ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 291/2009

Constată că prin sentința civilă nr. 340 din 3 mai 2007 a Tribunalului Cluj a fost admisă acțiunea formulată de reclamanții U.Z., U.A., V.A., S.U.E. împotriva pârâtului Primarul municipiului Cluj-Napoca și în consecință, a fost anulată dispoziția nr. 2182 din 27 iunie 2006 emisă de pârât, iar acesta obligat să emită o nouă dispoziția prin care să dispună restituirea în natură către reclamanți a părților rămase neînstrăinate din imobilul înscris în C.F. 8719 Cluj, nr. top. 11126, respectiv, terenul de 492 mp evidențiat în C.F., precum și apartamentele nr. 1 și 2 având nr. top.11126/1/I și 11126/1/II înscrise în C.F. indiv. nr. 120596 și 120936, iar pentru apartamentul nr. 3, având nr. top. 11126/1/III și terenul aferent, să le facă propunere pentru acordarea despăgubirilor în condițiile legii speciale, Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

Au fost respinse cererile de intervenție în interesul pârâtului formulate de intervenienții T.V., M.D. și M.F. A fost respinsă acțiunea față de pârâta Primăria municipiului Cluj-Napoca, pentru lipsa calității procesuale pasive. Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că prin dispoziția nr. 2182/2006 a Primarului municipiului Cluj-Napoca s-a respins notificarea antecesoarei reclamanților, (L.A.M.H., decedată la data de 24 august 2005), prin care aceasta a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în Cluj-Napoca, pe motiv că imobilul nu face obiectul Legii nr. 10/2001, fiind preluat în baza unor decizii date de Ministerul Finanțelor nr. 58582/1949 și nr. 69102/1949, pe baza avizului comisiei de lichidare C.A.S.B.I.

Anterior, L.A.M.H. a intentat acțiuni în instanță pentru constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în temeiul art. 9 din Legea nr. 112/1995, pentru cele trei apartamente situate în imobil și, cu toate că hotărârile pronunțate sunt contradictorii în ceea ce privește calificarea valabilității titlului de preluare de către stat, două dintre ele statuând în sensul că trecerea în proprietatea de stat s-a făcut fără titlu (pentru apartamentele nr. 1 și 2, cumpărate de foștii chiriași M. și T., actualii intervenienți accesorii), iar cea vizând apartamentul nr. 3, dobândit de C.I. și C.V., a stabilit că preluarea s-a făcut cu titlu, în concepția art. 1 din Legea nr. 112/1995, existența acestor contradicții este lipsită de relevanță.

Aceasta, întrucât fac obiectul Legii nr. 10/2001 atât imobilele preluate fără titlu, cât și cele preluate cu titlu, după cum rezultă din art. 2 lit. h) și i) din lege. Pentru partea înstrăinată chiriașilor prin contract de vânzare-cumpărare, a cărui validitate a fost menținută prin hotărâre judecătorească irevocabilă, respectiv apartamentul nr. 3, s-a constatat că sunt incidente dispozițiile art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001, iar măsurile reparatorii cuvenite sunt în echivalent, constând în despăgubiri în condițiile legii speciale, Titlul VII din Legea nr. 247/2005, în timp ce partea rămasă neînstrăinată, (terenul de 492 mp și apartamentele nr. 1 și 2), trebuie restituită în natură, potrivit art. 7 și art. 9 din Legea nr. 10/2001.

Urmare a admiterii acțiunii reclamanților au fost respinse cererile de intervenție în interesul Primarului municipiului Cluj-Napoca de către T.V. și M.D. și F., foștii chiriași ai apartamentelor nr. 1 și 2, ale căror contracte de vânzare-cumpărare au fost desființate prin hotărâri judecătorești irevocabile. Împotriva sentinței au declarat apel reclamanții, care au solicitat schimbarea în parte a acesteia, în sensul obligării intimaților la plata cheltuielilor de judecată efectuate în fața primei instanțe, reprezentând onorariul avocațial achitat potrivit chitanței nr. 06059102 din 13 martie 2007, în valoare de 1.000 lei. Sentința a fost atacată cu apel și de către pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca, acesta solicitând schimbarea hotărârii sensul respingerii acțiunii reclamanților.

În motivare, pârâtul a susținut că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică, întrucât imobilul în discuție nu face obiectul Legii nr. 10/2001, preluarea de către stat nefiind guvernată de o normă legală aferentă perioadei 6 martie 1945-22 decembrie 2989. În speță, având în vedere că înființarea Casei de Administrare și Supraveghere a Bunurilor Inamice (C.A.S.B.I.) s-a făcut în temeiul Legii nr. 91 din 9 februarie 1945, se poate concluziona că preluarea nu a fost abuzivă, deoarece s-a făcut pentru motive care țineau de siguranța statului și de perioada de război, iar împrejurarea că preluarea efectivă s-a realizat la o dată ulterioară este lipsită de importanță. Împotriva hotărârii au exercitat apel și intervenienții accesorii M.D.

și M.F., care au solicitat schimbarea acesteia în sensul respingerii în întregime a acțiunii reclamanților și admiterii cererii lor de intervenție, deoarece greșit s-a reținut incidența autorității de lucru judecat și a preluării imobilului în litigiu în cadrul perioadei de referință a Legii nr. 10/2001. Este corect precizat că în privința celor trei apartamente ce compun imobilul s-au pronunțat hotărâri judecătorești irevocabile contradictorii asupra existenței ori inexistenței titlului de trecere a imobilului în proprietate de stat, începând cu sentința civilă nr. 15085/1997 a Judecătoriei Cluj-Napoca, ce a soluționat plângerea intentată de L.A.M.H. ținând seama de dispozițiile Legii nr. 112/1995.

Este vorba, apoi, despre deciziile civile nr. 1816 din 12 septembrie 2003, ce a avut ca obiect apartamentul nr. 1, nr. 2405 din 15 octombrie 2003, pentru apartamentul nr. 2, și nr. 2520 din 27 octombrie 2003, referitoare la apartamentul nr. 3, doar contractul de vânzare-cumpărare pentru acesta din urmă fiind menținut în vigoare de către instanța de judecată. Intervenienții au arătat de ce nu există identitatea de părți cerută prin art. 1202 C. civ., raportându-se la persoanele care au reprezentat în instanță unitatea administrativ-teritorială, respectiv Statul Român, au prezentat argumente în legătură cu evoluția legislativă a noțiunii de „titlu”, invocând faptul că niciodată reclamanții, în cadrul litigiilor anterioare, nu au cerut, printr-un petit expres, să se constate preluarea fără titlu a imobilului de către stat, concluzia fiind aceea că nu sunt întrunite cerințele art. 1202 C. civ.

Ca atare, s-a susținut că nu se poate reține caracterul abuziv al preluării imobilului, iar Legea nr. 10/2001 este inaplicabilă. Apelurile au fost respinse, ca nefondate, prin decizia civilă nr. 413/A a Curții de Apel Cluj. Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că tribunalul a stabilit în mod corect, în concordanță cu dispozițiile Legii nr. 10/2001, că se impune restituirea în natură către reclamanți a apartamentelor nr. 1 și 2 din imobil, în privința cărora contractele de vânzare-cumpărare perfectate cu foștii chiriași, în baza art. 9 din Legea nr. 112/1995, au fost anulate prin hotărâri judecătorești irevocabile.

Aceasta întrucât, independent de reprezentantul legal pe care l-a avut Statul Român ori unitatea administrativ teritorială, Municipiul Cluj-Napoca, în procesele anterioare ce au vizat constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare intervenite asupra celor trei apartamente, dispoziția emisă asupra notificării antecesoarei reclamanților, nr. 2182 din 27 iunie 2006, ulterioară rămânerii irevocabile a hotărârilor judecătorești în toate cele trei procese, dar și după intrarea în vigoare a art. VI din Titlul I al Legii nr. 247/2005, este dată cu nesocotirea vădită a acestei norme imperative, care stabilește obligativitatea restituirii în natură a imobilelor înstrăinate cu încălcarea prevederilor legale.

Toate cele trei procese care s-au finalizat prin pronunțarea deciziilor civile nr. 1816 din 12 septembrie 2003, nr. 2405 din 15 octombrie 2003 și nr. 2520 din 27 octombrie 2003, de către Curtea de Apel Cluj, au avut în vedere dispozițiile art. 45 din Legea nr. 10/2001, republicată, referitoare la buna ori reaua-credință a chiriașilor cumpărători și consecințele ce decurg asupra valabilității ori nevalabilității actelor juridice de înstrăinare.

Deși arată că nu se poate reține excepția autorității de lucru judecat în legătură cu caracterul titlului de preluare a imobilului de către stat, susținând că, într-adevăr, problema existenței titlului de preluare și a valabilității lui a fost cercetată de către instanțe doar incidental, intervenienții M. omit să ia în calcul că, în decizia civilă nr. 1816/2003 a Curții de Apel Cluj, dată în contradictoriu chiar cu aceștia (care au avut calitatea de pârâți în dosarul nr. 3870/2003) se reține, ceea ce, indubitabil, este opozabil actualilor apelanți, că imobilul din Cluj-Napoca, a fost preluat fără titlu în patrimoniul statului, împrejurare statuată prin raportare la o hotărâre judecătorească anterioară, sentința civilă nr. 15085 din 8 decembrie 1997 a Judecătoriei Cluj-Napoca, care tranșează această chestiune juridică.

S-a reținut, în același timp,că tot în conținutul deciziei civile nr. 1816/2003 a Curții de Apel Cluj, opozabilă intervenienților și intrată în puterea lucrului judecat, au fost clarificate împrejurările privitoare la lipsa titlului de preluare, la reaua lor credință la data cumpărării apartamentului nr. 1 și incidența art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, constatări ce determină și aplicarea prevederilor art. VI din Titlul I al Legii nr. 247/2005. De asemenea, s-a reținut că în mod eronat au pretins apelanții M. că în considerentele hotărârii criticate s-a instituit o prezumție absolută de preluare abuzivă a imobilului, ceea ce ar fi contrar jurisprudenței C.E.D.O. și nu ar face posibilă o apreciere adecvată de către instanță, pe baza elementelor concrete ale cauzei, prin simplul fapt că bunul a trecut în proprietate de stat după data de 6 martie 1945 (respectiv, în temeiul Decretului nr. 228/1948 pentru desființarea C.A.S.B.I.

și reglementarea conservării, administrării și lichidării bunurilor administrate de această casă, prin emiterea deciziilor din anul 1949 de către Ministerul Finanțelor), de vreme ce Legea nr. 10/2001 reglementează, expres, caracterul abuziv al unei astfel de preluări, în conținutul art. 1 alin. (1) lit. h) și i), incluzând în această categorie orice alte imobile preluate cu titlu valabil, în concepția art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, dar și orice alte imobile preluate fără titlu valabil sau fără respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data preluării. A fost găsit neîntemeiat și apelul reclamanților, care a vizat exclusiv neacordarea cheltuielilor de judecată ce li s-au ocazionat în fața primei instanțe, pe baza art. 274 C. proc.

civ., în condițiile în care reclamanții au pretins că sunt îndreptățiți să recupereze de la pârâți cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocațial suportat prin chitanța nr. 06059102 din 13 martie 2007 (în cuantum de 1.000 lei), deși această chitanță la care au făcut trimitere nu există la dosar, nedepunându-se nici în fața tribunalului și nici în dosarul de apel. Împotriva deciziei au declarat recurs pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca și intervenienții accesorii M.D. și M.F. 1) Pârâtul a susținut caracterul nelegal al deciziei sub următoarele aspecte: - Deși în considerentele deciziei se reține existența unor hotărâri contradictorii asupra calificării valabilității titlului statului, se trece cu ușurință peste noțiunea „cu titlu” așa cum rezultă ea din dispozițiile art. 1 din Legea nr. 112/1995.

Aceasta, întrucât în speță este vorba de un imobil care intră sub incidența Legii nr. 91 din 9 februarie 1945 privind înființarea Casei de Administrare și Supraveghere a Bunurilor Inamice (C.A.S.B.I.), potrivit căreia se reglementa „administrarea bunurilor mobile și imobile, aparținând persoanelor prevăzute de art. 8 din Convenția de Armistițiu din 12 septembrie 1944 și anume: statele german și ungar, persoanele fizice și juridice de naționalitate germană sau ungară, ori persoanele cu reședința sau sediul în teritoriul Germaniei sau Ungariei ori în teritoriile ocupate”. Cu toate că există o listă anexă în care apar bunurile care au făcut obiectul confiscării, nu se poate spune că este vorba tot de o preluare abuzivă.

Având în vedere că Legea nr. 91 din 9 februarie 1945 este anterioară datei de 6 martie 1945, data instalării primului guvern comunist în România, bunurile mobile sau imobile care au intrat sub incidența ei nu pot fi considerate ca făcând parte din categoria bunurilor preluate abuziv. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

2. Intervenienții M. au formulat critici, susținând următoarele: - Încălcarea, de către instanța de apel, a principiului contradictorialității, în condițiile în care decizia recurată se întemeiază, în principal, pe dispozițiile art. VI din Titlul I al Legii nr. 247/2005 („imobilele înstrăinate cu încălcarea prevederilor legale, obiect al unor acte desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, notificate potrivit art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, se restituie în natură”), în condițiile în care nici sentința apelată și nici părțile nu au invocat acest text, ceea ce atrage incidența art. 304 pct. 5 C. proc. civ. - Nemotivarea respingerii apelului Primarului municipiului Cluj-Napoca (art. 304 pct. 7 C. proc.

civ.). Astfel, deși instanța reține în considerente că a luat în examinare apelurile declarate de toate părțile în proces și apoi, că toate apelurile sunt nefondate, respingerea apelului pârâtului s-a făcut fără niciun fel de motivare. Cum recurenții sunt intervenienți în interesul pârâtului, înțeleg să invoce acest viciu al hotărârii, de natură să afecteze dreptul de apărare al pârâtului. - Interpretarea greșită a dispozițiilor legale aplicabile (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.). Instanța a făcut o aplicare eronată a prevederilor Legii nr. 10/2001 referitoare la restituirea în natură a bunurilor, întrucât, chiar în condițiile anulării irevocabile a actului de înstrăinare subsecvent, trebuia să mai fie îndeplinite două condiții: preluarea abuzivă a bunului; cel care revendică să fie fostul proprietar sau moștenitorul acestuia.

Or, în speță, nu este incidentă situația unei preluări abuzive, pentru că motivele preluării nu sunt cele specifice statului comunist, ținând mai degrabă de interesele superioare de război ale României. Este vorba despre o prezumție relativă de preluare abuzivă care admite, în concret, dovada contrară și de aceea, raportat la considerentele deciziei, recurenții înțeleg să invoce excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 10/2001 raportat la art. 44 alin. (2) din Constituție. - Interpretarea greșită a susținerilor recurenților și a actelor depuse la dosarul cauzei, în condițiile în care proiectul de lege care nu a trecut de Parlament preconiza stabilirea caracterului abuziv al preluărilor făcute de C.A.S.B.I., ceea ce înseamnă că intenția legiuitorului trebuie înțeleasă în sensul că în această situație nu este incidentă Legea nr. 10/2001.

Instanța de apel a reținut în mod eronat că prin proiectul de lege se urmărea ca aceste imobile să fie exceptate și deci, prin respingerea proiectului intenția legiuitorului a fost să mențină aceste bunuri în sfera de aplicare a Legii nr. 10/2001. Intimații au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursurilor arătând, în esență, că preluarea imobilului în litigiu de către stat s-a făcut fără titlu, iar Legea nr. 91/1945 a fost modificată succesiv (prin Legea nr. 826/1946, Legea nr. 998/1946 și Decretul nr. 228/1948), acte normative promulgate după 6 martie 1945, data de referință a Legii nr. 10/2001. Examinând cu prioritate aspectul vizând sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 lit. h) din Legea nr. 10/2001 (conform precizării ulterioare, fila 49, recurs), Înalta Curte a constatat că nu sunt îndeplinite cerințele art. 29 din Legea nr. 47/1992 pentru a da curs solicitării.

Aceasta, față de împrejurarea că aprecierea asupra modalității de preluare și a valabilității titlului statului s-au realizat în procese anterioare ale părților, astfel încât, chiar în ipoteza admiterii invocatei neconstituționalități nu ar fi putut avea drept consecință suprimarea efectelor autorității de lucru judecat ale hotărârilor irevocabile anterioare. Contrar susținerii recurenților, în ipoteza admiterii excepției de neconstituționalitate, aceștia nu ar fi putut să demonstreze în fața instanței faptul că preluarea imobilului s-a făcut cu titlu valabil, pentru că aceasta ar fi însemnat să combată și să demonstreze în contra statuărilor făcute printr-o hotărâre judecătorească (decizia nr. 1816 din 12 septembrie 2003 a Curții de Apel Cluj) intrată în puterea lucrului judecat.

Examinând criticile deduse judecății prin intermediul celor două recursuri, Înalta Curte constată următoarele: 1) Recursul declarat de Primarul municipiului Cluj este nefondat și urmează să fie respins în consecință: Astfel, criticile pârâtului care vizează nevalabilitatea titlului statului ignoră faptul că această chestiune a fost tranșată jurisdicțional anterior și ca atare, ea nu mai poate fi supusă unei noi evaluări a instanței de judecată, pentru că hotărârea irevocabilă care a statuat asupra acestui aspect se impune în prezenta cauză prin efectul pozitiv al autorității de lucru judecat.

În acest sens, se constată că prin decizia civilă nr. 1816 din 12 septembrie 2003 a Curții de Apel Cluj, care a soluționat irevocabil litigiul având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului încheiat de pârâții M., s-a reținut preluarea fără titlu valabil a imobilului de către Statul Român și reaua-credință a dobânditorilor la încheierea actului (cu consecința desființării contractului). În litigiul care a tranșat astfel asupra nevalabilității titlului statului, unitatea administrativ-teritorială (municipiul Cluj) în reprezentarea căreia stă în prezentul proces recurentul-pârât, a avut calitatea de parte (fiind reprezentată de consiliul local, cel care, ca organ de conducere al persoanei juridice procedase la încheierea contractului de vânzare-cumpărare).

Ca atare, fiind vorba de statuări jurisdicționale făcute într-o procedură judiciară în care unitatea administrativ-teritorială pe care o reprezintă recurentul a stat în judecată, efectul pozitiv al lucrului judecat pe acest aspect (al nevalabilității titlului statului) se manifestă cu caracter absolut, nefiind susceptibil de dovada contrară. Potrivit art. 1200 pct. 4 și art. 1202 alin. (2) C. civ., prezumția de lucru judecat (forma în care se manifestă autoritatea de lucru judecat, atunci când nu există identitatea de elemente reglementată de art. 1202 C. civ., ci doar o suprapunere a chestiunii litigioase) are caracter absolut în relația dintre părțile procesului, care nu vor putea să demonstreze în contra a ceea ce s-a statuat.

Ca atare, aspectul incidental dedus judecății anterior (în legătură cu nevalabilitatea preluării bunului de către stat) și pe care instanța a trebuit să-l soluționeze în prealabil, pentru a se putea pronunța asupra nulității invocate a contractului de vânzare-cumpărare, a intrat în autoritate de lucru judecat, care se repercutează în prezentul proces prin efectul ei pozitiv (care interzice reluarea dezbaterii asupra acestui aspect). În ce privește susținerea că imobilul nu ar intra sub incidența Legii nr. 10/2001 (raportat la momentul la care a fost preluat bunul), acest aspect a fost de asemenea, dezlegat în procesul anterior, unde valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare asupra imobilului din litigiu a fost analizată cu referire la dispozițiile art. 46 alin. (2) [actualmente art. 45 alin. (2)] din Legea nr. 10/2001.

Pentru aceste considerente, constatând că, chestiunea nevalabilității titlului statului a fost tranșată de o manieră irevocabilă, care nu mai permite formularea criticilor de nelegalitate decât prin încălcarea principiului autorității de lucru judecat, recursul pârâtului urmează să fie respins ca nefondat. 2. Cu privire la recursul intervenienților accesorii, se constată de asemenea, că are caracter nefondat. Astfel: - Critica vizând încălcarea principiului contradictorialității, cu motivarea că instanța ar fi făcut referire la un alt text de lege (art. VI din Titlul I al Legii nr. 247/2005) care nu ar fi constituit temei al pretențiilor reclamanților și nici nu a fost reținut de prima instanță în motivarea sentinței, nu poate fi primită.

Contrar susținerii recurenților, instanța de apel nu a schimbat temeiul juridic, motivându-și soluția pe baza unor texte de lege care s-ar fi situat în afara dezbaterii judiciare. Reclamanții și-au fundamentat în drept cererea de chemare în judecată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005, iar prima instanță, motivând soluția de restituire în natură a făcut referire la dispozițiile art. 7, art. 9 din Legea nr. 10/2001 și art. VII (menționat dintr-o evidentă eroare materială întrucât textul se referă la republicarea legii, fiind vorba în realitate, de art. VI) din Legea nr. 247/2005. Ca atare, indicarea în considerentele deciziei de apel a textului menționat nu reprezintă altceva decât justificarea soluției vizând restituirea în natură a unei părți din imobil în același cadru legal în care procedase și prima instanță (cu respectarea cauzei juridice a cererii de chemare în judecată).

- Susținerea referitoare la nemotivarea respingerii apelului primarului nu se poate constitui într-o critică de nelegalitatea de natură să ducă la admiterea recursului. Pe de o parte, decizia analizează criticile formulate atât de către pârât cât și de către intervenienți cu privire la nevalabilitatea titlului statului (faptul că aceste critici sunt redate distinct, conform cererii de apel a fiecărei părți și apoi, cercetate împreună fiind impus de necesitatea definitivării analizei pe unul din aspectele deduse judecății prin cele două apeluri). Pe de altă parte, recurenții invocă acest aspect, cu repercusiuni, cum susțin, asupra dreptului de apărare al pârâtului, din poziția procesuală de intervenienți accesorii.

Or, nesocotirea dreptului de apărare al uneia dintre părți, în măsura în care a avut loc, poate fi invocată de către partea lezată și care ar justifica astfel, un interes. În speță însă prin criticile formulate în recursul declarat, pârâtul nu invocă un asemenea motiv de nelegalitate. - Criticile vizând modalitatea în care bunul a intrat în patrimoniul statului și faptul că statul ar deține un titlu valabil asupra acestuia, nu pot fi primite pentru considerente arătate anterior cu privire la recursul pârâtului. Astfel, în egală măsură recurenților intervenienți li se opune statuarea anterioară a instanței (decizia nr. 1816/2003 a Curții de Apel Cluj) în legătură cu nevalabilitatea titlului statului.

Fiind părți în acel litigiu, recurenților le sunt opozabile, cu valoarea relativității, efectele hotărârii judecătorești. Această relativitate presupune pe de o parte, relativitatea efectelor obligatorii (respectiv, executarea raportului judiciarmente stabilit) și pe de altă parte, relativitatea lucrului judecat. Sub acest ultim aspect, astfel cum s-a arătat anterior, părțile nu mai pot pune în discuție, în cadrul unui alt proces, ceea ce o primă instanță a rezolvat deja (indiferent că este vorba de o chestiune litigioasă dedusă judecății pe cale principală sau incidentală).

Cea de-a doua instanță nu numai că nu poate relua dezbaterile asupra acestui aspect (în speță, nevalabilitatea titlului statului), dar este obligată să țină seama de ceea ce s-a tranșat deja jurisdicțional pentru că altminteri, s-ar nesocoti principiul autorității de lucru judecat, care, în manifestarea efectului său pozitiv presupune ca o instanță să nu contrazică ceea ce a statuat o instanță anterioară. - Faptul că susținerile recurenților-intervenienți (în legătură cu un proiect de lege care nu a fost adoptat de Parlament) ar fi fost interpretate greșit de către instanță nu se poate circumscrie vreunui motiv de nelegalitate din cele reglementate de art. 304 C. proc. civ.

Astfel de susțineri nu pot fi asimilate unui act juridic care să fi fost interpretat eronat, schimbându-i-se natura și înțelesul vădit neîndoielnic, iar proiectul de lege la care se face referire fiind lipsit de existență juridică, nu poate avea consecințele pe care le pretind recurenții asupra includerii sau nu a bunului în categoria celor care cad sub incidența Legii nr. 10/2001. Potrivit considerentelor arătate, toate criticile formulate de intervenienți au fost găsite neîntemneiate și recursul acestora urmând să fie respins în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge, ca nefondate, recursul declarat de pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca și recursul declarat de intervenienții M.D. și M.F. împotriva deciziei nr. 413/A din 15 noiembrie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 ianuarie 2009.