ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2557/2008

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la

Tribunalul București, secția a VI-a comercială, sub nr. 17954/2003, reclamanta

SC B.C. SRL le-a chemat în judecată pe pârâtele A.P.A.P.S. și SC T. SA,

solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța, să dispună obligarea

pârâtelor la încheierea contractului de leasing imobiliar asupra imobilului

situat în București, str. Câmpineanca, în suprafață de 146 mp conform Hotărârii

nr. 5/2001 și a procesului verbal A.G.A. din 6 iunie 2001 și obligarea

pârâtelor la plata daunelor cominatorii în sumă de 100.000 lei/zi până la

încheierea contractului de leasing imobiliar, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 3837 din 18

martie 2004 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, s-a respins

excepția lipsei calității procesuale pasive a A.P.A.P.S.

A fost admisă în parte acțiunea

formulată de reclamantă și au fost obligate pârâtele să încheie cu reclamanta

contractul de leasing imobiliar privind imobilul situat în București, str.

Câmpineanca, în suprafață de 146 mp.

S-a respins capătul

de cerere privind daunele cominatorii, ca neîntemeiat.

Au fost obligate

pârâtele la plata cheltuielilor de judecată în sumă totală de 174.000 lei.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța de fond a reținut, în ce privește respingerea excepția lipsei

calității procesuale pasive a A.P.A.P.S., că aceasta a cesionat acțiunile

statului la o dată ulterioară celei la care și-a asumat obligativitatea

transformării contractului de asociere în contract de leasing, iar, pe fond, că

prin hotărârea nr. 5/2001 s-a aprobat, în baza Legii nr. 133/1999, coroborate

cu prevederile H.G. nr. 450/1999 și Legii nr. 91/1999, transformarea mai multor

contracte de asociere în contracte de leasing imobiliar pentru mai multe

societăți, printre care și societatea reclamantă, obligația de aducere la

îndeplinire a acestei hotărâri revenindu-i pârâtei SC T.A. SA; reclamanta a

făcut dovada achitării taxelor pentru evaluare și întocmirea întregii

documentații aferente acestui demers, însă nu a primit niciun răspuns din partea

pârâtelor, astfel că sunt îndeplinite cerințele legale pentru obligarea

pârâtelor la încheierea contractului de leasing imobiliar.

Prin decizia

comercială nr. 594 din 2 noiembrie 2004, Curtea de Apel București, secția a VI

comercială, a admis apelurile formulate de pârâte și a schimbat în parte

sentința atacată în sensul că a admis excepția lipsei calității procesuale

pasive a pârâtei A.V.A.S., iar capătul 1 de cerere a fost respins, ca fiind

îndreptat împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, față de

această pârâtă și ca nefondat față de cealaltă pârâtă.

Împotriva acestei

decizii a formulat recurs reclamanta SC B.C. SRL și, prin decizia nr. 4941 din

21 octombrie 2005, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, l-a

admis, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași

instanțe, reținând că în calea de atac a recursului a fost depus raportul de

evaluare, probă care era necesară pentru examinarea fondului și apelului, cu

scopul de a demonstra dacă s-au făcut investiții și, totodată, că decizia

atacată nu a fost motivată decât în termeni generali, așa încât cauza trebuie

rejudecată sub toate aspectele reținute în considerentele deciziei de casare.

La rejudecarea

apelurilor, la solicitarea părților, au fost efectuate două rapoarte de

expertiză, respectiv, unul de expertiză tehnică, iar celălalt, de expertiză

contabilă.

Curtea de Apel

București, secția a V a comercială, în rejudecare, prin decizia nr. 386 din 21

septembrie 2007, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de pârâte

împotriva sentinței civile nr. 3837 din 18 martie 2004 pronunțate de Tribunalul

București, secția a VI a comercială.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

apel a reținut că excepția lipsei calității procesuale pasive a A.P.A.P.S. este

neîntemeiată și a respins-o în consecință, cu motivarea că, la momentul când

s-a adoptat hotărârea nr. 5/2001 a SC T. AL SA, această apelantă deținea, în

numele statului, un procent de 86,2009 % din capitalul social al acesteia.

Pe fondul cauzei,

instanța a reținut că din concluziile ambelor expertize efectuate în cauză

rezultă că lucrările de modernizare și reparații efectuate de reclamantă sunt

investiții în sensul legii și, de asemenea, că pe ordinea de zi a ședinței A.G.A.

din 6 iunie 2001 au fost supuse spre aprobare cereri similare ale mai multor

societăți comerciale aflate în aceeași situație ca și reclamanta, cereri care

ulterior au fost admise și s-a aprobat transformarea contractelor de asociere

în contracte de leasing imobiliar.

Împotriva deciziei curții de apel, mai

sus menționate, au declarat recurs pârâtele A.V.A.S. și SC T.A. SA.

Recurenta-pârâtă A.V.A.S. își

întemeiază recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și critică

hotărârea atacată, susținând în esență că în mod greșit instanța de apel a

respins excepția lipsei calității procesuale pasive a A.V.A.S., fără a observa

că această instituție nu mai este acționar la SC T.A. SA și nici faptul că

printre atribuțiile A.V.A.S. nu se regăsește încheierea contractelor de leasing

imobiliar cu privire la care statul este sau a fost acționar.

În concluzie,

solicită admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, admiterea apelului

și schimbarea sentinței tribunalului în sensul admiterii excepției lipsei

calității procesuale pasive a A.V.A.S., cu consecința respingerii acțiunii ca

fiind introduse împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Recurenta-pârâtă SC T.A.

SA critică decizia pronunțată de curtea de apel în baza acelorași dispoziții

legale, art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arătând, în esență, că instanța nu a

manifestat rol activ, nepunând în discuția părților excepția de „prematuritate”

a introducerii acțiunii față de obiectul cererii introductive, având în vedere

că, în opinia sa, s-ar fi impus a se face aplicabilitatea dispozițiilor art. 720

1

C. proc. civ. și, pe de altă parte, instanța nu a analizat în profunzime

obiecțiunile pertinente, motivate și dovedite, pe care le-a formulat împotriva

celor două rapoarte de expertiză, respingându-le în mod neîntemeiat.

Drept urmare,

solicită admiterea recursului și, în principal, casarea deciziei recurate și

trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel; în subsidiar, reținerea

cauzei spre rejudecare ca o consecință a admiterii recursului, schimbarea în

tot a deciziei atacate și, pe fond, respingerea cererii ca prematur introdusă,

iar dacă se va respinge această excepție, respingerea cererii reclamantei, ca

neîntemeiată.

Examinând recursurile

astfel formulate, Înalta Curte constată următoarele:

În ce privește recursul pârâtei SC T.A.

SA, se reține că prima critică, referitoare la „excepția de prematuritate” care

s-ar fi impus a fi pusă din oficiu în discuția părților, de către instanță, în

raport de formularea prin acțiunea introductivă a reclamantei și a unui al

doilea capăt de cerere, accesoriu obligației de a face, nu este întemeiată.

Pe de-o parte,

această critică nu poate fi primită pentru prima dată în recurs, atât timp cât

instanța de fond a respins capătul de cerere privind daunele cominatorii și

soluția instanței, pronunțată sub acest aspect, nu a făcut obiectul criticilor

exprimate în apel și nici examinării instanței de apel.

Pe de altă parte,

daunele cominatorii fiind un mijloc de constrângere față de debitorul

obligației de a face spre a-l determina să-și execute obligația, fără o

existență de sine stătătoare față de capătul principal de cerere, neevaluabil

în bani și fără un caracter determinat privind întinderea, este evident că nu

pot fi supuse regimului instituit de dispozițiile art. 720

1

C. proc.

civ., acesta devenind aplicabil numai în măsura în care daunele cominatorii se

transformă prin intermediul instanței în daune compensatorii.

De altfel,

intimata-reclamantă, în fața instanței de recurs, a formulat cerere de

renunțare la capătul de cerere privind daunele cominatorii.

Cea de-a doua critică formulată de

recurenta-pârâtă SC T.A. SA, privind greșita respingere de către instanța de

apel a obiecțiunilor formulate împotriva rapoartelor de expertiză este, de

asemenea, neîntemeiată întrucât aceasta nu reprezintă o critică de nelegalitate

a hotărârii pronunțate de curtea de apel, în sensul dispozițiilor art. 304 pct.

9 C. proc. civ., de vreme ce nu menționează expres ce dispoziții legale au fost

încălcate de instanță sau cum ar fi trebuit acestea să fie corect aplicate și

oricum, se constată că instanța de apel a avut în vedere aceste obiecțiuni și,

deliberând asupra lor, le-a respins în consecință.

În consecință, recursul pârâtei SC T.A.

SA se va respinge, ca nefondat.

În ce privește recursul pârâtei A.V.A.S.,

se reține că motivul de recurs formulat, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct.

9 C. proc. civ., este fondat.

Din examinarea actelor dosarului

rezultă că prin Hotărârea nr. 5/2001 a SC T.A. SA s-a aprobat transformarea

unor contracte de asociere în contracte de leasing imobiliar, printre acestea

aflându-se și contractul încheiat între reclamanta SC B.C. SRL și pârâta SC T.A.

SA.

A.V.A.S., în calitate de acționar

majoritar la SC T.A. SA, la acel moment, și-a dat acordul cu privire la

transformarea acestui contract de asociere în contract de leasing, în această

calitate și nu în aceea de proprietar al activelor scoase la vânzare, deoarece

bunurile din patrimoniul SC T.A. SA sunt proprietatea acesteia.

Totodată, se constată că în

conformitate cu dispozițiile art. 2 din Hotărârea A.G.A. nr. 5/2001, SC T.A. SA

trebuia să aducă la îndeplinire această hotărâre.

Este de precizat, de asemenea, și că

în prezent A.V.A.S. nici nu ar putea fi obligată să aducă la îndeplinire

hotărârea mai sus menționată și s-o determine pe SC T.A. SA să încheie

contractul de leasing imobiliar cu reclamanta, întrucât la data de 25 noiembrie

2003 s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. B 39, prin

care A.V.A.S. a înstrăinat pachetul de acțiuni deținut la SC T. AL SA.

Prin urmare, atât timp cât A.V.A.S.,

în exercitarea atribuțiilor ce-i revin în procesul de privatizare a

societăților comerciale la care statul este acționar, nu are calitatea de

proprietar al bunurilor din patrimoniul acestora, ci doar pe aceea de acționar

în numele statului, în mod greșit s-a apreciat că A.V.A.S. are calitate

procesuală pasivă în cauză și a fost respinsă excepția lipsei calității

procesuale pasive, invocate de aceasta.

Astfel fiind, se va admite recursul

declarat de pârâta A.V.A.S., se va modifica decizia atacată, în sensul că va fi

admis apelul aceleiași părți împotriva sentinței tribunalului, care va fi

schimbată în parte și se va admite excepția lipsei calității procesuale pasive

a pârâtei A.V.A.S. și va fi respinsă acțiunea față de această parte, ca fiind

îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Se

va menține restul dispozițiilor deciziei recurate și sentinței apelate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de pârâta SC T.A. SA București împotriva deciziei comerciale nr.

386 din 21 septembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a

comercială, ca nefondat.

Admite

recursul declarat de pârâta A.V.A.S. București împotriva aceleiași decizii.

Modifică decizia

atacată în sensul că admite apelul declarat de A.V.A.S. București împotriva

sentinței comerciale nr. 3837 din 18 martie 2004 a Tribunalului București pe

care o schimbă în parte.

Admite excepția

lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A.V.A.S. București și respinge

acțiunea față de această parte ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără

calitate procesuală pasivă.

Menține restul

dispozițiilor deciziei recurate și sentinței apelate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 24 septembrie 2008.