ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1561/2019

Ședința publică din data de 1 octombrie 2019

asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, la data de 21.12.2012, sub nr. x/2012, reclamantul A., a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.R.L., solicitând următoarele:

În drept, s-au invocat prevederile Legii nr. 8/1996 și decizii ale Oficiului Român pentru Drepturile de Autor; H.G. nr. 119/2002 pentru aprobarea tabelelor cuprinzând drepturile patrimoniale cuvenite artiștilor interpreți sau executanți și a metodologiilor privind utilizarea repertoriului de prestații artistice din domeniul audiovizual.

Pârâta S.C. B. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale active a A., excepția lipsei calității procesuale pasive a S.C. B., iar pe fond a solicitat să se respingă cererea formulată de A. ca neîntemeiată.

Pârâta a formulat și cerere reconvențională, prin care a solicitat obligarea reclamantei A. la plata sumei de 680.025,78 RON, rezultată din suma de 2.040.077,34 RON, reprezentând plată nedatorată, efectuată în perioada 16.08.2007 - 25.09.2012 către A. în contul remunerației datorate artiștilor interpreți sau executanți, la care se adaugă suma de 1.360.051,56 RON despăgubiri, în raport cu prevederile art. 139 alin. (2) lit. a) și b) din Legea nr. 8/1996. Pârâta - reclamantă a solicitat, de asemenea, publicarea în două ziare de tiraj național a hotărârii instanței pe cheltuiala A., cu cheltuieli de judecată.

Pârâta - reclamantă a formulat cerere de modificare a cererii reconvenționale la data de 13.03.2013, solicitând obligarea reclamantei - pârâte la plata sumei de 2.040.077,34 RON, reprezentând plată nedatorată efectuată în perioada 16.08.2007-25.09.2012 către A. în sumă de 680.025,78 RON, plus despăgubiri de 1.360.051,56 RON, conform art. 139 alin. (2) lit. a) și b) din Legea nr. 8/1996.

Reclamanta pârâtă a formulat întâmpinare la cererea reconvențională, invocând excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 16.08.2007-04.02.2010, excepția inadmisibilității cererii reconvenționale, iar pe fond solicitând respingerea acesteia ce neîntemeiată.

Prin sentința nr. 1137/07.10.2015, Tribunalul București, secția a III-a civilă a admis în parte cererea și, în consecință: a obligat pe pârâta S.C. B. S.R.L. la plata către reclamantă a sumelor de 86.169,75 RON (cu TVA), reprezentând remunerații solicitate pentru radiodifuzarea fonogramelor în perioada 01.07.2011 - 30.09.2012 și de 35.105,81 RON (cu TVA), reprezentând remunerații datorate pentru radiodifuzarea prestațiilor audiovizuale în aceeași perioadă; a obligat pârâta la plata sumei de 13.996,28 RON penalități de întârziere pentru fonograme și 1.998,19 RON, reprezentând diferență actualizată pentru prestații din audiovizual; a constatat ca fiind rămas fără obiect capătul 4 al acțiunii; a respins, ca neîntemeiată, cererea reconvențională și a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă, în sumă de 5539 RON.

În motivarea sentinței, tribunalul a constatat că reclamanta A. este organism de gestiune colectivă a drepturilor artiștilor interpreți sau executanți, înființat și avizat conform legii de ORDA, prin Decizia 4/1997, fiind desemnat colector prin Deciziile ORDA nr. 1/2000, 41/2002, nr. 149/2003, nr. 185/2005, nr. 114/2006, nr. 85/2006, nr. 112/2006, nr. 133/2012 și nr. 152/2012.

Pârâta are un post TV, respectiv B., prin care a utilizat fonograme publicate în scop comercial și prestații din domeniul audiovizual, remunerația datorată artiștilor interpreți sau executanți fiind colectată în mod obligatoriu, conform legii, prin intermediul organismului de gestiune colectivă desemnat (art. 123

1

din Legea nr. 8/1996 modificată).

De altfel, pârâta a încheiat anterior anului 2011 autorizație licență neexclusivă cu reclamanta, acceptând astfel faptul că este utilizator în sensul Legii nr. 8/1996 (art. 130 alin. (1) lit. a), respectiv că utilizează fonograme pentru comunicarea publică pe postul de televiziune, precum și prestații din domeniul audiovizual.

În ce privește utilizarea fonogramelor de către pârâtă, tribunalul a constatat că reclamanta a depus la dosar repertoriul integral (în regim de baze de date protejate), respectiv un CD cu 159699 de linii de repertoriu declarate de membrii A. pentru postul de televiziune C., verificat de expert împreună cu play-listurile comunicate de pârâtă, fiind stabilite ponderile de utilizare. De asemenea, în speță operează mandatul legal extins atât pentru artiștii români, cât și pentru cei străini, în baza dispozițiilor art. 123

1

alin. (1) lit. f) din Legea nr. 8/1996, deci reclamanta nu trebuie să dovedească mandatul acordat de artiștii interpreți.

Pentru prestațiile din domeniul audiovizual, conform art. 123

2

alin. (1) lit. d) și alin. (2) se aplică gestiunea colectivă facultativă, pentru care au fost verificate prestațiile radiodifuzate de pârâtă în baza play-listurilor pe care aceasta trebuia să le comunice la A. conform art. 130 lit. h). Mențiunile din play-listurile comunicate de pârâtă s-au suprapus cu repertoriul A., ambele depuse la dosar, fiind extrase ponderile de utilizare a repertoriului, fiind stabilite de către expert remunerațiile datorate reclamantei doar în funcție de repertoriul acesteia și doar pentru membrii acesteia, nu și pentru membrii altor organisme de gestiune colectivă.

În consecință, tribunalul a apreciat că acțiunea reclamantei este întemeiată în parte, urmând să înlăture ca neîntemeiate susținerile pârâtei.

Întrucât pârâta a depus la dosar play-listurile, capătul 4 al acțiunii a rămas fără obiect. Totodată, având în vedere admiterea acțiunii principale, cererea reconvențională a fost respinsă ca neîntemeiată.

Prin decizia nr. 800/27.06.2018, Curtea de Apel București, secția a IV -a civilă a admis apelul declarat de reclamanta S.C. B. S.R.L. împotriva sentinței menționate, pe care a schimbat-o în parte, în sensul obligării pârâtei la plata sumei de 131.647,21 RON, din care 88.146,97 RON reprezintă remunerații, iar 43.500,24 RON reprezintă penalități de întârziere calculate până la data de 01.03.2018, cu menținerea în rest a dispozițiilor sentinței; a obligat pe intimată la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 7850 RON, reprezentând onorariul expertului în apel.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a constatat următoarele:

Critica vizând insuficienta timbrare a cererii de chemare în judecată este nefondată, față de dispozițiile art. 5 lit. a) din Legea nr. 146/1997, în vigoare la momentul înregistrării cererii de chemare în judecată, potrivit cărora cererile pentru recunoașterea dreptului de autor și a celor conexe, pentru constatarea încălcării acestora și repararea prejudiciilor, se taxează cu 39 de RON. Textul menționat prevede o derogare de la timbrarea la valoare a acțiunilor în pretenții, fără a distinge între răspunderea contractuală și răspunderea delictuală, astfel că nu are suport legal susținerea apelantei referitoare la timbrarea în raport de răspunderea civilă delictuală reglementată de art. 1350 C. civ.

Este nefondată și critica referitoare la calitatea procesuală activă a organismului de gestiune colectivă pentru perioada în litigiu, 01.07.2011-30.09.2012, din perspectiva calității A. de colector al remunerațiilor datorate de utilizatori pentru radiodifuzarea fonogramelor de comerț în domeniul TV și al remunerațiilor datorate de utilizatori pentru radiodifuzarea prestațiilor artistice în audiovizual.

În primul rând, se observă că Legea nr. 8/1996, forma în vigoare la momentul negocierii metodologiei, nu conținea reglementări prin care să distingă între cele două tipuri de fonograme, cele două noțiuni fiind utilizate prin O.U.G. nr. 123 din 1 septembrie 2005 pentru modificarea și completarea Legii nr. 8/1996.

Decizia nr. 104 din 3 mai 2005 pentru publicarea Metodologiei privind remunerația datorată artiștilor interpreți sau executanți și producătorilor de fonograme pentru radiodifuzarea fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora de către organisme de radiodifuziune și de televiziune, prin gestiune colectivă obligatorie emisă de Oficiul Român pentru Drepturile de Autor a fost publicată în Monitorul Oficial anterior modificărilor aduse Legii nr. 8/1996. Este, astfel, corectă apărarea intimatei în sensul că, în lipsa unei prevederi legale, metodologia nu putea să opereze cu cele două noțiuni semnificând tipuri diferite de fonograme. Metodologiile aplicabile perioadei pentru care se solicită remunerațiile sunt Decizia ORDA nr. 104/2005 pentru intervalul 01.07.2011-25.07.2012 și Hotărârea arbitrală nr. 8/2012 publicată în Monitorul Oficial nr. 520/26.07.2012 pentru fonograme, respectiv H.G. nr. 119/2002 pentru prestațiile artistice din domeniul audiovizual.

Concluzia se impune ținând seama de desființarea Hotărârii arbitrale din 10 aprilie 2006 și a Deciziei directorului general al ORDA nr. 75/2006 prin Decizia nr. 115A din 2 mai 2007 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, precum și de desființarea Hotărârii arbitrale din 13 aprilie 2006, publicată în baza Deciziei directorului general al ORDA nr. 85/2006 în Monitorul Oficial al României, 11 mai 2006, prin Decizia nr. 116A din 2 mai 2007 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală.

Potrivit prevederilor art. 131

3

alin. (3) din Legea nr. 8/1996, vechile metodologii rămân aplicabile până la publicarea noilor metodologii, nefiind fondată, deci, critica vizând lipsa de reglementare după anul 2007, susținută prin cererea de apel.

Pe de altă parte, H.G. nr. 119/2002 nu conține reglementări cu privire la tipul de gestiune a drepturilor patrimoniale, astfel că nu este îndeplinită condiția contradicției dintre două norme juridice, imposibil de aplicat simultan, care să determine abrogarea implicită a acestui act normativ prin modificările aduse Legii nr. 8/1996, referitoare la gestiunea facultativă pentru audiovizual (art. 123

2

alin. (1) lit. d).

Calitatea de colector a A. pentru prestațiile artistice din domeniul audiovizual, domeniu în care drepturile sunt gestionate facultativ și pentru care funcționează mai multe organisme de gestiune colectivă, face lipsită de relevanță apartenența titularilor de drepturi la unul dintre aceste organisme. Atâta vreme cât A. a fost desemnat colector al remunerațiilor cuvenite artiștilor interpreți și executanți în domeniu, modul de repartizare a remunerațiilor între organismele beneficiare nu poate face obiectul contestării de către utilizator, fiind lipsit de interes.

Cu privire la calitatea procesuală pasivă s-au reținut următoarele: sarcina dovedirii calității de utilizator, respectiv a persoanei obligate prin raportul juridic dedus judecății, revine reclamantului; în cauză, operează prezumția simplă de utilizator în baza calității de organism de televiziune, de deținător de licențe audiovizuale, precum și ținând seama de refuzul de a răspunde notificării reclamantei în scopul informării cu privire la utilizarea de fonograme și de autorizația/licența neexclusivă nr. 1741/09.03.2005 pentru radiodifuzarea fonogramelor și autorizația/licența neexclusivă nr. 1742/09.03.2005 pentru radiodifuzarea prestațiilor artistice din domeniul audiovizual.

De altfel, reclamanta a depus la dosar repertoriul membrilor A. pentru postul C., ponderea de utilizare a repertoriului membrilor reclamantei fiind stabilită pe baza play-listurilor depuse de pârâtă și pe baza declarațiilor membrilor.

Pretențiile unei părți sunt urmate, de obicei, de negarea acestora de către cealaltă parte; după ce reclamantul și-a dovedit afirmațiile sau l-a determinat pe pârât să facă unele afirmații, sarcina probei revine și acestuia din urmă. Or, pârâta nu a răsturnat prezumția simplă a calității de utilizator, de exemplu, prin depunerea unor înscrisuri care să confirme imposibilitatea tehnică a radiodifuzării fonogramelor.

Cât privește necesitatea mandatului acordat organismului de gestiune colectivă pentru colectarea remunerației echitabile în cazul radiodifuzării de fonograme de comerț (ce presupune o gestiune colectivă obligatorie), instanța de apel a constatat caracterul nefondat al criticii, față de prevederile art. 123

1

alin. (3) din Legea nr. 8/1996, ce stabilesc că, în cazul categoriei de drepturi menționate, organismele de gestiune colectivă îi reprezintă și pe titularii de drepturi care nu le-au acordat mandat.

În cazul radiodifuzării prestațiilor artistice în domeniul audiovizual, gestiunea colectivă este facultativă, conținutul repertoriului și al listei de membri, depuse de pârâta intimată în apel, având calitatea de a proba reprezentarea titularilor de drepturi pentru repertoriul ce figurează în evidențele depuse la ORDA de către organismul de gestiune colectivă, în îndeplinirea obligațiilor prevăzute de art. 126 din Legea nr. 8/1996.

În ceea ce privește cererea reconvențională, s-a apreciat că sunt nefondate susținerile apelantei cu privire la lipsa de temei a plății efectuate către A. în perioada 16.08.2007-25.09.2012, dată fiind lipsa calității acestui organism de colector al remunerațiilor pentru prestațiile artistice din domeniul audiovizual.

Prin Decizia ORDA nr. 41 din 27 martie 2002 publicată în Monitorul Oficial nr. 228 din 5 aprilie 2002, Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți a fost desemnat să colecteze sumele datorate de utilizatori artiștilor interpreți sau executanți, stabilite prin Hotărârea Guvernului nr. 119/2002 pentru aprobarea tabelelor cuprinzând drepturile patrimoniale cuvenite artiștilor interpreți sau executanți și a metodologiilor privind utilizarea repertoriului de prestații artistice din domeniul audiovizual.

Prin Decizia ORDA nr. 149 din 19 septembrie 2012 publicată în Monitorul Oficial nr. 670 din 25 septembrie 2012, s-a desemnat D. drept colector al remunerațiilor datorate artiștilor interpreți sau executanți reprezentați de D. pentru radiodifuzarea prestațiilor artistice din domeniul audiovizual de către organismele de televiziune, stabilite prin Hotărârea arbitrală nr. 3 pronunțate la data de 15 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 218 din 2 aprilie 2012, prin Decizia directorului general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor nr. 36/2012.

Așadar, desemnarea D. pentru colectarea remunerațiilor datorate artiștilor interpreți sau executanți pentru titularii de drepturi reprezentați de D. pentru radiodifuzarea prestațiilor artistice din domeniul audiovizual de către organismele de televiziune a avut loc după septembrie 2012, dată până la care sunt solicitate remunerațiile prin acțiune în prezentul dosar.

Respingerea cererii reconvenționale este consecința administrării probatoriului în cadrul cererii principale, constatarea calității A. de colector pentru perioada vizată, inclusiv pentru drepturile cuvenite titularilor pentru prestațiile din domeniul audiovizual, având drept consecință respingerea ca neîntemeiată a cererii reconvenționale prin care se solicită restituirea remunerațiilor datorate cu acest titlu.

Pe de altă parte, este nefondată critica potrivit căreia ar fi fost încălcate principiile ce guvernează procesul civil, deoarece cererea reconvențională nu a fost pusă în discuția părților. La data de 02.04.2014, apărătorul pârâtei reclamante a arătat, conform mențiunilor din încheierea de ședință, că renunță la cererea reconvențională și că va depune un mandat în acest sens. Potrivit consemnărilor din încheierea de ședință din data de 16.09.2015, când au avut loc dezbaterile pe fondul cauzei, pârâta reclamantă a arătat că lasă la aprecierea instanței cererea reconvențională, consemnări care atestă că cererea reconvențională a fost pusă în discuția părților, soluționarea acesteia fiind obligatorie în condițiile în care nu a fost depus mandatul de renunțare la judecată acordat reprezentantului convențional al părții.

Este nefondată și critica privind încălcarea de către prima instanță a principiilor care guvernează procesul civil: principiul dreptului la apărare, principiul egalității de arme, principiul rolului activ al judecătorului, imparțialitatea judecătorului, ca urmare a caracterului inform al cererii de chemare în judecată, ce a determinat imposibilitatea pârâtei de a-și formula o apărare adecvată, nefiind cunoscută acesteia întinderea pretențiilor solicitate și calitatea în care acționează reclamantul. Pretențiile au fost evaluate provizoriu prin acțiune și verificate printr-o expertiză contabilă, majorarea pretențiilor fiind permisă de art. 132 C. proc. civ.

Calitatea în care acționează reclamantul este aceea de organism de gestiune colectivă a drepturilor conexe, care are ca obiect de activitate colectarea și repartizarea drepturilor a căror gestiune îi este încredințată prin lege sau de către titulari, conform art. 124, 129 din Legea nr. 8/1996.

Critica potrivit căreia soluția se bazează exclusiv pe raportul de expertiză contabilă este nefondată. Veniturile pârâtei, în calitate de utilizator, avute în vedere, rezultă din evidențele contabile puse la dispoziția expertului de către pârâtă, venituri în raport de care au fost calculate remunerațiile prin aplicarea procentelor prevăzute de metodologii, ținându-se seama de play-listurile depuse de pârâtă la dosar. Rolul expertului s-a limitat la efectuarea calculelor deosebit de complexe, complexitate determinată de perioada lungă de timp și de numărul mare de fonograme și prestații din audiovizual utilizate de organismul de televiziune. În stabilirea obiectivelor expertizei, instanța a adus la cunoștința expertului reperele necesare efectuării calculelor. Nu rezultă din cuprinsul raportului că expertul a utilizat înscrisuri ce nu au fost încuviințate de instanță, respectiv cele emise de E., nefiind reală susținerea apelantei în acest sens.

Cât privește opinia expertului parte care a concluzionat că pârâta nu datorează remunerații, acesta a plecat de la premisa că pârâta a încheiat contracte de cesiune cu artiștii difuzați în programele sale, în timp ce pentru prestațiile artistice din audiovizual nu există metodologie aplicabilă, ca urmare a abrogării H.G. nr. 119/2002. Expertul parte specialitatea contabilitate nu s-a limitat la efectuarea unui calcul, ci și-a depășit atribuțiile prin interpretarea probatoriului și a reglementărilor în materie, ceea ce explică, astfel, concluzia total diferită de cea a expertului desemnat de instanță.

De altfel, proba cu expertiză contabilă a fost refăcută în etapa apelului, în cadrul căruia s-au administrat probe și pentru determinarea titularilor de drepturi difuzați de pârâtă, a calității acestora de membri ai A. în cazul gestiunii facultative, ponderea utilizării repertoriului A., a existenței contractelor de cesiune încheiate între organismul de televiziune și artiști.

Sumele rezultate din raportul de expertiză sunt mai mici decât cele constatate la prima instanță, determinând reținerea caracterului fondat al criticii privind cuantumul remunerațiilor și, în consecință, admiterea apelului.

Instanța de apel nu a ținut seama, în stabilirea cuantumului remunerațiilor, de înscrisurile depuse de pârâtă, denumite "acorduri de participare", pe care apelanta pârâtă le-a calificat drept contracte de cesiune de drepturi patrimoniale.

În scopul protejării autorului, legea a impus condiția încheierii contractului de cesiune a drepturilor patrimoniale de autor în formă scrisă și a includerii în contract a unui număr de mențiuni obligatorii. Potrivit art. 41 din Legea nr. 8/1996, contractul de cesiune a drepturilor patrimoniale trebuie să prevadă drepturile patrimoniale transmise și să menționeze, pentru fiecare dintre acestea, modalitățile de utilizare, durata și întinderea cesiunii, precum și remunerația titularului dreptului de autor. Clauza privitoare la determinarea remunerației este esențială pentru contractele de valorificare a drepturilor patrimoniale, dar cesiunea poate avea și caracter gratuit, caz în care ne aflăm în prezența unei donații, contractului de donație urmând a i se aplica regulile speciale din această materie în privința formei. Cesiunea cu titlu gratuit este o liberalitate, întrucât se diminuează patrimoniul cedentului cu folosul patrimonial procurat cesionarului, prin urmare trebuie să îmbrace forma autentică pentru a fi încheiat în mod valabil.

Susținerea intimatei - reclamante că din calculul efectuat de expert în faza apelului au fost înlăturate fonogramele pentru artiștii și interpreții care nu sunt membri A., în condițiile în care gestiunea colectivă pentru aceste drepturi patrimoniale este obligatorie și organismele de gestiune colectivă îi reprezintă și pe titularii de drepturi care nu le-au acordat mandat, nu corespunde realității. Din moment ce A. a identificat prestațiile artistice din domeniul audiovizual radiodifuzate de pârâtă, restul operelor menționate în play-listurile depuse de pârâtă sunt fonograme, aceasta fiind singura modalitate de a determina cele două categorii de drepturi conexe ale dreptului de autor ai căror titulari sunt artiștii interpreți sau executanți, în lipsa unei evidențe separate ținute de organismul de televiziune.

Obiectul al criticilor în apel l-a constituit și calificarea fonogramelor în fonograme de comerț și fonograme în scop comercial care, în speță, prezintă interes doar din punctul de vedere al gestiunii colective obligatorii sau facultative, modul de calcul sub formă de procent în raport de ponderea utilizării fiind identic până la intrarea în vigoare a metodologiei publicate prin Decizia ORDA nr. 133/2012, respectiv de 1% din baza de calcul, pentru ca din iulie 2017 procentul să fie diferit în raport de ponderea utilizării. Atâta vreme cât A. a rămas colector până la sfârșitul lui septembrie 2012, are dreptul și obligația de a colecta de la utilizatori inclusiv pentru nemembri, pentru ca ulterior remunerațiile să fie repartizate între organismele de gestiune colectivă în domeniul titularilor de drepturi în cauză.

Prin încheierea din 21 noiembrie 2018, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins ca neîntemeiată cererea formulată de pârâta - reclamantă S.C. B. S.R.L., prin care s-a solicitat îndreptarea erorii materiale din dispozitivul deciziei civile nr. 800/27.06.2018, în sensul înlocuirii sumei de 131.647,21 RON cu suma de 143,31 RON, reprezentând remunerație datorată de pârâtă.

Instanța de apel a apreciat că, prin cererea formulată, petenta tinde la modificarea soluției pronunțate în prezenta cauză, ceea ce nu constituie o eroare materială în sensul art. 281 C. proc. civ., iar pe această cale nu se poate urmări îndreptarea hotărârii cu privire la un aspect de fond al raporturilor dintre părți.

Împotriva deciziei nr. 800/27.06.2018 și a încheierii de ședință din data de 21 noiembrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a declarat recurs pârâta S.C. B. S.R.L., după cum urmează:

I. Prin recursul declarat împotriva deciziei nr. 800/27.06.2018 a Curții de Apel București, pârâta S.C. B. S.R.L. a solicitat modificarea deciziei, în sensul admiterii apelului sub aspectul sumelor stabilite în sarcina sa cu titlul de remunerație datorată artiștilor interpreți și executanți și obligarea pârâtei la plata sumei de 143,35 RON (80,75 RON debit + 62,59 RON penalități), în loc de 131.647,21 RON (88.146,97 debit + 43.500,24 penalități) sau, în subsidiar, casarea hotărârii atacate, dacă instanța de recurs apreciază că modificarea hotărârii nu poate fi realizată fără administrarea unor probe noi, probe incompatibile cu procedura recursului.

Prin motivele de recurs, s-a susținut că instanța de apel nu a arătat în considerente varianta de expertiza omologată, nu a explicitat motivele care au condus la omologarea raportului de expertiză într-o variantă care nu include doar remunerația datorată reclamantei A., s-a pronunțat plus petita și a făcut o aplicare greșită a normelor de drept material, sub următoarele aspecte:

- omologarea raportului de expertiză se face în integralitatea lui, nu doar în privința concluziilor.

Prin întregul raport de expertiză întocmit în cauză, s-a stabilit o obligație de plată în sarcina societății pârâte de aproximativ 140 RON prin raportare la înscrisurile care au stat la baza formulării acestei opinii și doar dintr-o eroare s-a menționat în cadrul capitolului de Concluzii un debit de 918 ori mai mare.

În aceste condiții, instanța de apel nu putea prelua numai concluziile raportului, cu atât mai mult cu cât nu a expus niciun motiv pentru respingerea argumentelor societății cu privire la această eroare.

Remunerația stabilită de instanța de apel în această modalitate greșită nu respectă principiul utilizării reale a repertoriului și nici principiul proporționalității plăților efectuate de utilizator prin contractele de cesiune, fiind vorba și despre o pronunțare plus petita.

Remunerația la care instanța de apel a obligat societatea pârâtă este formată din 2 categorii de remunerații, aferente atât răspunsurilor la obiecțiunile privind obiectivul 3, cât și obiectivului 4 - identic din eroare ca și conținut cu obiectivul 3 în partea de concluzii: 6.171,56 RON gestiune obligatorie + 2.857,98 penalități; 81.975,41 RON gestiune facultativă + 40.642,26 RON.

Acțiunea formulată de A. vizează obligarea societății la plata remunerației pentru gestiune facultativă doar pentru membrii săi, care au acordat mandat și care și-au declarat prestațiile în repertoriul acestui organism.

Or, după cum a specificat expertul în cadrul obiectivului nr. 3, suma stabilită cu titlu de remunerație pentru gestiune facultativă, respectiv suma de 81.975,41 - reprezentând 1,2% din veniturile C. - este remunerația datorată de C. atât pentru artiștii membri ai A., pentru nemembri, cât și pentru artiștii care au înțeles să își gestioneze individual drepturile. Această remunerație a fost raportată la membrii A. și la prestațiile acestora identificate conform obiectivelor 1 și 2 (respectiv 193 de titulari și 494 de prestații), din care a fost scăzută procentual ponderea contractelor de cesiune/acordurilor de participare.

Acesta a fost și considerentul pentru care instanța de apel, în cadrul probei cu înscrisuri, a pus în vedere reclamantei să facă dovada reprezentării (prin depunerea mandatelor și a declarațiilor de repertoriu), motiv pentru care obiectivul 2 cuprinde mențiunea specifică de a se ține cont de membrii A. și prestațiile din repertoriu.

Pentru aceste mențiuni, expertul a formulat răspunsul de la obiectivul 4 (care în cele 37 file din răspunsul la obiecțiuni este în cuantum de 80,75 RON + 62,59 RON penalități, dar în Capitolul concluzii este în cuantum de 81.975,51 RON +40.642,26 RON) care vizează strict repertoriul A..

Remunerația pentru gestiunea obligatorie identificată la obiectivul 3 (6.171,56 RON) a fost diminuată procentual cu ponderea contractelor de cesiune/acordurilor de participare.

În aceste condiții, obligarea pârâtei de a plăti către reclamantă întreaga remunerație pentru gestiune facultativă, fără a se face separarea după cum s-a acordat sau nu mandat (în raport de art. 123 alin. (2) din Legea nr. 8/1996), reprezintă atât o aplicare greșită a normelor de drept material, dar și un plus petita, întrucât instanța a dat mai mult decât s-a cerut. Mai mult, instanța de apel nu a justificat înlăturarea susținerilor expertului desemnat cu privire la artiștii îndreptățiți la încasarea acestei remunerații, încălcând principiul disponibilității prin obligarea pârâtei de a plăti toate remunerațiile către un singur organism care nu îi reprezintă pe toți artiștii difuzați.

- Instanța a făcut o aplicare greșită a normelor de drept material cu privire la existența și întinderea contractelor de cesiune (art. 39 și următoarele, art. 123 și următoarele din Legea nr. 8/1996), gestiunea facultativa și întinderea ei (art. 123

2

alin. (2) din Legea nr. 8/1996), criteriul utilizării reale a repertoriului unui organism de gestiune colectivă și al proporționalității în plata remunerației față de existența contractelor de cesiune (art. 131

1

lit. d) și lit. e) din Legea nr. 8/1996).

De asemenea, instanța a încălcat dreptul la apărare al pârâtei întrucât, deși i s-au încuviințat solicitările din cadrul probei cu înscrisuri de a fi depuse documente de către A. în dovedirea calității de reprezentant și documente care atestă obținerea acordului artistului în radiodifuzarea prestației, acestea au fost înlăturate în integralitate prin obligarea societății pârâte la plata unei sume care nu se cuvine în totalitate acestui organism de gestiune colectivă.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs, recurenta - pârâtă a susținut că terminologia din formularea obiectivului nr. 4 - "Acordurile de participare" implica și contractele de cesiune.

În cadrul raportului de expertiză se identifică numărul de opere unice, numărul de interpreți, membri și nemembri ai A., se face aplicarea metodologiilor în vigoare, iar expertul, conform dispozițiilor instanței de judecată, a ținut cont de acordurile de participare. Pentru a răspunde la obiectivul nr. 4, expertul nu a avut în vedere doar acorduri de participare, ci și contracte de cesiune de drepturi (înscrisuri cu această titulatură). Instanța nu poate înlătura un obiectiv întreg pentru că înscrisurile pe care expertul le-a avut în vedere aveau titulatura de "acorduri de participare" și nu cea concretă de contracte de cesiune.

Toate probele solicitate prin cererea de apel, respectiv prin cererile de probatorii depuse ulterior, precum și toate discuțiile din cadrul probei cu înscrisuri, se raportează la contracte de cesiune și acorduri de participare.

Instanța de judecată nu a respins proba cu contracte de cesiune, fiind încuviințată prin încheierea de ședință din 23.03.2016, astfel cum a fost solicitată și astfel cum a fost explicitat motivul pentru care se dorește administrarea acestei probe, respectiv scăderea contractelor de cesiune din remunerația ce va fi stabilită.

În ceea ce privește acordurile de participare, recurenta - pârâtă a susținut că sunt contracte cu clauze de cesiune.

În raport de prevederile art. 39 și următoarele, precum și de dispozițiile art. 123 din Legea nr. 8/1996, care califică și prevăd expres modalitatea în care titularii de drepturi își pot exercita individual drepturile, chiar și în cazul gestiunii obligatorii (unde funcționează prezumția simplă a mandatului legal extins), artiștii care au fost radiodifuzați pe postul C. au înțeles să își cesioneze aceste drepturi către postul TV.

Pentru a fi în prezența unei cesiuni de drepturi nu este absolut necesar ca acel înscris să poarte această titulatură, ci este suficient ca înscrisul să releve o clauză de cesiune unde să fie specificat obiectul cesiunii. Specificul acestui mod de utilizare, ce exclude plata unei remunerații către organismul de gestiune colectivă, nu are la bază titulatura înscrisului, ci conținutul actului. Or, actul juridic trebuie să fie interpretat în sensul și scopul pe care părțile l-au avut în vedere la momentul contractării și în scopul producerii de efecte. În condițiile în care contractele de cesiune și acordurile de participare sunt încheiate între ETNO și artiștii care vor fi radiodifuzați pe post (participanți în emisiunile live de pe postul C.), nu se poate considera că prin aceste acorduri de participare părțile nu au avut în vedere cesiunea drepturilor de radiodifuzare pentru acea prestație difuzată pe post.

Aceasta concluzie este susținută și de întregul conținut al unui astfel de acord de participare, care nu vizează doar participarea fizică la o emisiune, ci există clauza specifică prin care este cesionat către postul TV dreptul de radiodifuzare a acelei prestații, fără a mai subzista în sarcina radiodifuzorului o obligație ulterioară de plata a remunerației. În plus, în cadrul acordului, exista și clauza specifică prin care postul TV poate radiodifuza nelimitat acea emisiune în cadrul căreia a participat artistul, fără a exista o obligație de plată.

Aceste mențiuni cu privire la calitatea artistului, denumirea emisiunii, cesiunea drepturilor și perioada cesiunii, sunt prevăzute încă din preambulul actului (reluate în art. 1 și art. 2), astfel că aceste acorduri de participare nu pot fi excluse în realizarea unei expertize doar pentru că nu poartă titlul de "contract de cesiune".

Un argument în acest sens este reprezentat și de specificul contractelor de muncă încheiate între prezentatori și posturile TV (de exemplu, F. este angajata în cadrul B. ca prezentator, iar în cadrul contractului de muncă există clauză de cesiune pentru prestațiile acesteia din cadrul emisiunilor pe care le prezintă). Or, contractul care cuprinde această clauza de cesiune de drepturi nu are titulatura de contract de cesiune, ci de contract de muncă cu o clauza de cesiune.

Toate contractele au fost analizate de expert, iar toate mențiunile înscrise în susținerea acestui punct de vedere au fost detaliate în cadrul raportului de expertiză, motiv pentru care au fost scăzute din remunerație.

II. Prin recursul declarat împotriva încheierii de ședință din 21.11.2018, s-au susținut următoarele:

Instanța de apel a calificat în mod greșit cererea pârâtei ca fiind o cerere prin care se urmărește modificarea unui aspect de fond.

Pârâta nu a invocat un argument de fond în susținerea cererii de îndreptare, întrucât nu au fost deduse judecații argumentele expuse în fața instanței de apel și nici argumente noi, care ar fi putut fi subsumate unor motive de casare împotriva deciziei instanței.

Erorile materiale care pot face obiectul rectificării constau în greșeli formale, de consemnare în hotărâre a unor date care rezultă în mod cert din dosar, din susținerile probate ale părților sau din caietul grefierului de ședință.

Or, rezultatul înscris în dispozitivul deciziei reprezintă o greșeală, în condițiile în care întreg probatoriul administrat conchide la obligația de plată a societății pârâte în sumă de 143,31 RON, conform răspunsului dat de expert.

În cadrul probatoriului administrat în prezenta cauză au fost depuse înscrisuri, a căror analiză a condus la încuviințarea unei serii de 4 obiective. Decizia instanței de apel are la baza strict raportul de expertiză, singura proba administrată care releva analiza înscrisurilor din dosar și stabilește o obligație de plata în sarcina societății pârâte.

În condițiile în care instanța de apel a înțeles să omologheze raportul de expertiză în varianta răspunsului expertului la obiecțiunile depuse de A. cu referire la obiectivul nr. 4, sumele din dispozitivul deciziei de apel nu coincid cu sumele din raportul de expertiză.

Recurenta a arătat că, în aceste condiții, critica pârâtei cu privire la dispozitivul deciziei nu reprezintă o critică de fond, ci una formală privind redactarea dispozitivului deciziei, nefiind expuse instanței de apel aspecte necunoscute, ci unele asupra cărora instanța de apel deja concluzionase la termenul din 25.04.2018.

Recurenta - pârâtă a reiterat, totodată, argumentele cuprinse în cererea de îndreptare a erorii materiale, solicitând instanței de recurs să înlăture eroarea materială produsă, procedând la verificarea raportului de expertiză depus în data de 27.09.2017, a obiecțiunilor formulate de A., a răspunsului la obiecțiuni formulat în data de 14.03.2018, a încheierii de ședință din data de 25.04.2018, a înregistrării de ședință de la acest termen și a notelor de pe caietul grefierului.

Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a actelor dosarului, Înalta Curte constată că ambele recursuri sunt nefondate.

I. În ceea ce privește recursul declarat împotriva deciziei nr. 800/27.06.2018, se constată următoarele:

Este nefondată critica referitoare la valorificarea greșită de către instanța de apel a raportului de expertiză, în stabilirea remunerațiilor cuvenite artiștilor interpreți și executanți pentru tipurile de utilizare și pentru perioada de timp pretinse prin cererea de chemare în judecată.

Susținerile recurentei - pârâte cu acest obiect au ca premisă existența unei contradicții chiar în cuprinsul raportului de expertiză contabilă întocmit în faza apelului, în sensul că prin întregul raport s-ar fi stabilit o obligație de plată în sarcina societății pârâte de aproximativ 140 RON și doar dintr-o eroare s-a menționat în cadrul capitolului de concluzii un debit de 918 ori mai mare. În acest context, obligarea în apel a pârâtei la plata sumei de 131.647,21 RON, în loc de 143,35 RON, ar fi o consecință a însușirii erorii expertului.

Or, premisa pe care se bazează critica recurentei este greșită, întrucât expertul contabil desemnat în apel a fost consecvent, în întregul cuprins al raportului, în a indica și demonstra că remunerațiile cuvenite artiștilor interpreți și executanți însumează 131.647,21 RON pentru toate tipurile de utilizare, în perioada de referință. Răspunsul expertului la obiectivele stabilite de instanța de apel, precum și la obiecțiunile reclamantei A. la raportul de expertiză, trebuie privit din perspectiva analizei efectuate de expert pe baza înscrisurilor puse la dispoziție de către părți.

Astfel, expertul urma să calculeze remunerațiile cuvenite artiștilor interpreți și executanți prin utilizarea de către pârâta S.C. B. S.R.L. a prestațiilor lor în perioada 1.07.2011 - 30.09.2012, anume prin radiodifuzarea de fonograme, respectiv prin radiodifuzarea prestațiilor artistice în domeniul audiovizual, în cadrul obiectivului 3 al expertizei.

Atare calcul presupunea, în prealabil, stabilirea fonogramelor și a prestațiilor artistice efectiv utilizate, pe baza play-listurilor (obiectivul 1), precum și stabilirea repertoriului A. și a titularilor de drepturi care le-au acordat mandat, exclusiv în situația de radiodifuzare a prestațiilor artistice în domeniul audiovizual (obiectivul 2). Această din urmă evaluare era justificată de faptul că, în cazul acestui tip de utilizare, potrivit art. 123

2

alin. (1) lit. d) din Legea nr. 8/1996, gestiunea prin intermediul organismului de gestiune colectivă este facultativă, astfel încât acest organism pot colecta doar remunerațiile acelor titulari de drepturi care sunt membri ai săi și care i-au acordat mandat, după cum rezultă din art. 123

2

alin. (2) din lege.

Tocmai în considerarea caracterului facultativ al gestiunii colective în situația radiodifuzării prestațiilor artistice în domeniul audiovizual - spre deosebire de utilizarea prin radiodifuzarea de fonograme, în care este vorba despre o gestiune colectivă obligatorie și operează mandatul legal extins (art. 123

1

alin. (1) lit. f) și alin. (2) din lege) -, calcularea remunerațiilor în acest caz urma a avea loc, în cadrul obiectivului 3 al expertizei, cu respectarea art. 123

2

alin. (2) din Legea nr. 8/1996.

Expertul s-a conformat întocmai dispozițiilor instanței, verificând nu numai play-listurile, dar și înscrisurile referitoare la membrii reclamantei care i-au dat acesteia mandat de reprezentare, iar răspunsul la cel de-al treilea obiectiv trebuie considerat a fi fost dat în consecință, cu distincția ce trebuia făcută în funcție de natura gestiunii colective în cele două tipuri de utilizare a prestațiilor.

După cum se arată chiar prin motivele de recurs, expertul a marcat această distincție prin referirea la actele juridice sau normative indicate drept temei al colectării remunerațiilor pentru fiecare tip de utilizare în perioada de referință. Astfel, pentru radiodifuzarea de fonograme, gestionabilă obligatoriu, acesta a menționat constant Deciziile Oficiului Român pentru Drepturile de Autor nr. 104/2005 și nr. 133/2012, în timp ce pentru radiodifuzarea prestațiilor artistice în domeniul audiovizual, care presupune o gestiune colectivă facultativă, a indicat de fiecare dată H.G. nr. 119/2002.

Potrivit celor arătate de expert în raport, în cadrul celui de-al treilea obiectiv al lucrării de specialitate, remunerația colectată în baza celor două decizii ORDA este de 4980,37 RON plus TVA, iar remunerația datorată de utilizator în temeiul H.G. nr. 119/2002 este de 81.975,41 RON .

Ulterior, prin răspunsul la obiecțiunile formulate de A., expertul a modificat suma datorată în baza Deciziilor ORDA nr. 104/2005 și nr. 133/2012, după eliminarea TVA și adăugarea penalităților de întârziere, ca fiind de 6.171,56 RON, menținând, însă, suma de 81.975,41 RON pentru remunerația cuvenită în temeiul H.G. nr. 119/2002 .

Cu toate acestea, în cadrul concluziilor la cel de-al treilea obiectiv, expertul a precizat că suma de 81.975,41 RON ar fi datorată pentru "membri, nemembri, titulari de drepturi conexe". Această precizare reprezintă o eroare materială, cât timp, după cum s-a arătat anterior, suma a fost indicată drept remunerație în baza H.G. nr. 119/2002, colectată, așadar, doar pentru acei titulari de drepturi care sunt membri ai organismului de gestiune colectivă și care i-au acordat acesteia mandat, titulari identificați în cadrul celui de-al doilea obiectiv al expertizei.

De altfel, o eroare materială este strecurată și în privința celeilalte sume de bani, anume 4980,37 RON, în sensul că ar viza nu numai fonograme, ci și prestații artistice din audiovizual, deși s-a menționat că este colectată doar în baza celor două decizii Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, nu și a H.G. nr. 119/2002. În privința acestei remunerații, recurenta nu a infirmat că ar viza exclusiv radiodifuzarea de fonograme, ci s-a referit doar la eroarea privind suma de 81.975,41 RON.

Or, cât timp suma de 81.975,41 RON reprezintă remunerație colectată în baza H.G. nr. 119/2002, în baza gestiunii colective facultative, iar răspunsul expertului la cel de-al treilea obiectiv se corelează cu analiza de la cel de-al doilea obiectiv al lucrării de specialitate, instanța de apel a procedat corect luând-o în considerare ca fiind remunerație cuvenită pentru radiodifuzarea prestațiilor artistice în domeniul audiovizual, în totalul de 131.647,21 RON (alături de 6.171,56 RON pentru radiodifuzarea de fonograme).

Rezultă, în aceste condiții, că nu se poate reține vreo contradicție în conținutul raportului de expertiză contabilă, din moment ce răspunsul expertului la cel de-al treilea obiectiv presupunea valorificarea rezultatului verificărilor din cadrul primelor două obiective, concluziile formulate fiind explicate și demonstrate prin modul în care au fost analizate înscrisurile puse la dispoziție de către părți.

Prin urmare, sunt nefondate susținerile recurentei - pârâte privind omologarea greșită de către instanța de apel a concluziilor expertizei, ce ar fi contrazise de conținutul acesteia. Dimpotrivă, instanța de apel a omologat concluziile expertului, chiar dacă acesteau conțineau o eroare materială, conform celor expuse anterior, tocmai pentru corelarea lor corectă cu întregul conținut al raportului de expertiză (obiectivele 2 și 3).

În egală măsură, nu au temei susținerile vizând aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv privind pronunțarea plus petita de către instanța de apel, din moment ce remunerația calculată de către expert și acordată în mod efectiv prin decizia de apel reflectă natura diferită a gestiunii colective în cazul celor două tipuri de utilizare a prestațiilor, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 123

1

și art. 123

2

din Legea nr. 8/1996, acordându-se remunerația pe care reclamanta A. era îndreptățită să o colecteze, astfel cum s-a solicitat prin cererea de chemare în judecată.

Se observă, însă, că, invocând nelegalitatea deciziei atacate, inclusiv prin raportare la eroarea materială în privința sumei de 81.975,41 RON, recurenta urmărește, de fapt, valorificarea răspunsului expertului la obiectivul nr. 4 al expertizei, în loc de răspunsul la cel de-al treilea obiectiv.

Astfel, după cum a arătat explicit, pârâta S.C. B. S.R.L. tinde la a se stabili că reclamanta este îndreptățită să pretindă cu titlu de remunerație doar suma de 143,35 RON, în loc de 131.647,21 RON, acordată prin decizia recurată, solicitând admiterea apelului, în sensul obligării pârâtei la plata sumei de 143,35 RON.

Suma de bani pretinsă este menționată, într-adevăr, în raportul de expertiză (51,98 RON inițial, devenită 80,75 RON prin răspunsul la obiecțiuni, la care se adăugă penalitățile de întârziere în cuantum de 62,59 RON), la obiectivul 4, care a vizat stabilirea remunerațiilor într-o variantă în care să fie excluși titularii de drepturi conexe care apar în acordurile de participare depuse de pârâta S.C. B. S.R.L. pentru care aceasta pretinde că au fost cedate drepturile de radiodifuzare.

Instanța de apel nu a solicitat expertului să stabilească dacă înscrisurile intitulate acorduri de participare relevă sau nu contracte de cesiune de drepturi patrimoniale, ci doar să calculeze o variantă de remunerație prin raportare la acele înscrisuri despre care pârâta a pretins că ar conține asemenea cesiuni. Astfel formulat, obiectivul fixat pentru expertiză a ținut cont atât de specialitatea de expert contabil, cât și de faptul că eventuala calificare juridică de acte de cesiune a drepturilor patrimoniale reprezintă o chestiune de drept, de competența instanței de judecată.

În acest sens, instanța urma a proceda la verificarea înscrisurilor înfățișate de către pârâtă, cu finalitatea de a stabili dacă anumiți titulari de drepturi conexe au cedat drepturile patrimoniale în favoarea pârâtei și, în caz afirmativ, dacă a avut loc o gestiune individuală a drepturilor, de natură a exclude exercitarea, pentru aceeași utilizare, și a gestiunii colective prin intermediul reclamantei, pentru evitarea unei duble plăți a remunerației.

Înalta Curte constată, astfel, că fără temei a susținut recurenta că instanța de apel avea obligația să stabilească în sarcina pârâtei un cuantum al remunerației de doar 143,35 RON, în caz contrar, încălcându-se dreptul la apărare al pârâtei, prin ignorarea din ansamblul probator al documentelor care atestă, potrivit recurentei, acordul titularilor de drepturi pentru utilizarea prestațiilor lor de către pârâtă, încuviințate în apel în acest scop.

Prin aceste susțineri, recurenta face o confuzie între încuviințarea spre administrare a probelor, solicitată de către părți în dovedirea cererilor și/sau apărărilor lor, și aprecierea probelor în contextul analizării acestora din urmă.

Judecătorul cauzei nu are obligația de a socoti că pretențiile sau apărările uneia dintre părți sunt fondate, prin simplul fapt al încuviințării administrării lor, ci doar îndatorirea de a examina toate dovezile administrate de ambele părți, ceea ce nu exclude înlăturarea acelora care, prin coroborare, nu sunt relevante, potrivit convingerii judecătorului, în stabilirea existenței sau a inexistenței faptelor pentru a căror dovedire probele au fost încuviințate.

Din această perspectivă, contrar susținerilor recurentei, obligația instanței de apel în prezenta cauză consta în cercetarea și a înscrisurilor înfățișate de către pârâtă, pentru a stabili dacă a avut loc o gestiune individuală a drepturilor deduse judecății, în urma unui eventual acord al titularilor pentru utilizarea prestațiilor lor de către pârâtă.

Or, prin decizia recurată, s-a realizat o asemenea evaluare, instanța de apel conchizând în sensul că nu este vorba despre contracte de cesiune de drepturi patrimoniale, astfel încât, în mod corespunzător, nu a valorificat calculele expertului din cadrul celui de-al patrulea obiectiv al lucrării de specialitate.

Aprecierea instanței asupra calificării juridice a convențiilor în discuție face obiectul unei critici distincte din motivarea recursului, iar această critică este nefondată, pentru următoarele considerente:

Pentru a înlătura apărarea pârâtei, instanța de apel a reținut absența unei cerințe de fond esențiale pentru calificarea convențiilor drept contracte de cesiune a drepturilor patrimoniale de autor, dintre cele expres prevăzute de art. 41 din Legea nr. 8/1996 (în forma de la data utilizării fonogramelor și prestațiilor), anume remunerația titularului dreptului.

Prin motivele de recurs, s-a arătat că, pentru a fi în prezența unei cesiuni de drepturi, nu este necesar ca înscrisul să fie denumit ca atare, fiind suficient să releve o clauză în care să fie specificat obiectul cesiunii, iar această clauză se regăsește în toate înscrisurile înfățișate de către pârâtă. Totodată, recurenta a susținut că, prin cesionarea de către artiști a dreptului de radiodifuzare a prestațiilor, postul TV poate radiodifuza nelimitat emisiunea în care a participat artistul, fără vreo obligație ulterioară de plată în sarcina postului TV.

Se observă că aceste susțineri nu conțin vreo critică a argumentului pentru care instanța de apel nu a reținut calificarea juridică pretinsă, anume absența mențiunii obligatorii privind remunerația ce reprezintă contravaloarea cesiunii, referirea la interpretarea contractului în raport de existența unei clauze de cesiune fii