ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4595/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 14 aprilie 2003, reclamanții H.S. și H.A. au solicitat în contradictoriu cu pârâtul Primăria municipiului Cluj Napoca prin primar, anularea dispoziției nr. 1175 din 17 martie 2003 emisă de primarul municipiului Cluj Napoca, prin care a fost respinsă notificarea nr. 1157/2001 formulată de reclamanți. În motivarea acțiunii, reclamanții au susținut că prin dispoziția atacată, în mod greșit le-a fost respinsă cererea de restituire în natură a imobilului înscris în C.F. 8072 Cluj, motivat de înstrăinarea sa către chiriași, întrucât și-au manifestat opțiunea redobândirii bunului imediat după apariția Legii nr. 112/1995, opțiune nesocotită de pârâtă.

Au mai menționat că dispoziția de respingere a notificării nu are un conținut concret și nu soluționează definitiv cele solicitate prin notificare, motiv pentru care au solicitat anularea actului astfel emis. La data de 28 octombrie 2005, au formulat cerere de intervenție în interesul pârâților, intervenienții R.L.S., R.L.G. și L.Ș., solicitând instanței respingerea acțiunii reclamanților ca neîntemeiată, interesul promovării acestei cereri fiind justificat de calitatea de proprietari ai imobilului a cărui restituire în natură o solicită reclamanții. Cererea de intervenție a fost respinsă în principiu ca lipsită de interes în ședința publică din 28 octombrie 2005, întrucât, la momentul înregistrării sale în terenul intervenienților nu era actual, deoarece contractele în baza cărora aceștia și-au înscris dreptul de proprietate invocat, au fost anulate prin hotărâre judecătorească.

Prin scriptul înregistrat la data de 9 decembrie 2005, reclamanții și-au precizat acțiunea în sensul că au solicitat obligarea pârâtului să emită dispoziție de restituire în natură sau hotărârea pronunțată de instanță să țină locul acestei dispoziții, precum și intabularea dreptului de proprietate astfel dobândit în evidențele de carte funciară. Prin sentința civilă nr. 1246/2005 din 22 decembrie 2005 a Tribunalului Cluj a fost admisă acțiunea așa cum a fost precizată și s-a dispus restituirea în natură în favoarea reclamanților a imobilului situat în localitatea Cluj-Napoca, înscris în C.F. 8072 Cluj, nr.top. 9701/2 ca și intabularea în evidențele de carte funciară a dreptului lor de proprietate.

Prima instanță a reținut, în esență, că imobilul în litigiu, situat în localitatea Cluj-Napoca, a fost preluat de stat în anul 1985, în baza Decretului nr. 223/1974, dată la care era în vigoare Constituția din 1965, act normativ ce consacra și ocrotea proprietatea privată și care putea fi pierdută numai pentru cauză de utilitate publică, după o prealabilă și dreaptă despăgubire, ipoteză neîndeplinită în cauză. Prin urmare, reținând caracterul injust al deposedării reclamanților, ca și opțiunea acestora de redobândire a proprietății, abuziv preluate de stat, opțiune manifestată constant după anul 1996 și materializată prin numeroasele cereri adresate autorităților competente, prima instanță a acordat eficiență dispozițiilor art. 1 și art. 9 din Legea nr. 10/2001, constatând ca îndeplinite cerințele prevăzute de aceste dispoziții legale.

Apelurile declarate de pârâtul primarul municipiului Cluj-Napoca și de intervenienții R.L.S., R.L.G. și L.Ș., au fost admise în parte prin decizia civilă nr. 475/A/2006 din 20 decembrie 2006 a Curții de Apel Cluj. A fost schimbată sentința civilă nr. 1246/2005 a Tribunalului Cluj ca și încheierea din 28 octombrie 2005, în sensul că a fost admisă în parte acțiunea reclamanților astfel cum a fost formulată și precizată. A fost anulată dispoziția nr. 1175 din 17 martie 2003 emisă de pârât, care a fost obligat să emită dispoziție motivată de restituire în natură a imobilului situat în Cluj-Napoca, înscris în C.F. nr. 8072 Cluj, nr.top. 9701/2, condiționat de restituirea despăgubirilor încasate de reclamanți.

Cererea de intabulare în cartea funciară, ca și cererea de intervenție în interesul pârâtului, au fost respinse ca neîntemeiate. S-a reținut în esență ca întemeiată în parte critica adusă hotărârii primei instanțe constând în omisiunea anulării actului emis în procedura administrativă prevăzută de lege, omisiune îndreptată în prezenta cale de atac. S-a reținut ca întemeiată și critica constând în neaplicarea dispozițiilor art. 11 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, conform cărora „dacă persoana îndreptățită a primit o despăgubire, restituirea în natură este condiționată de rambursarea unei sume reprezentând valoarea despăgubirii primite, actualizată”. Ca urmare, dispunând restituirea în natură a bunului, prima instanță ar fi trebuit să procedeze în conformitate cu prevederile legale enunțate, a căror aplicare s-a făcut în calea de atac examinată de instanța de apel.

Cererea de intabulare în evidențele de carte funciară a fost considerată ca neîntemeiată, față de prevederile alin. (4) al art. 25 din Legea nr. 10/2001, care consacră caracterul complex al dispoziției de aprobare a restituirii în natură și din care rezultă că numai după emiterea acestui act se poate dispune efectuarea formalităților de publicitate imobiliară solicitate. Cererea de intervenție în interesul pârâtului a fost respinsă în fond, întrucât, urmare a anulării contractelor de vânzare-cumpărare exhibate de intervenienți, aceștia au redobândit calitatea de chiriași ai imobilului în litigiu, care astfel a devenit liber în sensul legii. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca și intervenienții, criticând-o pentru nelegalitate.

În dezvoltarea recursului său, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., pârâtul a susținut că, în mod greșit a reținut curtea de apel că imobilul construcție în litigiu nu a devenit unul nou prin mansardare, deși toate probele administrate în cauză dovedesc contrariul. În acest sens au susținut că, suplimentar lucrării de expertiză efectuată în cauză, se impunea efectuarea unei expertize distinctive pentru prelevarea de probe din pereții construcției și din fundații pentru a se putea aprecia asupra vechimii construcției, cu consecințe asupra aplicării prevederilor art. 18 1 introduse prin Legea nr. 247/2005 de modificare a Legii nr. 10/2001 și, implicit, asupra justei soluționări a cauzei.

Intervenienții au susținut nelegalitatea hotărârii atacate, motivat de neadministrarea lucrării de specialitate solicitate cu obiectivele indicate de pârâți, probă care inițial a fost admisă, pentru ca, ulterior, în mod nejustificat să se revină asupra ei. Or, proba se impunea față de poziția lor procesuală, constant susținută, în sensul că imobilul construcții proprietatea reclamanților nu mai există în materialitatea sa, nefiind demolat, pe locul său fiind edificat un nou imobil, cel ce constituie obiectul prezentei cauze. Au mai invocat, de asemenea, lipsa calității de reprezentant legal a avocatului D.C.S. în ceea ce o privește pe reclamanta H.A. cu privire la care se susține că ar fi divorțat din anul 1993 de reclamant și nu ar mai fi revenit în țară de la data emigrării.

Referitor la calea de atac dedusă judecății, se constată următoarele: Deși încadrate în motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., criticile pârâtului vizează netemeinicia hotărârii atacate, motiv pentru care nu pot fi analizate în prezenta cale de atac, care sancționează exclusiv nelegalitatea hotărârii judecătorești. Însă, criticile astfel formulate se dovedesc a nu fi întemeiate, întrucât instanța de control judiciar, în acord cu efectul devolutiv al apelului, a procedat la administrarea probei cu expertiză tehnică cu obiecțiunile solicitate de părți, lucrare depusă la dosarul cauzei și cu privire la care nu s-au formulat obiecțiuni.

Efectuarea unei expertize distinctive în vederea preluării de probe din pereții și fundația construcției, în scopul determinării vechimii construcției, se constituie, așa cum rezultă din considerentele încheierii de dezbateri din 15 decembrie 2006, într-o cerere de suplimentare a probatoriului, legal respinsă de instanță, întrucât proba solicitată nu întrunea cerințele art. 167 C. proc. civ. Relevantă, în soluționarea cauzei este, așa cum s-a dispus și reținut în acord cu prevederile art. 19 (fost art. 18) din Legea nr. 10/2001, proporția între aria desfășurată a noilor corpuri adăugate lucrării raportat la aria desfășurată inițial, obiectiv la care s-a răspuns prin lucrarea depusă la dosar, în sensul determinării acesteia la proporția de 76% din construcția inițială.

Or, ipoteza prevăzută la art. 19 alin. (1) din lege vizează acele construcții cărora, prin transformările survenite în raport cu forma inițială le-au fost adăugate corpuri de zidărie sau volume din alte materiale, ce reprezintă peste 100% raportat la aria desfășurată existentă la data preluării (etajări și/sau adăugiri de corpuri noi pe orizontală). Nu se circumscriu ipotezei prevăzute la alin. (1) al textului nici acea construcție căreia i-au fost modificate compartimentele inițiale, nici cea căreia i-au fost adăugate corpuri suplimentare și nici cea invocată de recurenți în prezenta cale de atac. Ca urmare, și criticile recurenților-intervenienți cu referire la aspectele sus analizate, se vădesc a nu fi fondate.

Sunt fondate și criticile constând în lipsa calității de reprezentant a avocatului pentru reclamantă, întrucât din actele dosarului, inclusiv cele depuse în recurs (procura judiciară autentificată sub nr. 2330/2005, împuternicire avocațială, declarații autentificate la data de 18 mai 2007), rezultă îndeplinirea cerințelor art. 68 C. proc. civ. Ca urmare, față de cele preced, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursurile deduse judecății vor fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâtul primarul municipiului Cluj-Napoca și intervenienții L.Ș., R.L.G. și R.L.Ș. împotriva deciziei nr. 475 A din 20 decembrie 2006 a Curții de Apel Cluj secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 iunie 2007.