ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1027/2003

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta SC K.C. SRL a chemat-o în judecată pe pârâta SC A.B. SA și a solicitat ca, prin sentința care se va pronunța, să fie obligată la plata sumei de 7.057.824 lei și să se constate că, pentru suma de 5.830.810 lei, a operat compensarea, cu motivarea că, datorită neîndeplinirii obligației de pază și securitate în incinta societății, s-a produs dauna pe care o reclamă. Pârâta a formulat cerere reconvențională și a solicitat ca reclamanta să fie obligată la plata sumei de 10.591.671 lei, cu titlu de chirie și cheltuieli de judecată. Tribunalul Brașov, prin sentința nr. 150 din 7 februarie 2001, pronunțată după desființarea sentinței nr. 16025 din 1999, prin decizia nr. 87 din 2000 a aceluiași tribunal, a admis cererea precizată formulată de reclamanta SC K.C.

SRL, iar pârâta SC A.B. SA a fost obligată la plata sumei de 24.533.482 lei daune actualizate. Reclamanta, la rândul său, a fost obligată să-i plătească pârâtei suma de 5.830.819 lei contravaloarea facturii și a constatat că a operat compensația între datoriile reciproce până la concurența acestei sume. Prin aceeași sentință a fost respinsă cererea reconvențională formulată de pârâta SC A.B. SA Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că, potrivit art. 7 alin. (9) din contract, pârâta avea obligația să asigure paza și securitatea incintei unității, iar reclamanta să asigure paza și securitatea bunurilor depozitate și a celor închiriate. Datorită nerespectării obligației de pază în incinta unde se afla spațiul închiriat, a mai reținut prima instanță, s-au produs două spargeri de către autori necunoscuți, iar paguba, potrivit raportului de expertiză întocmit de expertul O.T., fiind de 18.377.140 lei.

S-a mai reținut că reclamanta nu se află în culpă, pentru că a luat măsuri de asigurare a spațiului cu lacăte datorită imposibilității de montare a unui sistem de alarmă antiefracție. Cererea reconvențională a fost respinsă, cu motivarea că reclamanta nu are nici o culpă, refuzul achitării facturilor fiind justificat în temeiul excepției de neexecutare. Sentința nr. 150 din 7 februarie 2001 a fost confirmată de Curtea de Apel Brașov, care a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta SC A.B. SA Brașov. Instanța de apel a reținut că a fost stabilită corect răspunderea pârâtei pentru nerespectarea obligațiilor contractuale de a asigura paza și securitatea incintei unității, că obligația de asigurare și pază a bunurilor, asumată de reclamantă, opera numai în situația în care ar fi fost asigurată paza incintei.

Față de neefectuarea corespunzătoare a contraprestației, curtea de apel a apreciat că refuzul de plată a facturilor emise pentru încasarea chiriei este justificat. Împotriva deciziei pronunțate în apel a declarat recurs pârâta SC A.B. SA Brașov. Recurenta a susținut că decizia este nelegală și netemeinică pentru următoarele motive: S-au interpretat greșit prevederile art. 7 lit. f) din contract, în ce privește distincția dintre pază și securitatea incintei și paza și securitatea gestiunii. Paza și securitatea incintei la care se referea art. 7 lit. f) privea incinta unității SC A.B. SA și nu gestiunea SC K. SRL. Instanțele nu au ținut seama că furtul s-a produs prin acoperișul depozitului și că fapta de furt a fost repetată.

Cuantumul sumei la care a fost obligată a fost determinat pe baza declarațiilor gestionarilor reclamantei. Expertiza de actualizare a valorii bunurilor sustrase este, de asemenea, o probă neconcludentă și neopozabilă, pentru că nu se cunoaște întinderea reală a pagubei. Contractul trebuia interpretat și în raport de art. 8 lit. e), care prevedea în mod expres obligația locatarului de pază și securitate a bunurilor depozitate. Cererea reconvențională a fost respinsă greșit, fără să se observe că a fost asigurată folosința spațiului, iar obligația corelativă era cea de plată a chiriei și a penalităților de întârziere. În consecință, recurenta a solicitat modificarea deciziei și a sentinței și, în fond, respingerea acțiunii principale, admiterea reconvenționalei și obligarea reclamantei la 46.597.299 lei chirie și penalități.

Recursul este în parte întemeiat. Potrivit art. 969 C. civ., convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, iar, potrivit art. 977 C. civ., interpretarea contractelor se face după intenția comună a părților contractante. În raport cu aceste dispoziții, art. 7 lit. f) din contract a fost corect interpretat de instanțele care au soluționat cauza, în sensul că pârâtei, în calitate de locator, îi revenea obligația să asigure paza și securitatea incintei unității. Obligația de pază și securitate a bunurilor depozitate, cu alte cuvinte, paza gestiunii stabilită prin art. 8 lit. e) din convenția depusă la dosar, era subsecventă pazei incintei.

Rezultă, din procesele verbale de constatare, din susținerile părților și din consultarea unui specialist în legătură cu posibilitatea instalării unui sistem de alarmă antiefracție, că pereții depozitului erau confecționați din plasă de sârmă, care nu permiteau montarea sistemului de alarmă (dosar nr. 1252/2000). Cu toate acestea, asigurarea s-a realizat cu lacăte, așa cum rezultă din actele de constatare. Pătrunderea în depozit s-a realizat, însă, prin acoperiș, prin spargerea unei plăci de azbociment. În aceste condiții, concluzia instanței de apel, potrivit căreia paza bunurilor din depozit operează în măsura în care a fost asigurată securitatea incintei unității, este corectă.

Repetarea faptei de furt în aceleași condiții duce la concluzia că nu a fost respectată obligația de pază a incintei prevăzută de art. 7 lit. f) din contract, așa încât acesta nu constituie un motiv, în condițiile în care marfa se afla în depozit, care să conducă la atragerea răspunderii pentru nerespectarea prevederilor art. 8 lit. e) din contract. Așadar, prima critică este nefondată. Și critica privind modul de determinare a cuantumului prejudiciului este nefondată, întrucât, la determinarea sumei reclamate, s-a avut în vedere analiza efectuată de expertiză, prin care a fost examinată evidența scriptică, conform listelor de inventariere, fișelor de magazie și facturilor. Critica privind modul de actualizare a sumei ce a fost acordată cu titlu de despăgubiri este, de asemenea, nefondată, întrucât cuantumul a fost stabilit pe baza datelor furnizate de Institutul Național de Statistică și Studii Economice.

Criticile aduse modului de soluționare a cererii reconvenționale, formulate de recurentă, sunt întemeiate, întrucât a fost nesocotit obiectul contractului de locațiune și obligația corelativă ce-i revenea intimatei de plată a chiriei pentru folosința spațiului, cu consecința agreată de părți prin clauza penală a aplicării sancțiunii pentru întârzierea în decontare. Aceste obligații derivând din contractul de locațiune sunt distincte și nu se poate reține că devin inoperante prin faptul nerespectării art. 7 lit. f) din același contract, așa cum au interpretat instanțele care au soluționat cauza. De altfel, aceste considerente reținute de instanța de apel sunt cel puțin contradictorii cu soluția pronunțată.

Această contradicție rezultă din faptul că s-a admis capătul doi din acțiunea introductivă, prin care, însăși, intimata a solicitat compensarea daunelor solicitate cu debitul său față de recurentă, reprezentând chirie. Cu alte cuvinte, prin cererea reconvențională s-a solicitat chiria, care, sub aspectul cuantumului, a fost, inițial, stabilită la suma de 5.830.819 lei, pentru ca apoi, prin precizarea cererii reconvenționale, să se solicite 4.030.791 lei, precum și 6.560.880 lei penalități de întârziere. După cum rezultă din înscrisul de la dosarul de fond, reclamanta a încercat compensarea daunelor pretinse ca rezultat al furtului cu chiria pe care, la rândul său, a considerat că o datorează, însă, acordul de voință nu s-a realizat, acesta fiind și motivul pentru care s-a adresat instanței.

În adevăr, pentru nerespectarea termenelor de plată a chiriei din coroborarea art. 5 și 13 din contract, rezultă că operează clauza penală, prin care s-au stabilit penalități de întârziere de 0,5 % pe zi de întârziere. În raport cu această clauză și reținând că nu se justifica refuzul de a achita chiria, reclamanta datorează penalități de întârziere, așa cum au fost determinate la fond, în sumă de 6.560.880 lei și nu doar chiria. În consecință, potrivit art. 304 alin. (9) C. proc. civ., recursul se va admite, iar decizia pronunțată în apel va fi modificată, în sensul admiterii apelului declarat de pârâta SC A.B. SA Brașov și a modificării în parte a sentinței, în sensul admiterii cererii reconvenționale și a obligării reclamantei și la plata sumei de 6.560.880 lei penalități, precum și la plata cheltuielilor de judecată în toate instanțele.

În ce privește suma actualizată, pe care a solicitat-o recurenta, întrucât această solicitare nu a fost făcută în apel, nu mai poate fi primită pentru prima dată în recurs. De asemenea, nu poate fi redusă suma ce a fost acordată de instanța de fond drept chirie, pentru care a dispus și compensarea față de precizarea cuantumului din cererea reconvențională, pe calea proprie de atac promovată de pârâta-recurentă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta SC A.B. SA Brașov, împotriva deciziei nr. 223/Ap din 15 mai 2001 a Curții de Apel Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, pe care o modifică, în sensul că admite apelul aceleiași părți, formulat împotriva sentinței nr. 150/C din 7 februarie 2001, pronunțată de Tribunalul Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, pe care o schimbă în parte, în sensul că admite în parte cererea reconvențională formulată de pârâta SC A.B. SA Brașov și obligă pe reclamanta SC K.C. SRL Brașov la plata sumei de 6.560.880 lei, cu titlu de penalități de întârziere. Obligă intimata-reclamantă SC K.C. SRL Brașov să plătească recurentei pârâte SC A.B.

SA Brașov, suma de 5.276.935 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs. Menține restul dispozițiilor sentinței. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 19 februarie 2003.