ÎCCJ, decizie (scj.ro #126136)

Încălcarea drepturilor patrimoniale de autor. Utilizarea operei fără consimțământul autorului prin publicarea integrală pe site-ul de internet al unei edituri. Acces nelimitat al publicului la conținutul operei. Prejudiciu cauzat autorului.

Cuprins pe materii :

Dreptul proprietății intelectuale. Dreptul de autor.

Index alfabetic :

operă

-drept patrimonial de autor

-dreptul de a autoriza reproducerea operei

-bibliotecă virtuală

-prejudiciu

-răspundere civilă delictuală

Legea nr. 8/1996, art. 10, art. 12, art. 13, art. 14, art. 33

H.G. nr. 1676/2008

Utilizarea unei opere potrivit celor prevăzute de dispozițiile art. 33 alin. (1) din Legea nr. 8/1996  - fără consimțământul autorului și fără plata vreunei remunerații - este multiplu condiționată, nefiind permisă în orice circumstanțe [(de natura celor ce se încadrează în normele de excepție de la lit. a) - i)], și anume: opera să fi fost adusă anterior la cunoștință publică, utilizarea să fie conformă bunelor uzanțe, să nu contravină exploatării normale a operei și să nu îl prejudicieze pe autor sau pe titularii drepturilor de utilizare.

Reproducerea integrală a unei opere prin postarea acesteia pe site-ul de internet al editurii ministerului - în cadrul secțiunii Biblioteca virtuală - cu acces nelimitat pentru public reprezintă o utilizare ce contravine exploatării normale a operei, de natură a-l prejudicia pe autor prin aceea că lipsește de conținut și suprimă orice eventuală intenție a acestuia de a reedita opera, în absența unui acord în acest sens și fără ca opera să fi căzut în domeniul public, iar drepturile patrimoniale de autor să se fi stins (la expirarea duratei legale de protecție).

În acest context, nu pot fi reținute dispozițiile art. 33 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 8/1996 (care se referă la ”reproducerile specifice realizate de bibliotecile accesibile publicului”), întrucât nu sunt întrunite cerințele legale anterior enunțate de premisa art. 33 alin. (1).

De asemenea, și invocarea dispozițiilor H.G. nr. 1676/2008

privind aprobarea Programului național pentru digitizarea resurselor culturale naționale și crearea Bibliotecii Digitale a României, cu valoare de  cauză exoneratoare de răspundere, este lipsită de relevanță în cauză, întrucât limitele exercitării drepturilor patrimoniale de autor sunt cele prevăzute de Legea nr. 8/1996 (art. 33-38). Or, acestor limitări nu le pot fi adăugate alte ipoteze decât prin acte normative speciale, cu egală forță juridică (prin raportare la ierarhia actelor normative) ori prin modificarea și completarea Legii nr. 8/1996, iar nu printr-o hotărâre de guvern care, în limitele prevăzute de lege, nu poate conține decât dispoziții de organizare a aplicării legii, iar nu exercitarea unor atribuții rezervate exclusiv puterii legiuitoare; în plus, contrar celor susținute de recurent, hotărârea de guvern menționată nu și-a propus să legitimeze încălcarea drepturilor patrimoniale de autor, iar organizarea Bibliotecii Digitale a României nu putea avea ca premisă crearea ei prin nesocotirea drepturilor autorilor ale căror opere sunt postate pe site, ci constituirea acesteia, în condițiile legii.

Încălcarea dreptului patrimonial de autor [decurgând din nesocotirea dispozițiilor art. 33 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 8/1996

] reprezintă o faptă ilicită de natură a antrena răspunderea civilă delictuală a autorului faptei și, consecutiv, repararea prejudiciului cauzat prin săvârșirea ei.

Secția I civilă, decizia nr. 1109 din 24 aprilie 2015

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 21 noiembrie 2011, reclamantul S.V.V. a chemat în judecată pe pârâții M.I.R.A. și Editura Ministerului, solicitând obligarea pârâților la plata sumelor de 400.000 lei (daune materiale) și 100.000 (daune morale).

În motivarea acțiunii sale, reclamantul a arătat că în vara anului 2011 a început tratative cu unele edituri pentru reeditarea cărții al cărei autor este - „Terorismul și crima organizată transfrontalieră” și care a fost editată la sfârșitul anului 2008, într-o ediție princeps de 500 de exemplare, la Editura Ministerului.

S-a mai arătat de către reclamant că, la publicarea unei cărți, întotdeauna a scos într-o primă ediție un tiraj cu un număr mic de cărți și, în funcție de cerințele pieții, a reeditat respectivul titlu într-un tiraj mai mare, aceasta, cu atât mai mult, cu cât unele aspecte și probleme abordate în respectivele cărți sunt acum de mare actualitate în țară și în lume. Printre acestea sunt producerea, traficul și consumul de droguri, fenomenul terorismului și combaterea lui, rețelele și filierele de crimă organizată transnațională, precum și prevenirea, descoperirea și combaterea acestor flageluri mondiale.

Unele dintre aceste lucrări au fost ulterior reeditate în tiraje de peste 10-20.000 exemplare; de altfel, autorul intenționa să le traducă și să le reediteze în limbi străine pentru alte state europene și nu numai. Printre acestea, se află și „Terorismul și crima organizată transfrontalieră”, titlul din pricina de față.

Această carte a fost editată la Editura Ministerului într-un tiraj de 500 de exemplare. Cărțile au fost distribuite gratuit unor funcționari publici din instituții ale statului implicate în lupta împotriva terorismului și crimei organizate transfrontaliere (Inspectoratele județene de poliție; poliții de frontieră; direcții centrale și zonale de crimă organizată și antidrog; Interpol; Europol; Punctul Național Focal; SECI; Direcția de Supraveghere și Control Vamal; Autoritatea Națională a Vămilor; Direcții Generale din M.AP.N.; S.R.I.; M.A.E.; Parlamentul României,  ș.a.)

În urma unor discuții și tratative economice cu unele edituri și cunoștințe privind antecalculul reeditării acestei cărți și a numărului de exemplare ce vor fi scoase în tiraje eficiente, a aflat că „Terorismul și crima organizată transfrontalieră”, lucrarea ce îi aparține, este publicată complet pe site-ul M.I.R.A.

Aceste adrese sunt publice de pe orice calculator care are legătură la internet sau intranet și permit copierea fie pe suport electronic, transmiterea electronică pe orice adresă de mail, messenger etc. sau multiplicarea pe hârtie a cărții.

Reclamantul a mai arătat că nu a dat niciodată vreun acord scris sau verbal de publicare a cărții „Terorismul și crima organizată transfrontalieră” pe internet sau pe orice alt site; mai mult decât atât, pe coperta interioară a volumului, deasupra datelor legale de publicare a acesteia (descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a României și ISBN-ului) este menționat pe fiecare exemplar editat: „Multiplicarea sau editarea acestei lucrări fără acordul scris al autorului este interzisă”.

De aceea, reclamantul consideră că se impune obligarea pârâților la daune materiale produse prin încălcarea flagrantă și vădită a drepturilor de autor pentru cartea: „Terorismul și crima organizată transfrontalieră” în sumă de 200.000 lei; consideră că această sumă de bani a pierdut-o prin ineficiența reeditării acestei cărți în următorii 3-5 ani într-un tiraj de 20-50.000 cărți în limba română, franceză și engleză și vânzarea în țară și Uniunea Europeană.

În drept, reclamantul a indicat dispozițiile art. 82, 112 și urm., art. 274 C.proc.civ. și pe dispozițiile art. 1 și urm. din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

M.I.R.A. a formulat întâmpinare la cererea de chemare în judecată, prin care a susținut că acțiunea este neîntemeiată, astfel încât a solicitat respingerea acțiunii.

Astfel, în esență, s-a arătat că la nivelul anului 2008, activitatea editurii s-a derulat prin realizarea lucrărilor cuprinse în Planul editorial; acesta a fost realizat prin solicitarea de propuneri de la structurile ministerului, în care s-a menționat explicit: „cheltuielile materiale pentru realizarea lucrărilor sunt suportate de la bugetul de stat, iar activitatea editurii nu are scop comercial,  lucrările realizate fiind destinate exclusiv pregătirii profesionale și informării publice.”

Lucrarea „Terorismul și crima organizată transfrontalieră”, al cărei autor este reclamantul, a fost inclusă în Planul Editorial al M.A.I. pentru anul 2008, la solicitarea structurii la care autorul lucra în acel moment. Prin adresa din 28 iulie 2008, Centrul de Cooperare Polițienească Internațională a înaintat propunerile destinate pregătirii profesionale și informării publice, în vederea definitivării planului editorial.

Tipărirea volumului (160 de pagini) a fost aprobată de secretarul general al M.A.I., pentru un număr de 500 de exemplare, lucrarea fiind ridicată de la Tipografia M.A.I. la data de 10 septembrie 2008. Costul pentru realizarea lucrării a fost suportat integral de la bugetul de stat și a însemnat un consistent efort bugetar (conform adresei Direcției Generale Management Logistic și Administrativ din 21 ianuarie 2008, Centrului Cultural i-a fost solicitată diminuarea costurilor fie prin încadrarea întregului plan editorial în suma de 68.290 lei, fie prin diminuarea bugetului de venituri și cheltuieli).

După tipărirea lucrării „Terorismul și crima organizată transfrontalieră”, editura a asigurat depunerea exemplarelor la Depozitul legal de carte, conform Legii nr. 111/1995,  modificată și completată cu Legea nr. 594/2004; tirajul lucrării a fost predat structurii solicitante - C.C.P.I. și a fost distribuit de autor, aspect recunoscut și de reclamant prin cererea de chemare în judecată.

După momentul ridicării tirajului, autorul nu a menținut legătura cu editura, neexistând nicio solicitare din partea acestuia privind reeditarea lucrării sau acordarea avizului acestei structuri în vederea retipăririi cărții la o altă editură.

În luna septembrie 2010, a fost inaugurat site-ul editurii realizat, conform aprobării, în colaborare cu Direcția Generală pentru Comunicații și Tehnologia Informației. Site-ul conține,  alături de multe alte secțiuni,  și pe cea intitulată Biblioteca virtuală, care are un scop necomercial și cuprinde „lucrări destinate pregătirii profesionale și informării publice”; pe acest site au fost postate lucrări tipărite în perioada 2003-2011; lucrările incluse în secțiunea respectivă nu au un caracter clasificat, fiind solicitate de personalul M.A.I. și elevii/studenții unităților de învățământ ale acestei instituții care nu au putut intra în posesia cărților ca urmare a tirajelor insuficiente.

Realizarea Bibliotecii virtuale a avut la bază H.G. nr. 1676/2008 privind aprobarea Programului național pentru digitizarea resurselor culturale naționale și crearea Bibliotecii Digitale a României. Actul normativ menționat făcea referire, în art.1, la principiul libertății de informare și al accesului universal la informație,  precum și la necesitatea integrării resurselor culturale naționale în biblioteca digitală europeană.

Din motivele menționate mai sus, au fost incluse în biblioteca virtuală toate cele trei volume amintite,  inclusiv cel al autorului S.V.V.

Pentru lucrări din acest domeniu, M.A.I. nu trebuie să solicite acordul autorilor în vederea postării pe site, sens în care pârâta se prevalează de dispozițiile art. 33 lit. a) și e) din Legea nr. 8/1996, care stabilesc limitarea exercitării drepturilor patrimoniale de autor.

La data de 19 ianuarie 2012, M.A.I. reprezentat prin Direcția Generală Juridică, a formulat completare la întâmpinare prin care a precizat punctul său de vedere cu privire la daunele morale pretinse de reclamant.

Reclamantul a formulat o completare a cererii de chemare în judecată,  prin care a dezvoltat temeiul juridic al acțiunii, redând textele de lege care, în aprecierea sa, justifică pretențiile formulate prin cererea de chemare în judecată; în consecință, s-au invocat dispozițiile Legii nr. 8/1996 și H.G. nr. 1676/2008.

La 7 iunie 2012, reclamantul a depus o cerere precizatoare prin care a solicitat obligarea pârâtului la plata de despăgubiri în cuantum de 1.000.000 lei, reprezentând prejudiciul estimat ca urmare a încălcării drepturilor de autor, din care 800.000 lei cu titlul de daune materiale, câștigul nerealizat care constă în profitul sperat în mod rezonabil de reclamant înaintea publicării operei pe site-ul pârâtului, aferent unei perioade de 10 ani; suma de 200.000 lei cu titlul de daune morale; obligarea pârâtului să retragă de pe site-ul oficial al instituției, precum și de pe site-ul editurii acestei instituții lucrarea „Terorismul și crima organizată transfrontalieră” al cărei autor este.

Prin sentința civilă nr.1881 din 18 octombrie 2012, Tribunalul București, Secția a V-a civilă a respins acțiunea ca nefondată.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:

Reclamantul a predat manuscrisul lucrării „Terorismul și crima organizată transfrontalieră” Editurii Ministerului care a editat-o la sfârșitul anului 2008, într-o ediție princeps în 500 de exemplare.

Acest demers a fost urmare a unei adrese emise de șeful grupului de presă și șeful editurii din 22 august 2007, prin care solicita lucrări pentru definitivarea proiectului de Plan editorial pe anul 2008 și care viza lucrări profesionale din domeniul managementului, cursuri și manuale de specialitate, ghiduri, lucrări juridice și de cazuistică.

Pentru cheltuielile materiale pentru realizarea lucrărilor s-a prevăzut că acestea sunt suportate de la bugetul de stat; activitatea Editurii Ministerului nu are scop comercial, întrucât lucrările realizate sunt destinate exclusiv pregătirii profesionale și informării publice, aspect cunoscut încă de la început de către reclamant; de altfel, acesta a precizat încă prin motivele cererii de chemare în judecată că, personal, a distribuit cărțile în mod gratuit unor funcționari publici din instituțiile statului, implicate în lupta împotriva terorismului și crimei organizate transfrontaliere.

Pe de altă parte, tribunalul a mai constatat că prin răspunsul la întâmpinare, formulat de reclamant, acesta a confirmat că tipărirea volumului s-a făcut cu suma de 4.175 RON, suportată din bugetul statului, reclamantul menționând că „efortul… era normal pentru a oferi un plus de pregătire personalului, elevilor și studenților.”

Prima instanță a constatat că dispozițiile art. 33 - 38 din Legea nr. 8/1996 prevăd limitele exercitării drepturilor de autor, reglementând situațiile și condițiile în care diverse persoane, fără consimțământul autorului sau al titularului dreptului de autor și fără plata unei remunerații, pot utiliza sau transforma o operă.

Astfel, în cazurile prevăzute de art. 33 - 38, contrar drepturilor conferite de art. 12 - 13, titularul dreptului de autor nu are posibilitatea juridică de a se opune utilizărilor sau transformărilor neautorizate ale operei, ceea ce se traduce printr-o restrângere a exercițiului drepturilor în cauză.

Instanța a precizat că situațiile descrise la art. 33 - 38 din Legea nr. 8/1996 reprezintă aplicații

in concreto

ale dispozițiilor art. 53 din Constituție care reglementează criteriile generale în care poate fi restrâns exercițiul oricăror drepturi sau libertăți, iar prin instituirea acestor restrângeri se dă satisfacție cerințelor unor drepturi constituționale, cum ar fi: dreptul la informație (art. 31), dreptul la învățătură (art. 32) și accesul la cultură (art. 33); de asemenea, s-a urmărit și satisfacerea unor interese generale legate de activitatea autorităților statului, inclusiv în materia “instrucției penale”.

Astfel, art. 33 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 prevede că sunt premise fără consimțământul autorului și fără plata vreunei remunerații următoarele utilizări ale unei opere adusă anterior la cunoștință publică, cu condiția ca acestea sa fie conforme bunelor uzanțe, să nu contravină exploatării normale a operei și să nu-l prejudicieze pe autor sau pe titularii  dreptului de utilizare: a)

reproducerea unei opere pentru scopuri de siguranță publică

; e)

reproducerile specifice realizate de bibliotecile accesibile publicului, de instituțiile de învățământ sau muzee ori de către arhive, care nu sunt realizate în scopul obținerii unui avantaj comercial sau economic, direct ori indirect

.

Reproducerile realizate pentru scopuri de siguranță publică, indiferent de persoana sau procedura în cadrul căreia sunt realizate trebuie circumscrise unor scopuri legate de siguranța publică, cum ar fi cele pentru combaterea unor fapte antisociale. Siguranța publică este o componentă a securității naționale la care se referă unele texte din Constituție, astfel că indiferent de categoria din care fac parte, reproducerile prevăzute de art. 33 alin. (1) lit. a) vizează satisfacerea unui interes public.

Tribunalul a constatat că prin întâmpinarea formulată, pârâta a susținut că lucrarea reclamantului, publicată pe site-ul editurii vizează pregătirea profesională și informarea publică, fiind solicitată de personalul M.A.I. și elevii și studenții unităților de învățământ aparținând acestei instituții, care nu au putut intra în posesia cărților, susținere necombătută de reclamant.

Pe de altă parte, la dosarul cauzei nu s-au administrat probe din care să rezulte că publicarea lucrării reclamantului s-a făcut în scopul unor avantaje pecuniare; totodată, s-a apreciat că autorul este supus unui regim juridic discriminatoriu în care opera este utilizată fără consimțământul său, însă condiția ca opera să fi fost adusă anterior la cunoștința publică a fost instituită pentru că legiuitorul prezumă că, prin divulgare, autorul își asumă și posibilitatea folosirii ei de către alte persoane.

Cerința legală de „a nu contraveni exploatării normale a operei” presupune ca terții care utilizează opera în modalitățile stipulate de art. 33 - 38 să respecte natura literară, artistică sau științifică a operei, după caz.

Ultima cerință a textului, a mai reținut tribunalul, obligă terții să utilizeze opera, astfel încât să nu-l prejudicieze pe autor; față de referirea fără distincție la prejudiciu, a apreciat instanța, această cerință vizează atât prejudiciul de natură patrimonială, cât și prejudiciul moral.

Potrivit art. 139 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, titularii ale căror drepturi au fost încălcate pot solicita instanțelor de judecată, printre altele, repararea prejudiciului calculat potrivit normelor legale.

În aplicarea acestei norme, s-a apreciat că, în speță, autorul nu a putut dovedi prejudiciul.

Astfel, nu s-au făcut studii de marketing, nu s-au administrat probe din care să rezulte volumul de cerere pe piață al unei astfel de lucrări și posibilitatea de vânzare rapidă într-un tiraj mare; de asemenea, reclamantul nu a făcut dovada unui volum mare de vânzări nici pentru celelalte lucrări ale sale, editate anterior.

Cu referire la lucrarea din cauză, a rezultat că cele 500 de exemplare tipărite inițial au fost distribuite gratuit; în plus, nu s-au administrat dovezi din care să rezulte că odată ajunsă la cunoștința publicului, lucrarea a fost solicitată spre multiplicare ca o lucrare indispensabilă unui segment de public la un moment dat, iar faptul că autorul și-a propus să o reediteze la nivel național și internațional nu înseamnă prin el însuși un prejudiciu; expertiza efectuată în cauză a reflectat realizarea unor calculele propuse de reclamant, având, așadar, un caracter virtual.

Prin urmare, s-a apreciat că nu există nicio certitudine cu privire la vânzările efective, la dosar nefiind administrate probe în acest sens.

Împotriva acestei sentințe reclamantul a formulat apel, criticând soluția pentru nelegalitate și

netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 67/A din 25 februarie 2014 a Curții de Apel București, Secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale, apelul reclamantului a fost admis, sentința apelată a fost schimbată în parte, iar pe fond, s-a admis în parte cererea, dispunându-se obligarea pârâtului la plata către reclamant a sumei de 2.709,28 lei, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul material cauzat reclamantului prin încălcarea dreptului de autor cu privire la lucrarea „Terorismul și crima organizată transfrontalieră”; au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

Pentru a decide în acest sens, în analiza criticilor formulate prin motivele de apel, instanța a reținut următoarele:

Apelantul-reclamant este autorul lucrării intitulate „Terorismul și crima organizată transfrontalieră”; în baza acordului apelantului-reclamant, lucrarea a fost publicată în anul 2008 de Editura Ministerului, într-un tiraj de 500 de exemplare, iar costurile de publicare au fost suportate integral din bugetul public.

Ulterior, în luna septembrie 2010, lucrarea a fost publicată, fără acordul apelantului-reclamant, în secțiunea intitulată Biblioteca virtuală, pe site-ul de internet al Editurii Ministerului.

Prin formularea cererii de chemare în judecată, apelantul-reclamant a solicitat repararea, de către intimatul-pârât M.A.I., a prejudiciilor morale și patrimoniale produse prin încălcarea dreptului său de autor.

Sub un prim aspect - daunelor morale solicitate - instanța de apel a apreciat că pretențiile apelantului sunt neîntemeiate, întrucât niciunul din drepturile sale morale, prevăzute de art.10 din Legea nr. 8/1996, nu a fost încălcat de către intimatul-pârât.

Astfel, divulgarea operei s-a realizat în anul 2008, cu acordul apelantului, iar publicarea electronică a lucrării, realizată de intimat în anul 2010, nu a adus atingere dreptului la paternitatea operei și dreptului la nume, întrucât calitatea reclamantului de autor al lucrării și numele acestuia au fost precizate cu prilejul acestei publicări.

Pe de altă parte, instanța de apel a mai constatat că lucrarea a fost publicată integral și fără modificări, aspect susținut chiar de către apelant, astfel că nu a fost vătămat nici dreptul la integritatea operei; dreptul la retractarea operei nu intră în discuție, ca drept moral, în speța de față.

În consecință, în lipsa oricărei vătămări a vreuneia dintre valorile nepatrimoniale reunite în conținutul complex al dreptului de autor, nu se poate reține existența unui prejudiciu moral cauzat apelantului-reclamant prin fapta intimatului-pârât.

Sub aspectul daunelor materiale solicitate de apelantul-reclamant, instanța de apel s-a raportat la dispozițiile art. 12 - 14  din Legea nr. 8/1996.

În aplicarea acestor norme, curtea de apel a reținut că fapta pârâtului M.A.I.  de a publica pe site-ul de internet al editurii sale lucrarea realizată de reclamant, fără a obține acordul prealabil al acestuia, aduce atingere dreptului reclamantului de a autoriza reproducerea operei sale, cu excepția cazului în care s-ar constata incidența unor dispoziții legale care să permită utilizarea operei fără consimțământul autorului și fără ca acesta să aibă dreptul la plata unei remunerații.

Intimatul-pârât s-a apărat în cauză, invocând incidența dispozițiilor  art. 33 alin. (1) lit. a) și e) din Legea nr. 8/1996, astfel încât curtea de apel a analizat întrunirea cerințelor impuse de aceste texte.

Astfel, potrivit art. 33 alin. (1) lit. a) și lit. e) din lege: „

Sunt permise, fără consimțământul autorului și fără plata vreunei remunerații, următoarele utilizări ale unei opere aduse anterior la cunoștință publică, cu condiția ca acestea să fie conforme bunelor uzanțe, să nu contravină exploatării normale a operei și să nu îl prejudicieze pe autor sau pe titularii drepturilor de utilizare: a) reproducerea unei opere în cadrul procedurilor judiciare, parlamentare sau administrative ori pentru scopuri de siguranță publică; (...) e) reproducerile specifice realizate de bibliotecile accesibile publicului, de instituțiile de învățământ sau de muzee ori de către arhive, care nu sunt realizate în scopul obținerii unui avantaj comercial sau economic, direct ori indirect

.”

Instanța de apel a reținut că având caracter de excepție, textul este de strictă interpretare; prin urmare, s-a apreciat că cele patru cerințe generale impuse de prima teză a textului citat sunt cumulative, astfel că lipsa oricăreia dintre ele înlătură incidența excepției; pe lângă aceste condiții generale, este obligatoriu a fi întrunită și oricare dintre cerințele speciale prevăzute la lit. a) - i), în considerarea cărora au fost prevăzute limitările drepturilor patrimoniale de autor.

S-a constatat că, în cauză, nu se poate reține că reproducerea de către intimatul-pârât a operei apelantului-reclamant a avut loc în condițiile art. 33 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996, întrucât raportul de drept material dedus judecății este străin de orice procedură judiciară, parlamentară sau administrativă, iar în ceea ce privește scopurile de siguranță publică, acestea trebuie să fi fost efectiv urmărite prin reproducerea operei.

Or, în cauză, pârâtul a afirmat atât în fața primei instanțe cât și a instanței de apel, că scopul publicării lucrării pe site-ul editurii a vizat instruirea personalului M.A.I. și a elevilor/studenților unităților sale de învățământ și chiar a contestat actualitatea informației științifice cuprinse în lucrare, prin prisma modificărilor succesive ale Legii nr. 535/2004 privind prevenirea și combaterea terorismului.

În consecință, instanța de apel a apreciat că pârâtul nu a dovedit existența scopului prevăzut de lege, dincolo de limitele unei simple supoziții că o lucrare care tratează teme legate de terorism și crimă organizată ar contribui la dezvoltarea culturii generale în materie, cu posibile influențe asupra gradului de siguranță publică.

Curtea de apel a mai apreciat însă că publicarea lucrării în secțiunea intitulată „Biblioteca virtuală” a site-ului de internet al editurii pârâtului reprezintă o reproducere specifică realizată de o bibliotecă accesibilă publicului, concluzia având la bază dispozițiile art. 1 alin. (1) - (4) din H.G. nr.1676/2008, principiile și obiectivele promovate fiind specifice oricărei biblioteci publice, în timp ce deosebirile vizează doar metodele de informare.

S-a reținut că, în cauză, reclamatul nu a contestat susținerile pârâtului privind lipsa oricăror avantaje patrimoniale urmărite prin publicarea lucrării.

Așadar, s-a apreciat că este întrunită în cauză condiția specială impusă de art. 33 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996, fiind necesar a se examina îndeplinirea celor patru condiții generale.

S-a reținut că primele trei condiții generale decurg din aducerea anterioară a operei la cunoștință publică, prin publicarea realizată în anul 2008 cu acordul reclamantului și din publicarea integrală a operei pe un site de internet ce prezintă credibilitate publică, prin prisma instituției pe care o reprezintă.

Însă, instanța de apel a apreciat că în cauză nu este îndeplinită condiția conform căreia utilizarea trebuie să nu îl prejudicieze pe autor.

Această concluzie are la bază constatarea unei generoase accesibilități pentru public publicarea unei opere în mediul virtual, atât din punct de vedere spațial (al locului unde se situează utilizatorii), cât și din punctul de vedere al înlăturării oricăror impedimente substanțiale în utilizarea operei de către terți. Practic, publicarea pe internet a lucrării apelantului-reclamant a lipsit de finalitate orice eventual demers al autorului de publicare ulterioară a operei sale, câtă vreme aceasta a devenit accesibilă oricărei persoane interesate.

Prin urmare, instanța de apel a înlăturat apărările intimatului-pârât în sensul că fapta sa nu întrunește condițiile unei fapte ilicite, întrucât chiar și în lipsa unei singure cerințe impuse de art. 33 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, excepția de la încălcarea dispozițiilor art.12, art.13 lit. a) și art.14 din același act normativ, nu poate fi incidentă.

În ceea ce privește vinovăția intimatului-pârât, instanța de apel a apreciat că aceasta decurge din obligația ce revine oricărui subiect de drept, și cu atât mai mult unei autorități publice, de a cunoaște și respecta dispozițiile legale ce guvernează raporturile juridice la care participă.

De asemenea, au fost găsite nefondate susținerile intimatului-pârât privind lipsa oricărui prejudiciu material suferit de apelantul-reclamant.

Astfel, în întâmpinările depuse în ambele faze procesuale, intimatul-pârât a afirmat că efortul bugetar consistent pe care l-a implicat tipărirea, în anul 2008, a lucrării reclamantului, s-a justificat prin preocuparea conducerii M.A.I. de a oferi un cadru teoretic pentru o mai bună pregătire a personalului, elevilor și studenților, precum și a opiniei publice în domeniul luptei împotriva terorismului și asigurării unui grad sporit de siguranță publică. De asemenea, a arătat că publicarea lucrării (alături de altele două) în luna septembrie 2010, pe site-ul editurii, în secțiunea intitulată Biblioteca virtuală, care are scop necomercial și cuprinde lucrări destinate pregătirii profesionale și informării publice, s-a datorat solicitărilor personalului M.A.I. și elevilor/studenților unităților sale de învățământ, care nu au putut intra în posesia cărților, ca urmare a tirajelor insuficiente. A mai susținut intimatul că această publicare a urmărit confirmarea principiilor și realizarea obiectivelor afirmate de H.G. nr.1676/2008.

Instanța de apel a apreciat că toate aceste afirmații conduc la concluzia existenței valorii științifice a operei în discuție și a interesului manifestat de public pentru aceasta, chiar și după publicarea în ediție princeps, în anul 2008, cu consecința prejudicierii reclamantului prin fapta pârâtului, faptă prin care a fost epuizat interesul publicului pentru achiziționarea lucrării ce ar fi fost publicată în format clasic.

Sub aspectul determinării întinderii prejudiciului, curtea de apel a constatat incidența dispozițiilor art. 139 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 8/1996, luându-se în considerare câștigul de care reclamantul a fost lipsit prin fapta pârâtului. Având în vedere că prin săvârșirea faptei de către intimat, reclamantul a fost lipsit și de posibilitatea de a dovedi prin alte mijloace de probă, întinderea profitului pe care l-ar fi realizat prin reeditarea lucrării sale, instanța a apreciat că în cauză se impune a se recurge la aplicarea unor prezumții judiciare, în temeiul celor prevăzute de art. 1199 și art.1203 C.civ.

În acest sens, s-a avut în vedere că lucrarea în discuție, prin prisma tematicii abordate, se adresează unui public restrâns, reprezentat în principal din specialiști ai intimatului, din elevi și studenți ai instituțiilor de învățământ organizate de acesta. Prin distribuirea gratuită a lucrării publicate în ediția princeps, o bună parte a acestui public a intrat în posesia acesteia. În privința publicului larg, instanța de apel a reținut doar existența unui interes limitat, în lipsa oricăror dovezi produse de apelantul, căruia îi revenea sarcina probei, conform dispozițiilor art.1169 C.civ. Sub acest aspect, s-a considerat ca relevant faptul că reclamantul nu și-a dovedit nici susținerile privind publicarea anterioară a unor cărți într-un prim tiraj restrâns, urmată, în funcție de cerințele pieței, de reeditarea respectivului titlu într-un tiraj mai mare.

S-a constatat caracterul fondat al apărărilor intimatului-pârât, în sensul permanentei modificări a informației din domeniul abordat în lucrarea apelantului-reclamant; atare concluzie s-a fundamentat atât pe constatarea modificărilor repetate ale Legii nr. 535/2004 privind prevenirea și combaterea terorismului, dar și pe necesitatea adaptării răspunsului specialiștilor în raport cu radicalizarea fenomenului terorist, diversificarea manifestărilor crimei organizate, evoluția permanentă a grupărilor teroriste.

În aceste condiții, curtea de apel a reținut că publicarea lucrării în discuție în anul 2008, într-un număr de 500 de exemplare, nu a epuizat interesul publicului pentru această lucrare; ca atare, s-a considerat rezonabil a presupune că apelantul putea, în absența faptei ilicite a intimatului-pârât, să tipărească și să valorifice un număr de 250 de exemplare ale operei în discuție.

Raportând acest număr de exemplare la profitul net nerealizat, determinat prin expertiza contabilă administrată în fața primei instanțe pentru cel mai mic tiraj propus de reclamant, a rezultat suma de 2.709,28 lei (433.485x250:40.000) care reprezintă valoarea prejudiciului produs apelantului și la a cărui reparare a fost obligat intimatul-pârât, în temeiul dispozițiilor art.139 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, prin admiterea apelului și schimbarea sentinței apelate în acest sens, în aplicarea dispozițiilor art. 296 C.proc.civ.

Împotriva acestei decizii au promovat recurs atât reclamantul, cât și pârâtul.

Recurentul a susținut că respingerea constatării existenței unui prejudiciu moral și respingerea cererii de acordare a daunelor morale sunt lipsite de suport legal și faptic, în condițiile în care a dovedit că a aflat despre  postare lucrării sale de către pârât abia după ce purtase negocieri și contactase diverse edituri din țară și străinătate, distribuitori interni și externi pentru a realiza o noua editare a cărții sale. Impactul și afectarea sa psihică sunt evidente din moment ce toate demersurile anterioare i-au fost năruite în momentul în care o terța persoană i-a atras atenția ca aceasta carte poate fi găsită de către orice persoană pe site-ul intimatului M.A.I.

Recurentul a solicitat instanței de recurs să constate că susținerile pârâtului conform cărora a realizat aceasta postare doar pentru instruirea personalului propriu sunt contrazise de conduita acestuia care a permis accesul la biblioteca virtuală oricărei persoane, având în vedere că pârâtul nu a introdus un cod de acces care să fie folosit doar de către personalul propriu, situație în care, într-adevăr, scopul didactic ar fi fost dovedit.

Or, procedând în acest mod, pârâtul M.A.I. l-a prejudiciat în mod evident pe autor, cauzându-i atât daune morale cât și materiale, întrucât l-a pus în imposibilitate de a-și valorifica opera al cărei autor este (paternitate și drepturi exclusive de exploatare, drepturi opozabile

erga omnes

); în acest context, recurentul consideră că, în speță, se verifică un evident prejudiciu moral ce i-a fost creat prin fapta pârâtei, prejudiciu ce trebuie reparat.

Reclamantul a formulat critici și în ce privește determinarea prejudiciului material de către instanța de apel.

Astfel, s-a considerat rezonabil a se presupune că „apelantul-reclamant putea, în absenta faptei ilicite a intimatului-pârât, să tipărească și să valorifice un număr de 250 exemplare ale operei în discuție”; apoi, raportând acest număr la profitul net nerealizat s-a obținut suma de 2.709,28 lei, sumă la care a fost cuantificat prejudiciului ce i-ar fi fost produs.

În opinia recurentului-reclamant, aceste concluzii ale instanței de apel sunt fără temei legal și fără niciun corespondent în probele cauzei.

Astfel, s-a arătat de către recurent că în lipsa faptei ilicite a pârâtului, ar fi putut tipări câte exemplare voia, problema punându-se în legătură cu câte exemplare s-ar fi vândut, deoarece profitul provine din valorificarea cărților, iar nu direct, din tipărirea lor. Or, în aprecierea recurentului, în lipsa faptei ilicite a pârâtului, interesul publicului de specialitate ar fi fost sporit, întrucât publicul nu avea o altă alternativă de procurare a acestei cărți; în plus, atragerea publicului larg cădea în sarcina autorului și a editurii, prin eforturile acestora de a asigura distribuirea cărții; tocmai în acest sens, recurentul astfel cum a dovedit, a contactat diferite edituri din străinătate care s-au arătat interesate să traducă și să publice cartea până la momentul identificării postării acesteia pe site-ul pârâtului.

Or, sentința recurată se referă doar la „profitul net nerealizat”, ceea ce este în contradicție cu noțiunea de prejudiciu și cu faptul că existența prejudiciului dă dreptul la repararea lui integrală, reparare ce se realizează în natură sau, atunci când aceasta nu este posibilă, prin acordarea de despăgubiri.

Pentru a fi susceptibil de reparare, prejudiciul trebuie să îndeplinească anumite condiții, anume: să fie cert - adică existența și întinderea lui să fie sigure; este cert prejudiciul actual, adică prejudiciul deja produs, cât și prejudiciul viitor, care este sigur ca se va produce ca urmare a faptei ilicite, fiind astfel posibil de evaluat.

În speță, prin expertiza administrată la prima instanță (probă necombătută printr-un alt mijloc de proba), s-a stabilit că reclamantul a suferit un prejudiciu evident al cărui cuantum minim este de 876.363 lei, sumă  stabilită de expert cu titlu de profit brut obținut pentru cel mai mic tiraj și doar pentru o perioadă de 3 ani.

În opinia recurentului, instanța de apel a realizat arbitrar un calcul care este în contradicție cu celelalte argumente din decizie, anume cele prin care se referă la ipoteza „în lipsa faptei ilicite...”, iar nu cum ar fi fost corect „în prezența faptei ilicite...”.

Pe lângă caracterul lui cert, prejudiciul trebuie să fie direct, adică să constituie un efect nemijlocit al faptei ilicite de care se leagă printr-un raport de cauzalitate; în speță, prejudiciul creat este direct și decurge din fapta ilicită a pârâtului de a-i publica reclamantului opera, fără a avea acordul acestuia.

În plus, prejudiciul trebuie să nu fi fost acoperit încă, ceea ce în speță este neîndoielnic.

Recurentul reclamant a mai susținut că prejudiciul patrimonial este prejudiciul care poate fi evaluat în bani.

Or, repararea prejudiciului patrimonial în cadrul răspunderii civile impune ca despăgubirile să cuprindă atât valoarea pierderii efective (

damnum emergens

), cât și beneficiul sau câștigul nerealizat (

lucrum cessans

), ceea ce instanța de apel nu a clarificat și nu a acordat, dispunând doar plata către reclamant a unui profit net calculat în mod arbitrar, fără nicio bază obiectivă.

De asemenea, apărările intimatului-pârât că nu a realizat profit din postarea cărții sale pe site-ul menționat sunt contrazise de afirmațiile aceluiași pârât, conform cărora postarea s-ar fi făcut pentru instruirea personalului propriu; or, această instruire are un preț, este remunerată, iar faptul că nu a încasat în mod direct sume de bani prin această postare nu înseamnă că pârâta nu ar fi realizat vreun profit.

În consecință, recurentul a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei recurate, în sensul admiterii în totalitate a cererii introductive de instanță și, în consecință, obligarea intimatelor-pârâte, în solidar, la plata sumei de 876.363 lei stabilită de expert cu titlu de profit brut obținut pentru cel mai mic tiraj și doar într-o perioadă de 3 ani; obligarea acestora la plata daunelor morale.

Recurentul a precizat că nu a săvârșit o faptă ilicită, astfel cum în mod greșit a reținut instanța de apel, întrucât includerea cărții în biblioteca virtuală este permisă de prevederile legale incidente, la care face referire în cele ce urmează.

Astfel, în luna septembrie 2010 a fost inaugurat site-ul Editurii Ministerului care conține, alături de multe alte secțiuni, și pe cea intitulată Biblioteca virtuală, care are scop necomercial și cuprinde lucrări destinate pregătirii profesionale și informării publice; aici au fost postate lucrări finanțate în mod exclusiv de M.A.I., tipărite în perioada 2003-2011.

Realizarea Bibliotecii virtuale a avut la bază H.G. nr.1676/2008, act normativ care, la art. 1, face referire la principiul libertății de informare și al accesului universal la informație, precum și la necesitatea integrării resurselor culturale naționale în biblioteca digitală europeană.

Având în vedere preocuparea conducerii M.A.I. de a oferi un cadru teoretic pentru pregătirea personalului, elevilor și studenților, precum și a opiniei publice în domeniul luptei împotriva terorismului și asigurării unui grad sporit de siguranță publică, au fost incluse în Biblioteca virtuală, trei volume care tratează teme din domeniul în discuție, inclusiv opera intimatului-reclamant.

Această activitate a avut în vedere inclusiv prevederile Legii nr. 8/1996, cu referire expresă la dispozițiile art. 33 alin. (1) lit. a) și e) din lege.

Incidența acestor prevederi în cauza de față a fost reținută în mod corect de către prima instanță, însă instanța de apel a reținut în mod eronat că „nu poate primi apărările intimatului-pârât în sensul că fapta sa nu întrunește condițiile unei fapte ilicite, întrucât chiar și în lipsa unei singure cerințe impuse de art. 33 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, excepția de la încălcarea dispozițiilor art. 12, art.13 lit. a) și art.14 din același act normativ nu poate fi incidență.”

Analizând cele reținute de către instanța de apel, recurentul a susținut că nu a regăsit niciun argument temeinic și legal în cuprinsul deciziei de natură să demonstreze că în cauza de față nu sunt incidente prevederile art. 33 alin. (1) lit. a) și e) din Legea nr. 8/1996, cu modificările și completările ulterioare.

Având în vedere aceste aspecte, recurentul a arătat că înțelege să reitereze și în fața instanței de recurs cele susținute prin întâmpinările formulate la cererea de chemare în judecată și, respectiv la motivele de apel.

Recurentul a menționat că lucrarea reclamantului a fost inclusă doar în Biblioteca virtuală a editurii, în format pdf., ocazie cu care a fost specificat semnatarul lucrării și cu mențiunea: „Multiplicarea sau editarea acestei lucrări fără acordul scris al autorului este interzisă.”; în acest fel, fiecare utilizator era avertizat asupra modului în care putea fi consultată lucrarea.

Totodată, recurentul a arătat că editura nu are nicio legătură cu postarea lucrării pe alte site-uri; menționează totuși, că importante părți ale acesteia au fost preluate de pe site-uri de profil unde au fost postate încă din anul 2007, fără legătură cu semnătura intimatului-reclamant, anterior realizării cărții (anul 2008), unde pot fi accesate și în prezent; de altfel, acest lucru nu se regăsește în bibliografie, unde autorul ar fi trebuit să menționeze, conform normelor de redactare a unei lucrări.

Recurentul-pârât a susținut că instanța de apel a reținut în mod greșit vinovăția sa, iar singura motivare care a stat la baza acestei susțineri fiind aceea că „în ceea ce privește vinovăția intimatului-reclamant, aceasta decurge din obligația ce revine oricărui subiect de drept, și cu atât mai mult unei autorități publice, de a cunoaște și respecta dispozițiile legale ce guvernează raporturile juridice la care participă”, fără a se menționa însă care sunt prevederile legale care nu au fost respectate de către instituția pârâtă.

Referitor la intenția intimatului-reclamant de a reedita lucrarea  în zeci de mii de exemplare în limba română și în limbi de circulație internațională, recurentul a învederat următoarele :

Editura a inclus lucrarea în secțiunea Biblioteca virtuală nu ca urmare a solicitării în mod expres a acestui titlu, ci datorită încadrării acestuia în domeniul siguranței publice. S-a constatat însă lipsa de accesare a cărții. Astfel, lucrarea „Terorismul și crima organizată transfrontalieră” (160 pagini, format 15x21 cm) a fost consultată de 3 ori la sala de lectură a Bibliotecii ministerului, în timp ce alte cărți mai documentate din domeniu (de ex. volumele „Jihadul Islamic” sau „Organizațiile teroriste” și altele) au fost mult mai solicitate, respectiv de 80, 75, 15, 12 împrumuturi la domiciliu.

Prin urmare, recurentul a susținut că vânzarea lucrării reclamantului în zeci de mii de exemplare, nu reprezintă decât speranțe ale acestuia fără legătură cu realitatea, nesusținute nici de studii de marketing, nici de notorietatea lucrării sau de nivelul din ce în ce mai scăzut de vânzare a cărții tipărite, nici de gradul de perimare a cadrului legislativ și a informațiilor, încă înaintea începerii procesului.

În contextul schimbărilor majore petrecute ca urmare a evoluției fenomenului și a evenimentelor tragice de mare amploare derulate în plan mondial, informațiile cuprinse în lucrare se impun a fi dezvoltate și drastic revizuite, astfel încât să răspundă problematicii actuale; acest fapt are un puternic impact negativ atât asupra solicitării cărții în limba română, cât mai ales în limbi de circulație internațională.

În consecință, recurentul consideră ca nelegale aprecierile instanței de apel, care, pe lângă faptul că reține săvârșirea unei fapte ilicite de către pârât, fără a motiva din punct de vedere legal această constatare, reține fără nicio bază legală că „publicarea lucrării în discuție în anul 2008, într-un număr de 500 de exemplare nu a epuizat interesul publicului pentru această lucrare” și, pe baza acestor împrejurări „a considerat rezonabil a presupune că apelantul-reclamant putea, în absența faptei ilicite a intimatului-pârât, să tipărească și să valorifice un număr de 250 de exemplare ale operei în discuție.”

Prin urmare, având în vedere faptul că instanța de apel nu a menționat care sunt prevederile legale care nu au fost respectate de către pârât, recurentul-pârât a apreciat că nu se poate reține săvârșirea unei fapte ilicite de către aceasta (includerea cărții în biblioteca virtuală fiind permisă de prevederile legale incidente) și, prin urmare, nici existența unui așa - zis prejudiciu.

Recurentul reclamant a anexat motivelor de recurs copii ale unor acte normative ca și declarații sub semnături legalizate ale unor terți privind aspecte pe care recurentul le-a susținut prin motivele de recurs; o listă cu titlurile unor articole, materiale, expuneri, referate etc. al căror autor se pretinde recurentul-reclamant și o  listă cu titlurile cărților scrise de reclamant în calitate de autor sau coautor, potrivit propriilor sale susțineri.

Recursurile formulate sunt nefondate, conform celor ce urmează.

Prealabil, având în vedere că, din acest punct de vedere, niciuna dintre părțile cauzei nu a contestat situația de fapt reținută de instanțele de fond, Înalta Curte va reține premisa de la care s-a pornit în soluționarea pricinii, în sensul aplicării unei prezumții privind existența în patrimoniul recurentului-reclamant a drepturilor patrimoniale de autor prevăzute de art. 12 și art. 13 lit. a) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, republicată, drepturi a căror încălcare a fost constatată în cauză.

Atare precizare se impune și în considerarea celor menționate de recurentul reclamant la interpelarea Înaltei Curți, înainte de intrarea în dezbaterea asupra fondului recursurilor, când recurentul-reclamant a arătat că „a lucrat la Centrul de Cooperare Polițienească Internațională din cadrul Parlamentului, însă lucrarea - Terorismul și crima organizată transfrontalieră - nu a fost elaborată în cadrul atribuțiilor de serviciu.”

În consecință, Înalta Curte apreciază că aplicarea în cauză a prezumției anterior enunțate rămâne o chestiune intrată sub autoritatea de lucru judecat, prin faptul necontestării în această etapă procesuală de către partea care avea interes să o facă (recurentul-pârât), prin formularea unor motive de nelegalitate adecvate și în acord cu această finalitate.

Așa fiind, se reține că instanțele de fond au făcut aplicarea implicită a regulii potrivit căreia cesiunea exclusivă sau neexclusivă a drepturilor patrimoniale de autor trebuie dovedită, regulă ce reiese din cuprinsul dispozițiilor art. 42 din Legea nr. 8/1996: „Existența și conținutul contractului de cesiune a drepturilor patrimoniale se pot dovedi numai prin forma scrisă a acestuia. Fac excepție contractele având drept obiect operele utilizate în presă.”.

Pe de altă parte, în cauză nu s-a dovedit nici împrejurarea că opera „Terorismul și crima organizată transfrontalieră” al cărei autor este recurentul reclamant, ar fi fost creată în exercitarea atribuțiilor de serviciu, astfel încât să fie necesară verificarea dispozițiilor art. 44 din Legea nr. 8/1996, ori că această operă ar fi fost una creată la comandă (art. 46 - 47 din lege), după cum nu s-a reținut nici existența unor raporturi contractuale de editare între recurentul reclamant și intimata pârâtă Editura Ministerului, ceea ce ar fi putut atrage incidența prevederilor art. 48 și urm. din Legea nr. 8/1996.

Având în vedere că recurentul-pârât, prin motivele sale de recurs, contestă însăși încălcarea drepturilor patrimoniale de autor ale reclamantului, în timp ce recursul reclamantului privește repararea prejudiciului, Înalta Curtea va analiza cu prioritate recursul formulat de către pârât.

Potrivit celor arătate, întrucât în cauză nu s-a reținut eventuala cesiune exclusivă sau neexclusivă, convențională sau legală (prin aplicarea prezumțiilor prevăzute de lege), în favoarea vreunuia dintre pârâți a drepturilor patrimoniale de autor, Înalta Curte va porni de la constatarea (utilă în soluționarea ambelor recursuri), în sensul celor reținute de instanțele de fond, anume că recurentul reclamant, în calitate de autor al lucrării menționate, este nu numai titularul drepturilor morale de autor prevăzute de art. 10, drepturi care niciodată nu pot cesionate (art. 11 din lege), ci și al drepturilor patrimoniale prevăzute de art. 12 rap. la art. 13 lit. a) și având înțelesul descris de art. 14 din Legea nr. 8/1996.

Astfel, art. 12 din lege dispune: „

Autorul unei opere are dreptul patrimonial exclusiv de a decide dacă, în ce mod și când va fi utilizată opera sa, inclusiv de a consimți la utilizarea operei de către alții

.”

Or, prin reproducerea integrală și postarea pe site-ul de internet al editurii în cadrul secțiunii Biblioteca Virtuală a operei „Terorismul și crima organizată transfrontalieră” (organizată în baza H.G, nr. 1676/2008), fără consimțământul său, recurentul reclamant a pretins că i-a fost încălcat dreptul patrimonial de a autoriza reproducerea operei [art. 12 rap. la art. 13 lit. a) din lege], iar acest drept de

reproducere

a operei este definit de art. 14 d