ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1058/2021

Obiectul cauzei: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, la data de 16 ianuarie 2018, sub nr. x/2018, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., a solicitat instanței să pronunțe o hotărâre prin care: să fie obligată pârâta la plata sumei de 20.952,19 RON (din care 3.646,13 RON TVA) reprezentând remunerație datorată artiștilor interpreți sau executanți pentru radiodifuzarea prin intermediul postului de televiziune deținut, etv, a fonogramelor sau a reproducerilor acestora, precum și a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual aparținând artiștilor interpreți sau executanți reprezentați de A., aferentă perioadei 1 octombrie 2014 - 30 septembrie 2017, urmând ca suma să fie stabilită cu exactitate prin expertiză contabilă; să fie obligată pârâta la plata sumei de 10.148,03 RON reprezentând penalități de întârziere aferente remunerației estimate datorate pe capătul 1 de cerere, penalități ce vor fi actualizate la zi; să fie obligată pârâta să pună la dispoziția A., conform art. 130 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 8/1996, lista completă a fonogramelor utilizate în serviciile de programe (pentru fonograme) și lista tuturor prestațiilor transmise în emisiuni (pentru prestațiile artistice din domeniul audiovizual), pentru perioada 1 octombrie 2014 - 30 septembrie 2017, pentru postul de televiziune deținut, etv; să fie obligată pârâta să încheie autorizație/licență neexclusivă cu A. pentru radiodifuzarea fonogramelor ori a reproducerilor acestora, precum și a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual, de către postul de televiziune etv; să fie obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată, conform art. 453 C. proc. civ. I.

Sentința pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă: Prin sentința civilă nr. 1453 din data de 20 iunie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul București, secția a III-a civilă a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor - A. în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., a obligat pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 16.897,26 RON (TVA exclus) reprezentând remunerație comunicare publică fonograme în intervalul 1 octombrie 2014 - 30 septembrie 2017. A obligat pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 10.096,8 RON reprezentând penalități de întârziere, calculate până la data de 9 ianuarie 2018, respectiv penalități de întârziere în cuantum de 0,1% pe fiecare zi, calculate în continuare de la data de 10 ianuarie 2018 și până la achitarea integrală a debitului restant. A obligat pe pârâtă să pună la dispoziția reclamantei lista completă a fonogramelor utilizate în serviciile de programe și lista tuturor prestațiilor transmise în emisiuni pentru intervalul 1 octombrie 2014 - 30 septembrie 2017, pentru postul de televiziune etv. A obligat pe pârâtă să plătească reclamantului cu titlu de cheltuieli de judecată suma de 100 RON reprezentând taxă judiciară și suma de 2.800 RON reprezentând onorariu avocat. I.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă: Prin decizia civilă nr. 350A din data de 20 mai 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins ca tardiv apelul declarat de apelanta-pârâtă S.C. B. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 1453 din data de 20 iunie 2019, pronunțate de Tribunalul București, secția a III-a civilă în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimatul-reclamant A.. A obligat pe apelanta-pârâtă la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1.200 RON. I.

Calea de atac exercitată: Împotriva deciziei civile nr. 350A din data de 20 mai 2020 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a declarat recurs pârâta S.C. B. S.R.L. Fără a proceda la încadrarea criticilor formulate în motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurenta-pârâtă, prin cererea inițială de recurs, în esență, a susținut că apelul a fost depus în termen legal, prin intermediul poștei electronice, de două ori, în data de 3 august 2019, la 10 30 și 10 31 . Totodată, a susținut că situația de fapt corect determinată constituie fundamentul aplicării dispozițiilor legale și presupune luarea în examinare a tuturor elementelor care ar putea duce la stabilirea acesteia pornind de la raporturile juridice care au existat între părțile în proces. A arătat că etv Galați nu difuzează emisiuni muzicale, tocmai pentru a nu plăti pentru drepturile de autor, iar, în ceea ce privește publicitatea, a menționat că spoturile conțin jingle-uri instrumentale pentru care face plata către Uniunea Producătorilor de Fonograme din România; în privința filmelor, a precizat că etv nu difuzează decât filme producție proprie, în care folosește muzică pentru care plătește deja la Uniunea Producătorilor de Fonograme din România Recurenta-pârâtă a apreciat că nu se poate plăti pentru același lucru la două entități diferite, Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor - A. și C.; Totodată, a susținut că intimata-reclamantă nu a putut face dovada faptului că etv difuzează emisiuni muzicale sau că folosește muzică pentru care se datorează plata drepturilor de autor și nu a adus nicio dovadă în sprijinul acuzațiilor sale, astfel că sumele calculate de acesta nu au niciun suport real. În opinia recurentei-pârâte instanța, prin soluția dată, încurajează îmbogățirea fără justă cauză, iar cel de-al treilea judecător care a participat la soluționarea cauzei, care a pronunțat și hotărârea, a dovedit că nu a analizat și chiar nu cunoaște dosarul. Prin precizările depuse la data de 12 august 2020, invocând incidența motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susținut că excepția tardivității a fost în mod greșit invocată de instanța de apel, deoarece, înainte de a depune prin poștă apelul, acesta a fost formulat și trimis prin mail la Tribunalul București, la data de 3 august 2019, de două ori, o dată la ora 10 30 și a doua oară, la ora 10 31 . A mai precizat că apelul s-a soluționat la primul termen de judecată fixat, respectiv la data de 20 mai 2020, când, așa cum rezultă din practicaua hotărârii, grefierul de ședință a arătat că a formulat două cereri de amânare la data de 11 mai 2020 și la data de 18 mai 2020, pentru lipsă de apărare, solicitare care a fost respinsă; tot la acel termen de judecată, instanța de apel, din oficiu, a pus în discuție excepția tardivității și s-a pronunțat asupra acesteia, fără ca măcar să amâne pronunțarea, pentru a îi da posibilitatea să formuleze concluzii scrise. Recurenta-pârâtă a apreciat că hotărârea pronunțată de instanța de apel este nelegală în sensul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., respectiv când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. Astfel, a susținut că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 175, 176 și 185 C. proc. civ., atunci când a reținut că a depus apelul peste termenul de 30 zile; pentru a ajunge la această concluzie, instanța de apel nu s-a raportat a data depunerii apelului prin mail la 3 august 2019. I.

Apărările formulate în cauză: La data de 19 august 2020, în termen legal, intimata-reclamantă A. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, în principal, ca fiind nul, în raport de dispozițiile art. 489 C. proc. civ., și, în subsidiar, ca neîntemeiat, cu menținerea deciziei recurate ca fiind legală și temeinică și obligarea părții adverse la plata cheltuielilor de judecată. După comunicarea cererii depuse de recurenta-pârâtă la data de 12 august 2020, intimata-reclamantă, la data de 6 octombrie 2020, a depus întâmpinare cu privire la aceasta, solicitând să se constate că depunerea completării motivelor de recurs s-a realizat cu depășirea termenului prevăzut de lege pentru depunerea recursului, fiind incidentă sancțiunea reglementată de art. 489 alin. (1) C. proc. civ. în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat; a solicitat obligarea părții adverse la plata cheltuielilor de judecată. Recurenta-pârâtă a depus răspunsuri la întâmpinările formulate de către intimatul-reclamant solicitând respingerea excepției nulității recursului și combătând apărările formulate de către partea adversă pe fondul căii de atac. Totodată, a solicitat înlăturarea celor susținute de către intimatul-reclamant cu privire la tardivitatea depunerii precizării motivelor de recurs, subliniind că nu este vorba despre o completare a motivelor de recurs, ci despre o precizare acestora. I.

Procedura derulată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție: Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 16 iulie 2020, sub nr. x/2018, și a fost repartizat aleatoriu spre soluționare completului de filtru nr. 2, astfel cum rezultă din fișa ECRIS aflată la dosarul de recurs. Prin încheierea de ședință din data de 9 martie 2021, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., prezentul recurs a fost admis în principiu și s-a fixat termen de judecată în ședință publică, cu citarea părților, în vederea soluționării pe fond a căii de atac. Cu privire la excepția nulității recursului, prin aceeași încheiere, s-a reținut că sancțiunea nulității prevăzute de art. 489 C. proc. civ. intervine doar dacă recursul nu a fost motivat în termen legal sau dacă niciuna dintre susținerile părții nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., situații care nu se verifică în speța de față. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție: Analizând decizia recurată prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte constată următoarele: Prioritar, raportat la cererea precizatoare depusă de către recurenta-pârâtă la data de 12 august 2020, Înalta Curte reține că aceasta a fost depusă după împlinirea termenului de motivare a recursului (termenul s-a împlinit la data de 10 iulie 2020, decizia recurată fiind comunicată recurentei-pârâte la data de 9 iunie 2020), astfel că, în raport de dispozițiile art. 489 alin. (1) C. proc. civ., va proceda la analiza susținerilor formulate prin aceasta numai în măsura în care au fost aduse asemenea critici și prin cererea inițială de recurs. Totodată, Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (3) C. proc. civ., analiza instanței de recurs presupune examinare conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar soluția pronunțată de instanța de apel, prin decizia recurată, este aceea de respingere ca tardiv formulat a apelului, neprocedându-se la o judecată pe fond a căii de atac. Ca atare, instanța supremă va analiza legalitatea deciziei instanței de apel prin prisma criticilor aduse prin cererea inițială de recurs ce vizează respingerea ca tardiv a apelului, încadrabile în motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (5) C. proc. civ. Astfel, Înalta Curte costată că prin hotărârea recurată, curtea de apel a reținut că sentința apelată a fost comunicată pârâtei la data de 10 iulie 2019, iar calea de atac a fost formulată la data de 4 septembrie 2019, după cum rezultă din data poștei, cererea de apel fiind trimisă prin scrisoare recomandată. Raportat la prevederile art. 181 și art. 468 alin. (1) C. proc. civ., a arătat că termenul de apel s-a împlinit la data de 12 august 2019, astfel că, termenul de 30 zile libere nu a fost respectat, și a admis excepția tardivității, invocată din oficiu, și a respins apelul ca tardiv. Prin cererea de recurs, recurenta-pârâtă a criticat soluția dată de instanța de apel, susținând că apelul a fost depus în termen legal, prin intermediul poștei electronice, de două ori, în data de 3 august 2019, la 10 30 și 10 31 . Ca atare, ceea ce contestă recurenta-pârâtă este aplicarea greșită a normelor procedurale ce reglementează termenul de declarare a apelului, prin raportare la data reținută de către instanța de apel ca fiind cea la care partea a promovat calea de atac. Potrivit art. 468 alin. (1) C. proc. civ., în cauză, termenul de apel este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, respectiv de la 10 iulie 2019, dată la care a fost comunicată recurentei-pârâte hotărârea pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, iar termenul de apel, calculat pe zile libere, conform art. 181 alin. (2) C. proc. civ., s-a împlinit la 12 august 2019. În ceea ce privește data declarării apelului, instanța de apel a reținut că, în speță, calea de atac a fost depusă prin poștă la data de 4 septembrie 2019, în timp ce recurenta-pârâtă a susținut că a trimis cererea de apel prin intermediul poștei electronice, de două ori, în data de 3 august 2019, la 10 30 și 10 31 . Verificând actele dosarului, Înalta Curte constată că la dosarul de apel, se află plicul cu care cererea de apel a fost înaintată Tribunalului București, iar potrivit ștampilei aplicate pe acesta, data depunerii la poștă este 4 septembrie 2019. Totodată, reține că, întrucât, prin cererea de recurs, recurenta-pârâtă a susținut că apelul a fost formulat la data de 3 august 2019, la termenul de judecată din data de 6 aprilie 2021, Înalta Curte a pus în vedere acesteia să efectueze demersuri și să depună la dosar dovada transmiterii către Tribunalul București, a primirii și a înregistrării e-mail-ului cu care a fost înaintată cererea de apel la această instanță, dovadă care să permită și verificarea conținutului acestuia. În îndeplinirea acestei obligații, recurenta-pârâtă a depus înscrisuri, însă din cuprinsul acestora nu rezultă transmiterea efectivă prin mail a cererii de apel către Tribunalul București la data de 3 august 2019, primirea și înregistrarea cererii la această instanță, după cum, de altfel, aceste împrejurări nu sunt dovedite nici de vreun alt act depus la dosar. Prin urmare, Înalta Curte, văzând că recurenta-pârâtă nu a făcut dovada declarării apelului la data de 3 august 2019, apreciază că în mod corect instanța de apel a reținut că, în cauză, calea de atac îndreptată împotriva sentinței pronunțate de tribunal a fost formulată la 4 septembrie 2019, dată la care cererea de apel a fost depusă la poștă. Ca atare, cum, din actele dosarului, rezultă că apelul a fost declarat după împlinirea termenului prevăzut de lege, iar potrivit art. 185 alin. (1) C. proc. civ., când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, soluția curții de apel - de admitere a excepției tardivității căii de atac și de respingere a apelului ca tardiv - este una corectă, neputându-se reține incidența cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. În ceea ce privește, critica recurentei-pârâte prin care a aceasta tinde a susține încălcarea de către instanța de apel a dreptului său la apărare, ca urmare a faptului că nu a fost dispusă amânarea pronunțării, în condițiile în care i-a fost respinsă cererea de amânare a judecății pentru lipsă de apărare, Înalta Curte reține că această susținere a fost formulată prin cererea depusă la data de 12 august 2020, după împlinirea termenului de motivare a recursului, și, astfel cum s-a arătat anterior, în raport de art. 489 alin. (1) Cod procedură, civilă nu poate fi convertită într-un motiv de recurs formulat în termen legal și analizată ca atare. Totodată, constată că, prin aceeași cerere din 12 august 2020, în susținerea poziției exprimate prin cererea inițială de recurs prin care a arătat că instanța de apel nu s-a raportat la data depunerii apelului prin mail, recurenta-pârâtă a afirmat că instanța de apel a încălcat prevederile art. 175, ar. 176 și 185 C. proc. civ., însă nu a dezvoltat aceste susțineri prin cererea inițială de recurs, astfel că, în lipsa unor asemenea critici concrete formulate în termen legal, instanța de control judiciar nu poate proceda la analiza acestora prin prisma motivelor de casare prevăzute de lege. Prin urmare, față de cele anterior reținute și de dispozițiile legale evocate, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat. Având în vedere soluția ce urmează a fi pronunțată în cauză, precum și împrejurarea că intimata-reclamantă a solicitat obligarea părții adverse la plata cheltuielilor de judecată, dovedite prin înscrisul aflat la dosarul de recurs, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va obliga pe recurenta-pârâtă la plata către intimata-reclamantă a cheltuielilor de judecată de 600 RON, reprezentând onorariu de avocat, al cărui cuantum este apreciat a fi proporțional cu activitatea desfășurată de reprezentantul intimatei-reclamante și cu valoarea și complexitatea cauzei. PENTRU ACESTE MOTIVE,