ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2439/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul București, la

data de 22 august 2000, reclamanta SC P.T.C. SRL a chemat în judecată F.P.S.,

solicitând obligarea acestuia să emită, în favoarea SC M. SA, mandatul pentru

încheierea contractului de leasing imobiliar cu clauza irevocabilă de vânzare

pentru activul H.C. II și restaurantul C. prin transformarea contractului de

locație de gestiune.

Ulterior, reclamanta și-a modificat acțiunea,

precizând că înțelege să se judece în contradictoriu și cu SC M. SA pentru

încheierea contractului de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare

pentru aceleași active, cu plata unui avans de 20% din valoarea activului după

deducerea investiției efectuate și eșalonarea diferenței de preț, pe o perioadă

de 10 ani.

Pârâta SC M. SA a invocat, prin întâmpinare, lipsa

calității procesuale active, iar prin cerere reconvențională, a solicitat să se

constate rezilierea de drept a contractului de locațiune, evacuarea reclamantei

pârâte, obligarea acesteia la plata sumei de 741.603.544 lei locație datorată,

penalități de întârziere și 218.469.049 lei cheltuieli funcționale cu

penalități.

Prin sentința civilă nr. 7973, pronunțată la 30

noiembrie 2000, în dosarul nr. 6977/2000, Tribunalul București, secția

comercială, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de

pârâta SC M. SA și a admis, în parte, acțiunea precizată a reclamantei,

obligând pârâta SC M. SA să încheie contract de leasing imobiliar cu clauza

irevocabilă de vânzare pentru activele pretinse, cu plata unui avans de 20% din

valoarea activului, după deducerea investiției efectuate de reclamantă și

eșalonarea diferenței de preț pe o perioadă de 10 ani, cu daune cominatorii.

Celelalte capete de cerere ale acțiunii reclamantei

au fost respinse.

Au fost respinse, ca nefondate, acțiunea față de

F.P.S. și cererea reconvențională.

Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială,

prin decizia civilă nr. 1453, pronunțată la 11 decembrie 2001, în dosarul nr.

814/2001, a admis apelul declarat de pârâta SC M. SA împotriva sentinței

pronunțată în prima instanță, a admis și cererea de intervenție formulată de

Ministerul Turismului în apel, a schimbat în parte sentința atacată și, în

fond, a respins acțiunea reclamantei ca neîntemeiată, menținând celelalte

dispoziții ale sentinței.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a

reținut că tribunalul a admis în parte, în mod greșit, acțiunea principală,

astfel cum a fost precizată, luând în considerare doar prevederile art. 12

alin. (1) lit. a) și b) și alin. (3) din Legea nr. 133/1999, deoarece acestea

nu implică decât cel mult îndreptățirea reclamantei de a solicita încheierea

contractului de leasing, cu respectarea și a cerințelor menționate în același

act normativ, în timp ce obligarea în concret a pârâtelor la încheierea

contractului, se putea face, la acea dată, doar în cadrul procesului de

privatizare, dar în condițiile obligatorii a le prevederilor O.G. nr. 88/1997,

99/1999 și H.G. nr. 450/1999.

Acestor prevederi legale li s-au alăturat și

dispozițiile O.G. nr. 7 și 52/2001, față de care, atribuțiile și calitatea

F.P.S., s-au transmis Ministerului Turismului.

Cu privire la acțiunea reconvențională, instanța de

apel a reținut că pârâta-reclamantă SC M. SA nu și-a dovedit în mod concludent

pretențiile, privind penalitățile de întârziere, pe care reclamanta pârâtă le-a

contestat.

Decizia pronunțată de instanța de apel a fost atacată

cu recurs de pârâta apelantă SC M. SA și de reclamanta intimată SC C.R. SA

(fostă SC P.T.C. SRL).

Recurenta-pârâtă critică decizia instanței de apel

pentru respingerea capătului de cerere privind obligarea intimatei reclamante

la plata penalităților de întârziere, susținând că acestea, în cuantum de

708.263.756 lei, au fost calculate atât pentru neachitarea la timp a

contravalorii locației și utilităților, deoarece acestea au fost prevăzute în

contractul părților, invocând dispozițiile art. 969 și 1073 C. civ. și faptul

că la dosar a fost depusă situația debitelor și calculul penalităților, în

condițiile în care, prin procesul verbal de punctaj, din 1 noiembrie 2001,

părțile au convenit o reanalizare a acestora.

În drept au fost invocate prevederile art. 304 pct.

8, 9 și 10 din C. proc. civ.

În susținerea recursului său, recurenta pârâtă a

depus la dosar și situația facturilor neachitate, cu calculul valorii penalităților,

în raport de numărul zilelor de întârziere a plății.

La rândul său, recurenta reclamantă, invocând

dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 din C. proc. civ., critică decizia

pronunțată de instanța de apel, susținând că soluția este rezultatul unor considerente

străine de natura pricinii, a greșitei interpretări și a schimbării înțelesului

actului juridic, deoarece contractul de locație de gestiune a fost încheiat în

1993, iar solicitarea de transformare în contract de leasing imobiliar, a

formulat-o la 20 aprilie 2000, în conformitate cu dispozițiile legale în

vigoare la acea dată – art. 27 pct. 1 și 2 din H.G. nr. 450/1999, art. 35 din

Legea nr. 99/1999 și art. 12 alin. (1) lit. a) și b) și alin. (3) din Legea nr.

133/1999.

Cererea de transformare era supusă legii în vigoare

la momentul formulării acesteia și trebuia rezolvată în conformitate cu

dispozițiile acesteia.

De altfel, prin aprobarea dată în A.G.A., din 20

iunie 2000, societatea reclamantă a obținut practic acordul de a perfecta

contractul de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare, pentru

activele care fac obiectul cererii, sub imperiul vechii legi.

Prin întâmpinare, Ministerul Turismului a solicitat

respingerea recursului formulat de reclamantă și admiterea recursului pârâtei,

iar prin completare la întâmpinare, a precizat că, în baza O.U.G. nr. 7/2001, a

aprobat încheierea contractului de vânzare-cumpărare pentru Hotelul C. II și

restaurant C. cu plata în rate, conform O.U.G. nr. 52/2001, iar, în prezent

recurenta, este proprietara acestor imobile.

Împrejurarea a fost confirmată și de recurenta

pârâtă, care a depus la dosar contractul de vânzare cumpărare nr. 2523 din 30

mai 2002 și procesul verbal de predare-primire a imobilelor către cumpărătoarea

recurentă-reclamantă.

Din examinarea probelor administrate în cauză,

rezultă că ambele recursuri sunt nefondate.

Cererea pârâtei, pentru plata penalităților de

întârziere, a fost corect respinsă de instanța de apel, cu motivarea că aceasta

nu a fost dovedită, în condițiile în care penalitățile nu au fost recunoscute

de reclamanta pârâtă, iar în recursul său, pârâta recunoaște că, printr-un

proces-verbal de punctaj, la 1 noiembrie 2001, părțile au convenit o

reanalizare a acestora, un nou punctaj și o confruntare.

Nici recursul reclamantei nu poate fi admis.

Instanța de apel a reținut corect că încheierea unui

contract de vânzare, se putea realiza în condițiile prevederilor O.U.G. nr.

88/1997, a Legii nr. 93/1999 și HG nr. 450/1999, completate cu prevederile

ulterioare ale O.G. nr. 52/2001, reglementări sub imperiul cărora s-a și

încheiat, la 30 mai 2002, contractul de vânzare-cumpărare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursurile declarate de reclamanta SC

E.H.S. SA (fostă SC C.R.M. SA) Otopeni și de pârâta SC M. SA Constanța,

împotriva deciziei nr. 1453 din 11 decembrie 2001 a Curții de Apel București,

secția a VI-a comercială, ca nefondate.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 aprilie

2003.