ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2439/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalul București, la data de 22 august 2000, reclamanta SC P.T.C. SRL a chemat în judecată F.P.S., solicitând obligarea acestuia să emită, în favoarea SC M. SA, mandatul pentru încheierea contractului de leasing imobiliar cu clauza irevocabilă de vânzare pentru activul H.C. II și restaurantul C. prin transformarea contractului de locație de gestiune. Ulterior, reclamanta și-a modificat acțiunea, precizând că înțelege să se judece în contradictoriu și cu SC M. SA pentru încheierea contractului de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare pentru aceleași active, cu plata unui avans de 20% din valoarea activului după deducerea investiției efectuate și eșalonarea diferenței de preț, pe o perioadă de 10 ani.

Pârâta SC M. SA a invocat, prin întâmpinare, lipsa calității procesuale active, iar prin cerere reconvențională, a solicitat să se constate rezilierea de drept a contractului de locațiune, evacuarea reclamantei pârâte, obligarea acesteia la plata sumei de 741.603.544 lei locație datorată, penalități de întârziere și 218.469.049 lei cheltuieli funcționale cu penalități. Prin sentința civilă nr. 7973, pronunțată la 30 noiembrie 2000, în dosarul nr. 6977/2000, Tribunalul București, secția comercială, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta SC M. SA și a admis, în parte, acțiunea precizată a reclamantei, obligând pârâta SC M. SA să încheie contract de leasing imobiliar cu clauza irevocabilă de vânzare pentru activele pretinse, cu plata unui avans de 20% din valoarea activului, după deducerea investiției efectuate de reclamantă și eșalonarea diferenței de preț pe o perioadă de 10 ani, cu daune cominatorii.

Celelalte capete de cerere ale acțiunii reclamantei au fost respinse. Au fost respinse, ca nefondate, acțiunea față de F.P.S. și cererea reconvențională. Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin decizia civilă nr. 1453, pronunțată la 11 decembrie 2001, în dosarul nr. 814/2001, a admis apelul declarat de pârâta SC M. SA împotriva sentinței pronunțată în prima instanță, a admis și cererea de intervenție formulată de Ministerul Turismului în apel, a schimbat în parte sentința atacată și, în fond, a respins acțiunea reclamantei ca neîntemeiată, menținând celelalte dispoziții ale sentinței.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut că tribunalul a admis în parte, în mod greșit, acțiunea principală, astfel cum a fost precizată, luând în considerare doar prevederile art. 12 alin. (1) lit. a) și b) și alin. (3) din Legea nr. 133/1999, deoarece acestea nu implică decât cel mult îndreptățirea reclamantei de a solicita încheierea contractului de leasing, cu respectarea și a cerințelor menționate în același act normativ, în timp ce obligarea în concret a pârâtelor la încheierea contractului, se putea face, la acea dată, doar în cadrul procesului de privatizare, dar în condițiile obligatorii a le prevederilor O.G. nr. 88/1997, 99/1999 și H.G. nr. 450/1999. Acestor prevederi legale li s-au alăturat și dispozițiile O.G.

nr. 7 și 52/2001, față de care, atribuțiile și calitatea F.P.S., s-au transmis Ministerului Turismului. Cu privire la acțiunea reconvențională, instanța de apel a reținut că pârâta-reclamantă SC M. SA nu și-a dovedit în mod concludent pretențiile, privind penalitățile de întârziere, pe care reclamanta pârâtă le-a contestat. Decizia pronunțată de instanța de apel a fost atacată cu recurs de pârâta apelantă SC M. SA și de reclamanta intimată SC C.R. SA (fostă SC P.T.C. SRL). Recurenta-pârâtă critică decizia instanței de apel pentru respingerea capătului de cerere privind obligarea intimatei reclamante la plata penalităților de întârziere, susținând că acestea, în cuantum de 708.263.756 lei, au fost calculate atât pentru neachitarea la timp a contravalorii locației și utilităților, deoarece acestea au fost prevăzute în contractul părților, invocând dispozițiile art. 969 și 1073 C. civ.

și faptul că la dosar a fost depusă situația debitelor și calculul penalităților, în condițiile în care, prin procesul verbal de punctaj, din 1 noiembrie 2001, părțile au convenit o reanalizare a acestora. În drept au fost invocate prevederile art. 304 pct. 8, 9 și 10 din C. proc. civ. În susținerea recursului său, recurenta pârâtă a depus la dosar și situația facturilor neachitate, cu calculul valorii penalităților, în raport de numărul zilelor de întârziere a plății. La rândul său, recurenta reclamantă, invocând dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 din C. proc.

civ., critică decizia pronunțată de instanța de apel, susținând că soluția este rezultatul unor considerente străine de natura pricinii, a greșitei interpretări și a schimbării înțelesului actului juridic, deoarece contractul de locație de gestiune a fost încheiat în 1993, iar solicitarea de transformare în contract de leasing imobiliar, a formulat-o la 20 aprilie 2000, în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare la acea dată – art. 27 pct. 1 și 2 din H.G. nr. 450/1999, art. 35 din Legea nr. 99/1999 și art. 12 alin. (1) lit. a) și b) și alin. (3) din Legea nr. 133/1999. Cererea de transformare era supusă legii în vigoare la momentul formulării acesteia și trebuia rezolvată în conformitate cu dispozițiile acesteia.

De altfel, prin aprobarea dată în A.G.A., din 20 iunie 2000, societatea reclamantă a obținut practic acordul de a perfecta contractul de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare, pentru activele care fac obiectul cererii, sub imperiul vechii legi. Prin întâmpinare, Ministerul Turismului a solicitat respingerea recursului formulat de reclamantă și admiterea recursului pârâtei, iar prin completare la întâmpinare, a precizat că, în baza O.U.G. nr. 7/2001, a aprobat încheierea contractului de vânzare-cumpărare pentru Hotelul C. II și restaurant C. cu plata în rate, conform O.U.G. nr. 52/2001, iar, în prezent recurenta, este proprietara acestor imobile. Împrejurarea a fost confirmată și de recurenta pârâtă, care a depus la dosar contractul de vânzare cumpărare nr. 2523 din 30 mai 2002 și procesul verbal de predare-primire a imobilelor către cumpărătoarea recurentă-reclamantă.

Din examinarea probelor administrate în cauză, rezultă că ambele recursuri sunt nefondate. Cererea pârâtei, pentru plata penalităților de întârziere, a fost corect respinsă de instanța de apel, cu motivarea că aceasta nu a fost dovedită, în condițiile în care penalitățile nu au fost recunoscute de reclamanta pârâtă, iar în recursul său, pârâta recunoaște că, printr-un proces-verbal de punctaj, la 1 noiembrie 2001, părțile au convenit o reanalizare a acestora, un nou punctaj și o confruntare. Nici recursul reclamantei nu poate fi admis. Instanța de apel a reținut corect că încheierea unui contract de vânzare, se putea realiza în condițiile prevederilor O.U.G. nr. 88/1997, a Legii nr. 93/1999 și HG nr. 450/1999, completate cu prevederile ulterioare ale O.G.

nr. 52/2001, reglementări sub imperiul cărora s-a și încheiat, la 30 mai 2002, contractul de vânzare-cumpărare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge recursurile declarate de reclamanta SC E.H.S. SA (fostă SC C.R.M. SA) Otopeni și de pârâta SC M. SA Constanța, împotriva deciziei nr. 1453 din 11 decembrie 2001 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondate. IREVOCABILĂ. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 aprilie 2003.