ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7839/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1151din 18 noiembrie 2005, Tribunalul Cluj a admis acțiunea formulată de reclamanții C.F. și C.C., în contradictoriu cu Primarul municipiului Cluj-Napoca, a anulat dispoziția nr. 409 din 5 iulie 2001 emisă de pârât și a obligat pârâtul să emită în favoarea reclamanților o dispoziție de restituire în natură a imobilului situat în Cluj-Napoca, înscris în C.F., cu nr. top 9406. Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că prin dispoziția contestată a fost respinsă notificarea formulată de reclamanți, cu motivarea că preluarea imobilului de către stat nu a fost abuzivă, pentru că reclamanții au primit despăgubiri.

Imobilul care face obiectul procesului a fost preluat conform deciziei nr. 365 din 23 octombrie 1989, emisă de Consiliul popular al județului Cluj, Comitetul executiv, în baza Decretului nr. 223/1974, iar din procesul-verbal de evaluare rezultă că s-a stabilit valoarea bunului la suma de 80.000 lei. Reclamanții au cerut prin notificare să li se acorde despăgubiri pentru imobilul alcătuit din 3 camere, bucătărie, cămară, baie, antreu, debara, pivniță și 198 mp teren, dar au făcut precizarea că pentru ipoteza în care informațiile privind vânzarea bunului nu sunt reale, cer să se dispună restituirea în natură. Ulterior, reclamanții au formulat o cerere în sensul restituirii în natură, motivat de faptul că dreptul de proprietate al statului nu a fost intabulat în cartea funciară.

Reține tribunalul, că imobilul nefiind vândut în temeiul Legii nr. 112/1995, conform art. 7 alin. (1) și art. 9 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, care consacră principiul restituirii în natură, trebuie restituit în starea în care se afla la data cererii. Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 avea obligația să dea eficiență dispozițiilor Legii nr. 10/2001 și nu prevederilor H.G. nr. 498/2003 și, pentru că restituirea în natură este posibilă, se impune a fi dispusă, urmând ca reclamanții să restituie despăgubirile actualizate, încasate pentru imobilul preluat de stat. Curtea de Apel Cluj, prin decizia civilă nr. 49/A din 6 februarie 2006, a respins apelul formulat de Primarul municipiului Cluj-Napoca împotriva sentinței tribunalului, reținând că, deși imobilul preluat de stat este alcătuit din construcție și suprafața de 198 mp teren, prin procesul-verbal de evaluare s-au stabilit despăgubiri numai pentru construcție.

De aceea, nu se poate susține că preluarea nu a fost abuzivă și că reclamanții au fost îndestulați rezonabil la momentul trecerii bunului în proprietatea statului. Reține instanța de apel că, în speță, nu sunt incidente dispozițiile art. 1, pct. 1.4 lit. B din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 10/2001, așa cum susține apelantul. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Primarul municipiului Cluj-Napoca, care, invocând art. 304 pct. 7-8 , arată că instanța de apel a reținut doar că în cauză „nu este vorba de îndestulare rezonabilă” și că nu sunt incidente dispozițiile art.1, pct. 1.4 lit. B) din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 10/2001, deși reclamanții au fost despăgubiți corespunzător la momentul preluării bunului.

De aceea, sunt incidente prevederile art. 1, pct. 1.4 din Normele metodologice, care sunt obligatorii pentru comisie și care stabilesc că în cazul în care persoana a făcut cerere de plecare din țară și a înstrăinat locuința către stat, se consideră că preluarea nu a fost abuzivă, pentru că a fost îndestulată rezonabil prin prețul primit. În raport de aceste prevederi, dispoziția contestată trebuia menținută ca legală și temeinică. Analizând recursul, în limita motivului de nelegalitate invocat care face posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că nu este fondat. Recurentul a invocat prevederile art. 304 pct. 7, 8 C. proc. civ., însă nu a formulat critici care să facă posibilă încadrarea în textul menționat.

De altfel, hotărârea atacată cuprinde motivele pe care se sprijină soluția respingerii apelului declarat de pârât, iar instanța de apel corect a reținut că nu sunt incidente prevederile art. 1, pct. 1.4 lit. B) din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 10/2001. Prin dispoziția contestată s-a respins notificarea formulată de intimații-reclamanți, cu motivarea că, fiind despăgubiți la momentul trecerii imobilului în proprietatea statului, preluarea nu a fost abuzivă, în raport cu prevederile art. 1, pct. 1.4 lit. B) din Normele metodologice. Regimul juridic al imobilelor preluate abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 este însă reglementat prin Legea nr. 10/2001, iar domeniul de aplicare al legii este stabilit de art. 2, care enumeră situațiile ce reprezintă preluări cu caracter abuziv.

De aceea, corect prin hotărârea atacată a fost păstrată sentința apelată, prin care dreptul reclamanților a fost stabilit în raport cu prevederile Legii nr. 10/2001 și nu cu cele invocate de recurentul-pârât, deoarece reglementarea de la art. 1, pct. 1.4 lit. B) din Normele metodologice contravine dispozițiilor Legii nr. 10/2001. Or, potrivit Constituției României, hotărârile guvernului se emit pentru organizarea executării legilor, iar conform art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, republicată, actele normative date în executarea legilor se emit în limitele și potrivit normelor care le ordonă. Preluarea imobilului proprietatea intimaților-reclamanți a fost abuzivă, pentru că, deși Decretul nr. 223/1974 folosea termenul înstrăinare, transferul dreptului de proprietate nu se realiza printr-un act care să exprime voința proprietarului de a înstrăina bunul.

Conform art. 2 alin. (2) din decret, persoanele care făceau cerere de plecare definitivă din țară erau obligate să înstrăineze construcția (terenul trecea în proprietatea statului fără plata vreunei despăgubiri), iar înstrăinarea se putea face numai către stat. Se realiza astfel o vânzare forțată către stat, iar preluarea bunului se făcea printr-o decizie de trecere în proprietatea statului, cu plata unei despăgubiri, al cărei cuantum era stabilit în conformitate cu dispozițiile art. 56 alin. (2) din Legea nr. 4/1973. Proprietarul nu putea înstrăina imobilul altei persoane cu scopul de a obține un preț corespunzător, pentru că, potrivit art. 5 din Decretul nr. 223/1974, dacă înstrăinarea construcției se făcea în alt mod decât cel stabilit de art. 2 din decret, în scopul eludării prevederilor decretului, actul de înstrăinare era nul de drept.

Pentru considerentele expuse, recursul declarat de pârât va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca împotriva deciziei nr. 49/A din 6 februarie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția civilă de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 octombrie 2006.