ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6365/2004

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată sub nr.

7293/2002, reclamantul K.I., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul local al

Municipiului Cluj-Napoca, a solicitat obligarea pârâtului, în calitate de

persoană juridică deținătoare, prin primar, să emită în baza Legii nr. 10/2001

dispoziție pentru restituirea imobilului, casă și teren în suprafață de 400 mp,

situat în Cluj Napoca, fie prin oferirea unui teren de construcții, fie prin

echivalent în forma despăgubirilor bănești.

În motivarea acțiunii reclamantul a

arătat că imobilul în litigiu a fost proprietatea sa, fiind dobândit prin

cumpărare în anul 1978.

În anul 1982 statul i-a expropriat

imobilul pentru a se construi blocuri de locuințe.

Prin sentința civilă nr. 872 din 12

decembrie 2002, Tribunalul Cluj a respins acțiunea.

Instanța de fond a apreciat ca

inadmisibilă acțiunea reclamantului, întrucât notificarea adresată Consiliului

local Cluj Napoca pentru restituirea imobilului a fost înregistrată de

reclamant la Biroul executorului judecătoresc S.M. la data de 21 octombrie

2002, după expirarea termenului limită, care era 14 februarie 2002.

Ca atare, instanța de fond a

stabilit că, față de dispozițiile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001,

acțiunea reclamantului apare ca inadmisibilă, motiv pentru care a fost respinsă.

Împotriva sentinței reclamantul a

declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 66 din 14

aprilie 2003, Curtea de Apel Cluj a respins ca nefondat apelul.

Instanța a reținut, în esență, că

cererea depusă și înregistrată direct la sediul Primăriei Cluj Napoca sub nr.

47437 din 13 august 2001 nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de art.

21 din Legea nr. 10/2001 și nu a avut ca efect întreruperea ori suspendarea

cursului termenului de decădere, ce se împlinea la 14 februarie 2002.

S-a mai reținut că a existat o

notificare expediată Consiliului local Cluj Napoca prin executorul judecătoresc

de pe lângă judecătoria în a cărei circumscripție teritorială se afla imobilul,

dar la data de 22 octombrie 2002, cu depășirea termenului imperativ prevăzut de

art. 21 din lege.

Intimatul nu a emis dispoziție cu

privire la soluția dată cererii de restituire în natură, iar reclamantul s-a

adresat direct instanței de judecată, plângerea acestuia fiind lipsită de

obiect.

Împotriva acestei decizii,

reclamantul a formulat recurs, susținând, în esență, că ambele instanțe au

pronunțat soluții nelegale, întrucât el a depus notificarea în termen legal.

Recursul este fondat și va fi admis

pentru următoarele argumente.

Instanțele de fond și de apel, fără

a analiza pe fond cauza, au considerat că reclamantul a formulat notificarea cu

depășirea termenului de 6 luni de la intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001,

prelungit ulterior cu încă 6 luni, data limită de depunere a notificărilor

fiind 14 februarie 2002; or, așa cum rezultă din actele dosarului, Primăria

Municipiului Cluj Napoca a fost înștiințată despre pretențiile reclamantului

privind restituirea imobilului situat în Cluj Napoca, în termen legal, conform

înregistrării la aceasta pe data de 13 august 2001.

La dosar se află adresa prin care

primăria, restituind notificarea, comunică petentului faptul că trebuie să

notifice persoana deținătoare prin executorul judecătoresc, pentru ca, la

filele 24-25 să se regăsească aceeași notificare, pe care reclamantul o

expediază prin intermediul executorului judecătoresc și poartă data de 21

octombrie 2002.

Instanța de apel face referire doar

la această a doua notificare, făcând abstracție de cea înregistrată la primărie

cu data de 13 august 2001.

Dar, de vreme ce primăria a luat

cunoștință de pretenția petentului la data certă de 13 august 2001, deci în

interiorul termenului limită prevăzut de lege, nu se poate considera că

neîndeplinirea condițiilor de formă, respectiv comunicarea notificării prin

executorul judecătoresc de pe lângă judecătoria în a cărei circumscripție

teritorială se află imobilul solicitat, ar putea conduce la pierderea dreptului

în substanța lui.

În

sprijinul acestui argument sunt și prevederile art. 21 alin. (4) din Legea nr.

10/2001, potrivit cărora notificarea înregistrată face dovada deplină în fața

oricăror autorități, persoane fizice sau juridice, a respectării termenului

prevăzut la alin. (1), chiar dacă a fost adresată altei unități decât cea care

deține imobilul.

Reiese că însuși legiuitorul a

înțeles că este suficient ca persoana îndreptățită să se fi adresat în termen,

chiar dacă notificarea a fost greșit îndreptată.

Ca atare, instanța de apel, în mod

greșit, s-a rezumat la constatări referitoare la termenul în care trebuia

înregistrată notificarea, în loc să analizeze fondul pretențiilor

reclamantului.

Procedând astfel, curtea de apel a

pronunțat o hotărâre supusă casării și, drept urmare, recursul se va admite,

hotărârea va fi casată, iar cauza se va trimite aceleiași instanțe pentru

rejudecarea apelului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamantul K.I.

împotriva deciziei nr. 66 din 14 aprilie 2003 a Curții de Apel Cluj, secția

civilă, pe care o casează și trimite cauza aceleiași instanțe pentru

rejudecarea apelului.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 noiembrie 2004.