ÎCCJ, decizie (scj.ro #146156)

Operă cinematografică. Proiecție publică neautorizată. Limitele exercitării dreptului de autor. Condiții

Cuprins pe materii : Dreptul proprietății intelectuale. Drepturi de autor și drepturi conexe

Index alfabetic : operă audiovizuală

-          proiecție cinematografică

-          comunicare publică

-          remunerație

Legea nr. 8/1996, art. 13 alin. (1) lit. f), art. 15, art. 33 alin. (1) lit. g), alin. (2) lit. d)

În conformitate cu dispozițiile art.33 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 8/1996, pentru a se ajunge la concluzia existenței permisiunii utilizării operei fără consimțământul autorului și fără plata vreunei remunerații, trebuie verificată îndeplinirea următoarele condiții: opera să fie adusă anterior la cunoștință publică, utilizarea să fie conformă bunelor uzanțe, să nu contravină exploatării normale a operei și să nu îl prejudicieze pe autor sau pe titularii drepturilor de utilizare, utilizarea să constea în reprezentarea și executarea unei opere, utilizarea să aibă loc în cadrul activităților instituțiilor de învățământ și exclusiv în scopurile specifice învățământului, atât reprezentarea sau executarea, cât și accesul publicului să fie fără plată.

Or, proiecția publică a operei cinematografice, potrivit art. 15 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, reprezintă o modalitate de comunicare publică diferită de reprezentarea sau executarea unei opere, la care se referă dispozițiile art. 33 alin. (1) lit. g) din aceeași lege. Cum excepțiile sunt de strictă interpretare și aplicare, utilizarea operei într-un asemenea mod conduce la neîndeplinirea uneia dintre condițiile cumulative ale literei g) a art. 33 alin. (1), ceea ce face inaplicabilă această excepție de la dreptul patrimonial prevăzut de art. 13 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 8/1996.

De asemenea pentru situațiile prevăzute la alin.(2) al art. 33 din lege, pentru a se ajunge la concluzia existenței permisiunii utilizării operei fără consimțământul autorului și fără plata vreunei remunerații, trebuie îndeplinite condițiile prevăzute la alin. (1) al aceluiași text de lege, iar pentru a fi aplicabilă excepția de la lit. d) a alin.(2) al art. 33, pe lângă cerințele impuse de alin. (1), trebuie să se verifice, totodată, inexistența unui avantaj direct sau indirect, comercial sau economic, faptul că opera a fost utilizată exclusiv pentru ilustrare și faptul că opera a fost utilizată în învățământ.

Toate aceste condiții sunt cumulative, iar verificarea îndeplinirii lor trebuie realizată separat, pentru fiecare condiție în parte.

Secția I civilă, decizia nr.1779 din 14 noiembrie 2017

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 17.11.2014, reclamanta Asociația Culturală A. a chemat în judecată pe pârâta B. SRL, solicitând ca prin hotărârea ce urmează a se pronunța să se constate încălcarea de către pârâtă a drepturilor patrimoniale de autor ale reclamantei, prevăzute de art. 13 lit. f) din Legea nr. 8/1996 asupra operei cinematografice „Calul din Torino”, prin proiecție publică neautorizată; să fie obligată pârâta la plata, cu titlu de daune materiale, a sumei de 500 euro, în echivalent lei la data plății, în favoarea reclamantului, în temeiul art. 139 din Legea nr. 8/1996, coroborat cu art. 1349-1371 C.civ.; să fie obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 199 din 17.02.2016, Tribunalul București, Secția a III-a civilă a admis cererea, a constatat încălcarea de către pârâtă a drepturilor patrimoniale de autor ale reclamantei privind opera film "Calul din Torino" prin proiecție publică neautorizată și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 500 euro, echivalent lei la data plății, cu titlu de daune materiale, precum și la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2834,20 lei.

Prin decizia nr. 676/A din 05.10.2016, Curtea de Apel București, Secția a IV-a civilă a admis apelul formulat de apelanta B. SRL, împotriva sentinței civile nr. 199/2016, pronunțată de Tribunalul București, a schimbat în tot sentința apelată, în sensul că a respins acțiunea, ca neîntemeiată.

Potrivit art.499 prima teză C.pr.civ., prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins.

Împotriva deciziei menționate anterior a declarat recurs Asociația Culturală A., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, pentru motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C.pr.civ. (hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material).

În motivarea recursului s-au arătat următoarele.

Decizia atacată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 33 alin. (1) lit. g) și alin (2) lit. d) din Legea nr. 8/1996.

În mod corect, Curtea de Apel București a reținut că recurenta-reclamantă este titulara dreptului de a autoriza proiecția publică a filmului ”Calul din Torino” prevăzut de art. 13 lit. f) din Legea nr. 8/1996 însă, în mod greșit, a reținut că în prezenta speță sunt aplicabile prevederile art. 33 alin (1) lit. g) și alin (2) lit. d) din Legea nr. 8/1996.

In mod greșit, Curtea de Apel București a reținut că elementul esențial pentru a evalua incidența art. 33 din Legea nr. 8/1996 este existența sau nu a unui beneficiu material, în loc sa observe că elementul esențial este dacă pârâta este sau nu „instituție de învățământ".

In mod greșit, Curtea de Apel București a reținut că reclamantul avea sarcina de a proba că site-ul de pe care s-a făcut proiecția publica nu este un site autorizat. Ar însemna ca reclamantul sa facă proba faptului negativ. Reclamantul este singurul titular al drepturilor patrimoniale de autor asupra filmului în dispută și nu a autorizat comunicarea publică a acestuia pe internet pentru teritoriul României, situație din care se prezumă în mod valabil că site-ul de pe care s-a făcut proiecția publică este un site neautorizat, pirat.

În plus, greșit a reținut curtea de apel că site-ul putea avea autorizație valabilă de la organismele de gestiune colectivă. Acest tip de autorizație este exclus, întrucât comunicarea publică a operelor cinematografice nu face obiectul gestiunii obligatorii, ci a gestiunii facultative prevăzute de ari. 123 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 8/1996, iar singura persoană care putea acorda mandat organismelor de gestiune colectivă era reclamanta, ceea ce nu este cazul.

Ulterior, în cuprinsul deciziei recurate, curtea de apel mai reține, în mod eronat, că dispozițiile art. 33 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 8/1996, au în vedere noțiunea de „instituție de învățământ" în sens larg, fără a distinge între activități acreditate și activități cu caracter informal, incidental, cum sunt atelierele, seminariile workshop-urile, întrucât scopul normei este de a delimita utilizările aducătoare de profit de cele utile social și caracterizate prin lipsa scopului patrimonial, intrarea publicului fiind liberă (fără plată).

Interpretarea textului de lege dată de curtea de apel este nelegală, din mai multe motive:

1)  În dreptul românesc, excepțiile sunt de stricta interpretare. Dispozițiile art. 33 din Legea nr. 8/1996 fixează niște excepții de la utilizarea unei opere, fără acordul autorului și fără plată de remunerație, motiv pentru care aceste dispoziții legale comportă numai interpretări

stricto sensu

, nu și

lato sensu

.

2) Dacă legiuitorul ar fi dorit să excepteze de la autorizarea autorului și de la plata remunerației activitățile de învățământ, indiferent de forma de desfășurare, care au o utilitate socială, ar fi spus-o în mod expres, iar în cuprinsul art. 33 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 8/1996 s-ar fi folosit expresia „activități de educare, formală sau informală" și nu expresia „activitățile instituțiilor de învățământ". Este limpede că legiuitorul român a vrut să excepteze de la autorizare și de plata remunerației numai activitățile care se desfășoară în cadrul unei „instituții de învățământ", instituțiile de învățământ fiind cele reglementate de legea învățământului și nu de legea societăților comerciale, cum greșit a reținut Curtea de Apel București.

3) Pentru a se aplica dispozițiile art. 33 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 8/1996, nu este relevant dacă instituția de învățământ este o instituție cu plată sau finanțată de la bugetul de stat, ci este relevant ca să fie o „instituție de învățământ" și proiecția publică să fie pentru ilustrare în învățământ sau pentru cercetare științifică, adică proiecția să fie destinată unor cursanți ai instituției de învățământ și nu unor persoane nedeterminate, invitate public prin intermediul rețelelor de socializare.

4) Nu are relevanță în prezenta cauză obiectul de activitate al intimatei declarat la Oficiul Național al Registrului Comerțului, ci prezintă relevantă faptul că intimata nu este o „instituție de învățământ" acreditată de Ministerul Educației pentru a putea invoca dispozițiile art. 33 din Legea nr. 8/1996

5)  Prezența regizorului C. la proiecția publică neautorizată nu atrage calificarea intimatei ca „instituție de învățământ".

6)  Faptul că auditoriul a fost restrâns nu are relevanță juridică, ci prezintă relevanță faptul că proiecția publică a fost adresată publicului larg, și nu unui număr determinat de cursanți ai intimatei;

7)  Între publicul prezent la proiecția publică și intimată nu exista nici o relație contractuală de școlarizare pentru a putea vorbi de ilustrare în învățământ sau cercetare științifică;

8)  Proiecțiile publice anterioare și radiodifuzarea tv anterioară, exploatări autorizate de către reclamantă, nu lipsesc de valoare exploatările ulterioare, astfel încât să deschidă calea liberă unor utilizări ilegale din partea terților, în speță a pârâtei, în acest sens, motivarea Curții de Apel, în sensul că din cauza exploatărilor anterioare, reclamanta nu ar mai fi putut obține 500 euro pentru o proiecție publică este nu numai nelegală, dar și nefondată, neexistând nici o probă în acest sens. În plus, ca regulă, exploatarea unei opere intelectuale nu lipsește de valoare toate exploatările ulterioare, ci din contră fiecare opera are un preț de exploatare sub care nu se eliberează autorizații de utilizare.

9)  Interpretarea curții de apel în sensul că prețul pentru proiecția filmului „Calul din Torino" nu poate fi echivalentă cu prețul filmului „Winter Sleep", fără a exista un argument juridic este nelegală și nu poate lipsi de valoarea utilizarea fără autorizație a filmului „Calul din

Torino".

Condițiile de aplicare a excepției prevăzute de art. 33 alin. (1) lit. g) și alin. (2) lit. d) din Legea nr. 8/1996 sunt cumulative și rezultă cu claritate din dispozițiile textului legal și nu sunt îndeplinite în prezenta cauză:

utilizarea să fie conform bunelor uzanțe și să nu contravină exploatării normale a operei.

Or, proiecția publică de pe un site unde încărcarea filmului nu a fost făcută cu acordul reclamantei, exclude bunele uzanțe și exploatarea normală a operei.

b) utilizarea să nu prejudicieze titularii drepturilor de autor. Filmul „Calul din Torino” nu este un film de larg consum, ci un film de artă adresat publicului de nișă, astfel încât orice utilizare în scopul satisfacerii nevoii de consum a publicului de nișă, este prejudiciabilă pentru titularii drepturilor de autor care se văd lipsiți de posibilitatea de a comercializa filmul către publicul căruia îi este adresat.

c)  comunicarea publică să fie în cadrul activităților instituțiilor de învățământ. Pârâta nu este instituție de învățământ, nefiind acreditată conform legii învățământului și neorganizând activități de învățământ către un număr predeterminat de persoane;

d) comunicarea publică să fie în scopuri specifice activităților instituțiilor de învățământ. Pârâta nu a desfășurat o proiecție publică către cursanții săi care urmează o anumită formă de învățământ în cadrul pârâtei;

c)   accesul publicului să fie fără plată;

f) să nu existe un avantaj direct sau indirect, comercial sau economic. Activitatea de proiecție a filmului a fost într-o ceainărie și nu într-o sală de cursuri, ceea ce nu exclude existența unui avantaj comercial pentru pârâtă, fie și indirect; utilizarea să fie pentru ilustrare în învățământ sau pentru cercetare științifică. Pârâta nu a utilizat filmul ca ilustrare în învățământ întrucât nu a probat să fi avut vreo relație contractuală de învățare a publicului prezent la proiecție, respectiv de cercetare științifică.

În concluzie, având în vedere că: recurenta-reclamanta deține drepturile exclusive de exploatare a filmului ”Calul din Torino” pe teritoriul României; pârâta a utilizat filmul „Calul din Torino”, fără acordul titularului și fără plata remunerației în cadrul unei proiecții publice ilegale organizate în cadrul  unei ceainării, oferta de proiecție fiind adresată către un număr nedeterminat de persoane prin intermediul unei rețele de socializare, Curtea de apel a reținut în mod greșit că, în speță, sunt întrunite condițiile legale prevăzute de art. 33 din Legea nr. 8/1996.

Înalta Curte a constatat fondat recursul pentru considerentele expuse mai jos.

Prin cererea de chemare în judecată reclamanta a invocat încălcarea dreptului prevăzut la

art.13 alin.(1) lit. f) din Legea nr.8/1996, dreptul patrimonial al autorului de a autoriza sau interzice comunicarea publică a operei audiovizuale, în calitate de licențiat al producătorului filmului în cauză, de către pârâtă prin aceea că a organizat vizionarea publică a filmului pe un site de filme pretins piratate, operațiune ce presupune descărcarea în prealabil a filmului, ca act provizoriu de reproducere tranzitoriu și accesoriu.

Pârâta s-a apărat invocând excepțiile de la autorizare și plata vreunei remunerații, prevăzute de art.33 alin. (1) lit. g) și art.33 alin. (2) lit. d).

Instanța de apel a reținut existența dreptului reclamantei prevăzut la art.13 alin. (1) lit. f) din Legea nr.8/1996, astfel:

”Intimata-reclamantă Asociația Culturală A. este licențiatul titularului dreptului de autor asupra filmului (operei cinematografice) ,,Calul din Torinoˮ, realizat de regizorul X., licențiatul având dreptul să autorizeze comunicarea publică a operei cinematografice pe teritoriul României (proiecție cinematografică și non-cinematografică, drepturi video și TV), după cum rezultă din acordul de distribuție din 15.02.2011. În această calitate, intimatei îi revine prerogativa de a autoriza sau interzice

comunicarea publică, direct sau indirect a operei, prin orice mijloace, inclusiv prin punerea operei la dispoziția publicului, astfel încât să poată fi accesată în orice loc și în orice moment ales, în mod individual, de către public, în condițiile art. 13 lit. f) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe.”

Cu toate acestea, instanța de apel a constatat neîntemeiată cererea considerând, pe de o parte, că nu există fapta ilicită întrucât sunt aplicabile excepțiile prevăzute la art.33 alin. (1) lit. g) și art.33 alin. (2) lit. d)  din Legea nr.8/1996, texte de lege care au fost analizate împreună, punându-se accent pe analiza prevederilor art.33 alin. (1) lit. g), fără a se distinge specificul fiecăruia, iar, pe de altă parte, că nu a fost dovedită nici condiția existenței prejudiciului.

Potrivit art.33 alin. (1) lit. g): ”

S

unt permise, fără consimțământul autorului și fără plata vreunei remunerații, următoarele utilizări ale unei opere aduse anterior la cunoștință publică, cu condiția ca acestea să fie conforme bunelor uzanțe, să nu contravină exploatării normale a operei și să nu îl prejudicieze pe autor sau pe titularii drepturilor de utilizare

: (…)

g)

reprezentarea și executarea unei opere în cadrul activităților instituțiilor de învățământ, exclusiv în scopuri specifice și cu condiția ca atât reprezentarea sau executarea, cât și accesul publicului să fie fără plată

.”

Conform art.33 alin.(1) lit. g), pentru a se ajunge la concluzia existenței permisiunii utilizării operei fără consimțământul autorului și fără plata vreunei remunerații, trebuie verificată îndeplinirea următoarele condiții: opera să fie adusă anterior la cunoștință publică, utilizarea să fie conformă bunelor uzanțe, să nu contravină exploatării normale a operei și să nu îl prejudicieze pe autor sau pe titularii drepturilor de utilizare, utilizarea să constea în reprezentarea și executarea unei opere, utilizarea să aibă loc în cadrul activităților instituțiilor de învățământ și exclusiv în scopurile specifice învățământului,  atât reprezentarea sau executarea, cât și accesul publicului să fie fără plată.

În primul rând, trebuie remarcat, legat de aplicarea literei g) a art.33 alin. (1), că aceasta se referă la reprezentarea și executarea unei opere, activități care potrivit art.15 alin. (1) din Legea nr.8/1996, reprezintă modalități de comunicare publică diferite de proiecția publică a operei cinematografice, în cadrul acestora intrând, de exemplu, reprezentarea scenică sau execuția muzicală a unei opere.

Or, nu în cadrul acestui gen de activități se pretinde a fi fost utilizată opera în cauză.

Ca atare, nefiind îndeplinită una dintre condițiile cumulative ale literei g) a art.33 alin. (1), excepțiile fiind de strictă interpretare și aplicare, este nelegală concluzia instanței că ar fi aplicabilă în speță această excepție de la dreptul patrimonial prevăzut de art.13 alin.(1) lit. f) din Legea nr.8/1996.

Cu referire la prevederile acestei litere, ce ar putea influența interpretarea noțiunii ”învățământ” care se regăsește și la lit. d) a alin. (2) al art. 33, este greșit argumentul instanței de apel, reținut pentru a ajunge la concluzia interpretării în sens larg a noțiunii de ”învățământ”, că, dacă ar fi fost vorba despre sensul restrâns, textul nu s-ar mai fi referit la reprezentarea, executarea și accesul publicului fără plată, deoarece o activitate organizată de învățământ școlar, liceal ori universitar nu este destinată, respectiv accesibilă publicului.

Precizările din text sunt justificate prin aceea că chiar și într-o instituție de învățământ organizată potrivit legii se desfășoară spectacole școlare cu public, unde au loc reprezentații teatrale, recitări de poezii, execuții muzicale.

Ca atare, aceste mențiuni suplimentare din acest text normativ nu reprezintă un argument pertinent în favoarea ideii susținute de curtea de apel în sensul că prin folosirea termenului învățământ intenția legiuitorului ar fi fost de a distinge între utilizările aducătoare de profit și cele realizate în cadrul unor activități utile social, adică învățământ în sens larg.

Acesta fiind singurul argument adus de instanța de apel în susținerea interpretării în sens larg a noțiunii ”învățământ”, în contra susținerii reclamantei de interpretare în sensul restrâns ce rezultă din legislația educației naționale, concluzia instanței de apel apare ca nemotivată.

Mai mult pentru interpretarea normelor ce constituie excepții de la regula utilizării operei doar cu acordul autorului și plata unei remunerații trebuie ținut cont de următoarele.

Obiectivul principal al Legii nr.8/1996 privind dreptul autor și drepturile conexe, ale cărei prevederi transpun directivele Uniunii europene în materie, este acela de a institui un nivel ridicat de protecție, în special în favoarea autorilor, protecție care este esențială pentru creația intelectuală.

Dispozițiile ce constituie derogări de la principiul general al necesității unei autorizări  din partea titularului dreptului de autor pentru reproducerea sau comunicarea publică a unei opere protejate trebuie, potrivit unei jurisprudențe constante a CJCE/CJUE, să facă obiectul unei interpretări restrictive, cu menținerea efectului util al excepției și respectarea finalității sale.

Trebuie observat că restricțiile prevăzute în aceste texte normative de excepție garantează că o astfel de limitare rămâne aplicabilă în cazuri speciale care nu aduc atingere exploatării normale a operelor și nu cauzează un prejudiciu nejustificat intereselor legitime ale titularului dreptului de autor.

În ceea ce privește aplicarea art.33 alin. (2)  lit. d), potrivit acestui text de lege: ”

În condițiile prevăzute la alin. (1), sunt permise reproducerea, distribuirea, radiodifuzarea sau comunicarea către public, fără un avantaj direct sau indirect, comercial sau economic

: (…)

d)

de opere, în cazul utilizării exclusiv pentru ilustrare în învățământ sau pentru cercetare științifică

.”

Expresia ”în condițiile prevăzute la alin. (1)” din alin. (2) al art. 33 înseamnă că pentru situațiile prevăzute la alin. (2), pentru a se ajunge la concluzia existenței permisiunii utilizării operei fără consimțământul autorului și fără plata vreunei remunerații, trebuie îndeplinite de asemenea condițiile prevăzute la alin. (1), și anume opera să fie adusă anterior la cunoștință publică, utilizarea să fie conformă bunelor uzanțe, să nu contravină exploatării normale a operei și să nu îl prejudicieze pe autor sau pe titularii drepturilor de utilizare.

Ca atare, pe lângă aceste condiții de la alin. (1), pentru a fi aplicabilă excepția de la alin. (2) lit. d) mai trebuia să se verifice inexistența unui avantaj direct sau indirect, comercial sau economic, faptul că opera a fost utilizată exclusiv pentru ilustrare și faptul că opera a fost utilizată în învățământ, în speță nepunându-se problema utilizării pentru cercetarea științifică.

Toate aceste condiții sunt cumulative iar verificarea îndeplinirii lor trebuia realizată separat, pentru fiecare condiție în parte, raportat la situația de fapt specifică fiecăreia, ceea ce instanța de apel nu a făcut.

În mod evident formularea instanței de apel: ”

Chiar dacă opera a fost prezentată în întregime, toate circumstanțele de fapt expuse referitoare la sfera participanților, spațiul restrâns al proiecției, explicațiile-cadru oferite de regizor relevă îndeplinirea tuturor condițiilor prevăzute de art. 33 alin.1 lit. g) și ale alin.2 lit. d) din L. nr. 8/1996, neputându-se susține în mod întemeiat că prin această proiecție publică s-ar fi adus atingere drepturilor patrimoniale licențiate intimatei-reclamante”,

nu respectă această cerință.

Proiecția publică a operei cinematografice, potrivit art.15 alin. (1) din Legea nr.8/1996, reprezintă o modalitate de comunicare publică, utilizare căreia nu i-a fost rezervat un text special în cadrul literelor de la alin. (1) al art. 33, astfel că se regăsește în reglementarea generală de la alin. (2) al art.33, pentru a verifica aplicabilitatea excepției trebuind analizată îndeplinirea și a celorlalte condiții cumulative menționate mai sus.

Instanța de apel nu a analizat expres îndeplinirea condițiilor de la art. 33 alin. (2) lit. d) din Legea nr.8/1996, reținând că sunt îndeplinite și condițiile acestui text de lege raportat la situația de fapt reținută, după trimiterea în mod expres la prevederile art. 33 alin. (1) lit. g).

Or, pe lângă condițiile comune acestor dispoziții legale, care se regăsesc în alin.(1), și la noțiunea de învățământ, care se regăsește în ambele norme, dar cu privire la interpretarea căreia, așa cum s-a reținut mai sus, instanța de apel nu a furnizat argumente pertinente, alin. (2) lit. d) reglementează câteva condiții suplimentare, de exemplu, inexistența unui avantaj direct sau indirect, comercial sau economic și faptul că opera a fost utilizată exclusiv pentru ilustrare.

În ceea ce privește avantajul obținut de către pârâtă din comunicarea publică a operei, instanța de apel a reținut că intrarea la proiecția filmului a fost liberă, iar numărul de participanți redus, dar nu a menționat nimic legat de faptul că aceasta s-a desfășurat  într-o ceainărie, așa cum a susținut reclamanta, ceainărie care potrivit asociatelor pârâtei ar fi deținută tot de către pârâtă, care ar fi putut obține anumite avantaje ca urmare a prezenței publicului la proiecția filmului prin comercializarea acestor produse.

Astfel, condiția inexistenței unui avantaj, cel puțin indirect, comercial sau economic nu a

fost cercetată prin raportare la toate circumstanțele relevante.

Numărul redus de participanți a fost reținut de către instanța de apel pentru a susține lipsa avantajului economic, iar nu legat de caracterul public al comunicării, condiția comunicării publice fiind reținută ca fiind îndeplinită de către instanța de apel, și nici legat de calificarea noțiunii de ”învățământ”.

Instanța de apel va verifica în rejudecare și în ce măsură faptul că proiecția publică a fost adresată publicului larg ar putea influența aprecierea condiției lipsei avantajului indirect, comercial sau economic, condiție apreciată mai sus ca nefiind cercetată de către instanța de apel.

De asemenea, instanța de apel a reținut că opera a fost

prezentată în întregime

și că pe marginea filmului au fost oferite explicații referitoare la calitatea artistică, muzicală și narativă a filmului de către lectorul-regizor, asociat al pârâtei, dar nu a arătat argumentele pentru care a considerat că această modalitate de utilizare îndeplinește condiția utilizării operei ”exclusiv pentru ilustrare”.

În ceea ce privește argumentul reclamantei legat de proiectarea filmului de pe un site de filme pirat, adică de pe un site unde a fost postat fără autorizarea autorului, instanța de apel a înlăturat această apărare prin două argumente nepertinente, și ca atare această dispoziție apare ca nemotivată.

În primul rând, instanța de apel a reținut că era ”

posibil ca filmul să fi fost accesat de pe un site al cărui operator plătește drepturi organismelor de gestiune colectivă”,

în condițiile în care comunicarea publică a operelor cinematografice nu face obiectul gestiunii obligatorii, ci al gestiunii facultative prevăzute de art. 123

2

alin. (1) lit. b) raportat la art.123

1

alin. (1) lit. e) din Legea nr. 8/1996, iar în speță recurenta a negat existența unui astfel de mandat.

În al doilea rând instanța de apel a apreciat această apărare nerelevantă pe motivul că

”intimata-reclamantă a solicitat, doar, să se constate că a fost lezată prerogativa privitoare la comunicarea publică (art. 13 lit. f), prin proiecție publică neautorizată de către apelantă, iar nu că sursa proiecției publice ar fi, la rândul ei, ilicită”.

Or, această apărare putea fi relevantă, așa cum susține recurenta, în aprecierea îndeplinirii condiției utilizării operei conform bunelor uzanțe.

Pe de altă parte, sub aspectul îndeplinirii condițiilor cumulative de la alin. (1) instanța de apel a reținut că ”

intimata nu poate susține cu temei că proiecția publică ar contraveni bunelor uzanțe ori normalei exploatări a operei – întrucât, la o distanță de 3 ani de la comunicări publice gratuite și la mai mult de 1 an de la comunicarea publică televizată, nu se poate susține în mod verosimil că intimata-reclamantă ar mai fi putut obține remunerații de 500 de euro pentru comunicări publice în spații cinematografice ori asimilate, astfel cum susține.”

Astfel, instanța de apel în analiza îndeplinirii condițiilor utilizării operei conform bunelor uzanțe și fără a contraveni normalei exploatări a operei se raportează la valoarea prejudiciului susținut de către reclamantă, condiție diferită a răspunderii civile delictuale, față de existența faptei ilicite.

Ca atare, aceste condiții apar de asemenea ca nefiind analizate de către instanța de apel, trecând peste faptul că și condiția ca utilizarea să nu îl prejudicieze pe autor sau pe titularii drepturilor de utilizare din cadrul alin. (1) al art. 33 din Legea nr.8/1996 este diferită de condiția răspunderii civile delictuale a existenței prejudiciului.

În ceea ce privește existența prejudiciului, instanța de apel a apreciat că nu a fost dovedit cuantumul prejudiciului, condiție a răspunderii civile delictuale, întrucât ”

comparația cu filmul ,,Winter Sleepˮ, mult mai recent și distins cu premiul Palme d’Or la Cannes chiar în 2014, nu este una relevantă pentru stabilirea prejudiciului, situația acestui film fiind una semnificativ diferită din punctul de vedere al atractivității sale comerciale față de filmul Calul din Torino, mult anterior și deja comunicat public”,

dar nu a avut în vedere alte modalități de determinare a prejudiciului prin raportare la celelalte probe administrate în cauză de către reclamantă, dar și la prevederile art.139 alin. (2) din Legea nr.8/1996.

În consecință, în temeiul art.496 raportat la art.488 alin. (1) pct.6 C.pr.civ., Înalta Curte a admis recursul, a casat decizia și a trimis cauza pentru rejudecare la aceeași curte de apel.