ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1111/2019
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1111/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)
Ședința publică din data de 4 iunie 2019
asupra cauzei de față, constată următoarele;
Prin cererea înregistrată la data de 5.04.2016 pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.R.L. solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună: obligarea pârâtei la plata sumei de 20.016,04 RON (cu TVA inclus) reprezentând remunerație datorată artiștilor interpreți sau executanți pentru radiodifuzarea prin intermediul postului de televiziune C. a fonogramelor de comerț sau a reproducerilor acestora, precum și a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual, aferentă perioadei 1.04.2013-31.12.2015; obligarea pârâtei la plata sumei de 10.106,85 RON reprezentând penalități de întârziere aferente remunerației, calculate până la data de 11.03.2016 și actualizate la zi; obligarea pârâtei să pună la dispoziția A. în varianta completă, conform art. 130 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 8/1996, lista completă a fonogramelor utilizate în serviciile de programe (pentru fonograme) și lista tuturor prestațiilor transmise în emisiuni (pentru prestațiile artistice din domeniul audiovizual) pentru perioada 1.04.2013-31.12.2015, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința nr. 722/16.05.2017, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis cererea, a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumelor de 15.167 RON (cu TVA) remunerație pentru fonogramele radiodifuzate în perioada 1.04.2013-31.12.2015 și 5.215,79 RON (cu TVA) remunerație pentru radiodifuzarea prestațiilor artistice din domeniul audiovizual în perioada 1.04.2013-31.12.2015, a obligat pârâta la plata sumelor 12.809,65 RON penalități de întârziere pentru fonograme și 4117,74 penalități pentru prestațiile artistice din domeniul audiovizual, a obligat pârâta să pună la dispoziția A. lista completă a fonogramelor utilizate în serviciile de programe (pentru fonograme) și lista tuturor prestațiilor transmise în emisiuni (pentru prestațiile artistice din domeniul audiovizual) aferente perioadei 1.04.2013-31.12.2015, a obligat pârâta să încheie cu reclamanta autorizație/licență neexclusivă pentru postul de televiziune deținut, cu cheltuieli de judecată.
Prin decizia nr. 747/20.06.2018, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis apelul declarat de pârâta S.C. B. S.R.L. împotriva sentinței menționate, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că: a obligat pe pârâtă la plata remunerațiilor datorate pentru radiodifuzarea fonogramelor în sumă de 12.231,48 RON și la plata penalităților de întârziere aferente în sumă de 10.336,39 RON, precum și la plata remunerațiilor datorate pentru radiodifuzarea prestațiilor artistice din domeniul audiovizual în sumă de 4.206,28 RON și la plata penalităților de întârziere aferente în sumă de 3.320,75 RON; a respins cererea de obligare a pârâtei la încheierea autorizației/licenței neexclusive ca neîntemeiată.
Împotriva deciziei menționate, a declarat recurs pârâta S.C. B. S.R.L., criticând-o pentru nelegalitate în temeiul art. 488 pct. 8 C. proc. civ. și susținând, în esență, următoarele:
Instanța de apel a respins în mod greșit excepția lipsei calității procesuale active, cu încălcarea dispozițiilor art. 133 din Legea nr. 8/1996 și cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 139 din același act normativ.
Instanța de apel a arătat foarte concis că sunt incidente prevederile art. 139 din Legea nr. 8/1996, raportat la deciziile de colector unic depuse de intimat.
Recurenta a susținut că, în ceea ce privește sumele datorate pentru radiodifuzarea prestațiilor artistice din domeniul audiovizual, ORDA nu a desemnat niciun colector unic, iar în ceea ce privește sumele datorate pentru radiodifuzarea fonogramelor, din cuprinsul hotărârii arbitrale nr. 8/2012 - decizie ORDA nr. 133/2012 - nu reiese că reclamanta este colector unic.
În același timp, din playlist-ul pe care și-a întemeiat pretențiile reclamanta rezultă că printre artiști sunt și membrii unui alt organism de gestiune colectivă, respectiv D..
În această situație, ar fi trebuit înfățișat în cauză un protocol încheiat între cele două organismele beneficiare, respectiv A. și D., prin care acestea să fi stabilit criteriile privind repartizarea sumelor colectate și care să fi fost depus la ORDA, astfel cum prevede art. 133 alin. (4) din Legea nr. 8/1996, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză.
Instanța de apel a respins în mod greșit excepția lipsei de interes, cu încălcarea dispozițiilor art. 133 din Legea nr. 8/1996 și cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 106
5
din același act normativ.
Este greșită aprecierea instanței de apel în sensul că interesul reclamantei ar deriva exclusiv din calitatea sa de colector, întrucât interesul acesteia ar fi trebuit să fie generat de interesul artiștilor, dar și de existența protocolului de care s-a făcut vorbire mai sus, care să facă posibilă repartizarea sumelor obținute.
Nu este suficientă aplicarea în prezenta cauză a prevederilor art. 106
5
alin. (4) din lege, care reglementează doar condițiile de remunerare a artiștilor pentru utilizarea fonogramelor publicate în scop comercial ori a reproducerilor acestora prin radiodifuzare, în vreme ce pretențiile intimatului vizează și prestațiile artistice din domeniul audiovizualului.
Pentru ambele situații sunt aplicabile dispozițiile art. 133 din lege, iar în absența protocolului din care să rezulte criteriile de repartizare a sumelor colectate, pentru artiștii care fac parte din două organisme de gestiune colectivă, reclamanta va fi în imposibilitatea efectivă de a repartiza sumele colectate. În această situație, demersurile reclamantei sunt lipsite de rezultat, sumele obținute pe calea instanței rămânând în posesia sa, ceea ce ar conduce în mod indubitabil la o încălcare a prevederilor Legii nr. 8/1996.
Astfel, instanța de apel a încălcat prevederile art. 133 din lege, prin ignorarea premisei textului de lege, ajungând la situația în care colectorul unic desemnat de Oficiul Român pentru Drepturile de Autor nu poate repartiza sumele colectate nici între organismele beneficiare, nici propriilor membri.
Instanța de apel a menținut în mod greșit soluția primei instanțe cu privire la obligația pârâtei de a pune la dispoziția A. lista completă a fonogramelor utilizate în serviciile de programe și lista tuturor prestațiilor artistice din domeniul audiovizual transmise în emisiuni aferente perioadei 01.04.2013 -31.12.2015, cu încălcarea dispozițiilor art. 33 din Legea nr. 8/1996 și cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 130 lit. h) din același act normativ.
În mod nelegal a fost instituită o astfel de obligație atât timp cât, pe de-o parte, rezultă din înscrisurile depuse la dosar de către reclamantă că reprezentantul pârâtei S.C. B. S.R.L. a răspuns solicitărilor A. (a se vedea mail-urile și adresele din perioada februarie - martie 2014 generate în urma mai multor discuții telefonice cu reprezentantul A.) prin care a adus la cunoștința acestui organism modificările editoriale și, pe de altă parte, s-a arătat instanței că postul de televiziune C. nu mai difuzează calupuri de muzică de la începutul anului 2013 (situație care a fost adusă și la cunoștința reprezentantului A.).
În urma acestor discuții telefonice și având în vedere informațiile comunicate în scris, reprezentantul A. a solicitat reprezentantului pârâtei să fie înștiințat în moment în care va relua difuzarea de muzică.
Astfel, instanța de apel trebuia să aibă în vedere că obligația instituită de art. 130 lit. h) nu poate fi incidentă în cauză în raport de starea de fapt reală.
Playlistul depus la dosar aferent perioadei 01.04.2013 - 31.12.2015 conține o serie de evenimente pe care postul de televiziune C. nu le-a difuzat niciodată, nici măcar la nivel de știre de minim 3 minute, reportaj sau transmisie integrală a spectacolului. Un exemplu este "Ziua Comunei Urzicuța", eveniment mediatizat și asupra căruia a avut exclusivitate un alt post de televiziune, respectiv E.. Acest post de televiziune a fost singura entitate media prezentă la spectacol, S.C. B. S.R.L. nefiind implicată sub nicio formă în organizarea evenimentului, dar nici în filmarea, mediatizarea sau difuzarea acestuia.
De asemenea, în playlist se regăsesc evenimente la care postul de televiziune C. a fost partener media trecut pe afișe. Or, în parteneriatele cu instituțiile de cultură din Oltenia, acesta nu presupunea și filmarea integrală a evenimentelor și difuzarea lor pe postul de televiziune, ci difuzarea conferințelor de presă ce anunțau evenimentul pentru a ajuta la popularizarea lui. În schimbul acestor servicii sigla televiziunii C. era trecută pe afiș.
În playlist sunt menționate evenimente pentru care S.C. B. S.R.L. a prestat doar servicii de producție, constând în filmare, montaj și inscripționare pe DVD-uri, fără a comercializa în vreun fel materialul filmat.
Se mai regăsesc în playlist evenimente la care postul de televiziune C. a fost prezent pentru a realiza interviuri, voxuri pentru jurnalul de știri în care nu au fost difuzate fragmente din spectacole, eventual, ilustrație peste care a fost pus voice overul evenimentului, totul în limita celor 3 minute prevăzute de lege și pentru care nu este necesar consimțământul autorului și plata vreunei remunerații conform art. 33 din Legea nr. 8/1996 (a se vedea pozițiile unde este menționată Orchestra și Corul Teatrului Liric "F." din Craiova, unde exclusivitate pentru toate evenimentele organizate de-a lungul ultimilor ani o are Postul Public de Televiziune TVR Craiova). Instanța de apel a încălcat așadar prevederile art. 33, pe care, de altfel nu le-a analizat în niciun fel, deși pârâta a dezvoltat susțineri în acest sens, atât prin cererea de apel, cât și prin concluziile scrise depuse.
De asemenea, există în playlist și evenimente caritabile la care postul de televiziune C. a fost partener, acesta realizând reportaje ample, anterioare și ulterioare evenimentului. Este vorba de evenimentul "De la suflet pentru suflet", organizat de Ansamblul Folcloric "G." și pentru care există un contract de cesiune de drepturi de autor privind înregistrarea, transmiterea directă și/sau înregistrată, integral sau secvențial, inclus și/sau separat pentru toate creațiile și interpretările artiștilor ansamblului incluse în spectacole (contract nr. x/03.03.2013 pentru evenimentul ce a avut loc în data de 02.04.2013).
Se mai face referire în playlist la evenimentul "Zilele Municipiului Craiova", eveniment ce a avut loc pe data de 30.05.2013. Pentru acest eveniment între S.C. B. S.R.L. și Ansamblul Folcloric "G." s-a încheiat contractul nr. x/30.05.2013 în anexa căruia sunt menționați artiștii care au făcut parte din distribuția spectacolului și care au semnat pentru cesionarea drepturilor către C..
La stabilirea sumelor datorate și a penalităților, instanța de apel a încălcat dispozițiile Hotărârii arbitrale nr. 8/2012, astfel cum a fost modificată și completată ulterior, precum și decizia civilă nr. 10A din 23 ianuarie 2013 și încheierea de ședință din 5 iunie 2013 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale, prin care a fost stabilită forma finală a Metodologiei privind remunerația datorată artiștilor interpreți sau executanți pentru radiodifuzarea prestațiilor artistice din domeniul audiovizual de către organismele de televiziune.
În perioada 01.04.2013 - 31.12.2015, pârâta S.C. B. S.R.L., societate care deține licența postului de televiziune C., a realizat și venituri prin casa de producție, prestând servicii ce nu au implicat fonograme (un exemplu ar fi panotajul stradal), astfel că veniturile care au fost puse la dispoziția expertului nu erau relevante pentru determinarea pretențiilor intimatului. Practic Fișa de cont 704 - "Venituri din lucrări și servicii" comunicată expertului cuprindea veniturile totale ale societății în care erau cuprinse și alte venituri decât cele din activitatea de radiodifuzare, obiectul de activitate al societății permițând acest lucru.
Or, conform Metodologiei aplicabile, veniturile la care se raportează calculul remunerațiilor artiștilor sunt venituri obținute de fiecare utilizator din activitatea de radiodifuzare, astfel încât sumele solicitate de reclamant, precum și cele stabilite prin raportul de expertiză, sunt neîntemeiate. Mai mult decât atât, s-a arătat că pentru unele dintre activitățile de radiodifuzare pârâta a avut acordul direct al artiștilor, existând contracte încheiate în acest sens.
În mod greșit a arătat instanța de apel că modul de calcul a fost stabilit prin raportul de expertiză, odată ce expertiza contabilă a fost efectuată în mod necorespunzător, cu ignorarea dispozițiile legale și fără ca instanța a efectua o minimă verificare a concluziilor raportului în raport de susținerile pârâtei.
Astfel, deși expertul a arătat că își întemeiază expertiza în ceea ce privește determinarea procentului corespunzător ponderii fonogramelor de comerț și pe dispozițiile art. 106
5
alin. (4) din Legea nr. 8/1996, nu arată de ce s-a impus ca remunerația să se împartă, care sunt organismele care au determinat această situație și dacă a identificat vreo decizie/protocol care să-i permită reclamantului să solicite pretențiile ce au făcut obiectul acestui dosar.
Această situație este evidentă în cazul remunerației datorate artiștilor pentru utilizarea repertoriului de prestații artistice, unde nu există nici decizie de numire a A. drept colector unic și nici un protocol din care să rezulte modalitatea de repartizare a remunerațiilor colectate. Pe cale de consecință, expertul nu a determinat cât îi revine reclamantului și cât celuilalt organism.
Prin încheierea din camera de consiliu de la 7.05.2019, Înalta Curte, în complet de filtru, a admis în principiu recursul declarat de pârâta S.C. B. S.R.L., membrii completului de filtru fiind în unanimitate de acord că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ.. În aplicarea art. 493 alin. (7) C. proc. civ., s-a fixat termen de judecată în ședință publică, cu citarea părților, pentru soluționarea recursului.
Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a actelor dosarului, Înalta Curte constată următoarele:
Pârâta a reiterat prin motivele de recurs argumentele pentru care a invocat excepția privind lipsa calității procesuale active și pe care instanța de apel le-a înlăturat prin decizia recurată.
Susținerile recurentei pe acest aspect nu sunt fondate.
Instanța de apel a apreciat în mod corect că legitimarea procesuală activă este asigurată de calitatea reclamantei de colector al remunerațiilor cuvenite artiștilor interpreți și vizate de acțiunea de față, recunoscută prin desemnarea în acest sens de către Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, prin deciziile Oficiului Român pentru Drepturile de Autor menționate în decizia recurată și necontestate de către recurentă.
În conformitate cu prevederile art. 133 din Legea nr. 8/1996, în cazul în care există mai multe organisme de gestiune colectivă pentru același domeniu de creație, iar drepturile gestionate sunt din categoria celor prevăzute la art. 123
2
din lege, organismul de gestiune colectivă care colectează remunerațiile în domeniul titularilor de drepturi în cauză este desemnat prin decizia directorului general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, fie în prezența unui protocol încheiat de organismele beneficiare, prin care este indicat organismul ce urmează a fi desemnat drept colector (art. 133 alin. (2) lit. b), fie în absența acestuia, pe baza reprezentativității, dintre organismele beneficiare (art. 133 alin. (3).
Pe acest temei, calitatea procesuală activă pentru gestiunea colectivă a drepturilor din art. 123
2
al legii nu este condiționată, contrar susținerilor recurentei, de încheierea și depunerea la ORDA a protocolului dintre organismele beneficiare, din moment ce este reglementată procedura de desemnare și în ipoteza absenței acestui protocol.
Dispozițiile art. 133 alin. (4) din Legea nr. 8/1996, invocate de către recurentă pentru a susține condiționarea menționată anterior, nu sunt incidente în cauză, deoarece se referă la repartizarea sumelor colectate cu titlu de remunerații. Or, cererea din cauza de față reflectă atribuțiile organismului de gestiune colectivă legate de colectarea propriu - zisă a remunerațiilor, astfel încât nu interesează modalitatea de repartizare ulterioară a acestora.
Organismul astfel desemnat de către ORDA este colector unic, această calitate fiind menționată în cuprinsul art. 133 alin. (6) din lege, în legătură chiar cu procedura de desemnare din alineatele anterioare, la care se trimite în mod expres. Mențiunea explicită din lege face inutilă o precizare în decizia de desemnare în sensul că este vorba despre un colector unic, neavând suport argumentul recurentei referitor la inexistența unei atare precizări.
După cum rezultă din art. 133, această procedură privește colectarea remunerațiilor cuvenite pentru drepturile prevăzute la art. 123
2
din Legea nr. 8/1996, pentru care gestiunea colectivă este facultativă.
Din categoria acestora face parte și dreptul artiștilor interpreți de autorizare a radiodifuzării prestațiilor artistice în domeniul audiovizual, potrivit art. 123
2
alin. (2) lit. d) al Legii nr. 8/1996, drept vizat de o parte dintre pretențiile formulate în cauză.
Pentru această categorie de drepturi, deciziile de desemnare a reclamantei A. drept colector al remunerațiilor probează îndreptățirea reclamantei la formularea cererii având ca obiect plata remunerațiilor de către un utilizator al drepturilor.
Cât privește dreptul artiștilor interpreți la remunerație echitabilă pentru radiodifuzarea fonogramelor de comerț sau a reproducerilor acestora, drept vizat de celelalte pretenții ale reclamantei și pentru exercitarea căruia gestiunea colectivă este obligatorie, conform art. 123
1
alin. (1) lit. f) din Legea nr. 8/1996, art. 133 al legii nu face referire la vreo procedură de desemnare a unui organism colector. Oficiul Român pentru Drepturile de Autor a procedat, însă, în mod constant la o atare desemnare, iar reclamanta din cauză a fost desemnată drept colector, prin Decizia nr. 152/2012.
În aceste condiții, în mod corect prin hotărârea recurată s-a constatat că reclamanta A. are legitimare procesuală pentru formularea pretențiilor decurgând din dreptul la remunerație echitabilă al artiștilor interpreți.
Față de cele expuse, va fi respins ca nefondat motivul de recurs privind respingerea de către instanța de apel a excepției având ca obiect lipsa calității procesuale active.
Prin motivele de recurs, s-a criticat respingerea și a excepției lipsei de interes, cu referire la același art. 133 alin. (4) din Legea nr. 8/1996.
Astfel, recurenta a susținut că, în absența protocolului încheiat între organismele beneficiare prin care se stabilesc criteriile privind repartizarea sumelor colectate, reclamanta va fi în imposibilitate efectivă de a repartiza sumele colectate, chiar propriilor membri, situație în care demersurile reclamantei sunt lipsite de rezultat, sumele obținute pe calea instanței rămânând în mod nelegal în posesia sa.
Înalta Curte constată că aceste susțineri nu sunt fondate.
Într-adevăr, potrivit prevederilor art. 133 alin. (4) din Legea nr. 8/1996, "Pentru situația prevăzută la alin. (3), colectorul unic desemnat de Oficiul Român pentru Drepturile de Autor nu poate repartiza sumele colectate nici între organismele beneficiare, nici propriilor membri, decât după depunerea la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor a unui protocol încheiat între organismele beneficiare prin care se stabilesc criteriile privind repartizarea sumelor colectate".
Absența protocolului reprezintă, însă, un impediment temporar pentru repartizarea sumelor colectate, deoarece legiuitorul a prevăzut și soluția pentru surmontarea acestuia, anume recurgerea la arbitraj.
În acest sens, în alin. (5) al aceluiași art. 133 se arată:
"La expirarea termenului de 30 de zile prevăzut la alin. (3), oricare dintre organismele de gestiune colectivă poate solicita Oficiului Român pentru Drepturile de Autor inițierea procedurii de arbitraj efectuate de către arbitri, pentru stabilirea criteriilor privind repartizarea remunerației între categoriile de beneficiari. Procedura de arbitraj, precum și etapele ulterioare sunt cele prevăzute la art. 131
2
alin. (3) - (9)."
Ca atare, în măsura în care organismele beneficiare ar fi întâmpinat dificultăți în repartizarea remunerațiilor pe baza utilizării reale a repertoriului, astfel cum acestea sunt prevăzute a se colecta de la utilizatori în Metodologia privind remunerația datorată artiștilor interpreți sau executanți pentru radiodifuzarea prestațiilor artistice din domeniul audiovizual de către organismele de televiziune, a cărei formă finală a fost stabilită prin Decizia nr. 10A/23.01.2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, ar fi avut posibilitatea să recurgă la arbitraj (după cum au procedat, de exemplu, în cazul comunicării publice a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual, în legătură cu care s-a pronunțat Decizia nr. 324A/5.04.2017 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, prin care s-a validat același criteriu al proporției utilizării reale a repertoriilor organismelor de gestiune colectivă).
Cât privește o imposibilitate de repartizare a sumelor colectate din motivul că unii dintre artiștii menționați în înscrisurile depuse de către reclamantă la dosar ar fi membri ai altui organism de gestiune colectivă, susținerea recurentei cu acest obiect nu are temei, din moment ce reclamanta, în calitate de organism colector desemnat, va repartiza celuilalt organism beneficiar sumele cuvenite membrilor acestuia, pe criteriul menționat anterior.
Față de cele expuse, constatând că demersul judiciar al reclamantei nu este lipsit de finalitate, Înalta Curte va respinge motivul de recurs pe acest aspect ca nefondat.
În ceea ce privește motivul de recurs referitor la menținerea de către instanța de apel a dispoziției primei instanțe de obligare a pârâtei la remiterea către reclamanta A. a listei complete a fonogramelor utilizate în serviciile de programe și a listei tuturor prestațiilor artistice din domeniul audiovizual transmise în emisiuni aferente perioadei 1.04.2013 - 31.12.2015, se constată următoarele:
Cu toate că recurenta invocă o încălcare a prevederilor legale considerate a fi incidente prin decizia recurată, în realitate, tinde la reaprecierea situației de fapt reținute pe baza probelor administrate, pentru ca instanța de recurs să constate că postul de televiziune nu a utilizat fonograme sau prestațiilor artistice din domeniul audiovizual în perioada vizată de pretențiile din cauză, activitatea efectiv desfășurată având un alt obiect.
Or, situația de fapt reținută nu poate fi cenzurată de către această instanță de recurs, deoarece atribuțiile sale sunt circumscrise verificării exclusiv a legalității deciziei recurate, în contextul motivelor de recurs expres și limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., nu și a temeiniciei acesteia. Astfel, reaprecierea situației de fapt, pe baza probelor administrate, care interesează temeinicia hotărârii, excedează controlul de legalitate presupus în sarcina Înaltei Curți.
Motivul de recurs vizând modul de calcul al sumelor datorate cu titlu de remunerații și a penalităților aferente conține o reiterare ad litteram a susținerilor pârâtei din motivarea apelului, cu referire la hotărârea primei instanțe, fără ca recurenta - pârâtă să formuleze critici concrete la adresa considerentelor pentru care instanța de apel le-a înlăturat.
Astfel, prin decizia recurată s-a reținut că pârâta nu a depus la dosar alte documente contabile în afara celor pe care expertul le-a avut la dispoziție și nici contractele pe care pretinde că le-ar fi încheiat în mod direct cu artiștii în legătură cu unele dintre activitățile de radiodifuzare. De asemenea, nu a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză contabilă și nici nu a solicitat o nouă expertiză în apel.
În condițiile în care recurenta - pârâtă nu tinde la infirmarea considerentelor esențiale regăsite în decizia recurată, supunând reaprecierii instanței de recurs aspectele de fapt invocate și analizate în apel, se constată că nu s-au formulat veritabile critici de nelegalitate a deciziei Curții de Apel, care să provoace controlul judiciar exercitat de către Înalta Curte în raport de motivele de recurs prevăzute de art. 488 C. proc. civ.
Drept urmare, susținerile recurentei vor fi respinse și, față de toate considerentele expuse în prezenta decizie, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, în aplicarea art. 496 alin. (1) C. proc. civ.
Pe temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va obliga pe pârâta S.C. B. S.R.L. la plata sumei de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, către reclamantul A., conform ordinului de plată nr. x din 27.09.2018 atașat întâmpinării depuse de intimata - reclamantă .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 747A din data de 20 iunie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.
Obligă pe pârâta S.C. B. S.R.L. la plata sumei de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către reclamantul A..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 4 iunie 2019.