ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1214/2011

Asupra recursurilor penale de

față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin ordonanța nr. 1971/P/2007

din 5 iunie 2008 a Parchetului de pe lângă Tribunalul București s-a dispus, în

baza art. 11 pct. 1 lit. b) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., cu

referire la art. 18

1

și art. 91 C. pen., scoaterea de sub urmărire

penală a învinuitului P.R. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 140

alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996 și aplicarea unei sancțiuni cu caracter

administrativ, respectiv a amenzii în sumă de 1.000 lei.

Totodată, au fost

stabilite cheltuielile judiciare în sumă de 100 lei în sarcina aceleiași

persoane.

S-a reținut că

învinuitul P.R., în calitate de administrator al SC E.C. SRL a publicat, în

perioada 2003-2007 un număr de 3 antologii de poezii care conțineau și poezii

ale scriitorului V.V. și T.A., fără a avea acordul titularilor drepturilor de

autor, respectiv ale numiților V.A.C. și A.M.D. și s-a apreciat că fapta nu

prezintă gradul de pericol social concret al unei infracțiuni aducându-se o

atingere minimă valorilor sociale ocrotite de lege.

Prin ordonanța nr. 1857/II/2/2008

din 23 iulie 2008 a prim procurorului adjunct al Parchetului de pe lângă

Tribunalul București a fost respinsă plângerea formulată de petiționarul V.A.C.,

apreciindu-se că soluția de scoatere de sub urmărire penală atacată este legală

și temeinică în raport cu persoana și conduita învinuitului P.R., cu

împrejurările în care a fost comisă fapta și cu scopul urmărit de legea penală.

Împotriva soluției

procurorului de scoatere de sub urmărire penală, petiționarul V.A.C. a formulat

plângere în baza art. 278

1

C. proc. pen., care a fost admisă prin

încheierea din 21 ianuarie 2009 a Tribunalului București, secția I penală, care

a dispus, potrivit art. 278

1

alin. (8) din același cod, desființarea

ordonanțelor, numai cu privire la respectivul petiționar și reținerea cauzei

spre rejudecare pentru infracțiunea prevăzută de art. 140 alin. (1) lit. a) din

Legea nr. 8/1996 cu aplicarea art. 33 lit. a) și art. 13 C. pen.

S-a apreciat că

faptele reclamate sunt prevăzute de textul de lege arătat, că în anii 2003,

2004 și 2007, SC E.C. SRL reprezentată prin administrator P.R. a publicat cărți

literare – antologii, în cuprinsul cărora se regăsesc textele aparținând

scriitorilor V.V. și T.A., fără a avea consimțământului titularului recunoscut

de lege.

Prin sentința penală

nr. 163 din 4 martie 2010 a Tribunalului București, secția I penală, s-a

pronunțat achitarea inculpatului P.R. în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat

la art. 10 lit. b)

1

C. proc. pen. coroborat cu art. 18

1

C.

pen. pentru infracțiunile prevăzute de art. 140 alin. (1) lit. a) din Legea nr.

8/1996 cu aplicarea art. 33 lit. a) și art. 13 C. pen. și aplicarea unei amenzi

administrative de 1.000 lei potrivit art. 18

1

alin. (3) raportat la

art. 91 alin. (1) lit. c) C. pen.

Prin aceeași sentință

inculpatul a fost obligat, în solidar cu partea responsabilă civilmente la

10.000 lei daune morale, dispunându-se publicarea hotărârii în trei ziare de

mare tiraj.

Pentru a pronunța

această soluție instanța a reținut că inculpatul a publicat în culegeri de texte

literare – antologii, în anii 2004 și 2007 texte aparținând scriitorului V.V.

fără autorizarea sau consimțământul titularului drepturilor de autor, dar că

fapta nu prezintă gradul de pericol social concret al unei infracțiuni,

aducându-se o atingere minimă valorilor sociale ocrotite de lege, fiind

suficientă aplicarea unei amenzi administrative.

Referitor la fapta

din anul 2003 s-a considerat că a intervenit termenul de prescripție a

răspunderii penale.

S-a mai apreciat că

pentru prejudiciul suferit, părții vătămate îi sunt cuvenite daune morale de

10.000 lei.

Prin decizia penală

nr. 202 din 5 octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția I penală, au

fost respinse apelurile declarate de inculpatul P.R., de partea civilă V.A.C.

și de partea responsabilă civilmente SC E.C. SRL.

Pentru a decide

astfel, instanța de control judiciar a apreciat ca nefondate criticile

formulate de inculpat și de partea responsabilă civilmente, în sensul că

faptele ar fi fost dezincriminate și că suma acordată drept despăgubiri nu se

justifică și de partea civilă în sensul că trebuia aplicată o pedeapsă cu

amenda penală pentru îndreptarea inculpatului.

S-a considerat că

faptele imputate inculpatului sunt prevăzute de art. 140 alin. (1) lit. a) din

Legea nr. 8/1996 – care nu au fost dezincriminate, că soluția de achitare este

legală și temeinică și că daunele morale au fost just stabilite.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs partea civilă V.A.C., inculpatul P.R. și partea

responsabilă civilmente SC E.C. SRL.

În recursul declarat

de partea civilă s-a susținut că soluția de achitare a inculpatului este

greșită și că pentru infracțiunea săvârșită trebuia aplicată o pedeapsă.

Referitor la latura civilă a susținut că se impunea majorarea daunelor morale

la 20.000 lei.

În recursurile

inculpatului și ale părții responsabile civilmente s-a susținut, în baza art. 385

9

alin. (1) pct. 17

1

și 17

2

C. proc. pen. că decizia

atacată ca și hotărârile anterioare ale tribunalului nu sunt legale și că

instanțele, ajungând la această concluzie, ca și parchetul care a dispus

aplicarea unei amenzi administrative, trebuiau să mențină ordonanța de scoatere

de sub urmărire penală.

Referitor la suma acordată cu

titlu de daune morale s-a susținut că aceasta nu se justifică neexistând nici

un prejudiciu moral.

Examinând decizia

atacată în baza criticilor formulate, Curtea constată întemeiate recursurile

declarate de inculpatul P.R. și de partea responsabilă civilmente, așa cum se

va arăta în continuare și nefondat recursul declarat de partea civilă.

În conformitate cu

dispozițiile art. 18

1

alin. (1) C. pen. nu constituie infracțiune

fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia din

valorile apărate de lege și conținutul ei concret, fiind în mod vădit lipsită

de importanță nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.

Potrivit alin. (2) al

aceluiași text, în aprecierea gradului de pericol social trebuie să se țină

seama de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de

împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă precum și de

persoana și conduita făptuitorului.

Din analiza actelor

dosarului, se constată că, procurorul, prin ordonanța nr. 1971/P/2007 din 5

iunie 2008, menținută de procurorul ierarhic superior prin ordonanța nr. 1857/II/2/2008

din 24 iulie 2008 a reținut că recurentul inculpat P.R., în calitate de

administrator al SC E.C. SRL a publicat în anii 2003, 2004 și 2007 un număr de

3 antologii în care a inserat poezii ale scriitorilor V.V. și T.A., fără a avea

acordul titularilor drepturilor de autor, respectiv ale numiților V.A.C. și A.M.D.,

fapte care se încadrează în dispozițiile art. 140 alin. (1) lit. a) din Legea

nr. 8/1996.

Având în vedere

modalitatea și împrejurările comiterii faptei, urmarea produsă, scopul urmărit

– acela de a reda generației actuale „cele mai frumoase poeme de dragoste ale

românilor”, ținând seama de persoana și conduita general bună a făptuitorului,

se constată că în mod justificat s-a apreciat de către procuror că în cauză

sunt incidente dispozițiile art. 18

1

C. pen., că fapta, prin

atingerea minimă a valorilor ocrotite de lege nu prezintă gradul de pericol

social al unei infracțiuni care să impună aplicarea unei pedepse.

Ca urmare, soluția de

scoatere de sub urmărire penală și aplicarea amenzii administrative sunt

conforme cu dispozițiile legale evocate.

De altfel, instanțele

anterioare au ajuns la aceeași concluzie după reținerea cauzei spre judecare.

Față de

considerentele arătate, constatând că măsura amenzii administrative era

suficientă, instanțele aveau toate argumentele să mențină soluția procurorului

și să respingă plângerea petiționarului.

Întrucât nu au

procedat astfel, soluțiile au fost pronunțate cu încălcarea legii, ceea ce

constituie caz de casare conform art. 385

9

alin. (1) pct. 17

1

și 17

2

C. proc. pen.

În consecință,

Curtea, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. d) cu referire la art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., urmează a admite recursurile declarate de

inculpatul P.R. și de partea responsabilă civilmente, a casa decizia atacată,

sentința tribunalului și încheierea din 21 ianuarie 2009 a aceluiași tribunal.

Rejudecând cauza,

Înalta Curte va dispune respingerea plângerii formulate de partea vătămată V.A.C.

împotriva

ordonanței nr. 1971/P/2007 din 5 iunie 2008 a Parchetului de pe lângă Tribunalul București, pe care o va menține.

Față de soluția care se

va decide, Curtea urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de partea

civilă V.A.C., cu obligarea acestuia, potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

la 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de

inculpatul

R.P.

și de partea responsabilă civilmente E.C. împotriva deciziei penale nr. 202 din

5 octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția I penală.

Casează decizia

penală atacată, sentința penală nr. 163 din 4 martie 2010 a Tribunalului București, secția I penală, și încheierea din 21 ianuarie 2009 a aceluiași tribunal și rejudecând:

Respinge plângerea formulată de

partea vătămată

V.A.C. împotriva ordonanței nr. 1971/P/2007 din 5 iunie 2008 a Parchetului de pe lângă Tribunalul București, pe care o menține.

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de partea civilă

V.A.C. împotriva aceleiași decizii.

Obligă recurenta parte civilă la

plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi

28

martie 2011.