ÎCCJ, decizie (scj.ro #87111)

Reproducerea unui text dintr-o lucrare originală prin includerea în ”expunerea de motive” ce însoțește un act normativ în cadrul procedurii administrative și parlamentare. Limitele legale ale exercitării dreptului de autor.

Cuprins pe materii :

Dreptul proprietății intelectuale. Drepturi de autor.

Index alfabetic :

drepturi de autor

- prejudiciu

- operă

Legea nr. 8/1996, art. 33, art. 139

Directiva 2001/29/CE

Potrivit dispozițiilor cuprinse în  art. 33 alin.(1) lit. a) din Legea nr. 8/1996, sunt permise, în cadrul procedurilor judiciare, parlamentare sau administrative ori pentru scopuri de siguranță publică, anumite utilizări ale operei aduse anterior la cunoștință publică, fără consimțământul autorului și fără plata vreunei remunerații, cu respectarea însă a unor cerințe prevăzute de norma legală.

Astfel, preluarea unui pasaj din ansamblul lucrării originale, (pasaj  ce conține aprecieri cu caracter general, nefiind unul esențial), nu poate fi reclamată ca aducând atingere dreptului de autor, în contextul în care reglementarea acestei limitării a fost impusă de necesitatea protejării  unor interese generale, de ordin public, cum este cel privind  informarea publicului cu privire la importanța și relevanța intervenției legislative în materia Codului civil. Având în vedere acest considerent,  nu este necesar să se aprecieze relevanța  folosului  patrimonial, acesta fiind exclus, date fiind inițiativa și justificarea întocmirii lucrării în care se regăsește  preluarea reclamată, pentru a cărei redactare a fost necesară cooptarea unor specialiști în domeniu.

Secția I civilă, decizia nr. 889 din 18 martie 2014

Prin decizia civilă nr.108A din data de 30 mai 2013, Curtea de Apel București, Secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale a respins apelul declarat de reclamantul C.F. împotriva sentinței civile nr.1173 din 29.05.2012 pronunțată de Tribunalul București, Secția a IV-a civilă în contradictoriu cu intimații-pârâți Guvernul României și Ministerul Justiției, ca nefondat.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut următoarele :

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, la data de 25.07.2011, reclamantul F.C. a chemat în judecată pe pârâtul Guvernul României, solicitând să se recunoască dreptul său de autor, izvorât din publicarea în anul 2007 a lucrării „Codul Civil adnotat” la Editura M.Of.; să se constate încălcarea acestui drept de către pârât, prin publicarea în anul 2009 a Expunerii de motive la Legea nr. 287/2009, referitoare la  Noul Cod Civil, respectiv Secțiunea a II-a - Motivul emiterii actului normativ, punctul 1, Descrierea situației actuale; să se dispună publicarea prin mijloacele de comunicare în masă a hotărârii instanței de judecată, pe cheltuiala  pârâtului  și  obligarea acestuia la plata de daune morale în valoare de 50.000 Euro, echivalentul în lei la data pronunțării hotărârii.

În motivarea acțiunii, reclamantul a susținut că în anul 2007 a publicat lucrarea „Codul Civil adnotat”, în care, în Cuvântul înainte, a realizat o expunere originală a percepției sale față de importanța și funcția acestui act normativ, arătând că,

„Codul civil al fiecărei țări este o oglindă a vieții respectivului sistem social. Normele pe care le conțin răspund unor nevoi concrete și în același timp, tind să vină în întâmpinarea necesităților ce rezultă din dinamica vieții sociale. Astfel, el se constituie într-un modelator al raporturilor interumane, oferind individului aflat în relație cu sine însuși și cu alți indivizi principii după care își poate conduce viața sub toate aspectele ei - spiritual, material, biologic și, mai ales, social.

Normele dintr-un Cod civil par, uneori, chiar și celor avizați, ca având un înalt grad de generalitate și abstractizare. Pentru fiecare caz concret, interpretarea, în vederea aplicării, a textelor din Cod are un caracter de noutate absolută. De asemenea, este dificil, dacă nu chiar imposibil, ca, interpretând Codul civil, să poată fi considerate ca fiind sub incidența normelor sale toate categoriile de relații sociale. Cu toate acestea, de câteva mii de ani, principiile care guvernează raporturile dintre oameni, sunt aceleași. Iată ceea ce oferă, prin excelență, orice Cod civil: principii de drept natural, în jurul cărora se structurează orice tip de societate, indiferent de timp și spațiu (...).”

În anul 2009  s-a publicat  Expunerea de motive la Legea nr. 287/2009, Noul Cod Civil, în care, în Secțiunea a II-a intitulată „Motivul emiterii actului normativ” se copiază mai multe fragmente, arătându-se că,

„Codul civil este o oglindă a unui sistem social. Normele pe care le conține răspund unor nevoi concrete și, în același timp, tind să vină în întâmpinarea dinamicii vieții sociale. Astfel, el se constituie într-un modelator al raporturilor interumane, oferind individului aflat în relație cu sine însuși și cu alți indivizi principii după care își poate conduce viața, sub toate aspectele ei - spiritual, material, biologic și, mai ales, social.

Principiile care guvernează raporturile dintre oameni sunt, în esența lor aceleași. Tocmai de aceea, un cod civil oferă, prin excelență, principii de drept constante, în jurul cărora se structurează orice tip de societate, indiferent de timp și spațiu (...).”

Analizând comparativ cele două texte se observă cum, dincolo de faptul că se preia aceeași idee originală (aspect neilicit), se reproduc de către pârâtă, fără citarea autorului (sursei), mai multe cuvinte,

propoziții și chiar fraze din lucrarea originală (a sa).

Ministerul Justiției a formulat cerere de intervenție în interesul pârâtului, iar reclamantul a formulat precizare la acțiune prin care a întregit cadrul procesual, solicitând judecarea cauzei și în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției.

Prin sentința civilă nr. 1173 din 29.05.2012, Tribunalul București a respins acțiunea ca neîntemeiată, reținând în motivare următoarele considerente:

Reproducerea textelor în  Expunerea de motive reprezintă o limitare permisă a dreptului de autor, neputându-se reține vreo încălcare, astfel cum afirmă reclamantul.

Potrivit art. 5 alin. (3) lit. e) din Directiva 2001/29/CEE, este permisă reproducerea operelor în cazul utilizării acestora pentru scopuri de siguranță publică și pentru buna desfășurare a procedurilor administrative, parlamentare sau judiciare.

Legea națională, nr. 8/1996,  astfel cum a fost modificată, prevede în art. 33 lit. a) că sunt permise în cadrul procedurilor judiciare, parlamentare sau administrative ori pentru scopuri de siguranță publică, fără consimțământul autorului și fără plata vreunei remunerații, anumite utilizări ale unei opere aduse anterior la cunoștință publică, cu condiția ca acestea să fie conforme bunelor uzanțe, să nu contravină exploatării normale a operei și să nu îi prejudicieze pe autor sau pe titularii drepturilor de utilizare.

În contextul legal menționat, preluarea fragmentelor menționate în corpul expunerii de motive a noului cod civil nu constituie o încălcare a dreptului de autor al reclamantului, ci se încadrează, astfel cum susțin pârâții, în excepția prevăzută de art. 33 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996 și de art. 5 alin. (3) lit. e) din Directiva 2001/29/CE referitor  la  limitarea dreptului de autor, prin folosirea textelor în cadrul procedurii

administrative și parlamentare.

Situația în speță este o excepție de la obligația citării, astfel cum este aceasta stabilită  pentru celelalte tipuri de limitări [prevăzute la art. 33 alin. (1) lit. b), c), e), f), i) și la alin. (2)].

Expunerea de motive este un document care însoțește actul normativ în cadrul procedurii administrative și parlamentare de adoptare [art. 30 alin.(1) lit. a) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative) și detaliază cerințele ce  reclamă intervenția legislativă [art. 31 alin. (1) din aceeași lege].

Opera a fost adusă anterior la cunoștință publică, odată ce lucrarea „Codul civil – adnotat”  a fost  publicată în anul 2007 la Editura M.Of., iar utilizarea a fost făcută cu respectarea bunelor uzanțe, fără a

contraveni exploatării normale a operei și fără a-l prejudicia pe autor.

Cerința respectării bunelor uzanțe a fost dezvoltată în doctrina și practica judiciară, noțiunea de „bune uzanțe” circumscriindu-se modalității concrete de reproducere și scopului urmărit.

Astfel, este permisă reproducerea unor pasaje scurte, calificativul „scurt” urmând a fi apreciat de instanță în raport de lungimea și complexitatea operei pretins a fi contrafăcute. Este îndeplinită această cerință în contextul în care, în cazul de față, dimensiunea frazelor contestate este foarte redusă (8 rânduri), nesemnificativă prin raportare atât la Expunerea de motive (un document public de circa 30 de pagini), cât și la lucrarea reclamantului (1052 pagini).

Totodată, nu se poate reține că prin preluarea acestor fragmente introductive au fost reproduse pasaje esențiale, ce priveau partea principală a operei reclamantului, de natură a-l prejudicia, printr-o exploatare abuzivă a operei, scopul reproducerii fiind de interes public, de informare a destinatarului legii cu privire la necesitatea modificărilor legislative aduse de noul cod civil, fără a se urmări un avantaj direct sau indirect, comercial sau economic.

Reproducerea textului contestat nu supune reclamantul niciunui prejudiciu, având în vedere că scopul citării a fost exclusiv informarea publicului și nu însușirea de către pârâți a operei sale.

Cu privire la apelul declarat de reclamant, instanța de apel a reținut următoarele:

Astfel cum rezultă din cuprinsul cererii de chemare în judecată, reclamantul a solicitat protejarea drepturilor sale de autor asupra lucrării „Codul civil adnotat ” publicată în anul 2007, pretinzând constatarea și sancționarea  faptei ilicite de încălcare a  acestor drepturi de către pârâtă, constând în  includerea unor pasaje din opera sa în Expunerea de motive la Legea nr. 287/ 2009 – Noul Cod civil, fără citarea sursei și fără acordul acestuia.

Din analiza  în paralel a textului „Cuvânt  înainte” elaborat de reclamant în cadrul lucrării sale și Expunerea de motive la Legea nr. 287/2009 a rezultat,  într-adevăr, preluarea a 8 rânduri din cadrul lucrării aparținând reclamantului, fără citarea acestuia.

Drepturile de autor ale reclamantului izvorăsc din art. 7 și 10 din Legea nr. 8/1996 și nu au fost contestate niciodată de către pârâții din cauză.

Nu este fondată critica prin care s-a susținut că pârâții  și instanța de fond au recunoscut contrafacerea operei reclamantului, atât timp cât prin hotărârea apelată s-a reținut tocmai nedovedirea în cauză a încălcării dreptului de autor al acestuia, prin aplicarea dispozițiilor art. 33 lit. a) din Legea nr. 8/1996.

Instanța de fond a făcut o corectă interpretare și aplicare a legii în cauză, întrucât  preluarea unor scurte pasaje din lucrarea reclamantului nu este o faptă de natură să aducă atingere drepturilor sale de proprietate intelectuală, fiind incidente în cauză dispozițiile art. 33 lit. a) din Lg. 8/1996, conform cărora „sunt permise, fără consimțământul autorului și fără plata vreunei remunerații , următoarele utilizări ale unei opere aduse anterior la cunoștința publică, cu condiția ca acestea să fie conforme bunelor uzanțe, să nu contravină exploatării normale a operei și să nu îl prejudicieze pe autor sau pe titularii drepturilor de utilizare: reproducerea unei opere în cadrul procedurilor judiciare, parlamentare sau administrative ori pentru scopuri de siguranță publică.”

În  art. 33 alin. (4) din lege s-a prevăzut că  „în toate cazurile prevăzute la alin. (1) lit. b), c), e), f), i) și la alin. (2) trebuie să se menționeze sursa și numele autorului, cu excepția cazului în care acest lucru se dovedește a fi imposibil”, ceea ce înseamnă, implicit, că în cazul ipotezei reglementată la alin. (1) lit. a)  al acestui text de lege nu este prevăzută obligația  de a se menționa sursa și numele autorului.

În ceea ce privește limitările aduse  protecției  dreptului de  autor, conform dispozițiilor art. 33 din lege, legiuitorul a legat aplicarea acestora de îndeplinirea cumulativă a anumitor condiții, respectiv  opera să fi fost adusă anterior la cunoștința publică (cerință îndeplinită în cauză, lucrarea fiind publicată în anul 2007), iar utilizarea acesteia să fi fost făcută cu respectarea bunelor uzanțe, fără a contraveni exploatării normale a operei și fără a-l prejudicia pe autor.

Aceste limitări  sunt conforme cu soluțiile adoptate prin Directiva nr. 2001/29/CE privind armonizarea anumitor aspecte ale dreptului de autor și drepturilor conexe, în cuprinsul Preambulului prevăzându-se dreptul statelor membre în acest sens.

În cauză sunt îndeplinite toate condițiile pentru limitarea protecției dreptului de autor, sus menționate.

Astfel, cât privește respectarea bunelor uzanțe, scopul preluării acestor pasaje nu a fost  personal, ci unul de interes public, respectiv îndeplinirea cerințelor legale privind realizarea expunerii de motive, prevăzută de Legea nr. 24/2000. De asemenea, utilizarea nu a urmărit realizarea unui folos patrimonial, ci doar informarea publicului.

Totodată, trebuie avut în vedere și criteriul cantitativ, reținut și de instanța de fond, apreciat ca fiind util de  jurisprudența română în materie.

În speță, numărul pasajelor reproduse este foarte redus, de 8 rânduri, prin raportare atât la conținutul Expunerii de motive, document de 30 de pagini, precum și la lucrarea reclamantului care are 1052 pagini.

Având în vedere și plasarea acestor pasaje în Expunerea de motive, care poate fi caracterizată ca

fiind o  prezentare cu caracter general a Codului civil, o definire a scopului acestuia, rezultă în mod implicit că în cauză reproducerea nu a fost făcută în scopul apropierii ideilor sau pasajelor respective, ci doar în scop de informare publică.

Astfel, originalitatea lucrării reclamantului nu poate fi afectată de preluarea unor pasaje, nesemnificative ca număr, în raport de amploarea întregii lucrări, cu atât mai mult cu cât „filozofia”  acestui cod, astfel cum a fost prezentată de reclamant, conține aprecieri cu caracter general, care nu se referă la un act normativ anume, ci la noțiunea de cod în general.

Totodată, nu se poate reține  că această preluare ar putea avea efecte importante din punct de vedere practic, nefiind de natură a aduce atingere normalei exploatări a operei reclamantului.

Nu s-a făcut  nici  dovada producerii unui prejudiciu reclamantului în cauză prin preluarea unor scurte fragmente din lucrarea sa în cadrul expunerii de motive, document elaborat în cadrul procedurii administrative de adoptare a actului normativ, având în vedere că introducerea acestora în text nu a generat drepturi de autor în patrimoniul unei alte persoane.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul, criticând-o după cum urmează:

Instanța își motivează decizia, în principal, pe textele de lege cuprinse în art. 33 alin. (1) din  Legea nr. 8/1996 și art. 5 alin. (3) lit. e) din Directiva 2001/29/CE cu privire la limitarea dreptului de autor prin folosirea textelor în cadrul procedurilor parlamentare, însă acestea prezintă importanță sub aspectul celorlalte capete de cerere.

Nu sunt incidente dispozițiile art. 33 lit. a) din Legea nr. 8/1996, nefiind îndeplinite condițiile pe care le impune acest text legal în ceea ce privește utilizarea operei, respectiv ca aceasta să nu contravină bunelor uzanțe, exploatării normale a operei și să nu îi prejudicieze pe autor (și pe titularii drepturilor de utilizare).

Referitor la „bunele uzanțe”, este falsă reținerea instanței în sensul că scopul preluării pasajelor este de interes public, neurmărindu-se un folos patrimonial, câtă vreme prejudiciul autorului este unul moral, iar un scop non-profit nu este automat privit ca echitabil. Mai mult, pentru elaborarea legilor experții sunt remunerați, iar în cauză sumele au fost foarte mari, fiind un aspect de notorietate.

Comercialitatea sau non-comercialitatea, respectiv obținerea unui folos patrimonial ori neurmărirea acestuia de către intimați, astfel cum menționează instanța de apel, nu prezintă interes, câtă vreme este cert că textele îi aparțin, chestiune pe deplin recunoscută de ambele instanțe și de intimați.

Folosirea de către intimată a textelor în speță contravine bunelor uzanțe, căci nu se poate accepta că vreun legiuitor, vreodată, a considerat ca fiind „conform uzanțelor" să își însușească ceea ce un individ a creat, fără acordul său și fără a face referire la opera acestuia.

Nici cerințele referitoare la exploatarea normală a operei și prejudiciu nu sunt respectate.

Utilizarea textelor incriminate contravine bunei exploatări a operei, căci s-ar putea crea ideea că „filosofia" exprimată în Expunerea de motive aparține autorilor acesteia, iar nu reclamantului, chestiune pe deplin prejudiciabilă, cel puțin din punct de vedere moral.

Prejudiciul său ar putea apărea în ipoteza în care o viitoare operă a unui autor ar putea prelua și cita

textele din speță din expunerea de motive la Noul cod civil și nu din lucrarea sa, or acesta este un prejudiciu. Recurentul, în calitate de profesor și doctor în drept, ar fi lipsit de posibilitatea de a fi citat în diverse lucrări, chestiune ce l-ar prejudicia în mod evident, cunoscută fiind importanța acestui aspect pentru creșterea profesională.

Textele incriminate ar ieși oarecum forțat din opera sa și s-ar regăsi permanent în opera intimatei, lipsindu-l de o concepție proprie, lucru ce, cu siguranță, poate fi catalogat ca prejudiciabil. În calitate de profesor și doctor în drept, recurentul ar fi lipsit de posibilitatea de a fi citat în diverse lucrări, chestiune ce l-ar prejudicia în mod evident, știută fiind importanța acestui aspect pentru creșterea profesională.

Dată fiind și calificarea Expunerii de motive ca fiind încadrabilă în textele art. 33 alin. (1) lit. a) din

Legea nr. 8/1396, preluarea unor pasaje din “Cuvântul înainte” la vechiul Cod civil, care îi aparține (preluare chiar parțială, căci nu aceasta are relevanță, de vreme ce reperul nu este întinderea operei, ci conținutul ideatic „aportat” în „filosofia" la textele celor două Coduri), contravine atât bunelor uzanțe, cât și bunei exploatări a operei și, de asemenea, este de natură a-i crea un prejudiciu moral.

Analizând decizia în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, în

considerarea argumentelor ce succed:

Prin primul petit, reclamantul a solicitat instanței recunoașterea dreptului său de autor, izvorât din publicarea în anul 2007 a lucrării „Codul Civil adnotat”  la Editura M.Of.

Potrivit art. 139 alin.(2) din Legea nr.8/1996, titularii drepturilor de autor recunoscute și protejate de lege pot solicita instanței de judecată recunoașterea drepturilor lor, constatarea încălcării acestora și pot pretinde repararea prejudiciului cauzat.

Scopul urmărit de legiuitor este cel al sancționării persoanei responsabile de încălcarea dreptului titularului, iar pentru realizarea acestuia trebuie verificată, oricum în prealabil, calitatea de titular și dacă a intervenit o încălcare care trebuie sancționată.

În acest context, formularea unor capete de cerere în constatare distincte, pe lângă faptul că ar fi inadmisibile din perspectiva art. 111 C.proc.civ., ar fi avut și un caracter redundant. Constatarea drepturilor de autor și a încălcării acestora constituie baza soluționării acțiunii în realizare, respectiv de acoperire a prejudiciului cauzat prin încălcarea drepturilor de autor.

Din  capitolul VI al Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, referitor la limitele exercitării dreptului de autor, s-a reținut a fi incident în cauză art. 33 alin.(1) lit. a), care prevede că „(1) Sunt permise, fără consimțământul autorului și fără plata vreunei remunerații, următoarele utilizări ale unei opere aduse anterior la cunoștință publică, cu condiția ca acestea să fie conforme bunelor uzanțe, să nu contravină exploatării normale a operei și să nu îl prejudicieze pe autor sau pe titularii drepturilor de utilizare:

a) reproducerea unei opere în cadrul procedurilor judiciare, parlamentare sau administrative ori pentru scopuri de siguranță publică; (....)”.

Aplicarea acestor dispoziții legale, corelate cu normele din Directiva 2001/29/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind armonizarea anumitor aspecte ale dreptului de autor și drepturilor conexe în societatea informațională, a fost contestată numai sub aspectul  inexistenței condițiilor generale cuprinse în art. 33 alin.(1), respectiv cele referitoare la  utilizarea conform bunele  uzanțe, fără a se  contraveni exploatării normale a operei și fără prejudicierea sa.

Această limitare este aplicabilă atât timp cât norma legală care o confirmă este în vigoare și își produce pe deplin efectele, valabilitatea acesteia neputând intra în discuție în cadrul procesual al litigiului de față.

Astfel, contrar apărării reclamantului-recurent referitoare la voința legiuitorului, sunt permise anumite utilizări ale unei opere aduse anterior la cunoștință publică, fără consimțământul autorului și fără plata vreunei remunerații, cu respectarea unor cerințe, în parte contestate prin recurs.

Cum în mod corect s-a reținut în cauză, reglementarea limitării în discuție a fost impusă de necesitatea protejării unor interese generale, de ordin public, cum este cel privind  informarea publicului cu privire la importanța și relevanța intervenției legislative în materia Codului civil.

Dat fiind acest considerent,  nu este necesar să se aprecieze relevanța  folosului  patrimonial. Acesta este exclus, date fiind inițiativa și justificarea întocmirii lucrării în care se regăsește  preluarea reclamată, pentru a cărei redactare a fost necesară cooptarea unor specialiști în domeniu.

În  ceea ce privește criteriul cantitativ de apreciere a preluării, norma legală incidentă nu face referire la scurte citate sau extrase din opera originală, așa cum se procedează pentru alte situații permise în cadrul aceluiași articol 33 din lege, însă acesta a fost avut în vedere de instanțe în analiza cerinței referitoare la utilizarea operei conform bunelor uzanțe. Prin cererea de recurs i s-a subliniat numai irelevanța,  fără a se prezenta și argumentele, așa cum impune art. 302

1

alin.(1) lit. c) C.proc.civ.

Din perspectiva aceleiași cerințe a fost analizat și caracterul pasajului preluat în ansamblul lucrării originale, reținându-se că acesta nu este unul esențial, conținând aprecieri cu caracter general.

Concluzia instanței este confirmată în analiza prezentului recurs, înlăturând încălcarea legii reclamată.

Critica în sensul că  s-ar putea crede că textul  în cauză ar aparține noii lucrări, fiind astfel citat, iar nu reclamantului care nu ar fi citat, este înlăturată de norma legală incidentă, fiind permis de legiuitor ca în anumite  situații, printre care și cea în speță, să fie utilizate opere aduse anterior la cunoștință publică, fără consimțământul autorului, fără plata unei remunerații și fără indicarea sursei/numelui autorului.

Potrivit art. 33 alin. (4) din Legea nr. 8/1996, în toate cazurile prevăzute la alin. (1) lit. b), c), e), f), i)

și la alin. (2), deci  mai puțin lit. a) din primul alineat (aplicabilă în speță), trebuie să se menționeze sursa și numele autorului, cu excepția cazului în care acest lucru se dovedește a fi imposibil, iar  în cazul operelor de artă plastică, fotografică sau de arhitectură trebuie să se menționeze și locul unde se găsește originalul.

Ieșirea  „forțată”  din opera reclamantului și  regăsirea permanentă în lucrarea incriminată a textelor în cauză, astfel subliniate și catalogate ca prejudiciabile de către reclamantul-recurent, nu  pot fi  acceptate în acest sens în analiza în discuție,  dată fiind norma legală incidentă.

În considerarea acestor argumente, care susțin caracterul nefondat al recursului, Înalta Curte făcând aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C.proc.civ., a dispus în consecință.