ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7679/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7679/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 621 din 29 aprilie

2009 pronunțată în Dosar nr. 40535/3/2008, Tribunalul București, secția a III-a

civilă, a respins ca inadmisibilă cererea formulată de reclamanta SC M. SRL, în

contradictoriu cu pârâta SC B.R. SA, admițând excepția cu acest obiect,

apreciind că numai o persoană fizică poate avea calitatea de autor în sensul

art. 3 din Legea nr. 8/1996, iar reclamanta persoană juridică nu a învederat

care dispoziție legală îi conferă dreptul de a beneficia de protecția legii și

nu există nici dovada unei cesiuni legale sau convenționale către reclamantă.

Prin decizia civilă

nr. 220A din 10 decembrie 2009, Curtea de Apel București, secția a IX a civilă

și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, a admis apelul declarat de

reclamantă împotriva sentinței menționate, pe care a desființat-o și a trimis

cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, reținând că excepția nu a fost supusă

dezbaterii părților, în condiții de contradictorialitate, pentru a permite

exercitarea deplină a dreptului la apărare.

Prin sentința civilă

nr. 747 din 27 aprilie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a

civilă, s-a respins ca neîntemeiată cererea reclamantei, astfel cum a fost

precizată.

În motivarea

sentinței, s-a reținut că pe broșura editată de către reclamantă și care

conține mai multe texte publicitare prin care se promovează produsul încălzitor

de terasă E., texte asupra cărora reclamanta solicită să se constate drepturile

sale de autor, apare menționat numele reclamantei SC M. SRL.

În favoarea

reclamantei operează prezumția instituită de Legea nr. 8/1996, în sensul că,

până la proba contrară, autor este acela al cărui nume apare alături de operă,

cu atât mai mult cu cât nimeni nu a contestat calitatea de autor a reclamantei.

În ceea ce privește

textul „Un nou concept de încălzire exterioară pentru restaurante, cafenele,

terase și grădini”, din catalogul expozițional noiembrie 2007 (Dosar nr. 40535/3/2008),

tribunalul a constatat că nu poate constitui obiect al dreptului de autor,

deoarece nu implică niciun fel de efort creativ, reprezentând o simplă

propoziție prin care este prezentat un produs nou pe piața din România.

Textele din broșura E.

a reclamantei, privind încălzitorul de terasă E., care de asemenea prezintă o

serie de informații cu privire la produs, pot constitui obiect al protecției

prin drept de autor, chiar dacă nu sunt deosebit de originale: „Încălzitorul de

terasă model personal vă oferă căldura necesară pentru a petrece pe terasă

zilele răcoroase de primăvară și serile de toamnă târzie, indiferent de vremea

și temperatura de afară. De culoare alb crem, încălzitorul de terasă personal

face posibilă încadrarea în orice mediu ambient: hotel, pensiune, restaurant,

cafenea sau chiar grădina dvs. personală. Vi-l recomandăm pentru spații

acoperite unde este ferit de umezeală, eliminându-se astfel pericolul ruginirii

premature. Este potrivit pentru construcții din lemn, încadrându-se perfect din

punct de vedere estetic și funcțional”.

Referitor la textele

menționate, tribunalul a constatat că în broșura B. - Sisteme de încălzire

există textul: „Un nou concept de încălzire exterioară, încălzitor care îți

oferă căldura necesară pentru a putea petrece pe terasă zilele răcoroase de

primăvară și serile de toamnă târzie, indiferent de vremea de afară. Poți

amenaja util și confortabil terasa, grădina, restaurantul sau cafeneaua.

Încălzesc prin raze infraroșii, asemenea soarelui și se pot utiliza până la o

temperatură de -15 grade Celsius. Încălzirea cu aceste echipamente este una

eficientă atât din punct de vedere al designului cât și din perspectiva

costurilor”.

Singurele elemente

comune din textele celor două părți sunt „oferă căldura necesară pentru a putea

petrece pe terasă zilele răcoroase de primăvară și serile de toamnă târzie,

indiferent de vremea de afară”, în rest textele alese de reclamantă pe de o

parte, și de către pârâtă, pe de altă parte, pentru broșurile proprii de

promovare a produselor acestora fiind diferite, astfel că nu se poate vorbi de

încălcarea drepturilor de autor ale reclamantei de către pârâta din cauză.

Tribunalul a constatat

că în cauză, nu sunt incidente dispozițiile art. 9 lit. f) invocate de pârâtă,

privind excluderea de la protecție a simplelor fapte și date, dar nu se poate

reține nici încălcarea drepturilor de autor ale reclamantei reglementate în

art. 10 (drepturile morale) și art. 13 (drepturile patrimoniale), nefiind

incidente, în consecință, dispozițiile art. 139, atât timp cât nu se reține

vreo încălcare.

Prin decizia civilă

nr. 249 din 25 octombrie 2011, Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă

și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, a respins ca nefondat apelul

reclamantei împotriva sentinței menționate.

Pentru a decide

astfel, instanța de apel a constatat că este formală critica privind lipsa unei

argumentări în fapt și în drept a soluției, aceasta conținând motivele de fapt

care au format convingerea instanței de fond și făcând totodată trimitere la

textele legale aplicabile speței.

Apelanta critică, de

fapt, modalitatea de soluționare a solicitării de constatare a încălcării de

către pârâtă a drepturilor sale de autor, cu privire la textele publicitare

care îi aparțin, referitoare la încălzitoarele de terasă marca E., cu

consecința producerii prejudiciului.

În speță, textul

apreciat de către instanța de fond ca fiind alăturat diferit de către părțile

litigante, în broșurile proprii de promovare a produselor acestora - „oferă

căldura necesară pentru a putea petrece pe terasă zilele răcoroase de primăvară

și serile de toamnă târzie, indiferent de vremea de afară” - nu a fost reținut

ca o prezentare simplă de fapte și date, care să îl excludă de la protecție,

astfel cum a solicitat pârâta prin aplicarea art. 9 lit. f) din Legea nr.

8/1996, însă nici nu a fost considerat ca fiind deosebit de original, câtă

vreme nu s-a reținut că a existat o încălcare a dreptului de autor al

reclamantei.

Protecția dreptului

de autor presupune reținerea originalității operei, astfel cum indică art. 7

din Legea nr. 8/1996. Originalitatea reprezintă indiscutabil, o condiție a

protecției operei în cadrul dreptului de autor, însă aprecierea noțiunii

constituie încă o problemă controversată, în funcție de genul operei exprimate.

În domeniul

materialelor publicitare, cum este cel în speță, există o serie de

particularități.

Originalitatea unei

prezentări publicitare care depășește descrierea originii și caracteristicilor,

trebuie apreciată prin manifestarea personalității autorului asupra

individualizării produsului sau serviciului.

Pentru a putea fi

reținută ca operă de creație intelectuală protejată, prezentarea publicitară

trebuie să urmărească atingerea scopului de a favoriza alegerea consumatorului,

prin elemente percutante în memoria acestuia, conținând un mesaj unic și

memorabil, dincolo de percepția obișnuită a unei descrieri.

Aceste elemente

permit alegerea consumatorului potrivit gustului ori convingerii sale și în

cunoștință de cauză, deoarece creează funcția distinctivă a reclamei

publicitare, care atrage protecția prin dreptul de autor.

În cauză, textul în

discuție, reținut ca fiind suprapus reclamelor părților litigante, nu

îndeplinește caracteristicile de individualizare a produsului mai sus

menționate, reprezentând o parte a unei prezentări generice și obișnuite,

făcute încălzitoarelor de terasă, care nu are suficiente elemente de

originalitate pentru a se fixa în memoria publicului consumator și a-i

determina alegerea, cu excluderea altor opțiuni.

Prin urmare, privind

în ansamblu reclamele publicitare ale părților, nu s-a putut reține mai mult

decât o asemănare a modului de prezentare, prin imitația de către pârâtă a unei

părți a descrierii reclamantei, parte nedeterminantă în particularizarea

produsului, pentru a se putea constata încălcarea dreptului de autor și, pe

cale de consecință, aplicabilitatea dispozițiilor art. 139 ale Legii nr.

8/1996.

Împotriva deciziei

menționate, a declarat recurs, în termen legal, reclamanta SC M. SRL,

criticând-o pentru nelegalitate, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C.

proc. civ. și susținând, în esență, următoarele:

- Instanța de apel a

încălcat prevederile art. 295 C. proc. civ., prin depășirea limitelor judecării

căii de atac, stabilite prin motivele de apel. Astfel, instanța a rejudecat

cauza și sub aspectul analizării textelor reclamantei prin prisma condițiilor

de includere a unei opere la protecția conferită de dreptul de autor, deși

reclamanta nu a formulat astfel de critici în motivarea apelului, neavând

interes: motivarea primei instanțe era clară, în sensul includerii textelor în

categoria operelor protejate.

- Cu toate că

instanța de control a respins apelul, din motivarea deciziei reiese faptul că

nu menține sentința atacată, ci o modifică, în sensul că exclude de la

protecția dreptului de autor textele reclamantei, ca fiind lipsite de

originalitate.

Mai mult, excluzând

de la protecție textele publicitare, instanța de apel a creat reclamantei o

situație mai grea în propria cale de atac.

- În mod greșit,

instanța de apel a considerat că textele publicitare ale reclamantei nu

reprezintă opere protejate în sensul art. 7 din Legea nr. 8/1996, deoarece nu

sunt originale.

Originalitatea

materialelor publicitare nu trebuie analizată în funcție de anumite criterii

determinate, astfel cum consideră instanța de apel, a căror neîntrunire conduce

la neacordarea protecției prin dreptul de autor, fiind suficientă imprimarea individualității

autorului. Aceste texte nu pot fi exceptate de la protecție prin simpla

invocare a neprezentării de „elemente percutante” în memoria consumatorilor, cu

atât mai mult cu cât o astfel de apreciere este extrem de subiectivă și

niciodată precisă, întrucât nu se poate analiza cu exactitate impresia creată

de un material publicitar asupra întregului public destinatar.

Pe de altă parte, în

speță, textele invocate ca fiind copiate de către pârâtă nu se referă la

prezentarea generică a produselor, sub aspectul relatării de date tehnice, ci

la acele texte care au necesitat efort creativ din partea autorului, pentru a

explica în mod artistic utilitatea produselor comercializate, ideile fiind

alese tocmai pentru a crea o anumită imagine in mintea consumatorului și a

favoriza alegerea acestuia.

Examinând decizia

recurată prin prisma criticilor formulate și a actelor dosarului, Înalta Curte

constată că recursul nu este fondat.

Recurenta–reclamantă

susține în mod corect faptul că prima instanță a apreciat că textul din

broșurile de promovare concepute și distribuite de către reclamantă privind

produsul încălzitor de terasă E. poate constitui obiect al unui drept de autor,

însă această apreciere a vizat întregul text, alcătuit din patru paragrafe, nu

doar primul paragraf, pe care l-a reținut ca fiind comun cu cel din broșura B.,

distribuită de către pârâtă. În raport de această parte de text, prima instanță

a conchis în sensul inexistenței vreunei încălcări a drepturilor reclamantei.

Față de criteriul de

analiză aplicat de către tribunal pentru evaluarea încălcării, instanța de apel

nu a cercetat dacă întregul text cu patru paragrafe face sau nu obiectul

dreptului de autor, ci doar dacă partea de text comună este susceptibilă a

conduce la o încălcare a dreptului invocat de către reclamantă, conchizând

argumentat în sensul inexistenței acesteia, motiv pentru care a menținut

soluția primei instanțe.

Astfel, nu pot fi

primite susținerile din motivarea recursului în sensul depășirii limitelor

învestirii instanței de apel - din perspectiva analizării existenței unei opere

protejate - prin prisma dispozițiilor art. 295 C. proc. civ., în condițiile în

care instanța a avut în vedere tocmai motivul de apel privind greșita apreciere

de către tribunal a nedovedirii încălcării drepturilor reclamantei.

Se observă că motivul

de apel pe acest aspect viza doar nemotivarea hotărârii primei instanțe în ceea

ce privește inexistența încălcării dreptului de autor, iar instanța de apel a

abordat chestiunea de fond privind încălcarea dreptului. Recurenta nu a

reproșat instanței de apel depășirea limitelor învestirii decât în privința

operei protejate, ca atare, acest aspect nu poate fi cercetat de către această

instanță de control judiciar, în absența unor critici (ca, de altfel, nici în

legătură cu aprecierea instanței de apel asupra motivării în fapt și în drept a

sentinței).

Din moment ce

instanța de apel nu a cenzurat concluzia primei instanțe privind dreptul de

autor al reclamantei asupra întregului text, ci s-a raportat exclusiv la

fragmentul comun în textul reclamantei și cel al pârâtei, cu finalitatea

cercetării motivelor de apel, nu se poate considera că a depășit limitele

învestirii și nici că ar fi creat reclamantei o situație mai grea în propria

cale de atac.

De altfel, prima

instanță nu a admis pretențiile reclamantei, nici măcar în parte, cu toate că

reclamanta formulase o solicitare de constatare a dreptului său de autor asupra

textelor publicitare printr-un capăt de cerere distinct de cel având ca obiect

despăgubirile bănești pentru pretinsa faptă de încălcare a dreptului de autor.

De asemenea, deși în considerentele sentinței se menționează că textele

publicitare de prezentare a încălzitorului de terasă E. pot forma obiect al

dreptului de autor (fără a înfățișa argumentele pentru această apreciere),

prima instanță nu a dat nicio eficiență acestei constatări generice și

nemotivate în pronunțarea sentinței, în condițiile în care, după cum s-a

arătat, a respins cererea prin raportare exclusiv la fragmentul regăsit în

broșurile de prezentare ale părților.

Drept urmare, prin

faptul că instanța de apel, în soluția de respingere a apelului, a completat

considerentele tribunalului (considerând, fără vreo critică în recurs pe acest

aspect, că sentința este motivată în fapt și în drept) pe aspectul lipsei

încălcării dreptului de autor, nu a fost încălcat principiul non reformatio in

pejus, criticile recurentei – reclamante fiind nefondate și în această privință.

În ceea ce privește

includerea textelor publicitare în categoria operelor protejate, de natura

celor enumerate în art. 7 din Legea nr. 8/1996, contrar susținerilor

recurentei, instanța de apel a apreciat, în mod corect, că originalitatea

reprezintă o cerință pentru recunoașterea protecției unei creații intelectuale,

ca reflectare a personalității autorului, după cum rezultă din interpretarea

literală a dispozițiilor art. 7: „

Constituie obiect al dreptului de autor

operele originale de creație intelectuală în domeniul literar, artistic sau

științific, oricare ar fi modalitatea de creație, modul sau forma de exprimare

și independent de valoarea și destinația lor, cum sunt: (…)”.

De asemenea, instanța

de apel a reținut în mod corespunzător faptul că originalitatea trebuie

raportată la genul operei create, în fiecare caz conturându-se criterii de

apreciere a originalității, a căror aplicare la speță reprezintă atributul

exclusiv al judecătorului de fond.

În cazul operelor

literare, originalitatea se apreciază, în primul rând, în funcție de stilul

autorului (

totalitatea mijloacelor

lingvistice folosite într-o manieră personală: construcția frazei, vocabularul

utilizat, sintaxa etc.)

și, dacă este cazul, de compoziție (structura

operei). Dacă nu se relevă o notă specifică în concepția operei, lucrarea nu

este originală, ci este considerată banală, impersonală, nepurtând amprenta

distinctivă a personalității autorului.

În ipoteza operelor

cu finalitate utilitară (de natura celor menționate în teza ultimă a lit. g) din

art. 7 -

opere

de artă aplicată produselor destinate unei utilizări practice

ori în art. 8 lit.

b) - compilații de materiale sau date), este important efortul creator depus de

către autor, pentru selectarea materialului și/sau dispunerea acestuia, judecătorul

urmând a ține cont de gradul de libertate al autorului în alegerea mijloacelor

de creație, în raport de constrângerile de ordin tehnic.

În toate situațiile,

însă, nu este relevantă calitatea lucrării ori gradul de originalitate, fiind

suficient ca originalitatea să existe, purtând amprenta personalității

autorului.

În domeniul

materialelor publicitare scrise, în mod obișnuit, protecția ar putea fi

acordată materialului ca întreg (catalog, broșură sau un alt suport, conținând

text, grafică etc., într-un anumit mod de dispunere a datelor și

informațiilor), în condițiile art. 8 lit. b) din Legea nr. 8/1996.

Cu toate acestea, în

măsura în care se pretinde protecție doar asupra textului publicitar,

independent de întreg, precum în speță, este importantă modalitatea de redare a

caracteristicilor tehnice a produsului promovat ori a altor date necesare

expunerii produsului, în sensul dacă acestea sunt sau nu înfățișate într-o

manieră riguros exactă, după cum, în mod corect, s-a relevat prin

considerentele deciziei de apel.

Chiar reclamanta

arată, prin motivele de recurs, că textele invocate ca fiind copiate de către

pârâtă nu conțin relatarea de date tehnice privind produsele promovate, ci

explicarea în mod artistic a utilității produselor comercializate, demers ce a

presupus un efort creativ din partea autorului.

Pretenția

reclamantei, astfel formulată, nu se circumstanțiază unei simple descrieri a

produselor promovate prin pliantul publicitar, pentru a fi aplicabile

criteriile minimale descrise anterior pentru cazul operelor cu finalitate

utilitară, ci tinde la recunoașterea unui efort creator apropiat de operele

literare.

Acest fapt relevă

necesitatea aplicării criteriilor arătate anterior pentru atare gen de opere,

ținându-se, însă, cont de constrângerile presupuse de finalitatea comercială a

operei, ce impun autorului respectarea anumitor cerințe (de exemplu, o anumită

temă).

Autorul păstrează,

însă, deplina libertate în alegerea mijloacelor lingvistice de exprimare, care

pot conduce la crearea unei opere originale.

Or, în speță,

fragmentul de text comun, avut în vedere de către instanțele de fond, este unul

impersonal ca stil de exprimare, nu relevă o construcție aparte a frazei, o

topică neobișnuită, un vocabular ieșit din comun etc. Mai mult, nu este utilizată

nicio figură de stil, cuvintele fiind folosite în sensul propriu, fără a crea

un efect artistic, astfel cum pretinde recurenta. Nu se creează un ambient

imaginar, ci este descrisă funcția încălzitoarelor de terasă, aceea de a oferi

căldură pe terasă în perioadele cu temperaturi scăzute.

Ca atare, în mod

corect, a apreciat instanța de apel că textul analizat conține o prezentare

generică și banală făcută încălzitoarelor de terasă, nefiind întrunită cerința

originalității pentru a se recunoaște protecția lucrării în sensul Legii nr.

8/1996.

Întrucât reproducerea

elementelor banale, chiar dacă fac parte dintr-o operă originală, nu constituie

o încălcare a dreptului de autor, în mod corect, instanța de apel a confirmat

soluția primei instanțe, de respingere a pretențiilor reclamantei întemeiate pe

dispozițiile art. 139 din Legea nr. 8/1996.

Pentru aceste

argumente și în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamanta SC M. SRL împotriva deciziei nr. 249A din 25

octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze

privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 14 decembrie 2012.