ÎCCJ, decizie (scj.ro #81790)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #81790) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Protecția dreptului de autor asupra unui text publicitar.
Condiții.
Cuprins pe materii :
Drept civil. Dreptul
proprietății intelectuale. Drept de autor.
Index alfabetic :
drept de autor
-
operă literară
-
text publicitar
Legea nr. 8/1996, art. 7, art. 8
În
domeniul materialelor publicitare scrise, în mod obișnuit, protecția
ar putea fi acordată materialului ca întreg (catalog, broșură
sau un alt suport, conținând text, grafică etc., într-un anumit mod de
dispunere a datelor și informațiilor), în condițiile art. 8 lit.
b) din Legea nr. 8/1996.
Cu
toate acestea, în măsura în care se pretinde protecție doar asupra
textului publicitar, independent de întreg, este importantă modalitatea de
redare a caracteristicilor tehnice a produsului promovat ori a altor date
necesare expunerii produsului, iar originalitatea reprezintă o
cerință pentru recunoașterea protecției unei creații
intelectuale, ca reflectare a personalității autorului.
Astfel
că, în măsura în care un text pretins a fi copiat nu conține
relatarea de date tehnice privind produsele promovate, ci doar explicarea
într-un mod artistic a utilității acestor produse, constituind o
prezentare generică, nu este întrunită cerința
originalității pentru a se recunoaște protecția
lucrării în sensul Legii nr. 8/1996, întrucât reproducerea elementelor
banale, chiar dacă fac parte dintr-o operă originală, nu
constituie o încălcare a dreptului de autor.
Secția I civilă, decizia nr. 7679 din 14 decembrie
2012
Prin sentința
civilă nr. 621 din 29.04.2009, Tribunalul București, Secția a
III-a civilă a respins ca inadmisibilă cererea formulată de
reclamanta SC 360 M. SRL, în contradictoriu cu pârâta SC B. SA, admițând
excepția cu acest obiect, apreciind că numai o persoană
fizică poate avea calitatea de autor în sensul art. 3 din Legea nr.
8/1996, iar reclamanta persoană juridică nu a învederat care
dispoziție legală îi conferă dreptul de a beneficia de
protecția legii și nu există nici dovada unei cesiuni legale sau
convenționale către reclamantă.
Prin
decizia civilă nr. 220A din 10.12.2009, Curtea de Apel București,
Secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea
intelectuală, a admis apelul declarat de reclamantă împotriva
sentinței menționate, pe care a desființat-o și a trimis
cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, reținând că
excepția nu a fost supusă dezbaterii părților, în
condiții de contradictorialitate, pentru a permite exercitarea deplină
a dreptului la apărare.
Prin
sentința civilă nr. 747 din 27.04.2011 pronunțată de
Tribunalul București, Secția a III-a civilă, s-a respins ca
neîntemeiată cererea reclamantei, astfel cum a fost precizată.
În
motivarea sentinței, s-a reținut că pe broșura editată
de către reclamantă și care conține mai multe texte publicitare
prin care se promovează produsul încălzitor de terasă „E”, texte
asupra cărora reclamanta solicită să se constate drepturile sale
de autor, apare menționat numele reclamantei S.C. 360 M.S. S.R.L.
În
favoarea reclamantei operează prezumția instituită de Legea nr.
8/1996, în sensul că, până la proba contrară, autor este acela
al cărui nume apare alături de operă, cu atât mai mult cu cât
nimeni nu a contestat calitatea de autor a reclamantei.
În ceea
ce privește textul „Un nou concept de încălzire exterioară
pentru restaurante, cafenele, terase și grădini”, din catalogul
expozițional nov. 2007, tribunalul a constatat că nu poate constitui
obiect al dreptului de autor, deoarece nu implică niciun fel de efort
creativ, reprezentând o simplă propoziție prin care este prezentat un
produs nou pe piața din România.
Textele
din broșura „E.” a reclamantei, privind încălzitorul de terasă
„E”, care de asemenea prezintă o serie de informații cu privire la
produs, pot constitui obiect al protecției prin drept de autor, chiar
dacă nu sunt deosebit de originale: „Încălzitorul de terasă
model personal vă oferă căldura necesară pentru a petrece
pe terasă zilele răcoroase de primăvară și serile de
toamnă târzie, indiferent de vremea și temperatura de afară. De
culoare alb crem, încălzitorul de terasă personal face posibilă
încadrarea în orice mediu ambient: hotel, pensiune, restaurant, cafenea sau
chiar grădina dvs. personală. Vi-l recomandăm pentru spații
acoperite unde este ferit de umezeală, eliminându-se astfel pericolul
ruginirii premature. Este potrivit pentru construcții din lemn,
încadrându-se perfect din punct de vedere estetic și funcțional”.
Referitor
la textele menționate, tribunalul a constatat că în broșura ”B.
2008 Sisteme de încălzire” există textul: „Un nou concept de
încălzire exterioară, încălzitor care îți oferă
căldura necesară pentru a putea petrece pe terasă zilele
răcoroase de primăvară și serile de toamnă târzie,
indiferent de vremea de afară. Poți amenaja util și confortabil
terasa, grădina, restaurantul sau cafeneaua. Încălzesc prin raze
infraroșii, asemenea soarelui și se pot utiliza până la o
temperatură de -15 grade Celsius. Încălzirea cu aceste echipamente
este una eficientă atât din punct de vedere al designului cât și din
perspectiva costurilor”.
Singurele
elemente comune din textele celor două părți sunt „oferă
căldura necesară pentru a putea petrece pe terasă zilele
răcoroase de primăvară și serile de toamnă târzie,
indiferent de vremea de afară”, în rest textele alese de reclamantă
pe de o parte, și de către pârâtă, pe de altă parte, pentru
broșurile proprii de promovare a produselor acestora fiind diferite,
astfel că nu se poate vorbi de încălcarea drepturilor de autor ale
reclamantei de către pârâta din cauză.
Tribunalul
a constatat că în cauză, nu sunt incidente dispozițiile art. 9
lit. f) invocate de pârâtă, privind excluderea de la protecție a
simplelor fapte și date, dar nu se poate reține nici încălcarea
drepturilor de autor ale reclamantei reglementate în art. 10 (drepturile morale)
și art. 13 (drepturile patrimoniale), nefiind incidente, în
consecință, dispozițiile art. 139, atât timp cât nu se
reține vreo încălcare.
Prin
decizia civilă nr. 249 din 25.10.2011, Curtea de Apel București,
Secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea
intelectuală, a respins ca nefondat apelul reclamantei împotriva
sentinței menționate.
Instanța
de apel a constatat că este formală critica privind lipsa unei
argumentări în fapt și în drept a soluției, aceasta
conținând motivele de fapt care au format convingerea instanței de
fond și făcând totodată trimitere la textele legale aplicabile
speței.
Apelanta
critică, de fapt, modalitatea de soluționare a solicitării de
constatare a încălcării de către pârâtă a drepturilor sale de
autor, cu privire la textele publicitare care îi aparțin, referitoare la
încălzitoarele de terasă marca „E”, cu consecința producerii
prejudiciului.
În
speță, textul apreciat de către instanța de fond ca fiind
alăturat diferit de către părțile litigante, în
broșurile proprii de promovare a produselor acestora - „oferă
căldura necesară pentru a putea petrece pe terasă zilele
răcoroase de primăvară și serile de toamnă târzie,
indiferent de vremea de afară” - nu a fost reținut ca o prezentare
simplă de fapte și date, care să îl excludă de la
protecție, astfel cum a solicitat pârâta prin aplicarea art. 9 lit. f) din
Legea nr. 8/1996, însă nici nu a fost considerat ca fiind deosebit de
original, câtă vreme nu s-a reținut că a existat o
încălcare a dreptului de autor al reclamantei.
Protecția
dreptului de autor presupune reținerea originalității operei,
astfel cum indică art. 7 din Legea nr. 8/1996. Originalitatea
reprezintă indiscutabil, o condiție a protecției operei în
cadrul dreptului de autor, însă aprecierea noțiunii constituie
încă o problemă controversată, în funcție de genul operei
exprimate.
În
domeniul materialelor publicitare, cum este cel în speță, există
o serie de particularități.
Originalitatea
unei prezentări publicitare care depășește descrierea
originii și caracteristicilor, trebuie apreciată prin manifestarea
personalității autorului asupra individualizării produsului sau
serviciului.
Pentru
a putea fi reținută ca operă de creație intelectuală
protejată, prezentarea publicitară trebuie să urmărească
atingerea scopului de a favoriza alegerea consumatorului, prin elemente
percutante în memoria acestuia, conținând un mesaj unic și memorabil,
dincolo de percepția obișnuită a unei descrieri. Aceste
elemente permit alegerea consumatorului potrivit gustului ori convingerii sale
și în cunoștință de cauză, deoarece creează
funcția distinctivă a reclamei publicitare, care atrage
protecția prin dreptul de autor.
În
cauză, textul în discuție, reținut ca fiind suprapus reclamelor
părților litigante, nu îndeplinește caracteristicile de
individualizare a produsului mai sus menționate, reprezentând o parte a
unei prezentări generice și obișnuite, făcute
încălzitoarelor de terasă, care nu are suficiente elemente de originalitate
pentru a se fixa în memoria publicului consumator și a-i determina
alegerea, cu excluderea altor opțiuni.
Prin
urmare, privind în ansamblu reclamele publicitare ale părților, nu
s-a putut reține mai mult decât o asemănare a modului de prezentare,
prin imitația de către pârâtă a unei părți a
descrierii reclamantei, parte nedeterminantă în particularizarea
produsului, pentru a se putea constata încălcarea dreptului de autor
și, pe cale de consecință, aplicabilitatea dispozițiilor
art. 139 ale Legii nr. 8/1996.
Împotriva
deciziei menționate, a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru
nelegalitate, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C.proc.civ.,
susținând următoarele:
Instanța
de apel a încălcat prevederile art. 295 C.proc.civ., prin
depășirea limitelor judecării căii de atac, stabilite prin
motivele de apel. Astfel, instanța a rejudecat cauza și sub aspectul
analizării textelor reclamantei prin prisma condițiilor de includere
a unei opere la protecția conferită de dreptul de autor, deși reclamanta
nu a formulat astfel de critici în motivarea apelului, neavând interes:
motivarea primei instanțe era clară, în sensul includerii textelor în
categoria operelor protejate.
Cu
toate că instanța de control a respins apelul, din motivarea deciziei
reiese faptul că nu menține sentința atacată, ci o
modifică, în sensul că exclude de la protecția dreptului de
autor textele reclamantei, ca fiind lipsite de originalitate.
Mai
mult, excluzând de la protecție textele publicitare, instanța de apel
a creat reclamantei o situație mai grea în propria cale de atac.
În mod
greșit, instanța de apel a considerat că textele publicitare ale
reclamantei nu reprezintă opere protejate în sensul art. 7 din Legea nr.
8/1996, deoarece nu sunt originale.
Originalitatea
materialelor publicitare nu trebuie analizată în funcție de anumite
criterii determinate, astfel cum consideră instanța de apel, a
căror neîntrunire conduce la neacordarea protecției prin dreptul de
autor, fiind suficientă imprimarea individualității autorului.
Aceste texte nu pot fi exceptate de la protecție prin simpla invocare a
neprezentării de „elemente percutante” în memoria consumatorilor, cu atât
mai mult cu cât o astfel de apreciere este extrem de subiectivă și
niciodată precisă, întrucât nu se poate analiza cu exactitate
impresia creată de un material publicitar asupra întregului public
destinatar.
Pe de
altă parte, în speță, textele invocate ca fiind copiate de
către pârâtă nu se referă la prezentarea generică a
produselor, sub aspectul relatării de date tehnice, ci la acele texte care
au necesitat efort creativ din partea autorului, pentru a explica în mod
artistic utilitatea produselor comercializate, ideile fiind alese tocmai pentru
a crea o anumită imagine in mintea consumatorului și a favoriza
alegerea acestuia.
Examinând
decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a actelor
dosarului, Înalta Curte a constatat că recursul nu este fondat.
Recurenta
reclamantă susține în mod corect faptul că prima
instanță a apreciat că textul din broșurile de promovare
concepute și distribuite de către reclamantă privind produsul
încălzitor de terasă „E” poate constitui obiect al unui drept de
autor, însă această apreciere a vizat întregul text, alcătuit
din patru paragrafe, nu doar primul paragraf, pe care l-a reținut ca fiind
comun cu cel din broșura „B.” distribuită de către pârâtă.
În raport de această parte de text, prima instanță a conchis în
sensul inexistenței vreunei încălcări a drepturilor reclamantei.
Față
de criteriul de analiză aplicat de către tribunal pentru evaluarea
încălcării, instanța de apel nu a cercetat dacă întregul
text cu patru paragrafe face sau nu obiectul dreptului de autor, ci doar
dacă partea de text comună este susceptibilă a conduce la o
încălcare a dreptului invocat de către reclamantă, conchizând
argumentat în sensul inexistenței acesteia, motiv pentru care a
menținut soluția primei instanțe.
Astfel,
nu pot fi primite susținerile din motivarea recursului în sensul
depășirii limitelor învestirii instanței de apel - din
perspectiva analizării existenței unei opere protejate - prin prisma
dispozițiilor art. 295 C.proc.civ., în condițiile în care
instanța a avut în vedere tocmai motivul de apel privind greșita
apreciere de către tribunal a nedovedirii încălcării drepturilor
reclamantei.
Se
observă că motivul de apel pe acest aspect viza doar nemotivarea
hotărârii primei instanțe în ceea ce privește inexistența
încălcării dreptului de autor, iar instanța de apel a abordat
chestiunea de fond privind încălcarea dreptului. Recurenta nu a
reproșat instanței de apel depășirea limitelor învestirii
decât în privința operei protejate, ca atare, acest aspect nu poate fi
cercetat de către această instanță de control judiciar, în
absența unor critici (ca, de altfel, nici în legătură cu aprecierea
instanței de apel asupra motivării în fapt și în drept a
sentinței).
Din
moment ce instanța de apel nu a cenzurat concluzia primei instanțe
privind dreptul de autor al reclamantei asupra întregului text, ci s-a raportat
exclusiv la fragmentul comun în textul reclamantei și cel al pârâtei, cu finalitatea
cercetării motivelor de apel, nu se poate considera că a
depășit limitele învestirii și nici că ar fi creat
reclamantei o situație mai grea în propria cale de atac.
De
altfel, prima instanță nu a admis pretențiile reclamantei, nici
măcar în parte, cu toate că reclamanta formulase o solicitare de
constatare a dreptului său de autor asupra textelor publicitare printr-un
capăt de cerere distinct de cel având ca obiect despăgubirile
bănești pentru pretinsa faptă de încălcare a dreptului de
autor. De asemenea, deși în considerentele sentinței se
menționează că textele publicitare de prezentare a
încălzitorului de terasă „E” pot forma obiect al dreptului de autor
(fără a înfățișa argumentele pentru această
apreciere), prima instanță nu a dat nicio eficiență acestei
constatări generice și nemotivate în pronunțarea sentinței,
în condițiile în care, după cum s-a arătat, a respins cererea
prin raportare exclusiv la fragmentul regăsit în broșurile de prezentare
ale părților.
Drept
urmare, prin faptul că instanța de apel, în soluția de
respingere a apelului, a completat considerentele tribunalului (considerând,
fără vreo critică în recurs pe acest aspect, că
sentința este motivată în fapt și în drept) pe aspectul lipsei
încălcării dreptului de autor, nu a fost încălcat principiul
non
reformatio in pejus
, criticile recurentei – reclamante fiind nefondate
și în această privință.
În ceea
ce privește includerea textelor publicitare în categoria operelor
protejate, de natura celor enumerate în art. 7 din Legea nr. 8/1996, contrar
susținerilor recurentei, instanța de apel a apreciat, în mod corect,
că originalitatea reprezintă o cerință pentru
recunoașterea protecției unei creații intelectuale, ca
reflectare a personalității autorului, după cum rezultă din
interpretarea literală a dispozițiilor art. 7: „Constituie obiect al
dreptului de autor operele originale de creație intelectuală în
domeniul literar, artistic sau științific, oricare ar fi modalitatea
de creație, modul sau forma de exprimare și independent de valoarea
și destinația lor, cum sunt:…”.
De
asemenea, instanța de apel a reținut în mod corespunzător faptul
că originalitatea trebuie raportată la genul operei create, în
fiecare caz conturându-se criterii de apreciere a originalității, a
căror aplicare la speță reprezintă atributul exclusiv al
judecătorului de fond.
În
cazul operelor literare, originalitatea se apreciază, în primul rând, în
funcție de stilul autorului (
totalitatea
mijloacelor lingvistice folosite într-o manieră personală:
construcția frazei, vocabularul utilizat, sintaxa etc.)
și,
dacă este cazul, de compoziție (structura operei). Dacă nu se
relevă o notă specifică în concepția operei, lucrarea nu
este originală, ci este considerată banală, impersonală,
nepurtând amprenta distinctivă a personalității autorului.
În
ipoteza operelor cu finalitate utilitară [de natura celor menționate
în teza ultimă a lit. g) din art. 7 - opere de artă aplicată
produselor destinate unei utilizări practice ori în art. 8 lit. b) -
compilații de materiale sau date], este important efortul creator depus de
către autor, pentru selectarea materialului și/sau dispunerea
acestuia, judecătorul urmând a ține cont de gradul de libertate al
autorului în alegerea mijloacelor de creație, în raport de constrângerile
de ordin tehnic.
În
toate situațiile, însă, nu este relevantă calitatea
lucrării ori gradul de originalitate, fiind suficient ca originalitatea
să existe, purtând amprenta personalității autorului.
În
domeniul materialelor publicitare scrise, în mod obișnuit, protecția ar
putea fi acordată materialului ca întreg (catalog, broșură sau
un alt suport, conținând text, grafică etc., într-un anumit mod de
dispunere a datelor și informațiilor), în condițiile art. 8 lit.
b) din Legea nr. 8/1996.
Cu
toate acestea, în măsura în care se pretinde protecție doar asupra
textului publicitar, independent de întreg, precum în speță, este
importantă modalitatea de redare a caracteristicilor tehnice a produsului
promovat ori a altor date necesare expunerii produsului, în sensul dacă
acestea sunt sau nu înfățișate într-o manieră riguros
exactă, după cum, în mod corect, s-a relevat prin considerentele
deciziei de apel.
Chiar
reclamanta arată, prin motivele de recurs, că textele invocate ca
fiind copiate de către pârâtă nu conțin relatarea de date
tehnice privind produsele promovate, ci explicarea în mod artistic a
utilității produselor comercializate, demers ce a presupus un efort
creativ din partea autorului, pretenția reclamantei, astfel
formulată, nu se circumstanțiază unei simple descrieri a
produselor promovate prin pliantul publicitar, pentru a fi aplicabile
criteriile minimale descrise anterior pentru cazul operelor cu finalitate
utilitară, ci tinde la recunoașterea unui efort creator apropiat de
operele literare.
Acest
fapt relevă necesitatea aplicării criteriilor arătate anterior
pentru atare gen de opere, ținându-se, însă, cont de constrângerile
presupuse de finalitatea comercială a operei, ce impun autorului
respectarea anumitor cerințe (de exemplu, o anumită temă).
Autorul
păstrează, însă, deplina libertate în alegerea mijloacelor
lingvistice de exprimare, care pot conduce la crearea unei opere originale.
Or, în
speță, fragmentul de text comun, avut în vedere de către
instanțele de fond, este unul impersonal ca stil de exprimare, nu relevă
o construcție aparte a frazei, o topică neobișnuită, un
vocabular ieșit din comun etc. Mai mult, nu este utilizată nicio
figură de stil, cuvintele fiind folosite în sensul propriu, fără
a crea un efect artistic, astfel cum pretinde recurenta. Nu se creează un
ambient imaginar, ci este descrisă funcția încălzitoarelor de
terasă, aceea de a oferi căldură pe terasă în perioadele cu
temperaturi scăzute.
Ca
atare, în mod corect, a apreciat instanța de apel că textul analizat
conține o prezentare generică și banală făcută
încălzitoarelor de terasă, nefiind întrunită cerința
originalității pentru a se recunoaște protecția
lucrării în sensul Legii nr. 8/1996.
Întrucât
reproducerea elementelor banale, chiar dacă fac parte dintr-o operă
originală, nu constituie o încălcare a dreptului de autor, în mod
corect, instanța de apel a confirmat soluția primei instanțe, de
respingere a pretențiilor reclamantei întemeiate pe dispozițiile art.
139 din Legea nr. 8/1996.
Pentru
aceste argumente și în temeiul art. 312 C.proc.civ., recursul a fost
respins ca nefondat.