ÎCCJ, decizie (scj.ro #119947)

Gestiune colectivă a drepturilor patrimoniale de autor. Calitate procesuală activă asigurată de mandatul de gestiune colectivă. Înțelesul sintagmei ”mandat special” din cuprinsul art. 123 ind. 3 din Legea nr. 8/1996.

Cuprins pe materii :

Dreptul proprietății intelectuale. Drepturi de autor și drepturi conexe.

Index alfabetic :

organism de gestiune colectivă

mandat de gestiune

calitate procesuală activă

calitate de reprezentant

Legea nr. 8/1996, art. 123, art. 123

1

- 123

3

, art. 139, art. 139

1

În privința cerinței unui mandat special de reprezentare în instanță prin organismele de gestiune colectivă, nu există nicio distincție între cazurile reglementate de dispozițiile art. 123

1

și art. 123

2

și art. 123

3

din Legea nr. 8/1996. În toate aceste cazuri, nu este necesar un asemenea mandat, deoarece în cazul gestiunii colective, mandatul dat organismului de gestiune colectivă vizează însuși exercițiul drepturilor patrimoniale, ce implică exercițiul dreptului la acțiune în instanță pentru acele acte de gestiune vizate de mandat și asigură organismului de gestiune colectivă chiar calitatea procesuală activă.

Diferența esențială, însă, dintre gestiunea colectivă prevăzută de art. 123

3

și cea la care se referă art. 123

1

și art. 123

2

rezidă în faptul că, spre deosebire de primul caz menționat, unde legiuitorul a introdus cerința unui mandat special, în cazurile gestiunii colective facultative și chiar a celei obligatorii, este suficient un mandat general, dat pentru administrarea oricăror drepturi privind repertoriul propriu.

Astfel, „mandatul special” la care se face trimitere în cuprinsul art. 123

3

nu se referă la reprezentarea în instanță și nici nu poate fi confundat cu ”procura specială” menționată în alin. (1) al art. 139

1

din lege, întrucât această din urmă normă vizează gestiunea individuală, atunci când titularul însuși este cel care exercită drepturile patrimoniale și se completează cu prevederile art. 67 și art. 68 C.proc.civ. în ceea ce privește exercițiul dreptului la acțiune ori reprezentarea pe parcursul judecății, în timp ce art. 123

3

este o normă de drept substanțial care se completează cu dispozițiile Codului civil, referindu-se la actele de gestiune pe care le poate efectua organismul de gestiune colectivă.

Prin urmare, mandatul special trebuie să indice expres actele de gestiune, drepturile patrimoniale în legătură cu care acestea pot fi efectuate, precum și operele sau prestațiile artistice asupra cărora se exercită acele drepturi. Din această perspectivă, existența și întinderea mandatului de gestiune sunt relevante pentru determinarea calității procesuale active în persoana organismului de gestiune colectivă.

Secția I civilă, decizia nr. 2977 din 31 octombrie 2014

Prin cererea formulată la data de 07 mai 2011 și înregistrată pe rolul Tribunalului București, reclamanta COPYRO - Societate de Gestiune Colectivă a Drepturilor de Autor a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele S.C. TVR M. S.R.L., S.C. E.I. S.R.L. și S.R.Tv., următoarele:

În cursul judecății, au fost formulate mai multe cereri de chemare în garanție, respectiv de către pârâta S.R.Tv. împotriva S.C. TVR M. S.R.L., de către pârâta S.C. E.I. S.R.L. împotriva S.C. E.M.O.S. S.R.L., precum și de către această din urmă intervenientă împotriva pârâtei SC TVR M. SRL.

Prin sentința nr. 1475 din 15 septembrie 2011, Tribunalul București, Secția a V-a civilă a respins cererea reclamantei în contradictoriu cu pârâtele S.C. TVR M. S.R.L., S.C. E.I. S.R.L. și S.R.Tv., a fost respinsă ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă, admițându-se, în prealabil, excepțiile lipsei calității de reprezentant și a lipsei calității procesuale active.

În motivarea sentinței, s-a reținut că, prin cererea de chemare în judecată se urmărește valorificarea drepturilor patrimoniale de reproducere și difuzare aparținând autorilor D.M., O.S., G.P., B.C., A.F., I.B., R.B., A.D., O.D., M.C., A.A., R.S., P.B.C., D.D. și M.M., reclamanta acționând în calitate de organism de gestiune colectivă în numele acestora.

Aceste drepturi nu sunt supuse gestiunii colective obligatorii, în sensul art. 123

1

și 123

2

din Legea nr. 8/1996, pentru ca în privința lor să fie aplicabilă regula cuprinsă în art. 123

1

alin. (2) din Legea nr. 8/1996, potrivit căreia „Pentru categoriile de drepturi prevăzute la alin. (1), organismele de gestiune colectivă îi reprezintă și pe titularii de drepturi care nu le-au acordat mandat”.

Dimpotrivă sunt aplicabile dispozițiile art. 123

3

din lege, potrivit cărora „Drepturile recunoscute în prezentul capitol, cu excepția celor prevăzute la art. 123

1

și 123

2

, pot fi gestionate prin intermediul organismelor de gestiune colectivă, numai în limita mandatului special acordat de titularii de drepturi”.

Sunt de asemenea aplicabile dispozițiile art. 139 alin. (1) din lege, potrivit cărora „Titularii drepturilor recunoscute și protejate prin prezenta lege pot solicita instanțelor de judecată sau altor organisme competente, după caz, recunoașterea drepturilor lor și constatarea încălcării acestora și pot pretinde acordarea de despăgubiri pentru repararea prejudiciului cauzat. Aceleași solicitări pot fi formulate în numele și pentru titularii de drepturi de către organismele de gestiune, de către asociațiile de combatere a pirateriei sau de către persoanele autorizate să utilizeze drepturi protejate prin prezenta lege, conform mandatului acordat în acest sens”.

În ceea ce privește reprezentarea în instanța de judecată a titularilor drepturilor de autor sau conexe, sunt aplicabile dispozițiile art. 139

1

alin. (1) din lege, potrivit cărora „Titularul dreptului de autor sau al drepturilor conexe poate fi reprezentat, în toate procedurile, negocierile și actele juridice, pe toată durata și în orice stadiu al procesului civil sau penal ori în afara unui astfel de proces, prin mandatar cu procură specială”.

Verificând probatoriul administrat, s-a constatat că, pentru autorii B.C., A.F., I.B., A.D., O.D., M.C., A.A., R.S., B.C., D.D. și M.M., nu a fost depus nici un fel de mandat; pentru O.S. a fost depus un mandat tip datat 28 aprilie 2004 completat doar cu numele acestuia, fără nici un alt element și nesemnat, ca atare înscrisul menționat nu are valoare probatorie; pentru D.M. a fost depus un mandat de gestiune din 26 februarie 2008 la care a fost anexată și o listă a lucrărilor pentru care autorul a acordat mandat de gestiune; pentru G.P. a fost depus un mandat de gestiune din 28 ianuarie 1998 la care a fost anexată și o listă a operelor pentru care autorul a acordat mandat de gestiune; pentru B.P. a fost depus un mandat tip datat 29 septembrie 2004 completat și cu o listă de opere; pentru R.B. a  fost depus un mandat tip datat 07 mai 2001.

În ceea ce privește mandatele depuse, pentru D.M., G.P., B.P. și R.B., Tribunalul a constatat că acestea sunt mandate de gestiune, în nici unul dintre acestea nefăcându-se mențiunea acordării dreptului de reprezentare în instanță. Prin urmare, niciunul dintre aceste mandate nu îndeplinește condiția de a fi mandat special, în sensul art. 139

1

alin. (1) din Legea nr. 8/1996.

Tribunalul a înlăturat susținerile reclamantei în sensul că dovada calității de reprezentant este făcută prin înscrierea autorilor în lista înaintată de reclamantă către ORDA și publicată pe site-ul acesteia, întrucât un act emanând chiar de la organismul de gestiune nu face dovada mandatului acordat de titularii de drepturi de autor și conexe.

În consecință, Tribunalul a admis excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a reclamantei și, pe cale de consecință, și excepția lipsei calității procesuale active, întrucât aceasta nu este titulară de drepturi de autor pe care să le valorifice și nici nu se află în situația reglementată de art. 25 din lege, când i se recunoaște calitatea procesuală activă.

Prin decizia nr. 15 din 29 ianuarie 2013 a Curții de Apel București, Secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale, a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamantă împotriva sentinței menționate.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că apelanta este organism de gestiune colectivă a drepturilor de autor privind operele scrise și invocă încălcarea drepturilor de autor ale unor titulari de drepturi cu privire la care susține că sunt membri ai apelantei, încălcare realizată de intimate prin editarea și distribuirea unor opere care includ și operele aparținând titularilor invocați de apelantă.

Drepturile pretins încălcate de către intimate nu fac parte dintre cele prevăzute de art. 123

1

și 123

2

din Legea nr. 8/1996, astfel încât sunt incidente dispozițiile art. 123

3

din lege, potrivit cărora „Drepturile recunoscute în prezentul capitol, cu excepția celor prevăzute la art. 123

1

și 123

2

, pot fi gestionate prin intermediul organismelor de gestiune colectivă, numai în limita mandatului special acordat de titularii de drepturi.”

Apelanta a depus la dosar un mandat pretins acordat de O.S., datat 28 aprilie 2004, dar care, nefiind semnat, nu are valoare probatorie.

De asemenea, a depus mandate de gestiune date de D.M., G.P., B.P. și R.B., mandate care nu cuprind însă vreo clauză de împuternicire pentru reprezentarea în instanță.

Potrivit art. 139

1

alin. (1) din Legea nr. 8/1996, „Titularul dreptului de autor sau al drepturilor conexe poate fi reprezentat, în toate procedurile, negocierile și actele juridice, pe toată durata și în orice stadiu al procesului civil sau penal ori în afara unui astfel de proces, prin mandatar cu procură specială.”

Prin urmare, în mod corect Tribunalul a apreciat că reclamanta nu a făcut în prezenta cauză dovada calității de reprezentant al titularilor drepturilor pretins încălcate de către intimatele-pârâte.

A fost respinsă susținerea apelantei în sensul că pe unii dintre titulari i-ar reprezenta în temeiul mandatului legal stabilit de art. 25 din Legea nr. 8/1996, întrucât apelanta nu a făcut nici dovada decesului, nici a împrejurării că titularii decedați nu au avut moștenitori.

De asemenea, repertoriul COPYRO făcut public pe site-ul ORDA nu poate ține loc de mandat pentru reprezentarea în instanță, care trebuie acordată în condițiile art. 67 și urm. C.proc.civ.

Având în vedere că în cauză nu se pune problema unei gestiuni colective obligatorii și, totodată, că reclamanta nu a făcut dovada că ar avea mandat legal să exercite drepturile titularilor în temeiul art. 25 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, Curtea a constatat că în mod corect a fost admisă și

excepția lipsei calității procesuale active.

Împotriva deciziei menționate, a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C.proc.civ. și susținând că instanța de apel, ca, de altfel, și prima instanță, a făcut o aplicare greșită a Legii nr. 8/1996 în ceea ce privește legitimarea procesuală activă și calitatea reclamantei de reprezentant al titularilor de drepturi, stabilită pe baza mandatului expres acordat de titularii de drepturi, cât și a mandatului legal stabilit în cerințele imperative ale art. 25 din Legea nr. 8/1996 cu modificările și completările ulterioare.

Astfel, recurenta  reclamantă a arătat că instanța de apel a apreciat greșit natura mandatului de gestiune colectivă a drepturilor de autor incidente și nu a ținut cont de faptul că drepturile gestionate colectiv și a căror încălcare a fost pretinsă prin acțiune se exercită pe baza unui mandat de gestiune colectivă încheiat în temeiul Legii nr. 8/1996 de organismul de gestiune colectivă cu titularii de drepturi, conform dispozițiilor art. 123 alin. (2) din lege.

Mandatul acordat de titularii de drepturi către COPYRO vizează atât drepturile ce fac obiectul acțiunii, cât și mențiunea urmăririi acestora în vederea protejării și plății echitabile a drepturilor de autor.

Mai mult decât atât, mandatul de gestiune colectivă acordat către COPYRO de către titularii de drepturi vizează aspectele expres prevăzute de art. 130 alin. (1) din Legea nr.8/1996, coroborate cu dispozițiile art. 123 alin. (2) din aceeași lege, în condițiile în care COPYRO este un organism de gestiune colectivă constituit chiar de titularii de drepturi reprezentați conform cerințelor prevăzute de art. 124 și urm. din lege.

Mențiunea instanței de apel de trimitere la dispozițiile art. 139

1

alin. (1) din Legea nr. 8/1996 vizează un alt aspect al reprezentării titularilor de drepturi de către mandatari cu procură specială, și nu aspectul reprezentării titularilor de drepturi prin organismele de gestiune colectivă, ale căror raporturi juridice sunt expres reglementate în dispozițiile art. 129, 130 alin. (1) raportat la art. 123 alin. (2) din aceeași lege, care sunt, de fapt, incidente în cauză.

Art. 129 din lege expune pe larg modul de încheiere a mandatului de gestiune colectivă între titularii de drepturi și organismele de gestiune colectivă, aspect neevidențiat de către instanța de apel.

Recurenta reclamantă a făcut referire la practica instanțelor specializate pe proprietate intelectuală, inclusiv la nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție, potrivit căreia mandatul de gestiune colectivă acordat de titularii de drepturi organismului de gestiune colectivă acoperă atât drepturile, cât și posibilitatea urmăririi acestora, fiind suficient pentru legitimarea procesuală și reprezentarea titularilor în vederea recuperării prejudiciilor cauzate de către utilizatorii care nu au dorit, anterior comunicării către public/exploatării operelor, să obțină, în condițiile art. 12 și 13 din Legea nr. 8/1996, acordul în vederea utilizării legale a drepturilor de proprietate intelectuală.

S-a mai susținut că, prin respingerea apelului COPYRO pe considerentul lipsei calității procesuale active și de reprezentant, în mod greșit, instanța de apel nu a cercetat motivele de apel referitoare la fondul cauzei, în legătură cu utilizarea de către pârâte a operelor titularilor menționați în cererea de chemare în judecată, fără obținerea în prealabil a drepturilor de reproducere și distribuire din partea COPYRO, reprezentanta titularilor de drepturi din prezentul litigiu, motive pe care reclamanta le-a reiterat în cererea de recurs.

În consecință, recurenta a solicitat admiterea recursului, constatarea calității procesuale active a COPYRO și stabilirea remunerațiilor datorate potrivit legii de intimatele-pârâte.

Examinând decizia recurată în raport de criticile formulate și actele dosarului, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:

Instanța de apel a menținut hotărârea primei instanțe prin care cererea de chemare în judecată a fost respinsă pentru lipsa calității procesuale active, dar au fost admise, în prealabil, atât excepția cu acest obiect, însă și excepția lipsei dovezii calității de reprezentant, pentru considerente identice celor din cuprinsul sentinței, respectiv nedovedirea de către reclamantă a calității de reprezentant al titularilor drepturilor pretins încălcate de către intimatele-pârâte, enumerați în cererea de chemare în judecată.

Ambele instanțe de fond au avut în vedere nedovedirea unei împuterniciri speciale date pentru reprezentarea în instanță de către titularii drepturilor pretinse, în aplicarea art. 139

1

alin. (1) cu referire la art. 123

3

din Legea nr. 8/1996. Instanța de apel a făcut referire și la art. 67 alin. (1) C.proc.civ., ceea ce înseamnă că a pretins înfățișarea unei procuri

ad litem

, respectiv pentru reprezentarea în prezentul proces a intereselor titularilor drepturilor. În plus, tribunalul a menționat incidența și a dispozițiilor art. 139 din Legea nr. 8/1996.

Înalta Curte constată că acest raționament juridic ce a stat la baza respingerii cererii de chemare în judecată este greșit, după cum, în mod corect, s-a învederat prin motivele de recurs, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 123 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, „Titularii dreptului de autor și ai drepturilor conexe își pot exercita drepturile recunoscute prin prezenta lege în mod individual sau, pe bază de mandat, prin organismele de gestiune colectivă, în condițiile prezentei legi.”

Așadar, potrivit legii, gestiunea drepturilor patrimoniale recunoscute prin lege (respectiv, cele prevăzute de art. 13) privește exercițiul acestor drepturi și poate fi individuală, atunci când însuși titularul se preocupă de valorificarea drepturilor, sau colectivă, atunci când titularul încredințează exercițiul acestora unui organism de gestiune colectivă, pe bază de mandat.

În cauză, ambele instanțe de fond au pornit de la premisa că pretențiile deduse judecății se întemeiază pe o gestiune colectivă, motiv pentru care au analizat existența unui mandat acordat reclamantului de către titularii menționați în cererea de chemare în judecată în contextul art. 123

1

– 123

3

din Legea nr. 8/1996, care se referă la gestiunea colectivă a drepturilor patrimoniale de autor și conexe.

În conformitate cu art. 129 alin. (1) din lege, „Mandatul de gestiune colectivă a drepturilor patrimoniale, de autor sau conexe, este acordat direct, prin contract scris de către titularii de drepturi”, reținându-se, totodată, că alin. 4 al aceleiași norme prevede că „Orice titular de drepturi de autor sau de drepturi conexe poate încredința prin mandat administrarea drepturilor sale privind repertoriul propriu unui organism de gestiune colectivă. Organismul respectiv este obligat să accepte administrarea acestor drepturi pe baza gestiunii colective în limita obiectului său de activitate.”

Este de reținut, de asemenea, că organismele de gestiune colectivă a dreptului de autor și a drepturilor conexe sunt „persoane juridice constituite prin liberă asociere, care au ca obiect de activitate, în principal, colectarea și repartizarea drepturilor a căror gestiune le este încredințată de către titulari”, astfel cum prevede art. 124 din Legea nr. 8/1996.

Obligațiile organismelor de gestiune colectivă sunt enumerate în art. 130 din aceeași lege, constând în: acordarea de autorizații neexclusive utilizatorilor; elaborarea de metodologii pentru domeniile lor de activitate, cuprinzând drepturile patrimoniale cuvenite, în condițiile art. 131 și 131

1

- 131

4

; încheierea de contracte generale cu utilizatori anume prevăzuți de legiuitor; încheierea de contracte de reprezentare cu organismele similare din străinătate; colectarea sumelor datorate de utilizatori și repartizarea lor între titularii de drepturi, potrivit prevederilor din statut.

Rezultă, din dispozițiile legale menționate anterior, că gestiunea colectivă privind exercițiul prerogativelor patrimoniale ale dreptului de autor și ale drepturilor conexe se realizează pe bază de mandat, ceea ce înseamnă că

reprezentarea

titularilor care au acordat împuternicire organismului de gestiune colectivă de a efectua acte de gestiune (dintre cele menționate în art. 130 din lege) este de esența gestiunii colective.

Odată acordat mandatul de gestiune colectivă în condițiile art. 129 din lege, organismul de gestiune colectivă are obligația de a efectua actele de gestiune în numele și pe seama titularilor, despre care va da socoteală, ulterior, acestora, iar reprezentarea vizează însuși exercițiul drepturilor patrimoniale ale titularilor.

Formularea unei cereri de chemare în judecată pentru plata remunerației cuvenite unui titular al dreptului de autor sau al drepturilor conexe pentru utilizarea unei opere sau a unei prestații artistice constituie un act de gestiune a drepturilor patrimoniale, pentru care este suficient, atunci când este efectuat de către organismul de gestiune colectivă, mandatul de gestiune colectivă, din moment ce reprezentarea titularului este de însăși esența mandatului.

Mai mult, într-o asemenea ipoteză, organismul de gestiune colectivă justifică însăși legitimarea procesuală activă, întrucât acesta acționează în sensul exercitării drepturilor patrimoniale în numele membrilor săi în baza mandatului de gestiune colectivă, spre deosebire de gestiunea individuală, care presupune exercitarea drepturilor de însuși titularul, fie personal, fie prin mandatar.

După cum reiese din ambele hotărâri de fond pronunțate în cauză, considerentele expuse anterior au fost acceptate în principiu, din moment prima instanță a considerat că organismul de gestiune colectivă are calitatea de reclamant în cauză și nu a procedat la citarea chiar a titularilor în numele și pe seama cărora a fost formulată cererea de chemare în judecată, iar instanța de apel a menținut hotărârea pronunțată în aceste condiții. Mai mult, soluția de respingere a fost adoptată în considerarea lipsei calității procesuale active, pentru argumente referitoare la nedovedirea calității de reprezentant.

Ambele instanțe de fond au apreciat că mandatul de gestiune colectivă este suficient pentru reprezentarea în instanță doar în cazurile de gestiune colectivă obligatorie și facultativă, prevăzute de art. 123

1

și art. 123

2

din lege, nu și în cazul prevăzut de art. 123

3

, considerat incident în speță, potrivit căruia „Drepturile recunoscute în prezentul capitol, cu excepția celor prevăzute la art. 123

1

și 123

2

, pot fi gestionate prin intermediul organismelor de gestiune colectivă, numai în limita mandatului special acordat de titularii de drepturi.”

Instanțele de fond și-au fundamentat această apreciere pe necesitatea unui mandat special, prevăzut doar de art. 123

3

, nu și de celelalte două norme, făcând trimitere și la dispozițiile art. 139

1

alin. (1) din Legea nr. 8/1996, potrivit cărora „Titularul dreptului de autor sau al drepturilor conexe poate fi reprezentat, în toate procedurile, negocierile și actele juridice, pe toată durata și în orice stadiu al procesului civil sau penal ori în afara unui astfel de proces, prin mandatar cu procură specială.”

Aprecierea instanțelor de fond este greșită, întrucât art. 123

3

se referă tot la gestiune colectivă, în ipoteza altor drepturi patrimoniale decât cele vizate de art. 123

1

și art. 123

2

.

Or, art. 139

1

alin. (1) din lege nu se aplică gestiunii colective, nici măcar gestiunii colective reglementate de art. 123

3

, ci vizează exclusiv gestiunea individuală, atunci când titularul însuși este cel care exercită drepturile patrimoniale.

Într-o asemenea situație, titularul însuși are legitimare procesuală activă, iar procura specială vizează exercitarea dreptului la acțiune sau a reprezentării în instanță (fiind un mandat judiciar), dispozițiile art. 139

1

completându-se cu prevederile art. 67 și 68 C.proc.civ., nefiind suficientă dovada unui mandat acordat pentru o altă procedură sau a unui eventual mandat general acordat pentru administrarea drepturilor.

În ipoteza gestiunii individuale, formularea cererii de chemare în judecată, în exercitarea dreptului la acțiune, de către o altă persoană decât titularul, fără dovedirea calității de reprezentant în condițiile art. 68 alin. (1) C.proc.civ., implică verificarea consimțământului titularului pentru actele de procedură îndeplinite fără dovedirea mandatului, iar sancțiunea aplicabilă în situația nedovedirii mandatului special este aceea prevăzută de art. 161 C.proc.civ., respectiv anularea cererii pentru lipsa dovezii calității de reprezentant.

De asemenea, nedovedirea mandatului de reprezentare în judecată conduce la respingerea cererii pentru lipsa dovezii calității de reprezentant, însă după verificarea existenței consimțământului titularului dreptului dedus judecății, în condițiile art. 68 alin. (1) și (2) C.proc.civ.

Or, în cazul gestiunii colective, după cum s-a arătat, organismul de gestiune colectivă are chiar calitate procesuală activă, în baza mandatului de gestiune colectivă, nefiind necesară o procură specială pentru exercițiul dreptului la acțiune (cu atât mai puțin pentru reprezentarea pe parcursul judecății, din moment ce organismului de gestiune colectivă i se recunoaște chiar legitimare procesuală).

De altfel, art. 139

1

este plasat într-un alt capitol al legii decât cel care vizează gestiunea colectivă, respectiv în capitolul 3 „Măsuri de protecție, proceduri și sancțiuni”, în timp ce gestiunea colectivă este reglementată în capitolul 2 al legii.

Din cele expuse anterior, rezultă nu numai faptul că art. 139

1

nu este aplicabil în cazurile în care se apelează la gestiunea colectivă (atunci când fie este imposibilă gestiunea individuală a drepturilor, fie prin manifestarea de voință a titularului în acest sens), dar și că între cazurile reglementate, pe de o parte, de art. 123

1

și art. 123

2

iar, pe de altă parte, de art. 123

3

nu există, contrar celor reținute de către instanțele de fond, vreo distincție în privința cerinței unui mandat special de reprezentare în instanță prin organismele de gestiune colectivă.

În toate aceste cazuri, nu este necesar un asemenea mandat, deoarece este vorba tot despre gestiune colectivă, în cadrul căreia mandatul dat persoanei juridice menționate în art. 124 din lege vizează însuși exercițiul drepturilor patrimoniale, ce implică exercițiul dreptului la acțiune în instanță pentru acele acte de gestiune vizate de mandat.

„Mandatul special” la care se referă art. 123

3

nu poate fi confundat cu procura specială

menționată în art. 139

1

, care vizează, după cum s-a arătat, mandatul judiciar în cazul în care titularul exercită el însuși actele de gestiune. Art. 123

3

este o normă de drept substanțial care se completează cu dispozițiile art. 1535 C.civ., referindu-se la actele de gestiune pe care le poate efectua organismul de gestiune colectivă.

Astfel, mandatul special trebuie să indice expres actele de gestiune, drepturile patrimoniale în legătură cu care acestea pot fi efectuate, precum și operele sau prestațiile artistice asupra cărora se exercită acele drepturi.

Diferența esențială dintre gestiunea colectivă prevăzută de art. 123

3

și cea la care se referă art. 123

1

și art. 123

2

rezidă în faptul că, spre deosebire de primul caz menționat, unde legiuitorul a introdus cerința unui mandat special, în cazurile gestiunii colective facultative și chiar a celei obligatorii, este suficient un mandat general, dat pentru administrarea oricăror drepturi privind repertoriul propriu.

Indicarea actelor de gestiune nu trebuie să cuprindă reprezentarea în instanță, astfel cum, în mod greșit, au considerat ambele instanțe de fond, deoarece, după cum s-a arătat deja prin considerentele expuse, în toate cazurile de gestiune colectivă, inclusiv în cel prevăzut de art. 123

3

, nu este necesară acordarea unui mandat judiciar pentru exercițiul dreptului la acțiune sau de reprezentare în instanță.

Existența și întinderea mandatului de gestiune sunt, într-adevăr, relevante pentru determinarea calității procesuale active în persoana organismului de gestiune colectivă, dar o asemenea verificare presupune, pe lângă existența unui înscris, cerut în mod expres de art. 123

3

din lege, stabilirea cu certitudine, în primul rând, a operelor în legătură cu care s-au formulat pretențiile din cauză, a drepturilor patrimoniale deduse judecății și a actelor de gestiune pentru care se acordă împuternicirea, vizând acele prerogative ale dreptului de autor. În mod evident, ar trebui cercetat dacă organismul de gestiune colectivă este abilitat să exercite actele de gestiune vizate de mandat, întrucât acesta nu poate acționa decât în limita obiectului său de activitate, după cum rezultă din art. 129 alin. (4) din lege.

Este necesar, de asemenea, a se stabili dacă mandatul vizează acte de gestiune a acelor drepturi pretins încălcate prin actele de utilizare ale pârâților, iar determinarea acestora din urmă trebuie să țină seama de natura operei, dar și de definițiile din art. 13 și urm. din lege, nu numai de calificarea făcută de părți.

Verificarea existenței și a întinderii mandatului se face pentru fiecare autor în parte, apreciindu-se dacă, față de cerința de formă a înscrisului pentru dovedirea existenței mandatului special, prevăzută de art. 123

3

din lege, sunt incidente dispozițiile de procedură referitoare la administrarea probei cu înscrisuri.

Toate aceste verificări coincid, însă, cu cele vizând fondul cauzei, astfel încât nu pot fi efectuate de către această instanță de recurs, în condițiile în care ambele instanțe de fond au analizat legitimarea procesuală activă exclusiv din perspectiva existenței unui mandat judiciar.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte constată că, în mod greșit, instanța de apel a făcut o greșită aplicare a legii, iar tribunalul a soluționat în mod greșit cauza reținând lipsa calității procesuale active prin raportare la exigența dovedirii unui mandat de reprezentare în instanță acordat reclamantei.

Drept urmare, a admis recursul și, în baza art. 312 alin. (1) cu referire la art. 304 pct. 9 C.proc.civ., a modificat decizia recurată, în sensul că a admis apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței nr. 1475/2011 a Tribunalului București.

În consecință, în temeiul art. 297 alin. (1) C.proc.civ. (în forma anterioară celei stabilite prin Legea nr. 202/2010, în condițiile în care cererea de chemare în judecată a fost formulată la data de 07 mai 2010, așadar înainte de intrarea în vigoare a acestui act normativ), a desființat sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului București. În cadrul rejudecării, tribunalul va cerceta, cu prioritate față de verificarea îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale în persoana pârâților, existența și întinderea mandatului de gestiune acordat reclamantei de către titularii de drepturi menționați în cererea de chemare în judecată sau de către moștenitorii acestora, pentru fiecare autor în parte, ținând cont de înscrisurile de la dosar, inclusiv de cele depuse în faza recursului, avându-se în vedere considerentele expuse în prezenta decizie.