ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1748/2004

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Reclamanta, R.A. – A.P.P.S.

– S.R.P. Snagov, a chemat în judecată pe pârâta R.T.P., solicitând rezilierea

contractului de cazare și prestări servicii hoteliere, obligarea pârâtei la

plata sumei de 186.621.013 lei, reprezentând chirie și penalități de

întârziere.

Prin întâmpinarea cu

caracter reconvențional, pârâta solicită constatarea rezilierii ca urmare a

acordului părților și respingerea pretențiilor reclamantei.

Tribunalul București, prin

sentința civilă 183 din 15 ianuarie 2001, a admis în parte acțiunea, a

constatat reziliat contractul de cazare și prestări servicii hoteliere, a

respins capătul de cerere privind pretențiile, a admis cererea reconvențională

și a obligat pe reclamantă la 3.063.000 lei cheltuieli de judecată.

Instanța de fond a reținut,

în esență, că părțile au convenit la rezilierea contractului, începând cu 1

august 1998, iar, până la data încetării efectelor acestuia, pârâta a achitat

chiria și serviciile hoteliere convenite.

Curtea de Apel București,

soluționând apelul reclamantei, prin decizia civilă 142 A din 1 octombrie 2002,

a admis cererea, a schimbat în parte sentința atacată, obligând pe pârâtă la

plata sumei de 46.399.545 lei penalități de întârziere și la 3.428.773 lei

cheltuieli de judecată.

R.A. – A.P.P.S. – S.R.P. a

întemeiat cererea pe dispozițiile art. 304 pct. 6, 8 și 10 C. proc. civ., susținând

că instanța nu a luat în calcul actele și faptele care erau hotărâtoare pentru

dezlegarea pricinii, nu a admis obiecțiunile la raportul de expertiză, care

greșit a calculat penalitățile și a considerat, fără temei probator, achitarea

sumei de 43.615.066 lei pentru cazarea pe perioada august – decembrie 1998.

Pârâta a criticat decizia

atacată pentru că instanța de apel a acordat mai mult decât s-a cerut, în

sensul că penalitățile de întârziere s-au calculat la cuantumul chiriei

aferente perioadei august-decembrie 1998, iar pe de altă parte, nu s-a

pronunțat asupra unui mijloc de apărare, pentru aceea că nu a avut în vedere

primul raport de expertiză efectuat la instanța de fond.

Recursurile sunt nefondate

și vor fi respinse.

Prin contractul de cazare și

prestări de servicii hoteliere, părțile au convenit ca prețul tarifelor de

cazare să fie de 500.000 lei pe zi, ce va fi achitat până la data de 25 ale

lunii în curs, pentru luna următoare (art. 5 din contract), iar pentru

întârzierea plății s-au prevăzut penalități de 1% pe zi (art. 7 din contract).

Ca urmare a acordului

părților, rezilierea contractului s-a produs la 1 decembrie 1998, dată până la

care instanța de apel a ordonat calculul penalităților pentru plățile făcute cu

întârziere.

Raportul de expertiză a

analizat, în baza actelor puse la dispoziție, situația plăților, fără echivoc,

așa încât critica formulată de reclamantă, referitoare la reținerea fără suport

probator a încasării sumei de 16.929.660 lei, nu este întemeiată. Față de data

scadenței obligației de plată, expertiza a calculat penalități ce se aplică

fiecăreia, ținând cont de obiecțiunile formulate de părți, dar și de plățile

făcute în plus de către debitoare.

Pe de altă parte, reclamanta

este în eroare cu privire la data încetării efectelor contractului: din probe

rezultă că, la data de 1 decembrie 1998, a fost reziliat contractul prin

acordul părților, iar penalitățile sunt cerute până la data de 31 decembrie

1998.

De altfel, nici criticile

formulate de pârâtă nu sunt susținute: penalitățile au fost calculate în

raportul de expertiză, în considerația art. 7 din contract și au avut în vedere

plățile întârziate, dar și cele efectuate, fără să fie debit, operând o

imputație a plății.

Instanța de apel,

încuviințând administrarea unei probe, a considerat-o utilă cauzei, așa încât

expertiza dispusă a avut consecința directă a înlăturării concluziilor ambigue

ale celei efectuate la instanța de fond. De aceea, nici acest ultim motiv de

critică a hotărârii instanței de apel nu este justificat.

Așa fiind, în temeiul dispozițiilor

art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca

nefondate, recursurile declarate împotriva deciziei civile 142 A din 1

octombrie 2002, pronunțată de Curtea de Apel București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursurile

declarate de reclamanta R.A. – A.P.P.S. – S.R.P. București și pârâta R.T.P. LTD

București, împotriva deciziei nr. 142/A din 1 octombrie 2002 a Curții de Apel

București, secția a VI-a comercială, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi, 18 mai 2004.