ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6167/2005

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6167/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Deliberând asupra recursurilor

penale de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 102 din 9

martie 2005 pronunțată de Tribunalul Hunedoara, secția penală, în dosarul nr. 10591/2004,

s-a dispus condamnarea inculpatului G.N. la:

- 2 ani închisoare, pentru tentativă

la infracțiunea de omor, prevăzută și pedepsită de art. 20, raportat la art. 174

C. pen., cu aplicarea art. 74 și art. 76 lit. b) C. pen., și art. 76 alin. (3) C.

pen.

S-a interzis inculpatului exercițiul

drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen., pe durata și în condițiile art. 71 C.

pen.

În baza art. 14 lit. b) și art. 346 C.

proc. pen., și 998 C. civ., a fost obligat inculpatul să plătească părții

civile C.G.C. 30.000.000 lei despăgubiri materiale și 50.000.000 lei daune

morale.

În baza art. 188 din Legea nr. 3/1978

a fost obligat inculpatul să plătească 5.042.982 lei cheltuieli de spitalizare

părții civile Spitalul Municipal Vulcan și 15.391.074 lei cu același titlu

părții civile Spitalul de Urgență Petroșani.

În baza art. 191 și art. 193 C.

proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească 2.000.000 lei cheltuieli

judiciare către stat și 5.633.000 cu același titlu către partea civilă C.G.C.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța de fond a reținut următoarele:

În cursul anului 2003, numitul G.C. a

luat cu titlu de împrumut suma de 25.000.000 lei de la inculpatul G.N., coleg

de muncă la sucursala E. Paroșeni. În luna octombrie i-a restituit acestuia

suma de 15.000.000 lei. În luna ianuarie 2004, inculpatul a insistat că

sus-numitul să-i achite și diferența de 10.000.000 lei. La rândul său, având de

încasat bani de la partea vătămată C.G. angajat al aceluiași agent economic,

s-a înțeles ca acesta să scoată banii de la C.A.R. și astfel să stingă datoria

către inculpat, acesta luând act de înțelegere i-a solicitat în repetate

rânduri părții vătămate restituirea împrumutului, fără a ajunge la vreun

rezultat.

În data de 19 ianuarie 2004, în

jurul orelor 15,00, atât partea vătămată cât și inculpatul au intrat de

serviciu în schimbul II. În jurul orelor 15,30, inculpatul a apelat telefonic

pe partea vătămată la locul său de muncă somându-l să-i dea banii. Acesta a replicat

spunându-i că el nu-i datorează bani, după care au convenit să se întâlnească

la locul de muncă al inculpatului pentru a lămuri această situație.

În timp ce se deplasa spre locul de

muncă al inculpatului, aflat la circa 200-250 m, față de locul său de muncă, în

sala cazanelor l-a văzut apropiindu-se precipitat. Aflându-se față în față,

inculpatul i-a cerut imperativ restituirea banilor, iar când partea vătămată a

negat existența vreunei datorii, acesta s-a enervat și s-a înarmat cu o țeavă

metalică, i-a aplicat o lovitură asupra capului în urma căreia partea vătămată

a căzut și în timp ce o amenința și înjura văzând că aceasta se ridicase în

genunchi a ridicat iarăși țeava cu intenția de a o lovi în cap. Partea vătămată

instinctiv a ridicat mâna dreaptă în sus parând lovitura, cu prețul fracturării

acesteia. Surprinsă de violența atacului s-a retras între agregatele din zonă

unde inculpatul nu putea să mai lovească cu ușurință. De aici, partea vătămată

pentru a-l tempera pe inculpat i-a promis că va restitui banii pe care-i datora

inculpatului G.C., iar la un moment dat a reușit să părăsească în fugă locul

faptei. A anunțat persoanele din conducerea secției și a unității care au luat

măsuri de transportare a acesteia la Spitalul municipal Vulcan, unde a fost

internat până la data de 26 ianuarie 2004. Datorită evoluției nefavorabile a

stării de sănătate a necesitat reinternarea în Spitalul de Urgență Petroșani în

perioada 25 februarie – 10 martie 2004.

Având în vedere limitele de pedeapsă,

persoana inculpatului care nu are antecedente penale și criteriile prevăzute de

art. 72 C. pen., conduita procesuală a inculpatului, instanța a aplicat

acestuia pedeapsa de 2 ani închisoare prin reținerea circumstanțelor atenuante

prevăzute și pedepsite de art. 74 C. pen., cu înlăturarea pedepsei

complimentare conform art. 76 alin. (3) C. pen.

În ce privește latura civilă a

cauzei, partea vătămată C.G.C. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de

50.000.000 lei reprezentând cheltuieli ocazionate cu internarea sa în spital și

cu suma de 200.000.000 lei reprezentând daune morale.

Cu martorii audiați în cauză partea

civilă a justificat un împrumut în sumă de 20.000.000 lei (5000 Euro) și

cheltuieli cu alimentația suplimentară de aproximativ 10.000.000 lei. Având în

vedere că a fost internat în spital în perioada 19 ianuarie – 26 ianuarie 2004

și 25 februarie – 10 martie 2004 instanța a apreciat ca justificate

despăgubirile materiale în sumă de 30.000.000 lei.

În faza de judecată s-a dispus la

cerere efectuarea unei expertize medico-legale care a concluzionat că partea

civilă nu se încadrează într-un grad de invaliditate, iar ușoara incapacitate

adaptativă de 10 % va dura până la scoaterea materialului de osteosinteză.

Raportat la numărul mare de îngrijiri

medicale 75-80 zile, la durata internărilor și suferința fizică și psihică produsă

ca urmare a faptei inculpatului s-a apreciat că suma de 50.000.000 lei cu titlu

de daune morale corespunde unei juste despăgubiri.

În ceea ce privește diferențele salariale

s-a constatat că acestea nu au fost solicitate conform prevederilor art. 15 C.

proc. pen., nici prin declarațiile date în faza de urmărire penală și nici în

declarația dată în instanță, astfel că nu s-au acordat, partea civilă având

posibilitatea să le recupereze pe cale separată.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel în termen inculpatul G.N. și partea civilă C.G.C.

În motivarea apelului, inculpatul a

solicitat prin apărător ales, desființarea sentinței atacate și rejudecând

cauza, a se schimba încadrarea juridică a faptei din tentativă la omor

prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C. pen., în infracțiunea de vătămare

corporală gravă prevăzută de art. 182 C. pen., în virtutea posibilității de

aplicare în viitor a dispozițiilor art. 81 C. pen., privind suspendarea

condiționată a executării pedepsei, odată cu intrarea în vigoare a Codului

penal nou.

S-a invocat că actele medico-legale

au atestat un traumatism cranio-cerebral minor al părții vătămate, lovitura

fiind aplicată de inculpat într-o zonă vitală.

Partea civilă C.Gh.C. prin apărător

ales a solicitat majorarea pedepsei aplicată inculpatului și aplicarea unei

pedepse complimentare, iar sub aspectul laturii civile a solicitat acordarea

unei sume de 5.362.306 lei cu titlu de despăgubiri civile și cheltuieli

judiciare dovedite la instanța de fond și neacordate.

Prin decizia penală nr. 197/ A din

21 iunie 2005, Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, conform art. 379 pct. 1

lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondate, apelurile formulate de

inculpatul G.N. și partea civilă C.Gh.C. împotriva sentinței penale nr. 102/2005

a Tribunalului Hunedoara.

Apelanții au fost obligați să

plătească câte 800.000 lei, fiecare, cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de

apel a avut în vedere următoarele:

Probele administrate în cauză au

făcut dovada împrejurării că inculpatul a agresat victima, aplicându-i acesteia

o lovitură cu o țeavă metalică, lovitură îndreptată înspre capul victimei. În

urma primei lovituri victima s-a dezechilibrat și a căzut la pământ. În timp ce

victima a încercat să se ridice, inculpatul i-a aplicat o nouă lovitură cu

același corp contondent, îndreptată în zona capului, însă victima a parat

lovitura, apărându-se prin ridicarea mâinii în dreptul capului.

Ca atare, acțiunea violentă a

inculpatului, utilizarea unui corp dur apt să producă leziuni grave, zona

corporală vizată de inculpat prin agresiune, urmările produse denotă intenția

chiar indirectă a inculpatului de a cauza decesul victimei.

Faptul că i s-a cauzat victimei o

leziune în zona antebrațului se datorează reacției sale de apărare, împrejurare

care a concurat la evitarea producerii unui rezultat mai grav al faptei

inculpatului.

Pentru aceste considerente nu a fost

admisă solicitarea apărării de a se schimba încadrarea juridică a faptei în

infracțiunea prevăzută de art. 182 C. pen.

C.Gh.C.:

În mod justificat instanța a obligat

inculpatul la plata sumei de 900.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în

favoarea părții civile, această sumă fiind dovedită ca fiind cheltuită efectiv

de partea civilă pentru deplasarea la termenul de judecată.

Nu s-au justificat cu probe

pretențiile de 396.000 lei invocate ca fiind cheltuieli cu martori, iar în

privința diferențelor salariale solicitate, instanța de fond le-a respins în

mod întemeiat, aceste pretenții fiind formulate tardiv.

De asemenea, instanța de apel

apreciază că nu se justifică majorarea pedepsei aplicate inculpatului, pedeapsa

de 2 ani închisoare stabilită fiind corespunzătoare prin prisma criteriilor de

individualizare a pedepsei, prevăzute de art. 52 și 72 C. pen.

Curtea a reținut și atitudinea

inculpatului din faza apelului, acesta dând dovadă de regret față de fapta

comisă și făcând dovada achitării sumei de 50 milioane lei cu titlu de

despăgubiri civile către partea civilă.

Având în vedere criteriile de

individualizare a pedepsei prevăzute de art. 52 și 72 C. pen., Curtea a

apreciat, de asemenea, că în cauză nu se impune aplicarea unei pedepse

complimentare privative de drepturi, în condițiile în care instanța a reținut

în beneficiul inculpatului circumstanțe atenuante.

Împotriva acestei decizii, în termen

legal, au formulat recurs inculpatul G.N. și partea civilă C.Gh.C.

Prin motivele de recurs, inculpatul

critică hotărârile pronunțate în cauză pentru nelegalitate și netemeinicie,

susținând în esență că în cauză s-a comis o gravă eroare de fapt, iar faptei

săvârșite i s-a dat o greșită încadrare juridică.

Astfel, inculpatul susține că în

cadrul unui conflict spontan, aflat sub o puternică tulburare determinată de

atitudinea arogantă a părții vătămate de nerecunoaștere a datoriei bănești, a

aplicat o singură lovitură victimei înspre direcția umărului, lovitură care a

fost parată cu antebrațul drept și care a avut ca urmare fracturarea

cubitusului.

Se mai susține că actele medicale

atestă existența acestei singure leziuni provocată în scop de corecție și nu de

ucidere a victimei.

Inculpatul a solicitat, în raport de

faptul că nu a acționat cu intenția de a ucide, schimbarea încadrării juridice

dată faptei în infracțiunea prevăzută de art. 182 alin. (1) C. pen., cu

reținerea circumstanței atenuante prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., în raport

de faptul că inculpatul a acționat într-o stare de tulburare creată de

atitudinea sfidătoare a părții vătămate.

În drept, în raport de motivele

invocate inculpatul și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 385

9

pct. 18 și, respectiv, pct. 17 C. proc. pen.

Partea civilă nu a motivat în scris

recursul declarat și, deși, legal citată nu s-a prezentat în instanță pentru

a-și susține eventualele motive de recurs.

Examinând hotărârile pronunțate în

cauză sub aspectele invocate de inculpat, și prin prisma cazurilor de casare

menționate, dar și a celor care potrivit art. 385

9

alin. (3) C.

proc. pen., pot fi luate în considerare din oficiu, Înalta Curte constată că

recursurile formulate nu sunt fondate, soluțiile instanței de fond și a celei

de apel fiind legale și temeinice.

Se constată că între probele

administrate în cauză și soluțiile pronunțate nu există contradicții de natură

a influența asupra situației de fapt stabilite, a vinovăției inculpatului sau a

încadrării juridice dată faptei.

Corect s-a reținut în cauză că fapta

inculpatului, care în ziua de 19 ianuarie 2004, pe fondul unui conflict

spontan, a lovit-o pe partea vătămată cu o țeavă metalică, provocându-i un

traumatism cranian mediu și o fractură a brațului drept cu deplasarea osului,

întrunește elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de omor,

prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 C. pen.

Că inculpatul a acționat cu intenția

de a ucide rezultă din modul în care acesta a săvârșit fapta. Astfel,

inculpatul s-a folosit de un „instrument” apt să producă moartea victimei (o

țeavă metalică), inculpatul a vizat să o lovească pe victimă în zona capului

(regiune vitală a corpului), iar faptul că rezultatul letal nu s-a produs nu

este o consecință a acțiunii inculpatului, ci a instinctului de apărare a

victimei, care a interpus între capul său și obiectul folosit de inculpat,

brațul său drept.

De altfel, victima prin acțiunea sa

de apărare a împiedicat producerea consecințelor mai grave.

De asemenea, în cauză intenția de a

ucide este demonstrată și de intensitatea loviturii aplicate de inculpat, care

a avut ca urmare leziuni pentru a căror vindecare au fost necesare un număr

mare de îngrijiri medicale (peste 70 zile).

În consecință, se constată că

încadrarea juridică dată faptei săvârșite de inculpat este corectă și în

deplină concordanță cu ansamblul probator administrat, în cauză neimpunându-se

schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de vătămare corporală gravă

prevăzută de art. 182 alin. (1) C. pen.

În ceea ce privește solicitarea inculpatului

de a se reține în favoarea sa și circumstanța atenuantă a scuzei provocării,

prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., Înalta Curte constată că aceasta este

susținută pentru prima oară de inculpat cu prilejul promovării recursului.

Potrivit dispozițiilor legale

menționate, circumstanța atenuantă a provocării există când infracțiunea s-a

săvârșit sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, determinată de o

provocare din partea persoanei vătămată produsă prin violență, printr-o

atingere gravă a demnității persoanei sau adusă printr-o altă acțiune ilicită

gravă.

În cauză, nu sunt întrunite

condițiile prevăzute de lege, având în vedere că atitudinea părții vătămate de

nerecunoaștere a unei datorii bănești, cu consecința refuzului de a plăti inculpatului

vreo sumă de bani, nu poate fi asimilată cu un act provocator de natură să

determine inculpatului o tulburare sau emoție puternică care să-i inducă

acestuia imposibilitatea de control asupra acțiunilor sale.

Mai mult decât atât, inculpatul avea

posibilități legale de a o determina pe victimă să-i plătească suma solicitată.

În raport de circumstanțele

personale ale inculpatului care este infractor primar, era încadrat în muncă și

a avut o atitudine procesuală corespunzătoare, regretând comiterea faptei,

prima instanță a reținut în favoarea recurentului circumstanțele atenuante

prevăzute de art. 74 C. pen., cu consecința coborârii pedepsei sub minimul

special prevăzut de lege.

Înalta Curte apreciază că pedeapsa

aplicată a fost judicios individualizată în raport cu criteriile generale

conținute în art. 72 C. pen., pedeapsă care corespunde atât prin cuantum, cât

și prin modalitatea de executare dublului său scop, educativ și coercitiv,

astfel cum este prevăzut de art. 52 C. pen.

De asemenea, se apreciază că și

latura civilă a cauzei a fost temeinic soluționată în raport cu dispozițiile

legale și cu probele administrate în cauză, neexistând motive de casare, nici

în acest caz.

În consecință, în raport cu

considerentele expuse, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., recursurile inculpatului și părții civile vor fi respinse ca nefondate.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin.

(2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de partea civilă C.Gh.C. și inculpatul G.N. împotriva deciziei penale

nr. 197/ A din 21 iunie 2005 a Curții de Apel Alba Iulia.

Obligă pe recurentul inculpat să

plătească statului suma de 220 RON (2.200.000 lei) cheltuieli judiciare, din care

suma de 100 RON (1.000.000 lei), reprezentând onorariul pentru apărarea din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Obligă recurenta parte civilă să

plătească statului suma de 120 RON (1.200.000 lei) cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 1

noiembrie 2005.