ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 532/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 939, din 30 iunie 2000, a Tribunalului Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, s-a admis acțiunea în pretenții, formulată de reclamanta SC. T.G.I.E. SRL., cu sediul în Oradea, așa cum a fost precizată și pârâta, SC. M.I. SRL., cu sediul în Reghin, a fost obligată la plata sumelor de: 49.334.329 lei cu titlu de despăgubiri reactualizate și la 3.634.251 lei cheltuieli de judecată aferente soluționării cauzei. Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile asumate potrivit art. 6.3 din contractul de închiriere, încheiat între părți, la 21 aprilie 1997, în sensul că nu a asigurat paza spațiului închiriat reclamantei.

Că deși inculpatul, C.E.V., a fost condamnat la 4 ani și 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, pârâta nu a făcut dovada că sentința penală a rămas irevocabilă, iar pe de altă parte, aceasta nu a putut fi pusă în executare, deoarece inculpatul nu deține în patrimoniul său nici un bun mobil sau imobil. Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 95, din 5 martie 2001, a admis apelul declarat de pârâtă, împotriva sentinței tribunalului, pe care a schimbat-o, în tot în sensul, că a respins acțiunea reclamantei și a obligat-o la 1.847.000 lei cheltuieli de judecată.

S-a reținut de instanță că reclamanta putea să o sesizeze pe pârâtă imediat ce a constatat că aceasta nu a respectat prevederile art. 6 pct. 3 din contractul încheiat, la 25 aprilie 1997, conform cărora pârâta avea obligația să predea spațiul închiriat reclamantei cu amenajări de siguranță normală (ferestre cu gratii metalice, uși metalice, încuietori) și să asigure paza imobilului și după orele de program. SC. T.G.I.E. SRL., cu sediul în Oradea, a declarat recurs împotriva acestei decizii, și a susținut că este nelegală și netemeinică. A arătat recurenta că intimata pârâtă nu și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contractul de închiriere art. 6.3, de a asigura paza spațiului închiriat și după orele de program, și trebuie să suporte prejudiciul cauzat în urma sustragerii de bunuri, în noaptea de 26 ianuarie 1998, din depozitul său, în valoare de 22.323.226 lei.

S-a susținut că nu avea obligația să o notifice pe intimată, pentru că aceasta nu și-a îndeplinit obligațiile asumate prin convenția încheiată între părți. Recursul nu este fondat. Prin contractul încheiat între părți, la 21 aprilie 1997, reclamantei SC. T.G.I.E. SRL., cu sediul în Oradea, i s-a închiriat de către pârâta SC. M.I. SRL., cu sediul în Reghin, spațiul situat în municipiul Reghin, în suprafață de 180 m.p., pentru a fi folosit ca depozit. La capitolul VI din contract, art. 6.3, s-a stipulat clauza conform căreia pârâta, în calitate de locator, avea obligația să predea spațiul pentru închiriat cu amenajări de siguranță normale și să asigure paza în exterior și după orele de program.

În noaptea de 24/25 ianuarie 1998, la acest spațiu a avut loc un furt de bunuri ce a fost comis de C.E.V., care prin sentința penală nr. 332, din 27 aprilie 1998, a Judecătoriei Reghin, Județ Mureș, a fost condamnat la 4 ani și 10 luni închisoare. Prin aceeași hotărâre, inculpatul a fost obligat în temeiul art. 14 C. proc. pen., raportat la art. 998, 999 C. proc. civ., la 22.323.226 lei despăgubiri către partea civilă, SC. T.G.I.E. SRL., cu sediul în Oradea. Recurenta a pus în executare această hotărâre rămasă irevocabilă și care a devenit titlu executoriu în temeiul art. 373 1 C. proc. civ. Prin procesul verbal, din 18 aprilie 2000, întocmit de executorul judecătoresc de pe lângă Judecătoria Reghin, s-a constatat că inculpatul C.E.V.

nu deține bunuri pentru a fi valorificate în vederea recuperării creanței. Ulterior, reclamanta a formulat, la 24 aprilie 2000, acțiunea dedusă judecății, prin care a solicitat obligarea societății pârâte la plata sumei de 22.323.226 lei, reprezentând prejudiciul cauzat, datorită nerespectării obligațiilor contractuale. Acțiunea reclamantei nu este întemeiată. Astfel, prin sentința penală 332, din 27 aprilie 1998, a Judecătoriei Reghin, reclamanta s-a constituit parte civilă, cerere care a fost admisă în temeiul art. 14 C. proc. pen., și art. 998 și 999 C. proc. civ., și inculpatul C.E.V.

a fost obligat la 22.323.226 lei despăgubiri civile, reprezentând contravaloarea bunurilor sustrase de acesta în noaptea de 24/25 ianuarie 1998. Faptul că reclamanta nu a putut recupera creanța sa, prin punerea în executare a hotărârii, întrucât inculpatul nu deținea bunuri pentru a fi valorificate, nu o îndreptățește pe reclamantă de a formula o nouă acțiune, cu un alt temei juridic, cel contractual. Cum reclamanta s-a constituit parte civilă în procesul penal, cerere ce i-a fost admisă în temeiul art. 14 C. proc. pen., aceasta nu poate formula acțiunea de față decât cu încălcarea regulii „electe una via non datur recursus ad alteram”.

În raport de aceste considerente, criticile recurentei care vizează nerespectarea de către pârâtă, a prevederilor art. 6.3 din contractul încheiat între părți, vor fi înlăturate, întrucât nu se poate reține răspunderea contractuală a societății pârâte, cât timp reclamanta are un titlu executor împotriva autorului furtului comis, în spațiul ce i-a fost închiriat. Așa fiind, Curtea urmează ca potrivit dispozițiilor art. 312 alin (1) C. proc. civ., să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta, SC. T.G.I.E. S.R.L. Oradea, împotriva deciziei nr. 95, din 5 martie 2001, a Curții de Apel Tg. Mureș, secția comercială și de contencios administrativ. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 februarie 2004.