ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 532/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 939, din 30

iunie 2000, a Tribunalului Mureș, secția comercială și de contencios

administrativ, s-a admis acțiunea în pretenții, formulată de reclamanta SC.

T.G.I.E. SRL., cu sediul în Oradea, așa cum a fost precizată și pârâta, SC.

M.I. SRL., cu sediul în Reghin, a fost obligată la plata sumelor de: 49.334.329

lei cu titlu de despăgubiri reactualizate și la 3.634.251 lei cheltuieli de

judecată aferente soluționării cauzei.

Pentru a hotărî astfel, s-a reținut

că pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile asumate potrivit art. 6.3 din

contractul de închiriere, încheiat între părți, la 21 aprilie 1997, în sensul

că nu a asigurat paza spațiului închiriat reclamantei. Că deși inculpatul, C.E.V.,

a fost condamnat la 4 ani și 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii

de furt calificat, pârâta nu a făcut dovada că sentința penală a rămas

irevocabilă, iar pe de altă parte, aceasta nu a putut fi pusă în executare,

deoarece inculpatul nu deține în patrimoniul său nici un bun mobil sau imobil.

Curtea de Apel Târgu Mureș, secția

comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 95, din 5 martie

2001, a admis apelul declarat de pârâtă, împotriva sentinței tribunalului, pe

care a schimbat-o, în tot în sensul, că a respins acțiunea reclamantei și a obligat-o

la 1.847.000 lei cheltuieli de judecată.

S-a reținut de instanță că

reclamanta putea să o sesizeze pe pârâtă imediat ce a constatat că aceasta nu a

respectat prevederile art. 6 pct. 3 din contractul încheiat, la 25 aprilie 1997,

conform cărora pârâta avea obligația să predea spațiul închiriat reclamantei cu

amenajări de siguranță normală (ferestre cu gratii metalice, uși metalice,

încuietori) și să asigure paza imobilului și după orele de program.

SC. T.G.I.E. SRL., cu sediul în

Oradea, a declarat recurs împotriva acestei decizii, și a susținut că este

nelegală și netemeinică. A arătat recurenta că intimata pârâtă nu și-a

îndeplinit obligațiile asumate prin contractul de închiriere art. 6.3, de a

asigura paza spațiului închiriat și după orele de program, și trebuie să

suporte prejudiciul cauzat în urma sustragerii de bunuri, în noaptea de 26

ianuarie 1998, din depozitul său, în valoare de 22.323.226 lei.

S-a susținut că nu avea obligația să

o notifice pe intimată, pentru că aceasta nu și-a îndeplinit obligațiile

asumate prin convenția încheiată între părți.

Recursul nu este fondat.

Prin contractul încheiat între părți,

la 21 aprilie 1997, reclamantei SC. T.G.I.E. SRL., cu sediul în Oradea, i s-a închiriat

de către pârâta SC. M.I. SRL., cu sediul în Reghin, spațiul situat în

municipiul Reghin, în suprafață de 180 m.p., pentru a fi folosit ca depozit.

La capitolul VI din contract, art. 6.3,

s-a stipulat clauza conform căreia pârâta, în calitate de locator, avea

obligația să predea spațiul pentru închiriat cu amenajări de siguranță normale

și să asigure paza în exterior și după orele de program.

În noaptea de 24/25 ianuarie 1998,

la acest spațiu a avut loc un furt de bunuri ce a fost comis de C.E.V., care prin

sentința penală nr. 332, din 27 aprilie 1998, a Judecătoriei Reghin, Județ

Mureș, a fost condamnat la 4 ani și 10 luni închisoare.

Prin aceeași hotărâre, inculpatul a

fost obligat în temeiul art. 14 C. proc. pen., raportat la art. 998, 999 C.

proc. civ., la 22.323.226 lei despăgubiri către partea civilă, SC. T.G.I.E. SRL.,

cu sediul în Oradea.

Recurenta a pus în executare această

hotărâre rămasă irevocabilă și care a devenit titlu executoriu în temeiul art. 373

1

C. proc. civ.

Prin procesul verbal, din 18 aprilie

2000, întocmit de executorul judecătoresc de pe lângă Judecătoria Reghin, s-a

constatat că inculpatul C.E.V. nu deține bunuri pentru a fi valorificate în

vederea recuperării creanței.

Ulterior, reclamanta a formulat, la

24 aprilie 2000, acțiunea dedusă judecății, prin care a solicitat obligarea

societății pârâte la plata sumei de 22.323.226 lei, reprezentând prejudiciul

cauzat, datorită nerespectării obligațiilor contractuale.

Acțiunea reclamantei nu este

întemeiată.

Astfel, prin sentința penală 332,

din 27 aprilie 1998, a Judecătoriei Reghin, reclamanta s-a constituit parte

civilă, cerere care a fost admisă în temeiul art. 14 C. proc. pen., și art. 998

și 999 C. proc. civ., și inculpatul C.E.V. a fost obligat la 22.323.226 lei

despăgubiri civile, reprezentând contravaloarea bunurilor sustrase de acesta în

noaptea de 24/25 ianuarie 1998.

Faptul că reclamanta nu a putut

recupera creanța sa, prin punerea în executare a hotărârii, întrucât inculpatul

nu deținea bunuri pentru a fi valorificate, nu o îndreptățește pe reclamantă de

a formula o nouă acțiune, cu un alt temei juridic, cel contractual.

Cum reclamanta s-a constituit parte

civilă în procesul penal, cerere ce i-a fost admisă în temeiul art. 14 C. proc.

pen., aceasta nu poate formula acțiunea de față decât cu încălcarea regulii

„electe

una via non datur recursus ad alteram”.

În raport de aceste considerente,

criticile recurentei care vizează nerespectarea de către pârâtă, a prevederilor

art. 6.3 din contractul încheiat între părți, vor fi înlăturate, întrucât nu se

poate reține răspunderea contractuală a societății pârâte, cât timp reclamanta

are un titlu executor împotriva autorului furtului comis, în spațiul ce i-a

fost închiriat.

Așa fiind, Curtea urmează ca

potrivit dispozițiilor art. 312 alin (1) C. proc. civ., să respingă ca nefondat

recursul declarat de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamanta, SC. T.G.I.E. S.R.L. Oradea, împotriva deciziei nr. 95,

din 5 martie 2001, a Curții de Apel Tg. Mureș, secția comercială și de

contencios administrativ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi, 11 februarie 2004.