ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4595/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată la data de 14 aprilie 2003, reclamanții H.S. și H.A. au solicitat

în contradictoriu cu pârâtul Primăria municipiului Cluj Napoca prin primar,

anularea dispoziției nr. 1175 din 17 martie 2003 emisă de primarul municipiului

Cluj Napoca, prin care a fost respinsă notificarea nr. 1157/2001 formulată de

reclamanți.

În motivarea acțiunii, reclamanții

au susținut că prin dispoziția atacată, în mod greșit le-a fost respinsă

cererea de restituire în natură a imobilului înscris în C.F. 8072 Cluj, motivat

de înstrăinarea sa către chiriași, întrucât și-au manifestat opțiunea

redobândirii bunului imediat după apariția Legii nr. 112/1995, opțiune

nesocotită de pârâtă.

Au mai menționat că dispoziția de

respingere a notificării nu are un conținut concret și nu soluționează

definitiv cele solicitate prin notificare, motiv pentru care au solicitat

anularea actului astfel emis.

La data de 28 octombrie 2005, au

formulat cerere de intervenție în interesul pârâților, intervenienții R.L.S.,

R.L.G. și L.Ș., solicitând instanței respingerea acțiunii reclamanților ca

neîntemeiată, interesul promovării acestei cereri fiind justificat de calitatea

de proprietari ai imobilului a cărui restituire în natură o solicită

reclamanții.

Cererea de intervenție a fost

respinsă în principiu ca lipsită de interes în ședința publică din 28 octombrie

2005, întrucât, la momentul înregistrării sale în terenul intervenienților nu

era actual, deoarece contractele în baza cărora aceștia și-au înscris dreptul

de proprietate invocat, au fost anulate prin hotărâre judecătorească.

Prin scriptul înregistrat la data de

9 decembrie 2005, reclamanții și-au precizat acțiunea în sensul că au solicitat

obligarea pârâtului să emită dispoziție de restituire în natură sau hotărârea

pronunțată de instanță să țină locul acestei dispoziții, precum și intabularea

dreptului de proprietate astfel dobândit în evidențele de carte funciară.

Prin sentința civilă nr. 1246/2005

din 22 decembrie 2005 a Tribunalului Cluj a fost admisă acțiunea așa cum a fost

precizată și s-a dispus restituirea în natură în favoarea reclamanților a

imobilului situat în localitatea Cluj-Napoca, înscris în C.F. 8072 Cluj,

nr.top. 9701/2 ca și intabularea în evidențele de carte funciară a dreptului

lor de proprietate.

Prima instanță a reținut, în esență,

că imobilul în litigiu, situat în localitatea Cluj-Napoca, a fost preluat de

stat în anul 1985, în baza Decretului nr. 223/1974, dată la care era în vigoare

Constituția din 1965, act normativ ce consacra și ocrotea proprietatea privată

și care putea fi pierdută numai pentru cauză de utilitate publică, după o

prealabilă și dreaptă despăgubire, ipoteză neîndeplinită în cauză.

Prin urmare, reținând caracterul

injust al deposedării reclamanților, ca și opțiunea acestora de redobândire a

proprietății, abuziv preluate de stat, opțiune manifestată constant după anul

1996 și materializată prin numeroasele cereri adresate autorităților

competente, prima instanță a acordat eficiență dispozițiilor art. 1 și art. 9

din Legea nr. 10/2001, constatând ca îndeplinite cerințele prevăzute de aceste

dispoziții legale.

Apelurile declarate de pârâtul

primarul municipiului Cluj-Napoca și de intervenienții R.L.S., R.L.G. și L.Ș.,

au fost admise în parte prin decizia civilă nr. 475/A/2006 din 20 decembrie

2006 a Curții de Apel Cluj.

A fost schimbată sentința civilă nr.

1246/2005 a Tribunalului Cluj ca și încheierea din 28 octombrie 2005, în sensul

că a fost admisă în parte acțiunea reclamanților astfel cum a fost formulată și

precizată.

A fost anulată dispoziția nr. 1175

din 17 martie 2003 emisă de pârât, care a fost obligat să emită dispoziție

motivată de restituire în natură a imobilului situat în Cluj-Napoca, înscris în

C.F. nr. 8072 Cluj, nr.top. 9701/2, condiționat de restituirea despăgubirilor

încasate de reclamanți.

Cererea de intabulare în cartea

funciară, ca și cererea de intervenție în interesul pârâtului, au fost respinse

ca neîntemeiate.

S-a reținut în esență ca întemeiată

în parte critica adusă hotărârii primei instanțe constând în omisiunea anulării

actului emis în procedura administrativă prevăzută de lege, omisiune îndreptată

în prezenta cale de atac.

S-a reținut ca întemeiată și critica

constând în neaplicarea dispozițiilor art. 11 alin. (1) din Legea nr. 10/2001,

conform cărora „dacă persoana îndreptățită a primit o despăgubire, restituirea

în natură este condiționată de rambursarea unei sume reprezentând valoarea

despăgubirii primite, actualizată”. Ca urmare, dispunând restituirea în natură

a bunului, prima instanță ar fi trebuit să procedeze în conformitate cu

prevederile legale enunțate, a căror aplicare s-a făcut în calea de atac

examinată de instanța de apel.

Cererea de intabulare în evidențele

de carte funciară a fost considerată ca neîntemeiată, față de prevederile alin.

(4) al art. 25 din Legea nr. 10/2001, care consacră caracterul complex al

dispoziției de aprobare a restituirii în natură și din care rezultă că numai

după emiterea acestui act se poate dispune efectuarea formalităților de

publicitate imobiliară solicitate.

Cererea de intervenție în interesul

pârâtului a fost respinsă în fond, întrucât, urmare a anulării contractelor de

vânzare-cumpărare exhibate de intervenienți, aceștia au redobândit calitatea de

chiriași ai imobilului în litigiu, care astfel a devenit liber în sensul legii.

Împotriva acestei hotărâri au

declarat recurs pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca și intervenienții,

criticând-o pentru nelegalitate.

În dezvoltarea recursului său,

întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., pârâtul a susținut

că, în mod greșit a reținut curtea de apel că imobilul construcție în litigiu

nu a devenit unul nou prin mansardare, deși toate probele administrate în cauză

dovedesc contrariul.

În acest sens au susținut că,

suplimentar lucrării de expertiză efectuată în cauză, se impunea efectuarea

unei expertize distinctive pentru prelevarea de probe din pereții construcției

și din fundații pentru a se putea aprecia asupra vechimii construcției, cu

consecințe asupra aplicării prevederilor art. 18

1

introduse prin

Legea nr. 247/2005 de modificare a Legii nr. 10/2001 și, implicit, asupra

justei soluționări a cauzei.

Intervenienții au susținut

nelegalitatea hotărârii atacate, motivat de neadministrarea lucrării de

specialitate solicitate cu obiectivele indicate de pârâți, probă care inițial a

fost admisă, pentru ca, ulterior, în mod nejustificat să se revină asupra ei.

Or, proba se impunea față de poziția

lor procesuală, constant susținută, în sensul că imobilul construcții

proprietatea reclamanților nu mai există în materialitatea sa, nefiind demolat,

pe locul său fiind edificat un nou imobil, cel ce constituie obiectul prezentei

cauze.

Au mai invocat, de asemenea, lipsa

calității de reprezentant legal a avocatului D.C.S. în ceea ce o privește pe

reclamanta H.A. cu privire la care se susține că ar fi divorțat din anul 1993

de reclamant și nu ar mai fi revenit în țară de la data emigrării.

Referitor la calea de atac dedusă

judecății, se constată următoarele:

Deși încadrate în motivele prevăzute

de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., criticile pârâtului vizează netemeinicia

hotărârii atacate, motiv pentru care nu pot fi analizate în prezenta cale de

atac, care sancționează exclusiv nelegalitatea hotărârii judecătorești.

Însă, criticile astfel formulate se

dovedesc a nu fi întemeiate, întrucât instanța de control judiciar, în acord cu

efectul devolutiv al apelului, a procedat la administrarea probei cu expertiză

tehnică cu obiecțiunile solicitate de părți, lucrare depusă la dosarul cauzei

și cu privire la care nu s-au formulat obiecțiuni.

Efectuarea unei expertize

distinctive în vederea preluării de probe din pereții și fundația construcției,

în scopul determinării vechimii construcției, se constituie, așa cum rezultă

din considerentele încheierii de dezbateri din 15 decembrie 2006, într-o cerere

de suplimentare a probatoriului, legal respinsă de instanță, întrucât proba

solicitată nu întrunea cerințele art. 167 C. proc. civ.

Relevantă, în soluționarea cauzei

este, așa cum s-a dispus și reținut în acord cu prevederile art. 19 (fost art.

18) din Legea nr. 10/2001, proporția între aria desfășurată a noilor corpuri

adăugate lucrării raportat la aria desfășurată inițial, obiectiv la care s-a

răspuns prin lucrarea depusă la dosar, în sensul determinării acesteia la

proporția de 76% din construcția inițială.

Or, ipoteza prevăzută la art. 19

alin. (1) din lege vizează acele construcții cărora, prin transformările

survenite în raport cu forma inițială le-au fost adăugate corpuri de zidărie

sau volume din alte materiale, ce reprezintă peste 100% raportat la aria

desfășurată existentă la data preluării (etajări și/sau adăugiri de corpuri noi

pe orizontală).

Nu se circumscriu ipotezei prevăzute

la alin. (1) al textului nici acea construcție căreia i-au fost modificate

compartimentele inițiale, nici cea căreia i-au fost adăugate corpuri

suplimentare și nici cea invocată de recurenți în prezenta cale de atac.

Ca urmare, și criticile

recurenților-intervenienți cu referire la aspectele sus analizate, se vădesc a

nu fi fondate.

Sunt fondate și criticile constând

în lipsa calității de reprezentant a avocatului pentru reclamantă, întrucât din

actele dosarului, inclusiv cele depuse în recurs (procura judiciară

autentificată sub nr. 2330/2005, împuternicire avocațială, declarații

autentificate la data de 18 mai 2007), rezultă îndeplinirea cerințelor art. 68

C. proc. civ.

Ca urmare, față de cele preced, în

temeiul art. 312 C. proc. civ., recursurile deduse judecății vor fi respinse ca

nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondate recursurile

declarate de pârâtul primarul municipiului Cluj-Napoca și intervenienții L.Ș.,

R.L.G. și R.L.Ș. împotriva deciziei nr. 475 A din 20 decembrie 2006 a Curții de

Apel Cluj secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 iunie 2007.