ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1027/2003

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Reclamanta SC K.C. SRL a chemat-o în judecată pe

pârâta SC A.B. SA și a solicitat ca, prin sentința care se va pronunța, să fie

obligată la plata sumei de 7.057.824 lei și să se constate că, pentru suma de

5.830.810 lei, a operat compensarea, cu motivarea că, datorită neîndeplinirii

obligației de pază și securitate în incinta societății, s-a produs dauna pe

care o reclamă.

Pârâta a formulat cerere reconvențională și a

solicitat ca reclamanta să fie obligată la plata sumei de 10.591.671 lei, cu

titlu de chirie și cheltuieli de judecată.

Tribunalul Brașov, prin sentința nr. 150 din 7

februarie 2001, pronunțată după desființarea sentinței nr. 16025 din 1999, prin

decizia nr. 87 din 2000 a aceluiași tribunal, a admis cererea precizată

formulată de reclamanta SC K.C. SRL, iar pârâta SC A.B. SA a fost obligată la

plata sumei de 24.533.482 lei daune actualizate. Reclamanta, la rândul său, a

fost obligată să-i plătească pârâtei suma de 5.830.819 lei contravaloarea

facturii și a constatat că a operat compensația între datoriile reciproce până

la concurența acestei sume.

Prin aceeași sentință a fost respinsă cererea reconvențională

formulată de pârâta SC A.B. SA

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că,

potrivit art. 7 alin. (9) din contract, pârâta avea obligația să asigure paza

și securitatea incintei unității, iar reclamanta să asigure paza și securitatea

bunurilor depozitate și a celor închiriate.

Datorită nerespectării obligației de pază în incinta

unde se afla spațiul închiriat, a mai reținut prima instanță, s-au produs două

spargeri de către autori necunoscuți, iar paguba, potrivit raportului de

expertiză întocmit de expertul O.T., fiind de 18.377.140 lei.

S-a mai reținut că reclamanta nu se află în culpă,

pentru că a luat măsuri de asigurare a spațiului cu lacăte datorită imposibilității

de montare a unui sistem de alarmă antiefracție.

Cererea reconvențională a fost respinsă, cu motivarea

că reclamanta nu are nici o culpă, refuzul achitării facturilor fiind

justificat în temeiul excepției de neexecutare.

Sentința nr. 150 din 7 februarie 2001 a fost

confirmată de Curtea de Apel Brașov, care a respins, ca nefondat, apelul

declarat de pârâta SC A.B. SA Brașov.

Instanța de apel a reținut că a fost stabilită corect

răspunderea pârâtei pentru nerespectarea obligațiilor contractuale de a asigura

paza și securitatea incintei unității, că obligația de asigurare și pază a

bunurilor, asumată de reclamantă, opera numai în situația în care ar fi fost

asigurată paza incintei.

Față de neefectuarea corespunzătoare a

contraprestației, curtea de apel a apreciat că refuzul de plată a facturilor

emise pentru încasarea chiriei este justificat.

Împotriva deciziei pronunțate în apel a declarat

recurs pârâta SC A.B. SA Brașov.

Recurenta a susținut că decizia este nelegală și

netemeinică pentru următoarele motive:

S-au interpretat greșit prevederile art. 7 lit. f)

din contract, în ce privește distincția dintre pază și securitatea incintei și

paza și securitatea gestiunii.

Paza și securitatea incintei la care se referea art.

7 lit. f) privea incinta unității SC A.B. SA și nu gestiunea SC K. SRL.

Instanțele nu au ținut seama că furtul s-a produs

prin acoperișul depozitului și că fapta de furt a fost repetată.

Cuantumul sumei la care a fost obligată a fost

determinat pe baza declarațiilor gestionarilor reclamantei.

Expertiza de actualizare a valorii bunurilor sustrase

este, de asemenea, o probă neconcludentă și neopozabilă, pentru că nu se

cunoaște întinderea reală a pagubei.

Contractul trebuia interpretat și în raport de art. 8

lit. e), care prevedea în mod expres obligația locatarului de pază și securitate

a bunurilor depozitate.

Cererea reconvențională a fost respinsă greșit, fără

să se observe că a fost asigurată folosința spațiului, iar obligația corelativă

era cea de plată a chiriei și a penalităților de întârziere.

În consecință, recurenta a solicitat modificarea

deciziei și a sentinței și, în fond, respingerea acțiunii principale, admiterea

reconvenționalei și obligarea reclamantei la 46.597.299 lei chirie și

penalități.

Recursul este în parte întemeiat.

Potrivit art. 969 C. civ., convențiile legal făcute

au putere de lege între părțile contractante, iar, potrivit art. 977 C. civ.,

interpretarea contractelor se face după intenția comună a părților

contractante.

În raport cu aceste dispoziții, art. 7 lit. f) din

contract a fost corect interpretat de instanțele care au soluționat cauza, în

sensul că pârâtei, în calitate de locator, îi revenea obligația să asigure paza

și securitatea incintei unității.

Obligația de pază și securitate a bunurilor

depozitate, cu alte cuvinte, paza gestiunii stabilită prin art. 8 lit. e) din

convenția depusă la dosar, era subsecventă pazei incintei. Rezultă, din

procesele verbale de constatare, din susținerile părților și din consultarea

unui specialist în legătură cu posibilitatea instalării unui sistem de alarmă

antiefracție, că pereții depozitului erau confecționați din plasă de sârmă,

care nu permiteau montarea sistemului de alarmă (dosar nr. 1252/2000).

Cu toate acestea, asigurarea s-a realizat cu lacăte,

așa cum rezultă din actele de constatare. Pătrunderea în depozit s-a realizat,

însă, prin acoperiș, prin spargerea unei plăci de azbociment.

În aceste condiții, concluzia instanței de apel,

potrivit căreia paza bunurilor din depozit operează în măsura în care a fost

asigurată securitatea incintei unității, este corectă.

Repetarea faptei de furt în aceleași condiții duce la

concluzia că nu a fost respectată obligația de pază a incintei prevăzută de

art. 7 lit. f) din contract, așa încât acesta nu constituie un motiv, în

condițiile în care marfa se afla în depozit, care să conducă la atragerea

răspunderii pentru nerespectarea prevederilor art. 8 lit. e) din contract.

Așadar, prima critică este nefondată.

Și critica privind modul de determinare a cuantumului

prejudiciului este nefondată, întrucât, la determinarea sumei reclamate, s-a

avut în vedere analiza efectuată de expertiză, prin care a fost examinată

evidența scriptică, conform listelor de inventariere, fișelor de magazie și

facturilor.

Critica privind modul de actualizare a sumei ce a

fost acordată cu titlu de despăgubiri este, de asemenea, nefondată, întrucât

cuantumul a fost stabilit pe baza datelor furnizate de Institutul Național de

Statistică și Studii Economice.

Criticile aduse modului de soluționare a cererii

reconvenționale, formulate de recurentă, sunt întemeiate, întrucât a fost

nesocotit obiectul contractului de locațiune și obligația corelativă ce-i

revenea intimatei de plată a chiriei pentru folosința spațiului, cu consecința

agreată de părți prin clauza penală a aplicării sancțiunii pentru întârzierea

în decontare.

Aceste obligații derivând din contractul de locațiune

sunt distincte și nu se poate reține că devin inoperante prin faptul

nerespectării art. 7 lit. f) din același contract, așa cum au interpretat instanțele

care au soluționat cauza.

De altfel, aceste considerente reținute de instanța

de apel sunt cel puțin contradictorii cu soluția pronunțată. Această

contradicție rezultă din faptul că s-a admis capătul doi din acțiunea

introductivă, prin care, însăși, intimata a solicitat compensarea daunelor

solicitate cu debitul său față de recurentă, reprezentând chirie.

Cu alte cuvinte, prin cererea reconvențională s-a

solicitat chiria, care, sub aspectul cuantumului, a fost, inițial, stabilită la

suma de 5.830.819 lei, pentru ca apoi, prin precizarea cererii reconvenționale,

să se solicite 4.030.791 lei, precum și 6.560.880 lei penalități de întârziere.

După cum rezultă din înscrisul de la dosarul de fond,

reclamanta a încercat compensarea daunelor pretinse ca rezultat al furtului cu

chiria pe care, la rândul său, a considerat că o datorează, însă, acordul de

voință nu s-a realizat, acesta fiind și motivul pentru care s-a adresat

instanței.

În adevăr, pentru nerespectarea termenelor de plată a

chiriei din coroborarea art. 5 și 13 din contract, rezultă că operează clauza

penală, prin care s-au stabilit penalități de întârziere de 0,5 % pe zi de

întârziere.

În raport cu această clauză și reținând că nu se

justifica refuzul de a achita chiria, reclamanta datorează penalități de

întârziere, așa cum au fost determinate la fond, în sumă de 6.560.880 lei și nu

doar chiria.

În consecință, potrivit art. 304 alin. (9) C. proc.

civ., recursul se va admite, iar decizia pronunțată în apel va fi modificată,

în sensul admiterii apelului declarat de pârâta SC A.B. SA Brașov și a

modificării în parte a sentinței, în sensul admiterii cererii reconvenționale

și a obligării reclamantei și la plata sumei de 6.560.880 lei penalități, precum

și la plata cheltuielilor de judecată în toate instanțele.

În ce privește suma actualizată, pe care a

solicitat-o recurenta, întrucât această solicitare nu a fost făcută în apel, nu

mai poate fi primită pentru prima dată în recurs.

De asemenea, nu poate fi redusă suma ce a fost

acordată de instanța de fond drept chirie, pentru care a dispus și compensarea

față de precizarea cuantumului din cererea reconvențională, pe calea proprie de

atac promovată de pârâta-recurentă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta SC A.B. SA Brașov,

împotriva deciziei nr. 223/Ap din 15 mai 2001 a Curții de Apel Brașov, secția

comercială și de contencios administrativ, pe care o modifică, în sensul că

admite apelul aceleiași părți, formulat împotriva sentinței nr. 150/C din 7

februarie 2001, pronunțată de Tribunalul Brașov, secția comercială și de

contencios administrativ, pe care o schimbă în parte, în sensul că admite în

parte cererea reconvențională formulată de pârâta SC A.B. SA Brașov și obligă

pe reclamanta SC K.C. SRL Brașov la plata sumei de 6.560.880 lei, cu titlu de

penalități de întârziere.

Obligă intimata-reclamantă SC K.C. SRL Brașov să

plătească recurentei pârâte SC A.B. SA Brașov, suma de 5.276.935 lei,

reprezentând cheltuieli de judecată în recurs.

Menține restul dispozițiilor sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 19 februarie

2003.