ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 713/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 713/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra cauzei de față

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului

București, secția a IV-a civilă sub nr. 70252/3/2011, la data de 2 noiembrie 2011,

reclamanta U.P.F.R. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC T. SRL, să se dispună

obligarea pârâtei la repararea prejudiciului cauzat U.P.F.R., constând în remunerația

unică echitabilă reprezentând drepturi conexe patrimoniale cuvenite producătorilor

de fonograme pentru utilizarea prin radiodifuzare a fonogramelor publicate în scop

comercial sau a reproducerilor acestora, începând cu data de 1 octombrie 2010 și

până în prezent, actualizată cu rata inflației, precum și penalitățile de întârziere

aferente (în cuantum de 0,1% din sumele neachitate la termen, pe zi de întârziere),

începând cu data de 1 octombrie 2010 și până în prezent; obținerea licenței neexclusive

pentru radiodifuzarea fonogramelor publicate în scop comercial, sub sancțiunea plății

unei amenzi civile pe fiecare zi de întârziere, potrivit prevederilor art. 580

3

alin. (1) C. proc. civ., predarea playlist-urilor cuprinzând fonogramele radiodifuzate,

începând cu data începerii emisiei și până în prezent, necesare în vederea repartiției

remunerațiilor colectate de reclamantă.

În drept, au fost invocate

dispozițiile art. 106

5

alin. (1) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul

de autor și drepturile conexe, coroborate cu cele ale art. 123

1

alin. (1) lit. f), art. 130 alin. (1) lit. a), lit. e) și lit. h), art. 139

alin. (1) și alin. (2), art. 139

2

lit. d), art. 140 alin. (1) lit. d)

din același act normativ, cele ale deciziei O.R.D.A. nr. 284/2010, ale deciziei

O.R.D.A. nr. 216/2011, ale deciziei O.R.D.A. nr. 115/2006, precum și pe cele ale

art. 1349 C. civ.

Prin cererea reconvențională

înregistrată la data de 5 martie 2012, pârâta-reclamantă SC T. SRL a solicitat ca

prin hotărârea ce se va pronunța:

absolută a pct. 1 teza a II-a și a III-a din decizia O.R.D.A. nr. 216/2011 și să

se dispună obligarea reclamantei U.P.F.R. să folosească în Metodologii și în relațiile

cu pârâta SC T. SRL doar prevederile art. 15 alin. (4) din Tratatul O.M.P.I.;

absolută a prevederilor pct. 2, pct. 3 teza I și pct. 4 teza I din Metodologia publicată

prin decizia O.R.D.A. nr. 216/2011 referitoare la fonogramele de comerț pentru că,

pe de o parte, nu au fost promovate prin decizia O.R.D.A. nr. 200/2010 și, pe de

altă parte, Legea nr. 8/1996 nu prevede modul de stabilire a metodelor de calcul

a remunerațiilor pentru radiodifuzarea fonogramelor de comerț și să se dispună obligarea

reclamantei U.P.F.R. să nu folosească „reglementările” privind „fonogramele de comerț”,

publicate prin decizia O.R.D.A. nr. 216/2011 în relațiile cu pârâta SC T. SRL;

reclamanta U.P.F.R. nu are dreptul patrimonial de a autoriza sau de a interzice

radiodifuzarea fonogramelor pentru care producătorii de fonograme beneficiază, prin

efectul legii, de o remunerație echitabilă obligatorie și să se dispună obligarea

reclamantei să înceteze aceste practici abuzive în relațiile cu ceilalți radiodifuzori,

în special, în relațiile cu pârâta SC T. SRL;

absolută a metodelor de calcul a remunerațiilor propuse de U.P.F.R. și C.R.E.D.I.D.A.M.

(promovate prin decizia O.R.D.A. nr. 200/2010) din cauza faptului că metodele de

calcul promovate nu au fost aprobate de adunarea generală a membrilor U.P.F.R. și

C.R.E.D.I.D.A.M., așa cum imperativ cere art. 134 alin. (2) lit. a) din Legea

nr. 8/1996, să se constate încălcarea art. 140 alin. (1) lit. h) din Legea nr.

8/1996 de către reclamanta U.P.F.R., să se dispună sancționarea reclamantei pentru

încălcarea art. 140 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 8/1996 și să se dispună obligarea

reclamantei să solicite pârâtei SC T. SRL doar remunerații calculate după metode

aprobate în adunările generale ale membrilor U.P.F.R. și C.R.E.D.I.D.A.M.

statutul reclamantei U.P.F.R. nu conține reguli și metode de calcul a remunerațiilor,

așa cum prevede art. 127 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 8/1996, să se dispună anularea

avizului de funcționare emis de O.R.D.A., întrucât a fost emis fără ca statutul

reclamantei să respecte art. 126 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 8/1996 și să se

constate nulitatea absolută a regulilor și metodelor de calcul a remunerațiilor

promovate prin decizii O.R.D.A., dar necuprinse în statutul U.P.F.R.;

Metodologiile negociate sau stabilite conform prevederilor alin. (1)-alin. (9)

art. 131

2

din Legea nr. 8/1996 nu sunt opozabile radiodifuzorilor care,

la data declanșării procedurii de negociere a Metodologiilor, aveau încheiate contracte

de licență neexclusivă cu organismele de gestiune colectivă în baza altor Metodologii;

„metoda remunerației minime” și metoda „criteriul ponderii graduale pe trei nivele

a muzicii în programe”, folosite la pct. 6, respectiv teza I pct. 4 din decizia

O.R.D.A. nr. 216/2011 la calcularea remunerațiilor, încalcă art. 131

1

alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 8/1996, să se constate nulitatea absolută a

celor două metode de mai sus, stabilite de reclamantă, și să se dispună obligarea

reclamantei U.P.F.R. să nu folosească metode de calcul a remunerațiilor contrare

art. 131

1

din Legea nr. 8/1996 atunci când solicită pârâtei SC T.

SRL remunerații pentru radiodifuzarea fonogramelor;

prevederile art. 131 alin. (2) și alin. (3) din Legea nr. 8/1996 sunt contrare

art. 106 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și să se dispună obligarea

reclamantei U.P.F.R. să nu folosească în relațiile cu pârâta SC T. SRL metodele

de calcul a remunerațiilor rezultate în urma unor negocieri ilegale din punctul

de vedere al legilor antitrust;

reclamanta U.P.F.R. (C.R.E.D.I.D.A.M.) nu deține dreptul real de a stabili metode

de calcul a remunerațiilor, să se constate nulitatea absolută a Metodologiei propuse

de reclamanta U.P.F.R. și C.R.E.D.I.D.A.M., să se constate nulitatea absolută a

deciziei O.R.D.A. nr. 200/2010 care a promovat metodologia propusă de U.P.F.R. și,

pe cale de consecință, să se constate nulitatea absolută a actelor juridice subsecvente

deciziei O.R.D.A. nr. 200/2010, respectiv actele juridice care publică „metodologii

privind remunerația datorată artiștilor interpreți sau executanți și producătorilor

de fonograme pentru radiodifuzarea fonogramelor publicate în scop comercial ori

a reproducerilor acestora de către organismele de radiodifuziune” ce au avut ca

punct de plecare decizia O.R.D.A. nr. 200/2010.

absolută a acordurilor și a practicilor concertate dintre U.P.F.R. și C.R.E.D.I.D.A.M.

concretizate, pe de o parte, prin elaborarea în comun a unei metode de calcul a

remunerațiilor contrară prevederilor legale, dar promovată prin decizia O.R.D.A.

nr. 200/2010, și, pe de altă parte, prin eliminarea A.D.P.F.R. de la elaborarea

și negocierea metodelor; aceste acorduri și practici concertate au ca obiect sau

ca efect împiedicarea concurenței prin stabilirea de prețuri (remunerații) inechitabile

și prin aplicarea, în raporturile cu partenerii comerciali, a unor condiții inegale

pentru prestații echivalente, creând astfel radiodifuzorilor mici un dezavantaj

concurențial.

în sensul legilor antitrust, nulitatea absolută a metodei de calcul a remunerațiilor

propusă de reclamanta U.P.F.R. împreună cu C.R.E.D.I.D.A.M., promovată spre negociere

prin decizia O.R.D.A. nr. 200/2010, publicată definitiv prin decizia O.R.D.A.

nr. 216/2011, invocată de reclamanta U.P.F.R. în acțiunea principală;

metodologia propusă de U.P.F.R. și C.R.E.D.I.D.A.M., precum și variantele finale

publicate de O.R.D.A. prin deciziile nr. 284/2010 și nr. 216/2011, conțin, contrar

Legii nr. 8/1996, prevederi ce nu au nicio legătură cu stabilirea remunerațiilor

și să se dispună eliminarea acestora din Metodologii.

reclamantei U.P.F.R.:

- să returneze sumele

încasate în plus, începând cu 10 martie 2009, de la pârâta SC T. SRL și să emită

facturi pentru sumele încasate începând cu 1 octombrie 2010;

- să demonstreze că toate

fonogramele publicate în scop comercial radiodifuzate în ultimii trei ani de pârâta

SC T. SRL fac parte din repertoriul gestionat colectiv de reclamanta U.P.F.R., întrucât

remunerațiile reținute de reclamantă arata că toate fonogramele radiodifuzate de

pârâtă fac parte din repertoriile gestionate colectiv de U.P.F.R.

în temeiul art. 1247, art. 1248, art. 1250, art. 1253 și art. 1255 C. civ., nulitatea

absolută parțială a metodologiilor publicate prin deciziile O.R.D.A. nr. 284/2010

și nr. 216/2011 (întrucât Curtea Constituțională consideră Metodologiile contracte-cadru

între părți, contract care este legea părților).

în legalitate privind stabilirea remunerațiilor, prin aplicarea prevederilor

art. 4 din Legea nr. 21/1996.

Prin întâmpinare, pârâta-reclamantă

SC T. SRL a invocat excepția de necompetenței teritoriale a Tribunalului București,

respinsă prin încheierea pronunțată la data de 22 mai 2012.

La termenul de judecată

din data de 22 mai 2012, reclamanta-pârâtă a invocat excepția inadmisibilității

cererii reconvenționale.

Prin sentința civilă

nr. 1189 din 5 iunie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă,

în Dosarul nr. 70252/3/2011 s-a admis excepția inadmisibilității cererii reconvenționale

formulate de pârâta-reclamantă SC T. SRL, cu excepția pct. 13 liniuța 1.

A fost respinsă ca inadmisibilă

cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă SC T. SRL în contradictoriu

cu reclamanta-pârâtă U.P.F.R. și s-a disjuns soluționarea acțiunii principale și

a cererii reconvenționale, în cazul cererii reconvenționale, exclusiv în privința

pct. 13 liniuța 1, cu formarea unui nou dosar.

În ceea ce privește excepția

inadmisibilității cererii reconvenționale formulată de pârâta-reclamantă, instanța

a reținut următoarele:

Obiectul cererii reconvenționale

vizează dispozițiile Metodologiei privind remunerația datorată artiștilor interpreți

sau executanți și producătorilor de fonograme pentru radiodifuzarea fonogramelor

de comerț și a celor publicate în scop comercial ori a reproducerilor acestora de

către organismele de radiodifuziune, publicată prin decizia ORDA nr. 216/2011, publicată

în M. Of. al României, Partea I nr. 270/5.07.2011. Această metodologie a format

obiectul negocierilor între părți, fiind opozabilă pârâtei reclamante, potrivit

prevederilor art. 131

2

alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 8/1996.

Tribunalul a reținut că

înțelegerea părților cu privire la Metodologiile negociate se consemnează într-un

protocol care se depune la O.R.D.A., se publică în M. Of. pe cheltuiala organismelor

de gestiune colectivă, prin decizie a directorului general al O.R.D.A., cu consecința

opozabilității metodologiilor astfel publicate față de toți utilizatorii din domeniul

pentru care s-a negociat.

Pe de altă parte, prin

dispozițiile actului normativ de referință este instituită obligativitatea unei

proceduri speciale de atacare a Metodologiei, procedură ce implică parcurgerea unor

etape alternative. Într-o primă etapă, sunt inițiate noi proceduri de negociere,

conform art. 131

3

alin. (1) din Legea nr. 8/1996, după trei ani de la

data publicării metodologiei în forma definitivă în M. Of., iar în etapa care urmează,

cea judiciară, se desfășoară arbitrajul reglementat de lege, conform art. 131

2

alin. (3)-alin. (8) din aceeași lege. Hotărârea arbitrală se publică în M. Of.,

fiind susceptibilă de apel, conform art. 131

2

alin. (9) din lege, cale

de atac care este în competența Curții de Apel București. Hotărârea arbitrală este

executorie de drept până la pronunțarea soluției cu privire la menținerea sau modificarea

metodologiilor, iar soluția Curții de Apel București este definitivă și irevocabilă,

publicându-se în M. Of. prin decizia directorului general al O.R.D.A.

În aceste circumstanțe,

tribunalul a apreciat că demersurile de desființare sau modificare a Metodologiei

privind remunerația datorată artiștilor interpreți sau executanți și producătorilor

de fonograme pentru radiodifuzarea fonogramelor de comerț și a celor publicate în

scop comercial ori a reproducerilor acestora de către organismele de radiodifuziune,

publicată prin decizia O.R.D.A. nr. 216/2011 s-au circumscris etapei judiciare,

prin inițierea procedurii de arbitraj, precum și prin formularea căii de atac a

apelului împotriva hotărârii arbitrale. Urmare a deciziei nr. 153A din 12 mai 2011,

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind

proprietatea intelectuală, procedura legală de contestare a metodologiei a fost

finalizată, neexistând posibilitatea reluării acesteia prin formularea unei cereri

în fața instanței de drept comun în materia drepturilor de proprietate intelectuală.

Prin urmare, calea procedurală

aleasă de către pârâta-reclamantă în scopul valorificării pretențiilor sale nu este

deschisă, conducând la consecința respingerii cererii reconvenționale, cu excepția

pct. 13 liniuța 1, care are caracterul unei acțiuni în pretenții îndreptate împotriva

reclamantei-pârâte.

Împotriva acestei sentințe,

în termenul legal, a formulat apel motivat apelanta reclamantă-pârâtă din cererea

reconvențională SC T. SRL, criticând-o ca netemeinică și nelegală, astfel că, a

solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței apelate și, pe cale

de consecință, admiterea cererii reconvenționale și judecarea cererii reconvenționale

odată cu cererea principală, cu obligarea intimatei la cheltuielile de judecată

ocazionate de acest proces.

Apelanta a solicitat ca

cererea reconvențională să fie admisă și să fie judecată de o instanță specializată

în dreptul concurenței, deoarece anumite practici ale reclamantei U.P.F.R. (supuse

judecății prin cererea reconvențională), care este simultan întreprindere și asociație

de întreprinderi, în sensul normelor de concurență, față de întreprinderea pârâtă

SC T. SRL restrâng, împiedică sau denaturează concurența între radiodifuzori prin

folosirea în mod abuziv a poziției dominante deținute în fapt și în drept pe piața

românească, impunând în acest mod pârâtei prețuri inechitabile și provocându-i majore

dezavantaje concurențiale, prin aplicarea unor condiții inegale la prestații echivalente.

Apelanta a mai susținut

prin motivele de apel că în sensul dreptului comercial și al concurenței, Curtea

Constituțională în Deciziile nr. 1061/2009 și nr. 553/2007 a stabilit că metodologiile

ce conțin remunerațiile datorate de utilizatori au „natura unui contract-cadru între

părți-legea părților”, respectiv că „dacă actul încheiat este faptă de comerț numai

pentru una dintre părțile actului juridic, iar pentru cealaltă parte este act juridic

civil, acesta va fi supus legilor comerciale, fără ca prin această persoană pentru

care actul nu este faptă de comerț să devină comerciant.”

În memoriul de apel, reclamanta

pârâtă invocă multiple critici de nelegalitate și netemeinicie, susținute prin numeroase

argumente, motivele de apel fiind completate la data de 22 ianuarie 2012, toate

fiind analizate de instanța de apel prin decizia recurată.

Prin decizia civilă

nr. 20/A din 6 februarie 2013 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și

pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări

sociale, apelul pârâtei-reclamante a fost respins ca nefondat, pentru motivele ce

urmează.

Astfel, în ceea ce privește

calificarea litigiului dedus judecății, instanța de apel a reținut că apelanta reclamantă

solicită, în esență, în contradictoriu cu intimata pârâtă U.P.F.R., anularea dispozițiilor

Metodologiei privind remunerația datorată artiștilor interpreți sau executanți și

producătorilor de fonograme pentru radiodifuzarea fonogramelor de comerț și a celor

publicate în scop comercial ori a reproducerilor acestora de către organismele de

radiodifuziune, publicată prin decizia O.R.D.A. nr. 216/2011, publicată în M. Of.,

Partea I nr. 270/5.07.2011, și înlocuirea acestora cu alte dispoziții; având în

vedere obiectul acțiunii, curtea de apel a apreciat că acesta conturează în plan

procesual un raport juridic referitor la drepturile conexe celui de autor și, contrar

susținerilor vădit nefondate ale apelantei, cauza dedusă judecății reprezintă un

litigiu de proprietate intelectuală, ce atrage, potrivit prevederilor art. 151 din

Legea nr. 8/1996 raportate la art. 2 pct. 1 lit. e) C. proc. civ, competența Tribunalului

București și, subsecvent, ca instanță de control judiciar, pe cea a Curții de Apel

București, secția a IX-a.

Mai mult, raportul juridic

dedus judecății fiind cel dintre utilizatorul fonogramelor publicate în scop comercial

și organismul de gestiune colectivă a drepturilor producătorilor de fonograme, legat

de executarea obligațiilor legale instituite de prevederile art. 130 alin. (1)

lit. b), lit. c) și lit. e) din Legea nr. 8/1996 modificată în sarcina producătorilor

de fonograme, este un raport de proprietate intelectuală și nu unul între profesioniști

în sensul legii, U.P.F.R. nefiind, după, cum susține apelantul o „întreprindere”

în sensul vreunei norme de concurență, ci un organism de gestiune colectivă a drepturilor

conexe celui de autor. Totodată, în condițiile în care pentru niciuna dintre persoanele

juridice ce au negociat Metodologia a cărei anulare se cere, convenția nu are un

caracter comercial ci de dreptul proprietății intelectuale, curtea de apel a apreciat

ca fiind lipsite de relevanță susținerile apelantei referitoare la natura comercială

a cauzei, precum și cu privire la cele statuate prin Deciziile Curții Constituționale

nr. 1061/2009 și nr. 553/2007.

Asupra fondului apelului,

instanța de apel a avut în vedere dispozițiile art. 130 alin. (1) lit. b), art.

131 art. 131

1

, art. 131

2

, art. 131

3

și art. 131

4

din Legea nr. 8/1996.

Prin aceste dispoziții

legale cu caracter imperativ sunt stabilite condițiile în care este negociată Metodologia,

determinarea și colectarea de la utilizatori a drepturilor de autor și a celor conexe,

modul în care se constituie comisia de negociere, criteriile de negociere, modul

de desfășurare a negocierii metodologiei, dar și, după cum a reținut și prima instanță,

obligativitatea unei proceduri speciale de atacare a metodologiei ce implică parcurgerea

unor etape alternative: posibilitatea contestării jurisdicționale a metodologiei

în fața unei Comisii arbitrale, și posibilitatea ulterioară de a formula apel împotriva

hotărârii arbitrale în fața Curții de Apel București, care va pronunța o hotărâre

definitivă și irevocabilă, ce se publică în M. Of. prin decizia directorului general

al O.R.D.A.

Totodată, potrivit prevederilor

art. 131

3

alin. (1) din Legea nr. 8/1996, există posibilitatea modificării

Metodologiei sau a negocierii unei noi metodologii după trei ani de la data publicării

vechii metodologii în formă definitivă în M. Of., iar în etapa care urmează, etapă

judiciară, se desfășoară arbitrajul reglementat de lege.

În acest sens, instanța

de apel a reținut că prin decizia O.R.D.A. nr. 284/2010, s-a publicat în M. Of.

al României nr. 668/30.09.2010, Partea I, hotărârea arbitrală din data de 22 septembrie

2010 pentru stabilirea formei finale a Metodologiei privind remunerația datorată

artiștilor interpreți sau executanți și producătorilor de fonograme pentru radiodifuzarea

fonogramelor publicate în scop comercial ori a reproducerilor acestora de către

organismele de radiodifuziune, iar prin decizia O.R.D.A. nr. 216/2011, s-a publicat

în M. Of. al României nr. 470/5.07.2011, Partea I, decizia civilă nr. 153A din 12

mai 2011 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze de proprietate

intelectuală, prin care s-a stabilit forma finală a Metodologiei.

Curtea de apel a constatat

că pe calea unei acțiuni de drept comun, apelanta a invocat în fața primei instanțe

mai multe motive de nulitate a formei finale a Metodologiei privind remunerația

datorată artiștilor interpreți sau executanți și producătorilor de fonograme pentru

radiodifuzarea fonogramelor publicate în scop comercial ori a reproducerilor acestora

de către organismele de radiodifuziune, ca urmare a încălcării, la negocierea și

stabilirea lor în urma cenzurii exercitate de către Comisia arbitrală și de către

Curtea de Apel secția a IX-a în faza apelului, a dispozițiilor C. civ., ale unor

prevederi ale Legii nr. 8/1996, ale Legii nr. 21/1996, republicată, ale tratatelor

ratificate de România și în special, a normelor de concurență prevăzute la art.

101, art. 102 și art. 106 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, dar

și ale art. 15 alin. (1) și alin. (4) din Tratatul O.M.P.I.

Prima instanță, în raport

de împrejurarea că Metodologia privind remunerația datorată artiștilor interpreți

sau executanți și producătorilor de fonograme pentru radiodifuzarea fonogramelor

de comerț și a celor publicate în scop comercial a fost contestată prin inițierea

procedurii de arbitraj, și ulterior, hotărârea arbitrală a fost cenzurată în apelul

soluționat prin decizia nr. 153A din 12 mai 2011 a Curții de Apel București, secția

a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, a apreciat că procedura

legală de contestare a fost finalizată, astfel că, la acest moment nu mai există

posibilitatea reluării acesteia prin formularea unei cereri de drept comun în fața

instanței specializate în litigii de proprietate intelectuală.

În ce privește natura

juridică a Metodologiei, instanța de apel a apreciat că aceasta are dubla natură

a unei convenții între părți dar și un caracter normativ, deoarece normează cuantumul

drepturilor de autor sau a celor conexe datorate de utilizatori, iar ulterior cenzurării

jurisdicționale a Comisiei de arbitraj și celei judiciare realizată de Curtea de

Apel București, secția a IX-a, și publicării, Metodologia ce face obiectul cererii

de anulare, are și caracterul unui act jurisdicțional, pentru care legea, respectiv

art. 131

2

alin. (3) și urm. din Legea nr. 8/1996 prevede condițiile în

care poate fi contestată; astfel, art. 131

2

alin. (9) dispune că „soluția

Curții de Apel București este definitivă și irevocabilă, (…) și se publică în

M. Of. al României.”

Or, o hotărâre definitivă

și irevocabilă nu este susceptibilă a fi atacată prin vreo cale de atac.

Totodată, dat fiind caracterul

normativ și jurisdicțional al Metodologiei a cărei anulare parțială s-a solicitat

prin cererea reconvențională, după cum se reține și în Decizia nr. 661/2005 a Curții

Constituționale, aceasta

nu

poate fi atacată pe calea unei acțiuni de drept comun, după cum corect a apreciat

și prima instanță.

În acest sens, curtea

de apel a reținut că apelanta avea posibilitatea de a-și valorifica susținerile

referitoare la încălcarea unor dispoziții legale (ale C. civ., ale Legii nr. 8/1996,

ale Legii nr. 21/1996, ale tratatelor ratificate de România și, în special, a normele

de concurență prevăzute la art. 101, art. 102 și art. 106 din Tratatul privind funcționarea

Uniunii Europene, precum și ale art. 15 alin. (1) și alin. (4) din Tratatul O.M.P.I.

etc.) cu prilejul negocierii și stabilirii prin Metodologie a remunerației producătorilor

de fonograme pentru radiodifuzarea fonogramelor publicate în scop comercial ori

a reproducerilor acestora de către organismele de radiodifuziune a normele doar

dacă era parte a negocierii, și solicita inițierea procedurii de arbitraj și/sau

formula apel împotriva hotărârii arbitrale, iar nu prin formularea unei acțiuni

de drept comun.

În consecință, a fost

respins primul motiv de apel prin care s-a susținut că prima instanță ar fi îngrădit

liberul acces la justiție al apelantei, deoarece instanța de apel a apreciat că

dacă Metodologiile negociate de organismele de gestiune colectivă a drepturilor

de autor cu utilizatorii pot fi contestate doar jurisdicțional, prin inițierea procedurii

de arbitraj, iar hotărârea arbitrală poate fi cenzurată în justiție doar prin formularea

căii de atac a apelului, nu constituie o încălcare din perspectiva prevederilor

constituționale sau ale art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind

dreptul de acces la o instanță; astfel, respectarea exigențelor instituite de normele

constituționale și convenționale nu presupune accesul, în toate cazurile, la toate

structurile judecătorești și la toate căile de atac, și nici la toate mijloacele

procedurale prin care se înfăptuiește actul de justiție, sens în care se face referire

la jurisprudența Curții Constituționale, dar și a instanței europene, (în special

Cauza Golder împotriva Regatului Unit).

Au fost înlăturate ca

nefondate și criticile apelantei privind pretinsa încălcare de prima instanță a

prevederilor art. 148 alin. (2) din Constituția României, jurisprudența Curții Constituționale,

art. 5 C. civ., ale art. 106 alin. (1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii

Europene, ale Regulamentului CE nr. 1/2003, a jurisprudenței Curții Constituționale,

a jurisprudenței C.J.U.E. referitoare la normele anticoncurențiale sau ale art.

135 alin. (2) din Constituție etc., prin aplicarea normei naționale și excluderea

de la aplicare a normelor comunitare, având în vedere că tribunalul nu a statuat

asupra fondului pretențiilor deduse judecății pe calea cererii reconvenționale,

ci a pronunțat o soluție pe calea excepției de inadmisibilitate.

De asemenea, s-a reținut

că nu au fost încălcate nici dispozițiile art. 129 alin. (4) C. proc. pen. (aplicabile

în procesele penale, iar nu celor civile), nici cele ale art. 216 alin. (6) C.

civ. (deoarece prima instanță nu a reținut că pretențiile apelantei ar fi prescrise)

și nici cele ale art. 111 teza I C. proc. civ. (întrucât tribunalul nu a reținut

inexistența interesului apelantei de a solicita constatarea dreptului său, ci inexistența

căii procedurale de atacare a unei Metodologii stabilite printr-o hotărâre judecătorească

irevocabilă).

S-a apreciat a fi nefondată

și critica referitoare la îngrădirea de către prima instanță a liberului acces la

justiție susținută prin aceea că Legea nr. 8/1996, prin art. 131 alin. (2) lit.

b), art. 131

2

alin. (1)-alin. (9) și art. 131

3

alin. (1) nu

i-ar permite apelantei (radiodifuzor mic), accesul la procedurile de negociere și

de contestare a Metodologiei și nici nu ar oferi o soluție.

Astfel, deși este real

că normele menționate prevăd că metodologiile se negociază în cadrul unei comisii

de negociere constituite din reprezentanți ai principalelor organisme de gestiune

colectivă, care funcționează pentru câte o categorie de drepturi, pe de o parte

și din câte un reprezentant al principalelor structuri asociative mandatate de utilizatori,

numit dintre acestea, și câte un reprezentant al primilor 3 utilizatori majori,

stabiliți pe baza cifrei de afaceri și a cotei de piață a acestora în domeniu, cu

condiția ca acestea să fie declarate la O.R.D.A. pe propria răspundere, precum și

al societăților publice de radiodifuziune și de televiziune, după caz, pe de altă

parte, instanța de apel a apreciat că nu este mai puțin adevărat că apelanta avea

posibilitatea de a participa la negociere, și ulterior la arbitraj și, consecutiv,

la cenzurarea judiciară a metodologiei, constituind ori afiliindu-se la o asociație

a utilizatorilor, în condițiile în care asocierea, cu respectarea legii, este liberă,

ori chiar putea acorda un mandat unei asemenea structuri.

În ceea ce privește susținerile

apelantei cum că prima instanță pentru a respecta art. 129 alin. (5) C. proc. civilă

ar fi trebuit să asocieze unor clauze abuzive stipularea în Metodologie, în numele

dreptului la o remunerație „unică și echitabilă”, recunoscut producătorilor de fonograme,

și acestea au fost găsite ca vădit nefondate, norma invocată stabilește obligația

pentru instanță de a stărui prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice

greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin

aplicarea corectă a legii, prin îndrumări date părților de a-și completa, preciza

acțiunea și prin ordonarea completării probelor, ceea ce nu este cazul în speță,

întrucât cererea apelantei este inadmisibilă.

Nefondat s-a constatat

și a fi și motivul de apel referitor la pretinsa încălcare prin decizia civila nr.

153A/2011 a Curții de Apel București a puterii lucrului judecat a deciziilor civile

nr. 23A/2007 și nr. 271A/2007 ale aceleiași instanțe, deoarece pe de-o parte, decizia

civila nr. 153A/2011, fiind irevocabilă, nu poate fi cenzurată printr-o acțiune

de drept comun prin care se invocă acest pretins motiv de nelegalitate, iar pe de

altă parte, nu se verifică încălcarea puterii de lucru judecat câtă vreme prin decizia

civila nr. 23A/2007 s-a stabilit forma finală a Metodologiei anterior negociate

celei de față în condițiile art. 131

3

din Legea nr. 8/1996, iar prin

decizia civila nr. 271A/2007 a aceleiași instanțe, s-a stabilit forma finală a Metodologiei

având ca obiect utilizarea prin radiodifuzare a operelor muzicale de către organismele

de televiziune, incluzând însă fonogramele de comerț, deci, având un alt obiect

de reglementare.

În ceea ce privește cererea

apelantei de sesizare a C.J.U.E. și a Consiliului Concurenței, instanța de apel

a constatat că apelanta a solicitat verificarea de către instanța de la Luxembourg

a conformității legislației naționale, respectiv a prevederilor art. 130-art. 131

4

din Legea nr. 8/1996 cu prevederile art. 101, art. 102, art. 106 alin. (1) din Tratatul

privind funcționarea Uniunii Europene, însă, potrivit dispozițiilor art. 267 din

Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene „Curtea de Justiție a Uniunii Europene

este competentă să se pronunțe, cu titlu preliminar, cu privire la: a) interpretarea

tratatelor; b) validitatea și interpretarea actelor adoptate de instituțiile, organele,

oficiile sau agențiile Uniunii. (...)”

Or, prin apelul de față,

apelanta atacă sentința tribunalului prin care cererea de anulare a Metodologiei

a cărei formă finală a fost stabilită printr-o decizie judecătorească irevocabilă,

s-a respins ca inadmisibilă, astfel că, în acest cadru procesual, instanța de control

judiciar este abilitată să verifice doar dacă prima instanță a statuat corect asupra

îndeplinirii condițiilor speciale de admisibilitate a acțiunii, neputându-se realiza

o analiză pe fondul litigiului existent între părți.

În cauza Cilfit, C.J.U.E.

a stabilit că „ (...) art. 177 nu constituie o cale de recurs deschisă părților

într-un litigiu pendinte în fața unui judecător național. Prin urmare nu este suficient

ca o parte să susțină că litigiul pune o interpretare a dreptului comunitar pentru

ca instanța respectivă să fie obligată să considere că este vorba de chestiunea

ridicată în sensul art. 177 (…) rezultă din raportul dintre alin. (2) și alin. (3)

din art. 177 că organele jurisdicționale de drept intern avute în vedere de

alin. (3) beneficiază de aceeași putere de apreciere ca toate celelalte organe jurisdicționale

de drept intern în ceea ce privește evaluarea necesității pronunțării unei decizii

de interpretare de drept comunitar pentru a le permite pronunțarea deciziei lor.

Prin aceasta, organele de jurisdicție respective nu sunt obligate să trimită o cerere

de interpretare a dreptului comunitar ridicată în fața lor dacă respectiva chestiune

nu este pertinentă, adică în cazul în care răspunsul la întrebarea respectivă, indiferent

care ar fi el, nu ar putea avea nicio influență asupra soluționării litigiului”.

Curtea de apel a reținut

că în cadrul aprecierii legalității statuării de către prima instanță a admisibilității

cererii, nu poate fi analizat fondul cauzei, astfel că, instanța de control judiciar

nu se pronunță asupra legalității și temeiniciei Metodologiei atacate; prin urmare,

s-a apreciat că sesizarea C.J.U.E. nu se justifică, întrucât răspunsul la o eventuală

întrebare preliminară cu privire la interpretarea, aplicarea normelor de drept comunitar

invocate de către reclamantă, nu ar avea nicio influență asupra soluționării prezentei

cauze.

Pe de altă

parte, C.J.U.E. în cauza Costa c. Enel a statuat: „Curtea nu poate, în temeiul acestei

dispoziții, nici să aplice Tratatul la un caz particular, nici să decidă cu privire

la validitatea unei prevederi de drept intern cu Tratatul, așa cum ar putea să o

facă în baza art. 169.”

Față de considerentele

expuse, instanța a apreciat că nu se impune sesizarea C.J.U.E.

De asemenea, instanța

de apel a apreciat neîntemeiată și cererea aceleiași apelante de sesizare a Consiliului

Concurenței în temeiul art. 29 lit. f) din Legea nr. 21/1996, în condițiile în care

potrivit acestui text „Consiliul Concurenței va comunica punctul său de vedere asupra

oricărui aspect în domeniul politicii concurențiale, la cererea (…) f) instanțelor

judecătorești și parchetelor”; or, în cauză acest aspect nu are relevanță, deoarece

obiectul apelului îl constituie măsura respingerii cererii ca inadmisibilă a cererii

reconvenționale, iar nu aspecte de fond privind aplicarea politicilor de concurență.

În consecință, apelul

pârâtei-reclamante a fost respins ca nefondat, în aplicarea dispozițiilor art. 296

C. proc. civ.

În termen legal, împotriva

acestei decizii, pârâta-reclamantă SC T. SRL a promovat recurs, prevalându-se de

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În preambulul memoriului

de recurs, recurenta realizează o descriere a raporturilor dintre posturile de radio

mici, posturile de radio mari,

organismele de gestiune colectivă și

regulile europene de concurență.

Se arată de

către recurentă că prin formularea cererii reconvenționale, respinsă ca inadmisibilă,

nu a pus în discuție și nu a contestat dreptul organismelor de gestiune colectivă

la o remunerație unică și echitabilă, ci a contestat metoda de stabilire a remunerației,

prin raportarea acesteia la regulile europene de concurență.

Pe de o parte,

plecând de la considerentul că nu există nicio dispoziție de drept pozitiv care

limitează în mod expres aplicabilitatea dreptului concurenței în materia drepturilor

de autor, ci dimpotrivă, potrivit considerentelor din Directiva 2001/29/CE de armonizare

a anumitor aspecte privind dreptul de autor și drepturile conexe „este necesară

instituirea unui sistem care să asigure că, pe piața internă, concurența nu este

denaturată și care să asigure atingerea de către societățile de gestiune colectivă

a unui nivel ridicat de raționalizare și transparență privind respectarea regulilor

de concurență” și, pe de altă parte, de la considerentul ca legislația europeană

și națională garantează numai un drept la o remunerație echitabilă și unică nu și

metodele de calcul ale acesteia, recurenta învederează că prin cererea reconvențională

a solicitat un control cadru al metodelor de calcul al remunerației prevăzute în

Metodologiile invocate de intimată prin acțiunea principală, care să se realizeze

din perspectiva respectării regulilor de concurență prevăzute la art. 101 și art.

102 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, așa cum au fost interpretate

de C.J.U.E. prin considerentele și dispozitivul hotărârii pronunțate în cauza C-52/07,

precum și pentru asigurarea efectului deplin și direct al regulilor de concurență

prin constatarea și sancționarea cu nulitatea absolută a metodelor de calcul al

remunerației care contravin acestor reguli.

Ambele instanțe

de fond au constatat a fi inadmisibilă cererea reconvențională prin care recurenta

a solicitat protejarea drepturilor sale subiective create de regulile europene de

concurență considerând că „procedura legală de contestare a Metodologiei a fost

finalizată”, întrucât „demersurile de desființare sau modificare a metodologiilor

s-au circumscris etapei judiciare” prevăzuta de art. 131

2

din Legea

nr. 8/1996, „neexistând posibilitatea reluării acesteia prin formularea unei cereri

în fata instanței de drept comun.”

Pe de altă parte,

instanța de apel, considerând că „U.P.F.R. nu este o întreprindere în sensul vreunei

norme de concurență”, a reținut că „apelanta avea posibilitatea de a-și valorifica

susținerile referitoare la încălcarea normelor de concurență prevăzute la art. 101

și art. 102 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, doar dacă era parte

a negocierii și nu prin formularea unei acțiuni de drept comun.”

Recurenta învederează

că pentru a demonstra că regulile de concurență sunt opozabile intimatei reclamante,

în temeiul art. 305 C. proc. civ. solicită instanței de recurs administrarea ca

probă a adresei din 15 aprilie 2013 emise de Consiliul Concurenței (pe care o anexează

motivelor de recurs) prin care i se comunică faptul că U.P.F.R. este atât „întreprindere”

cât și „asociație de întreprinderi” în sensul dreptului concurenței.

În consecință,

dacă din „eroare” în metodologiile finale se introduc metode de calcul ale remunerației

care încălcă regulile de concurență prevăzute la art. 101 și art. 102 din Tratatul

privind funcționarea Uniunii Europene precum și dispozițiile imperative prevăzute

la art. 131

1

alin. (2) din Legea nr. 8/1996, instanța de apel prin considerentele

deciziei recurate a statuat că în fața instanțelor naționale de drept comun nu se

poate invoca dreptul comunitar și, în consecință, nici nu se poate realiza în mod

permanent efectul deplin și direct al regulilor europene în materie de concurență

din cauza „finalizării procedurii” prevăzute la art. 131

3

alin. (9) din

Legea nr. 8/1996.

Din perspectiva

motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta susține

că decizia instanței de apel a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor legale

incidente și a jurisprudenței C.J.U.E. care consacră principiul integrării și al

primordialității dreptului comunitar asupra dreptului intern.

Recurenta arată

că potrivit art. 288 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și astfel

cum rezultă și din hotărârea C.J.U.E. pronunțată în cauza Costa din 1964 „ordinea

juridică europeană este integrată în sistemele juridice ale statelor membre de la

intrarea în vigoare a tratatelor și se impune jurisdicțiilor acestora”, iar potrivit

art. 197 alin. (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene „statele membre

au obligația de a pune în aplicare dreptul Uniunii Europene”, aspecte ce definesc

raportul dintre ordinea juridică europeană, comunitară și cea a statelor membre

ale Uniunii.

Or, consecința

aplicării principiilor anterior enunțate este reprezentată de aplicabilitatea directă

a dreptului comunitar și posibilitatea invocării în fața instanțelor naționale a

normelor dreptului comunitar de către subiectele de drept din statele membre, atare

invocare atrăgând „efectul direct al normelor comunitare”.

Din acest punct

de vedere, efectul direct al normelor comunitare în materie de concurență constă

în aceea că normele regulamentelor și tratatelor comunitare creează întreprinderilor

din statele membre drepturi și obligații ce pot fi invocate în mod necondiționat

atât în litigiile cu autoritățile naționale (efect direct vertical), cât și în litigiile

cu alte întreprinderi (efect direct orizontal), iar judecătorul național, pentru

a asigura o protecție judiciară efectivă și completă a drepturilor acestora, este

obligat să aplice cu prioritate regulile de concurență, declarând, dacă este cazul,

inaplicabile măsurile naționale care împiedică realizarea efectului deplin și direct

al acestor reguli.

Recurenta consideră

că decizia atacată prin care s-a confirmat soluția asupra excepției inadmisibilității

cererii reconvenționale având ca obiect solicitarea pârâtei-reclamante de protejare

a drepturilor sale create prin regulile de concurență prevăzute la art. 101 și

art. 102 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, precum și asigurarea

realizării efectului deplin și direct al regulilor de concurență, prin constatarea

și sancționarea cu nulitatea absolută a clauzelor din Metodologie care contravin

acestor reguli (în speță, clauzele care impun remunerația minimă), a fost dată cu

încălcarea dispozițiilor legale care consfințesc principiul primordialității dreptului

comunitar asupra dreptului intern, neținându-se cont de efectul direct al normelor

europene de concurență, precum și de jurisprudența consacrată a C.J.U.E.

În acest sens,

recurenta invocă dispozițiile art. 6 din Regulamentul (CE) nr. 1/2003 privind punerea

în aplicare a normelor de concurență potrivit cărora „Instanțele naționale sunt

competente să aplice articolele 101 și art. 102 din Tratatul privind

funcționarea Uniunii Europene”; considerentul (7) din preambulul Regulamentului

CE nr. 1/2003 „Instanțele naționale au un rol esențial în aplicarea normelor comunitare

de concurență, iar atunci când se soluționează litigii între persoane de drept privat,

acestea protejează drepturile subiective prevăzute în dreptul comunitar”; pct. 17

din declarațiile la actul final al Conferinței Lisabona de adoptare a Tratatului

privind funcționarea Uniunii Europene: „în conformitate cu jurisprudența constantă

a C.J.U.E., tratatele și legislația adoptată de Uniune pe baza tratatelor, au prioritate

în raport cu dreptul statelor membre, în condițiile prevăzute de jurisprudența menționată

anterior”; dispozitivul hotărârii pronunțate de C.J.U.E. în cauza Simmenthal C-106/77,

care statuează că: „Instanța națională care trebuie să aplice, în cadrul compețentelor

sale, dispozițiile de drept comunitar are obligația de a asigura efectul deplin

al acestor norme, înlăturând, dacă este necesar, din oficiu aplicarea oricărei dispoziții

contrare a legislației naționale, chiar ulterioare, fără a fi necesar să solicite

sau să aștepte înlăturarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice

alt procedeu constituțional”; considerentul (43) din hotărârea pronunțata de C.J.U.E.

în cauza C-50/96: „Interpretarea unei norme de drept comunitar făcută de Curte în

exercitarea competenței pe care i-o conferă art. 267din Tratatul privind

funcționarea Uniunii Europene lămurește și precizează, dacă este nevoie, semnificația

și domeniul de aplicare ale acestei norme, astfel cum trebuie sau ar fi trebuit

să fie înțeleasă și aplicată de la intrarea sa în vigoare. Consecința unei hotărâri

preliminare este ca efectele sale se aplică, în principiu, de la data intrării în

vigoare a normei interpretate.”

De asemenea,

recurenta invocă și dispozițiilor art. 5 din noul C. civ. și art. 4 din noul C.

proc. civ. care prevăd: „Normele dreptului Uniunii Europene se aplică în mod prioritar,

indiferent de calitatea sau statutul părților” și, în plus, se citează și prevederile

art. 148 alin. (2) și alin. (4) din Constituția României.

Se arată de

recurentă că prin cererea reconvențională și, ulterior, prin motivele de apel, a

demonstrat ca remunerația minimă obligatorie, prevăzută în Metodologiile publicate

în baza deciziilor directorului general al O.R.D.A. nr. 284/2011 și nr. 216/2011

încălcă regulile de concurență prevăzute de art. 101 și art. 102 din Tratatul

privind funcționarea Uniunii Europene, astfel cum au fost interpretate de C.J.U.E.

prin dispozitivul hotărârii pronunțate în cauza C-52/07, deoarece aceasta nu corespunde

unei cote-părți din veniturile realizate, proporțională cu cantitatea de fonograme

efectiv radiodifuzate, provocându-se astfel grave dezavantaje concurențiale recurentei,

în raport cu radiodifuzorii majori care funcționează în Brăila.

Printr-o a doua

critică întemeiată de recurentă pe aceeași ipoteză de nelegalitate, art. 304

pct. 9 C. proc. civ., se susține că instanța de apel a pronunțat o decizie cu încălcarea

dispozițiilor art. 106 alin. (1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene

coroborate cu dispozițiile art. 101 și art. 102 din Trartatul privind

funcționarea Uniunii Europene și dispozitivul hotărârii C.J.U.E. din cauza C-52/07.

Prin respingerea

cererii reconvenționale având ca obiect protejarea drepturilor subiective ale recurentei

create de regulile de concurență prevăzute la art. 101 și art. 102 din Tratatul

privind funcționarea Uniunii Europene și asigurarea realizării efectului deplin

al regulilor europene de concurență prin constatarea și sancționarea cu nulitatea

absolută a metodei „remunerației minime”, prevăzută în Metodologii, care contravine

acestor reguli, se menține în vigoare o Metodologie care conține clauze anticoncurențiale,

încălcându-se astfel dispozițiile art. 106 alin. (1) din Tratatul privind

funcționarea Uniunii Europene coroborate cu dispozițiile art. 101 și art. 102 din

Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și cu dispozitivul hotărârii C.J.U.E.

pronunțată în cauza C-52/07.

Recurenta invocă

și reproduce și dispozițiile art. 106 din Tratatul privind funcționarea Uniunii

Europene, iar printr-o anexă la motivele de recurs enumeră „drepturile speciale

și exclusive” acordate de statul roman organismelor de gestiune colectivă și unui

grup de 3 radiodifuzori majori, care constituie, potrivit art. 131 alin. (2) din

Legea nr. 8/1996, comisia de negociere a cuantumului remunerației.

Prin memoriul

de recurs, recurenta formulează, din nou, în temeiul art. 267 alin. (3) din Tratatul

privind funcționarea Uniunii Europene, cerere de sesizare a C.J.U.E. cu întrebări

preliminare, solicitând, totodată, suspendarea soluționării cauzei în temeiul

art. 244 pct. 1 C. proc. civ. până la pronunțarea Curții asupra întrebărilor prealabile.

Întrebările

preliminare cu privire la care recurentul solicită a fi adresate C.J.U.E. sunt următoarele:

a) Dispozițiile

Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene și ale Regulamentului CE nr. 1/2003

(care sunt direct aplicabile statelor membre ale Uniunii Europene), precum și considerentele,

dispozitivul hotărârii pronunțate de C.J.U.E. în cauza Simmenthal C-106/77 trebuie

interpretate în sensul ca instanța națională dintr-un stat membru, investită să

soluționeze litigii între persoane juridice de drept privat, pentru a asigura efectul

deplin și direct al regulilor de concurență prevăzute la art. 101, art. 102 și art.

106 alin. (1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene are obligația,

indiferent de practica judiciară națională sau de dispozițiile legislației naționale,

de a declara admisibilă și de a soluționa cu prioritate orice cerere formulată de

una dintre părțile aflate în litigiu prin care se invocă încălcarea regulilor europene

de concurență de către cealaltă parte sau de către o autoritate publică și se solicită

protejarea drepturilor subiective create de aceste reguli în favoarea întreprinderii

care invoca încălcarea?

b) Art. 106

alin. (1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, prin raportare la

considerentele, dispozitivul hotărârii pronunțate de C.J.U.E. în cauza C-52/07 și

la art. 101 și art. 102 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în ceea

ce privește organismele de gestiune colectivă care dețin o poziție dominantă pe

o parte semnificativă a pieței comune și cărora statele membre le acordă drepturi

speciale sau exclusive, trebuie interpretat în sensul că interzice instanțelor naționale

din statele membre, indiferent de practica judiciară națională sau de dispozițiile

legislației naționale, să adopte și/sau să mențină, prin hotărâri definitive și

irevocabile, un sistem de redevențe potrivit căruia cuantumul redevențelor solicitate

pentru radiodifuzarea operelor muzicale, fonogramelor nu corespunde unei cote-părți

din veniturile realizate de fiecare radiodifuzor, proporțională cu cantitatea de

opere muzicale, fonograme protejate prin dreptul de autor, drepturi conexe, efectiv

radiodifuzate de aceștia în total timp emisie?

Recurenta mai

arată că dacă răspunsul C.J.U.E. la prima întrebare preliminară va fi afirmativ,

solicită instanței de recurs ca în temeiul art. 312 C. proc. civ., să dispună casarea

deciziei recurate și a sentinței, iar pe fond, admiterea cererii reconvenționale

și judecarea acesteia de către o instanță specializată în dreptul european al concurenței.

În cazul în

care răspunsul Curții la a doua întrebare preliminară va fi afirmativ, recurenta

solicită Înaltei Curți ca în temeiul art. 49 din Legea concurenței nr. 21/1996 și

art. 1 din Regulamentul CE nr. 1/2003, în rejudecare, să constate nulitatea absolută

a clauzelor conținute în Metodologia adoptată prin decizia civilă nr. 153/A a Curții

de Apel București și publicată în M. Of., în baza deciziei directorului general

al O.R.D.A. nr. 216/2011, prin care radiodifuzorii cu o cifră mică de afaceri sunt

obligați să plătească organismelor de gestiune o redevență (remunerație) minimă

care contravine regulilor de concurență prevăzute la art. 101 și art. 102 din

Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, pentru motivul că nu corespunde

unei cote-parți din veniturile realizate de fiecare radiodifuzor, proporțională

cu cantitatea de fonograme protejate efectiv radiodifuzate în total timp emisie.

Astfel cum deja

s-a arătat, recurenta a anexat motivelor de recurs adresa din 15 aprilie 2013 emisă

de Consiliul Concurenței în atenția Asociației Radiodifuzorilor Mici și a Micilor

Comunicatori de Fonograme, copie a hotărârii din 9 martie 1978 C.J.U.E. din cauza

C-106/77 (Amministrazione delle Finanze dello Stato c. Simmenthal SA).

În ședința publică

de azi 28 februarie 2014, recurenta reclamantă a depus „notă suplimentară de concluzii

privind motivele de recurs”, act de procedură pe care Înalta Curte urmează a-l avea

în vedere cu valoare de concluzii scrise, întrucât formularea unor motive de recurs

cu depășirea termenului legal (15 zile de la comunicarea deciziei recurate, comunicarea

efectuată la 2 septembrie 2013) este sancționată cu nulitatea actului de procedură.

Conform art. 306 alin. (1) C. proc. civ.; de asemenea, s-au depus copii ale deciziei

nr. 5/1997 emisă de O.R.D.A. privind avizarea U.P.F.R. ca organism de gestiune colectivă

a drepturilor conexe în domeniul muzical, a deciziei nr. 200/2010 a O.R.D.A. de

constituire a comisiei de negociere a metodologiei privind remunerația datorată

artiștilor interpreți sau executanți și producătorilor de fonograme pentru radiodifuzarea

fonogramelor publicate în scop comercial ori a repro