ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1777/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Obiectul acțiunii Reclamanta SC P. SRL a sesizat Tribunalul București, secția comercială și a solicitat ca prin sentința care se va pronunța să se constate că este proprietara activului spațiu comercial situat în București B-dul Basarabiei și a cotei indivize de teren de sub construcție și spații comune ca urmare a îndeplinirii în totalitate a obligațiilor asumate de reclamantă prin contractul de leasing imobiliar nr. 1266/iulie/1998 inclusiv. Potrivit reclamantei sesizarea instanței a fost determinată de refuzul pârâtei de a-i transfera dreptul de proprietate la sfârșitul perioadei de leasing.

În subsidiar, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei de a-i transmite dreptul de proprietate asupra activului respectiv cu daune cominatorii, iar în caz de refuz să se pronunțe, prin suplinirea consimțământului acesteia, o sentință care să reprezinte titlu de proprietate, dispunând și intabularea în Cartea Funciară. Pârâta a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat rezilierea judiciară a contractului de leasing pentru neîndeplinirea în totalitate a obligațiilor de plată asumate.

Sentința Tribunalului București, secția comercială Prin sentința nr. 1119 din 8 martie 2005 s-a respins acțiunea principală și cererea reconvențională pentru motivul că din probele administrate în cauză a rezultat o diferență neachitată de 25.845,27 dolari la sfârșitul perioadei de leasing, iar cererea reconvențională pentru motivul că nu a existat o neexecutare cu rea-credință a contractului, neplata diferenței stabilită în cauză fiind determinată de modul de interpretare a obligațiilor rezultând din art. 6 alin. (5). De asemenea, s-a stabilit că obligația asumată la art. 4 lit. f) din contract în legătură cu asigurarea imobilului nu constituie o încălcare gravă a convenției care să atragă rezilierea.

Apelul. Decizia nr. 755 din 18 noiembrie 2005 pronunțată de Curtea de Apel București. Reclamanta a criticat soluția primei instanțe pentru motivul că a interpretat greșit dispozițiile art. 6 alin. (1) din contractul de leasing, iar Curtea de Apel, analizând această critică, a constatat că actul juridic dedus judecății a primit o interpretare corectă în sensul că sumele plătite de către utilizator nu includ și taxa pe valoare adăugată. A mai reținut instanța de apel că la momentul promovării acțiunii, apelanta nu achitase integral valoarea reziduală . Recursul. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 2453 din 30 iunie 2006. Împotriva deciziei nr. 755 din 18 noiembrie 2005 pronunțată de Curtea de Apel București a declarat recurs reclamanta prin care în temeiul art. 304 alin. (6) și (9) a invocat, în alți termeni, greșita aplicare a dispozițiilor art. 969 C. civ., interpretare care a avut ca urmare respingerea acțiunii.

În concret s-a referit la prevederile art. 6 alin. (1) și (4) din contract în temeiul cărora plățile au fost făcute precum și la facturile care au fost emise de pârâtă, care potrivit recurentei, includeau și TVA. De asemenea, s-a referit expres la facturile care au cuprins și diferența de valoare reziduală, susținând că și aceasta a fost achitată în totalitate. Urmare analizei criticilor aduse soluției pronunțată de instanța de apel, Înalta Curte a stabilit că, în cauză s-a apreciat greșit faptul că prețul contractului nu include și TVA, că în raport de aceste dispoziții instanțele puteau să determine dacă s-au achitat în totalitate obligațiile asumate prin contractul de leasing. A mai reținut Curtea că nu s-a lămurit de instanțele anterioare dacă valoarea contractului s-a socotit și în raport cu valoarea reziduală pe care recurenta a afirmat că a achitat-o.

În susținerea acestor argumente, instanța de recurs a avut în vedere stipulația din art. 6 alin. (5) din contract prin care s-a stabilit că ultima redevență va acoperi integral prețul contractului prevăzut prin art. 6 alin. (1), acesta incluzând și valoarea rămasă neamortizată a imobilului. La calculul ultimei redevențe potrivit Curții, trebuiau avute în vedere vărsămintele efectuate de utilizator, anterior, cu titlu de redevență lunară. În raport și de aceste dispoziții constatând că în cauză nu s-a stabilit corect situația de fapt, în temeiul art. 314 raportat la art. 312 alin. (3) C. proc. civ., s-a admis recursul și a fost trimisă cauza pentru rejudecare instanței de apel. Rejudecarea apelului.

Decizia nr. 474 din 17 octombrie 2007 a Curții de Apel București, secția comercială. În rejudecare a fost dispusă completarea probelor cu o expertiză de specialitate, după care, instanța de apel trecând la analiza actelor și lucrărilor dosarului a reținut că părțile potrivit art. 6 alin. (4) din contract au convenit ca la prețul contractului să se adauge TVA inclusiv la valoarea reziduală. Urmare acestei aprecieri, Curtea de apel a mai stabilit că din valoarea reziduală a rămas neachitată suma de 25.845 dolari, plus TVA, concluzie care, potrivit instanței, se sprijină pe toate expertizele efectuate în cauză. În continuarea aceluiași raționament instanța de apel a stabilit că potrivit art. 14 din contract nu se poate solicita ca formalitățile pentru transferul dreptului de proprietate să fie îndeplinite și în consecință apelul reclamantei SC P. SRL a fost respins.

Recursul declarat împotriva deciziei nr. 474 din 17 octombrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția comercială. Reclamanta SC P. SRL a declarat recurs împotriva deciziei mai sus menționată prin care în temeiul art. 304 alin. (9) C. proc. civ., a susținut că soluția instanței de apel este în totală contradicție cu actele dosarului și cu decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 2453 din 30 iunie 2006 întrucât nesocotește dispozițiile contractului de leasing, prevederile O.G. nr. 55/1997 privind operațiunile de leasing și societățile de leasing imobiliar aprobată prin Legea nr. 90/1998 precum și H.G. nr. 457/1997 pentru aprobarea normelor metodologice privind procedurile de privatizare și condițiile de organizare și desfășurare a vânzărilor de acțiuni.

A mai susținut recurenta că ultima probă administrată în apel demonstrează faptul că s-au făcut toate plățile așa încât cu nesocotirea art. 6 pct. 1 din contract și a O.G. nr. 51/1997 printr-o opinie empirică nesusținută de probe s-a respins apelul său menținându-se o soluție nelegală a fondului pronunțată în aceleași condiții. Pentru aceste motive a solicitat ca soluția să fie modificată în sensul de a se pronunța o hotărâre care să țină loc de act de vânzare-cumpărare. Recursul este fondat. Potrivit art. 304 alin. (9) C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere „când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii”.

Abordarea criticilor aduse de recurentă deciziei Curții de Apel, urmează să se facă sub următoarele aspecte: (a) nerespectarea art. 315 C. proc. civ.; (b) neexaminarea contractului în conformitate cu clauzele acestuia prin prisma art. 969 C. civ. și a O.G. nr. 51/1997; (c) nedeterminarea situației de fapt în vederea aplicării corecte a legii. a) Potrivit art. 315 C. proc. civ., în caz de casare hotărârile instanței de recurs asupra problemelor dezlegate precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii. Aceste dispoziții au fost nesocotite de către instanța de apel întrucât prin decizia de casare pronunțată de instanța de recurs s-a stabilit obligația ca analiza plăților făcute de către reclamantă să aibă în vedere clauza stipulată la art. 6 alin. (1) din contract potrivit căreia prețul contractului nu include și TVA.

În același context urma să se determine și dacă valoarea reziduală a fost achitată. Nesocotind aceste îndrumări date de instanța de control judiciar pentru corecta stabilire a situațiilor de fapt se constată că deși instanța de apel a dispus administrarea probei cu expertiză nu a valorificat-o și nu a examinat apărările și susținerile părților în raport de concluziile expertizei și de conținutul clauzelor contractului. În același timp a nesocotit îndrumările instanței de casare care sunt de esența atribuțiilor ce revin instanței de control judiciar făcute cu scopul de a asigura o corectă soluționare a litigiului. b. Convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, art. 969 C. civ.

În aplicarea acestor prevederi, instanța de casare a stabilit că prețul contractului include și TVA, așa încât instanța de trimitere nu putea să modifice această concluzie care de altfel era statuată și de verificarea făcută de expertiza de specialitate dispusă în cauză. Prin urmare, concluzia că toate expertizele efectuate în cauză au stabilit că sumele stipulate prin contractul de leasing nu-și găsesc sprijin în aceste probe este greșită câtă vreme nu au fost valorificate probele respective. În ipoteza în care probele ar fi dus la o concluzie contrară acestea trebuiau înlăturate motivat. În fine, dispozițiile art. 6 din contract trebuie analizate în integralitatea lor și din acest punct de vedere era de observat că prețul trebuia să rămână nemodificat pe toată perioada derulării contractului cu excepția prevăzută de părți în legătură cu modificarea valorii taxelor și impozitelor aferente bunului.

De asemenea, trebuia observată componența sumelor din facturile emise de intimată, acesta constituind de altfel și un obiectiv al expertizei. c) Fără obligativitatea îndrumărilor date de instanța de control judiciar nu se poate realiza finalitatea controlului și nu se poate asigura soluționarea temeinică și legală a cauzei de față și, în plus, în măsura în care deși nesocotite prevederile art. 315 C. proc. civ., s-ar trece la examinarea și stabilirea situației de fapt pentru prima dată în recurs s-ar eluda dreptul părților la o cale de atac. Mai mult obligația de a se supune îndrumărilor instanței de recurs vizează și un alt aspect, care ține de durata soluționării cauzei, așa încât și sub acest aspect instanța de apel trebuia să asigure finalitatea controlului exercitat prin decizia de casare a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În consecință, în contextul arătat, instanța de recurs este împiedicată din nou să verifice legalitatea soluției din apel întrucât împrejurările de fapt nu au fost deplin stabilite, iar controlul în această cale extraordinară de atac potrivit art. 304 alin. (1) raportat la art. 314 C. proc. civ., se realizează numai în scopul aplicării corecte a legii. Așa fiind, potrivit art. 312 alin. (3) C. proc. civ., se va admite recursul, cu trimitere spre rejudecare în sensul dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta SC P. SRL POPEȘTI LEORDENI împotriva sentinței comerciale nr. 474 din 17 octombrie 2007 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, casează decizia recurată cu trimitere spre rejudecare la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 mai 2008.