la data de 8 mai 2001, în conformitate cu prevederile art. 1437, 1452 și 1453 C. civ., obligarea pârâtei la plata sumei de 1.381.825.150 lei, reprezentând 141.676.031 lei contravaloare cazare și utilități pentru iulie 2000 – iulie 2001, și 1.240.149.119 lei penalități de întârziere, aferente facturilor neachitate.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că, contractul a fost încheiat pentru o perioadă de 18 luni, de la 1 iulie 1997 la 31 decembrie 1998, cu posibilitatea prelungirii, prin acordul părților și că derularea contractului a fost defectuoasă, pârâta neachitându-și obligațiile bănești asumate. La 14 ianuarie 2004, reclamanta și-a precizat cererea, în sensul că suma de 1.381.825.150 lei, este constituită din 141.676.031 lei diferență tarif dintre cel achitat de pârâtă și cel practicat de reclamantă pentru închirierea imobilelor aflate în circuitul turistic și 1.240.149.119 lei penalități de întârziere. Prin întâmpinare pârâta a invocat excepția autorității de lucru judecat cu privire la primul capăt de cerere, invocând sentința civilă nr. 5265/1999 a Tribunalului București, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 2813 din 29 mai 2003 a Curții Supreme de Justiție, secția comercială.

Tribunalul București, secția a VI-a comercială, prin sentința comercială nr. 4632 din 7 aprilie 2004 a respins ca neîntemeiate atât excepția autorității de lucru judecat cât și acțiunea reclamantei. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele: Referitor la excepția autorității de lucru judecat, că obiectul cererii de chemare în judecată asupra căruia s-au pronunțat instanțele prin sentința civilă nr. 5265/1999 a Tribunalului București și decizia civilă nr. 2813/2003, a Curții Supreme de Justiție este diferit de cel al prezentei cereri. Cât privește fondul cauzei, că potrivit dispozițiilor art. 4 din contractul încheiat de părți că „prelungirea contractului se poate face numai cu acordul scris al părților, prin act adițional” și că interpretând acest articol în raport de dispozițiile art. 977 C. civ.

reiese că prelungirea contractului nu se poate face prin tacită relocațiune. Instanța a reținut că și al doilea capăt al cererii, este neîntemeiat având ca obiect pretenții, întrucât se referă la o perioadă ce excede cadrului contractual, că reclamanta nu a făcut dovada că pârâta a folosit imobilul în această perioadă și că suma pretinsă reprezintă contravaloarea lipsei de folosință, părțile convenind prin contract asupra cuantumului unei anumite chirii. Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin decizia civilă nr. 719 din 3 decembrie 2004, a respins ca nefondat, apelul declarat de reclamantă împotriva hotărârii instanței de fond. Împotriva menționatei decizii, reclamanta R.A. prin sucursala R.P.T.

București a declarat recurs, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând în concluzie admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri și în fond admiterea acțiunii sale astfel cum a fost formulată. În criticile formulate recurenta reclamantă susține în esență următoarele: - că instanța de apel a respins apelul ca nefondat fără să analizeze pe fond hotărârea atacată, în raport de criticile formulate și de actele existente în dosar; - că în opinia sa, tacita relocațiune a operat, conform art. 1437 și 1452 C. civ., contrar celor cuprinse în art. 4 din contractul părților, făcând dovada în acest sens prin plățile succesive făcute de pârâtă, pentru perioada de după 31 decembrie 1998. Recursul este fondat pentru următoarele considerente: Din examinarea actelor aflate la dosarul cauzei, în raport de susținerile pe care reclamanta R.A.

sucursala R.P.T. București le reiterează prin recursul de față, se constată că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 304 C. proc. civ., pentru casarea hotărârii atacate. În cauza de față motivarea deciziei din apel nu concordă cu cerințele legii, în sensul că nu răspunde la motivele de apel. Cum recurenta reclamantă în apel a făcut dovada imposibilității de prezentare a consilierului juridic și în raport de criticile făcute pe nelegalitatea hotărârii instanței de fond, având în vedere că datorită situației create aceasta nu a putut să administreze probe în apărarea sa și cum aspectele legate de fondul pricinii nu pot fi lămurite în recurs, întrucât potrivit art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție hotărăște asupra fondului pricinii numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt care au fost deja stabilite, ori în decizia recurată acestea nu au fost stabilite, se constată întemeiat primul motiv de recurs.

Potrivit dispozițiilor art. 129 alin. (4) și (5), judecătorii sunt datori să stăruie prin toate mijloacele legale pentru a descoperi adevărul și pentru a preveni orice greșeală în cunoașterea faptelor, să dea părților ajutor activ în apărarea drepturilor și intereselor lor, fiind totodată obligați să hotărască asupra celor ce formează obiectul pricinii supuse judecății. Cu ocazia rejudecării, instanța urmează a răspunde criticilor formulate, să stabilească dacă pârâta a folosit spațiul închiriat după expirarea contractului la 31 decembrie 1998, situația plăților efectuate, tariful practicat, situația penalităților și modul de calcul al acestora, dacă a operat sau nu tacita relocațiune, etc. Așa fiind recursul se va admite, și potrivit art. 313 C. proc.

civ. se va dispune casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel, care în condițiile art. 295 alin. (2) C. proc. civ., va putea să administreze și alte probe utile cauzei pentru stabilirea temeiniciei pretențiilor în raport de obiectul cererii de chemare în judecată și de apărările reclamantei, inclusiv efectuarea unei expertize, dacă o consideră necesară.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta R.A. prin sucursala R.P.T. București, împotriva deciziei nr. 719 din 3 decembrie 2004 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială pe care o casează și trimite cauza spre rejudecarea apelului la Curtea de Apel București. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 februarie 2006.