ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2033/2003

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Reclamanta, R.A. Administrația

Patrimoniului Protocolului de Stat, sucursala pentru reprezentare și protocol

Snagov, a chemat în judecată pe pârâta, SC G. SRL, pentru a fi obligată la

plata sumei de 196.032.834 lei, reprezentând 43.298.237 lei chirie, 204.481 lei

prestări servicii pentru perioada 1 octombrie 1998 – 30 aprilie 1999 și

152.530.116 lei penalități de întârziere pentru intervalul 1 aprilie 1997 – 30

aprilie 1999, precum și evacuarea pârâtei din vila situată în Snagov.

Pentru că, pe parcursul judecății,

pârâta a achitat contravaloarea chiriei și a prestărilor servicii, reclamanta

și-a micșorat pretențiile la 232.431.880 lei, reprezentând penalități de

întârziere.

Tribunalul București, prin sentința civilă nr. 2694 din 4

aprilie 2001, a admis acțiunea precizată și a obligat pârâta la plata sumei de

232.431.880 lei penalități de întârziere.

S-a reținut că, prin contractul de

cazare turistică și prestări servicii hoteliere nr. 631 din 1 aprilie 1994,

reclamanta a pus la dispoziția pârâtei vila din Snagov, pentru o perioadă de 5

ani, ulterior prelungită, prin actul adițional din 14 aprilie 1998, până la 31

martie 2004, pârâta obligându-se (art. 6 contract) să plătească chirie de

30.000 lei pe zi, iar la art. 11 s-a stipulat clauza penală de 1% zi,

reprezentând penalități de întârziere a plății chiriei în cazul nerespectării

termenelor stabilite în art. 6. Chiria a fost majorată prin act adițional, iar

cuantumul pretins prin acțiune (majorat pe parcursul judecății) fiind plătit de

pârâtă, s-au avut în vedere numai penalitățile din contract, datorate față de

data când au fost achitate celelalte sume.

Apărarea pârâtei, în sensul

efectuării unor lucrări și amenajări care duc la înlăturarea sumelor pretinse,

a fost respinsă, cu motivarea că, față de dispozițiile art. 10 și 11 din actul

adițional din 18 februarie 1998, aceste sume nu pot fi compensate sau deduse

din chirie, ele rămânând câștigate imobilului.

Apelul declarat de pârâtă a fost

respins de Curtea de Apel București, care, prin decizia civilă nr. 1498 din 26

noiembrie 2001, a motivat că natura juridică a contractului intervenit între

părți este aceea de închiriere, în care s-a prevăzut clauza penală de 1% zi

penalități de întârziere a plății chiriei în raport cu termenele stabilite.

Întrucât clauza penală este de

natură contractuală și corespunde voinței părților de a sancționa întârzierea

plăților, s-a considerat corectă soluția instanței de fond. În plus, față de

considerentele primei instanțe, s-a motivat înlăturarea apărării pârâtei prin

aceea că nu a dovedit, potrivit art. 1169 C. civ., neîndeplinirea de către

intimată a obligațiilor corelative asumate.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs pârâta SC G. SRL, care, invocând motivul de casare prevăzut de art.

304 pct. 10 C. proc. civ., a susținut, în esență, că, deși, a invocat natura

juridică a contractului încheiat de părți, ca fiind de cazare și prestări

servicii și nu închiriere, instanțele nu s-au pronunțat, ceea ce era important

pentru soluționarea cauzei.

O altă omisiune a instanțelor a

constat în nepronunțarea asupra dovezilor existente la dosar, că reclamanta nu

și-a respectat obligațiile asumate prin contract, fiind, astfel, nevoită

recurenta să execute lucrări ce reveneau locatorului și, astfel, s-a întârziat

plata chiriei.

Se cere admiterea recursului și

respingerea acțiunii și pentru penalități.

Recursul este fondat.

În urma achitării de către pârâta-recurentă,

pe parcursul procesului, a cuantumului acțiunii și a prestărilor de servicii,

obiectul acțiunii s-a restrâns la suma reprezentând penalizări de 1% zi de

întârziere, clauză stabilită prin art. 6 din contractul intervenit între părți.

Apărarea pârâtei, în legătură cu

înlăturarea acestor penalități și respingerea acțiunii, a fost respinsă, cu

motivări diferite de către instanțele de fond și apel.

Desigur, în analiza recursului,

interesează motivarea instanței de apel, care, dacă nu ar fi fost infirmată de

probele dosarului, putea să constituie fundament pentru plata penalităților.

În cadrul răspunderii contractuale,

neexecutarea sau întârzierea în executare trebuie să provină din culpa

debitorului, dar, spre deosebire de răspunderea delictuală, în materie

contractuală, culpa debitorului se prezumă, acesta are obligația să dovedească,

atunci când infirmă culpa sa, respectiv, că neexecutarea se datorează unei cauze

străine, care nu-i poate fi imputată.

Principiul enunțat și dezvoltat mai

sus este consacrat în dispozițiile art. 1082 C. civ.

Indiferent dacă în cadrul

întâmpinării și al apărării sale, pârâta s-a referit la compensarea

cheltuielilor făcute de ea cu o serie de lucrări, cu plata chiriei sau

deducerea acestora din chirie (ceea ce nu era posibil, cum corect s-a reținut

de instanța fondului) esențial, pentru rezolvarea cauzei, era ca instanța de

apel să verifice dacă pârâta răspunde contractual pentru întârzierea în plata

chiriei pe baza prezumției de culpă sau, dimpotrivă, a dovedit că neplata

chiriei la termen provine dintr-o cauză străină, care nu-i poate fi imputată.

Instanța de apel, făcând trimitere

la art. 6 și 11 din contractul încheiat de părți, s-a limitat greșit la

invocarea art. 1169 C. civ. în defavoarea pârâtei, fără să se preocupe de

actele dosarului, și chiar recunoașterea reclamantei, care duceau la

înlăturarea prezumției de culpă în sarcina pârâtei.

Astfel, la  dosar se află

notificările pe care pârâta-recurentă le-a trimis intimatei pentru efectuarea

unor lucrări care reveneau acesteia și care sunt expres menționate, obligație

prevăzută în contract la art. 12 lit. a), b) și c).

La dosarul de la fond, ca urmare a

notificărilor, reclamanta-intimată este de acord ca toate lucrările de

întreținere și conservare a imobilului să fie făcute de pârâtă pe cheltuiala ei,

iar la interogatoriu aflat la același dosar de fond, reclamanta recunoaște că

prestările de servicii, care îi reveneau, au fost preluate și efectuate tot de

pârâtă.

Aceeași poziție a reclamantei de

recunoaștere a efectuării lucrărilor, ce îi reveneau ei potrivit contractului,

de către pârâtă, s-a regăsit și în notele scrise depuse la fond, cât și oral,

în ședința în care s-a judecat recursul, lăsând la apreciere soluționarea

acestuia.

Faptul că, în adresele reclamantei

către pârâtă, acordul pentru efectuarea lucrărilor și investițiilor la imobil

(obligație care, potrivit contractului, revenea locatorului) pentru ca acesta

să poată fi folosit potrivit scopului închirierii, s-a condiționat de

suportarea cheltuielilor de pârâtă, nu schimbă cu nimic concluzia că operează

dispozițiile art. 1082 C. civ., din moment ce nu s-a cerut nici deducerea lor

din chirie, nici compensarea cu aceasta.

Numai în atare situație, suportarea

cheltuielilor de către pârâtă, nu ar fi avut efect asupra cuantumului chiriei

sau prestărilor de servicii.

Dar, pe parcursul procesului, sumele

cu titlul arătat mai sus, fiind plătite de pârâtă, cererea acesteia s-a limitat

la înlăturarea penalităților, care nu se mai justifică, pentru că pârâta, fiind

obligată să cheltuiască sume importante cu executarea lucrărilor și

investițiilor la imobil, care reveneau reclamantei, a fost pusă în situația

obiectivă de a nu mai putea respecta termenele de plată pentru chirie,

înscriindu-se astfel, în dispozițiile art. 1082 C. civ., motiv pentru care

urmează a se admite recursul, a se modifica decizia, în sensul admiterii

apelului și a se schimba în tot sentința, prin respingerea acțiunii precizată

doar la plata penalităților.

Susținerea din recurs, că instanțele

nu s-au pronunțat cu privire la natura juridică a contractului încheiat de

părți, este nefondată, deoarece, din hotărârea recurată, rezultă clar și

motivat că instanța s-a pronunțat pe acest aspect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta,

SC G. SRL București, împotriva deciziei nr. 1498 din 26 noiembrie 2001 a Curții

de Apel București, secția a V-a comercială.

Modifică decizia atacată, în sensul

că admite apelul declarat de SC G. SRL București, împotriva sentinței nr. 2694

din 4 aprilie 2001 a Tribunalului București, secția comercială, pe care o

schimbă în tot și respinge acțiunea precizată a reclamantei S.R.P.T. București,

privind plata penalităților de întârziere.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința publică,

astăzi, 2 aprilie 2003.