ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2977/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2977/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin

cererea formulată la data de 7 mai 2011 și înregistrată sub nr. 22837/3/2010 pe

rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, reclamanta C. - S.G.C.D.A. a

solicitat, în contradictoriu cu pârâtele SC T.V.R.M. SRL, SC E.I. SRL și

S.R.T.V., următoarele:

lei lei/operă editată/1.000 exemplare aferentă dreptului de reproducere și

difuzare pe suport D.V.D. și V.H.S. a operelor aparținând autorilor

reprezentați: D.M., O.S., G.P., B.C., A.F., I.B., R.B., A.D., O.D., M.C., A.A.,

R.S., P.B.C., D.D. și M.M., pentru lucrările: „Momente de Aur Dem Rădulescu”

ediție de colecție difuzată împreună cu J.N. din 18 mai 2009 într-un tiraj

declarat de SC T.V.R.M. SRL de 90.000 exemplare; „Momente de Aur Dem Rădulescu”

produs și distribuit de SC T.V.R.M. SRL împreună cu S.R.T.V. într-un tiraj

declarat de 1.000 exemplare; „D.V.D. cu Ștefan Bănică senior” produs și

distribuit de SC T.V.R.M. SRL împreună cu S.R.T.V., ce conțin operele „Glumă ca

la Tănase”, „Etienne le blond”, „Cartoanele”, „Cântecul cu Balta”, „Liftul” și

„Vă rog să ne acordați”, cu un tiraj nedeclarat; „Momente de Aur Toma Caragiu”

produs și distribuit de SC T.V.R.M. SRL împreună cu J.N. și S.R.T.V., fără să

se încheie contractul de editare în forma și condițiile prevăzute de art. 43

raportat la art. 51 din Legea nr. 8/1996 cu reclamanta, în calitate de

reprezentată legală a autorilor operelor scrise reproduse pe suport D.V.D. și V.H.S.

2.

Comunicarea tirajelor reale editate și

difuzate pentru toate D.V.D.-urile și V.H.S.-urile de către SC T.V.R.M. SRL

împreună cu S.R.T.V. și Jurnalul Național pentru operele autorilor legal

reprezentați de reclamanta reclamantă ce sunt incluse în „Momente de Aur - Dem

Rădulescu ediție de colecție”, ”Momente de Aur Dem Rădulescu”' și „D.V.D. cu

Ștefan Bănică senior”;

legale, la zi, conform O.G. nr. 9/2000 cu modificările și completările

ulterioare;

datorate conform art. 139 din Legea nr. 8/1996 cu modificările și completările

ulterioare (3 x 1.000 lei/operă editată/1.000 exemplare).

În cursul judecății, au fost formulate mai

multe cereri de chemare în garanție, respectiv de către pârâta S.R.T. a

împotriva SC T.V.R.M. SRL, de către pârâta SC E.I. SRL împotriva SC E.M.O.S.

SRL, precum și de către această din urmă intervenientă împotriva pârâtei SC

T.V.R.M. SRL.

Prin sentința nr. 1475 din 15 septembrie 2011,

Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins cererea reclamantei C.

S.G.C.D.A., în contradictoriu cu pârâtele SC T.V.R.M. SRL, SC E.I. SRL și

S.R.T., a fost respinsă ca fiind formulată de o persoană fără calitate

procesuală activă, admițându-se, în prealabil, excepțiile lipsei calității de

reprezentant și a lipsei calității procesuale active.

În motivarea sentinței, s-a reținut că, prin

cererea de chemare în judecată se urmărește valorificarea drepturilor

patrimoniale de reproducere și difuzare aparținând autorilor D.M., O.S., G.P., B.C.,

A.F., I.B., R.B., A.D., O.D., M.C., A.A., R.S., P.B.C., D.D. și M.M.,

reclamanta acționând în calitate de organism de gestiune colectivă în numele

acestora.

Aceste drepturi nu sunt supuse gestiunii

colective obligatorii, în sensul art. 123

1

și 123

2

din

Legea nr. 8/1996, pentru ca în privința lor să fie aplicabilă regula cuprinsă

în art. 123

1

alin. (2) din Legea nr. 8/1996, potrivit căreia „Pentru

categoriile de drepturi prevăzute la alin. (1), organismele de gestiune

colectivă îi reprezintă și pe titularii de drepturi care nu le-au acordat

mandat”.

Dimpotrivă sunt aplicabile dispozițiile art. 123

3

din lege, potrivit cărora

„Drepturile

recunoscute în prezentul capitol, cu excepția celor prevăzute la art. 123

1

și 123

2

, pot fi gestionate prin intermediul organismelor de gestiune

colectivă, numai în limita mandatului special acordat de titularii de

drepturi”.

Sunt de asemenea aplicabile dispozițiile art.

139 alin. (1) din lege, potrivit cărora „Titularii drepturilor recunoscute și

protejate prin prezenta lege pot solicita instanțelor de judecată sau altor

organisme competente, după caz, recunoașterea drepturilor lor și constatarea

încălcării acestora și pot pretinde acordarea de despăgubiri pentru repararea

prejudiciului cauzat. Aceleași solicitări pot fi formulate în numele și pentru

titularii de drepturi de către organismele de gestiune, de către asociațiile de

combatere a pirateriei sau de către persoanele autorizate să utilizeze drepturi

protejate prin prezenta lege, conform mandatului acordat în acest sens”.

În ceea ce privește reprezentarea

în instanța de judecată a titularilor drepturilor de autor sau conexe, sunt

aplicabile dispozițiile art. 139

1

alin. (1) din Lege, potrivit

cărora „

Titularul

dreptului de autor sau al drepturilor conexe poate fi reprezentat, în toate

procedurile, negocierile și actele juridice, pe toată durata și în orice stadiu

al procesului civil sau penal ori în afara unui astfel de proces, prin mandatar

cu procură specială”.

Verificând probatoriul administrat, s-a

constatat că, pentru autorii B.C., A.F., I.B., A.D., O.D., M.C., A.A., R.S., B.C.,

D.D. și M.M., nu a fost depus nici un fel de mandat; pentru O.S. a fost depus

un mandat tip datat 28 aprilie 2004 completat doar cu numele acestuia, fără

nici un alt element și nesemnat, ca atare înscrisul menționat nu are valoare

probatorie; pentru D.M. a fost depus un mandat de gestiune din 26 februarie 2008

la care a fost anexată și o listă a lucrărilor pentru care autorul a acordat

mandat de gestiune; pentru G.P. a fost depus un mandat de gestiune din 28

ianuarie 1998 la care a fost anexată și o listă a operelor pentru care autorul

a acordat mandat de gestiune; pentru B.P. a fost depus un mandat tip datat 29

septembrie 2004 completat și cu o listă de opere; pentru R.B. a fost depus un

mandat tip datat 07 mai 2001.

În ceea ce privește mandatele depuse, pentru D.M.,

G.P., B.P. și R.B., Tribunalul a constatat că acestea sunt mandate de gestiune,

în nici unul dintre acestea nefăcându-se mențiunea acordării dreptului de

reprezentare în instanță. Prin urmare, niciunul dintre aceste mandate nu

îndeplinește condiția de a fi mandat special, în sensul art. 139

1

alin.

(1) din Legea nr. 8/1996

.

Tribunalul a înlăturat susținerile

reclamantei în sensul că dovada calității de reprezentant este făcută prin

înscrierea autorilor în lista înaintată de reclamantă către O.R.D.A. și

publicată pe site-ul acesteia, întrucât un act emanând chiar de la organismul

de gestiune nu face dovada mandatului acordat de titularii de drepturi de autor

și conexe.

În consecință, Tribunalul a admis excepția

lipsei dovezii calității de reprezentant a reclamantei și, pe cale de

consecință, și excepția lipsei calității procesuale active, întrucât aceasta nu

este titulară de drepturi de autor pe care să le valorifice și nici nu se află

în situația reglementată de art. 25 din lege, când i se recunoaște calitate

procesuală activă.

Prin Decizia nr. 15 din 29 ianuarie 2013 a

Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind

proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale, a fost

respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamanta C. - S.G.C.D.A. împotriva

sentinței menționate.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a

reținut că apelanta este organism de gestiune colectivă a drepturilor de autor

privind operele scrise și invocă încălcarea drepturilor de autor ale unor

titulari de drepturi cu privire la care susține că sunt membri ai apelantei,

încălcare realizată de intimate prin editarea și distribuirea unor opere care

includ și operele aparținând titularilor invocați de apelantă.

Drepturile pretins încălcate de către

intimate nu fac parte dintre cele prevăzute de art. 123

1

și 123

2

din Legea nr. 8/1996, astfel încât sunt incidente dispozițiile art. 123

3

din lege, potrivit cărora „Drepturile recunoscute în prezentul capitol, cu

excepția celor prevăzute la art. 123

1

și 123

2

, pot fi

gestionate prin intermediul organismelor de gestiune colectivă, numai în limita

mandatului special acordat de titularii de drepturi.”

Apelanta a depus la dosar un mandat pretins

acordat de O.S., datat 28 aprilie 2004, dar care, nefiind semnat, nu are

valoare probatorie.

De asemenea, a depus mandate de gestiune date

de D.M., G.P., B.P. și R.B., mandate care nu cuprind însă vreo clauză de

împuternicire pentru reprezentarea în instanță.

Potrivit art. 139

1

alin. (1) din

Legea nr. 8/1996, „Titularul dreptului de autor sau al drepturilor conexe poate

fi reprezentat, în toate procedurile, negocierile și actele juridice, pe toată

durata și în orice stadiu al procesului civil sau penal ori în afara unui

astfel de proces, prin mandatar cu procură specială.”

Prin urmare, în mod corect Tribunalul a

apreciat că reclamanta nu a făcut în prezenta cauză dovada calității de

reprezentant al titularilor drepturilor pretins încălcate de către

intimatele-pârâte.

A fost respinsă susținerea apelantei în

sensul că pe unii dintre titulari i-ar reprezenta în temeiul mandatului legal

stabilit de art. 25 din Legea nr. 8/1996, întrucât apelanta nu a făcut nici

dovada decesului, nici a împrejurării că titularii decedați nu au avut

moștenitori.

De asemenea, repertoriul C. făcut public pe

site-ul O.R.D.A. nu poate ține loc de mandat pentru reprezentarea în instanță,

care trebuie acordată în condițiile art. 67 și urm. C. proc. civ.

Având în vedere că în cauză nu se pune

problema unei gestiuni colective obligatorii și, totodată, că reclamanta nu a

făcut dovada că ar avea mandat legal să exercite drepturile titularilor în

temeiul art. 25 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, Curtea a constatat că în mod

corect a fost admisă și excepția lipsei calității procesuale active.

Împotriva deciziei menționate, a declarat

recurs, în termen legal, reclamanta C. - S.G.C.D.A., criticând-o pentru

nelegalitate în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și

susținând că instanța de apel, ca, de altfel, și prima instanță, a făcut o

aplicare greșită a Legii nr. 8/1996 în ceea ce privește legitimarea procesuală

activă și calitatea reclamantei de reprezentant al titularilor de drepturi,

stabilită pe baza mandatului expres acordat de titularii de drepturi, cât și a

mandatului legal stabilit în cerințele imperative ale art. 25 din Legea nr. 8/1996

cu modificările și completările ulterioare.

Astfel, recurenta - reclamantă a arătat că

instanța de apel a apreciat greșit natura mandatului de gestiune colectivă a

drepturilor de autor incidente și nu a ținut cont de faptul că drepturile

gestionate colectiv și a căror încălcare a fost pretinsă prin acțiune se

exercită pe baza unui mandat de gestiune colectivă încheiat în temeiul Legii nr.

8/1996 de organismul de gestiune colectivă cu titularii de drepturi, conform

dispozițiilor art. 123 alin. (2) din Lege.

Mandatul acordat de titularii de drepturi

către C. vizează atât drepturile ce fac obiectul acțiunii, cât și mențiunea

urmăririi acestora în vederea protejării și plății echitabile a drepturilor de

autor.

Mai mult decât atât, mandatul de gestiune

colectivă acordat către C. de către titularii de drepturi vizează aspectele

expres prevăzute de art. 130 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, coroborate cu

dispozițiile art. 123 alin. (2) din aceeași Lege, în condițiile în care C. este

un organism de gestiune colectivă constituit chiar de titularii de drepturi

reprezentați conform cerințelor prevăzute de art. 124 și urm. din lege.

Mențiunea instanței de apel de trimitere la

dispozițiile art. 139

1

alin. (1) din Legea nr. 8/1996 vizează un alt

aspect al reprezentării titularilor de drepturi de către mandatari cu procură

specială, și nu aspectul reprezentării titularilor de drepturi prin organismele

de gestiune colectivă, ale căror raporturi juridice sunt expres reglementate în

dispozițiile art. 129, 130 alin. (1) raportat la art. 123 alin. (2) din aceeași

Lege, care sunt, de fapt, incidente în cauză.

Art. 129 din Lege expune pe larg modul de

încheiere a mandatului de gestiune colectivă între titularii de drepturi și

organismele de gestiune colectivă, aspect neevidențiat de către instanța de

apel.

Recurenta - reclamantă a făcut referire la

practica instanțelor specializate pe proprietate intelectuală, inclusiv la

nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție, potrivit căreia mandatul de

gestiune colectivă acordat de titularii de drepturi organismului de gestiune

colectivă acoperă atât drepturile, cât și posibilitatea urmăririi acestora,

fiind suficient pentru legitimarea procesuală și reprezentarea titularilor în

vederea recuperării prejudiciilor cauzate de către utilizatorii care nu au dorit,

anterior comunicării către public/exploatării operelor, să obțină, în

condițiile art. 12 și 13 din Legea nr. 8/1996, acordul în vederea utilizării

legale a drepturilor de proprietate intelectuală.

S-a mai susținut că, prin respingerea

apelului C. pe considerentul lipsei calității procesuale active și de

reprezentant, în mod greșit, instanța de apel nu a cercetat motivele de apel

referitoare la fondul cauzei, în legătură cu utilizarea de către pârâte a

operelor titularilor menționați în cererea de chemare în judecată, fără

obținerea în prealabil a drepturilor de reproducere și distribuire din partea C.,

reprezentanta titularilor de drepturi din prezentul litigiu, motive pe care

reclamanta le-a reiterat în cererea de recurs.

În consecință, recurenta a solicitat

admiterea recursului, constatarea calității procesuale active a C. și

stabilirea remunerațiilor datorate potrivit legii de intimatele-pârâte.

Examinând decizia recurată în raport de

criticile formulate și actele dosarului, Înalta Curte apreciază că recursul

este fondat, pentru următoarele considerente:

Instanța de apel a menținut hotărârea primei

instanțe prin care cererea de chemare în judecată a fost respinsă pentru lipsa

calității procesuale active, dar au fost admise, în prealabil, atât excepția cu

acest obiect, însă și excepția lipsei dovezii calității de reprezentant, pentru

considerente identice celor din cuprinsul sentinței, respectiv nedovedirea de

către reclamantă a calității de reprezentant al titularilor drepturilor pretins

încălcate de către intimatele-pârâte, enumerați în cererea de chemare în

judecată.

Ambele instanțe de fond au avut în vedere

nedovedirea unei împuterniciri speciale date pentru reprezentarea în instanță

de către titularii drepturilor pretinse, în aplicarea art. 139

1

alin.

(1) cu referire la art. 123

3

din Legea nr. 8/1996. Instanța de apel

a făcut referire și la art. 67 alin. (1) C. proc. civ., ceea ce înseamnă că a

pretins înfățișarea unei procuri ad litem, respectiv pentru reprezentarea în

prezentul proces a intereselor titularilor drepturilor. În plus, tribunalul a

menționat incidența și a dispozițiilor art. 139 din Legea nr. 8/1996.

Înalta Curte constată că acest raționament

juridic ce a stat la baza respingerii cererii de chemare în judecată este

greșit, după cum, în mod corect, s-a învederat prin motivele de recurs, pentru

următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 123 alin. (1) din

Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, „

Titularii dreptului

de autor și ai drepturilor conexe își pot exercita drepturile recunoscute prin

prezenta lege în mod individual sau, pe bază de mandat, prin organismele de

gestiune colectivă, în condițiile prezentei legi.”

Așadar, potrivit legii, gestiunea drepturilor

patrimoniale recunoscute prin lege (respectiv, cele prevăzute de art. 13)

privește exercițiul acestor drepturi și poate fi individuală, atunci când

însuși titularul se preocupă de valorificarea drepturilor, sau colectivă,

atunci când titularul încredințează exercițiul acestora unui organism de

gestiune colectivă, pe bază de mandat.

În cauză, ambele instanțe de fond au pornit

de la premisa că pretențiile deduse judecății se întemeiază pe o gestiune

colectivă, motiv pentru care au analizat existența unui mandat acordat

reclamantului de către titularii menționați în cererea de chemare în judecată

în contextul art. 123

1

- 123

3

din Legea nr. 8/1996, care

se referă la gestiunea colectivă a drepturilor patrimoniale de autor și conexe.

În conformitate cu art. 129 alin. (1) din Lege,

„Mandatul de gestiune colectivă a drepturilor patrimoniale, de autor sau

conexe, este acordat direct, prin contract scris de către titularii de drepturi”,

reținându-se, totodată, că alin. 4 al aceleiași norme prevede că „Orice titular

de drepturi de autor sau de drepturi conexe poate încredința prin mandat

administrarea drepturilor sale privind repertoriul propriu unui organism de

gestiune colectivă. Organismul respectiv este obligat să accepte administrarea

acestor drepturi pe baza gestiunii colective în limita obiectului său de

activitate.”

Este de reținut, de asemenea, că

organismele de

gestiune colectivă a dreptului de autor și a drepturilor conexe sunt „persoane

juridice constituite prin liberă asociere, care au ca obiect de activitate, în

principal, colectarea și repartizarea drepturilor a căror gestiune le este

încredințată de către titulari”, astfel cum prevede art. 124 din Legea nr. 8/1996.

Obligațiile organismelor de gestiune

colectivă sunt enumerate în art. 130 din aceeași lege, constând în: acordarea

de autorizații neexclusive utilizatorilor; elaborarea de metodologii pentru

domeniile lor de activitate, cuprinzând drepturile patrimoniale cuvenite, în

condițiile art. 131 și 131

1

- 131

4

; încheierea de

contracte generale cu utilizatori anume prevăzuți de legiuitor; încheierea de

contracte de reprezentare cu organismele similare din străinătate; colectarea

sumelor datorate de utilizatori și repartizarea lor între titularii de

drepturi, potrivit prevederilor din statut.

Rezultă, din dispozițiile legale menționate

anterior, că gestiunea colectivă privind exercițiul prerogativelor patrimoniale

ale dreptului de autor și ale drepturilor conexe se realizează pe bază de

mandat, ceea ce înseamnă că reprezentarea titularilor care au acordat

împuternicire organismului de gestiune colectivă de a efectua acte de gestiune

(dintre cele menționate în art. 130 din Lege) este de esența gestiunii

colective.

Odată acordat mandatul de gestiune colectivă

în condițiile art. 129 din Lege, organismul de gestiune colectivă are obligația

de a efectua actele de gestiune în numele și pe seama titularilor, despre care

va da socoteală, ulterior, acestora, iar reprezentarea vizează însuși

exercițiul drepturilor patrimoniale ale titularilor.

Formularea unei cereri de chemare în judecată

pentru plata remunerației cuvenite unui titular al dreptului de autor sau al

drepturilor conexe pentru utilizarea unei opere sau a unei prestații artistice

constituie un act de gestiune a drepturilor patrimoniale, pentru care este

suficient, atunci când este efectuat de către organismul de gestiune colectivă,

mandatul de gestiune colectivă, din moment ce reprezentarea titularului este de

însăși esența mandatului.

Mai mult, într-o asemenea ipoteză, organismul

de gestiune colectivă justifică însăși legitimarea procesuală activă, întrucât

acesta acționează în sensul exercitării drepturilor patrimoniale în numele

membrilor săi în baza mandatului de gestiune colectivă, spre deosebire de

gestiunea individuală, care presupune exercitarea drepturilor de însuși

titularul, fie personal, fie prin mandatar.

După cum reiese din ambele hotărâri de fond

pronunțate în cauză, considerentele expuse anterior au fost acceptate în

principiu, din moment prima instanță a considerat că organismul de gestiune

colectivă are calitatea de reclamant în cauză și nu a procedat la citarea chiar

a titularilor în numele și pe seama cărora a fost formulată cererea de chemare

în judecată, iar instanța de apel a menținut hotărârea pronunțată în aceste

condiții. Mai mult, soluția de respingere a fost adoptată în considerarea

lipsei calității procesuale active, pentru argumente referitoare la nedovedirea

calității de reprezentant.

Ambele instanțe de fond au apreciat că

mandatul de gestiune colectivă este suficient pentru reprezentarea în instanță

doar în cazurile de gestiune colectivă obligatorie și facultativă, prevăzute de

art. 123

1

și art. 123

2

din Lege, nu și în cazul prevăzut

de art. 123

3

, considerat incident în speță, potrivit căruia

„Drepturile

recunoscute în prezentul capitol, cu excepția celor prevăzute la art. 123

1

și 123

2

, pot fi gestionate prin intermediul organismelor de gestiune

colectivă, numai în limita mandatului special acordat de titularii de

drepturi.”

Instanțele de fond și-au fundamentat această

apreciere pe necesitatea unui mandat special, prevăzut doar de art. 123

3

,

nu și de celelalte două norme, făcând trimitere și la dispozițiile art.

139

1

alin.

(1) din Legea nr. 8/1996, potrivit cărora „Titularul dreptului de autor sau al

drepturilor conexe poate fi reprezentat, în toate procedurile, negocierile și

actele juridice, pe toată durata și în orice stadiu al procesului civil sau

penal ori în afara unui astfel de proces, prin mandatar cu procură specială.”

Aprecierea instanțelor de fond este greșită,

întrucât art. 123

3

se referă tot la gestiune colectivă, în ipoteza

altor drepturi patrimoniale decât cele vizate de art. 123

1

și art. 123

2

.

Or,

art.

139

1

alin. (1) din Lege nu se aplică

gestiunii colective, nici măcar gestiunii colective reglementate de art.

123

3

, ci

vizează exclusiv gestiunea individuală, atunci când titularul însuși este cel

care exercită drepturile patrimoniale.

Într-o asemenea situație, titularul însuși

are legitimare procesuală activă, iar procura specială vizează exercitarea

dreptului la acțiune sau a reprezentării în instanță (fiind un mandat

judiciar), dispozițiile art. 139

1

completându-se cu prevederile art.

67 și 68 C. proc. civ., nefiind suficientă dovada unui mandat acordat pentru o

altă procedură sau a unui eventual mandat general acordat pentru administrarea

drepturilor.

În ipoteza gestiunii individuale, formularea

cererii de chemare în judecată, în exercitarea dreptului la acțiune, de către o

altă persoană decât titularul, fără dovedirea calității de reprezentant în

condițiile art. 68 alin. (1) C. proc. civ., implică verificarea

consimțământului titularului pentru actele de procedură îndeplinite fără

dovedirea mandatului, iar sancțiunea aplicabilă în situația nedovedirii

mandatului special este aceea prevăzută de art. 161 C. proc. civ., respectiv

anularea cererii pentru lipsa dovezii calității de reprezentant.

De asemenea, nedovedirea mandatului de

reprezentare în judecată conduce la respingerea cererii pentru lipsa dovezii

calității de reprezentant, însă după verificarea existenței consimțământului

titularului dreptului dedus judecății, în condițiile art. 68 alin. (1) și (2) C.

proc. civ.

Or, în cazul gestiunii colective, după cum

s-a arătat, organismul de gestiune colectivă are chiar calitate procesuală

activă, în baza mandatului de gestiune colectivă, nefiind necesară o procură

specială pentru exercițiul dreptului la acțiune (cu atât mai puțin pentru

reprezentarea pe parcursul judecății, din moment ce organismului de gestiune

colectivă i se recunoaște chiar legitimare procesuală).

De altfel, art. 139

1

este plasat

într-un alt capitol al legii decât cel care vizează gestiunea colectivă,

respectiv în cap. 3 „Măsuri de protecție, proceduri și sancțiuni”, în timp ce

gestiunea colectivă este reglementată în cap. 2 al Legii.

Din cele expuse anterior, rezultă nu numai

faptul că art. 139

1

nu este aplicabil în cazurile în care se

apelează la gestiunea colectivă (atunci când fie este imposibilă gestiunea

individuală a drepturilor, fie prin manifestarea de voință a titularului în

acest sens), dar și că între cazurile reglementate, pe de o parte, de art. 123

1

și art. 123

2

iar, pe de altă parte, de art. 123

3

nu

există, contrar celor reținute de către instanțele de fond, vreo distincție în

privința cerinței unui mandat special de reprezentare în instanță prin

organismele de gestiune colectivă.

În toate aceste cazuri, nu este necesar un

asemenea mandat, deoarece este vorba tot despre gestiune colectivă, în cadrul

căreia mandatul dat persoanei juridice menționate în art. 124 din Lege vizează

însuși exercițiul drepturilor patrimoniale, ce implică exercițiul dreptului la

acțiune în instanță pentru acele acte de gestiune vizate de mandat.

„Mandatul special” la care se referă art. 123

3

nu poate fi confundat cu procura specială menționată în art. 139

1

,

care vizează, după cum s-a arătat, mandatul judiciar în cazul în care titularul

exercită el însuși actele de gestiune. Art. 123

3

este o normă de

drept substanțial care se completează cu dispozițiile art. 1535 C. civ.,

referindu-se la actele de gestiune pe care le poate efectua organismul de

gestiune colectivă.

Astfel, mandatul special trebuie să indice

expres actele de gestiune, drepturile patrimoniale în legătură cu care acestea

pot fi efectuate, precum și operele sau prestațiile artistice asupra cărora se

exercită acele drepturi.

Diferența esențială dintre gestiunea

colectivă prevăzută de art. 123

3

și cea la care se referă art. 123

1

și art. 123

2

rezidă în faptul că, spre deosebire de primul caz

menționat, unde legiuitorul a introdus cerința unui mandat special, în cazurile

gestiunii colective facultative și chiar a celei obligatorii, este suficient un

mandat general, dat pentru administrarea oricăror drepturi privind repertoriul

propriu.

Indicarea actelor de gestiune nu trebuie să

cuprindă reprezentarea în instanță, astfel cum, în mod greșit, au considerat

ambele instanțe de fond, deoarece, după cum s-a arătat deja prin considerentele

expuse, în toate cazurile de gestiune colectivă, inclusiv în cel prevăzut de

art. 123

3

,

nu este necesară acordarea unui mandat judiciar pentru exercițiul dreptului la

acțiune sau de reprezentare în instanță.

Existența și întinderea mandatului de

gestiune sunt, într-adevăr, relevante pentru determinarea calității procesuale

active în persoana organismului de gestiune colectivă, dar o asemenea

verificare presupune, pe lângă existența unui înscris, cerut în mod expres de art.

123

3

din Lege, stabilirea cu certitudine, în primul rând, a operelor

în legătură cu care s-au formulat pretențiile din cauză, a drepturilor

patrimoniale deduse judecății și a actelor de gestiune pentru care se acordă

împuternicirea, vizând acele prerogative ale dreptului de autor. În mod

evident, ar trebui cercetat dacă organismul de gestiune colectivă este abilitat

să exercite actele de gestiune vizate de mandat, întrucât acesta nu poate

acționa decât

în

limita obiectului său de activitate, după cum rezultă din art. 129 alin. (4)

din Lege.

Este necesar, de asemenea, a se stabili dacă

mandatul vizează acte de gestiune a acelor drepturi pretins încălcate prin

actele de utilizare ale pârâților, iar determinarea acestora din urmă trebuie

să țină seama de natura operei, dar și de definițiile din art. 13 și

următoarele din Lege, nu numai de calificarea făcută de părți.

Verificarea existenței și a întinderii

mandatului se face pentru fiecare autor în parte, apreciindu-se dacă, față de

cerința de formă a înscrisului pentru dovedirea existenței mandatului special,

prevăzută de art. 123

3

din Lege, sunt incidente dispozițiile de

procedură referitoare la administrarea probei cu înscrisuri.

Toate aceste verificări coincid, însă, cu

cele vizând fondul cauzei, astfel încât nu pot fi efectuate de către această

instanță de recurs, în condițiile în care ambele instanțe de fond au analizat

legitimarea procesuală activă exclusiv din perspectiva existenței unui mandat

judiciar.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte

constată că, în mod greșit, instanța de apel a făcut o greșită aplicare a

legii, iar tribunalul a soluționat în mod greșit cauza reținând lipsa calității

procesuale active prin raportare la exigența dovedirii unui mandat de

reprezentare în instanță acordat reclamantei.

Drept urmare, va admite recursul și, în baza art.

312 alin. (1) cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va modifică decizia

recurată, în sensul că va admite apelul declarat de reclamantă împotriva

sentinței nr. 1475 din 15 septembrie 2011 a Tribunalului București, secția a

V-a civilă.

În consecință, în temeiul art. 297 alin. (1) C.

proc. civ. (în forma anterioară celei stabilite prin Legea nr. 202/2010, în

condițiile în care cererea de chemare în judecată a fost formulată la data de 7

mai 2010, așadar înainte de intrarea în vigoare a acestui act normativ), va

desființa sentința apelată și va trimite cauza spre rejudecare Tribunalului

București.

În cadrul rejudecării, tribunalul urmează, a

cerceta, cu prioritate față de verificarea îndeplinirii condițiilor răspunderii

civile delictuale în persoana pârâților, existența și întinderea mandatului de

gestiune acordat reclamantei de către titularii de drepturi menționați în

cererea de chemare în judecată sau de către moștenitorii acestora, pentru

fiecare autor în parte, ținând cont de înscrisurile de la dosar, inclusiv de

cele depuse în faza recursului (file 55 - 247), avându-se în vedere

considerentele expuse în prezenta decizie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DE C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta C.-S.G.C.D.A.

împotriva Deciziei nr. 15/A din 29 ianuarie 2013 a Curții de Apel București, secția

a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de

muncă și asigurări sociale.

Modifică decizia recurată în sensul că admite

apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței nr. 1475/F din 15 septembrie

2011 a Tribunalului București, secția a V-a civilă, și în consecință:

Desființează sentința apelată și trimite

cauza spre rejudecare Tribunalului București.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 31

octombrie 2014.