ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3387/2005

Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj la 1 aprilie 2003 reclamanții K.I., A.E. au chemat în judecată pe pârâții Primarul municipiului Cluj-Napoca și Consiliul Local Cluj Napoca pentru anularea dispoziției nr. 1158 din 17 martie 2003 emisă de primar, restituirea în natură a imobilului casă și teren situat în Cluj. Reclamanții au fost de acord să fie obligați să restituie valoarea actualizată a despăgubirilor invocate de ei în baza Legii nr. 112/1995. S-a mai solicitat rectificarea cărții funciare în sensul radierii dreptului de proprietate al statului reprezentat de Consiliul Local al Municipiului Cluj Napoca și intabularea dreptului lor de proprietate.

Acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 cu motivarea că art. 16 alin. (4) al acestei legi a fost ilegal modificată prin O.U.G. nr. 184/2002 și că oricum subzistă obligația prevăzută de art. 16 alin. (2) care instituie obligația emiterii unei hotărâri de guvern pentru ocrotirea imobilelor care nu se restituie în natură. Tribunalul Cluj, prin sentința civilă nr. 1123 din 14 noiembrie 2003 a admis în parte acțiunea și a anulat în parte dispoziția nr. 1158/2003 privind respingerea cererii de restituire în natură a imobilului. S-a dispus rectificarea în natură în favoarea reclamanților a imobilului din strada Craiova și au fost menținute dispozițiile privind respingerea cererii de restituire în natură a imobilului cu nr.top teren în C.F.

Cluj Napoca. Au fost obligați reclamanții să restituie Statului Român suma de 2.015.284.208 lei. S-a dispus totodată rectificările corespunzătoare în C.F. Cluj Napoca. Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că în mod greșit s-a respins în totalitate notificarea de restituire în natură. Astfel s-a constatat că în mod corect s-a respins cererea de restituire a apartamentului din imobil care a fost cumpărat L.F. și L.M.M. prin contractul de vânzare cumpărare nr. 33981 din 28 martie 1997 deoarece titlul de proprietate al noilor proprietari nu a fost desființat și ca urmare reclamanților li se vor acorda despăgubiri potrivit dispozițiilor art. 18 lit. d) din Legea nr. 10/2001.

În ceea ce privește restituirea în natură a imobilelor cu nr.top casă și, respectiv, teren de 583 mp s-a constatat că în mod greșit s-a respins notificarea pentru aceste imobile deoarece nu există o hotărâre de guvern care să prevadă împrejurarea că aceste imobile intră sub incidența art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 și în lipsa unui asemenea act normativ nu li se poate refuza reclamanților măsura reparatorie prevăzută de Legea nr. 10/2001, restituirea în natură. S-a mai constatat că potrivit art. 19 din Legea nr. 10/2001 persoanele care au primit despăgubiri în condițiile Legii nr. 112/1995 pot solicita restituirea în natură cu obligarea returnării sumei primite, actualizată cu indicele inflației.

Ca urmare, au fost obligați reclamanții la plata către stat a sumelor primite (225.718.000 lei) care, actualizată cu indicele de inflația a ajuns pentru corpul II,III și teren la suma totală de 2.015.284.208 lei. Împotriva acestei soluții au declarat apel reclamanții care au criticat soluția numai sub aspectul sumei la care au fost obligați, în sensul că trebuia actualizată nu suma dispusă în termenul Legii nr. 112/1995, ci suma efectiv încasată de ai care a fost de numai 141.772.080 lei, adică valoarea plafonului maxim de achitat în temeiul Legii nr. 112/1995. Au declarat și pârâții apel criticând soluția pentru că s-a pronunțat ultra petita în sensul că s-a constatat că imobilul a trecut ilegal în proprietatea statului, acțiunea trebuind respinsă.

Curtea de Apel Cluj prin decizia nr. 1340/A din 2 iunie 2004 a admis în parte apelul reclamanților și a respins apelul pârâților în senul că a obligat reclamanții să restituie Statului Român suma de 1.107.636.907 lei. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței . Pentru a pronunța această soluție, Curtea a reținut că apelul reclamanților este fondat. Din expertiza dispusă s-a constatat că suma de 141.772.080 lei stabilită ca sumă de despăgubire din totalul de 204.961.702 lei conform Hotărârii nr. 165 din 9 aprilie 1995 a Comisiei județene pentru aplicarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995, actualizată cu indicele prețului de consum la 31 martie 2004 este de 1.107.636.907 lei sumă pe care o datorează reclamantului Statul Român.

Au fost respinse apelurile pârâților deoarece s-a constatat că instanța nu s-a pronunțat ultra petita . S-a considerat că în mod legal s-a dispus restituirea în natură a corpului de clădire ocupat de Corpul Gardienilor Publici față de împrejurarea că nu a fost emisă o hotărâre de Guvern așa cum impune art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001. Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs reclamanții și pârâții. Reclamanții au criticat decizia nr. 1340/2004 în temeiul art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ. arătând că în mod greșit au fost obligați la restituirea actualizată a sumei de 1.107.636.907 lei deoarece această sumă reprezintă despăgubire pentru întreg imobilul însă reclamanților nu li s-a restituit în natură decât o parte din acest imobil, ca urmare din suma ce o datorează statului trebuie să se scadă valoarea pentru partea din imobil (corpul I) care nu li s-a restituit în raport de art.19 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 care este foarte clar.

Reclamanții au mai declarat recurs și împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel Cluj în ședința publică din 8 septembrie 2004 în dosarul nr. 795/2004 în temeiul art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ. cu precizarea că solicită și aplicarea art. 306 alin. (3) C. proc. civ. S-a arătat că în mod greșit s-a constatat că despăgubirea solicitată de ei pentru partea din imobil care nu li s-a restituit nu a fost solicitată nici în apel nici prin acțiune. În acest sens au susținut că prin comunicarea dispoziției nr. 1158/2003 au cunoscut că o parte din imobil a fost înstrăinat către familia L. în baza Legii nr. 112/1997 și atunci s-a născut dreptul lor la despăgubiri, drept care le-a fost confirmat prin sentința de fond ei solicitând aceasta în răspunsurile la interogator, poziție din păcate neconsemnată în încheierea de la acel moment.

Această cerere, mai arată reclamanții, a fost formulată de ei în apel când au solicitat o expertiză care să departajeze sumele precum și în concluziile scrise depuse la acea instanță. Pârâții primarul municipiului Cluj Napoca și Consiliul Local al municipiului Cluj Napoca au criticat hotărârea nr. 1340/2004 invocând pct. 7-9 din art. 304 C. proc. civ. În esență s-a arătat că nu s-a susținut în considerente de ce se consideră că instanța nu s-a probat ultra petita când a constatat fără să se solicite, că imobilul a trecut în proprietatea statului fără titlu. Greșit s-a dispus restituirea în natură a corpului din imobil ocupat de Corpul gardienilor publici deoarece acest spațiu, potrivit art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, este ocupat de o instituție publică necesară pentru o activitate de interes public iar spațiul în litigiu este cuprins în lista transmisă la Consiliul județean Cluj conform art. 16 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

S-a mai arătat că terenul este ocupat de construcții și nu poate fi returnat și Corpului Gardienilor Publici, care ocupă spațiul cu altă destinație în baza unui contract de închiriere, i se aplică dispozițiile O.U.G. nr. 40/1999. Recursurile sunt nefondate și vor fi respinse pentru considerentele ce urmează. Decizia nr. 1340/A din 2 iunie 2004 a Curții de apel, prin care s-a admis în parte apelul reclamanților, precum și decizia pronunțată de aceeași Curte la 8 septembrie 2004 în același dosar, prin care s-a respins cererea de completare a deciziei civile nr. 1340 din 2 iunie 2004 formulată de reclamanți, sunt legale și temeinice. Astfel se constată că prin acțiunea introductivă de instanță reclamanții au solicitat, textual anularea dispoziției nr. 1158/2003 emisă de Primarul municipiului Cluj Napoca și restituirea în natură a imobilului casă și teren situat în Cluj Napoca nr. 2-4 înscris în C.F.

„cu obligarea noastră de a restitui valoarea actualizată a despăgubirilor încasate în baza Legii nr. 112/1995”. Această acțiune a rămas neschimbată în formulare până la judecarea ei în fond, la 14 noiembrie 2003, când s-a pronunțat sentința civilă nr. 1123/2003. Voința reclamanților exprimată prin petitul acțiunii reprezintă de altfel poziția lor identică exprimată și în notificarea adresată Primăriei la 17 mai 2001 în care au arătat textual „ne obligăm să restituim în baza art. 12 alin. (1) despăgubirea primită, actualizată cu indicele inflației în cazul în care imobilul sau o parte a acestuia ne va fi restituit în natură”. Potrivit art. 57 alin. (3) C. proc. civ. cererea făcută de reclamantă se depune cel mai târziu până la închiderea dezbaterilor înaintea primei instanțe.

Cu alte cuvinte modificarea acțiunii nu este permisă după acest moment, iar potrivit art. 129 alin. (6) C. proc. civ. „în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății”. Aceste norme procedurale consacră principiul disponibilității și fixează cadrul procesual de desfășurare a judecății. Ca urmare, instanța nu a fost investită cu stabilirea sumei ce se cuvine reclamanților cu titlu de despăgubiri ei neavând nici un subsidiar cu privire la acest aspect, în raport de cererea de restituire în natură. Din contră, instanța a fost investită cu declarația neechivocă a reclamanților, care se obligă să restituie suma prevăzută drept despăgubiri în temeiul Legii nr. 112/1995, în cazul restituirii imobilului sau a unei părți din imobil în natură.

Dezbaterile în fond au avut loc la 7 noiembrie 2003. Împrejurarea că în notele scrise depuse de reclamanți la dosar la 11 noiembrie 2003, aceștia au adăugat pe verso mențiunea că suma datorată de ei se impune a fi micșorată cu valoarea părții din imobil nerestituită în natură nu valorează modificarea de acțiune fiind făcută peste termenul precizat de lege. De altfel este evident că mențiunea este ruptă de context și în totală contradicție cu concluziile de pe recto filei 167 în care se solicită „admiterea acțiunii cum a fost formulată”, cu restituirea în natură a întregului imobil, menționându-se printre numerele de întabulare în C.F., care reprezintă partea din imobil înstrăinată - fără nici un subsidiar.

Ca urmare, instanța în mod corect a ignorat mențiunile ulterioare din cererea de apel și din notele scrise depuse în apel în sensul de a se deduce din suma de restituit către stat valoarea despăgubirilor dispuse pentru imobil nerestituit, în lipsa unei solicitări legale în sensul normelor procedurale mai sus invocate. În acest sens în mod corect s-a respins cererea de completare a dispozitivului deciziei nr. 1340/2004 cu stabilirea valorii cuantumului de despăgubiri care se cuvin reclamantului, în cauză nefiind întrunite dispozițiile art. 281 1 C. proc. civ. constatându-se că în realitate reclamanții doresc să obțină ceea ce nu au solicitat prin acțiune. Nici recursul pârâților nu este fondat.

Se constată că în cauză nu sunt întrunite dispozițiile art. 304 pct. 7-9 C. proc. civ. pentru a se impune casarea hotărârii atacate. Altfel hotărârea este amplu motivată și analizată situația de fapt cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente. Actele juridice deduse judecății au fost corect interpretate iar aplicarea dispozițiilor normative ale Legii nr. 10/2001 a fost de asemenea explicată, instanța dând o corectă interpretare acestora. Prin dispozițiile hotărârii atacată nu s-a încălcat principiul disponibilității, instanța pronunțându-se exclusiv pe petitul acțiunii, adică anularea dispozițiilor emise de primar, restituirea în natură și măsuri de rectificare a cărții funciare. Raționamentele folosite de instanță în considerentele hotărârii, dacă ele nu sunt concretizate în dispoziții cuprinse în dispozitivul acesteia, nu constituie scăderi în înțelesul art. 304 pct. 6 C. proc.

civ. care să conducă la casarea hotărârii pentru pronunțarea ultra sau minus petita . Nici critica referitoare la corecta aplicare a dispozițiilor Legii nr. 10/2001 nu se poate primi. În mod legal s-a considerat că atâta timp cât nu există hotărâre de Guvern prin care să se prohibe restituirea corpului ocupat cu chirie de Corpul Gardienilor Publici, nu se aplică dispozițiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 și nu este impediment legal la restituirea în natură. Această modalitate de restituire nu poate fi blocată nici pentru împrejurarea că pe terenul aferent au existat unele construcții ocupate cu chirie de Corpul Gardienilor Public și cu privire la care instituția nu a făcut cercetări pentru a stabili natura lor demontabile sau nu, terenul nefiind liber.

Sub acest aspect este de reținut în primul rând că prin dispoziția nr. 1158/2003 primarul a refuzat restituirea în natură a imobilului (inclusiv terenuri) nu pentru că acesta nu ar fi liber, ci pentru că un corp a fost vândut unor persoane fizice dar restul este ocupat de Corpul Gardienilor Publici, instituție ce face obiectul art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001. Ca urmare, această măsură, cu motivarea de rigoare, a fost cenzurată de instanță. Este de asemenea de remarcat că nu s-a opus nici un act de proprietate pentru pretinsele construcții aflate pe teren care să impună eventual o cercetare sub acest aspect din partea instanței. Pentru considerentele arătate se vor respinge ca nefondate recursurile.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanții K.I., A.E. și pârâții Primarul Municipiului Cluj Napoca împotriva deciziei civile nr. 1340 A din 8 septembrie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 aprilie 2005.