ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 527/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1455 din data de 23 martie

2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal,

a admis în parte acțiunea formulată de

către reclamantul P.M. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională

Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, a anulat Ordinul nr. 69689

din 23 mai 2009, emis de către pârâtă, a dispus reintegrarea reclamantului în

funcția publică deținută anterior emiterii ordinului și a mai obligat pârâta să

plătească reclamantului drepturile bănești cuvenite, respectiv diferența dintre

drepturile aferente funcției ocupate anterior ordinului și cele aferente

funcției ocupate ulterior, precum și suma de 1204 lei cu titlul de cheltuieli

de judecată, respingând cererea reclamantului privind daunele morale ca

neîntemeiată.

În motivarea acestei hotărâri, instanța de fond a

reținut că prin ordinul nr. 69559 din 23 aprilie 2009 s-a dispus încetarea

raportului de serviciu al reclamantului prin eliberare din funcția publică de

director executiv al Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța

Alimentelor Ialomița, în temeiul art. III din O.U.G. nr. 37/ 2009.

Prin ordinul nr. 69689 din 23 mai 2009 reclamantul a

fost numit în funcția publică de execuție de consilier, clasa 1, gradul

profesional superior, treapta 2 de salarizare, în cadrul Direcției Sanitare

Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița.

Instanța de fond a constatat nelegalitatea ordinului

contestat, arătând că temeiul de drept al acestuia îl reprezintă un act

normativ, O.U.G. nr. 37/2009, care afectează regimul constituțional și legal

actual al funcției publice în general, implicit al funcției publice deținute de

reclamantă, act normativ declarat neconstituțional prin Decizia Curții

Constituționale a României nr. 1257 din 07 octombrie 2009.

A mai apreciat prima instanță că afirmațiile pârâtei,

conform cărora postul ocupat de reclamantă a fost desființat, sunt nefondate

deoarece, așa cum s-a arătat, dispozițiile din ordonanțele de urgență care

afectau regimul constituțional al funcției publice au fost declarate

neconstituționale, iar pârâta este obligată să respecte deciziile amintite mai

sus.

Curtea a respins excepția inadmisibilității acțiunii,

invocată de către pârâtă, constatând, pe de o parte, că reclamantul a efectuat

procedura prealabilă la data de 07 iulie 2009, cererea fiind înregistrată de

pârâtă la data de 09 iulie 2009, iar, pe de altă parte, O.U.G. nr. 37/2009 a

fost declarată neconstituțională, situație în care devin incidente dispozițiile

art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, acțiunea putând fi introdusă direct la

instanța de contencios administrativ competentă fără a fi obligatorie procedura

prealabilă sesizării instanței.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor,

solicitând modificarea acesteia pentru motive încadrate în dispozițiile art.

304 pct. 6, 7 și 9 C. proc. civ.

In motivarea căii de atac, recurenta a susținut că în

mod eronat a respins instanța de fond excepția inadmisibilității acțiunii,

întrucât reclamantul avea obligația îndeplinirii procedurii prealabile până la

data de 24 mai 2009, situație în care formularea plângerii la 07 iunie 2010

apare ca tardivă, în condițiile în care acesta, contrar considerentelor primei

instanțe, nu și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 9 alin. (4) din Legea

nr. 554/2004.

A mai arătat recurenta că instanța de fond a acordat

ceea ce nu s-a cerut, în sensul că a anulat Ordinul nr. 69689 din 23 mai 2009,

în condițiile în care reclamantul solicitase anularea Ordinului nr. 69559 din 23

aprilie 2009, care nici nu mai era în vigoare la data pronunțării sentinței

recurate și nu mai producea efecte juridice.

Recurenta a mai susținut că ordinul contestat a fost

legal emis raportat la cadrul normativ în vigoare la momentul emiterii sale și

că soluția instanței de fond este echivalentă cu retroactivarea, nepermisă, a

efectelor deciziei Curții Constituționale.

Examinând cauza în raport de actele și lucrările

dosarului, prin prisma criticilor formulate de recurent și a apărărilor

formulate în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat și urmează

a-l respinge, pentru considerentele ce urmează.

reclamantului-intimat. Dispozițiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004

prevăd că „înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ

competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori

într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să

solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă

aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului,

revocarea, în tot sau în parte, a acestuia."

Rațiunea acestor prevederi este tocmai împiedicarea curgerii

termenului de prescripție față de destinatarul care nu are cunoștință de existența

sau conținutul actului administrativ, și deci nu are încă reprezentarea

vătămării pe care acesta i-o aduce.

Comunicarea unui act administrativ individual

reprezintă o obligație a administrației, și în acest context este neîndoielnic

că sarcina probei comunicării îi revine acesteia.

Înalta Curte constată că, în speță, recurenta-pârâtă

nu a făcut dovada comunicării către reclamantul-intimat a ordinului contestat.

Singurul indiciu cert privind faptul că reclamantul

ar fi avut cunoștință de conținutul ordinului contestat este reprezentat de

cererea acestuia, datată 21 mai 2009 (fila 39 din dosarul de fond), prin care

solicită numirea pe o funcție publică de execuție vacantă din cadrul D.S.V.S.A.

Ialomița. Acest înscris însă sprijină tocmai concluzia că reclamantul-intimat

nu a luat cunoștință de ordinul contestat la data de 24 aprilie 2009, așa cum susține

recurenta, față de faptul că și-a exercitat dreptul de opțiune pentru o funcție

de execuție peste termenul fixat de ordinul contestat pentru data de 30 aprilie

2009, termen pe care, fără îndoială, l-ar fi respectat dacă l-ar fi cunoscut.

În aceste condiții, Înalta Curte urmează a considera

ca moment cert al începerii curgerii termenului de 30 de zile prevăzut de art.

7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 data de 21 mai 2009, moment raportat la care

formularea plângerii prealabile la 07 iunie 2009 apare ca efectuată în termen.

Soluția contrară ar contraveni dispozițiilor art. 6

alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, prin restrângerea

dreptului reclamantului-intimat de a se adresa instanței de judecată în

condițiile în care există incertitudine cu privire la existența unei limitări

legitime a exercițiului acestui drept.

Sub acest aspect, deși nu pot fi reținute

considerentele instanței de fond privind incidența art. 9 alin. (4) din Legea

nr. 554/2004, susținerile recurentei-pârâte privind inadmisibilitatea acțiunii

reclamantului apar ca nefondate.

prevăzut de art. 304 pct. 6

C. proc. civ.,

în speță „instanța a acordat ceea ce nu s-a cerut".

Înalta Curte constată că, prin sentința civilă nr.

1455 din data de 23 martie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de către

reclamantul P.M. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională Sanitară

Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și a anulat Ordinul nr. 69689 din 23

mai 2009, emis de către pârâtă.

Ulterior, prin încheierea din 30 noiembrie 2010,

Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal,

a admis cererea reclamantului-intimat și a dispus îndreptarea erorii materiale

strecurate în dispozitivul sentinței civilă nr. 1455 din data de 23 martie 2010

în sensul că numărul ordinului anulat este 69559 din 23 aprilie 2009.

In concluzie, acest motiv de recurs este neîntemeiat.

aprilie 2009.

Înalta Curte constată că, prin Ordinul nr. 69559 din 23

aprilie 2009, emis de către Președintele Autorității Naționale Sanitară

Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor s-a dispus încetarea raportului de

serviciu al reclamantului-intimat prin eliberarea acestuia din funcția publică

de director executiv al Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța

Alimentelor Ialomița, în temeiul art. III din O.U.G. nr. 37/2009 privind unele

măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice.

Prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, Curtea

Constituțională, ca urmare a unei sesizări formulate conform art. 146 lit. a)

din Constituție, a constatat că Legea pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/ 2009 este

neconstituțională, pronunțându-se și asupra constituționalității ordonanței în

cauză, lovită de un viciu de neconstituționalitate pentru faptul că a fost

adoptată de Guvern cu încălcarea dispozițiilor art. 115 alin. (6) din

Constituție, potrivit cărora „Ordonanțele de urgență (...) nu pot afecta

regimul instituțiilor fundamentale ale statului(...)".

Deciziile Curții Constituționale privind admiterea

unei excepții de neconstituționalitate sunt de imediată aplicare, cu consecința

înlăturării normei declarate neconstituționale, a eliminării acesteia din

sistemul normativ, normă astfel devenită inexistentă, decizia Curții

Constituționale fiind definitivă și obligatorie, cu efecte

erga omnes

, iar

textul neconstituțional își pierde eficiența.

Ca urmare a acestei decizii, actul administrativ emis

în baza textului normativ declarat neconstituțional devine lipsit de orice

fundament legal.

Înalta Curte reține că desființarea postului deținut

de intimat în urma aplicării dispozițiilor O.U.G. nr. 37/2009 este lipsită de

efecte juridice din moment ce ordonanța a fost declarată neconstituțională,

astfel că se revine la forma și structura reglementată de Legea nr. 188/1999,

care este lege organică și ale cărei dispoziții sunt de natură să asigure

stabilitatea funcției publice, ca element al securității sociale.

In aceste condiții, eliberarea intimatului dintr-o

funcție publică în alte situații decât cele reglementate în Legea nr. 188/1999,

așa cum este cazul în speță, reprezintă un act nelegal, de natură a afecta în

mod evident securitatea raporturilor de funcție, care se circumscrie noțiunii

de securitate socială, protejată prin Convenția Europeană a Drepturilor Omului

și actele comunitare, precum și alte tratate internaționale la care România

este parte și a căror îndeplinire este obligată să o asigure potrivit art. 11

și art. 20 din Constituția României.

Acceptarea argumentului potrivit căruia ordinul

contestat își păstrează validitatea pentru că ordonanța de urgență era în

vigoare la data emiterii sale ar lipsi de finalitate controlul de

constituționalitate, care nu se limitează la asanarea sistemului legislativ

prin eliminarea prevederilor legale contrare Constituției, ci include protecția

efectivă a drepturilor și libertăților fundamentate ale destinatarilor normelor

declarate neconstituționale.

Pentru toate aceste considerente, în baza

dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge

recursul ca nefondat, iar în baza art. 274 alin. (1) va obliga recurenta la

plata către intimat a cheltuielilor de judecată efectuate în cauză, în cuantum

de 1500 lei potrivit înscrisurilor depuse în dosarul de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de Autoritatea Națională

Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor împotriva sentinței civile

nr. 1455 din data de 23 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta la plata către intimat a sumei de

1500 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 februarie

2011.